Drepturi salariale (banesti). Decizia 1053/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI
Dosar nr- ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1053
Ședința publică din data de 19 mai 2009
PREȘEDINTE: Vera Andrea Popescu
JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Elena Simona Lazăr
- --- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarat de reclamanții, escu, -, -, - prin -moștenitor, Oprin, Oprin, -, R, -, și, în calitate de moștenitori ai defunctului, -, ( ) - cu domiciliul ales la Cabinetul Individual de Avocatură " ", cu sediul în Târgoviște,-, județul D și de pârâta SC SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 486 pronunțată la data de 25 februarie 2009 de Tribunalul Dâmbovița.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru recurenta-pârâtă avocat din cadrul Baroului B în baza împuternicirii avocațiale nr. -/18.05.2009 depuse la dosar, lipsind recurenții-reclamanți.
Procedura legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Avocat având cuvântul arată că nu mai are alte cereri de formulat solicitând acordarea cuvântului pentru dezbateri.
Curtea analizând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat având cuvântul solicită admiterea recursului formulat de societatea-pârâtă, modificarea în parte a sentinței pronunțate pe fond în sensul respingerii capătului de cerere privind aprovizionarea de toamnă-iarnă pentru anul 2007.
Solicită respingerea recursului formulat de reclamanți întrucât drepturile salariale au fost introduse în salariu de bază al angajaților.
Mai arată că aceste drepturi trebuiau încadrate în termenul de prescripție de 6 luni iar nu de 3 ani, ele fiind incluse în salarii încă din anul 1998, fapt ce conduce la inexistența dreptului pretins prin cererea de chemare în judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor civile de față, în baza
lucrărilor dosarului, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița sub nr-, reclamanții, escu, -, -, - prin -moștenitor, Oprin, Oprin, -, R, -, și, în calitate de moștenitori ai defunctului, -, ( ) - au chemat în judecată pe pârâta SC SA B, prin reprezentanții săi pentru a fi obligată la plata drepturilor bănești cuvenite pentru anii 2005, 2006 și 2007 și reprezentând aprovizionarea de toamnă-iarnă precum și contravaloarea ajutorului material egal cu 2500-4000 mc de gaze naturale, prevăzute de art.170 și art.178 din CCM la nivel de grup de unități din industria petrolieră dar și plata drepturilor reprezentând cota de participare la profitul anual al societății în aceeași perioadă-sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței, la plata efectivă.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că în calitate de salariați ai societății pârâte până la data disponibilizării lor, aveau dreptul, în temeiul art.170 și art.178 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din industria petrolieră, la plata unor suplimentări salariale reprezentând aprovizionarea de toamnă-iarnă precum și contravaloarea ajutorului material egal cu 2500-4000 mc de gaze naturale dar pe care nu le-au primit în perioada anilor 2005, 2006 și 2007.
Au mai arătat reclamanții că prin art.139 din contractul colectiv de munca la nivel de unitate s- stabilit și dreptul salariaților de a primi o cotă parte din profit, care de asemenea, nu a fost respectat, pârâta neachitându-le contravaloarea acestuia în perioada 2005, 2006 și 2007.
În dovedirea acestor susțineri, reclamanții au depus la dosar: copiile carnetelor lor de muncă (filele 56-551 vol.I și filele 2-92 vol.II).
La termenul de judecată din 17 decembrie 2008 reclamanții și-au completat acțiunea în sensul solicitării drepturilor din cele trei capete de cerere și pentru anul 2008 (fila 555 vol I).
Pârâta SC SA Baf ormulat întâmpinare (filele 140-150) prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Dâmbovița, solicitând declinarea competenței în favoarea Tribunalului București, deoarece art.72 din Legea nr.168/1999 care este legea specială în raport de codul muncii, prevede că cererile referitoare la conflictele de drepturi se adresează instanței judecătorești în a cărei circumscripție își are sediul unitatea.
În ședința dezbaterilor de la 25 februarie 2009 pârâta a invocat oral excepțiile prescripției dreptului la acțiune, în conformitate cu art.283 alin.1, lit.e din codul muncii, a lipsei calității procesuale a reclamanților și a prematurității acțiunii în privința capătului de cerere pentru acordarea cotei de profit.
Reclamanții au depus note de ședință prin care au precizat perioadele lucrate de fiecare dintre ei la societatea pârâtă (fila 152 vol.II) iar pârâta a depus înscrisuri (filele 98-137).
Prin sentința civilă nr.486 pronunțată la 25 februarie 2009 Tribunalul Dâmbovițaa respins excepția necompetenței teritoriale cu motivarea că prin dispozițiile art.298 din codul munciis -au abrogat orice alte dispoziții contrare, inclusiv cele ale art.72 din Legea nr.168/1999 referitoare la competență.
Prin aceeași sentință, tribunalul a admis excepția prematurității introducerii acțiunii față de capătul de cerere privind cota de profit pe cale l-a respins ca prematur; a respins celelalte excepții invocate de pârâtă ca neîntemeiate; a admis în parte acțiunea obligând pârâtă la plata către reclamanții:escu, -, și a drepturilor bănești reprezentând aprovizionare de toamnă-iarnă pentru anul 2007, calculate conform art.176 din CCM la nivel de grup de unități nr.288/2006, reactualizate cu coeficientul de inflație de la data scadenței la cea a plății efective și a respins celelalte capete de cerere și restul pretențiilor pentru acești reclamanți și cererea precizată a tuturor celorlalți reclamanți.
Pârâta a fost obligată la plata sumei de 2500 lei cheltuieli de judecată către reclamanții escu, -, și.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că excepția prematurității este justificată deoarece potrivit art.139 alin.1 din CCM, dreptul de participare a salariaților la cota de profit este condiționat de existența unor negocieri între și SN SA și care nu au avut loc, astfel că pretinsa creanță a reclamanților nu este certă, lichidă și exigibilă.
Celelalte două excepții au fost considerate neîntemeiate cu motivarea că în ce privește drepturile salariale prin art.283 lit. c din codul munciis -a prevăzut un termen de 3 ani aplicabil în toate situațiile în care obiectul acțiunii este dat de pretenții salariale, indiferent de izvorul acestora, iar între reclamanți pe de o parte și titularii drepturilor revendicate prin acțiune există identitate, iar pârâta nu a făcut dovada susținerii excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților.
În fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamanții au fost salariații societății pârâte în perioadele menționate în cererea de chemare în judecată și în precizarea acesteia, conform carnetelor de muncă depuse la dosar.
Art.168 alin.1 din CCM la nivel de unitate pe anul 1997 prevede acordarea suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, iar art.176 alin.1 din același contract stabilește că ajutorul material reprezentând contravaloarea a 4000 mc de gaze, va fi inclus în salariul de bază începând cu data de 1 iunie 1997, iar în contractul pentru anul 1998 s-a prevăzut introducerea acestor suplimentări în salariul de bază, mențiuni ce se regăsesc și în contractele colective de muncă la nivel de unitate ale anilor 2000 și 2002.
Prima instanță a constatat că suplimentările salariale pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă și contravaloarea a 4000 mc de gaze nu au mai fost prevăzute în CCM la nivel de unitate pe anii 2005-2006, intenția părților contractante fiind aceea de a suprimării în totalitate a acestor drepturi, motiv pentru care au fost respinse capetele de cerere pentru aceste drepturi pe perioada anilor 2005-2008, pentru salariații care nu au mai lucrat la societatea pârâtă până în luna octombrie 2007 și a admis cererea de acordare a suplimentării reprezentând aprovizionare toamnă-iarnă, reactualizate cu coeficientul de inflație pentru anul 2007 către reclamanții care au lucrat inclusiv în luna octombrie 2007 la societatea pârâtă, întrucât contractul colectiv la nivel de unitate pe anul 2006, intrat în vigoare în anul 2007 prevede la art.176 alin.1 prevede acest drept.
Referitor la drepturile ce fac obiectul celorlalte capete de cerere din acțiunea precizată, prima instanță a reținut că acordarea lor este condiționată de negocieri între partenerii sociali și care nu au existat, întrucât la dosar nu s-au produs dovezi în acest sens.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal au exercitat recursuri atât reclamanții (filele 16-17) cât și pârâta (filele 7-15) criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Reclamanții au susținut că în mod greșit prima instanță a admis capătul de cerere privind drepturile bănești reprezentând aprovizionarea de toamnă-iarnă numai pentru anul 2007, în condițiile în care contractele colective de muncă la nivel de unitate pentru anii anteriori nu au suferit modificări, iar pretinsa includere în salariul de bază este contrară legii și încalcă clauzele negociate prin contractele care constituie legea părților.
Aceleași critici le-au făcut recurenții-reclamanți și în privința respingerii acțiunii pentru acordarea dreptului la ajutorul material reprezentând contravaloarea a 4000 mc de gaze și la cota de profit.
Recurenta-pârâtă a susținut că în mod greșit instanța de fond a admis pentru unii dintre reclamanți, acțiunea sub aspectul dreptului acestora la plata suplimentărilor salariale reprezentând aprovizionarea de toamnă-iarnă pentru anul 2007, care în realitate au fost incluse în salariile angajaților începând cu anul 1997.
Recurenta a criticat greșita soluționare a excepțiilor invocate la instanța de fond, respectiv a lipsei calității procesuale active a reclamanților și prescripției dreptului la acțiune.
S-a arătat în susținerea acestor excepții că reclamanții nu au calitate procesuală activă fiindcă părți în contractul colectiv de muncă sunt patronatul pe de o parte și salariații pe de alta, care la nivel de unitate sunt reprezentați de sindicatul legal constituit.
Invocând dreptul prevăzut în art.139 din contractul colectiv de muncă, salariații nu pot să acționeze individual deoarece nu sunt titularii dreptului subiectiv în cadrul raportului juridic dedus judecății.
Recurenta a criticat sentința și prin prisma excepției prescripției dreptului material la acțiune, arătând că în cauză erau incidente prevederile art.283 lit.e din codul muncii, termenul în care reclamanții aveau dreptul la acțiune fiind de 6 luni, iar nu de 3 ani-așa cum greșit s-a reținut de instanța de fond care a respins această excepție.
În fine, recurenta-pârâtă susținut că hotărârea primei instanțe a fost dată cu greșita aplicare a legii constând în esență în faptul că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în salariile de bază ale tuturor angajaților, începând cu anul 1997 așa cum rezultă din adresele nr.2328/1997, nr.2412/1998 (telex) și art.168 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate - încheiat și semnat de Patronat și salariați reprezentați de, înscrisuri pe care le-a depus în copie la instanța fondului dar care au fost greșit interpretate de aceasta.
Recurenta-pârâtă a mai susținut că lipsa negocierilor dintre și societate cu privire la aceste drepturi corespunde situației introducerii lor în salariile de bază și explică renunțarea implicită a angajaților de a pretinde acordarea separată a venitului privind aprovizionarea toamnă-iarnă.
Pentru aceste motive, recurenta-pârâtă a cerut admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii sub aspectul obligării de a plăti reclamanților:escu, -, și, drepturile bănești reprezentând aprovizionare de toamnă-iarnă pentru anul 2007.
Curtea, verificând sentința recurată, prin prisma criticilor aduse, a dispozițiilor legale incidente în cauză, a actelor și lucrărilor dosarului dar și sub toate aspectele, conform art.3041cod pr.civ. constată următoarele:
Având a soluționa cu prioritate, conform art.137 alin.1 cod pr.civ.excepțiile invocate de pârâtă cu privire la lipsa calității procesuale active a reclamanților, a prescripției dreptului la acțiune dar și prematurității tribunalul a constatat că primele două dintre acestea nu sunt întemeiate și drept urmare le-a respins justificat, Curtea reținând în privința criticii recurentei-pârâte sub acest aspect următoarele:
Calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care ar fi titular al dreptului afirmat (calitate procesuală activă) și între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală pasivă).
Reclamantul, fiind cel care pornește acțiunea, trebuie să justifice atât calitatea sa procesuală cât și pe cea a pârâtului chemat în judecată, prin indicarea obiectului cererii și a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază pretenția sa.
În cauză de față, reclamanții au indicat cu claritate în cererea introductivă de instanță și în cererile completatoare atât obiectul pretențiilor lor-pentru fiecare petit din acțiune-cât și motivele de fapt și de drept pentru care au chemat în judecată societatea pârâtă, astfel că aceștia au calitatea procesuală de a sta în judecată în raportul juridic cu pârâta pentru drepturile bănești pe care le-au cerut în nume propriu, afirmând că acestea decurg din relațiile de muncă cu unitatea angajatoare.
Nici excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de recurentă în apărare la instanța de fond și apoi drept critică în recurs, nu este întemeiată.
Această excepție a fost cercetată de instanța fondului.
Curtea constată că tribunalul a respins în mod corect excepția prescripției dreptului material la acțiune, întrucât potrivit art. 283 alin.1 lit.c codul muncii în situația în care obiectul litigiului constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat termenul de prescripție este de 3 ani indiferent de izvorul acestor drepturi salariale, fiind de neconceput ca pentru aceleași drepturi să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora și în plus dispozițiile art. 283 alin.1 lit.c codul muncii au caracter de normă specială în raport cu dispozițiile. art. 283 alin.1 lit.e codul muncii care se referă la toate drepturile, respectiv obligațiile prevăzute într-un contract colectiv de muncă între care și drepturile salariale.
În privința fondului dreptului, Curtea reține că dreptul salariaților de a beneficia, între altele, în luna octombrie de o suplimentare salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă sub forma unui adaos în sumă fixă având un cuantum minim de un salariu minim pe ramură este stabilit prin dispozițiile art.176 alin.1 și 2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de energie electrică, termică, petrol și gaze (filele 123-132 vol.I dosar fond).
Potrivit art.137 din același contract, unele sporuri sau adaosuri pot fi incluse în salariul de bază iar prin art.176 alin.6 s-a stabilit că adaosurile de mai sus se acordă în condițiile în care prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază.
Așadar voința părților contractante a fost aceea ca, de regulă, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă să fie inclusă în salariul de bază, stipulându-se expres despre aceasta în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, iar prin excepție, plata să se facă separat, în luna octombrie a fiecărui an, dacă venitul respectiv nu a fost inclus în salariul de bază.
În acești termeni, cum reclamanții au susținut că suplimentarea salarială privind aprovizionarea de toamnă nu a fost inclusă în salariile lor, iar pârâta s-a apărat susținând contrariul, iar în recurs a reiterat această susținere, Curtea va verifica dacă instanța de fond a stabilit în mod legal și temeinic dreptul reclamanților escu, -, și la plata sumelor revendicate cu acest titlu pentru anul 2007 și dacă a respins legal și temeinic toate celelalte capete de cerere privind acordarea ajutorului material reprezentând contravaloarea a 4000 mc de gaze și cota de profit, dar și cererea celorlalți reclamanți pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă pe perioada anilor 2005-2008.
Recurenta-pârâtă a susținut și dovedit cu înscrisurile depuse la dosar atât la instanța de fond cât și în recurs că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în salariile de bază ale angajaților, inclusiv ale reclamanților, astfel cum se va arăta în continuare:
Prin art.168 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate pe anul 1997(denumit în continuare ) încheiat de fosta Regie Autonomă a RA, pe de o parte și salariați, reprezentați de pe de alta (fila 111vol.I dosar fond) s-a prevăzut dreptul la suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă în cuantum minim de un salariu minim pe RA, valoarea concretă a acestui drept urmând a fi introdusă în salariul de bază începând cu data de 1 iunie 1997 (art.168 alin.3 din contract).
Apoi, pentru anul 1998, art.168 alin.2 prevede expres că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost efectiv inclusă în salariul de bază - conform telexului nr.2412/1998 (fila 112 vol.I dosar fond).
Acest înscris depus atât la instanța fondului (fila 150) emis și semnat de asemenea de SN SA pe de o parte și pe de alta, stabilește ca prima anuală de aprovizionare pentru toamnă să fie inclusă în salariu sub forma unei cote procentuale începând cu data de 1 martie 1998, astfel: salarii brute de bază până la 1.000.000 lei-10%; salarii brute de bază între 1.000.000-2.000.000 lei-7% și salarii peste 2.000.000 lei-5%, salariile brute de bază fiind astfel majorate de la această dată, și constituind baza la care au fost calculate și acordate creșteri salariale rezultate din indexările periodice stabilite prin hotărâri ale Guvernului României (nr.860/1996, nr.466/1997, nr.208/1998).
Și în continuare, în contractele colective de muncă la nivel de unitate aferente anilor 1999-2002 dreptul salarial suplimentar pentru aprovizionarea de toamnă este prevăzut în aceiași termeni de mai sus (filele 113-115), iar ulterior anului 2002, deși reglementarea nu mai este stipulată, nu s-a susținut și nici nu s-a probat că nu ar mai fi fost plătit, fiindcă salariile angajaților nu au fost diminuate cu sumele sau cotele procentuale arătate expres în cele două adrese semnate și însușite de părțile contractante, așa cum au fost analizate în cele ce preced.
Referitor la drepturile salariale reprezentând ajutorul material constând în contravaloarea unei cantități de gaze naturale, se constată că potrivit art.176 (1) din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anul 2008 "acesta a fost compensat prin CCM/1997.Prin urmare, începând cu anul 1997 prezentul articol a rămas fără obiect, având în vedere că acest ajutor nu se mai acordă salariaților fiind inclus în salariul angajaților și va rămâne așa până când și vor conveni altfel."
În raport de această clauză stipulată clar și explicit în contractul părților, în mod corect prima instanță a respins cererea referitoare la acordarea acestui drept, iar recurenții-reclamanți, care au criticat soluția sub acest aspect, nu au explicat Curții care sunt motivele pentru care dispozițiile contractuale sus-citate nu și-ar produce efectele.
În ceea ce privește critica referitoare la greșita respingere a capătului de cerere privind dreptul de participare a reclamanților la cota de profit a societății pentru anii 2005, 2006, 2007 și 2008, Curtea reține că în formularea din, art.139 stabilește că atât cota de participare la profitul anual cât și modalitatea concretă de acordare precum și condițiile de diferențiere între salariații SA vor fi stabilite prin negociere cu.
Această clauză contractuală nu generează prin ea însăși dreptul la acordarea cotei de participare la profitul societății, existența acestui drept fiind într-adevăr dublu condiționată, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, de:
-înregistrarea de profit la finele fiecărui an din perioada de referință ce face obiectul litigiului;
-negocierea modalităților concrete de acordare și a criteriilor de diferențiere între salariați, cu.
Cum în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de însăși clauza contractuală pentru valabila existență a dreptului la cota de participare la profit, fiindcă nu există în dosar date sau mijloace de probă în acest sens pe de o parte, iar pe de alta, cum în legislația română actuală nu este reglementată obligația adunării generale a acționarilor unei societăți pe acțiuni (societatea recurentă SC SA fiind constituită ca societate pe acțiuni sub regimul instituit de Legea nr.31/1990 modif. prin Legea nr.161/2003) să acorde salariaților săi dreptul de participare la beneficii-conform art.178 și art.183 din aceste acte normative - rezultă că art.139 din conferă salariaților doar premisele negocierii unui eventual drept de a participa la beneficiul (profitul) net al societății, cu respectarea cerințelor impuse de actul constitutiv al societății angajatoare și a condițiilor prealabile stabilite prin această clauză contractuală, astfel cum au fost enumerate mai sus și numai dacă nu s-a decis reinvestirea profitului societății iar nu distribuirea lui.
Pentru considerentele care preced, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanți dar va admite recursul pârâtei, în conformitate cu art.312 cod pr.civ.și va modifica în parte sentința în sensul că va respinge ca neîntemeiat și capătul de cerere prin care societatea pârâtă SC SA Baf ost obligată să plătească reclamanților escu, -, și drepturile bănești reprezentând contravaloarea aprovizionării toamnă-iarnă pentru anul 2007, actualizate, înlăturând obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată către aceiași reclamanți.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței ca fiind legale și temeinice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, escu, -, -, - prin -moștenitor, Oprin, Oprin, -, R, -, și, în calitate de moștenitori ai defunctului, -, ( ) - cu domiciliul ales la Cabinetul Individual de Avocatură " ", cu sediul în Târgoviște,-, județul D împotriva sentinței civile nr. 486 pronunțată la data de 25 februarie 2009 de Tribunalul Dâmbovița.
Admite recursul declarat de pârâta SC SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva aceleiași sentințe și modifică în parte sentința în sensul că respinge și capătul de cerere prin care s-a solicitat aprovizionarea de toamnă-iarnă pe anul 2007, reactualizată de către reclamanții escu, -, ca neîntemeiat.
Înlătură obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată către reclamanții mai sus-menționați.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19 mai 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Elena Simona Lazăr
--- - - - - --- -
Grefier
Tehnored.
3ex./9.06.2009
f-
-
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Vera Andrea PopescuJudecători:Vera Andrea Popescu, Elena Simona Lazăr
