Drepturi salariale (banesti). Decizia 169/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 169/R-CM
Ședința publică din 26 Februarie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Constantina Duțescu judecător
JUDECĂTOR 2: Paulina Ghimișliu
Judecător - -
Grefier - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.982 din 23 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic pentru recurentul-pârât MEF-DGFP V, în baza delegației de la dosar, lipsind recurentul-pârât Ministerul Justiției, intimații-reclamanți și intimatul-pârât Tribunalul Vâlcea.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lor.
Reprezentanta recurentului-pârât MEF-DGFP V, având cuvântul, susține oral recursul așa cum este motivat în scris, solicitând admiterea lui, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii față de instituția pe care o reprezintă, neavând calitate procesuală pasivă.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 14 septembrie 2007, reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Vâlcea și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca primii doi pârâți să fie obligați: să calculeze și să le plătească drepturile reprezentând primele de vacanță începând cu anul 2001 și până în prezent; să le achite sporul de vechime în muncă începând cu 1 ianuarie 2001 și până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești, precum și pentru viitor, drepturi actualizate cu indicele de inflație ca urmare a devalorizării monedei naționale, începând cu data nașterii dreptului și până la data executării hotărârii judecătorești.
Reclamanții au solicitat de asemenea, să li se efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă, urmând ca Ministerul Finanțelor Publice să fie obligat să aloce fondurile necesare plății drepturilor către reclamant.
Pentru rezolvarea punctelor 1 și 3 din acțiune, reclamanții au invocat excepția de neconstituționalitate a art.3 alin.2 din nr.OUG33/2001, art.12 alin.4 din Legea nr.743/2001, art.10 alin.1 din Legea nr.631/2002, art.11 alin.7 din Legea nr.507/2003 și art.8 alin.7 din Legea nr.629/2004.
În motivarea acțiunii s-a arătat că prin nr.OG83/2000 s-a reglementat pentru magistrați și personalul auxiliar prima de vacanță și că fără nici o justificare, prin nr.OUG33/2001, art.3 alin.2, plata primei de vacanță a fost suspendată. Pentru anii următori s-a recurs la procedura suspendării prin legiferare, respectiv măsura a fost prevăzută prin legile bugetului de stat nr.743/2001, nr.631/2002, nr.507/2003 și nr.629/2004 și în acest sens, reclamanții consideră că dispozițiile legale prin care s-a dispus suspendarea primei de vacanță sunt neconstituționale.
De asemenea, în cauză sunt incidente dispozițiile art.38 alin.2 din Constituția României din 1991, potrivit cărora "salariații au dreptul la protecția socială a muncii. Normele de protecție privesc securitatea și igiena muncii, regimul de muncă al femeilor și tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții grele, precum și alte situații specifice", precum și dispozițiile art.49 din aceeași lege, care se referă la posibilitățile de restrângere a unor drepturi și libertăți și că prin legea de revizuire Constituției se pretinde că "restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societatea democratică și că ea trebuie să fie aplicată nediscriminatoriu".
Au mai arătat reclamanții, că analizând textele de lege prin care a fost suspendat dreptul la prima de vacanță anuală în favoarea magistraților și a personalului auxiliar prin prisma dispozițiilor constituționale invocate, rezultă că acestea au fost legiferate în disprețul normelor constituționale.
Ca urmare a examinării comparative a celor două categorii de acte normative, atât Guvernul, cât și Parlamentul au încălcat Legea Fundamentală atunci când au dispus suspendarea prin OUG și prin lege a dreptului magistraților și personalului auxiliar la prima de vacanță și cu atât mai mult că nu a existat o minimă justificare a ei prin expunerea de motive.
În ceea ce privește sporul de vechime, s-a arătat că a fost acordat prin Legea nr.50/1991, iar prin Legea nr.83/2000 vechimea în muncă nu a mai fost prevăzută, dar art.33 din Legea nr.50/1991 republicată care reglementa acest drept atât pentru magistrați cât și pentru personalul auxiliar, nu a fost abrogat și ca dovadă, personalul auxiliar continuă să primească sporul de vechime în baza aceluiași text de lege.
Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat pentru perioada 8 noiembrie 2003 - 27 septembrie 2004 în ceea ce privește sporul de vechime în muncă, în acest sens existând sentința civilă nr.1205 din 11 decembrie 2006, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-.
A mai arătat pârâtul, că prin decizia civilă nr.15/R/CM din 23 ianuarie 2007, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI în dosarul nr-, s-a admis recursul Ministerului Finanțelor împotriva sentinței civile nr.936/6 noiembrie 2006 Tribunalului Vâlcea, s-a modificat sentința primei instanțe, iar pe fond a fost supusă cererea reclamanților având ca obiect plata primelor de vacanță pentru anii 2001 - 2002, motivat de existența autorității de lucru judecat.
Și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, susținând că nu poate fi obligat să aloce fondurile necesare solicitate, întrucât ordonatorul principal de credite, respectiv Ministerul Justiției, nu a dispus efectuarea plăților solicitate în prezenta acțiune, iar între această instituție și reclamanți nu există raporturi juridice de muncă.
Pe fondul cauzei acest pârât a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr.982 din data de 23 noiembrie 2007, Tribunalul Vâlceaa respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerului Economiei și Finanțelor, precum și excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru acordarea sporului de vechime pentru perioada 01.01.2001- 15.09.2003 și a admis excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește acordarea primei de vacanță pentru perioada 2001-2002 și pentru sporul de vechime pentru perioada 15 septembrie 2003 - martie 2007.
A fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea privind acordarea primei de vacanță pentru perioada 2003-2006 inclusiv și lipsită de obiect pentru anul 2007.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanți și obligați pârâții Tribunalul Vâlcea și Ministerul Justiției la plata sporului de vechime calculat conform legii, pentru perioada 01.01.2001 - 15.09.2003, actualizat.
Pârâtul Ministerul Finanțelor a fost obligat să aloce fondurile necesare achitării acestor drepturi.
A fost respinsă ca lipsită de obiect cererea privind sporul de vechime pentru perioada martie 2007 - la zi și pe viitor.
Pârâtul Tribunalul Vâlceaa fost obligat să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă al reclamanților.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Conform art.7 din G nr.83/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, acesta este ordonator principal de credite, iar potrivit Legii nr.500/2002 și G nr.208/2005, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi: pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Finanțelor Publice este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectului ordonatorilor de credite, precum și de elaborare a proiectelor de rectificare a acestor bugete.
În aceeași idee, potrivit art.1 din nr.OG22/2002 aprobată prin Legea nr.288/2002, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
În consecință, Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă în cauză, excepția fiind respinsă ca neîntemeiată.
Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, tribunalul a constatat că potrivit art.83 alin.1 lit.c din Codul Muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate și că acest act normativ nu conține dispoziții privind întreruperea cursului prescripției extinctive.
Potrivit art.295 alin.1 din Codul Muncii, dispozițiile acestuia se întregesc, însă cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă cu dispozițiile legislației civile, cu referire la art.16 alin.1 din Decretul nr.167/1959, în care se arată că prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția.
Efectul întreruperii termenului de prescripție constă, potrivit art.17 alin.1 și 2 din actul normativ indicat, în ștergerea prescripției anterioare și începerea unui nou termen de prescripție.
Prin Ordinul nr.903/C/28 martie 2003 al Ministrului Justiției s-a constituit Comitetul mixt de soluționare a problemelor de natură salarială ale magistraților și în acest sens au făcut demersuri repetate de la Ministerul Justiției la Ministerul Finanțelor Publice în vederea obținerii fondurilor necesare cu acest titlu.
Prin Ordinul nr.3/C din 11 ianuarie 2005, Ministerul Justiției și-a asumat obligația achitării drepturilor salariale și a centralizat sumele datorate magistraților și personalului din organele autorității judecătorești, conform anexelor nr.1-10 ale Ordinului până la data de 14 ianuarie 2005.
La art.III din acest ordin se precizează că pentru magistrații și personalul din organele autorității judecătorești care nu dețin titluri executorii, calculul drepturilor salariale se va realiza conform anexelor nr.11-18 ale prezentului ordin.
La inițiativa Ministrului Justiției a fost inclusă în Strategia de Reformă a Sistemului Judiciar și în Planul de Acțiune aprobate prin HG nr.232/2005, măsura vizând plata drepturilor salariale restante, inclusiv pentru personalul care nu are hotărâri judecătorești.
Asemenea acte de recunoaștere sunt și plata neechivocă a drepturilor bănești ce reprezintă sporul de vechime în muncă, precum și decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. XXXVI din 7 mai 2007.
Consecința unei asemenea întreruperi a dreptului material la acțiune este reglementată de art.17 alin.1 și 2 din Decretul nr.167/1958 și constă în ștergerea prescripției anterioare și începerea unui nou termen de prescripție, respectiv de la data de 7 mai 2007, când Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în sensul că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă în cuantumul prevăzut de lege.
Ca urmare, dreptul la formularea pretențiilor reclamanților și terțului intervenient curge de la data când au cunoscut sau trebuiau să cunoască, atât paguba, cât și pe cel care răspunde pentru ea.
Față de aceste considerente a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Cu privire la excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește acordarea primei de vacanță pentru perioada 2001-2002, s-a constatat că această excepție este întemeiată, în raport de prevederile art.1201 Cod civil.
Astfel, prin sentința civilă nr.936/6.11.2006 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, irevocabilă prin decizia nr.15 din 23.01.2007 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, s-a respins acțiunea promovată de reclamanți privind obligarea pârâților Tribunalul Vâlcea și Ministerul Justiției să plătească reclamanților sumele reprezentând primele de vacanță aferente anilor 2001 - 2002, actualizate în funcție de indicele de inflație de la data nașterii dreptului la acțiune și până la plata efectivă. Fiind întrunite cele trei elemente cumulative ale excepției autorității de lucru judecat (identitatea de obiect, părți și cauză), instanța a constatat că această excepție este întemeiată.
Pe baza acelorași considerente a fost admisă și excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește acordarea sporului de vechime pentru perioada 15.09.2003-martie 2007, față de existența sentinței civile nr.1205/11.12.2006 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, irevocabilă prin decizia civilă nr.50/13.02.2007 a Curții de APEL PITEȘTI și a sentinței civile nr.845/08.10.2007 pronunțată de Tribunalul Vâlcea.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanții au calitatea de magistrați în cadrul Judecătoriei Drăgășani, iar până la apariția OG nr.83/2000 privind modificarea și completarea Legii nr.50/1996 aprobată prin Legea nr.334/2001, au beneficiat de sporul de vechime în muncă, astfel cum a fost prevăzut de dispozițiile art.33 din Legea nr.50/1996 republicată, atât pentru magistrați, cât și pentru personalul auxiliar. Că este așa, rezultă din interpretarea legii în ansamblu, în care, atunci când se face referire la personalul auxiliar se folosește sintagma celelalte categorii de personal, ceea ce înseamnă că în noțiunea de "personal" utilizată în conținutul art.33 intră atât categoria magistraților cât și categoria personalului auxiliar de specialitate. Asupra dreptului în discuție nu au eficacitate actele normative ulterioare prin care este atinsă existența ori exercitarea acestuia.
Pe de altă parte, nu se poate reține apărarea în sensul că sporul de vechime în muncă este inclus în calculul indemnizației de încadrare brută lunară prevăzută de art. 2 și urm. din nr.OUG177/2002, deoarece art.3 din acest act normativ, atunci când precizează cum se stabilește îndemnizația magistraților pentru activitatea desfășurată, se referă numai la funcții, la nivelul instanțelor, la vechimea în magistratură, nu și la vechimea în muncă.
Dispozițiile art.155 din Legea nr.53/2003, care constituie dreptul comun în materie, prevăd că noțiunea de "salariu" cuprinde: "salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri".
Dreptul la salariu, așa cum este definit în art.155 din Codul Muncii, este un drept fundamental și este principalul drept al salariatului pe care angajatorul are obligația să-l plătească. Luarea în considerare a salariului ca instrument de sine stătător, fără sporuri și adaosuri, este contrară spiritului prevederii art.155 din Codul Muncii. În consecință, sporul de vechime nu este inclus în calculul indemnizației de încadrare brută lunară prevăzută de art.2 și urm. din nr.OUG177/2002.
Nici o altă dispoziție legală nu interzice expres dreptul magistraților la sporul de vechime în muncă.
Mai mult, art.21 alin.l din Legea nr.137/31.08.2000, modificat prin Legea nr.48/2002, prevede că în toate cazurile de discriminare menționate în cuprinsul acestuia, persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare.
Unul din principiile fundamentale ale dreptului muncii, este și cel al nediscriminării, conform art.5 din Codul Muncii, potrivit căruia în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii.
Prin decizia nr.36 din 7 mai 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis recursul în interesul legii și s-a stabilit că dispozițiile art.33 alin. l din Legea nr.50/1996, în raport cu prevederile art.1, pct.32 din G nr.83/2000, art. 50 din OUG nr.177/2002 și art.6 alin.l din nr.OUG160/2000 se interpretează în sensul că "judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă în cuantumul prevăzut de lege".
Față de textele de lege mai sus-invocate, instanța a admis în parte acțiunea și a dispus obligarea pârâților să plătească reclamanților sporul de vechime în muncă pentru perioada 1.01.2001 - 15.09.2003.
Capătul de acțiune referitor la acordarea primei de vacanță pentru perioada 2003-2006 a fost respins cu motivarea că prin decizia nr.XIII pronunțată de Secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat că se acordă magistraților prima de concediu aferentă numai perioadei 2001 - 2002, astfel cum a fost reglementată prin art.41 ind.1 alin.1 din Legea nr.50/1996.
În consecință, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea privind acordarea primei de vacanță pentru perioada mai sus menționată și ca lipsită de obiect acordarea primei de vacanță pentru anul 2007, întrucât prin OUG 27/29.03.2006 modificată a fost legiferat dreptul magistraților la acordarea primei de vacanță.
Capătul de cerere referitor la acordarea sporului de vechime pentru perioada martie 2007 la zi și în viitor, a fost respins ca lipsit de obiect față de reglementările existente în actuala lege de salarizare a magistraților, precum și de faptul că acest spor de vechime este acordat reclamanților.
Privitor la acordarea sumelor reactualizate, s-a constatat că cererea reclamanților este întemeiată, fiind incidente și dispozițiile art.161 pct.4 din Codul muncii, potrivit cărora "întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului". Reactualizarea conform indicelui real de inflație intervenit în perioada în care acest drept nu a fost plătit reprezintă cel mai fidel prejudiciul real suferit de către reclamanți prin privarea de acest drept.
Pentru a asigura plata efectivă a acestor drepturi, a fost admisă acțiunea și față de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și a fost obligat acest pârât să aloce fondurile necesare achitării de către ceilalți pârâți a sumelor reprezentând sporul de vechime reactualizat.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Pârâtul Ministerul Justiției a recurat sentința de mai sus în sensul motivului prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, sub aspectul respingerii excepției prescripției dreptului material la acțiune cu ignorarea datei la care a fost formulată acțiunea.
În această ordine de idei a susținut că nu putea avea loc întreruperea cursului prescripției extinctive prin efectul nr.HG232/2005 privind aprobarea strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005 - 2007 și a planului de acțiune pentru implementarea strategiei de reformă și nici în raport de decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție nr.XXXVI/2007.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a susținut că acțiunea împotriva sa este inadmisibilă, deoarece implică modificarea bugetului de stat într-o hotărâre judecătorească, lucru de asemenea inadmisibil pentru că Ministerul Economiei și Finanțelor este ordonator principal de credite, iar creditele aprobate pentru el prin Legea bugetară anuală nu pot fi utilizate pentru finanțarea unui alt ordonator principal de credite, cum este Ministerul Justiției în cauză, cu care reclamanții au raporturi juridice.
De asemenea s-a susținut că în mod greșit au fost respinse excepțiile invocate de pârât și a fost admisă acțiunea în contradictoriu și cu instituția sus-citată, fără a se avea în vedere că aceasta este lipsită de calitate procesuală pasivă în prezentul cadru procesual.
Recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției este nefondat pentru următoarele considerente:
Chiar dacă acțiunea a fost introdusă la data de 14 septembrie 2007, corect instanța de fond a admis-o obligând pârâții la plata sporului de vechime calculat conform legii pentru perioada 1 ianuarie 2001 - 15 septembrie 2003, actualizat, reținând corect că prin acte întrerupătoare a termenului de prescripție s-a șters prescripția anterioară și a început să curgă un nou termen funcție de care acțiunea reclamanților nu este prescrisă.
Este adevărat că potrivit art.283 alin.1 lit.c din Codul Muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă se formulează în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, dispoziții care se întregesc conform art.295 alin.1 din Codul Muncii cu alte dispoziții din Codul Muncii și în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă, cu dispoziții din legislația civilă.
În acest sens, potrivit art.16 alin.1 din Decretul nr.167/1959, prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge, efectul fiind, potrivit art.17 alin.1 și 2, ștergerea prescripției anterioare și începerea unui nou termen de prescripție.
În cauză au intervenit mai multe acte întrerupătoare a termenului de prescripție, ce se constituie în momente funcție de care curge termenul de prescripție, cu referire la Ordinul nr.903/C/28 martie 2003 al Ministrului Justiției, prin care s-a constituit Comitetul mixt de soluționare a problemelor de natură salarială ale magistraților.
În același sens, Ordinul nr.3/C/11 ianuarie 2005 prin care Ministerul Justiției și-a asumat obligația achitării drepturilor salariale, dar și nr.HG232/2005 pentru aprobarea strategiei de reformă, măsură avizând plata drepturilor restante, care se constituie în acte de recunoaștere și plata neechivocă a drepturilor bănești datorate magistraților și personalului auxiliar de specialitate din sistem.
Tot astfel, prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.XXXVI/7 mai 2007 s-a statuat în sensul că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau controlor financiar beneficiau de sporul de vechime în muncă în cuantumul prevăzut de lege, astfel că pretenția reclamanților curge de la data când au cunoscut sau trebuia să cunoască paguba, cât și pe cel răspunzător de aceasta.
În raport de considerentele expuse, rezultă că instanța de fond a respins corect excepția dreptului la acțiune al reclamanților pentru perioada în discuție, soluția adoptată fiind conformă cu legea și cu actele și probele dosarului.
Recursul Ministerului Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A este de asemenea nefondat pentru următoarele considerente:
Prima critică este nefondată, deoarece potrivit art.18 și 20 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, ordonatorii principali de credite sunt miniștrii de resort, iar Guvernul asigură realizarea politicii fiscal-bugetare, elaborând proiectele legilor bugetare anuale și examinând periodic execuția bugetară.
Nu trebuie omise din vedere atribuțiile Ministerului Economiei și Finanțelor care constau, așa cum sunt enumerate de art.19 din lege, în pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție, luarea măsurilor necesare pentru aplicarea politicii fiscal bugetare etc.
Potrivit acestor atribuții, Ministerul Economiei și Finanțelor dispune măsuri pentru alocarea de la bugetul de stat a fondurilor necesare achitării drepturilor bănești cuvenite angajaților de către ministerul d e resort.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că acțiunea așa cum este formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A este admisibilă față de această instituție, iar acest pârât, conform atribuțiilor sale definite de art.19 menționate mai sus, poate în mod legal să includă printr-un proiect de rectificare de buget sumele necesare efectuării plății drepturilor bănești după rămânerea definitivă a sentinței civile.
A doua critică este nefondată, deoarece pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A are calitate procesuală pasivă care constă în obligația de a vira celorlalți pârâți fondurile necesare executării hotărârii sub aspectul achitării drepturilor bănești solicitate, dat fiind calitatea sa de ordonator principal de credite, potrivit art.15 din nr.HG83/2005, art.131 din Legea nr.304/2004 și art.19 din Legea nr.500/2002.
Față de aceste considerente, ambele recursuri sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.982 din data de 23 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26 februarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2/11.03.2008.
Jud.fond:.
.
Președinte:Constantina DuțescuJudecători:Constantina Duțescu, Paulina Ghimișliu
