Drepturi salariale (banesti). Decizia 3636/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(1568/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.3636/
Ședința publică din data de 21 mai 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 2: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 3: Liviu
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulate de recurentul pârât Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr.59 din 19 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și Pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-(5101/2008), în contradictoriu cu intimații, C, și intimații pârâți Ministerul Justiției și Libertăților, Tribunalul București, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Tribunalul Prahova, Tribunalul Ialomița, având ca obiect - drepturi bănești, spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%.
La apelul nominal făcut în ședință publică răspuns intimata reclamantă, personal și ca mandatar al intimaților, C, lipsind recurentul pârât Ministerul Finanțelor Publice și intimații pârâți Ministerul Justiției și Libertăților, Tribunalul București, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Tribunalul Prahova, Tribunalul Ialomița,
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Intimata reclamantă, personal, depune la dosar note scrise și solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr. 59/19.01.2009 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a admis acțiunea precizată formulată de i, și alții.
În consecință, s-a dispus obligarea pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Tribunalul București, Tribunalul Prahova și Tribunalul Ialomița la plata către corespunzător perioadelor lucrate a contravalorii sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară, începând cu luna octombrie 2004 la zi și în continuare, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății.
Totodată, Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat să aloce fondurile necesare plății sumelor pretinse.
În final, pârâții-angajatori au fost obligați să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale lor.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a declarat recurs, criticând sentința precitată, în esență, sub următoarele aspecte:
- admițând acțiunea și în contradictoriu cu MFP, instanța a nesocotit dispozițiile Legii nr. 500/2002, în condițiile în care i nu au justificat calitatea procesuală pasivă a acestei instituții;
- faptul că MFP gestionează bugetul de stat, nu îi conferă dreptul de a încălca legea finanțelor publice, prin efectuarea de plăți din diverse capitole bugetare, pentru persoane cu care nu are raport de muncă sau de serviciu;
- în acest sens sunt prevederile art. 5 alin. 1 lit. e din HG nr. 34/2009;
- pronunțarea unei hotărâri prin care MFP să fie obligat la plata drepturilor de natură salarială către magistrați duce la nesocotirea Legii nr. 500/2002, prin care este reglementată procedura bugetară și totodată face imposibilă executarea acestei hotărâri;
- de altfel, responsabilitatea MFP se limitează la faza de proiect bugetar;
- în altă ordine de idei, nu există nici un fel de raporturi legale sau contractuale care să justifice chemarea în judecată a MFP ca pârât;
- relații de muncă există între și Ministerul Justiției, acesta fiind și ordonator principal de credite;
- pretențiile lor reprezintă drepturi salariale, de personal, care nu pot fi plătite decât de către angajator;
- MFP are atribuții în elaborarea bugetului de stat, în funcție de propunerile ordonatorilor de credite, de necesitățile estimate pentru anul respectiv și ținând cont de prioritățile stabilite de Guvern;
- bugetul de stat este aprobat prin lege organică de Parlamentul României, prin urmare, pronunțarea unei hotărâri prin care să se impună elaborarea bugetului sub o anumită formă și conținut, decizie luată de puterea judecătorească, reprezintă o implicare în atribuțiile puterii legislative, ceea ce ar duce la încălcarea art. 1 alin. 4 din Constituție;
- prin adoptarea OUG nr. 75/2008 a fost reglementată modalitatea de acordare a drepturilor salariale în favoarea personalului din justiție;
- în vedere aplicării actului normativ sus menționat s-a emis un ordin comun al Ministerului Finanțelor Publice și ordonatorilor principali de credite din domeniu;
- acest ordin a fost deja pus în aplicare, într-o primă etapă, alocându-se în acest scop de la buget suma de 280 milioane lei, conform OUG nr. 112/2008;
- instanța a nesocotit dispozițiile obligatorii ale Deciziei nr. 818/2008 a Curții Constituționale, prin care s-a constatat că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nu s-au propus noi dovezi în cauză.
Curtea, văzând disp. art. 312 alin. 1 teza a II-a pr.civ. și apreciind că în raport de pretențiile deduse judecății, de probatoriul administrat și de normele juridice incidente, soluția primei instanțe este legală și temeinică, va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele de fapt și de drept ce vor fi expuse în continuare.
Criticile exprimate prin motivele de recurs nu pot fi primite, neputându-se reține teza că această instituție nu ar avea calitate procesuală pasivă în cauză.
Din acest punct de vedere este necesar a se preciza că în conformitate cu art. 131 din Legea nr. 303/2004, activitatea instanțelor și a parchetelor este finanțată de la bugetul de stat, ceea ce presupune că tot de la bugetul de stat se asigură sumele de bani necesare plății drepturilor salariale ale magistraților, așa cum sunt cele pretinse prin acțiunea ce face obiectul prezentului proces.
În consecință, ținând seama de prevederile art. 19 din Legea nr. 500/2002, din interpretarea cărora rezultă cu claritate că Ministerul Finanțelor Publice are rolul principal în elaborarea proiectelor legilor bugetare, în care trebuie să se prevadă sumele de bani necesare achitării drepturilor salariale ale magistraților, este evident că MFP trebuie să figureze ca parte într-un proces precum cel de față, fiind necesar ca hotărârea judecătorească să-i fie opozabilă. În acest fel Ministerul Finanțelor Publice va fi obligat să ia măsurile necesare pentru asigurarea fondurilor financiare necesare plății drepturilor bănești pretinse prin acțiune, urmând să avizeze favorabil propunerile ce vor fi făcute în acest scop de ordonatorul principal de credite și să procedeze în mod corespunzător la elaborarea unui proiect de lege de rectificare bugetară.
Dacă recurentul-pârât nu ar avea legitimare procesuală pasivă, s-ar ajunge la situația în care drepturile pretinse prin cererea de chemare în judecată, recunoscute prin Decizia nr. 21/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Secții Unite, obligatorie potrivit art. 329. proced. civ. nu ar putea fi realizate, căci nu ar exista fondurile financiare necesare, fonduri a căror obținere este asigurată de la bugetul de stat prin intermediul activității desfășurate de MFP, conform atribuțiilor și competențelor sale legale.
Așa fiind, nu are relevanță în cauză faptul că Ministerul Finanțelor Publice nu este ordonator principal de credite pentru autorii acțiunii și nici împrejurarea că aceștia din urmă nu au fost salariații MFP și nu s-au aflat în raporturi juridice de muncă cu această instituție. Importantă este doar împrejurarea că MFP este implicat în procesul care se finalizează prin actul decizional în baza căruia se asigură finanțarea activității sistemului puterii judecătorești.
MFP nu a fost obligat, prin hotărârea recurată, la plata nemijlocită a unor drepturi salariale sau despăgubiri, ci s-a dispus obligarea sa să aloce fondurile financiare necesare efectuării unor atare plăți. În plus, nu se poate susține că nu există bază legală pentru aprobarea efectuării în acest scop a unor cheltuieli din fondurile publice, temeiul legal fiind actele normative indicate în precitata decizie pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Secții Unite, menționată de altfel și de instanța de fond în considerentele hotărârii recurate.
Cât privește afirmațiile întemeiate pe prevederile OUG nr. 75/2008, nici acestea nu pot fi luate în seamă, căci nu au nicio legătură cu legalitatea și temeinicia pretențiilor deduse judecății și a sentinței recurate, ci țin de chestiunea executării hotărârilor judecătorești pronunțate în materia drepturilor salariale ale personalului din sistemul autorității judecătorești.
Oricum, prin mai multe decizii succesive ale Curții Constituționale pronunțate în anul 2009, OUG nr. 75/2008 a fost declarată în întregime ca fiind neconstituțională, așa încât nu se mai poate pune problema de a ține seama în vreun fel sau altul de dispozițiile sale.
De altfel, legalitatea și temeinicia dispoziției de obligare a MFP la alocarea fondurilor necesare plății sumelor pretinse prin acțiuni precum cea care face obiectul prezentului proces, este demonstrată și de susținerile recurentului în sensul că s-a emis un ordin comun al Ministerului Finanțelor Publice și ordonatorilor principali de credite din domeniu, care a fost pus în aplicare, într-o primă etapă, alocându-se în acest scop de la buget suma de 280 milioane lei.
În sfârșit, nu se poate reproșa primei instanțe faptul că nu ar fi ținut seama de dispozițiile obligatorii ale Deciziei nr. 818/2008 a Curții Constituționale. Această decizie nu poate fi aplicată în speță, prioritate având din acest punct de vedere considerentele și dispozitivul Deciziei nr. 21/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Secții Unite, care are și ea caracter obligatoriu conform art. 329. proced. civ. Este firesc să fie așa, câtă vreme decizia ÎCCJ s-a pronunțat strict în materia în care s-au formulat pretențiile deduse judecății, respectiv sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru personalul din sistemul autorității judecătorești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice, în contradictoriu cu intimații-, C, și cu intimații-pârâți Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Tribunalul București, Tribunalul Prahova și Tribunalul Ialomița, împotriva sentinței civile nr. 59/19.01.2009 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 21.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
TEHNORED//2 ex./10.06.2009.
Jud.fond:,
Președinte:Petrică ArbănașJudecători:Petrică Arbănaș, Elena Luissa Udrea, Liviu
