Drepturi salariale (banesti). Decizia 3629/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(877/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.3629/
Ședința publică din data de 21 mai 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 2: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 3: Liviu
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulate de recurenții reclamanți, (), -, împotriva sentinței civile nr.295 din 14 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și Pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-(5335/2008), în contradictoriu cu intimații pârâți Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Justiției și Libertăților, Tribunalul București, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Tribunalul Timișoara, Tribunalul Arad, Curtea de Apel Timișoara, Institutul Național al Magistraturii, având ca obiect - drepturi bănești plată diferențe salariale de 5%,2% și 11%.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimații pârâți Ministerul Justiției și Libertăților și Institutul Național al Magistraturii, au depus la dosar întâmpinare prin serviciul registratură al acestei instanțe, precum și faptul că recurenții reclamanți au solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr. 295/14.11.2008 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea prin care reclamanții, și alții au solicitat obligarea pârâților Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Tribunalul Arad, Tribunalul București, Tribunalul Timiș, Curtea de Apel Timișoara și Institutul Național al Magistraturii la plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea majorărilor salariale de 5%, 2% și respectiv 11%, prevăzute de OG nr. 10/2007; efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților; plata reactualizării cu rata inflației a sumelor de mai sus începând cu 01.02.2007 și până la achitarea lor efectivă, precum și pe viitor; obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare efectuării plăților.
Reclamanții au declarat recurs, criticând sentința precitată, în esență, sub următoarele aspecte:
- în soluționarea recursului, trebuie avute în vedere prevederile Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare, în vederea definitivării constatării discriminării directe, conform cărora tratamentul invocat ca diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații comparabile, nu neapărat similare;
- reclamanții fac parte din categoria personalului bugetar, având dreptul la o salarizare echitabilă cu celelalte categorii profesionale din sistemul bugetar;
- prin acte normative succesive, personalul din sistemul bugetar a beneficiat în anul 2007, ca și în anii anteriori, de majorări salariale;
- este vorba de demnitari, judecătorii Curții Constituționale, personalul asimilat demnitarilor publici, personalul din unitățile de cult religios, personalul contractual din unitățile bugetare (toate aceste categorii fiind prevăzute de OG nr. 10/2007), personalul didactic (prin OG nr. 11/2007), personalul auxiliar din justiție (prin OG nr. 8/2007), funcționarii publici (prin OG nr. 20/2007), etc.;
- adoptarea tuturor acestor acte normative s-a fundamentat pe necesitatea acordării majorărilor salariale în sistemul bugetar, ca efect al creșterii indicelui prețurilor bunurilor de consum în 2007 față de 2006, precum și pe tratamentul egal între diferitele categorii de personal bugetar în sensul acoperirii devalorizării datorate creșterii inflației;
- așadar, acordarea acestor creșteri salariale nu a fost o măsură de protecție socială a categoriilor socio-profesionale cu venituri salariale mai scăzute;
- deși veniturile reclamanților au fost afectate de creșterea indicelui prețurilor bunurilor de consum și de rata inflației în același mod ca și veniturile celorlalți salariați bugetari, lor nu li s-au acordat majorări salariale în 2007;
- fiind într-o situație identică cu celelalte categorii de personal bugetar, reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu, prin neacordarea majorării salariale anuale pentru 2007, mai ales că nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă a excluderii lor;
- sub acest aspect, trebuie avute în vedere prevederile art. 1 și 2 din OG nr. 137/2000;
- prin acordarea acestei indexări, instanța nu procedează la crearea de norme juridice, ci la o justă interpretare a acestora, acesta fiind rolul esențial al judecătorului.
Prin întâmpinare, intimații-pârâți Ministerul Justiției și Institutul Național al Magistraturii au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Nu s-au propus noi dovezi în cauză.
Curtea, văzând disp. art. 312 alin. 1 teza a II-a pr.civ. și apreciind că în raport de pretențiile deduse judecății, de probatoriul administrat și de normele juridice incidente, soluția primei instanțe este legală și temeinică, va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele de fapt și de drept ce vor fi expuse în continuare.
Instanța de fond a procedat în mod corect atunci când a respins ca neîntemeiate pretențiile deduse judecății.
Sub acest aspect trebuie arătat că prin mai multe decizii ale Curții Constituționale (cele având nr. 818, 819, 820 și 821 din 03.07.2008), care sunt generale și obligatorii conform art. 31 din Legea nr. 47/1992 republicată, s-a admis excepția de neconstituționalitate a art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 din OG nr. 137/2000, statuându-se că sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Dispozițiile acestor decizii ale Curții Constituționale sunt întrutotul aplicabile și în speță, întrucât recurenții-reclamanți afirmă că situația discriminatorie în care susțin că se află, a fost creată prin acte normative cu putere de lege. Or, date fiind considerentele și dispozitivul deciziilor respective, nici o instanță de judecată nu este îndreptățită să considere discriminatorii acte normative cu putere de lege și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Aceasta înseamnă că în situații precum cea din prezenta cauză, instanța este împiedicată să constate existența discriminării.
Neexistând discriminare, nu pot fi luate nici nu fel de măsuri dintre cele prevăzute de art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 republicată, respectiv de a acorda despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare. Ca atare, nu pot fi acordate nici drepturile bănești pretinse prin acțiune.
În sensul celor de mai sus sunt considerentele și dispozițiile Deciziei nr. 1325/04.12.20008 a Curții Constituționale, care și ea este obligatorie conform art. 31 din Legea nr. 47/1992 republicată. Prin această decizie, s-a constatat că " dispozițiile Ordonanței Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative."
Așa fiind, este evident că instanțele de judecată nu pot aplica în cazul recurenților-reclamanți prevederi cuprinse în acte normative care nu se referă la categoria lor socio-profesională ori să creeze alte norme pe cale judiciară, prin care să le acorde despăgubirile solicitate prin cererea de chemare în judecată.
Cele ce preced demonstrează netemeinicia recursului formulat în prezenta cauză.
De altfel, caracterul nefondat al acestuia rezultă și din faptul că în cuprinsul său nu sunt exprimate critici sau nemulțumiri concrete, care să vizeze efectiv hotărârea atacată și din care să se poată desprindă în ce constă nelegalitatea sau netemeinicia acesteia ori care au fost eventualele greșeli de judecată săvârșite de prima instanță.
Susținerile recurenților nu au nicio legătură cu considerentele ori dispozitivul sentinței atacate, ci constituie o motivare în fapt și în drept a pretențiilor deduse judecății. În recurs, însă, trebuie prezentate motive de nelegalitate sau netemeinicie ale hotărârii judecătorești atacate, dintre cele prevăzute de art. 304. proced. civ. și nu aspecte care au fost deduse judecății instanței de fond și care au fost deja analizate de aceasta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți, (), -, în contradictoriu cu intimații-pârâți Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Tribunalul Arad, Tribunalul București, Tribunalul Timiș, Curtea de Apel Timișoara și Institutul Național al Magistraturii, împotriva sentinței civile nr. 295/14.11.2008 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 21.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
TEHNORED//2 ex./10.06.2009.
Jud.fond:,
Președinte:Petrică ArbănașJudecători:Petrică Arbănaș, Elena Luissa Udrea, Liviu
