Drepturi salariale (banesti). Decizia 1470/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI
Dosar nr- ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr. 1470
Ședința publică din data de 22 iunie 2009
PREȘEDINTE: Elena Simona Lazăr
JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC GRUP OTOPENI, cu sediul în comuna Otopeni,-, -01,.1, etaj 1,.3, județ I, împotriva sentinței civile nr.45 din 6 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în comuna, sat, județ
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-pârâtă reprezentată de avocat din Baroul Prahova, lipsind intimatul-reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatul-reclamant a depus la dosar întâmpinare.
Avocat având cuvântul arată că nu mai are cereri noi de formulat și solicită cuvântul pe fond.
Curtea ia act de declarația acesteia și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat având cuvântul pentru recurenta-pârâtă arată că instanța de fond nu a avut în vedere la pronunțarea sentinței susținerile făcute prin întâmpinare și nici actele depuse la dosar din care rezulta că reclamantul a venit la muncă la până data de 16.04.2008 și nu 24.03.-, așa cum greșit a reținut instanța de fond. Mai susține că și din răspunsurile la interogatoriu rezultă că reclamantul a recunoscut să societatea-angajatoare i-a acordat un împrumut, despre care acesta a afirmat că reprezintă salariul său pe lunile februarie și aprilie 2008 și nu un împrumut datorat societății. Mai susține că nici instanța și nici reclamantul nu au determinat exact întinderea prejudiciului.
Solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței primei instanțe și pe fond respingerea acțiunii. În subsidiar, solicită admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței primei instanțe, în sensul obligării societății la plata către reclamant a drepturilor salariale cuvenite și neacordate pentru perioada 24.03.2008 - 16.04.2008 și nu începând cu data de 1.02.2008 așa cum a dispus instanța de fond.
Curtea
Deliberând asupra recursului civil de față, constata:
Prin acțiunea înregistrată la ribunalul Prahova sub nr-, reclamantul a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâta GRUP OTOPENI SRL ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale neachitate pe perioada 01.02.2008-16.04.2008 precum și la cheltuielile de judecată ocazionate de soluționarea procesului.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în perioada 01.08.2007-16.04.2008 a desfășurat activitate în cadrul societății pârâte, ocupând funcția de mașinist în temeiul contractului individual de muncă încheiat și înregistrat sub nr. 48809/02.08.2007, cu un salariu de încadrare de 1200 lei.
A precizat reclamantul că la data de 16.04.2008 raporturile de muncă cu societatea pârâtă au încetat în baza deciziei nr. 3/16.04.2008, în temeiul art. 55 lit. b din Codul Muncii, cu toate că nu a formulat nici o cerere privind încetarea contractului de muncă prin acord.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri și interogatoriul pârâtei depunând în acest sens la dosar interogatoriul formulat pentru pârâtă.
În temeiul dispozițiilor art. 115.pr.civ. pârâta a formulat întîmpinare (fila 20 dosar) prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, urmând să fie cenzurate susținerile reclamantului care sunt total nefondate.
Pârâta GRUP OTOPENI SRL în apărare a solicitat proba cu înscrisuri și interogatoriul reclamantului.
Instanța a încuviințat la solicitarea părților probele solicitate, probe pe care le-a considerat pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.
Prin sentinta civila nr. 45 pronuntata la data de 6 ianuarie 2009 Tribunalul Prahova a admis actiunea si a obligat societatea pârâtă la plata drepturilor salariale cuvenite și neacordate pentru perioada 01.02.2008-16.04.2008, precum si la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei.
Pentru a pronunta aceasta sentinta prima instanta a retinut ca in conformitate cu contractul individual de munca nr. 48809/2007 începând cu data de 01.08.2007 reclamantul a avut calitatea de salariat al societății pârâte unde a fost încadrat pe postul de mecanic auto și ulterior mașinist.
Începând cu data de 16.04.2008 prin decizia nr. 3/2008 reclamantul i-a încetat contractul de muncă în temeiul art. 55 lit. b din Codul Muncii ca urmare a acordului părților.
Mai arata instanta de fond ca potrivit prevederilor contractului individual de muncă încheiat între salariat și unitate, reclamantul avea obligația să realizeze norma de lucru și celelalte sarcini ce decurg din funcția sau postul deținut și să răspundă de îndeplinirea lor față de angajator, iar acesta la rândul său avea obligația să plătească salariatului drepturile salariale cuvenite pentru munca prestată și să-i acorde celelalte drepturi prevăzute de lege și de contractele colective de muncă, așa cum rezultă și din dispozițiile art. 40 alin 2 lit. c din Codul Muncii.
Din probele administrate în cauză prima instanța a constatat că în perioada 01.02.2008-16.04.2008 reclamantului nu i-au fost acordate drepturile salariale deși acesta și-a desfășurat activitatea conform graficului de lucru, iar conform dispozițiilor art. 161 din Codul Muncii, salariul se plătește cel puțin o dată pe lună, la data stabilită prin contractul individual de muncă sau în regulamentul intern, întârzierea nejustificată a plății sau neplata acestuia putand determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Impotriva acestei sentinte, in termen legal, a declarat recurs parata Grup Otopeni SRL sustinand ca solutia s-a intemeiat numai pe sustinerile reclamantului, desi acestea nu au fost confirmate de probe, fiind rezultatul interpretarii unilaterale a raportului litigios dintre parti.
Mentioneaza recurenta ca, desi reclamantul recunoaste la interogatoriu ca ultimul bon de miscare al utilajului (excavator) pe care lucra l-a intocmit in luna februarie 2008, ca nu obisnuia sa semneze condica de prezenta pentru ca nu mergea tot timpul la punctul de lucru al societatii si ca ultima foaie de parcurs pentru autoturismul Ford cu care efectua curse ca sofer, a fost intocmita si semnata de acesta la data de 24.03.2008 care constituie si ultima zi de prezenta a sa la locul de munca, instanta in mod gresit retine ca reclamantul a lucrat pana la data de 16.04.2008, desi aceasta este ziua in care s-a emis decizia de desfacere a contractului de munca, urmare a absentarii nemotivate mai mult de 3 zile.
Din ordinele de plata prin care s-au efectuat varsamintele catre bugetul de stat, rezulta ca parata a achitat aceste pentru reclamant, inclusiv pentru luna aprilie 2008, ceea ce exclude reaua-credinta a acesteia privind plata salariului.
Mentioneaza recurenta ca tot la interogatoriu intimatul-reclamant recunoaste ca societatea i-a acordat un imprumt de 1550 lei, neachitat nici pana in prezent, desi cu ocazia judecarii unei actiuni in pretentii ce a format obiectul dosarului nr- al Judecatoriei Mizil, in care a solicitat obligarea sa la plata acestei sume a sustinut ca debitul reprezinta salariul sau pe lunile februarie - aprilie 2008 si nu un imprumut datorat socitetii pe care o reprezinta, recunoscand implicit ca a primit acesti bani cu titlu de salariu.
S-a solicitat admiterea recursului, in temeiul disp. art. 304 pr.civ. casarea sentintei si, pe fond respingerea actiunii ca neintemeiata.
Intimatul-reclamant a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului declarat de SC Grup Otopeni ca nefondat, sustinand ca din luna februarie si pana la data de 16.04.2008 nu a fost remunerat pentru munca prestata.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs, a actelor si lucrărilor dosarului, în raport de textele de lege incidenteîin cauză, sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit dispozițiilor art. 3041pr.civ. Curtea constata ca recursul formulat este fondat, potrivit considerentelor care urmează a se expune în continuare:
Prin cererea de chemare in judecata, reclamantul a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta GRUP OTOPENI SRL, ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale neachitate pe perioada 01.02.2008-16.04.2008 precum și la cheltuielile de judecată ocazionate de soluționarea procesului.
Este adevărat ca în conformitate cu înscrierile din carnetul de muncă al intimatului-reclamant contractul de munca al acestuia a încetat la data de 16.04.2008 în baza art. 55 din Codul Muncii, dar începând cu data de 25.03.2008 reclamantul nu s-a mai prezentat la punctul de lucru al societății, nu a mai semnat condica de prezența și nu a formulat nici o cerere care să-i justifice absența. Ori angajatorul are obligația să plătească salariatului drepturile salariale cuvenite doar pentru munca prestată.
Faptul neprestarii muncii in aceasta perioada reiese și din cuprinsul foilor de parcurs depuse in fața instanței de fond, precum și din răspunsurile la interogatoriu ale intimatului -reclamant în sensul că ultima foaie de parcurs pentru autoturismul cu care efectua naveta de la domiciliu la serviciu poartă data de 24.03.2009.
Pentru toate aceste considerente, în baza disp. art. 312 pr.civ. Curtea urmează să admită recursul formulat si să dispună modificarea în parte a sentinței recurate în sensul că înlatură obligarea paratei la plata drepturilor salariale pentru perioada 25.03.2008 - 16.04.2008.
Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței.
În baza disp. art. 274 pr.civ. va obliga intimatul la 550 lei cheltuieli de judecată către recurenta.
Pentru aceste motive
In numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC GRUP OTOPENI, cu sediul în comuna Otopeni,-, -01,.1, etaj 1,.3, județ I, împotriva sentinței civile nr.45 din 6 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în comuna, sat, județ
Modifică în parte sentința în sensul că înlatură obligarea paratei la plata drepturilor salariale pentru perioada 25.03.2008 - 16.04.2008.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Obliga intimatul la 550 lei cheltuieli de judecata către recurentă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.06.2009.
PRESEDINTE, JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu
--- - -- - -, -
Fiind în CO semnează
Președintele instanței
GREFIER,
Fiind in CO semneaza
Grefierul-șef de secție
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
Red. /Tehn.
03.08.2009 - 5 ex.
,
Tribunalul Prahova
Președinte:Elena Simona LazărJudecători:Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu