Drepturi salariale (banesti). Decizia 1168/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1168
Ședința publică de la 27 Octombrie 2009
PREȘEDINTE: Benone Fuică
JUDECĂTOR 2: Mihaela Neagu
JUDECĂTOR 3: Alina Savin
Grefier - -
-.-.-.-.-
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea recursurilor declarate de recurenții MINISTERUL JUSTITIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, CURTEA DE APEL GALAȚI, împotriva sentinței civile nr.536/11.06.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul-reclamant intimatul-intervenient în nume propriu și intimatul-pârât TRIBUNALUL BRĂILA, având ca obiect drepturi bănești.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 22.10.2009 care s-au consemnat în încheierea din aceeași zi, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat soluționarea cauzei la data de 27.10.2009
CURTEA:
Cererea de chemare în judecată
La data de 14.04.2009 reclamantul, asistent judiciar în cadrul Tribunalului Brăilaa chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI și Tribunalul Brăila pentru a fi obligați la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% conf.art.47 din Legea 50/1996, calculat la salariul de bază brut lunar, începând cu 22.02.2008 până la data pronunțării și în continuare, actualizate cu indicele de inflație începând cu data nașterii dreptului material până la data plății efective.
A mai solicitat reclamantul obligarea pârâților la plata drepturilor bănești reprezentând spor de confidențialitate de 15% calculat la salariul de bază brut lunar, începând cu 22.02.2008-până la data pronunțării și în continuare, sume actualizate cu indicele de inflație la data nașterii dreptului material până la data plății efective.
Reclamantul și-a motivat acțiunea pe dispozițiile Legii 50/1996 art.47, pe deciziile 21/2008 și 46/2008 date de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii.
În cauză s-a formulat cerere de intervenție în interes propriu de în contradictoriu cu aceeași pârâți solicitând aceleași drepturi bănești ca și reclamantul.
Pârâții au solicitat respingerea acțiunii invocând, în esență, următoarele argumente:
Potrivit art.3 din nr.OUG179/1999 privind modificarea și completarea Legii nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească, asistenții judiciari au fost remunerați lunar cu coeficientul de ierarhizare a salariului de bază pentru judecătorul stagiar anul I-II, iar ulterior, potrivit art.2 din nr.OUG20/2002 privind modificarea și completarea Legii nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească "magistrații consultanți beneficiază, în raport cu vechimea în specialitate juridică, de drepturile de salarizare prevăzute pentru judecătorii de la judecătorii de Legea nr.50/1996". Aceasta era singura formă de salarizare, o indemnizație unică, stabilită pe baza valorii de referință și a coeficientului de multiplicare corespunzător unui judecător de judecătorie. Aceleași argumente privind modalitatea de salarizare au fost invocate și cu privire la sporul de confidențialitate, iar în ceea ce privește acordarea sporului pentru viitor, s-a menționat că instanța nu se poate pronunța cu certitudine nici asupra menținerii raporturilor de muncă pentru viitor și nici în raport de reglementările legale ulterioare ce vor apărea în materie.
Sentința civilă nr.536/11.06.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila
Prin sentința civilă nr.536/11.06.2009 Tribunalul Brăilaa admis în parte acțiunea formulată de reclamantul și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenient, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI, și Tribunalul Brăila, a obligat pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI și Tribunalul Brăila să plătească reclamantului și intervenientei drepturile bănești reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația de bază brută lunară începând cu data de 22.02.2008, până la data pronunțării-11.06.2009 și în continuare, drepturi actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.
A obligat pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI și Tribunalul Brăila să plătească reclamantului și intervenientei drepturile bănești reprezentând sporul de confidențialitate în procent de 15% din indemnizația de bază brută lunară începând cu data de 15.12.2008, până la data pronunțării-11.06.2009 și în continuare, drepturi actualizate cu indicele de inflație până la data achitării integrale a sumelor datorate.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că potrivit art. 47 din Legea 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești, republicată "Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Inițial s-a apreciat că prin art. 50 din OUG177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, printre altele, a fost abrogat și art. 47 din Legea nr.50/1996, ulterior, prin Decizia nr. XXI/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că prevederile art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu au fost niciodată abrogate, fiind în vigoare și în prezent.
Asistenții judiciari, la data numirii în funcție au fost salarizați corespunzător judecătorilor din cadrul judecătoriilor, conform Anexei 1 din Legea nr.50/1996. Ulterior, prin art.3 (1) din nr.OUG20/20.02.2002 privind modificarea și completarea Legii nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească s-a dispus că "asistenții judiciari în funcție la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe sunt de drept magistrați consultanți.". În art.2 din același act normativ s-a dispus în concret asupra salarizării acestei categorii profesionale, în sensul că "magistrații consultanți beneficiază, în raport cu vechimea în specialitate juridică, de drepturile de salarizare prevăzute pentru judecătorii de la judecătorii de Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, cu modificările și completările ulterioare". Dar, în drepturile de salarizare ale judecătorilor de la judecătorii prevăzute de Legea nr.50/1996 este cuprins inclusiv sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică reglementat de art.47 din acest text de lege.
Instituția magistraților consultanți a fost abrogată expres prin Legea nr. 304/2004 fără a fi abrogate și dispozițiile art.2 din nr.OUG 20/2002 întrucât există dispoziții tranzitorii care stabilesc ultraactivitatea acestui text prin transferul dreptului reglementat la un nou subiect. Aceste norme tranzitorii se găsesc în cuprinsul art.115 din Legea nr. 304/2004 potrivit cărora: "Magistrații consultanți în funcție la data intrării în vigoare a prezentei legi sunt numiți de drept în funcțiile de asistenți judiciari și își continuă activitatea în cadrul tribunalelor de muncă și asigurări sociale sau, după caz, al secțiilor sau completelor specializate."
Drept urmare, este eronată interpretarea dată de pârâți cu privire la dispozițiile privind salarizarea asistenților judiciari, în sensul că ar interzice acordarea sporurilor pentru această categorie socio-profesională.
Pe de o parte, că dispoziția inserată în art.2 al.1 din nr.OUG20/2002 este imperativă, "beneficiază", iar pe de altă parte, sintagma "drepturile de salarizare prevăzute pentru judecătorii de la judecătorii" include evident și indemnizația de încadrare.
Din interpretarea sistematică, rezultă că în baza Legii nr.50/1996 magistrații beneficiau de "salarii de bază". Ulterior, prin efectul art.2 alin.1 din Legea nr.50/1996, introdus prin nr.OG 83/2000, magistrații beneficiază de o indemnizație de încadrare lunară, fiind astfel, introdusă o noțiune nouă. Însă și în cazul magistraților legiuitorul a prevăzut expres în art.2 alin.3 din Legea nr.50/1996 că "indemnizația este unica formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției de magistrat."
3 al art.2 din nr.OUG 20/2002 nu interzice acordarea de sporuri, întrucât acest articol ca și art.2 alin.3 din Legea nr.50/1996 modificat prin nr.OG83/2000 are ca obiect forma salarizării și nu conținutul salarizării. Mai mult, art.2 alin.1 din nr.OUG20/2002 se referă expres la acordarea tuturor drepturilor de salarizare, fără nici o distincție, iar alin.3 al aceluiași articol este temeiul de drept al sporurilor pentru condiții vătămătoare și a celui de vechime în muncă, care se adaugă la indemnizație. Acest aspect, arată indubitabil faptul că această prevedere nu are înțelesul unei interdicții de acordare a sporurilor.
Referitor la susținerea pârâților cu privire la faptul că asistenții judiciari nu se regăsesc în rândul categoriilor socio-profesionale prevăzute în Decizia nr. XXI/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, tribunalul a apreciat că acest aspect nu înlătură dreptul la beneficiul sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică. Aceasta întrucât, pe de o parte Înalta Curte de Casație și Justiție nu a fost sesizată cu privire la instituția asistenților judiciari, iar pe de altă parte dispozitivul acestei hotărâri trebuie interpretat în lumina considerentelor, care, în mod expres și fără echivoc, rețin că este interzisă discriminarea categoriilor socio-profesionale din sistemul judiciar prin negarea dreptului la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în detrimentul unora.
Astfel, conform art.1 din Legea nr.50/1996 "salarizarea magistraților și a personalului din instanțele judecătorești și parchete se face ținându-se seama de rolul, răspunderea, complexitatea, caracterul justiției de putere în stat, de pregătirea și competența profesională, precum și de incompatibilitățile și interdicțiile pentru magistrați, prevăzute de Constituție și de Legea nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească". Ori, potrivit art. 111 alin. 2 și 4 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară "Dispozițiile legale privind obligațiile, interdicțiile si incompatibilitățile judecătorilor și procurorilor se aplică și asistenților judiciariAsistenții judiciari depun jurământul în condițiile prevăzute de lege pentru judecători și procurori".
Aceleași considerente sunt avute în vedere și în ceea ce privește sporul de confidențialitate. Astfel Decizia nr. 46/15.12.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție menționează că sporul de confidențialitate se cuvine "tuturor celor care gestionează secrete de stat și secrete de serviciu, indiferent că lucrează în administrația publică, centrală sau locală, în justiție sau în aparatul Parlamentului" deci întregului personal din justiție care are ca obligație profesională confidențialitatea. S-a mai reținut că "obligația profesională de confidențialitate a fost impusă imperativ salariaților magistrați și personalului auxiliar de specialitate de legiuitor prin dispozițiile art. 99 alin 1 lit.d din Legea nr. 303/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare raportat la art.16 alin 1,2 din Codul deontologic al magistraților și ale art.78 alin.1 din Legea nr. 567/2004 modificată și completată, raportat la art. 9 din Codul deontologic al acestora.
Conform art.101 pct.2 din Legea nr.304/2004 "Dispozițiile legale privind obligațiile, interdicțiile și incompatibilitățile magistraților se aplică și asistenților judiciari". S-a mai menționat că "prin neacordarea sporului de confidențialitate sunt încălcate principiile constituționale privind discriminarea, dreptul la plată egală pentru muncă egală, dreptul la un salariu pentru munca prestată, care se coroborează cu reglementările internaționale în materie, respectiv dispozițiile art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, care garantează dreptul tuturor persoanelor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare". Astfel "problema pusă în discuție de recursul în interesul legii, este faptul că atribuțiile și responsabilitățile fiecărui post, condițiile de muncă, cât și cuantumul indemnizațiilor/salariilor nu pot fi negociate în mod individual, deoarece ele sunt stabilite de lege sau de regulamentele aprobate de Consiliul Superior al Magistraturii ".
Personalul din justiție, inclusiv asistenții judiciari au ca obligație de serviciu respectarea confidențialității "nerespectarea secretului deliberării sau a confidențialității lucrărilor care au acest caracter constituie abatere disciplinară potrivit art. 99 al.1 lit.d din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor republicată ".
Având în vedere principiul nondiscriminării persoanelor care au aceleași obligații și interdicții profesionale, care stă la baza considerentelor de fapt și de drept din Decizia nr. 46/ 15.12.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, tribunalul a apreciat că asistenții judiciari nu pot fi tratați diferit, având dreptul să le fie recunoscute toate drepturile salariale aferente profesiei.
Recursurile declarate de pârâții Curtea de APEL GALAȚI și Ministerul Justiției și Libertăților
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Curtea de APEL GALAȚI și Ministerul Justiției și Libertăților.
Curtea de APEL GALAȚIa invocat ca motiv de recurs decizia Curții Constituționale din 27.05.2009 prin care s-a statuat, în opinia recurentei, că deciziile date de Înalta Curte de Casație și Justiție nu pot să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate.
Pe de altă parte asistenții judiciari nu au beneficiat de acest spor.
Ordonanța Guvernului nr.56/1997 care a completat Legea nr.50/1996 prevedea că de acest spor beneficiau magistrații și executorii judecătorești. Astfel, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și executorii judecătorești beneficiază de un spor de 50% la salariul de bază brut lunar.
Ulterior legea de aprobare a OG nr.56/1997, Legea 104/1999 dispunea la art.421că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% la salariul de bază brut.
Conform art.3 din OUG nr.179/1999 privind modificarea și completarea Legii nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească, asistenții judiciari sunt remunerați lunar cu coeficientul de ierarhizare a salariului de bază pentru judecătorul stagiar anul I-II, în raport cu timpul efectiv lucrat.
Așa cum se observă, textul de lege nu prevede alte drepturi salariale suplimentare pentru asistenții judiciari, precum sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică.
În ceea ce privește sporul de confidențialitate, s-a arătat că OG nr.6/2007 a prevăzut acest spor pentru anumite categorii de funcționari publici și anume: funcționarii publici din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, direcțiilor subordonate ministerului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
Mai mult, Ministerul Justiției prin Ordinul nr.1833/C/2.07.2008 a aprobat acordarea sporului de confidențialitate de 15% din salariul de bază pentru personalul contractual și funcționarii publici din cadrul instanțelor judecătorești.
Curtea Constituțională a statuat faptul că, legiuitorul are opțiunea liberă la diferențierea indemnizațiilor și a salariilor de bază, precum și să instituie sporuri la indemnizațiile și a salariilor de bază pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă.
Ministerul Justiției a criticat soluția instanței de fond sub următoarele aspecte:
Asistenții judiciari nu sunt și nu au fost niciodată beneficiari ai sporului de 50%.
Concluzia Înaltei Curți de Casație și Justiție este aceea că "Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 6 și ale art. 231 din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege".
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică se cuvine exclusiv categoriilor de personal care la data emiterii OG 83/2000 beneficiau de acest spor, întrucât motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost realizată în considerarea actelor normative în vigoare la momentul emiterii OG 83/2000.
Din prevederile legale rezultă faptul că magistrații consultanți beneficiau de o indemnizație unică, egală cu drepturile de salarizare prevăzute de judecătorii de la judecătorii, cu luarea în considerare a vechimii în specialitate conform anexei 1 din Legea 50/1996.
Acțiunea prin care se solicită acordarea altor drepturi decât ele stabilite prin lege sau acțiunea prin care se tinde la modificarea actelor normative este inadmisibilă, în considerarea principiului separației puterilor în stat.
Pronunțarea unei hotărâri, precum cea de față, prin care să se acorde drepturi salariale peste cele prevăzute expres de lege a fost considerată de Curtea Constituțională ca depășire a puterii judecătorești.
Astfel, în ședința din data de 27.05.2009 Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de casație și Justiție, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, cerere formulată de Președintele României în temeiul art.146 lit.e din Constituție.
Curtea Constituțională, prin decizia 828/27.05.2009, a constatat existența unui conflict de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte reținând că, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art.126 al.3 din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art.1 al.4 din Constituția României. Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege sau să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
Față de obiectul acțiunii, instanța de fond ar fi trebuit să constate că, asemenea altor categorii profesionale, intimații-reclamanți sunt salarizați în temeiul unei legi speciale, care stabilește în mod exhaustiv drepturile salariale și alte drepturi de care aceștia beneficiază, neputând beneficia de alte drepturi decât dacă sunt prevăzute de legea specială pentru salarizarea magistraților și asistenților judiciari.
Prin acțiunile în justiție pot fi valorificate drepturi recunoscute și ocrotite de lege.Câtă vreme drepturile solicitate de intimații-reclamanți nu sunt prevăzute de legislația în vigoare, ținând cont și de principiul separației puterilor în stat, apreciază că o astfel de cerere nu putea fi soluționată de către instanța de fond, care prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege a depășit limitele puterii judecătorești și a legiferat acordarea unui drept salarial neprevăzut de legislația specifică categoriei profesionale a asistenților judiciari din cadrul sistemului justiției. Dovada o reprezintă și Decizia nr. 819/3.07.2008 Curții Constituționale care, pronunțându-se asupra excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 1, art.2 alin (1) -(3), art.6 și art.27 al.1 din OUG nr.137/2000 ridicată de Ministerul Justiției într-o cauză având ca obiect recursurile declarate de Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 1154/31.10.2007 a Tribunalului Maramureș prin care s-a admis acțiunea intentată de judecătorii de la Judecătoria Baia Mare și Tribunalul Maramureș și s-a obligat pârâții la plata sporului confidențialitate de 15% prevăzut prin legi speciale pentru alte categorii profesionale decât magistrații, a decis " admite excepția de neconstituționalitate și constată că prevederile art. 2 alin.(3) si art. 27 alin.1 din OUG nr. 137/2000 privind prevenirea si sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din ea s-ar desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciar sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nu există niciun act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul la sporul de confidențialitate al asistenților judiciari.
Potrivit art. 14 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, protocoalele adiționale la această convenție, ratificată de România prin Legea 30/1994 statuează că " Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație", iar art.16 din Constituție prevede la alin. 1 că "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".
Considerentele deciziei instanței de recurs
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate de recurente prin cererile de recurs și a celor de ordine publică conf.art.304 pr.civ. instanța de recurs reține următoarele:
Acțiunea reclamantului și cererea de intervenție privesc acordarea a două drepturi bănești, de 50% risc și suprasolicitare neuropsihică și 15% confidențialitate.
Ambele drepturi au fost luate în discuție de Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a stabilit irevocabil prin deciziile 21 și 46 date în interesul legii că aceste drepturi sunt fundamentale.
Astfel, conf.deciziei 21/208 Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a disp.art.47 din Legea 50/1996 s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară. Importantă este teza reținută în considerentele hotărâri 21/2008 și aceasta constă în supraviețuirea articolului 47 și după OG 83/2000( norma de abrogare), supraviețuire ce se referă la perioada 200-2008, la zi și până la modificarea cadrului legal avut în vedere de Înalta Curte de Casație și Justiție la data pronunțării. Astfel, sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică a continuat să existe și să fie datorat chiar dacă el nu a fost acordat și plătit.
Prin urmare, la data apariției OUG nr.20/2002 privind modificarea și completarea Legii 92/1992 s-a stabilit cu valoare de principiu că asistenții judiciari beneficiază de drepturile de salarizare prevăzute pentru judecătorii de la judecătorii conf.Legii 50/1996.
Făcând exercițiul a deciziei 21/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție rezultă că în anul 2002 asistenții judiciari dobândesc dreptul prevăzut de ar.47 din Legea 50/1996.Era firesc ca legiuitorul să nu prevadă nimic de art.47 din OUG nr.20/2002 atât timp cât, din punct de vedere legal, la acel moment art.47 nu mai exista, fiind abrogat expres prin OG 83/2000.
De altfel, toate actele normative referitoare la categoria asistenților judiciari apărute pe perioada 2000-2008, ca, de altfel, toate actele normative referitoare la salarizarea magistraților, judecători, procurori, nu fac referire, și nici nu ar fi putut să o facă, la dreptul la spor de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică prev.de art.47 din Legea 50/1996, deoarece, așa cum am menționat mai sus, articolul 47 era abrogat expres și deci, legiuitorul considera acest drept ca inexistent.
Nu reținem teza propusă de ambele recurente conform căruia decizia 21/2008 a ÎCCJ nu poate produce efecte după pronunțarea deciziei 838/2009 a Curții Constituționale deoarece deciziile date în interesul legii sunt obligatorii și definitive, ele nu pot fi atacate la Curtea Constituțională. De altfel, în chiar cuprinsul considerentelor hotărârii Curtea Constituțională arată că aceste decizii date în interesul legii, după pronunțare, vor produce în continuare efecte. Faptul că practic Curtea Constituțională recomandă Înaltei Curți de Casație și Justiție să mai producă astfel de decizii în interesul legii aceasta nu echivalează cu lipsirea de efecte juridice a clor două decizii date în interesul legii de ÎCCJ 21 și 46/2008.
Ca urmare a neabrogării art.47 din Legea 50/1996 constatată abia în anul 208, situația atipică creată, obligă instanța de judecată să considere acest drept permanent în vigoare pentru perioada 2000-2008.Apreciem că prin OUG nr.20/2002 asistenții judiciari au dobândit acest drept, iar ulterior legiuitorul nu l-a abrogat în mod expres sau implicit nefăcând referiri la el.
Cu privire la sporul de confidențialitate de 15% apreciem că aceleași considerente sunt aplicabile, la care se adaugă următoarele:
Problema de drept a fost dezlegată cu privire la existența dreptului de către ÎCCJ prin decizia 46/15.12.208 pronunțată în dosarul nr.27/2008.
Prin această decizie Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.99 al.1 lit.d din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, raportat la art.16 al.1, 2 din Codul deontologic al magistraților și art.78 al.1 din Legea 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, raportat la art.9 din codul deontologic al acestora judecătorii, procurorii, personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază.
Acest spor nu este prevăzut nici de actele normative care reglementează în prezent salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției (Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.27/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.45/2007) cât și salarizarea personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției (Ordonanța Guvernului nr.8/2007).
In aceste condiții, sporul de confidențialitate nu poate fi acordat în baza actelor normative care reglementează în prezent salarizarea și alte drepturi ale magistraților, magistraților asistenți și personalului auxiliar de specialitate de vreme ce el nu este prevăzut de actele normative respective.
Totodată el nu poate fi acordat nici în baza actelor normative specifice care prevăd acordarea acestui spor personalului din alte instituții și autorități publice care gestionează secrete de stat și secrete de serviciu, acte normative amintite mai sus.
Acest lucru nu este posibil întrucât s-ar ajunge să se confere instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, ceea ce este evident neconstituțional, întrucât se încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art.1 alin.4 din Constituție, ca și prevederile art.61 alin.1 în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
In virtutea textelor constituționale menționate Parlamentul, și, prin delegare legislativă, în condițiile art.115 din Constituție, Guvernul, au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală, instanțele judecătorești neavând o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art. 126 alin.1 din Legea fundamentală - adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și executarea drepturilor lor subiective.
Potrivit art.1 alin.2 lit.i din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt esențiale în exercitarea dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de convingeri, sex, vârstă.precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau executării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau orice alte domenii ale vieții publice.
Dispoziția de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzute de alin.1 este considerate discriminare în înțelesul acestei ordonanțe.
Sunt discriminatorii, potrivit ordonanței, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1 față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare (art.2 alin.1-3).
Prin această ordonanță, astfel cum a fost modificată și completată de Legea nr.324/2006 au fost transpuse în dreptul intern prevederile Directivei Consiliului 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică, publicată în Oficial al Comunităților Europene nr. din 19 iulie 2000 și prevederile Directivei Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, publicată în Oficial al Comunităților Europene nr.303 din 2 decembrie 2000.
Prin actul normativ menționat se asigură o interpretare unitară a principiilor generate de egalitate și nediscriminare stabilite de Constituția României, precum și de către documentele internaționale care au ca obiect eliminarea discriminărilor, ratificate de România, care alcătuiesc cadrul general în domeniu, persoanele care se consideră discriminate având la dispoziție prevederi legale concrete în baza cărora pot solicita încetarea manifestărilor discriminatorii și repararea prejudiciului cauzat.
Așa cum lesne se poate observa, art.2 alin.3 din ordonanță caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane, față de alte persoane, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înțeles că se referă și la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament și ordonanțele Guvernului, emise în virtutea delegării legislative prevăzute de art.115 din Constituție.
Cât privește noțiunea de "discriminare" trebuie avută în vedere și practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului care a reținut în mod constant că există discriminare atâta timp cât diferența de tratament aplicată unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă.
Salariul cuprinde, potrivit art.155 din Codul muncii și art.38 alin.4 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național, salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri la salariul de bază.
Salariul de bază constituie elementul principal al salariului și se stabilește pentru fiecare salariat în raport cu mai mulți factori cum ar fi: pregătirea profesională, competența, calificarea, locul, rolul și importanța activității desfășurate, complexitatea atribuțiilor de serviciu, răspunderea și riscurile funcției, incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru anumite categorii de personal, etc.
Noțiunea de salariu are un sens extins, referindu-se și la indemnizațiile de bază cuvenite magistraților, parlamentarilor, demnitarilor,
Unul din principiile sistemului de salarizare este acela "pentru muncă egală sau de valoare egală, plată egală" consacrat de art.41 alin.4 din Constituție și art.6 alin.3 din Codul muncii.
C de-al doilea text legal a fost introdus prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.55/2006, în concordanță cu normele Uniunii Europene și precizează că: "Pentru muncă egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare bazată pe criteriul de sex cu privire la toate elementele și condițiile de remunerare".
Munca poate fi egală deoarece funcția/postul sunt identice, ca atribuții de serviciu, impunându-se aceleași cerințe pentru salariații care le ocupă.
Dacă felul muncii este același, dacă cerințele și condițiile de muncă sunt aceleași, dacă munca este egală, sau de valoare egală, diferențierile de salarizare nu se justifică.
În sistemul public (bugetar) principiul este aplicabil în interiorul acelorași ramuri, al aceluiași domeniu sau la același nivel.
Întrucât salariile (indemnizațiile) de bază se stabilesc în funcție de factorii amintiți mai sus, deosebirile existente întemeiate obiectiv și rezonabil între ramuri, domenii sau nivele diferite de activitate au o justificare legitimă, fără a fi vorba de existența unor discriminări.
În ceea ce privește însă sporurile, adică acele elemente accesorii și variabile ale salariului, care se acordă în funcție de condițiile în care se prestează munca, situația este cu totul alta.
Sporurile se acordă numai la locurile de muncă unde nu sunt cuprinse în salariul de bază, ele fiind prevăzute de Codul muncii, de legi și ordonanțe, în contractul colectiv de muncă unic la nivel național (art.41 alin.3) și în contractele colective de muncă la nivel de ramură, grupuri de unitate și unități.
În sistemul legal actual sporurile nu sunt recompense sau gratificații, ele constituind, în principal, un factor compensatoriu pentru anumite condiții de muncă sau pentru întrunirea de către cel în cauză a unor cerințe speciale.
Sporurile la salariul (indemnizația) de bază se acordă dacă sunt întrunite următoarele condiții:
-salariatul să ocupe un post într-o specialitate care îi conferă dreptul la un anumit spor;
-salariatul să lucreze efectiv în condițiile prescrise de lege, de contratul colectiv de muncă sau, după caz, de contractul individual de muncă.
Cu alte cuvinte, indiferent de nivelul studiilor, importanța, complexitatea și atribuțiile de serviciu, funcția (postul) meseria îndeplinită, cantitatea, calitatea și valoarea muncii, ramura, domeniul sau nivelul de activitate și cuantumul salariului (indemnizației) de bază ale unui salariat acestuia trebuie să i se dea un anumit spor dacă lucrează efectiv în condițiile prescrise de lege pentru acordarea acelui spor.
Nu există nici o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă ca, în cazul a doi salariați, care nu se găsesc în situații juridice identice sau similare, sub aspectul posturilor ocupate, atribuțiilor de serviciu, răspunderii, a, dar care, amândoi, lucrează - cu titlu de exemplu - în aceleași condiții deosebite de muncă, grele, periculoase sau vătămătoare, numai unii dintre ei să primească sporul corespunzător, iar cel de-al doilea să nu-l primească pentru motivul că legea sau ordonanța în baza căreia este retribuit acest din urmă salariat nu prevede acordarea acestui spor.
Cu alte condiții, în considerarea unor condiții amintite mai sus, dintre care se disting cu prioritate rolul, răspunderea și complexitatea atribuțiilor de serviciu ale diferitelor posturi, funcții și activități legiuitorul poate stabili drepturi de salarizare diferite pentru anumite categorii de personal, fără ca prin aceasta să se aducă vreo atingere egalității cu drepturi prevăzute de art. 16 din Constituție, însă acest tratament diferențiat trebuie să se refere doar la stabilirea salariului (indemnizației) de bază, a indemnizațiilor care constituie sumele plătite anumitor salariați în funcție de criterii specifice muncii sau de cheltuielile necesare pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu cât și a adaosurile la salariul de bază ce se acordă în funcție de performanțele individuale.
În ceea ce privește însă sporurile la salariul (indemnizația) de bază, acestea trebuie să fie acordate tuturor salariaților indiferent de posturile și funcțiile pe care le ocupă și de domeniul în care își desfășoară activitatea atâta timp cât lucrează efectiv în condițiile prescrise de legea care reglementează plata sporurilor respective.
Acest lucru se referă și la sporul de confidențialitate care trebuie acordat tuturor celor care gestionează secrete de stat și secrete de serviciu, indiferent că lucrează în administrația publică, centrală sau locală, în justiție sau în aparatul Parlamentului.
S-ar ajunge la o situație discriminatorie în sensul disp.art.16 al.1 din Constituție, republicată, ale art.1-3 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, și ale art.1 din Protocolul 12 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, întrucât nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile.
Potrivit art.27 alin.1 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și stabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului.
Ca atare, magistrații, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate care nu primesc spor de confidențialitate pe motiv că actele normative care reglementează salarizarea și alte drepturi ale acestor categorii de personal nu prevăd acordarea acestui spor au dreptul la despăgubiri în temeiul dispoziției legale amintite mai sus.
Aceste despăgubiri nu trebuie stabilite prin apreciere, ci raportat la sporul de confidențialitate de 15% calculat la salariul (indemnizația) de bază prevăzut de marea majoritate a actelor normative care reglementează acest spor acordat altor categorii de personal, despăgubirile trebuie să fie date cu caracter temporar până la încetarea situației de discriminare.
Decizia fiind pronunțată în recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, astfel că nu se mai pune problema argumentării existenței dreptului la acest spor de confidențialitate, motiv pentru care prin hotărâre nu se va mai răspunde la cele expuse de Ministerul Justiției în motivarea recursului.
Teza reținută de ÎCCJ în cuprinsul hotărârii este pe deplin aplicabilă și categoriei asistenților judiciari, aceștia fiind parte din personalul din justiție și făcând aplicarea OUG nr.20/2002 așa cum am arătat mai sus apreciem că este aplicabilă decizia 46/2008 a ÎCCJ și categoriei asistenților judiciari. Instanța supremă când pronunță decizii în interesul legii dezleagă probleme de drept imputabile și controversate, probleme dezlegate diferit de instanțele judecătorești, astfel că, în mod obligatoriu considerentelor deciziilor date în interesul legii sunt de o deosebită importanță, ele stabilind cu valoare de principiu teza corectă în aplicarea unor legi. Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că sporul de confidențialitate de 15% nu este prevăzut de vreun act normativ, însă aceasta poartă un caracter discriminatoriu, ceea ce îndreptățește persoanele din sistemul judiciar la a cere despăgubiri egale cu 15% spor de confidențialitate.
Față de toate aceste argumente și apreciem ca fiind corecte și temeinice considerentele instanței de fond, conform art.312 pr.civ. urmează a se respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și CURTEA DE APEL GALAȚI, împotriva sentinței civile nr.536/11.06.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenții MINISTERUL JUSTITIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, CURTEA DE APEL GALAȚI, împotriva sentinței civile nr.536/11.06.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECATOR JUDECATOR
- - -
Grefier
-
Red./8.12.2009
Dact./7 ex/10.12.2009
FOND: -
Asis.jud.-
Președinte:Benone FuicăJudecători:Benone Fuică, Mihaela Neagu, Alina Savin
