Drepturi salariale (banesti). Decizia 291/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILA Nr. 291/
Ședința publică din 02 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Pîrvulescu
JUDECĂTOR 2: Cristina Ștefăniță
JUDECĂTOR 3: Nicoleta Grigorescu
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de reclamanții, și împotriva sentinței civile nr.301/1.02.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, se constată lipsa recurenților reclamanți, -, și, precum și a intimaților pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, precum și intimatul pârât chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recursurile sunt declarate și motivate în termen, sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și că la dosar prin serviciul registratură s-au depus întâmpinări de către intimații pârâți Statul Român prin MEF - DGFP și de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ.
Întrucât prin întâmpinările depuse la dosar, nu sunt invocate chestiuni ordine publică sau alte excepții, nu se vor mai comunica.
Se constată că prin motivele de recurs, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Față de actele și lucrările dosarului, precum și față de motivele de recurs, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr.301/2008 a Tribunalului Brașova fost espinsă excepția necompetenței materiale a instanței invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție prin întâmpinare.
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului Statul R, invocata prin întâmpinare.
A admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, prin întâmpinare.
A respins acțiunea formulată de reclamanții, -, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov si Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, ca prescrisa.
A respins acțiunea formulată de reclamanții, -, în contradictoriu cu pârâtul Statul R prin Ministerul Economiei și Finanțelor, ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive.
A respins cererea de chemare in garanție formulata de paratul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție in contradictoriu cu Ministerul Economiei si Finanțelor ca rămasa fără obiect.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:
Potrivit art.1 din Decretul nr. 167/1958, dreptul comun in materie de prescripție,dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege iar potrivit art.3 termenul general de prescripție este de 3 ani.
Același termen de prescripție este prevăzut de art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii in materia cererilor având ca obiect plata unor drepturi salarial neacordate.
In ceea ce privește momentul începerii curgerii termenului de prescripție, potrivit art.8 din Decretul nr. 167/1958,prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea iar in speța acest moment coincide cu intrarea in vigoare a nr.OG 83/2000, data de la care reclamanții nu au mai beneficiat de spor de vechime.
In speța, fata de obiectul cererii de chemare in judecata, despăgubiri egale cu prejudiciul suferit ca urmare a neacordării sporului de vechime in munca începând cu data de 01.01.2001 respectiv 07.05.2002 si pana la 01. 02.2004 si momentul formulării acțiunii, 2.10.2007, s-a constatat ca dreptul la acțiune pentru pretențiile formulate s-a stins prin prescripție.
Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de recurenții, -, și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că în mod greșit prima instanță nu a avut în vedere faptul că termenul de prescripție începe să curgă de la data pronunțării deciziei XXXVI/2007 a ÎCCJ.
O altă critică vizează faptul că prin sentința civilă nr.583/M/11.06.2007 aceiași instanță s-a pronunțat în sensul respingerii excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada iulie - noiembrie 2003, perioadă pentru care reclamanții consideră că li se cuvin drepturile bănești reprezentând sporul de vechime. Se mai arată că aceiași instanță de judecată apreciază diferit natura juridică a dreptului invocat, sens în care este invocată sentința civilă nr.42/2007 a Tribunalului Brașov.
O altă critică vizează faptul că pretențiile reclamanților se întemeiază pe un serviciu deja prestat, care are valoare economică, fiind considerat "bun" în înțelesul Protocolului 1 adițional la cedo.
xaminând sentința atacată în raport de criticile formulate instanța apreciază că recursul nu este întemeiat și în consecință va fi respins în baza dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă pentru următoarele considerente:
Decizia nr.XXXVI a ÎCCJ, care tranșează problema sporului de vechime pentru magistrați, nu poate întrerupe și nici suspenda termenul general de prescripție. Dispozițiile art.16 din Decretul 167/1958, prevăd în mod expres și limitativ situațiile în care termenul de prescripție este întrerupt sau suspendat. Prin urmare, aspectul invocat de reclamanți nu se regăsește printre cele enumerate de legiuitor, astfel că nu poate fi înlăturată curgerea prescripției dreptului material la acțiune. Astfel prima critică din recurs nu poate fi primită și în consecință va fi respinsă.
În ceea ce privește cea de-a doua critică, legată de faptul că aceiași instanță de judecată, pentru aceiași perioadă, pronunță soluții diferite, trebuie subliniat faptul că acest lucru ține de practica diferită a instanței de fond, iar aspectul invocat, în nici un caz nu poate conduce instanța de recurs la admiterea acțiunii. Practica constantă a instanței de recurs, a fost aceea a admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune, pentru asemenea perioade și pretenții, astfel încât aspectul semnalat nu constituie o veritabilă critică de recurs. Nefiind vorba despre aceleași părți și despre aceleași pretenții, nu poate fi invocată nici excepția autorității de lucru judecat, sau puterea lucrului judecat.
Prin urmare, nici această critică nu poate fi primită și în consecință va fi respinsă.
Referitor la cea de-a treia critică din recurs, prin care se apreciază că sumele de bani ce fac obiectul prezentului litigiu, sunt bunuri în sensul prevăzut de art.1 din Protocolul 1 adițional la CEDO, și în consecință nu sunt supuse regimului juridic al prescripției extinctive, instanța nu poate primi nici această critică.
Drepturile solicitate de reclamanți, nu pot fi înțelese ca fiind "bun" în sensul prevăzut de art.1 din Protocolul 1 adițional la CEDO, pentru că acest drept trebuia să existe în patrimoniul reclamanților, și se aplică numai cu privire la bunurile actuale ale acestora. Ori, drepturile salariale restante pretinse de reclamanți, ar putea reprezenta un drept de creanță, în sensul de bun, așa cum s-a stabilit prin Protocolulnr.1, numai dacă ar fi intrat în patrimoniul reclamanților, însă acest drept, nici nu a mai fost prevăzut de legislația în vigoare, pentru perioada respectivă. Prin urmare, nici această critică nu poate fi primită și în consecință va fi respinsă.
Față de toate aceste considerente, instanța apreciază că recursului este întemeiat și în consecință va fi respins, urmând ca sentința primei instanțe să fie menținută ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenții, -, împotriva sentinței civile nr.301/2008 a Tribunalului Brașov.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 2 Aprilie 2008.
Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Cu opinia separată
în sensul respingerii excepției prescripției dreptului material la acțiune și admiterii recursurilor reclamanților.
Președinte,
- -
Opinia separată
Contrar considerentelor ce alcătuiesc opinia majoritară, consider că excepția prescrierii dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 1.01.1001-06.07.2003 trebuie respinsă și pe cale de consecință, recursurile pârâților sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr. XXXVI din 7.05.2007, ICCJ în soluționarea recursului in interesul legii a dezlegat problemele de drept privitoare la acordarea sporului de vechime pentru magistrați, stabilind că dispozițiile art.33 alin.1 din Legea 50/1996, în raport cu prevederile art.1 pct.32 din OG83/2000, art. 50 din nr.OUG 177/2002 și art. 6 alin.1 din OUG160/2000 se interpretează, în sensul că:
" judecătorii, procurorii, ceilalți magistrați,[] beneficiau si de sporul de vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege."
La data formulării cererii inițiale, pronunțase decizia de recurs în interesul legii, însă considerentele acesteia nu erau cunoscute, fiind motivată mai târziu.
. fundamentez argumentele respingerii prescripției pe considerentele de fapt și de drept expuse de în decizia de recurs în interesul legii mai sus expuse, obligatorii pentru instanță, prin care se recunoaște aplicarea sporului de vechime pentru magistrați,cu caracter permanent, pe toată perioada de după intrarea în vigoare a OG83/2000 și până la data intrării în vigoare a legii 45/2007.
Tocmai de aceea consider că dreptul material la acțiune pentru pretențiile din prezenta cerere nu este prescris pentru perioada menționată.
În considerentele acestei decizii de recurs în interesul legii se lămurește existenta continuă a dreptului la sporul de vechime, până în momentul în care legiuitorul l-a prevăzut expres prin legea 45/2007, pornindu-se de la concluzia ca OG83/2000, care înlătura aplicarea pentru magistrați a dispozițiilor din legea 50/1996 cu privire la sporul de vechime, și nici actele normative ulterioare, respectiv legea 334/6.07.2001, OUG177/2002, OUG160/2000, nu abrogau expres prevederea acordării acestui spor, el continuând să existe.(pag. 5, fraza finală).
Așadar, se recunoaște implicit o suspendare a aplicării acestui drept de la data intrării în vigoare a OUG83/2000 si până la data intrării în vigoare a legii 45/2007, acest raționament fiind întărit și de mențiunea din considerentele deciziei-pag.6-" "interpretarea sistematică a art. 31 (33) din legea 50/1996, după ieșirea lui din vigoare, în raport cu alte dispoziții legale, impune menținerea aplicabilității prevederii ce a acordat dreptul la sporul de vechime în muncă și pentru magistrați ".
În consecință, dreptul material la acțiune pentru pretențiile constând în spor de vechime pentru toata perioada mai sus expusă, s-a născut odată cu intrarea în vigoare a legii 45/2007, prin această lege intervenind încetarea suspendării aplicării acestui drept, iar cursul prescripției este oprit pe toată durata suspendării aplicării dreptului, astfel că și dreptul la acțiune al reclamantei a fost suspendat, valorificarea dreptului putându-se realiza numai după încetarea suspendării.
Sunt incidente în aceste condiții dispozițiile art.15 alin.1 din decretul 167/1958, potrivit cărora, " după încetarea suspendării, prescripția își reia cursul, socotindu-se și timpul scurs înainte de suspendare".
Președinte,
-
Red.op.maj. NG/15.04.2008
Red.op.sep.: AP/15.04.2008
Dact: MD/16.04.2008 - 2 ex.
Jud.fond:/
Președinte:Anca PîrvulescuJudecători:Anca Pîrvulescu, Cristina Ștefăniță, Nicoleta Grigorescu
