Drepturi salariale (banesti). Decizia 283/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 283/CM
Ședința publică din data de 26 mai 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Răzvan Anghel
JUDECĂTORI: Răzvan Anghel, Maria Apostol Jelena Zalman
- -
Grefier - - -
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurenții reclamanți, I, G, și, toți cu domiciliul ales în C,-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 755/2.04.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți STATUL ROMÂN prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B, cu sediul în-, sector 5, MINISTERUL JUSTIȚIEI B, cu sediul în-, sector 5, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII B, cu sediul în--3, sector 1, TRIBUNALUL CONSTANȚA, cu sediul în-, județul C și CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în-, județul C, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul este declarat în termen și motivat, că intimatul pârât Ministerul Justiției a depus la dosar întâmpinare și că părțile au solicitat judecata cauzei și în lipsă, conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea adresată inițial Tribunalului Constanța, înregistrată sub nr- reclamanții, I, G, au chemat în judecată Ministerul Justiției, Curtea de APEL CONSTANȚA, TRIBUNALUL CONSTANȚA, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul pentru Combaterea Discriminării, solicitând obligarea pârâților să recunoască discriminarea, să calculeze și să plătească drepturile reprezentând sporul de confidențialitate de până la 15%, începând cu data de 01.02.2006, până în prezent, precum și pentru viitor, actualizate la data plății efective pentru fiecare și să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă.
De asemenea, reclamanții au mai solicitat obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
În motivare, reclamanții au arătat că, potrivit art.unic pct.1 din Legea nr.444/2006, pentru aprobarea OG nr.19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, s-a prevăzut că "pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul/avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, beneficiază de un spor lunar de 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază, cu încadrarea în limitele bugetelor aprobate". Astfel, judecătorii militari beneficiază de un spor de confidențialitate de până la 15% din solda lunară.
De asemenea, au mai arătat reclamanții că, în temeiul dispozițiilor art.15 alin.1 din OG nr.5/2007, privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, s-a prevăzut că, sporul de confidențialitate în cuantum de până la 15%, se acordă nu numai categoriilor de funcționari publici prevăzută în Legea nr.444/2006, ci și funcționarilor publici din aparatul de lucru al guvernului, în cuantum de până la 15% din salariul de bază, precum și funcționarilor publici din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
Totodată, au precizat că, potrivit art.20 alin.3 din Legea nr.656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.405/2002, s-a acordat acest spor de confidențialitate de până la 15% și membrilor plenului, precum și a altor categorii de personal din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.
Au menționat că, în temeiul art.30 alin.3 din OG nr.137/2000 pentru prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, pentru păstrarea confidențialității în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care ia cunoștință în exercitarea funcției, personalul din aparatul Consiliului primește lunar un spor de confidențialitate de 15%, calculat din salariul de bază brut. Categoriile de personal care beneficiază de acest spor se stabilesc prin ordin al președintelui Consiliului, tocmai în ideea unui tratament echitabil și similar al tuturor categoriilor de persoane din cadrul instituțiilor publice ce gestionează informații clasificate sau confidențialitate.
Conform art.15 alin.1 și 2 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr.328 din 24 august 2005 pentru aprobarea Codului deontologic al judecătorilor și procurorilor, "Judecătorii și procurorii au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei, informațiile pe care le-au obținut în această calitate. În cazul în care, potrivit legii, lucrările au un caracter confidențial, judecătorii și procurorii sunt obligați să păstreze materialele respective în incinta instanței sau a parchetului și a nu permite calcularea lor decât în cadrul prevăzut de lege și de regulament".
Au învederat reclamanții că, potrivit art.99 lit.d din Legea nr.303/2004 republicată privind statutul judecătorilor și procurorilor, constituie abateri disciplinare nerespectarea confidențialității lucrărilor care au acest caracter.
Astfel au arătat reclamanții că, pentru a fi în situația unei fapte de discriminare, trebuie să existe două situații comparabile la care tratamentul aplicat să fi fost diferit., tratamentul diferențiat trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a dreptului omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul public, economic, social și cultural sau în orice domenii ale vieții publice.
Astfel, pe de o parte, judecătorii militari, precum și membrii Consiliului Director al CNCD, beneficiază de un spor de confidențialitate de până la 15% din solda lunară/indemnizație, iar judecătorii civili (care controlează inclusiv actele CNCD), nu beneficiază de un astfel de spor, deși nerespectarea confidențialității lucrărilor reprezintă o abatere disciplinară.
S-a arătat că acest fapt determină incidența unui tratament discriminatoriu, ce are ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței și exercitării în condiții de egalitate, a dreptului la renunțarea pentru păstrarea confidențialității unor date.
S-a precizat că, art.14 din Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea nr.30/1994, și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, sistemul european de protecție, având în vedere și această sursă, care completează Convenția, formând un bloc de convenționalitate și ale căror dispoziții mai favorabile sunt aplicabile direct în dreptul român, potrivit art.11 și 20 din Constituția României, prevede că, exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute în Convenție, trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii publice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație.
De asemenea, au mai arătat că, în temeiul art.1 din Protocolul nr.12 la Convenție, în vigoare la 1 aprilie 2005, exercitarea oricărui drept prevăzut de legea națională a unui stat contractant este asigurată, fără nici o discriminare, întemeiată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație și nimeni nu poate face obiectul unei discriminări din partea unei autorități publice, dacă aceasta ar fi întemeiată pe unul dintre motivele arătate anterior.
S-a mai arătat că, în baza art.27 alin.1 din Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările ulterioare, republicată, în toate cazurile de discriminare prevăzute în ordonanță, persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și restabilirea situației anterioare discriminării, anularea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun, cererea de despăgubiri fiind scutită de taxă judiciară de timbru.
În apărare, a formulat întâmpinare pârâtul Ministerul Justiției, prin care a arătat că, reglementarea prin lege sau alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare.
Din examinarea cuprinsului OG nr.137/2000 rezultă că legiuitorul nu a avut în vedere modul de reglementare a unor relații sociale prin lege ori alte acte normative, folosindu-se sintagme ca: "exercitarea următoarelor drepturi" - art.1 alin.2, "exercitarea drepturilor enunțate" - art.1 alin.3, "restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condițiile de egalitate, a drepturilor omului și libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege" - art.2 al.1, "comportament discriminatoriu" etc.
În mod evident, exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor.
În afara legii nu se poate vorbi de discriminare în înțelesul OG nr.137/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Prin urmare, a precizat pârâtul, modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii ori nereglementarea de legiuitor a anumitor aspecte care țin de statutul profesional al unei categorii nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin OG nr.137/2000.
S-a mai arătat că din examinarea tuturor dispozițiilor legale anterior citate, apare cu evidență faptul că sporul de confidențialitate recunoscut diferitelor categorii de salariați nu este identic din punctul de vedere al activității desfășurate, al modului de acordare ori cuantumului așa încât există dificultăți în a reține "situația comparabilă" - categoriile profesionale în raport cu care reclamanții consideră că se află într-o situație comparabilă - element indispensabil pentru a putea vorbi de o discriminare.
Conținutul concret diferit al atribuțiilor de serviciu ale magistraților față de alte categorii profesionale precum și sistemele diferite de salarizare ale diverselor categorii profesionale fac să nu poată fi reținută o situație comparabilă între categorii profesionale distincte - magistrați, funcționari publici, demnitari, alți salariați.
S-a menționat că diferența de tratament instituită prin reglementările care guvernează sistemul de salarizare al diverselor categorii profesionale are o justificare obiectivă prin raportare la deosebirile dintre aceste grupuri.
Fiind evident că modalitatea de salarizare a magistraților este distinctă de cea reglementată pentru alte categorii profesionale, diferențele fiind motivate de locul și rolul justiției în statul de drept de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru aceștia, lipsa beneficiului unui drept suplimentar de natură salarială recunoscut altor categorii de salariați nu presupune plasarea într-o situație discriminatorie.
Totodată, pârâtul a mai precizat că examinând conținutul unor decizii prin care Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat în Secțiile Unite cu privire la aplicabilitatea unor dispoziții legale referitoare la drepturi de natură salarială cuvenite magistraților, se poate observa că aceasta nun a reținut că lipsa beneficiului unui astfel de drept pentru magistrați - este vorba despre prima de concediu reglementată de art.41 indice 1 alin.1 din Legea nr.50/1996, dispoziție abrogată prin OUG nr.177/2002 - comparativ cu alte categorii profesionale ar fi discriminatorie pentru magistrați, tocmai motivat de faptul că stabilirea unor reglementări diferențiate pentru persoane aflate în situații diferite nu încalcă principiul egalității în fața legii.
De asemenea, pârâtul a precizat că prin mai multe decizii, Curtea Constituțională a reținut principiul egalității în fața legii presupune uniformitate, așa încât stabilirea unor reglementări diferențiate pentru persoane aflate în situații diferite nu constituie nici discriminare și nici privilegii.
În concluzie, pârâtul a învederat că situațiile deosebite în care se găsesc diferitele categorii de salariați determină soluții diferite ale legiuitorului în ceea ce privește salarizarea acestora, fără ca prin aceasta să se încalce principiul egalității, ce nu semnifică uniformitate - Deciziile Curții Constituționale nr.168/1998, nr.294/2001.
Totodată, pârâtul Ministerul Justiției a mai depus la dosar, în apărare, practică judecătorească.
Având în vedere că în cauză au fost formulate cereri de abținere de către toți judecătorii Tribunalului Constanța dosarul a fost trimis, în vederea soluționării cererilor de abținere, la Curtea de APEL CONSTANȚA.
La Curtea de APEL CONSTANȚAs -a format dosarul nr-.
Prin încheierea de ședință nr.17/CM pronunțată în data de 19 februarie 2008, Curtea de APEL CONSTANȚAa admis cererile de abținere formulate de judecătorii Tribunalului Constanța și dispus înaintarea dosarului la Tribunalul Tulcea, spre soluționare.
Prin sentința civilă nr. 755/02.04.2009 pronunțată de Tribunalul Tulcea acțiunea a fost respinsă ca nefondată pentru următoarele considerente:
Pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, prin Legea nr.444/2006 se prevede că, se acordă un spor lunar de până la 15% din salariul de bază, funcționarilor publici cu statut special, militarilor angajați pe bază de contract și personalului civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranța națională.
Dispozițiile art.15 din OG nr.6/2007 privind unele măsuri pentru reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici prevăd că sporul de confidențialitate se acordă funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului, în cuantum de până la 15% din salariu, CNSAS, Ministerul Integrării Europene, Direcțiile subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul.
Prin dispozițiile art.21 din OG nr.137/2000 se stabilește că, persoana care se consideră discriminată poate formula acțiune privind acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării.
Salarizarea personalului din sistemul autorității judecătorești și stabilirea drepturilor de care acesta beneficiază, este reglementată prin legi speciale, având un regim de salarizare diferit față de alte categorii de personal.
Ori, magistrații sunt salarizați potrivit prev.OUG nr.27/29 martie 2006, care la art.3 (1) stabilește că:
"Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport de nivelul instanțelor și parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzută de artr.86 din Legea 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență".
Potrivit Legii nr.444/2006, sporul de confidențialitate se acordă astfel cum restrictiv este prevăzut de art.3, cadrelor militare în activitate, funcționarilor publici cu statut special, militarilor angajați pe bază de contract și personalului civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, prin ordin al ministrului sau al conducătorului instituției centrale, din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
Întrucât reclamanții nu fac parte din aceste categorii, rezultă că nu sunt îndreptățiți să li se acorde sporul de confidențialitate.
Nu există dispoziții în sensul acordării drepturilor solicitate de reclamanți nici în Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, care constituie actul normativ aplicabil în perioada de referință și nici în OUG 27/2006, acest din urmă act fiind actualmente în vigoare.
Întrucât este nefondat capătul de cerere prin care s-a solicitat să se calculeze și să plătească drepturile reprezentând sporul de confidențialitate de până la 15% începând cu luna februarie 2006 și până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești precum și pentru viitor, nefundat este și capătul de cerere privind efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
Împotriva acestei soluții au formulat recurs reclamanții. În motivare au arătat următoarele: din lecturarea cererii de chemare în judecată rezultă că solicitarea acordării sporului de confidențialitate nu este determinată de existența unei dispoziții legale care să prevadă explicit acordarea acestuia ci s-a invocat existența unei situații de discriminare față de alte categorii profesionale care gestionează informații clasificate sau confidențiale. S-a făcut trimitere la motivele invocate în cererea introductivă și s-a susținut existența unei situații discriminatorii având în vedere că și magistrații gestionează informații confidențiale și au obligația de a păstra confidențialitatea datelor și documentelor de care iau cunoștință în exercitarea funcției dar nu primesc sporul de confidențialitate. S-a solicitat admiterea recursului cu consecința modificării sentinței recurate și admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
Pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În cuprinsul întâmpinării s-a arătat că prevederile art. OG nr. 137/2000 invocate de recurenți au fost declarate neconstituționale prin decizia nr. 818/2008 a Curții Constituționale; s-a mai arătat că nu există un temei legal pentru acordarea unui astfel de spor magistraților iar acesta nu reprezintă un drept pentru a se pune problema încălcării Constituției României și a Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale; nu există o situație discriminatorie întrucât reclamanții nu se află în situații comparabile cu categoriile profesionale la care se referă; cuantumul de 15% este unul maximal prevăzut însă pentru alte categorii profesionale; acordarea acestui spor ar constitui o încălcare a competenței puterii legiuitoare; în ceea ce privește acordarea pentru viitor a acestui spor s-a arătat că dreptul pretins nu este cert întrucât nu se cunoaște dacă raporturile de serviciu în care se află reclamanții vor continua și nici dacă se va păstra actualul sistem de salarizare.
Recursul a fost înaintat la Înalta Curte de Casație și Justiție care prin decizia civilă nr. 386/22.01.2009 q declinat competența de soluționare a cauzei către Curtea de Apel Constanța având în vedere că prin decizia nr. 104/20.01.2009 Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. I și II din OG nr. 75/2008.
Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Constanța sub nr-.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 3041Cod.pr.civ. Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
otrivit art. 27(1) din OG nr. 137/2000, persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri.
Se mai reține că în conformitate cu art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, constituie abatere disciplinară "nerespectarea secretului deliberării sau a confidențialității lucrărilor care au acest caracter", ceea ce înseamnă că judecătorii și procurorii au obligația de a respecta secretului deliberării și confidențialitatea lucrărilor care au acest caracter, după caz.
Apoi, potrivit art. 16 alin. 1, 2 din Codul d eontologic al magistraților aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 144/2005, magistrații au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-au obținut în această calitate.
Ulterior, în art. 15 alin. (1) și (2) din Codul d eontologic al judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr.328/2005, s-a stabilit că "judecătorii și procurorii au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-au obținut în această calitate; în cazul în care, potrivit legii, lucrările au un caracter confidențial, judecătorii și procurorii sunt obligați să păstreze materialele respective în incinta instanței sau a parchetului și să nu permită consultarea lor decât în cadrul prevăzut de lege și de regulament".
În acest sens este evident că operează o discriminare de natură salarială în sensul art.2 (3) din OG nr. 137/2000 rep. potrivit cu care sunt discriminatorii, potrivit acestei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare, în condițiile în care alin.(1) are în vedere și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
De altfel, doctrina și jurisprudența au statuat în mod unanim și constant existența unei discriminări în materie de muncă ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific. Reclamanții sunt discriminați întrucât le-a fost refuzat sporul de confidențialitate nu pentru că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor - condiția îndeplinirii obligației legale de confidențialitate ci pentru motivul că aparțin unei anumite categorii socio-profesionale, criteriu declarat în mod expres ca fiind discriminatoriu prin art.2 al.1 din OG nr. 137/2000.
Mai trebuie avut în vedere un element esențial și anume că prin Decizia nr. 46/15.12.2008 pronunțată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. 1, 2 din Codul d eontologic al magistraților și a art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din Codul d eontologic al acestora. Constată că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar".
Decizia este obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă.
Ca urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție a dezlegat pe această cale, cu caracter obligatoriu pentru instanțe, problema existenței situației discriminatorii și îndreptățirii magistraților la despăgubiri egale cu sporul de confidențialitate.
Cuantumul acestor despăgubiri nu poate fi, desigur, stabilit în mod arbitrar. Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, a stabilit cuantumul despăgubirilor egale cu sporul de confidențialitate la nivelul a 15% din indemnizația brută.
Faptul că s-au invocat prevederile altor acte normative care prevăd sporul de confidențialitate pentru alte categorii profesionale nu înseamnă că s-au aplicat prevederile acestor acte normative ci aceasta a constituit doar motivarea existenței unei situații discriminatorii.
De asemenea, faptul că se stabilesc despăgubiri echivalente cu un spor de 15% nu înseamnă că se acordă acest spor care este prevăzut în alte acte normative, pentru alte categorii de personal, și care nu este prevăzut de legea specială care reglementează salarizarea magistraților, ci este vorba numai de un mod de calcul al despăgubirilor, întrucât stabilirea acestui cuantum determinabil prin aplicarea unui procent la indemnizația de încadrare, este considerat a fi un mod de calcul echitabil.
În ceea ce privește acordarea acestor drepturi pentru viitor, se reține că susținerile pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților sunt lipsite de fundament.
Este unanim acceptat în doctrină și jurisprudență că despăgubirile pot fi acordate fie ca sumă globală, într-un cuantum determinat, fie ca prestație periodică succesivă, cu caracter viager sau temporar, eventual ca prestație lunară, până la încetarea stării care a determinat acordarea reparației, în acest caz până la înlăturarea stării de discriminare, astfel cum este cazul de față.
Despăgubirea este egală cu prejudiciul suportat prin neacordarea discriminatorie a sporului de confidențialitate, și este deci egală cu diferența lunară dintre indemnizația primită de magistrați și indemnizația pe care ar fi trebuit să o primească dacă nu ar fi fost supuși unui tratament discriminatoriu și ar fi primit sporul de confidențialitate.
De asemenea, este unanim admis în doctrină și jurisprudență, din interpretarea prevederilor legale referitoare la răspunderea delictuală, cuprinse în art. 998 - 1003 din Codul civil, că debitorul unei astfel de obligații cu executare succesivă poate cere, fără a i se putea opune autoritatea de lucru judecat, reducerea sau sistarea prestației în bani, dacă situația care a determinat impunerea ei de către instanță a dispărut, adică dacă situația discriminatorie a dispărut sau elementele ei s-au modificat, determinând implicit scăderea sau dispariția prejudiciului. Se consideră astfel că însuși caracterul periodic al prestațiilor decurge din caracterul provizoriu al despăgubirilor acordate în sensul că această acordare s-a făcut sub condiția subînțelesă a menținerii aceleiași stări existente la data hotărârii.
Câtă vreme după pronunțarea Deciziei nr. 46/2008 de către Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, nu a intervenit nici un alt act normativ care să modifice cadrul legislativ existent la data pronunțării ei, drepturile pretinse de reclamanți subzistă și sunt cuvenite și în continuare acestora. Ar constitui o sarcină excesivă să se pretindă reclamanților ca după soluționarea prezentei cauze, să formuleze în fiecare lună noi acțiuni pentru obținerea acestui spor pentru luna precedentă, dreptul de acces la o instanță, consacrat de Curtea Europeană a Drepturilor omului în jurisprudența sa, și desprins din prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, presupunând obligația instanței de a soluționa în mod efectiv litigiul dintre părți într-un mod care să garanteze realizarea dreptului pretins și cuvenit, iar nu într-un mod efemer care ar fi totodată și iluzoriu. Mai mult, în special în cazul în care debitorul obligației corelative a dreptului pretins în justiție este statul, prin una dintre instituțiile sale, este excesiv a se pretinde reclamantului să parcurgă noi proceduri și să efectueze demersuri suplimentare pentru realizarea dreptului său.
Mai trebuie avut în vedere că aceste drepturi egale cu sporul de confidențialitate se calculează raportat la indemnizația de serviciu cuvenită reclamanților.
Ca urmare, aceste drepturi nu au o existență de sine stătătoare, existența și cuantumul lor fiind determinate prin raportare la indemnizația de încadrare. În cazul în care, din orice motiv, reclamanții nu ar mai beneficia de această indemnizație sau de drepturi de natură salarială echivalente, aceasta nu ar putea pretinde nici acordarea sporului pretins prin prezenta acțiune.
Față de această situație, în temeiul art. 312 Cod.pr.civ. se va admite recursul formulat de reclamanți cu consecința modificării sentinței recurate în sensul acordării drepturilor salariale echivalente sporului de confidențialitate în cuantum de 15% din indemnizația brută lunară.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul civil declarat de recurenții reclamanți, I, G, și, toți cu domiciliul ales în C,-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 755/2.04.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți STATUL ROMÂN prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B, cu sediul în-, sector 5, MINISTERUL JUSTIȚIEI B, cu sediul în-, sector 5, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII B, cu sediul în--3, sector 1, TRIBUNALUL CONSTANȚA, cu sediul în-, județul C și CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în-, județul
Modifică în parte sentința recurată în sensul că admite acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu Ministerul Justiției, Curtea de APEL CONSTANȚA și TRIBUNALUL CONSTANȚA și obligă pe acești pârâți la plata sporului de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară începând cu 1.02.2006 și în continuare.
Menține restul dispozițiilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai 2009.
PREȘEDINTE: Răzvan Anghel | JUDECĂTOR 2: Maria Apostol Jelena Zalman | Judecător, |
Grefier, - - |
Jud.fond. /
Red.dec.jud.
4 ex./ 25.06.2009.
Președinte:Răzvan AnghelJudecători:Răzvan Anghel, Maria Apostol Jelena Zalman
