Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 339/2010. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIE ȘTI

DOSAR NR-

SECȚIA CONFLICTE DE MUNC ȘI ASIGURRI SOCIALE

DECIZIA NR. 339

Ședința public din data de 23 februarie 2010

PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu

Judectori - - - -

- - -

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea recursurilor formulate de pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNG ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B,-, sector 5, PARCHETUL DE PE LÂNG CURTEA DE APEL PLOIE ȘTI și PARCHETUL DE PE LÂNG TRIBUNALUL PRAHOVA, ambii cu sediul în P,- A, județul P, împotriva sentinței civile nr. 2053 din data de 27 noiembrie 2009 pronunțat de TRIBUNALUL PRAHOVA, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, și, toți cu domiciliul ales la Parchetul de pe lâng Judec toria Câmpina, cu sediul în Câmpina,-, județul P și intimatul-chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5.

Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.

La apelul nominal fcut în ședința public au lipsit recurenții-pârâți MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lâng ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lâng Curtea de APEL PLOIE ȘTI, Parchetul de pe lâng TRIBUNALUL PRAHOVA, intimații-reclamanți -, - și intimatul-chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor Publice.

Procedura legal îndeplinit.

S-a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț, care învedereaz instanței c recursurile sunt motivate, au fost declarate în termen și c recurenții-pârâți au solicitat în cuprinsul motivelor de recurs judecarea cauzei în lips conform dispozițiile art. 242 alin. 2 Cod pr. civil.

De asemenea, se învedereaz c au fost depuse la dosar prin intermediul Compartimentului Registratur concluzii scrise înregistrate sub nr. 2926 din data de 23 februarie 2010 formulate de recurenții-pârâți Parchetul de pe lâng Curtea de APEL PLOIE ȘTI și Parchetul de pe lâng TRIBUNALUL PRAHOVA.

Curtea având în vedere actele și lucrrile dosarului și faț de împrejurarea c recurenții-pârâți au solicitat judecarea cauzei în lips conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod pr. civil, constat cauza în stare de judecat și rmâne în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra recursurilor civile de faț, constat urmtoarele:

Prin acțiunea înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 2851/105/12.06.2009, reclamanții -, -, și au chemat în judecat pe pârâții, MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lâng ICCJ, Parchetul de pe lâng Curtea de APEL PLOIE ȘTI și Parchetul de pe lâng TRIBUNALUL PRAHOVA, solicitând instanței ca prin hotrârea ce o va pronunța, s dispun obligarea pârâților la plata drepturilor bnești reprezentând sporul de stres și suprasolicitare neuropsihic în procent de 50% calculat la salariul de baz brut lunar, începând cu data de 22 octombrie 2008 la zi și pe viitor, sumele urmând a fi reactualizate pân la data executrii hotrârii judectorești, urmând ca sumele s fie calculate ulterior, în faza executrii silite, printr-o expertiz de specialitate, precum și obligarea pârâților s efectueze mențiunile corespunztoare în carnetele de munc.

În motivarea acțiunii, reclamanții au artat c prin sentința civil nr.35/04.11.2008 pronunțata de Curtea de APEL PLOIE ȘTI, definitiv și executorie, s-a admis în parte acțiunea formulat de personalul auxiliar și conex al Parchetului de pe lâng Judec toria Câmpina, dispunându-se plata acestor drepturi salariale constând în sporul de 50% din salariul de baz brut pân la data pronunțrii acestei sentințe, adic 04.11.2008.

Prin decizia nr.21/10.03.2008 a ICCJ, în temeiul legii, s-a stabilit ca în interpretarea și aplicarea unitar a dispozițiilor art.47 din Legea 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din autoritțile judectorești, judectorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihic, calculat la indemnizația brut lunar, respectiv salariul de baz brut lunar și dup intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, aprobata prin Legea nr.334/2001.

Potrivit art.329 al.3 din pr.civ. aceasta decizie este obligatorie.

Prin emiterea Ordonanței nr.83/2000 au fost depșite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, înclcându-se astfel dispozițiile art.108 alin.3 cu referire la art.73 alin.1 din Constituția României.

Rezult deci, fr echivoc, faptul c au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihic, astfel c acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.

Astfel, reclamanții consider c acțiunea lor este întemeiat și, având în vedere cele expuse, au solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulat, respectiv obligarea pârâților la plata ctre reclamanți a sporului de 50% din salariul de baz brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihic, începând cu data de 22 octombrie la zi, și pe viitor, pân la data executrii silite a hotrârii, precum și obligarea pârâților s efectueze mențiunile corespunztoare în carnetele de munc.

Pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lâng ICCJ a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a instanței faț de disp.art.241 din OG nr.8/2007 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judectorești și parchetelor de pe lâng acestea, precum și din cadrul altor unitți din sistemul justiției, potrivit cruia competența soluționrii cererii personalului auxiliar de specialitate, revine Curții de Apel Bucure ști - Secția a VIII-a contencios Administrativ și Fiscal, solicitând admiterea excepției invocate și declinarea competenței materiale de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Bucure ști - Secția a VIII-a de Contencios Administrativ Fiscal.

S-a mai susținut, faț de pretenția reclamanților privind obligarea pârâților s opereze mențiunile corespunztoare în carnetele de munc, c este neîntemeiat, solicitând respingerea acesteia, întrucât în conf.cu disp.art.11 al.2 din Decretul nr.92/1976, singura categorie care se poate transcrie în carnetele de munc este retribuția tarifar de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta.

De asemenea, a solicitat chemarea în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, solicitând obligarea pârâtului MEF - în calitate de chemat în garanție, s includ în urma rectificrii bugetului Ministerului Public pe anul 2008 și s aloce sumele necesare pentru plata drepturilor salariale solicitate de reclamanți, în favoarea Ministerului Public, prin adoptarea unui proiect în acest sens.

Și pârâtul Parchetul de pe lâng Curtea de APEL PLOIE ȘTIa formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiat, precum și chemarea în garanție a Ministerului Finanțelor Publice.

Prin încheierea din 30.10.2009, instanța având în vedere cererea de chemare în garanție, a dispus introducerea în calitate de pârât-chemat în garanție a statului prin MEF.

TRIBUNALUL PRAHOVA, prin sentința civil nr. 2053 din 27 noiembrie 2009 respins excepția necompetentei materiale a instanței, invocat de ctre pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lâng ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.

Pe fond, admis acțiunea și a obligat pârâții s plteasc fiecrui reclamant drepturile bnești reprezentând sporul de stres și suprasolicitare neuropsihic în procent de 50% calculat la salariul de baz brut lunar începând cu data de 22.10.2008 la zi, și în continuare, sume ce vor fi reactualizate cu indicele de inflație la data plții efective, dispunând efectuarea cuvenitelor mențiuni în crțile de munc ale reclamanților.

Pentru a hotrî astfel, prima instanț a reținut c reclamanții sunt salariați la Parchetul de pe lâng Judec toria Câmpina, fcând parte din personalul auxiliar de specialitate al parchetului, mai puțin care face parte din personalul conex celui auxiliar, având calitatea de conductor auto, încasând pân in octombrie 2008 sporurile de risc si suprasolicitare de 50%.

Potrivit art.47 din 50/1996, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate, beneficiaz de un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihic calculat la salariul de baz, text de lege abrogat prin OG nr.83/2000.

Prin decizia nr.21/10.03.2008 a ICCJ s-a admis recursul in interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lâng ICCJ si s-a stabilit in interpretarea si aplicarea unitara a disp.art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autoritții judectorești, ca judectorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate, au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihic calculat la indemnizația brut lunar și dup intrarea în vigoare a OG 83/2000, motivându-se în esenț c o soluție contrar ar produce efecte numai pentru viitor, ajungându-se la crearea unei situații de discriminare în cadrul acelorași categorii profesionale, respectiv ale persoanelor care se încadreaz în ipoteza disp.art.47 din 50/1996, în condițiile în care acest spor a fost acordat de legiuitor la momentul respectiv, în considerarea specificului profesiei, decizie obligatorie potrivit art.329 al.3 pr.civ.

Ca atare, având în vedere c reclamanții fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul Parchetului de pe lâng Judec toria Câmpina, pretenția acestora de a li se acorda începând cu data de 22.10.2008 la zi și în continuare sporul de stres și suprasolicitare neuropsihica este întemeiat, urmând a fi reactualizate sumele datorate cu indicele de inflație la data plții respective, în condițiile în care, acest spor nu a fost pltit în termen de ctre pârâți, neachitarea sporului neputând fi imputat reclamanților, ci pârâților, aspectele de natur bugetar invocate de pârâți neavând relevanta în cauz.

Prin urmare, în raport de aceste considerente, tribunalul a respins excepția necompetentei materiale a instanței invocat de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lâng ICCJ, deoarece prezenta acțiune vizeaz plata unor drepturi salariale izvorâte din raporturi de munc, caz în care competența, aparține tribunalului.

Totodat, tribunalul a admis acțiunea și a obligat pârâții s plteasc fiecrui reclamant drepturile bnești reprezentând sporul de stres și suprasolicitare neuropsihic în procent de 50% calculat la salariul de baz brut lunar începând cu data de 22.10.2008 la zi, și în continuare, sume ce vor fi reactualizate cu indicele de inflație la data plții efective.

În baza Decretului nr.92/1950, au fost obligați pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lâng ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lâng Curtea de APEL PLOIE ȘTI, Parchetul de pe lâng TRIBUNALUL PRAHOVAs efectueze cuvenitele mențiuni în crțile de munc ale reclamanților.

Împotriva acestei sentințe pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lâng ÎCCJ, Parchetul de pe lâng Curtea de APEL PLOIE ȘTI și Parchetul de pe lâng TRIBUNALUL PRAHOVA au declarat recurs printr-o cerere comun, invocând disp.art. 304 pct.3, pct.4 și pct.9, cu aplicarea art.3041Cod pr.civil.

Într-un prim motiv de recurs pârâții au susținut c faț de practica neunitar a instanțelor judectorești în materia litigiilor având ca obiect plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihic în procent de 50%, Procurorul General al Parchetului de pe lâng ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, în temeiul art.329 alin.l Cod pr.civil, a formulat recurs în interesul legii pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitar a legii asupra tuturor cauzelor având acest obiect.

Recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lâng ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a fcut obiectul dosarului nr.5/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite și a fost soluționat conform Deciziei nr.XXI/10 martie 2008, publicat în Monitorul Oficial nr.444 din 13 iunie 2008.

Astfel, potrivit deciziei menționate, Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție "admit recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lâng ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.

În interpretarea și aplicarea unitar a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autoritții judectorești, republicat, constat c judectorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihic, calculat la indemnizația brut lunar, respectiv salariul de baz brut lunar, și dup intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000, aprobat prin Legea nr.334/2001.

potrivit art.329 alin.3 din Codul d e procedur civil."

S-a precizat c prin Decizia nr.26/03.03.2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lâng Curtea de APEL PLOIE ȘTIs -a acordat personalului auxiliar din cadrul Parchetului de pe lâng Curtea de APEL PLOIE ȘTI și unitțile de parchet subordonate, sporul de risc și suprasolicitare neuropsihic de 50%, calculat la indemnizația de încadrare brut lunar, începând cu 01.03.2009.

Urmare adresei nr.293.378/18.06.2009 a Ministerului Finanțelor Publice, prin care ni s-a comunicat c plata sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihic va fi suspendat la data intrrii în vigoare a Ordonanței de urgenț a Guvernului nr.71/2009 privind plata unor sume prevzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, prin decizia nr.71/2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lâng Curtea de APEL PLOIE ȘTI, plata acestui spor a fost suspendat temporar, începând cu 01.06.2009, pân la alocarea fondurilor necesare de ctre Ministerul Finanțelor Publice.

Rezult, deci, c cererea reclamanților-intimați de a li se plti sporul de risc și suprasolicitare neuropsihic pe perioada 01.03.2009 - 01.06.2009 este lipsit de obiect, având în vedere c reclamanților-intimați li s-a recunoscut și pltit acest spor.

De asemenea, s-a învederat instanței c în Monitorul Oficial nr.762/09.11.2009 a fost publicat Legea - Cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitar a personalului pltit din fonduri publice, care, potrivit art.2 se aplic și personalului din autoritatea judectoreasc.

Potrivit art.4 alin.1 și alin.2 din aceast lege "(1) Judectorii de la ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, de la curțile de apel, tribunale, tribunale specializate și judectorii, procurorii de la parchetele de pe lâng aceste instanțe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personalul de specialitate juridic asimilat judectorilor și procurorilor, potrivit Legii nr. 303/2004, republicat, cu modificrile și completrile ulterioare, magistrații-asistenți de la ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, asistenții judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistic și personalul care ocup funcții auxiliare de specialitate criminalistic din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice și al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofițerii și agenții de poliție judiciar, precum și specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizat și Terorism și personalul de probațiune beneficiaz de urmtoarele sporuri: pentru risc și suprasolicitare neuropsihic - 25% din salariul de baz, respectiv indemnizația de încadrare brut lunar; de confidențialitate - 5% din salariul de baz, respectiv indemnizația de încadrare brut lunar.

(2) Dispozițiile alin. (1) intr în vigoare la 3 zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, sporurile aplicându-se în procentele prevzute la alin. (1) lit a) și b), pân la data de 31 decembrie 2009."

În aplicarea dispozițiilor legale menționate, Procurorul General al Parchetului de pe lâng ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a emis Ordinul nr.2777/17.11.2009 potrivit cruia în perioada 12 noiembrie 2009 - 31 decembrie 2009 procurorii din Parchetul de pe lâng ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizat și Terorism și parchetele de pe lâng curțile de apel, tribunale și judectorii, precum și personalul de specialitate juridic asimilat judectorilor și procurorilor din Parchetul de pe lâng ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și parchetele de pe lâng curțile de apel, beneficiaz de un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihic de 25% și un spor de confidențialitate de 5% din indemnizația de încadrare brut lunar.

De la 1 ianuarie 2010, personalul prevzut la alin.l al art.4 din lege va beneficia de drepturile salariale stabilite în alin.3 al aceluiași articol.

Într-un al doilea motiv de recurs s-a susținut c în mod nelegal instanța de fond a dispus obligarea pârâților la actualizarea sumelor în raport de rata inflației.

Astfel, fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2009 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea de stat nr.18 din 26 februarie 2009, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata sumelor reprezentând actualizarea drepturilor salariale cu indicele de inflație, astfel c acordarea ulterioar a unei sume de bani peste cea datorat - chiar reprezentând indicele de inflație - nu se justific.

Neaplicarea indicelui de inflație se datoreaz și faptului c, în conformitate cu dispozițiile art.14 alin.(2) din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, "nici o cheltuial nu poate fi înscris în buget și nici angajat și efectuat din acesta dac nu exist baz legal pentru respectiva cheltuial."

Totodat, în conformitate cu prevederile art.29 alin.3 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, "cheltuielile prevzute în capitole și articole au destinație precis și limitat", iar potrivit art.47 "creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol."

Prin urmare, din dispozițiile legale precizate anterior reiese c angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.

Întrucât MINISTERUL PUBLIC este o instituție bugetar, fondurile salariale sunt stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat. Din aceste motive, s-a apreciat c obligarea pârâților la plata sumelor ce ar putea fi acordate de instanț ar reprezenta stabilirea în sarcina instituțiilor pârâte a unei obligații imposibile.

MINISTERUL PUBLIC nu are alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege, plata sumei reprezentând indicele de inflație putându-se face numai prin intervenția legiuitorului, astfel c MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lâng ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, în lipsa unei prevederi legale care s reglementeze materia actualizrii drepturilor cu rata inflației, nu are la dispoziție alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege.

Mai mult, s-a apreciat c aplicarea indicelui de inflație apare ca un mijloc de constrângere, reprezentând pentru debitor o amenințare spre a-1 determina s-și execute obligația asumat.

În cauz, pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lâng ÎNALTA CURT Ea de Casație și Justiție nu poate fi ținut s execute obligațiile de a face invocate de reclamanții-intimați, obligarea pârâtului la plata sumelor actualizate conform indicelui de inflație fiind lipsit de cauz juridic.

În ceea ce privește cererea referitoare la obligarea pârâților s opereze mențiunile corespunztoare în carnetele de munc, s-a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acestui capt de cerere, ca nefondat, deoarece în conformitate cu dispozițiile art.ll alin.2 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de munc: "Actele pe baza crora se fac înscrieri în carnet, privind activitatea desfșurat, vor cuprinde: denumirea unitții și perioada în care s-a lucrat, cu indicarea datei de începere și de încetare a raportului de munc, precum și precizarea modului de încadrare - pe durata nedeterminat sau determinat, prin transfer în interesul serviciului sau la cerere -, în toate cazurile cu menționarea temeiurilor legale pe baza crora a avut loc încadrarea, modificarea sau încetarea contractului de munc; de asemenea, în acte se vor menționa și funcția, meseria sau specialitatea exercitat, retribuția tarifar de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta și, dup caz, locurile de munc cu condiții deosebite care dau dreptul la încadrarea în grupele 1 și 2 de munc la pensie."

Astfel, din dispozițiile legale anterior menționate reiese c singura categorie de drepturi bnești ce se poate transcrie în carnetele de munc este retribuția tarifar de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta.

Sporul solicitat de reclamanții-intimați este un drept salarial ce se adaug la retribuția tarifar de încadrare și nu se include în aceasta, deci sporurile și adaosurile salariale reprezint o categorie de drepturi bnești ce nu pot face obiectul transcrierii în carnetele de munc.

S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului, modificarea sentinței civile nr.2053/2009 pronunțat de TRIBUNALUL PRAHOVA - Secția Civil în dosarul nr-, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca lipsit de obiect pentru perioada 01.03.2009 - 01.06.2009 și ca lipsit de temei legal pentru perioada ulterioar datei de 12 noiembrie 2009, precum și respingerea capetelor de cerere privind actualizarea sumelor cu indicele de inflație și efectuarea mențiunilor în carnetele de munc ale reclamanților, ca neîntemeiate.

Examinând sentința recurat prin prisma motivelor de recurs, a actelor și lucrrilor dosarului, în raport de textele de lege incidente în cauz, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform dispozițiilor art. 3041.pr.civ. Curtea constat ca recursul formulat este fondat pentru considerentele pe care urmeaz a le expune în continuare:

Prin cererea de chemare în judecat, reclamanții -, -, și au solicitat obligarea pârâților MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lâng ICCJ, Parchetul de pe lâng Curtea de APEL PLOIE ȘTI și Parchetul de pe lâng TRIBUNALUL PRAHOVA, la plata drepturilor bnești reprezentând sporul de stres și suprasolicitare neuropsihic în procent de 50% calculat la salariul de baz brut lunar, începând cu data de 22 octombrie 2008 la zi și pe viitor, sumele urmând a fi reactualizate pân la data executrii hotrârii judectorești, urmând ca sumele s fie calculate ulterior, în faza executrii silite, printr-o expertiz de specialitate, precum și obligarea pârâților s efectueze mențiunile corespunztoare în carnetele de munc.

Prin decizia nr.21/10 martie 2008 pronunțat de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr.444 din 13.06.2008, s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lâng ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, statuându-se, în interpretarea și aplicarea unitar a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autoritții judectorești, republicat, c judectorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihic, calculat la indemnizația brut lunar, respectiv salariul de baz brut lunar, și dup intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobat prin Legea nr. 334/2001.

S-a reținut în considerentele sus-menționatei decizii, pentru argumentele pe larg expuse în cuprinsul acesteia, c normele care reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihic, consacrate de art.47 din Legea nr.50/1996 republicat, au supraviețuit dispozițiilor de abrogare, la care s-a fcut trimitere, astfel c acestea au produs și produc în continuare efecte juridice, iar acest lucru presupune c nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, iar efectul imediat al normei în discuție rezid incontestabil în faptul c drepturile consacrate legislativ prin art.47 din Legea nr.50/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadreaz în ipoteza la care se refer textul de lege.

Decizia nr.21/10.03.2008 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțat în interesul legii, la data de 10.03.2008- la mai mult de un an de zile dup intrarea în vigoare a OG nr.8/2007 invocat de recurentul Ministerul Justiției și Libertților -este obligatorie pentru instanțe, conform at.329 alin.3 Cod pr.civil și, raportat la considerentele avute în vedere la pronunțarea acestei decizii, nu se poate reține c prin soluția pronunțat instanța de fond ar fi depșit atribuțiile puterii judectorești, adugând la lege sau c ar fi aplicat greșit legea, prin aceea c a acordat sporul de 50 % din salariul de baz brut intimatei-reclamante și în continuare, ulterior pronunțrii sentinței atacate, respectiv pentru perioada ulterioar intrrii în vigoare a OG nr.8/2007, așa cum susțin nejustificat recurenții.

În mod judicios instanța de fond a dispus și reactualizarea sumelor acordate reclamanților cu titlu de spor de risc și suprasolicitare neuropsihic, întrucât prin neachitarea acestora odat cu plata indemnizației de încadrare lunar, în condițiile devalorizrii monedei naționale, aceștia au suferit un prejudiciu material, faptul c recurenta-pârât nu are prevzute astfel de cheltuieli în bugetul propriu nefiind de natur a înltura obligația acesteia de a acoperi în totalitate prejudiciul suferit de intimați prin neachitarea la termen a sporului salarial mai sus menționat și fiind o situație în legtur cu executarea silit a sentinței și nu cu fondul pretenției dedus judecții.

Referitor la pretins greșit obligare a recurenților pârâți de a înscrie sporul salarial recunoscut în carnetul de munc al reclamantelor-intimate Curtea reține c, potrivit art. 1 din Decretul nr. 92 din 16 aprilie 1976 privind carnetul de munc, arnetul de munc este actul oficial prin care se dovedește vechimea în munc, vechimea neîntrerupta în munc, vechimea neîntrerupt în aceeași unitate, vechimea în funcție, meserie sau specialitate, timpul lucrat în locuri de munc cu condiții deosebite, retributia tarifar de incadrare si alte drepturi ce se includ în aceasta, prin aceasta ultim sintagm înțelegându-se în prezent salariul de baz și sporurile cu caracter permanent, acestea fiind cele mai importante inscreieri, în raport de care sunt calculate drepturile de asigurri sociale.

Curtea nu poate reține susținerile recurentei din motivele de recurs în sensul c pentru perioada 01.03.2009- 01.06.2009 acțiunea este lipsit de obiect, întrucât sporul pentru risc și suprasolicitare ar fi fost acordat pentru aceast perioad reclamanților pentru c aceast susținere este fcut pentru prima dat în fața instanței de recurs și nu este susținut de niciun fel de probe. Dealtfel, recurenta poate invoca aceast pretins plat cu ocazia executrii silite a hotrârii.

În cursul anului 2009, îns, a fost adoptat Legea-cadru nr.330 din 5 noiembrie 2009 privind salarizarea unitar a personalului pltit din fonduri publice, publicat în Monitorul Oficial nr. 762 din 9 noiembrie 2009 prin s-a reglementat un sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar pltit din bugetul general consolidat al statului, prevzându-se în art. 1 c începând cu data intrrii în vigoare, în tot sau în parte, a acestei legi, drepturile salariale ale personalului mai sus-menționat sunt și rmân în mod exclusiv cele prevzute în aceasta lege.

În consecinț apare fondat motivul de recurs prin care se invoc nelegalitatea sentinței în ceea ce privește acordarea sporului pentru risc și suprasolicitare și ulterior intrrii în vigoare a dispozițiilor acestei legi cu incidenț direct în prezenta cauz, respectiv art. 4 din "Reglementri specifice personalului din sistemul justiției".

Concluzionând, în limita celor ce preced, Curtea privește recursurile ca fondate, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civil le va admite, în cauz fiind incident motivul de modificare a sentinței prev. de art.304 pct.9 Cod pr.civil, iar conform art.312 alin.2 și 3 Cod pr.civil va modifica în parte sentința în sensul c va obliga pârâții s plteasc reclamanților sporul de stres și suprasolicitare neuropsihic, actualizat, doar pân la data intrrii în vigoare a Legii nr. 330/2009.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile formulate de pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNG ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B,-, sector 5, PARCHETUL DE PE LÂNG CURTEA DE APEL PLOIE ȘTI și PARCHETUL DE PE LÂNG TRIBUNALUL PRAHOVA, ambii cu sediul în P,- A, județul P, împotriva sentinței civile nr. 2053 din data de 27 noiembrie 2009 pronunțat de TRIBUNALUL PRAHOVA, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, și, toți cu domiciliul ales la Parchetul de pe lâng Judec toria Câmpina, cu sediul în Câmpina,-, județul P și intimatul-chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5.

Modific în parte sentința recurat în sensul c oblig pârâții s plteasc reclamanților sporul de stres și suprasolicitare neuropsihic, actualizat, doar pân la data intrrii în vigoare a Legii nr. 330/2009.

Menține în rest dispozițiile sentinței.

Irevocabil.

Pronunțat în ședinț public, astzi, 23 februarie 2010.

Președinte, Judectori,

- - - - - - - -

Grefier,

Operator de date cu caracter personal

Nr. Notificare 3120

Red. /AF

12 ex./23.03.2010

nr- - TRIBUNALUL PRAHOVA

Președinte:Simona Petruța Buzoianu
Judecători:Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 339/2010. Curtea de Apel Ploiesti