Drepturi salariale (banesti). Decizia 1362/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA NR.1362
Ședința publică din data de 12 iunie 2009
PREȘEDINTE: Cristina Mihaela Moiceanu
JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Simona Elena Lazăr
- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B, dul -, nr.14, sector 5, împotriva sentinței civile nr.1534 din 30 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți G, ). ), toți cu domiciliul ales în Câmpina,-, județul P - la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, intimații-pârâți Statul Român - prin Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, ambele cu sediul în P,- A, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI prin consilier juridic, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, învederând instanței că prin serviciul registratură, la data de 10 iunie 2009 s-au depus concluzii scrise de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.
Consilier juridic depune la dosar copia cărții de muncă privind pe, arătând că alte cereri nu mai are de formulat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Consilier juridic pune concluzii de admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței,în sensul de a se constata prescrisă perioada 1.01.-2003-10.10.2004 și respingerea acțiunii ca fiind prescrisă pentru această perioadă.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamanții G, (fosta ), si, au chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI - în calitate de ordonator secundar de credite începând cu data de 01.07.2005, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constate existența discriminării în raport cu alți funcționari publici și demnitari care își desfășoară activitatea în codiții de risc profesional și suprasolicitare neuropsihică pentru care primesc însă sporuri salariale substanțiale și să dispună obligarea pârâților la plata drepturilor bănești reprezentând sporul pentru risc și suprasolicitare de 50% din salariul de baza lunar, începând cu 01 ianuarie 2003 de când s-a sistat plata lui și în continuare, cât timp vor îndeplini funcția de magistrați, sume ce vor fi actualizate prin aplicarea ratei inflației de la data de 01.01.2003 și până la momentul plății efective, plata dobânzilor legale pentru sumele restante calculate conform art.3 al.3 din OG.9/2000 pe aceeași perioadă și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în cărțile de muncă ale acestora.
In motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că în timp ce magistraților, începând cu data de 01.01.2005 odată cu intrarea în vigoare a OUG nr.177/2002 le-a fost sistată plata sporului de 50% aplicabil la salariul de baza, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, altor funcționari publici a continuat să le recunoască și să li se plătească acest spor, încălcându-se astfel prevederile art.1 al.2 pct.1 din OG 137/2000, potrivit cărora principiul egalității între cetățeni și al discriminării sunt garantate în special prin exercitarea și a drepturilor economice constând în salariu egal pentru muncă egală.
Au mai arătat reclamanții că deși legiuitorul le-a recunoscut magistraților în prevederile Legii 303/2004 riscurile la care aceștia sunt supuși și stresul neuropsihic al muncii lor, statul nu le-a mai recunoscut dreptul la sporul salarial de 50% pentru aceste riscuri.
In dovedirea acțiunii, reclamanții au solicitat proba cu acte.
In temeiul disp.art.115 pr.civ. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a instanței, întrucât acțiunea reclamanților fiind o acțiune în pretenții, se impune a fi timbrată la valoare și, in consecință, competența materială de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Câmpina.
Pe fondul cauzei paratul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibila, întrucât admiterea prezentei acțiuni ar echivala cu depășirea puterii autorității judecătorești, având în vedere intervenția instituției abrogării dreptului de la data de 01.10.2000.
A mai susținut pârâtul prin aceeași întâmpinare că textul de lege - art.47 din Legea nr.50/1996 pe care reclamanții și-au întemeiat acțiunea, s-a aflat în vigoare de la data de 01.10.2000 când a fost emisă Ordonanța de Guvern nr.83/2000- pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, care în mod expres a abrogat acest articol.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ a formulat în baza disp.art.60-63 pr.civ. cerere de chemare în garanție a MEF, că, în cazul în care se va admite cererea reclamanților prin aceasta hotărâre, instanța să dispună ca acesta din urma să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2007, care să includă alocarea sumelor solicitate.
Ministerul Economiei și Finanțelor () a invocat prin întâmpinarea depusă, excepția lipsei calității sale procesual pasive, arătând ca între reclamanți și Ministerul Economiei nu există raporturi de muncă, astfel că solicită admiterea excepției și respingerea acțiunii.
Prin sentința civilă nr. 1534 din 30 noiembrie 2007 Tribunalul Prahovaa admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor Publice invocată de pârât prin Direcția Generală a Finanțelor Publice P.
A fost respinsă acțiunea față de acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.
S-a respins excepția necompetentei materiale a instanței invocată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
De asemenea instanța a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca neîntemeiată.
Pe fond s-a admis acțiunea formulată de reclamanții, au fost obligați pârâții să plătească fiecărui reclamant sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică calculat lunar în procent de 50% din salariul de bază, începând cu data de 01.01.2003 și în continuare, sume actualizate conform indicelui de inflație de la data scadenței fiecărei sume până la plata efectivă, dispunând efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
S-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata dobânzilor legale, ca neîntemeiat.
Potrivit disp.art.137 pr.civ. instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de fond și asupra celor de procedură care fac de prisos în totul sau în parte cercetarea în fond a pricinii.
Astfel, referitor la excepția de necompetență materială a instanței invocată de Parchetul de pe lângă ICCJ, instanța a respins-o având în vedere că obiectul acțiunii vizează drepturi salariale rezultate din raporturi de muncă pentru care competența materială revine tribunalului în prima instanță.
Așa fiind, întrucât între reclamanți și MEF nu există raporturi de muncă, instanța a admis excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și a respins acțiunea față de acesta ca fiind îndreptata împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.
Pe fondul cauzei, a reținut prima instanță că reclamanții în calitate de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, au formulat acțiune pentru acordarea sporului de risc si suprasolicitare neuropsihica in procent de 50% prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996 modificată.
Mai arată instanța de fond că art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești prevede ca "pentru risc și suprasolicitare neuropsihica. Magistrații și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de baza brut lunar".
În opinia primei instanțe acest text a fost într-adevăr abrogat astfel cum susțin pârâții, prin art.42 al nr.OG83/2000, însă abrogarea nu poate produce efecte juridice întrucât această ordonanță este un act normativ de nivel inferior Legii nr.50/1996, fiind într-o vădita contradicție cu dispozițiile Constituției si ale Legii nr.24/2000 privind Normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative.
Astfel, legea este un act juridic al parlamentului elaborat în conformitate cu legea suprema - Constituția, potrivit unei proceduri prestabilite și care reglementează relațiile sociale, cele mai generale și mai importante, este actul normativ cu forța al puterii de stat. Noțiunea de supremație juridică a legii constă în faptul că norma stabilită de ea, trebuie să corespundă celor cuprinse în Constituția României și toate celelalte acte juridice emise de organele statului nu pot să o abroge, să o modifice sau să deroge de la ea, fiindu-i subordonate din punct de vedere al eficacității juridice.
In aceste circumstanțe, este inadmisibil ca un drept general stipulat într-o lege să nu poată fi concretizat în practică.
Necesitatea respectării principiului protecției încrederii în stat implică ca evenimentele legislative să poată fi dispuse doar prin acte, normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior și cere eliminarea obstacolelor juridice care împiedica titularii drepturilor recunoscute legal să se bucure de ele.
Față de toate aceste considerente, tribunalul a apreciat ca întemeiată acțiunea reclamanților, obligând pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI si Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, să plătească fiecărui reclamant sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică lunar în procent de 50% din salariul de baza, începând cu 01.01.2003 și în continuare, iar pentru moștenitori până la data încetării activității autoarei, sume actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței fiecărei sume și până la plata efectivă și să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea privind obligarea pârâților la plata dobânzii legale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În recursul său, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ a criticat hotărârea primei instanțe ca nelegală și netemeinică, invocând disp.art.304 pct.3, 4 și 9 Cod pr.civilă .
Se arată că hotărârea instanței de fond este nelegală, deoarece a fost pronunțată cu încălcarea competenței altei instanțe.
Potrivit art. 36 alin. 2 din OUG nr. 27/29.03.2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată și modificată prin Legea nr. 45/2007 competența soluționării cererilor judecătorilor, procurorilor, ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor și ale asistenților judiciari, revine Curții de Apel București.
În acest context, Tribunalul Prahova trebuia să constate că nu este competent material să judece prezenta cauză, și pe cale de consecință, să decline comepteneța de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.
Într-un alt motiv apreciază că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, dispunând în mod nelegal obligarea Ministerului Public -Parchetul de pe lână ICCJ la acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară, pentru perioada 1.01.2003-1.02.2007, în situația în care actul normativ care prevede acordarea acestui spor a fost abrogat.
În ceea ce privește fondul cauzei, apreciază că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Intimații reclamanți au solicitat acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată și modificată pentru perioada 1.01.2003- 1.02.2007.
Textul de lege pe care intimații și-au întemeiat acțiunea se afla în vigoare la data de 1.10.2000 când a fost emisă OUG nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50 /1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, care a abrogat în mod expres acest articol.
Astfel, potrivit art. 1 pct. 42 di OG nr. 83/2000, art. 47 fost abrogat.
O altă critică se referă la greșita actualizare a sumelor solicitate cu indicele de inflație, arătându-se că fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2007 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea de stat nr. 486 din 27 decembrie 2006, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata sumelor reprezentând actualizarea drepturilor salariale cu indicele de inflație, astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată - chiar reprezentând indicele de inflație - nu se justifică.
Se mai susține că neaplicarea indicelui de inflație se datorează și faptului că, în conformitate cu dispozițiile art.14 alin.(2) din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, " nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială" invocându-se și art. 29 alin.3 din același act normativ, conform căruia "cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinație precisă și limitată", iar potrivit art.47 din aceeași lege, "creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol".
Arată recurentul că Ministerul Public nu are alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege, plata sumei reprezentând indicele de inflație putându-se face numai prin intervenția legiuitorului.
În consecință, față de solicitarea intimaților-reclamanți privind plata drepturilor pretinse actualizate cu indicele de inflație, se conchide că această obligație nu este întemeiată si nu se justifică.
Tot în mod nelegal, arată recurentul, s-a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, în situația în care s-a admis acțiunea reclamantului-intimat, reținându-se în mod greșit că dispozițiile art.60-63 din Codul d e procedură civilă nu au aplicabilitate în raporturile de muncă.
Or, dispozițiile legale care reglementează drepturile izvorâte din raporturile de muncă, atât din Codul muncii, cât și din legile speciale, se completează cu cele ale Codului d e procedură civilă, iar potrivit art. 60 din Codul d e procedură civilă, partea poate chema în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul în care ar cădea în pretenții.
În speță, obligația de garanție între instituția pârâtă si cea chemată în garanție de către aceasta există, potrivit susținerilor recurentului, în temeiul art.131 pct(l) din Legea nr.304/2004, republicată, privind organizarea judiciară, conform căruia activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat și mai mult, art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice prevede că Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Finanțelor Publice este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete și din aceste motive, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - în calitatea sa de ordonator principal de credite - va fi obligat să procedeze la elaborarea unui proiect de rectificare a bugetului pe anul 2008, în care să includă sumele necesare plății drepturilor bănești solicitate în prezenta cauză.
Se concluzionează că cererea de chemare în garanție are interes, fiind îndeplinite condițiile cerute de legea procesuală, interesul fiind născut și actual, personal și direct, legitim, juridic.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Curții de Apel București și pe fond respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
Prin încheierea de ședință din 28.10.2008 Curtea de APEL PLOIEȘTI față de împrejurarea că în Monitorul Oficial al României nr.462/2008 a fost publicată OUG nr.75 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, statuând la art.II alin.3 că recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate la cererile prevăzute la alin.1 - care vizează procesele în curs de judecată având ca obiect soluționarea cererilor privind acordarea unor drepturi salariale formulate de personalul din sistemul justiției, începute sub legea anterioară - aflate pe rolul curților de apel la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea recursului spre competentă soluționare la ICCJ.
Prin decizia nr. 3973 din 25 martie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție a declinat competența de soluționare recursului în favoarea Curții de APEL PLOIEȘTI întrucât art. I și II din OUG nr. 75/2008 au fost declarate neconstituționale prin decizia nr. 104 din 20.01.2009 a Curții Constituționale.
La data de 10.06.2009 recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat concluzii scrise prin care a învederat că în ședința din data de 27 mai 2009 Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituționlă dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Inalta C de Casație și Justiție, pe de o parte, și Parlamentul și Guvernul României, pe de altă parte, constatând existența unui conflict juridic între autoritatea judecătorescă, pe de o parte, Guvernul și Parlamentul României, pe de altă parte, in sensul ca în exercitarea atributiilor prevăzute de art. 126 alin. 3 din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești și nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
În consecință s-a solicitat instanței să dispună soluționarea cauzei fără a se întemeia pe soluția dispusă de Inalta C de Casație și Justiție în recursul în interesul legii.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este fondat potrivit considerentelor ce urmează:
Prin decizia nr.21/10 martie 2008 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.444 din 13.06.2008, s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎCCJ, statuându-se, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001 .
S-a reținut în considerentele sus-menționatei decizii, pentru argumentele pe larg expuse în cuprinsul acesteia, că normele care reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, consacrate de art.47 din Legea nr.50/1996 republicată, au supraviețuit dispozițiilor de abrogare, la care s-a făcut trimitere, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice, iar acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea.
Decizia nr.21/10.03.2008 a Secțiilor Unite ale ÎCCJ, pronunțată în interesul legii, este obligatorie pentru instanțe, conform at.329 alin.3 Cod pr.civilă și nu se poate reține că prin soluția pronunțată instanța ar fi depășit atribuțiile puterii judecătorești, adăugând la lege, așa cum susține recurentul.
Neîntemeiate sunt și criticile privitoare la greșita acordare pe viitor a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică întrucât prin natura sa sporul solicitat de reclamanți are un caracter accesoriu față de dreptul principal de a primi indemnizația brută lunară, astfel că, până la încetarea sa, dreptul reclamanților la sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică este cert.
Nici critica privitoare la greșita actualizare a sumei solicitate cu indicele de inflație nu poate fi primită.
Aceasta, deoarece, așa cum s-a statuat în mod constant în practica și literatura juridică, actualizarea sumelor datorate cu rata inflației se impune întrucât creanța este pecuniară și în condițiile în care aceasta nu a fost achitată la scadență, reclamanții au fost în mod evident prejudiciați, actualizarea exprimând acoperirea prejudiciului prin devalorizarea creanței ca efect al inflației.
Dispozițiile legii privind finanțele publice nr. 500/2002 invocate de recurentul-pârât în cuprinsul motivelor de recurs nu pot constitui, în aceste condiții, un argument suficient pentru respingerea cererii de reactualizare a sumelor datorate, în sensul celor dispuse de prima instanță.
Nici ultimul motiv de recurs prin care se susține că în mod nelegal a fost respinsă cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice nu poate fi primit, soluția primei instanțe fiind corectă, aceasta fiind o consecință a soluției de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Finanțelor Publice.
Astfel, referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Finanțelor Publice, se reține că raporturile juridice deduse judecății sunt raporturi specifice dreptului muncii, reclamantul învestind instanța cu soluționarea unui conflict de muncă, așa cum este definit de art.248 Codul muncii, Ministerul Finanțelor Publice neavând calitatea de angajator, astfel încât nu poate fi obligat la plata unor sume de bani pentru salariații altor instituții publice.
Ministerul Finanțelor Publice nu are atribuții directe legate de plata drepturilor respective către reclamant, care nu îi este salariat, iar cele privind elaborarea proiectului bugetului de stat sunt determinate de propunerile pe care trebuie să le facă ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat.
Prin urmare, nu există identitate între persoana Ministerului Finanțelor Publice și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății.
De asemenea, potrivit art.60 Cod pr.civilă, partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții, cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
Or, în speță este vorba de un conflict de muncă, situație în care, ținând cont de natura raporturilor existente între cele două instituții publice - Ministerul Public, Parchetul de pe lângă ÎCCJ și Ministerul Finanțelor Publice- este exclusă posibilitatea formulării unei cereri de chemare în garanție, întemeiată pe disp.art. 60 Cod pr.civilă, astfel încât cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice nu poate fi primită într-un proces ca cel de față, acest minister neavând calitate procesuală pasivă.
În ceea ce priveste însă exceptia de ordine publică a prescripției extinctive invocată de intimatul -pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel P în ședinta publică de judecată din data de 12 iunie 2009, Curtea o găsește întemeiată în sensul că față de data înregistrării acestei acțiuni, 11.10.2007, în mod nelegal a fost admisă acțiunea pentru perioada 1.01.2003- 10.10.2004, aceasta fiind prescrisă extinctiv pentru aceasta perioadă.
Potrivit dispozițiilor Decretului nr. 167 /1958 privind prescriptia extinctiva si a art. 283 alin. 1 lit.c din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, cererile în materia conflictelor de muncă pot fi formulate " in termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, in situația in care obiectul conflictului individual de munca consta in plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri catre salariat.
Este incontestabil ca prin Decizia in interesul legii nr. 21 din data de 10.03.2008 pronunțata de, mai sus menționată s-a stabilit ca drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 si art. 231din Legea nr. 56/ 1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se refera textele de lege, dar aceste persoane își puteau exercita dreptul material la acțiune doar în interiorul termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de Codul muncii.
Termenul de prescripția începe să curgă, potrivit disp. art. 7 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă de la dată când se naște dreptul la acțiune și potrivit art.12 din același decret, în cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită. Acțiunea de față a fost înregistrată la ribunalul Prahova la data de 11.10.2007, situație față de care, având în vedere dispozițiile legale mai sus-enunțate și perioada pentru care s-a solicitat de către reclamanți plata sumelor corespunzătoare sporului de stres și suprasolicitare neuropsihică, excepția prescripției dreptului la acțiune apare ca fiind întemeiată pentru perioada 1.01.2003- 10.10.2004 și în consecință, în mod nelegal fost respinsă de instanța de fond, cu consecința admiterii acțiunii și pentru această perioadă.
Concluzionând, pentru considerentele mai sus arătate, Curtea privește recursul pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ ca fondat, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va admite și va modifică în parte sentința în sensul că va admite excepția prescripției extinctive pentru perioada 1.01.2003-10.10.2004 și va respinge acțiunea pentru această perioadă ca fiind prescrisă extinctiv.
Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B, dul -, nr.14, sector 5, împotriva sentinței civile nr.1534 din 30 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți G, ). ), toți cu domiciliul ales în Câmpina,-, județul P - la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, intimații-pârâți Statul Român - prin Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, ambele cu sediul în P,- A, județul
Modifică în parte sentința în sensul că admite excepția prescripției extinctive pentru perioada 1.01.2003-10.10.2004 și respinge acțiunea pentru această perioadă ca fiind prescrisă extinctiv.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 12 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Simona Elena Lazăr
- - - - - - -
Fiind in CO semnează Fiind in CO semnează
Președintele instanței Președintele instanței
GREFIER,
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3120
Red.
3 ex./22.06.2009
f- Tribunalul Prahova
a, - R
Președinte:Cristina Mihaela MoiceanuJudecători:Cristina Mihaela Moiceanu, Simona Elena Lazăr
