Drepturi salariale (banesti). Decizia 1366/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1366/
Ședința publică de la 04 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Camelia Juravschi
JUDECĂTOR 2: Anca Pîrvulescu
JUDECĂTOR 3: Cristina Ștefăniță
Grefier - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta SC SA, împotriva sentinței civile nr. 1219/M din 6.08.2009, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în prezenta cauză au avut loc în ședința publică din 29 octombrie 2009, când partea prezentă a pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 4 2009.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Se constată că prin sentința civilă nr. 1219/2009, Tribunalul Brașova admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamantul, domiciliat în B,-,. A,. 2, în contradictoriu cu pârâta cu sediul în B,-, și în consecință:
- A obligat pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 9008 lei reprezentând contravaloarea a 8 salarii medii nete realizate pe ultimele trei luni înainte de disponibilizare;
- A obligat pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 469,8 lei reprezentând prima de vacanță pentru anul 2008;
- A obligat pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 372,6 lei reprezentând prima de C pentru anul 2008;
- A obligat pe pârâtă să plătească reclamantului drepturile salariale neacordate, în sumă de 3003 lei.
A obligat pârâta la plata acestor sume actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală începând cu data nașterii dreptului și până la data plății efective.
A obligat pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 700 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin decizia nr. 386/28.04.2009 (fila 4) emisă de societatea - pârâtă s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantului, la data de 28.04.2009, conform art. 65 - 67 din Codul muncii, după efectuarea preavizului de concediere de 20 zile lucrătoare în perioada 28.04 - 28.05.2009 inclusiv (conform art. 73 alin. 1 din Codul muncii și art. 86 alin. 4 din CCM-2007/2008).
Analizând acordul social - anexă la contractul de vânzare-cumpărare al pachetului de acțiuni deținut de B la B, încheiat între și Sindicatul Independent -Forța, la data de 13.12.2004 și autentificat sub nr.3717/13.12.2004 de, instanța constată că la litera "E - condiții privind disponibilizarea", se prevede expres că: " încetarea contractului de muncă al salariatului sau a unui grup de salariați, din motive neimputabile se va face cu măsuri de protecție socială din partea patronatului, astfel: salariații/salariatul disponibilizați/disponibilizat ca urmare a restructurării sau reorganizării societății beneficiază, o singură dată, de 8 (opt) salarii medii nete realizate pe ultimele 3 luni înainte de disponibilizare".
Instanța nu poate primi apărarea societății pârâte în conformitate cu care acordul social din data de 13.12.2004 nu-și produce efectele față de aceasta, deoarece a fost încheiat cu acționarul majoritar, anterior cumpărării pachetului de acțiuni, fiindcă acest acord social nu a fost desființat de către părțile contractante, nu a fost anulat în justiție.
Potrivit ultimului alineat din cuprinsul acordului, acesta "reprezintă act adițional la Contractul colectiv de muncă", astfel încât apărarea pârâtei potrivit căreia acordul nu i-ar fi opozabil nu a fost reținută.
Dispozițiile art. 51 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă pe anii 2006-2007 prevăd în mod expres că: "In caz de restructurare de personal se vor respecta prevederile Acordului încheiat între sindicate și patronat".
Decizia nr. 386/28.04.2009 menționează că, ținând seama de restructurarea/reorganizarea activităților și retehnologizarea utilajelor și echipamentelor de lucru la. B, conducerea societății a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantului, postul acestuia fiind desființat.
In acest sens, in speță sunt aplicabile și dispozițiile art. 67 din Codul muncii care prevăd:,salariații concediați pentru motive care nu țin de persoana lor beneficiază de măsuri active de combatere a șomajului și pot beneficia de compensații, în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil".
În drept, potrivit art. 243 alin. 1 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți.
In acest sens, instanța a admis acest petit și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 9008 lei, reprezentând contravaloarea a 8 salarii medii nete realizate pe ultimele trei luni înainte de disponibilizare.
Referitor la petitul privind plata sumei de 469,8 lei, reprezentând prima de vacanță pentru anul 2008 conform contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul unității, instanța a apreciat că este întemeiat, pentru considerentele ce urmează:
Potrivit art. 59 alin.1 lit. a din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății pârâte, angajatorul acordă în timpul unui an, conform prevederilor aprobat al societății prima de vacanță reprezentând 40% din salariul brut lunar, primă care se acordă în bani, la aprobarea tranșei de minim 15 zile din concediul de odihnă. Pârâta susține că această primă nu a fost acordată ca urmare a dificultăților financiare prin care trece societatea, concretizat printr-un deficit financiar, materializat în pierderi de 7,1 mil. lei. Or, instanța nu poate primi o astfel de apărare, întrucât acordarea acestui drept salarial nu este condiționat de obținerea de către societatea angajatoare de profit. Pârâta avea obligația să prevadă în bugetul de venituri și cheltuieli sumele cuvenite cu titlu de primă de vacanță și să o acorde salariaților la aprobarea tranșei de minim 15 zile din concediul de odihnă.
În consecință, instanța a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 469,8 lei, primă de vacanță pentru anul 2008.
Aceleași considerente se impun și în privința pretențiilor solicitate de reclamantă cu titlu de primă de pentru anul 2008, cu mențiunea că această primă este prevăzută în art. 59 alin.1 lit. b din contractul colectiv de muncă.
Reclamantul a solicitat conform precizării acțiunii promovate în fața tribunalului ( fila 43 dosar) și obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale neacordate în cuantum de 3378 lei, pretențiile fiind diminuate prin depunerea unei precizări ulterioare ( fila 64 dosar), ca urmare a plăților parțiale realizate de pârâtă, la cuantumul de 3033 lei.
Potrivit art.40 alin 2 lit. c din Codul muncii angajatorului îi revine obligația de acorda salariatului toate drepturile ce decurg din lege, contractul colectiv de muncă aplicabil și contractele individuale de muncă.
Conform art.154 alin 2 din Codul muncii pentru munca prestată salariatul are dreptul la un salariu exprimat în bani, acesta reprezentând echivalentul muncii prestate. Obligația principală a angajatorului este cea de plată a salariului, a contraprestației pentru munca îndeplinită de salariat, iar în caz de nerespectare a obligației menționate, salariatul este îndreptățit să solicite instanței obligarea angajatorului la plata drepturilor salariale.
Angajatorului îi este interzis, prin dispozițiile art.164 alin. 2 din Codul muncii să facă orice rețineri din salariu, în lipsa unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, care să constate datoria certă, lichidă și exigibilă a salariatului.
Dificultățile financiare ale societății pârâte nu pot fi primite ca temei al exonerării acesteia de obligațiile ce-i revin.
Instanța nu a primit apărările pârâtei formulate în întâmpinare în sensul că societatea angajatoare nu poate fi obligată la plata diferențelor salariale reprezentând drepturi salariale aferente lunilor aprilie și mai 2009, pentru următoarele considerente:
Prin Contractul colectiv de muncă unic la nivel național s-au prevăzut în cap.4 formele de organizare a muncii și de salarizare, coeficienții minimi de ierarhizare, sporurile minime și adaosurile la salariul de bază,condițiile de indexare, drepturile de delegare și detașare, modul de plată al salariilor etc. contractul colectiv de muncă la nivel de unitate are la bază contractul colectiv de muncă la nivel național și, potrivit art.238 alin.1 Codul muncii, nu poate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
În consecință, instanța a dispus obligarea pârâtei și la plata sumei de 3033 lei, drepturi salariale neacordate, așa cum de altfel a recunoscut și pârâta, depunând statele de plată aferente lunilor februarie 2009 - mai 2009 la filele 31 - 34 dosar.
Cu privire la petitul 4 al acțiunii introductive de instanță, prin care reclamantul solicita obligarea pârâtei la plata sumei de 1242 lei, reprezentând compensația cuvenită la încetarea contractului individual de muncă, instanța a reținut următoarele:
Din precizările de acțiune formulate de către reclamant prin reprezentant convențional, rezultă că acestea nu mai includ și acest petit al acțiunii, însă cum reclamantul nu a fost prezent în instanță pentru a renunța personal la acest petit, instanța a admis doar în parte acțiunea formulată de reclamant.
Cât privește actualizarea sumelor arătate mai sus, instanța a constatat că potrivit prevederilor art. 1084 cod civil creditorul este îndreptățit să pretindă atât repararea pagubei suferite, reprezentând suma datorată, cât și beneficiul de care a fost lipsit. Pentru o reală despăgubire, se impune actualizarea creanței în raport de indicele de inflație și cu aplicarea dobânzii legale, conform art.1084 Cod civil.
Împotriva sentinței de mai sus a formulat recurs pârâta C: A. B, iar prin motivele de recurs soluția atacată este criticată pe considerentele că se bazează pe prevederile art. 51 alin. 3 din Contractul Colectiv de Muncă 2006 - 2007 însă la data disponibilizării salariatului acest CCM nu ia era în vigoare astfel încât erau aplicabile prevederile art. 90 alin. 6 din CCM 2008 -2009 potrivit cărora la disponibilizare se acordă o compensație echivalentă cu un salariu brut. Însă nici prevederile CCM 2006 - 2007 modificat prin adendum nu sunt aplicabile concedierilor individuale, astfel cum s-a întâmplat în cauză.
Prin motivele de recurs este criticat și cuantumul celor 8 salarii medii nete acordat de prima instanță întrucât s-a luat în calcul și salariul compensatoriu acordat în ultima lună înainte de disponibilizare precum și contravaloarea concediului de odihnă.
Recursul este fondat.
Apărarea recurentei potrivit căreia acordul social din 13.12.2004 nu mai produce efecte din momentul încheierii noului contract colectiv de muncă pe anii 2008 -2009 nu poate fi reținută din mai multe considerente:
În primul rând, potrivit art F pct. 2 din acest acord se prevede în mod expres că dispozițiile acestuia se aplică "pe o perioadă de minim 5 ani" de la data privatizării "fiind îmbunătățit cu acordul părților semnatare și cu posibilitatea prelungirii pe noi termene".
Într-adevăr, conform teoriei drepturilor câștigate care se aplică în mod deosebit la negocierea și încheierea contractelor colective de muncă, din moment ce s-a câștigat un drept salarial printr-o negociere colectivă, de la acest drept nu se poate deroga la negocierile următoare, dreptul respectiv rămânând câștigat.
Respectând teoria dreptului câștigat se poate interpreta că și acest Contract Colectiv de Muncă pentru 2006, aplicabil în speță, deoarece disponibilizarea reclamantului a avut loc în 2006, instituie, fără interpretare, măsuri de protecție a salariaților supuși disponibilizării atât individuale cât și colective. Acest aspect rezultă din cuprinsul art.51 alin. 3 al CCM mai sus citat, coroborate cu art. 118 pct. 3 lit. j, care confirmă intenția părților la negociere de a recunoaște dreptul salariaților la protecție în caz de concediere, fără a se face distincție între concedierile individuale sau colective.
Așadar, există dreptul salariaților la protecție cât și obligația angajatorului în acest sens, chiar dacă CCM pe anul 2006-2007 nu specifică întinderea pecuniară a drepturilor la protecție socială, conform teoriei dreptului câștigat la o negociere anterioară, se poate reține că sumele care vor fi acordate în caz de disponibilizare - fără a distinge între natura disponibilizării - sunt de 8 salarii medii nete, realizate pe ultimele 3 luni înainte de disponibilizare reactivându-se astfel dreptul câștigat anterior.
În ceea ce privește apărarea potrivit căreia acordul social a fost modificat prin adendumul din 13.12.2004, curtea reține că aceasta nu poate fi primită deoarece în cauză nu s-a făcut dovada înregistrării acestuia la B.
În plus, astfel cum s-a arătat mai sus, fiind un drept câștigat nu putea fi anulat printr-o negociere ulterioară.
În ceea ce privește cuantumul pretențiilor, respectiv contravaloarea a 8 salarii nete realizate în ultimele 3 luni înainte de încetarea contractului de muncă, curtea reține că,în primul rând este vorba de 3 luni pline, ori în calculul propus prin motivele de recurs se indică salariile nete pe lunile februarie, martie și aprilie, deși în această din urmă lună reclamantul a fost concediat începând cu 28.04.2009. Prin urmare, ultimele 3 luni la care trebuie raportată compensația sunt, februarie și martie aprilie.
Potrivit statelor de plată depuse la dosarul primei instanțe, în aceste luni reclamantul realizat un salariu net de 850 lei (februarie ), 853 lei (martie ) și 952 (aprilie ), ceea ce înseamnă că i se cuvine o compensație în sumă de 7080 lei.
În cuantumul salariilor nete din ultimele 3 luni trebuie incluse compensațiile acordate în luna aprilie 2009 și nici contravaloarea concediului de odihnă, dar nici nu poate fi luată în considerare doar o fracțiune dintr-o lună.
În ceea ce privește motivul de recurs prin care se invocă executarea unei părți din drepturile salariale acordate de prima instanță, curtea reține că acest aspect nu are nici o relevanță încât constituie mai degrabă o achiesare a hotărârii atacate, iar nu un motiv de nelegalitate.
În ceea ce privește petitele privind plata primei de vacanță pe anul 2008, curtea reține că în mod corect instanța de fond a făcut aplicarea art. 59 alin. 1 lit a din CCM încheiat la nivelul societății recurente, iar dificultățile materiale ale acestuia nu constituie un motiv de exonerare a obligațiilor contractuale, salariații neavând nici o culpă în prostul management al societății.
Față de aceste considerente,în baza art. 312 Cod procedură civilă recursul societății va fi admis în parte conform dispozițiilor prezentei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite în parte recursul declarat de recurenta pârâtă SC împotriva sentinței civile nr. 1219/M/6.08.2009 a Tribunalului Brașov pe care o modifică în parte în sensul că:
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 7080 lei în loc de 9008 lei, reprezentând contravaloarea a 8 salarii nete realizate pe ultimele trei luni înainte de disponibilizare, respectiv februarie, martie și aprilie 2009.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 04 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red CJ 3.12.2009
Dact AG.12.2009/ 4 ex
Jud fond CT /
Președinte:Camelia JuravschiJudecători:Camelia Juravschi, Anca Pîrvulescu, Cristina Ștefăniță
