Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1466/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI

Dosar nr- ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA nr. 1466

Ședința publică din data de 22 iunie 2009

PREȘEDINTE: Elena Simona Lazăr

JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu

- -

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul Sindicatul Învățământ, cu sediul în Câmpina, Calea, nr.4, județ P, împotriva sentinței civile nr.582 din 10 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-pârâți Liceul Teoretic de, cu sediul în comuna de, str.-, județ P, Grupul Școlar, cu sediul în,-, județ P, Școala cu Clasele I-VIII -, cu sediul în,-, Școala cu Clasele I-VIII nr.2,-, județ P, Școala cu Clasele I-VIII, județ P, Consiliul Local de, județ P, Primarul comunei de, județ P, Consiliul Local, județ P, Primarul comunei, județ P, Consiliul Local, județ P și Primarul orașului, județ

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-reclamant reprezentat de avocat din Baroul O l t, lipsind intimații-pârâți.

Procedura legal îndeplinită.

Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:

Avocat având cuvântul depune la dosar înscrisuri din care rezultă că s-au acordat primele de vacanță pentru perioada 2005-2007 și anume două state prime de vacanță și adresa nr.1201/2009, CCM univ la nivel de ramură învățământ pentru anii 2003-2004 publicat în Monitorul Oficial nr.11/2004 și practică judiciară în materie reprezentată de deciziile nr.2446/2008, nr.313/2009 nr.2217/2008 pronunțate de Curtea de APEL PLOIEȘTI și sentințele civile nr.525LM/2008 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, nr.842/2008 pronunțată de Tribunalul Maramureș și nr.380/2008 pronunțată de Tribunalul Arad, filele 39 - 67. În continuare, având cuvântul arată că nu mai are cereri noi de formulat și solicită cuvântul pe fond.

Curtea ia act de declarația acestuia și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat având cuvântul pentru recurentul-reclamant susține, în esență, că instanța de fond nu a avut în vedere la pronunțarea deciziei disp.art.37 lit.g din la nivel de ramură învățământ pe anii 2007-2008 prin care s-au menținut prevederile aceluiași art.37 lit.g din încheiat pe anii 2003-2004 contract de s-a prelungit automat pe anii 2004-2005 și 2005-2007, în care s-a convenit ca personalul din învățământ să beneficieze, printre altele, și de o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii, primă ce se acordă odată cu indemnizația de concediu.

Mai arată că, tot greșit, instanța de fond a reținut că în cuprinsul Legii nr.128/1997 nu se prevede cu titlu de drept salarial încasarea unei prime de vacanță întrucât în disp.art.50 alin.12 din legea sus-menționată se prevede că personalul didactic beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute și lege și CCM, situație în care se trage concluzia că prin chiar această lege se face trimitere la CCM cu referire la alte premii și drepturi bănești decât cele prevăzute în cuprinsul ei.

În fine, mai susține că asigurarea finanțării instituțiilor de învățământ pentru acordarea tuturor drepturilor cadrelor didactice se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază îi desfășoară activitatea unitățile de învățământ.

Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii. Fără cheltuieli de judecată.

Curtea

Deliberând asupra recursului civil de față, constată.

Reclamantul Sindicatul Învățământ " " cu sediul în munic. Câmpina, pentru cadrele didactice, membrii de sindicat menționați în tabelul anexă acțiunii, a chemat în judecată pârâții Liceul Teoretic de, cu sediul în comuna de, str.-, județ P, Grupul Școlar, cu sediul în,-, județ P, Școala cu Clasele I-VIII -, cu sediul în,-, Școala cu Clasele I-VIII nr.2,-, județ P, Școala cu Clasele I-VIII, județ P, Consiliul Local de, județ P, Primarul comunei de, județ P, Consiliul Local, județ P, Primarul comunei, județ P, Consiliul Local, județ P și Primarul orașului, județ P, pentru a fi obligați la plata către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând primele de vacanță pentru anii școlari 2005-2008, egale cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.

În motivarea acțiunii, a arătat reclamantul că membrii săi de sindicat fac parte din categoria personalului didactic auxiliar și nedidactic, având dreptul la plata primelor de vacanță solicitate în baza Legii nr. 128/1997, contractul colectiv de muncă la nivel de ramură învățământ pentru 2003-2004 și a celui la nivel național pentru anii 2007-2010.

Consiliul Local de și primarul acestei comune au formulat întâmpinare invocând excepția lipsei calității lor procesuale pasive, deoarece nu au nici o atribuție cu privire la stabilirea drepturilor salariale ale membrilor reclamantului.

În cauză au fost administrate probe cu înscrisuri.

Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 582 din 10 martie 2009, respins excepția sus-menționată a lipsei calității procesuale pasive a celor doi pârâți, iar pe fond acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată cu motivarea de esență că în cuprinsul Legii nr. 128/1996 nu se prevede cu titlu de drept salarial prima de vacanță anuală, iar prevederile art. 37 lit. a-g din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură învățământ pentru perioada 2003-2004, nu sunt aplicabile cu atât mai mult cu cât acordarea unor astfel de drepturi este condiționată de realizarea unor venituri proprii de către unitățile de învățământ.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie solicitând modificarea sentinței și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, deoarece în unele cazuri au fost acordate de instanță astfel de drepturi, iar contractul colectiv de muncă la nivel de ramură învățământ pentru perioada 2003-2004 s-a prelungit automat și pentru anii următori, aceasta în condițiile în care prin Legea nr. 128/1997 se face trimitere la contractul colectiv de muncă privind premii și drepturi bănești, iar lipsa fondurilor ori neprevederea lor în proiectul de buget nu constituie motive întemeiate pentru neplata unui drept salarial.

Referitor la veniturile proprii ale unităților școlare s-a invocat faptul că inexistența acestora nu poate duce la neacordarea drepturilor solicitate deoarece începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale, pe a căror rază își desfășoară activitatea.

Curtea, analizând sentința atacată, în raport de criticile formulate, actele dosarului și dispozițiile legale ce au incidență în cauză, constată că recursul este nefondat.

Sub un prim aspect, prin Legea nr. 128/1997, privind statutul personalului didactic nu se prevede în mod expres cuantumul primei de vacanță și nici acordarea obligatorie a acestui drept, iar prin contractul colectiv de muncă la nivel de ramură învățământ pentru 2003-2004, prelungit ulterior, se prevede în mod expres prin art. 37 alin.1 lit.g că părțile contractante convin ca personal din învățământ să beneficieze de premii, printre care și prima de vacanță dar cu precizarea că în condițiile legii și se acordă din veniturile proprii.

Așadar, condiția obligatorie pentru acordarea unor astfel de prime de vacanță este legală de obținerea unor venituri proprii de unitatea școlară respectivă pentru a se asigura fondurile necesare pentru plata unor asemenea prime, prin Legea organică nr. 128/1997 neprevăzându-se acordarea unor astfel de prime, indiferent de condiții, ci doar făcându-se trimitere la dispoziții ale contractului de muncă și prin care se condiționează acordarea drepturilor de existența acelor venituri proprii, care în speță nu au fost dovedite.

În acest context nu are nicio relevanță transferul obligației de plată a drepturilor salariale către unitățile administrativ teritoriale în raza cărora își desfășoară activitatea unitățile școlare, care doar efectuează plata în baza unor dispoziții legale exprese.

De asemenea, existența unor hotărâri pronunțate de instanțe în care au fost acordate astfel de drepturi, nu constituie un temei legal pentru acordarea lor, practica judiciară nefiind izvor de drept, iar pe de altă parte practica majoritară în materie este contrară.

Pentru toate considerentele expuse, Curtea reține că soluția pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică sub toate aspectele, nesubzistând cauze de nulitate ale acesteia, în sensul disp.art. 304 și 3041Cod pr.civilă, ceea ce impune respingerea recursului de față ca nefondat în baza art. 312 din același cod.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Sindicatul Învățământ, cu sediul în Câmpina, Calea, nr.4, județ P, împotriva sentinței civile nr.582 din 10 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-pârâți Liceul Teoretic de, cu sediul în comuna de, str.-, județ P, Grupul Școlar, cu sediul în,-, județ P, Școala cu Clasele I-VIII -, cu sediul în,-, Școala cu Clasele I-VIII nr.2,-, județ P, Școala cu Clasele I-VIII, județ P, Consiliul Local de, județ P, Primarul comunei de, județ P, Consiliul Local, județ P, Primarul comunei, județ P, Consiliul Local, județ P și Primarul orașului, județ

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 iunie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu

--- - --- - -

Fiind în concediu odihnă

prezenta se semnează de

Președintele instanței,

GREFIER,

Fiind în concediu odihnă

prezenta se semnează de

Grefier șef secție

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Tehnored. TL

2 ex./21.07.2009

f- Tribunalul Prahova

Președinte:Elena Simona Lazăr
Judecători:Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1466/2009. Curtea de Apel Ploiesti