Drepturi salariale (banesti). Decizia 1214/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1214
Ședința publică de la 19 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Camelia Viziteu
JUDECĂTOR 2: Gabriela Mona Ciopraga
JUDECĂTOR 3: Vera
Grefier
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine au venit spre soluționare recursurile civil formulat de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, împotriva sentinței civile nr. 590/D din 08 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, după care:
Nemaifiind chestiuni prealabile de formulat având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 pct. 2 cod pr.civilă de către recurenții - pârâți prin cererile de recurs, instanța constată cauza în stare de judecată și trece la deliberare.
CURTEA
-deliberând-
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 590/D/2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanții -, -, -, -, - -, -, si în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Bacău, Tribunalul Bacău și Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamanților drepturile reprezentând sporul de confidențialitate de 15% începând cu octombrie 2004 la zi, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, precum și pentru viitor.
Au fost obligați pârâții, Curtea de Apel Bacău să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților iar Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății sumelor acordate.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut următoarele:
Prin acțiunea inregistrata sub numarul -, Tribunalul Bacau, (nr.:-- 16.2007, reclamantii si intervenienti: -, -, -, -, - -, -, si au chemat in judecata pe paratii: MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL BACĂU, TRIBUNALUL BACĂU, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE si CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, pentru ca prin hotarare judecatoreasca:
- sa calculeze drepturile reprezentand sporul de confidentialitate de pana la 15% incepand cu octombrie 2004 si pana la data ramanerii definitive si irevocabile a hotararii judecatoresti, precum si in continuare pentru viitor:
-sa plateasca drepturile de mai sus,actualizate cu indicele de inflatie, ca urmare a devalorizarii monedei nationale, incepand cu data nasteriii drepturilor si pana la data executarii hotararii judecatoresti;
-sa efectueze mentiunile corespunzatoare in carnetele de munca; -sa fie obligat paratul MFP sa aloce fondurile necesare platii sumelor de mai sus
Apoi, în cursul procesului, reclamanții si-au modificat actiunea, in sensul ca au solicitat obligarea primilor trei parați la plata de despagubiri materiale echivalente cu coeficientul de confidentialitate in cuantum de 15% din indemnizatia de baza bruta, incepand cu octombrie 2004 la zi, precum si pe viitor, pana la incetarea starii de discriminare, reactualizate la zi cu indicele de inflatie, la data platii efective. Totodata, au mai solicitat efectuarea de catre parata Curtea de Apel Bacaua mentiunile corespunzatoare in cartile de munca ale reclamantilor si prevederea de catre paratul MEF in bugetul MJ a sumelor de bani aferente platilor de mai sus.
Din probele de la dosar cu privire la fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanții fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție, (unități fînanțate de la bugetul de stat), raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art. 1 și art. 295 din acest cod.
In ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamanților, prin neacordarea sporului de confidențialitate, instanța a cercetat situația în care se află reclamanții în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate.
Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în Oficial al Comunităților Europene nr. 3O3 din 2 decembrie 2000), în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neaparat in situatii chiar similare.
In spetă, se reține că este fară putința de tăgadă apartenența reclamanților la personalul din unitățile de justiție. Reclamanților si intervenientilor, în calitate de judecători ai Curtii de Apel Bacau si ai Judecatoriei Bacau, le-a fost impusă prin lege o obligatie de confidențialitate (art.99 lit. d din Legea nr. 303/2004 și art. 4 din Legea nr. 303/2004 raportat la art, 15 din Codul deontologic și art. 78 alin.l din nr. 567/2004 și art. 9 din Codul deontologic) care se îndeplinește în cadrul executarii raporturilor de muncă.
Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de reclamanți implică administrarea sau cel puțin contactul cu informații confidențiale (unele chiar clasificate sau secrete de serviciu), constând, de exemplu, în date privind arestări, interpretări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, datelor cu caracter personal ale justițiabililor și colegilor de serviciu ( art.2 alin.4 si alin. 5 din Legea nr. 677/2001), sesizările adresate organelor statului (de pildă, cele făcute conform art. 18 lit. c din Legea nr. 108/ 999), veniturile salariate, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală, etc.
Reclamanții nu îndeplinesc o funcție de demnitate publică (numită sau aleasă), ori nefiind demnitari publici, reclamanții se află în aceeași situație ca și re stul personalului din unitățile bugetare.
Insă, în unitățile bugetare, faptului îndeplinirii obligației de co nfidențialitate, i-a fost recunoscut și dreptul corelativ, de natură salarială.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere in sistemul de salarizare sunt: nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea si cantitatea muncii, conditiile de munca, dar cu sublinierea in mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul de bază(partea fixă a salariului), nu și în sporurile salariate,care întotdeauna au obiective și elemente cu total speciale și specifice de acordare (precum prestarea muncii in timpul nopții, sau peste programul normal, dobândirea unei pregătiri profesionale suplimentare în domeniul de activitate cum ar fi: doctoratul, dobândirea unei vechimi în muncă, îndeplinirea unei obligații speciale de confidențialitate, etc).
In concluzie, se constată că prin neacordarea sporului de confidențialitate, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică, care fundamentează și generează acest spor salarial și pentru restul personalului. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție ) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific (de exemplu, acordarea adaosului salarial neprezentând cota din profitul unității numai șefilor de proiecte și respingerea acordării acestuia și cadrelor medii, echivalează cu o discriminare, Al. "Tratat de dreptul muncii", 2007, pag.617).
Deci, reclamanții sunt discriminați întrucât le-a fost refuzat sporul de confidențialitate nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor (condiția îndeplinirii obligației legale de confidențialitate), ci sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesionala, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art.2 alin.l din OG nr. 137/2000).
Ca atare, existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din dispozițiile art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare), art. 7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr. 212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție), art. 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv, Protocolul nr. 12 la această Convenție (care interzic discriminările), art. 4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată pria Legea nr. 74/1999)care garantează dreptul la o salarizare echitabilă, art.5,art.6, art,8, art.39 alin.l lit. a, art. 40 alia. 2 lit. e și f art. 154 alin.3, art, 165 și art. 155 raportat la art.l din Legea nr.53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, tară discriminare, restrângeri sau limitări), art.20, irt. 16 alin.l, art,53 și art. 11 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminarii in raport cu dreptul la salariu).
Cu alte cuvinte, unul și același element constând în obligația de confidențialitate, produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio-profesionala)
Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii), se intelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul din: salariu de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform Codul muncii ). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre principii fundamentale: cel aî egalității de tratament (art 154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv, condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație a depunerii unor activități în muncă cu efectul juridic al executării obligației de confidențialitate, trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: sporul de confidențialitate. Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul prestării unei munci în mod continuu sau succesiv cu efectul identic al executării în mod egal și nediferențiat al aceleiași obligații de confidențialitate la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul acordării sporului de confidențialitate.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării sporului de confidențialitate este unul și același: efectul obligației de confidențialitate impuse în mod egal de lege pentru cei ce muncesc, indiferent de categoria socio- profesională din care fac parte.
Deci, este de subliniat faptul că în realitate, pentru aprecierea existenței discriminării, relevanță are doar criteriul justificativ generator al sporului de confidențialitate, și anume, existența obligației de confidențialitate (sub aspect juridic) și a perioadei de muncă prestată în aceste condiții (sub aspect faptic), iar în nici un caz, nu criteriul categoriei socio-profesionale. într-adevăr, simplul fapt că o persoană face parte dintr-o categorie socio-profesională (a judecătorilor sau a procurorilor) nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege (dreptul la o contraprestație salarială sinalagmatică pentru îndeplinirea obligației de confidențialitate) cu toate efectele și consecințele juridice, salariate ale acestui drept, deoarece nicidecum nu categoria socio-profesională este resortul (obiectivul și elementul)generator și fundamentul stabilirii și acordării sporului salarial pentru confidențialitate în sistemul de salarizare.
Pactul internațional cu privire la drepturile civile si politice stabilește la art. 19, pct. 3 ca exercitiul drepturilor si libertăților poate fi supus unor limitari prevazute de lege, ce sunt necesare apararii securitații naționale si ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi dar, în speță, nu se poate aprecia conform considerentelor expuse că acordarea unor sporuri, doar unor categorii de personal, a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice, aspect ce atrage incidența dispozițiilor art. 27 alin.l din OG nr. 137/2000 coroborat cu art. 269 Codul muncii, dispoziții legale în baza cărora acțiunea este considerată întemeiată.
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților, instanța a aplicat, doar prin analogie, procentul sporului de confidențialitate prevăzut de art. 13 alin.l din OUG nr. 123/2003, apreciindu-se că numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri, iar pe de altă parte, art.3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.
Cât privește decizia nr. 232/29.08,2007 a Consiliului Director al CNCD, instanța a reținut că aceasta nu are caracter obligatoriu, întrucât instanțele judecătorești sunt independente și se supun numai legii (fiind suverane în cercetarea stării de fapt și în aplicarea legii), împrejurare confirmată și de art. 27 din. OG nr. 137/2000, conform cărora, acțiunea în despăgubiri a persoanei discriminate nu este condiționată de sesizarea sau vreo hotărâre a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Nu au relevanță nici deciziile Curții Constituționale, deoarece deciziile de respingere a unor excepții de neconstituționalitate au efecte doar " partes", deci acestea nu sunt opozabile reclamanților și nici instanței, care este obligată în mod imperativ să facă aplicarea prioritară a dispozițiilor Protocolului nr. 12 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale cu respectarea art. 20 din Constituție.
Acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă reține tribunalul cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art.269 Codul muncii. care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.
Potrivit art. 16 alin.l și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autoritaților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform prevederilor OG nr. 137/2000, privind combaterea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Potrivit art. 2 pct. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2 în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă oar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii si respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate emocratică.
Art.2 pct.2 din Convenția nr. 111 privind discriminarea în domeniul oc upării forței de muncă și exercitării profesiei prevede că diferențierile, exc luderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță, neacordarea sporului confidențialitate nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece restul personalului bugetar nu primește sporul de confidențialitate pen tru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru ca sunt debitori ai obli gației de confidențialitate (la fel ca și reclamanții).
Legiuitorul a prevăzut un singur criteriu pentru acordarea sporului de condențialitate: îndeplinirea obligației de confidențialitate, care este unicul crite riu aplicabil și posibil în materie.
Potrivit art.6 alin.2 din Codul Muncii, pentru muncă egală este obligatorie remunerație egală, aspect ce se afla în contradicție cu situația de față.
Față de aceste considerente, instanța apreciază ca fiind întemeiată acțiunea reclamanților, urmând a proceda la admiterea acesteia,
In ceea ce privește acordarea sumelor reactualizate, cererea reclamanților s-a apreciat a fi întemeiată, fiind incidente și dispozițiile art. 161 pct. 4 din Codul Muncii potrivit cărora "întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului". Reactualizarea conform indicelui de inflație intervenit în perioada în care acest drept nu a fost plătit reprezintă cel mai fidel prejudiciul real suferit de către reclamanți prin privarea de acest drept.
De altfel, in acelasi sens s-a pronuntat si ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE in dosarul Dosar nr. 27/2008, care a admis Recursul in interesul legii, Nr. 703/C/918/III-5/2008, din 14 iulie 2008, promovat de Procurorul general al Romaniei, prin care ICCJ a fost sesizata ca În practica judiciară s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la acordarea sporului de confidențialitate judecătorilor, procurorilor și personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea, în raport de dispozițiile art.3 din Ordonanța Guvernului nr.19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, aprobată cu modificări prin Legea nr.444/2006, art.15 din Ordonanța Guvernului nr.6/2007 privind unele măsuri de reglementare drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, aprobată cu modificări prin Legea nr.232/2007, art.20 alin.3 din Legea nr.656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, modificată și completată și ale art.13 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2000 privind salarizarea personalului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, precum și indemnizațiile și celelalte drepturi ale membrilor Colegiului Consiliului, modificată prin Ordonanța Guvernului nr.9/2001. Astfel, prin deciziei nr. 46, din Ședința de la 15 decembrie 2008, ICCJ a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a stabilit: În interpretarea și aplica-rea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. 1, 2 din Codul deontologic al magistraților și a art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din Codul deontologic al acestora. A constată că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Lipsa calității procesuale pasive a MEF si CNCD nu poate fi retinuta in prezenta cauza, deoarece, pe de o parte, reclamantii si-au modificat actiunea, intelegand sa se judece doar cu paratii MJ, CA B si Tribunalul Bacau, iar pe de alta parte-potrivit legislatiei financiare in vigoare, paratul MEF este ordonator principal de credite in raport cu ceilalti parati si daca el nu ar prevedea si aloca in bugetul MJ sumele de bani necesare platilor, atunci hotararea judecatoreasca nu si-ar putea atinge scopul si nu ar avea o aplicabilitate practica, fiind lipsita de eficienta.
Impotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond au declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției.
Ministerul Justiției a criticat hotărârea recurată prin prisma motivelor prevăzute de art. 304 pct. 4 și 9 cod pr.civilă, arătând în fapt că prin hotărârea pronunțată și prin acordarea unor drepturi neprevăzute de actul normativ în vigoare în materie de salarizare, tribunalul a depășit limitele puterii judecătorești și și-a arogat atribuții de legiferare.
Sub acest aspect recurenta a invocat Decizia Curții Constituționale din 27 mai 2009 prin care s-a constatat existența unui conflict de natură constituțională între autoritatea judecătorească pe de o parte și Parlamentul României și Guvernul României pe de altă parte și s-a statuat totodată că nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
Recurenta mai susține că hotărârea recurată este criticabilă și sub aspectul greșitei aplicări a dispozițiilor de drept substanțial, reținându-se că în cazul neacordării sporului de confidențialitate reclamanților, poate fi reținută o încălcare dispozițiilor OG197/2000, a dispozițiilor Constituției și ale Declarației Universale a Drepturilor Omului.
Recursul declarat de Ministerul Justiției este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Problema de drept material ce se cere a fi soluționată în cauza de față a făcut obiectul unui recurs în interesul legii.
Prin decizia nr. 46/15.12.2008, pronunțată de s-a statuat că în aplicarea și interpretarea unitară a dispozițiilor Legii 303/2004 republicată, art. 16 al.1,2 Codul deontologic al magistraților, art. 78 alin.1 din Legea 567/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și art. 9 din Codul deontologic al personalului auxiliar, că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Conform dispozițiilor art. 329 al.3 cod pr.civilă decizia în interesul legii este obligatorie pentru instanță, împrejurare în care curtea apreciază că nu se mai impune a fi examinate motivele recurentei privind temeinicia dreptului pretins de reclamanți.
Intr-adevăr prin Decizia 838 din data de 27 mai 2009 Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea juridică pe de o parte și Guvernul României pe de altă parte, însă potrivit art. 147 alin. 4 din Constituție, deciziile Curții Constituționale au putere numai pentru viitor, respectându-se prin aceste prevederi principiul retroactivității, garanție fundamentală a drepturilor constituționale de natură a asigura securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept.
In ceea ce privește recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice, acesta a criticat hotărârea primei instanțe dar sub aspectul respingerii excepției privind lipsa calității procesuale pasive, motiv de nelegalitate, prevăzut de art. 304 pct. 9 cod pr.civilă, critică pe care curtea consideră întemeiată, având în vedere pe de o parte că recurenta este un terț, cu care reclamanții nu au raporturi de muncă iar pe de altă parte că recurenta nu este ordonator principal de credite pentru instituția în subordinea căruia își desfășoară activitatea reclamanții.
Față de cele expuse, văzând și dispozițiile art. 312 cod pr.civilă Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat de Ministerul Justiției și va admite recursul Ministerului Finanțelor Publice dispunând în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de MINISTERUL JUSTIȚIEI cu sediul în B, sector 5,-, cod pr.civilă, împotriva sentinței civile nr. 590/D din 08 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Admite recursul formulat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și în consecință, modifică în parte hotărârea recurată.
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive, a recurentei - pârâte și respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu această pârâtă pentru lipsa calității procesuale pasive.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - Pt. - - - aflată
Președinte instanță,
-
GREFIER,
Red.sent. C,
Red.
.ct/3 ex.
05.11.2009
Președinte:Camelia ViziteuJudecători:Camelia Viziteu, Gabriela Mona Ciopraga, Vera
