Drepturi salariale (banesti). Decizia 341/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.341/
Ședința publică din 09 Iunie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTOR 2: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 3: Jelena Zalman
Grefier - -
S-a luat în examinare recursurile civile declarate de recurenții pârâți MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B PRIN,cu sediul în B, sector 5,-, MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B, sector 5,-, împotriva sentinței civile nr. 342/06.02.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți și, cu domiciliul ales în T,-, județul T și intimații pârâți CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în-, județul C și TRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în T,-, județul T, având ca obiect drepturi bănești - spor de risc și suprasolicitare neuropsihică 50%.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art.87 și următoarele cod procedură civilă.
După referatul grefierului de ședință;
Instanța având în vedere că nu sunt motive de amânare, constată cauza în stare de judecată și luând act că prin cererile declarative de recurs s-a solicitat judecata în lipsă, rămâne în pronunțare asupra recursurilor.
CURTEA:
Curtea cu privire la recursurile civile de față:
Ministerul Justiției a declarat recurs la data de 18.04.2008 împotriva sentinței civile nr. 342/06.02.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Împotriva aceleași sentințe a declarat recurs la 29.04.2008 Ministerul Economiei și Finanțelor prin mandatarul său ales Direcția Generală a Finanțelor Publice
În fapt:
Prin cererea adresată acestei instanțe înregistrată sub nr-, reclamantele și, au chemat în judecată Ministerul Justiției, Curtea de APEL CONSTANȚA, Tribunalul Tulcea și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând obligarea pârâților, în solidar, la plata către fiecare reclamantă a sporului de stres prevăzut de art.47 din Legea 50/1996, de 50% din indemnizația brută de încadrare, începând cu data de 21 noiembrie 2004 și până la data de 1 februarie 2007, la actualizarea acestor drepturi cu indicele de inflație la data plății efective a acestora cât și la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
De asemenea, reclamantele au mai solicitat și obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
În motivare, reclamantele au arătat că potrivit art.47 din Legea nr.50/1996, republicată "Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specializate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Ulterior, prin OUG nr.177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților a fost abrogat acest spor, nemaifiind prevăzut în noua lege de salarizare a magistraților.
Menționează reclamantele că, pentru personalul auxiliar de specialitate au rămas în vigoare însă, dispozițiile Legii nr.50/1996, aceste dispoziții fiind abrogate de abia la intrarea în vigoare a OG nr.8/2007, ordonanță ce reglementează salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor și parchetelor.
Au precizat că potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești prevede că "pentru risc și solicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Au mai arătat reclamantele că, acest text a fost într-adevăr abrogat, prin art.42 al OG nr.83/2000 însă abrogarea nu poate produce efecte juridice întrucât această ordonanță este un act de nivel inferior Legii nr.50/1996, fiind într-o vădită contradicție cu dispozițiile Constituției și ale Legii nr.24/2000 privind Normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Pe de altă parte, este adevărat că prin art.1 pct.42 din OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996, art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat expres, însă, procedându-se astfel au fost încălcate atât normele Constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă cât și dispoz. Legii 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.
Astfel, potrivit art.108 al.3 din Constituție "Ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta. Ori prin art.1 pct.1 din Legea 125/2000 Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la "Modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești, republicată".
Cu toate acestea, prin OG nr.83/2000 s-a procedat la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr.50/1996, deși așa cum rezultă din dispozițiile art.56 - 62 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative republicată, modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Așadar, deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii a avut loc și abrogarea unor dispoziții ale acesteia.
Au mai învederat reclamantele că potrivit art.1 din Protocolul adițional nr.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale ce prevede că "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
Au mai menționat reclamantele că, sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de acestea, fiind un drept de creanță este un bun în sensul art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Reclamantele au precizat că prin abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 au fost lipsite de proprietate asupra acestui bun. Ori lipsirea de proprietate se poate face potrivit art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului doar pentru o cauză de utilitate publică.
La data stabilirii acestui drept în baza art.47 din Legea nr.50/1996, legiuitorul a avut în vedere anumite criterii de referință care rezidă din condițiile în care personalul din justiție își desfășoară activitatea în condiții ce sunt caracterizate de acesta ca fiind condiții de risc și suprasolicitare neuropsihică.
În acest sens, reclamantele au arătat că, aceste condiții nu numai că nu s-au schimbat, dar și s-au acutizat, întrucât au crescut cerințele înfăptuirii actului de justiție în condiții de calitate și eficiență sporită.
În dovedire, reclamantele au depus la dosar copii xerox după certificatele emise pentru dos.nr- al Tribunalului Tulcea și pentru dos, nr- al Tribunalului Tulcea.
La data de 14 decembrie 2007, pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a arătat că dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 au fost abrogate total și explicit prin OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, publicată în Monitorul Oficial, partea I nr.425 din 01.09.2000 și intrată în vigoare la 01.10.2000.
Pârâtul a solicitat a se constata că la art.1 pct.42, OG 83/2000 dispune că: "Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.583 din 18 noiembrie 1999, se modifică și se completează după cum urmează: 42. Articolul 47 se abrogă".
A arătat pârâtul că susținerile reclamantelor că în speță o ordonanță nu poate nu poate modifica o lege sunt vădit neîntemeiate deoarece:
- OG nr.83/2000 a abrogat expres și în totalitate art.47 din Legea nr.50/1994, modificare permisă în raport de dispozițiile exprese ale art.115 din Constituția revizuită, care reglementează competența legislativă delegată Guvernului de a interveni prin ordonanțe simple, în baza unei legi speciale de abilitare, în materii ce nu fac obiectul legilor organice.
- Legea nr.50/1996 nu face parte din categoria legilor organice deoarece nu reglementează domeniile rezervate legilor organice și a fost votată în conformitate cu dispozițiile art.76 din Constituția revizuită "cu votul majorității membrilor prezenți din fiecare Cameră".
- Legea 50/1996 reglementează salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești și nu "organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanțelor judecătorești, a Ministerului Public și a Curții de Conturi". De asemenea Legea 50/1996 nu reglementează "regimul general privind raporturile de muncă" fiind chiar o lege specială de salarizare a unei anumite categorii de personal din sistemul bugetar.
- Legea nr.125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe dispune ca: "În temeiul art.114 alin.1 din Constituția României, Guvernul este abilitat ca, de la data intrării în vigoare a prezentei legi și până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de a doua sesiune ordinară a anului 2000, să emită ordonanțe în următoarele domenii: Salarizare. 1. Modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești republicată.
- Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică a fost introdus în Legea nr.50/1996 de OG nr.56/1997 care a completat OG nr.9/1997 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996, acte normative cu valoare egală OG 83/2000. A admite ca o ordonanță simplă precum cele menționate, nu ar putea modifica o lege ordinară ar da naștere unei succesiuni de excepții de neconstituționalitate vădit neîntemeiate.
De asemenea pârâtul a mai arătat că OG 83/2000 a fost adoptată prin Legea 334/2000 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.83 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, de către parlament, același organism care a abilitat Guvernul de a emite ordonanțe. Parlamentul a fost cel mai în măsură să cenzureze disp.OG 83/2000 neconforme cu Legea 125/2000 și față de perfecta conformitate cu dispozițiile legii de abilitare, nu a procedat la abrogarea art.1 pct.42 din OG 83/2000.
În al doilea rând pârâtul a solicitat să se constate că, adoptarea OG 83/2000 a avut printre obiective modificarea sistemului de salarizare a personalului din organele autorității judecătorești, prin aducerea acestuia în acord cu sistemul prevăzut în Legea nr.154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a îndemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.
Pârâtul arată că OG 83/2000, față de reglementările Legii 50/1996 cu modificările și completările ulterioare, a mărit în mod substanțial atât valoarea de referință sectorială pentru stabilirea indemnizațiilor magistraților din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor, precum și ale personalului auxiliar de specialitate, cât și coeficientul de multiplicare.
Astfel, a precizat pârâtul, finalitatea modificării legislației nu a fost în nici un caz ca efect diminuarea drepturilor salariale ci dimpotrivă, creșterea acestora, însă în cadrul unui nou sistem de salarizare bazat pe principii noi, prin includerea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și a altor sporuri în îndemnizația unică de care beneficia reclamanta la acel moment.
Totodată, pârâtul a solicitat a se constata faptul că abrogarea dispozițiilor legale care prevedeau acordarea de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistraților și personalului auxiliar de specialitate reprezintă o problemă de legiferare.
În legătură cu incidența disp. art.1 din Protocolul 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului, Comisia a stabilit că acest protocol nu recunoaște dreptul de a deveni proprietarul unui bun, el se aplică numai cu privire la bunurile "actuale" ale reclamantelor, care nu se pot plânge de o atingere de dreptul lor de proprietate, câtă vreme nu demonstrează existența lui.
Pârâtul mai arată că dezlegând noțiunea de bun în sensul art.1 Protocolul 1, Curtea a decis cu valoare de principiu că dreptul de creanță, constituie un bun în sensul art.1, în speța de față, fiind în discuție un drept de creanță afirmat de reclamante, neprevăzut în mod formal de legislația în vigoare dar de care, așa vum s-a arătat, reclamantele nu au fost niciodată lipsite.
cu privire la protecția și garantarea dreptului de proprietate nu pot fi confundate cu cele ce privesc raporturile de muncă și salarizarea.
A menționat pârâtul că textul invocat de reclamante, nu are rostul de a împiedica statele să schimbe sistemele de salarizare, să abroge sau să prevadă drepturi în alt conținut. Mai mult, așa cum s-a arătat mai sus, în perioada în care s-a abrogat sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, drepturile salariale ale personalului din sistemul justiției au fost majorate substanțial.
Legat de problema utilității publice, de care se face vorbire în art.1 din Protocolul 1, pârâtul solicită a se constata că excede cauzei în speță. Art.1 din Protocolul 1 adițional la Convenție pune problema identificării unității publice doar atunci o persoană este lipsită de proprietatea asupra bunurilor sale, or, în speță, așa cum a demonstrat pârâtul mai sus, personalul auxiliar de specialitate nu a fost niciodată lipsit de drepturile lui.
În acest sens a precizat pârâtul că, dacă s-a pus problema analizării situației de fapt prin prisma conținutului art.1 din Protocolul 1 adițional la Convenție, reclamantele nu au fost în nici un fel "lipsite de proprietatea lor".
În apărare, pârâtul Ministerul Justiției a depus la dosar și copii după sentința civilă nr.1786/2007 pronunțată în dosarul nr- pronunțată de Tribunalul Cluj, sentința nr.80/LM/2007 pronunțată de tribunalul Hunedoara în dosar nr-, sentința civilă nr.1084 din 3 septembrie 2007 pronunțată de tribunalul Prahova în dosarul nr-, sentința civilă nr.783/LM/2007 pronunțată de tribunalul Hunedoara, decizia nr.923 din 27.09.2007 pronunțată de Tribunalul Olt în dosar nr-, sentința civilă nr.1070/22 august 2007 pronunțată de tribunalul Prahova în dosar nr-.
La data de 9 ianuarie 2008, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare, prin care a arătat că cererea nu poate fi primită întrucât acordarea de îndemnizații și majorare drepturi salariale trebuie să fie făcută în limita sumelor disponibile în bugetul instituției și drept urmare, admiterea acțiunii și obligarea instituției publice la plata unor sume ce nu se regăsesc în bugetul aprobat face ca hotărârea pronunțată să fie imposibil de executat.
S-a mai arătat că, execuția bugetară nu se poate face decât în limita fondurilor aprobate.
În considerațiile arătate, solicită respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată.
În drept își întemeiază întâmpinarea pe disp. art.115 - 118 Cod proc.civilă.
Prin sentința civilă nr.342/06.02.2008pronunțată de Tribunalul Tulcea a fost admisă acțiunea formulată de reclamantele și, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Tulcea, Curtea de APEL CONSTANȚA, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Constanta si Tribunalul Tulcea, în solidar sa plătească reclamantelor drepturile bănești reprezentând sporul de 50% prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996, calculat la salariul de baza brut lunar, pentru perioada 21 noiembrie 2004- 01 februarie 2007, sume ce se vor actualiza cu indicele de inflație la data plății efective.
Obligă pârâtul Ministerul Economiei si Finanțelor sa aloce sumele necesare efectuării plătilor la care au fost obligați pârâții, prin prezenta hotărâre.
Obligă pârâtul Tribunalul Tulcea sa efectueze mențiunile corespunzătoare in carnetele de munca ale reclamantelor.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Este adevărat că prin art.I pct.42 din OG nr.83/2000 s-au abrogat disp. art.47 din Legea nr.50/1996 mai sus expuse, însă procedându-se astfel, au fost încălcate atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă cât și dispozițiile Legii 125/2000 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanțe.
Astfel, potrivit art.108 salin.3 din Constituție, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta.
Ori, prin art.1 pct.1 din Legea 125/2000 Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar în ceea ce privește modificarea și completarea legii 50/1996, însă cu toate acestea prin OG 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr.50/1996.
S-au încălcat astfel disp. art.56 - 62 din Legea nr.24/2000 privind Normele de tehnică legislativă, potrivit cu care modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Așadar, deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii a avut loc și abrogarea unor dispoziții ale acesteia.
În altă ordine de idei se reține că potrivit art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică, solicitat de reclamante, este un drept de creanță este un bun în sensul art.1 din Protocolul adițional nr.1 la CEDO.
Prin abrogarea art.47 din Legea 50/1996, reclamantele au fost lipsite de proprietatea asupra acestui bun, privare care se putea face doar pentru o cauză de utilitate publică, iar din cuprinsul OG 83/2000 nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților și personalului auxiliar de proprietatea lor asupra sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Potrivit art.20 alin.2 din Constituție, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Se reține astfel existența unui conflict între art.1 pct.42 din OG 83/2000 care a abrogat art.47 din Legea nr.50/1997 și art.1 din Protocolul Adițional 1 la CEDO, urmând a da prioritate acestui din urmă text legal.
Pe cale de consecință, instanța urmează a obliga pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL CONSTANȚA și Tribunalul Tulcea în solidar, să plătească reclamanților drepturi bănești, reprezentând sporul de 50% prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996, calculat la salariul de bază brut lunar pentru perioada 21 noiembrie 2004 - 1 februarie 2007, sume ce se vor actualiza funcție de indicele de inflație la data plății efective.
Potrivit disp. art.35 din Legea nr.500/2004 Ministerul Economiei și Finanțelor, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și a bugetului propriu întocmește proiectele legilor bugetare și proiectul bugetelor pe care le dispune la guvern până la data de 30 septembrie a fiecărui an.
În același timp, potrivit art.15 din HG 93/2000 toate instituțiile publice din sistemul jurisdicțional românesc sunt finanțate de la bugetul de stat, aceeași condiție și posibilitate de finanțare fiind cuprinsă și în art.118 din Legea nr. 304/2004.
Față de aceste considerente, instanța va obliga pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare efectuării plăților la care au fost obligați pârâții prin prezenta hotărâre.
Cu privire la capătul de cerere prin care reclamantele au solicitat obligarea Tribunalului Tulcea să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă, instanța reține că potrivit art.64 alin.1 din Hotărârea nr.387/2005 a pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară a instanțelor judecătorești "Inspectorul de specialitate sau referentul de la compartimentul personal, funcționează în cadrul departamentului economico-financiar și administrativ care își desfășoară activitatea la curțile de apel, tribunale are următoarele atribuții:
a) "Completează și ține la zi carnetele de muncă pentru întregul personal al curții de apel sau al tribunalului"
Având în vedere aceste prevederi legale, instanța a obligat pârâtul Tribunalul Tulcea să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamantelor.
Critica sentinței prin motivele de recurs formulate de Ministerul Justiției a vizat în esență următoarele:
1.Un prim motiv de recurs este cel prevăzut de art. 304 pct. 4 Cod proc. civilă, conform căruia se poate cerere casarea unei hotărârii în situația în care instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
Interpretarea dată în cauză de prima instanță, prin care s-a constatat că nu poate produce efecte abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 intervenită prin efectul nr.OG 83/2000, nu reprezintă altceva decât o legiferare a unui drept salarial pe care legiuitorul a înțeles să îl abroge expres.
Pronunțând această sentință, prima instanță a depășit în mod flagrant limitele puterii judecătorești și a consacrat un drept salarial care nu este prevăzut de legislația în vigoare, arogându-și atribuții de legiferare.
Abrogarea dispozițiilor care prevedeau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistraților și personalului auxiliar de specialitate reprezintă o problemă de legiferare.
2.Un alt motiv de recurs este cel prevăzut la pct. 9 al art. 304.pr.civ. potrivit căruia hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Art. 47 din Legea 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești prevedea că: "Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Însă, textul de lege sus-menționat a fost abrogat prin nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 425 din 01.09.2000, intrată în vigoare la 01.10.2000 și aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Astfel, art. I pct. 42 din actul normativ menționat prevede: "Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 563 din 18 noiembrie 1999, se modifică și se completează după cum urmează: Articolul 47 se abrogă".
Instanța de fond, în mod greșit a reținut că emiterea nr.OG 83/2000 a fost realizată cu încălcarea constituției și că abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu și-a produs efectele. Această motivare este vădit nefondată.
3.Totodată, a criticat hotărârea instanței de fond și sub aspectul admiterii capătului de cerere care are ca obiect actualizarea sumelor pretinse cu indicele de inflație până la data achitării întrucât potrivit art. 1088.civ. "la obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală și nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazul în care, după lege, dobânda curge de drept".
Critica sentinței prin motivele de recurs formulate de Ministerul Economiei și Finanțelor a vizat în esență următoarele:
Conform dispozițiilor Legii nr. 500/2002, în principal ale celor cuprinse în art. 16,19,20,34 și 35, elaborarea bugetului oricărei autorității sau instituții publice, inclusiv a bugetului general consolidat reprezintă un complex de activități proprii sau în colaborare care în final sunt supuse cenzurii Parlamentului.
În ceea ce privește bugetul Ministerului Justiției unde va trebui să se regăsească suma este de observat că proiectul acestuia este elaborat de ordonatorul principal de credite așa cum este nominalizat în art. 20 din lege.
Proiectul urmează a se depune până la data de 15.07 ale fiecărui an calendaristic la Ministerul Economiei și Finanțelor unde se poartă discuții asupra fundamentării acestuia(așa cum prevede art. 34, punctul 4), Ministerul Economiei și Finanțelor neavând însă atributul "deciziei" asupra valorilor capitolelor din proiect.
În caz de divergență, singura instituție care poate decide este Guvernul așa cum instituie legiuitorul prin ultima teză a art. 34, punctul 4 din Legea 500/2002.
Ministerul Economiei și Finanțelor este depozitarul informației generale asupra veniturilor țării și în baza acestei informații discută cu Ministrul Justiției conform cadrului legal instituit, decizia finală asupra cuantumului cheltuielii bugetare aparținând Guvernului și în ultimă instanță Parlamentului.
Acesta fiind cadrul legal al competenței materiale a Ministerului Economiei și Finanțelor, hotărârea primei instanțe prin care a fost obligat să aloce fondurile bugetare aferente plății cuvenite reclamanților și să le pună la dispoziția celorlalți pârâții din cauză, adaugă la lege, fapt care trimite dispozitivul hotărârii în sfera netemeinicie și nelegalității.
Recursurilesunt fondate și vor fi admise cu consecința modificării în parte în sensul respingerii pretențiilor formulate de ulterior datei de 01.01.2005, celelalte critici fiind neîntemeiate.
Situația este diferită cu privire la reclamanta.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile alin. 3 din Legea nr. 567/2004 "Sunt conexe personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea funcțiile de agent procedural, aprod și șofer".
Din interpretarea dispozițiilor textului de lege mai sus arătat coroborat cu disp. art. 47 din Legea nr. 50/1990 rezultă că în intenția legiuitorului a fost să acorde sporul de stres neuropsihic numai magistraților și personalului de specialitate, nu și celorlalte categorii de persoane din sistemul justiției, cum ar fi personalul conex.
Cum intimata reclamantă îndeplinea funcția de aprod în cadrul Tribunalului Tulcea rezultă că începând cu 1 ianuarie 2005, data intrării în vigoare a Legii nr. 567/2004, care i-a conferit statutul de personal conex nu mai era îndreptățită la acordarea sporului de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996.
Urmează deci, ca în considerarea celor de mai sus să se modifice sentința civilă în sensul respingerii pretențiilor formulate de ulterior datei de 01.01.2005.
Cât privește celelalte critici formulate de Ministerul Justiției, Curtea reține următoarele:
Articolul 329 alin. 3 Cod procedură civilă, teza a doua, dispune "Dezlegarea dată problemelor de drept judecate (prin recursul în interesul legii ) este obligatorie pentru instanțe".
Prin Decizia nr. 21 din 10 martie 2008 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihic, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv la salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Prin art. I pct. 42 din nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 425 din 1 septembrie 2000, s-a dispus că art. 47 se abrogă. Această Ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr. 334/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 370 din 9 iulie 2001.
Ordonanța de Guvern nr. 83/2000 a fost emisă în temeiul art. 1 lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești republicată.
La rândul ei, Legea nr. 24/2000, în vigoare la data emiterii nr.OG 83/2000, definind modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ, prin art. 57, 58 și 62, precizează că modificarea unui astfel de act constă în schimbarea expresă a textului unor sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și redarea lor într-o nouă formulare, iar completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente și, în fine, că abrogarea se referă la prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, care trebuie să își înceteze aplicabilitatea.
Reiese, deci, că modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu acte distincte.
Or, prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr. 50/1996 nici total și nici parțial.
Sub acest aspect, norma de nivel inferior, în speță art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000, lege ordinară prin care a fost abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996 și art. IX alin. 2 paragraful 1 din nr.OG 83/2000 prin care a fost abrogat art. 23/1 din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, contravine art. 81 din Legea nr. 92/1992, modificată și completată, lege organică, astfel că acest spor se cuvine personalului auxiliar prin raportare la salariul de bază brut lunar.
O precizare se impune totuși cu privire la întinderea efectelor deciziei nr.21/10 martie 2008 sub aspectul momentului până la care se cuvine acest spor personalului auxiliar de specialitate.
Trebuie arătat că reglementarea sistemului de salarizare pentru această categorie de personal s-a realizat printr-o legislație distinctă începând cu nr.OG8/2007 care a abrogat în mod expres dispozițiile Legii nr.50/1996, referitoare la salarizarea personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor, deci și art.47 care a constituit temeiul acordării acestui drept.
Acesta este și motivul pentru care reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata acestui spor numai până la 1 februarie 2007, moment la care a intrat în vigoare nr.OG8/2007 act normativ care a abrogat în mod expres Legeanr.50/1996 referitoare la salarizarea personalului auxiliar din instanțe și parchete, deci și a art.47.
Potrivit art. 283 alin.1 lit.c din codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă, pot fi formulate " în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
trebuie să fie totală și să asigure despăgubirea integrală pentru prejudiciul suferit prin neplata la termen a sumelor cuvenite cu titlu de spor 50%.
Art. 269(1) codul muncii obligă angajatorul în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl, despăgubească pe salariat în situația în care a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului.
Art. 295(1) din codul muncii dispune că prevederile prezentului cod se întregesc și cu dispozițiile legislației civile.
Iată deci în codul muncii se face trimitere expresă în ce privește despăgubirea salariatului în situația în care a suferit un prejudiciu din culpa angajatorului la normele de drept comun din legislația civilă.
Repararea integrală a prejudiciilor are semnificația obligării atât la plata despăgubirii propriu - zise (în cazul de față dreptul s-a executat benevol) cât și la plata de daune - interese.
Daunele interese sunt cuvenite de la momentul la care sumele erau datorate, nefiind necesară punerea în întârziere întrucât în cauză sunt incidente dispozițiile art. 1079(3) Codul civil, știut fiind că în privința drepturilor salariale angajatorul este de drept în întârziere, obligația putând fi îndeplinită decât un timp determinat, ce debitorul a lăsat să treacă.
sub forma actualizării cu indicele de inflație are în vedere disp.art. 1084.civil numai în acest fel putând fi acoperit integral prejudiciul suferit de salariat.
Dispozițiile cuprinse în art. 1088 Codul civil nu au putut avea în vedere situația daunelor - interese în privința neexecutării obligațiilor din contractele de muncă întrucât legislația în domeniul muncii a evoluat din anul 1865 - momentul adoptării codului civil, ca urmare a transformărilor structurale a orânduirii economice și sociale în această perioadă de aproximativ 150 de ani.
Actualizarea sumelor datorate cu titlu de spor 50% prin raportare la indicele de inflație, până la momentul plății efective, asigură o dezdăunare integrală a salariatului, în deplină concordanță cu disp.art. 269(1) codul muncii, inflația fiind un fenomen economic dovedit statistic.
Referitor la criticile aduse de Ministerul Economiei și Finanțelor:
Art.282 din codul muncii prevede că pot fi părți în conflictele de muncă salariații, angajatorii, sindicatele și patronatele, alte persoane juridice sau fizice care au această vocație în temeiul legilor speciale sau al codului d e procedură civilă.
Deși Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate de angajator, având în vedere disp.art. 19 din legea 500/2002 privind finanțele publice în conformitate cu care acesta coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, trebuie ținut în proces în calitate de pârât.
Potrivit dispozițiilor art. 20 din Legea 500/2002 privind finanțele publice Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției sunt ordonatori principali de credite.
Ambele instituții, potrivit actelor normative care le reglementează organizarea și funcționarea, fiind ordonatori principali de credite, întocmesc proiectul de venituri și cheltuieli la nivelul instituției.
Având în vedere dispozițiile art. 19, 28 și 35 din legea 500/2002, Ministerul Finanțelor Publice întocmește proiectul bugetului de stat în numele guvernului, pe baza proiectelor făcute de ordonatorii principali de credite.
Deci capitolul cheltuieli în care sunt incluse cheltuielile de personal - respectiv salariile este întocmit pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite.
De asemenea rectificarea bugetară de stat urmează aceeași procedură ca și întocmirea bugetului anual de stat.
Este real că Ministerul Justiției ca ordonator principal de credite, este responsabil de prevederea în bugetul anual de stat a tuturor cheltuielilor necesare, el fiind de asemenea cel care, în cazul unor rectificări bugetare, face propunerile corespunzătoare.
În același timp însă Ministerul Finanțelor Publice urmărește execuția bugetului de stat, partea alocată fiecărui ordonator principal de credite și de asemenea, că potrivit art. 131 din Legea 304/2004 republicată activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Potrivit art. 132 din Legea 304/2004 chiar dacă pârâtul Ministerul Justiției elaborează proiectul de buget, el fiind și cel care propune rectificările bugetare, le înaintează tot Ministerului Economiei și Finanțelor pentru a le include în legea de rectificare a bugetului de stat.
În lipsa cuprinderii sumelor propuse de pârâtul Ministerul Justiției în legea de rectificare a bugetului întocmită de Ministerul Economiei și Finanțelor, cel dintâi este în imposibilitate de a pune în executare sumele cuprinse în titlu.
Rolul conferit de legiuitor în vederea întocmirii proiectului de buget de către Ministerul Economiei și Finanțelor se datorează împrejurării că acesta este depozitarul informației generale privind veniturile și în baza acesteia discută cu Ministerul Justiției conform cadrului legal instituit.
Iată deci că deși Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate de angajator, are calitate procesuală.
Pe cale de consecință, curtea va admite recursurile, va modifica în parte sentința, în sensul că va respinge ca nefondate pretențiile formulate, ulterioare datei de 01.01.2005, menținând celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile civile declarate de recurenții pârâți MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B PRIN,cu sediul în B, sector 5,-, MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B, sector 5,-, împotriva sentinței civile nr. 342/06.02.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți și, cu domiciliul ales în T,-, județul T și intimații pârâți CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în-, județul C și TRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în T,-, județul
Modifică în parte sentința în sensul că respinge pretențiile formulate de ulterioare datei de 1.01.2005, ca nefondate.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 iunie 2009.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond:;Șt.
Red.dec.Jud.-/22.06.2009
Tehnored.gref.RD/4ex./23.06.2009
Președinte:Maria ApostolJudecători:Maria Apostol, Mariana Bădulescu, Jelena Zalman
