Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 913/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 913/2009
Ședința publică de la 28 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Petrașcu președinte Curtea de Apel
- - - președinte secție
- - - JUDECĂTOR 2: Manuela Stoica
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de pârâții MINISTERUL JUTIȚIEI, CURTEA DE APEL BRAȘOV, TRIBUNALUL BRAȘOV și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin B împotriva sentinței civile nr.1303/2007 pronunțată de TRIBUNALUL BRAȘOV în dosar nr.-.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, față de actele și lucrările dosarului și solicitarea recurenților pârâți de judecare a cauzei în lipsă, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
În deliberare constată că prin acțiunea înregistrată la TRIBUNALUL BRAȘOV la data de 9.2007, reclamanta, a chemat în judecată pe pârâții: Ministerul Justiției, Curtea de APEL BRAȘOV, TRIBUNALUL BRAȘOV și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, aceștia să fie obligați la plata unor despăgubiri egale cu prejudiciul suferit, ca urmare a neacordării sporului de vechime de 25% pentru perioada 1 noiembrie 2000 - 23 ianuarie 2004, despăgubiri ce urmează a fi actualizate cu rata inflației la data plății efective sau în subsidiar, la plata dobânzii legale aferente sumei datorate.
A mai solicitat obligarea pârâților să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă atât în privința sporului de vechime cât și a celui de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară și respectiv, de 40% din indemnizația de încadrare brută lunară, iar pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să fie obligat să asigure fondurile de bani necesare achitării acestor drepturi.
In motivarea acțiunii a arătat că pentru activitatea desfășurată în perioada 1 august 1972 - 31 octombrie 2000 beneficiat de un spor de 25%, în temeiul art. 33 din Legea nr.50/1996 iar de la data intrării în vigoare a OG nr.83/2000 nu a mai beneficiat de sporul de vechime.
Prin sentința civilă nr. 769/9.08.2007, pârâții au fost obligați să-i plătească reclamantei diferențele de drepturi de natură salarială echivalente cu sporul de vechime aferent perioadei 24.1.2004 - 11.111.2007.
Prin acțiunea prezentă a arătat că solicită sporul de vechime în muncă aferent perioadei anterioare datei de 24.1.2004, întrucât, la data de 27.11.2007, a renunțat la judecata cu privire la această perioadă ( dosar nr-).
A învederat că, din considerentele deciziei nr. XXXVI din 7.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție rezultă că aplicabilitatea în continuare a dispozițiilor care au reglementat, pentru magistrați dreptul la componența salarială constând în sporul de vechime în muncă trebuie să aibă caracter permanent.
In privința prescripției, reclamanta apreciază că această instituție de drept nu operează, întrucât nu pot fi nesocotite prevederile constituționale și cele ale reglementărilor internaționale asumate de țara noastră, prevederi care determină inaplicabilitatea dispozițiilor art. l și 3 din Decretul nr. 167/58 și art. 283 (2) din Codul Muncii.
In ce privește petitul 3, solicită obligarea pârâților să efectueze mențiunile în carnetul de muncă, în temeiul art.4 din Decretul 92/1976 coroborat cu pct.14 din Procedura nr. 3242/26.1995 A.
In privința calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, reclamanta a invocat dispozițiile art. l din OUG nr.22/2002 aprobată prin legea nr.288/2002 potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin buget cu titlu de cheltuieli în care se încadrează respectiva obligație de plată.
In drept: acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 38 și 155 din Codul Muncii, art.21 din legea nr. 137/2000, art.7 și 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 14 din CEDO, alte acte normative.
Prin întâmpinare pârâta Curtea de APEL BRAȘOVa invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, pentru perioada 1.XI.2000 - 23.1.2004 în care Curtea de APEL BRAȘOV nu avea calitate de ordonator secundar de credite, motivată în drept pe dispozițiile art. 105 (2) din Legea nr.92/1992 și art. 10 lit. d din Ordinul ministrului justiției nr. 125/2000, art. 34 din legeanr.72/1996.
Aceeași excepție a fost invocată și de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B în calitate de reprezentant legal, în teritoriu, a acestui minister susținând că, Ministerul Economiei și Finanțelor este ordonator principal de credite și nu trebuie confundat cu Statul Român sau cu bugetul de stat.
Totodată precizat că angajarea și salarizarea reclamantei se face de către Ministerul Justiției prin instituțiile sale subordonate.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare invocând excepția prescripției dreptului la acțiune, în raport de data introducerii acțiunii.
Prin sentința civilă nr. 1303/M din 3 decembrie 2007 pronunțată în cauză, TRIBUNALUL BRAȘOVa respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției.
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâții Curtea de APEL BRAȘOV și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
A admis acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Justiției, cu sediul în B, Curtea de APEL BRAȘOV, TRIBUNALUL BRAȘOV și Ministerul Economiei și Finanțelor.
A obligat pârâții: Ministerul Justiției, Curtea de APEL BRAȘOV, TRIBUNALUL BRAȘOV să calculeze și să achite reclamantei diferențele de drepturi de natură salarială echivalente cu sporul de (25%) aferent perioadei 1 noiembrie 2000 - 23 ianuarie 2004, diferențe ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație de la data plății efective.
A obligat pe pârâta Curtea de APEL BRAȘOV să efectueze cuvenitele modificări în carnetul de muncă al reclamantei atât în privința sporului de vechime cât și în privința sporului de 30% și 40% acordat prin hotărâre judecătorească.
A obligat pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze fondurile de bani necesare achitării diferențelor de drepturi, reactualizate menționate anterior.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Curtea de APEL BRAȘOV pe considerentul că la momentul solicitării drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni, Curtea de APEL BRAȘOV are calitatea de ordonator de credite ceea ce îi conferă posibilitatea de a sta în judecată în calitate de pârâtă.
In ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, invocată de Direcția Generală a Finanțelor Publice B, instanța a constatat că potrivit art. 15 din HG nr.83/2005, instanțele judecătorești sunt instituții publice din sistemul justiției, finanțate de la bugetul de stat iar potrivit art. 118 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Totodată, potrivit dispozițiilor Legii nr.500/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume, pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, acesta având, în principal, următoarele atribuții:." elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și aportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare"
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete, fiind necesar ca acesta să pună la dispoziția Ministerului Justiției fondurile necesare plății drepturilor salariale.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune a reținut că este neîntemeiată pe considerentul că plata muncii umane reprezintă valoarea acesteia, materializată prin distincte forme de retribuire,denumite diferit, dar având în esență aceleași consecințe juridice ( salariu, indemnizație, sporuri, adaosuri etc.) caracterizate în mod indubitabil printr-o valoare economică, acestea constituie adevărate bunuri în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului,alături de alte asemenea "bunuri" potrivit practicii
A mai reținut că pretențiile reclamantei sebazeazăpe un serviciu deja prestat,ele constituind bunuri în sensul practicii,așa cum rezultă din Hot. Van Marle împotriva Olandei din 26.06.1986 și Decizia X împotriva din 13 12 1979.
Proprietatea asupra acestor bunuri conferă dreptul reclamantei de a nu fi lipsite de ele în mod nejustificat,din perspectiva art. 44 din Constituția României coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Prin L 193/99 a fost ratificată Carta Socială Europeană revizuită, astfel că măsura eliminării sporului de vechime pentru magistrați nu se justifică din perspectiva art. G al Cartei, întrucât limitarea drepturilor nu era " necesară într-o societate democratică pentru a garanta respectarea drepturilor și libertăților altora sau pentru a proteja ordinea publică, securitatea națională, sănătatea publică sau bunele moravuri "
Aceste acte internaționale ratificate de România nu prevăd limitări ale drepturilor reclamate decât în condiții speciale, ce nu sunt întrunite în speță, astfel că devin aplicabile,potrivit art.20 al.2 din Constituția României ca fiind mai favorabile decât legislația internă, pentru că art.20 al. l prevede: "Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte".
Ca atare, a reține că în speță a intervenit prescripția dreptului, echivalează cu nesocotirea prevederilor constituționale și cele ale reglementărilor internaționale asumate de țara noastră și care determină inaplicabilitatea prevederilor art. l și 3 din 167/1958 și art. 283 al. 2 din 53 /2003- Codul Muncii.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanta este judecător la Curtea de APEL BRAȘOV și potrivit art. 33 din Legea 50/1996 republicată, pentru vechimea în muncă, beneficiază de un spor de vechime de până la 25%, calculat la salariul de bază brut corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru", în raport de tranșe de vechime în muncă.
Acest text legal s-a aplicat atât magistraților cât și personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor până la intrarea în vigoare a OG 83/2000, act normativ ce a completat și modificat Legea 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești și a creat un tratamentul diferențiat ce se reflectă în special asupra persoanelor care au desfășurat activități în alte domenii decât cele pentru care le este recunoscută vechimea în magistratură, potrivit OUG 27/2006.
De altfel, înalta Curte de Casație și justiție și Casație s-a pronunțat prin decizia XXXVI, în soluționarea unui recurs în interesul legii, în sensul recunoașterii drepturilor solicitate de reclamantă.
În consecință, reclamanta a fost prejudiciată cu sumele reprezentând sporul de vechime începând cu 1.01. 2001 și până în data de 1.02.2004( data până la care s-a solicitat plata acestui drept).
În ceea ce privește petitul referitor la actualizarea sumelor acordate conform indicelui de inflație, a constatat că acesta este întemeiat, având în vedere prevederile art.l082 și art.l084 Cod civil.
A mai reținut că în conformitate cu art. 3 alin. l pct.2 din HG nr. 208/2005, Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de stat, al legii anuale bugetare și raportul asupra proiectului bugetului de stat precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
Ca urmare, este necesar ca acest minister să pună la dispoziția Ministerului Justiției fondurile necesare achitării drepturilor salariale restante.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâții Curtea de APEL BRAȘOV, TRIBUNALUL BRAȘOV și Direcția Generală a Finanțelor Publice B, în calitate de reprezentanță în teritoriu a Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant.
În expunerea de motive, criticând hotărârea ca netemeinică și nelegală, Curtea de APEL BRAȘOVa solicitat casarea ei potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 4, 8 și 9 Cod procedură civilă.
A reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive a Curții de APEL BRAȘOV susținând că în mod greșit a fost respinsă, întrucât potrivit art. 105 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 tribunalele și parchetele de pe lângă acestea aveau câte un serviciu administrativ, cuprinzând și un birou de contabilitate pentru activitatea proprie iar în localitățile reședință de județ în care funcționau curți, serviciul administrativ al tribunalelor deserveau și activitatea acestor curți.
Totodată, răspunderea Curții de APEL BRAȘOV nu putea fi angajată, deoarece în acea perioadă avea doar calitatea de ordonator secundar de credite neavând căderea legală de a aproba și aloca fonduri de natura celor solicitate prin acțiunea de față.
De asemenea, fișierele de salarii pentru perioada arătată în acțiune, 2000-2004 se află la TRIBUNALUL BRAȘOV, instituție care este în măsură a efectua și calculele necesare achitării diferențelor de natură salarială solicitate în cauză.
Separat de aceasta a invocat prescripția dreptului material la acțiune în raport cu data introducerii acțiunii, conform prevederilor art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958, susținând că în mod neîntemeiat a fost respinsă această excepție de instanța de fond întrucât dreptul material la acțiune al reclamantei este prescris pentru întreaga perioadă ce formează obiectul prezentei cauze.
În legătură cu incidența dispozițiilor art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului a arătat că s-a stabilit de Comisie că acest protocol nu recunoaște dreptul de a deveni proprietarul unui bun; acesta se aplică numai bunurilor actuale ale reclamantului care nu se poate plânge de atingerea de dreptul său de proprietate, câtă vreme nu demonstrează existența lui.
În acest sens, dezlegând noțiunea de bun în sensul art. 1 din Protocolul 1a arătat că acest drept trebuie să existe în patrimoniul celui care invocă protecția sa.
Totodată, în cazul în care s-ar considera că acest curs al prescripției a fost întrerupt, acesta trebuie să rezulte în mod neechivoc din actele normative în vigoare, în speță neputându-se pune în discuție acest fapt.
Direcția Generală a Finanțelor Publice B, în calitate de reprezentanță în teritoriu a Ministerul Economiei și Finanțelor a susținut că instanța de fond printr-o interpretare greșită a legii raportat la cadrul legal aplicabil în cauză a obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze fondurile necesare de bani pentru achitarea diferențelor de drepturi de natură salarială solicitate de reclamant întrucât Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
A precizat în acest sens că Ministerul Economiei și Finanțelor este ordonator principal de credite așa cum este și Ministerul Justiției și nu are nici o atribuție în ce privește angajarea, salarizarea și acordarea drepturilor ce revin reclamantului.
În drept a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304/1 Cod procedură civilă.
TRIBUNALUL BRAȘOVa criticat hotărârea ca nelegală invocând excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat pe faptul că reclamantul nu a avut calitatea de judecător în cadrul instanțelor din raza de competență a acestui tribunal, excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei, conform art. 36 alin. 1 și 2 din OUG nr. 27/2006 și excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada solicitată.
Pe fondul cauzei a susținut în esență că soluția instanței de fond este lipsită de temei legal întrucât prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, legiuitorul a instituit un nou sistem de salarizare pentru magistrați iar instituirea unor reglementări juridice diferențiate în privința drepturilor și obligațiilor unor categorii de personal care se află în situații diferite, nu este contrară art. 16 alin. 1 din Constituție și dispozițiilor art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În ce privește plata sumelor solicitate cu aplicarea indicelui de inflație, consideră că sunt incidente dispozițiile art. 1088 cod civil iar pentru înscrierea sporului de 30% 40% pentru perioada noiembrie - decembrie 2006, solicită să se pună în vedere reclamantului să indice temeiul legal în baza căruia beneficiază de aceste sporuri și pe cale de consecință să fie respins acest petit.
Prin recursul declarat, Ministerul Justiției criticând sentința ca nelegală a susținut că a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii în ce privește prescripția dreptului la acțiune în sens material, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În acest sens a arătat că instanța de fond în mod greșit a reținut că prescripția dreptului material la acțiune nu operează, întrucât în sensul art. 1 din Protocol, dreptul trebuie să existe în patrimoniul celui care invocă protecția sa.
Dimpotrivă, dreptul la acțiune având ca obiect plata drepturilor salariale restante este supus termenului de 3 ani, aplicabil în materia conflictelor de muncă, reglementat de art. 283 alin. 1 lit. c din Codul Muncii.
Consideră că o altă soluție ar reprezenta o încălcare adusă regimului de ordine publică al instituției prescripției extinctive, acordându-se astfel pretenții care au fost solicitate după scurgerea termenului de prescripție.
În drept a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 312 Cod procedură civilă.
Urmare admiterii cererii formulate de reclamantă, înalta Curte de Casație și Justiție prin încheierea nr. 4038 din 16.06.2008 dată în dosar nr-, dispus strămutarea judecării procesului de la Curtea de APEL BRAȘOV la Curtea de APEL ALBA IULIA.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma criticilor formulate, conform dispozițiilor art. 304/1 Cod procedură civilă și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
În mod legal prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Curtea de APEL BRAȘOV.
instanțelor sunt gestionate de Ministerul Justiției în calitate de ordonator principal de credite conform art.188 din legea nr.304/2004, iar conform art.119 din același act normativ, curțile de apel, în calitate de ordonatori secundari de credite, elaborează proiectele de buget pentru instanțele din circumscripția lor, printre care și TRIBUNALUL BRAȘOV, proiecte în care sunt incluse și salariile magistraților.
De asemenea, carnetele de muncă ale reclamanților se află la Curtea de APEL BRAȘOV, iar mențiunile în carnetele de muncă referitoare la drepturile salariale se fac tot de către această instituție, care, astfel, are calitate procesuală pasivă în cauză.
În mod corect a fost respinsă și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul TRIBUNALUL BRAȘOV întrucât în perioada în discuție, până la 01.07.2005, deși reclamanta intimată era judecător la Curtea de APEL BRAȘOV, potrivit art. 105 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 doar tribunalele aveau câte un serviciu administrativ, cuprinzând și un birou de contabilitate pentru activitatea proprie iar în localitățile reședință de județ în care funcționau curți, serviciul administrativ al tribunalelor deserveau și activitatea acestor curți.
Soluția este nelegală însă în ce privește respingerea excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor întrucât între acesta și reclamantă nu există un raport juridic de muncă iar calitatea de ordonator principal de credite în cazul instanțelor judecătorești o are Ministerul Justiției.
Totodată, în mod greșit a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâți.
Potrivit art. 283 lit. c din Codul Muncii "cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat".
Dispoziții similare cu caracter general sunt prevăzute în art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958.
Aplicarea cestor prevederi nu echivalează cu nesocotirea prevederilor constituționale și ale reglementărilor internaționale cum în mod greșit a reținut instanța de fond.
Dimpotrivă, potrivit art. 44 din Constituția României, conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege, în cazul de față art. 283 lit. c din Codul Muncii iar caracterizarea drepturilor salariale ca bunuri în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, alături de alte asemenea "bunuri" potrivit practicii CEDO, nu fac inaplicabile prevederile interne privind prescripția dreptului material la acțiune.
Nici interpretarea dată de înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în recursul în interesul legii prin Decizia nr. XXXVI din 7 mai 2007 în sensul că judecătorii beneficiau și de sporul de vechime, în cuantumul prevăzut de lege nu este de natură să înlăture dispozițiile legale mai sus menționate privind prescripția, întrucât conform art. 329 Cod procedură civilă, "soluțiile se pronunță în interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților di n acele procese."
În speță, dreptul material la acțiune al reclamantei s-a născut în momentul în care drepturile bănești datorate nu au fost achitate, începând cu luna decembrie 2000 pentru luna noiembrie a acelui an, având în vedere plata lunară a drepturilor salariale, astfel că la data introducerii acțiunii - 09 octombrie 2007, dreptul material la acțiune era prescris pentru perioada 1 noiembrie 2000 - 23 ianuarie 2004, indiferent că sunt pretinse cu titlu de drepturi salariale sau de despăgubiri.
În consecință, Curtea în baza art. 312 alin. 3 raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, va admite recursurile pârâților ca fondate și va modifica sentința atacată în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâții: Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL BRAȘOV, TRIBUNALUL BRAȘOV și Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat de B împotriva sentinței civile nr.1303/LM/3.12.2007 pronunțată de TRIBUNALUL BRAȘOV în dosar nr.- și în consecință:
Modifică sentința atacată în sensul respingerii acțiunii civile formulate de reclamanta împotriva pârâților Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL BRAȘOV, TRIBUNALUL BRAȘOV și Ministerul Finanțelor Publice.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28.09.2009.
PREȘEDINTE: Adriana Petrașcu - - | JUDECĂTOR 2: Manuela Stoica - - | JUDECĂTOR 3: Ana Doriani - - |
Grefier, - - |
Red.
Tehnored./TE
Președinte:Adriana PetrașcuJudecători:Adriana Petrașcu, Manuela Stoica, Ana Doriani
