Drepturi salariale (banesti). Decizia 340/2010. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
DOSAR NR-
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 340
Ședința publică din data de 23 februarie 2010
PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu
JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
- - -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursurilor formulate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5 și CURTEA DE APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, județul P, împotriva sentinței civile nr. 1950 din data de 13 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți și, ambii cu domiciliul ales la Judecătoria Vălenii d Munte, cu sediul în V de M,-, județul P, în contradictoriu cu intimații-pârâți MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5 și TRIBUNALUL PRAHOVA, cu sediul în P, str. -. -, nr. 6, județul
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenții-pârâți Ministerul Justiției, Curtea de Apel Ploiești, intimații-reclamanți, intimații-pârâți Ministerul Economiei și Finanțelor Publice și Tribunalul Prahova.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursurile sunt motivate, au fost declarate în termen și că recurenții-pârâți Ministerul Justiției și Curtea de Apel Ploiești au solicitat în cuprinsul motivelor de recurs judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiile art. 242 alin. 2 Cod pr. civilă.
De asemenea, se învederează că a fost depusă la dosar prin intermediul Compartimentului Registratură întâmpinare înregistrate sub nr. 2226 din data de 11 februarie 2010 formulată de intimații-reclamanți, prin care solicită judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod pr.civilă.
Curtea având în vedere actele și lucrările dosarului și față de împrejurarea că recurenții-pârâți și intimații-reclamanți au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod pr. civilă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor civile de față, în baza lucrărilor
dosarului constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Tribunalul Prahova, Curtea de Apel Ploiești și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând obligarea pârâților să înlăture discriminarea la care sunt supuși în raport cu funcționarii publici în scopul asigurării confidențialității informațiilor vehiculate în cadrul activității desfășurate, să le calculeze și să le achite sumele corespunzătoare sporului de confidențialitate de 15% calculat la salariul de bază începând cu luna august 2008 și în continuare până la încetarea raporturilor de muncă; plata actualizată a acestor sume prin aplicarea ratei inflației de la data scadenței și până la plata efectivă; obligarea pârâților să efectueze mențiunile corespunzătoare în cărțile lor de muncă; obligarea pârâtului Ministerul Economiei Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate; obligarea pârâtului Ministerul Justiției să le emită un ordin de salarizare care să conțină sporul de 15% pentru viitor.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt discriminați în raport de alte categorii de salariați din sistemul bugetar, respectiv polițiști, funcționari publici cu statut special care beneficiază de un spor de confidențialitate spre deosebire de magistrați și personalul auxiliar de specialitate și cel conex, care deși desfășoară o activitate în cadrul căreia gestionează informații clasificate nu beneficiază de un asemenea spor, creându-se o situație inechitabilă ce trebuie înlăturată.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice a formulat întâmpinare (filele 7-9) prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive atât timp cât nu are niciun raport juridic de muncă cu reclamanții.
Și pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a formulat întâmpinare (filele 9-14) prin care a solicitat respingerea acțiunii în condițiile în care nu există nicio dispoziție legală care să instituie plata drepturilor solicitate și a invocat excepția necompetenței materiale a instanței, ordinul de salarizare fiind emis de o instituție publică centrală.
Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr.1950 din 13.11.2009, a respins excepția necompetenței materiale a instanței invocată de către pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, respingând acțiunea formulată de reclamanți împotriva acestui pârât ca fiind introdusă față de o persoană fără calitate procesuala pasivă iar pe fond a admis în parte acțiunea și a obligat în solidar pe pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Tribunalul Prahova și Curtea de Apel Ploiești să le calculeze și să le plătească drepturile salariale reprezentând sporul de confidențialitate de până la 15% începând cu data de 15.06.2009 pentru reclamantul și începând cu data de 01.07.2009 pentru reclamanta, actualizate în raport cu indicele de inflație calculată de la data scadenței fiecărei sume și până la plata efectivă, precum și în continuare, să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților și să aloce fondurile necesare plății acestor drepturi.
Totodată, a fost respins capătul de cerere formulat de reclamanți privind obligarea pârâtului să emită ordinul de salarizare referitor la sporul de 15% ca inadmisibil.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în conformitate cu actele existente la dosar, că reclamanții sunt salariați la Judecătoria Vălenii d Munte, îndeplinind funcția de JUDECĂTOR 2: Vera Andrea Popescu începând cu 15.06.2009 reclamantul și cu 01.07.2009 reclamanta, funcții în baza cărora nu au încasat sporul de confidențialitate de 15%, solicitat prin prezenta acțiune.
Prin dispozițiile art. 3 din Legea nr. 444/2006, art. 15 al. 1 din nr.OG 6/2007, art. 20 al. 3 din Legea nr. 656/2002 modificată, nr.OG 37/2000 se stabilește acordarea unui spor de confidențialitate de 15% din salariul de bază pentru diferite categorii de salariați în vederea păstrării confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, respectiv funcționarii publici cu statut special, inclusiv din cadrul Guvernului, CNSAS, Consiliul Legislativ, etc. spor de care trebuie să beneficieze atât magistrații cât și personalul auxiliar de specialitate, așa cum s-a stabilit prin Decizia în interesul Legii nr. 46/15.12.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Astfel, din analiza probelor administrate în cauză rezultă că reclamanții îndeplinesc funcția de magistrați (judecători) la Judecătoria Vălenii d Munte, fără a beneficia începând cu 15.06.2009 și, respectiv 01.07.2009, de sporul de confidențialitate de 15% din salariul de bază la care erau îndreptățiți, astfel încât pârâții au obligația să le achite și un asemenea spor.
Ca atare, tribunalul a mai reținut că atât timp cât reclamanții fac parte din categoria personalului bugetar care îndeplinește funcții de demnitate publică, făcând parte din puterea judecătorească, iar aceștia nu au beneficiat și nu beneficiază de sporul de 15% înseamnă că are loc o discriminare între reclamanți și celelalte persoane care îndeplinesc funcții de demnitate publică alcătuind puterile legislativă, executivă și care beneficiază de acest spor,existând deci un tratament discriminatoriu care trebuie înlăturat.
De altfel, nu există nici o justificare obiectivă care să legitimeze acordarea sporului de confidențialitate de 15% în favoarea unor salariați ce îndeplinesc anumite funcții de demnitate publică și neacordarea acestui spor către ceilalți salariați ce îndeplinesc aceleași funcții de demnitate publică astfel încât se creează o discriminare constând în înlăturarea dreptului reclamanților la plata egală pentru muncă egală.
În condițiile în care prin Decizia nr. 46/2008 a Secțiilor Unite a ICCJ s-a stabilit cu caracter obligatoriu dreptul magistraților si al personalului auxiliar de specialitate de a încasa sporul de confidențialitate de 15% din salariul de bază brut lunar, înseamnă că pârâții au obligația să plătească reclamanților sporul de confidențialitate de 15% începând cu 15.06.2009 și respectiv 01.07.2009 și în continuare până la încetarea raporturilor de muncă, sume ce urmează să fie actualizate cu indicele de inflație.
Apărările pârâților, că reclamanții nu beneficiază de sporul solicitat nefiind prevăzut de lege și că actele normative invocate de reclamanți vizează alte
categorii de salariați față de care nu există o situație discriminatorie sunt neîntemeiate, deoarece tratamentul discriminatoriu se analizează și se verifică în raport de salariații care fac parte din aceeași categorie, respectiv care îndeplinesc funcții de demnitate publică.
Susținerile pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților în sensul că instanțele judecătorești nu pot adăuga, modifica acte normative cu putere de lege si ca reclamanții beneficiază de indemnizații fixe ce nu sunt raportate la sporul solicitat, nu pot fi avute în vedere întrucât în cauză se analizează în ce măsură pârâții își respecta obligațiile în calitate de angajatori față de proprii salariați și nicidecum atributul instanțelor judecătorești în ceea ce privește anularea, desființarea unor norme juridice, substituirea acestora, iar împrejurarea privind încasarea drepturilor salariale intitulate indemnizații fixe nu exclude aplicarea actelor normative ce reglementează drepturile salariale ale salariaților care îndeplinesc funcții de demnitate publică, inclusiv in ceea ce privește sporul de 15% de confidențialitate.
Prin urmare, instanța având în vedere aceste considerente și ținând seama de actele normative sus menționate, respectiv art. 1/1 din Legea nr.50/1996 modificata, art. 5 Codul muncii, art. 2 din Legea nr. 154/1998 și OG nr. 137/2000, a admis în parte acțiunea și a obligat în solidar pe pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Tribunalul Prahova, Curtea de Apel Ploiești, sa le calculeze, să le plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând sporul de confidențialitate de până la 15% începând cu 15.06.2009 pentru reclamantul si cu 01.07.2009 pentru reclamanta, actualizate în raport cu indicele de inflație calculat de la data scadentei fiecărei sume și până la plata efectivă, precum și în continuare, deoarece prin neachitarea acestor drepturi la termenele scadente, reclamanții au suferit un prejudiciu constând in imposibilitatea de a beneficia la timp de aceste drepturi.
În baza Decretului nr.92/1976 instanța a dispus obligarea acelorași pârâți să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților și să aloce fondurile necesare plății acestor drepturi, obligație ce incumbă acestora în calitate de angajatori.
De asemenea, instanța a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului să emită ordinul de salarizare referitor la sporul de 15%, ca inadmisibil întrucât, reclamanții nu pot pretinde pe cale judecătorească prin prezenta acțiune, emiterea unui nou ordin de salarizare, în condițiile în care acțiunea vizează plata unor drepturi salariale in temeiul unor raporturi juridice de munca si nicidecum de contencios administrativ.
Tribunalul a respins excepția necompetentei materiale a instanței atât timp cât acțiunea reprezintă un litigiu de muncă vizând plata unor drepturi salariale, care atrage competența de prima instanță a tribunalului și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei si Finanțelor, respingând acțiunea împotriva acestui pârât ca fiind introdusă față de o persoană fără calitate procesuală pasivă, în condițiile în care nu există niciun raport juridic de muncă între reclamanți și acest pârât, pentru ca acesta din urma să aibă calitate procesuala pasivă.
Împotriva acestei sentințe pârâții Ministerul Justiției și Libertăților (filele 11-14) și Curtea de Apel Ploiești (filele 8-10) au exercitat recursuri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Invocând motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 304, pct. 7-9 Cod pr. civilă recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților a susținut pe de o parte, că instanța de fond și-a depășit atribuțiile conferite de lege acordând reclamanților sporul de 15% pentru confidențialitate printr-o ingerință gravă în atribuțiile puterii legiuitoare, cenzurând nepermis soluția aleasă de legislativ în sensul că decizia în interesul legii pronunțată de ICCJ a creat pe cale judiciară norme juridice paralele celor prevăzute prin actele normative, ceea ce a determinat intervenția Curții Constituționale care prin decizia nr.838 din 27 mai 2009 constatat existența conflictului juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească pe de o parte și Parlament și Guvern, pe de alta.
Pe de altă parte, recurentul-pârât a criticat hotărârea primei instanțe care a admis acțiunea reclamanților pe temeiul art. 27 alin.(1) din nr.OG 137/2000 deși aceste dispoziții au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 819/2008 a Curții Constituționale, astfel că acțiunea trebuia respinsă ca inadmisibilă fiindcă doar legiuitorul are opțiunea de a reglementa criteriile de determinare a cuantumului indemnizațiilor sau salariilor unor categorii profesionale salarizate de la bugetul statului.
A mai susținut recurentul că hotărârea este lipsită de temei legal, în cauză neexistând vreun act normativ, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009 care să prevadă dreptul la plata sporului de confidențialitate de 15%.
O ultimă critică privește greșita acordare a acestui spor și pentru viitor în raport de faptul că prin Legea nr. 330/2009 s-a prevăzut un asemenea spor prin art. 4 alin. 2 lit. a din Anexa VI, începând cu data de 12 noiembrie 2009.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate.
Recurenta-pârâtă Curtea de Apel Ploieștia susținut(filele 8-10) netemeinicia sentinței sub aspectul obligării la plata sporului pentru viitor în condițiile în care creanța reclamanților nu îndeplinește cerințele de a fi certă, lichidă și exigibilă, pe de o parte, iar pe de alta, actualizarea sumelor acordate cu rata inflației este nejustificată deoarece angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare, anual aprobate și în lipsa unei rectificări bugetare, obligarea sa la plata sumelor reprezentând drepturile pretinse actualizate este una imposibil de executat.
În plus, instanța de fond a comis o gravă eroare dispunând și pentru viitor sporul de confidențialitate, deoarece acest drept nu s-a născut încă, iar reclamanta nu a justificat un interes actual.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
Intimații-reclamanți au formulat și depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat (filele 19).
Curtea, verificând sentința recurată, prin prisma criticilor aduse, a dispozițiilor legale incidente în cauză și a mijloacelor de probă administrate, dar și sub toate aspectele, astfel cum impune art. 3041Cod pr. civilă constată că recursurile exercitate sunt fondate și urmează a fi admise ca atare, pentru considerentele care succed:
Instanța de fond, a admis acțiunea reclamanților și privind acordarea sporului de confidențialitate pentru perioada solicitată, adică începând cu data de 15 iunie 2009-la zi și în continuare, pentru reclamantul și începând cu data de 1 iulie 2009 pentru reclamanta -la zi și în continuare, în temeiul art. 99 lit. d din Legea nr. 303/2004 - republicată rap. la art. 18 alin.1 și 2 din Codul Deontologic al magistraților, astfel cum aceste dispoziții legale au fost unitar și obligatoriu interpretate de instanța supremă în Secțiile Unite, prin Decizia în interesul legii nr. 46/15 decembrie 2008 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 495 din 16 iulie 2009 iar nu pe temeiul art. 2 rap. la art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000 - cum în mod eronat a susținut recurentul Ministerul Justiției și Libertăților.
În aceste condiții criticile referitoare la depășirea atribuțiilor autorității judecătorești și greșita interpretare a actului normativ care reglementează discriminarea și dreptul la despăgubiri urmare constatării acesteia sunt nejustificate, în condițiile în care, potrivit art. 329 (3) Cod pr. civilă, corect evocate și aplicate de prima instanță, dezlegarea dată problemelor de drept judecate într-un recurs în interesul legii, este obligatorie pentru instanțele judecătorești.
Prin Decizia în interesul legii nr. 46 pronunțată la 15 decembrie 2008 de Secțiile Unite ale J, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Față de dreptul stabilit cu putere de lege prin decizia sus-citată, instanța de fond a constatat că cererea privind actualizarea sumelor cuvenite și respectiv efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamaților se justifică prin faptul că aceștia au fost numiți în funcția de judecător (stagiar pentru reclamanta și definitiv pentru reclamantul )la Judecătoria de M la 1 iulie 2009 și respectiv 15 iunie 2009, fiind lipsiți, de la această dată, de beneficiul drepturilor bănești la care erau îndreptățiți, impunând-se ca prejudiciul creat de pârâți prin refuzul plății contravalorii sporului de confidențialitate să fie reparat prin indexarea cu indicele de inflație a respectivelor sume, iar mențiunile privind recunoașterea sporului de vechime trebuie operate în carnetele de muncă în temeiul dispozițiilor Decretului nr.92/1976.
Cu toate acestea, faptul de a recunoaște și acorda dreptul la plata sporului de 15% pentru confidențialitate și în viitor, criticat de recurenți ca neavând suport legal, este justificat, câtă vreme prin Legea nr. 330/2009 în vigoare de la 12 noiembrie 2009, plata sporului de 15% pentru confidențialitate a fost reglementată prin art. 4 alin. 1-4 din Anexa VI.
Astfel fiind, recursurile exercitate urmează a fi admise, în conformitate cu art. 312 Cod pr. civilă, sentința primei instanțe urmând a fi modificată în parte în sensul că obligația pârâților Ministerul Justiției, Curtea de Apel Ploiești și Tribunalul Prahova de plată a dreptului cuvenit intimaților-reclamanți încetează la data intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței ca fiind legale și temeinice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5 și CURTEA DE APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, județul P, împotriva sentinței civile nr. 1950 din data de 13 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți și, ambii cu domiciliul ales la Judecătoria Vălenii d Munte, cu sediul în V de M,-, județul P, în contradictoriu cu intimații-pârâți MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5 și TRIBUNALUL PRAHOVA, cu sediul în P, str. -. -, nr. 6, județul
Modifică în parte sentința recurată în sensul că obligă pârâții la plata sporului de confidențialitate, actualizat, numai până la data intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 februarie 2010.
Președinte, Judecători,
- - - - - - - -
Grefier,
Operator de date cu caracter personal
Nr. Notificare 3120
Red.
9 ex./23 martie 2010
nr- - Tribunalul Prahova
Președinte:Simona Petruța BuzoianuJudecători:Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
