Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 3635/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(1414/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.3635/
Ședința publică din data de 21 mai 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 2: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 3: Liviu
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenții-pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T -MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.492 din 19 decembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII a Civilă și Pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-(7507/2008), în contradictoriu cu intimata-reclamantă - și intimații-pârâții CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, TRIBUNALUL TELEORMAN, având ca obiect - drepturi salariale, spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurenții pârâți au solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.492 pronunțată la data de 19.12.2008 de către Curtea de Apel București, Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Justiției, Curtea de Apel București, Tribunalul Teleorman, Ministerul Economiei și Finanțelor. Au fost obligați pârâții: Ministerul Justiției, Curtea de Apel București și Tribunalul Teleorman la plata către reclamantă a sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică din indemnizația de încadrare lunară brută pentru perioada 03.01.2008 la zi și în continuare lunar, actualizat cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective. A fost obligat Tribunalul Teleorman la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei. A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății acestor sume.
Examinând cu prioritate potrivit art.137 pr.civ. excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției, cu privire la capătul de cerere privind efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei, prima instanță a admis-o având în vedere dispozițiile Decretului nr.92/1976, potrivit cărora completarea și modificarea cărților de muncă aparține unității unde persoana încadrată în muncă funcționează, și, în consecință, a respins acest capăt de cerere formulat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției pentru lipsa calității procesuale pasive a acestuia.
Pe fondul cauzei, s-a constatat că, potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, invocat drept temei juridic al acțiunii, magistrații și personalul auxiliar beneficiază de un spor de 50% din indemnizația brută lunară, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
S-a statuat că prin art.I pct.2 din OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.425 din 1 septembrie 2000, s-a dispus că art.47 se abrogă. Această ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr.334/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.370 din 9 iulie 2001.
OG nr.83/2000 a fost emisă, așa cum rezultă din preambul, în baza art.1 lit.Q pct.1 din Legea nr.125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
Legea nr.24/2000, în vigoare la data emiterii OG nr.83/2000, definind modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ, prin art.57, 58 și 62, preciza că modificarea unui astfel de act constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și redarea lor într-o nouă formulare, iar completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente, și, în fine, că abrogarea se referă la prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, care trebuie să își înceteze aplicabilitatea.
Ca atare, modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte.
Or, prin Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr.50/1996, nici total și nici parțial.
În acest fel, prin emiterea OG nr.83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art.108 alin.3, cu referire la art.73 alin.1 din Constituția României.
Pentru considerentele arătate, instanța de fond a reținut că abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 nu poate fi asimilată modificării unui act normativ și că norma de nivel inferior (art.I pct.42 din OG nr.83/2000, lege ordinară, prin care a fost abrogat art.47 din Legea nr.50/1996 și art.IX alin.2 paragraful 1 din OG nr.83/2000 prin care a fost abrogat art.231 din Legea nr.56/1996, modificată și completată), contravine art.81 din Legea nr.92/1992, modificată și completată, lege organică.
Astfel s-a statuat și prin Decizia nr.21/2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, în dosarul nr.5/2008, dată în soluționarea recursului în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispozițiile art.329 pct.3 din Cod pr.civilă, constatându-se, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
De asemenea, în considerentele deciziei sus menționate, s-a reținut că instanțele de judecată trebuie să considere rămase în vigoare dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 republicată, că normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică au produs și produc în continuare efecte juridice, acest lucru presupunând că, nici în prezent, dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea. Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 și art.231din Legea nr.56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă aceste texte de lege.
Împrejurarea că prin nr.OG8/2007 au fost abrogate prevederile Legii nr.50/1996, nu este de natură să conducă la concluzia că personalul auxiliar de specialitate nu mai este îndreptățit la acordarea sporului în discuție, ulterior acestei date, astfel cum susține intimatul Ministerul Justiției, în condițiile în care această abrogare s-a prevăzut printr-o ordonanță de guvern, cu depășirea limitelor legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României (Legea nr.502/2006), încălcându-se astfel dispozițiile art.108 alin.3, cu referire la art.73 alin.1 din Constituția României, fiind valabile, mutatis mutandis, considerentele reținute de instanța supremă în cuprinsul deciziei nr.21/2008, la care s-a făcut mai sus referire.
În considerarea celor mai sus reținute, prima instanță a admis în parte, acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București, Tribunalul Teleorman, în sensul că a obligat pârâții la plata către reclamantă a sporului de 50% de stres și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară începând cu data de 03.01.2008 la zi și în continuare lunar, actualizat cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
Cu privire la actualizarea sumelor solicitate în funcție de rata inflației, prima instanță a reținut că ceea ce face obiectul reparației este prejudiciul real suferit de reclamantă, ca urmare a neacordării unor drepturi de natură salarială la termenele stabilite.
Or, devalorizarea monetară, survenită între data când sporul de 50%, din salariul de bază brut lunar trebuia acordat și data plății efective, constituie parte a prejudiciului suferit de reclamantă și este datorată de pârâți, în temeiul art.161 alin.4 din Codul muncii și art.1084 din Codul civil.
Reclamanta nu este însă îndreptățită și la acordarea dobânzii legale, începând cu data introducerii acțiunii, pentru că aceasta ar echivala cu o dublă reparare a prejudiciului suferit prin plata cu întârziere a sumelor cuvenite.
Repararea acestui prejudiciu s-a realizat prin actualizarea sumelor, neputând fi primită susținerea reclamantei în sensul că dobânda ar reprezenta beneficiul nerealizat, atâta vreme cât obligația plății drepturilor salariale nu este, potrivit dispozițiilor legale, o obligație purtătoare de dobânzi, iar măsura actualizării sumelor acoperă integral prejudiciul pretins de reclamantă, întrucât coeficientul de inflație se calculează începând de la data nașterii dreptului la încasarea sumei.
Au fost înlăturate susținerile Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului T, exprimate prin întâmpinare cu privire la lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, ținând seama de faptul că Ministerului Economiei și Finanțelor îi incumbă, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, obligația întocmirii proiectelor legilor bugetare anuale pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite, iar în lipsa alocării unor fonduri pentru achitarea sumelor solicitate, cu ocazia rectificării bugetare, pârâtul Ministerul Justiției s-ar afla în imposibilitatea respectării hotărârii judecătorești, instanța va obliga pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor stabilite prin prezenta hotărâre.
În temeiul art.7 alin.2 din Decretul nr.92/1976, Tribunalul Teleormana fost obligat la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o pentru considerente diferite.
Recurentul Ministerul Justiției invocând temeiurile de modificare prevăzute de art.304 pct.4 și 9 Cod procedură civilă susține în esență că prima instanță a depășit atribuțiile puterii judecătorești și că a pronunțat sentința atacată cu aplicarea greșită a legii. Se arată în dezvoltarea recursului formulat că soluția dată în cauză de către prima instanță, prin care s-a acordat reclamantei, personal auxiliar de specialitate, drepturi salariale prevăzute doar pentru alte categorii de salariați, nu reprezintă altceva decât o legiferare a unui drept pe care legiuitorul a înțeles să nu îl mai acorde începând cu anul 2007, abrogând dispozițiile Legii nr. 50/1996 prin art. 30 din G nr. 8/2007.
Pronunțând această sentință, prima instanță a depășit în mod flagrant limitele puterii judecătorești și a consacrat un drept care nu mai este prevăzut de legislația în vigoare pentru personalul auxiliar de specialitate, arogându-și atribuții de legiferare.
Ori, acordarea pe cale judecătorească a unui drept poate fi făcută în temeiul unei norme existente, fără înfrângerea voinței legiuitorului și încălcarea separației puterilor în stat, principiu consfințit de art. 1 alin. 4 din Constituția României.
În acest sens sunt și prevederile art. 124 alin. 3 din Constituția României, conform cărora "Judecătorii sunt dependenți și se supun numai legii".
În aceste condiții se apreciază că cererea reclamantei personal auxiliar de specialitate nu putea fi soluționată de către instanța de judecată care, prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege a depășit limitele puterii judecătorești și și-a arogat atribuții de legiferare, imixtiune de nepermis în sfera de atribuții a autorității legiuitoare.
Un alt motiv de recurs care trebuie reținut în cauză este cel prevăzut la pct.9 al art.304 Cod procedură civilă, potrivit căruia hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Arată recurentul că astfel cum rezultă din actele dosarului, în perioada avută în vedere prin acțiune, reclamanta a îndeplinit funcția de personal auxiliar de specialitate pe perioadă determinată în cadrul Tribunalului Teleorman.
Art. 47 din Legea nr.50/1996 prevedea sporul de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate.
Textul de lege arătat a fost abrogat prin art.42 din G nr. 83 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
De asemenea, prin decizia nr.21/10.03.2008 instanța supremă a admis recursul în interesul legii și a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000.
Având în vedere că din februarie 2007 intrat în vigoare noua lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, nr.OG8/24.01.2007, pretențiile reclamantei, personal auxiliar de specialitate sunt nefondate după data de 01.02.2007.
Practic, prin art.30 din nr.OG8/2007 se prevede că la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abrogă Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
În consecință, sporul de 50% nu mai subzistă începând cu februarie 2007, dispozițiile Legii nr.50/1996 privind salarizarea personalului auxiliar fiind abrogate în întregime.
Prin urmare, se impune a se constata că instanța de fond, în mod greșit a dispus obligarea pârâților la plata sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru personalul auxiliar de specialitate, interpretând n mod eronat dispozițiile Înaltei Curți de Casație și Justiție și neluând în considerare faptul că nu există nici un temei legal pentru acordarea acestor drepturi începând cu data de 01.02.2007, când a intrat în vigoare legea specială de salarizare pentru această categorie profesională.
Totodată, se solicită a se constata că nr.OG 8/2007 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea reglementează drepturile de care beneficiază această categorie profesională, în mod exhaustiv, astfel că reclamanții nu pot beneficia decât de drepturile stabilite prin lege în favoarea lor.
Pentru aceleași considerente se apreciază că este greșită și acordarea acestui spor pentru viitor.
Recurentul Ministerul Finanțelor Publice invocând de asemenea, temeiul de modificare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă susține, de asemenea, că hotărârea atacată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. Se susține astfel, că prima instanță nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.
Prin întâmpinarea formulată și depusă în cauză s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasiv a Ministerului Finanțelor Publice, motivată de faptul că, în concret, calitatea procesuală pasivă presupune existenta unei identități între persoana pârâtului și cel care este obligat în raportul juridic dedus judecății, reclamantul trebuind să justifice atât calitatea procesuală activă cât și pe cea pasivă.
Așa cum rezultă din practicaua sentinței atacate, Curtea a respins lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice având în vedere că în contradictoriu cu acest pârât s-a solicitat obligarea acestuia la alocarea de fonduri necesare plății drepturilor reclamantei, iar pârâtul are atribuții în acest sens conform art.19 din Legea nr.500/2002.
În motivarea sentinței atacate, fila 5 paragraful 5 Curtea reține că "vor fi înlăturate susținerile Direcției Generale a Finanțelor Publice T, exprimate prin întâmpinare cu privire la lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, ținând seama de faptul că Ministerului Finanțelor Publice îi incumbă, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, obligația întocmirii proiectelor legilor bugetare anuale pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite iar în lipsa alocării unor fonduri pentru achitarea sumelor solicitate, cu ocazia rectificării bugetare, pârâtul Ministerul Justiției s-ar afla în imposibilitatea respectării hotărârii judecătorești, instanța va obliga pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății sumelor stabilite prin prezenta hotărâre".
Rezultă faptul că instanța se referă în practicaua sentinței atacate asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, însă în dispozitivul acesteia omite să se pronunțe. În consecință, se invocă în calea de atac din nou excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, în această cauză în calitate de pârât, având în vedere următoarele:
Într-un proces, calitatea de pârât poate aparține numai persoanei despre care se afirmă că a încălcat sau nu a recunoscut un drept. Întrucât dreptul solicitat este un drept de natură salarială, potrivit art.282 din codul muncii, într-o asemenea acțiune părți în proces sunt numai intimata reclamantă și intimații pârâți Ministerul Justiției, Curtea de Apel București și Tribunalul Teleorman, care au atribuții în ceea ce privește salarizarea acesteia.
Potrivit art.20 alin.1 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice ministrul economiei și finanțelor, cât și ministrul justiției sunt ordonatori principali de credite.
Conform art.28 lit.e din același act normativ proiectele legilor bugetare anuale și ale bugetelor se elaborează de către Guvern, prin Ministerul Economiei și Finanțelor pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite.
Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel care este obligat în raportul juridic dedus judecății, reclamantul trebuind să justifice atât calitatea procesuală activă cât și pe cea pasivă.
Ori, conform art.1 din nr.OG22/2002 modificată și completată prin Legea nr.110/2007: "executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă".
Potrivit art.2 din același act normativ, este instituită obligația pentru ordonatorul de credite (care este ministerul justiției) de a lua toate măsurile ce se impun inclusiv virării de credite în condițiile legii, pentru fiecare plată a sumelor stabilite prin titluri executorii".
Mai mult, art.4 din nr.OG22/2002 privind executarea obligațiilor de plată a instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, modificată și completată prin Legea nr.110/2007, prevede că "Ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virării de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii".
de credite bugetare prevăzute la alin.1 se pot efectua pe parcursul întregului an bugetar, prin derogare de la prevederile art.47 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și ale art.49 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale".
Având în vedere cele expuse, precum și faptul că Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate de debitor față de intimata reclamantă în baza vreunei dispoziții legale, nu poate fi obligat la alocarea respectivelor fonduri deoarece este de obligația ordonatorului principal de credite, în acest caz ministrul justiției să dispună toate măsurile care se impun pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Pentru aceste motive se solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Se pretinde că, în mod greșit și cu încălcarea prevederilor art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, instanța de fond a obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății.
Așa cum rezultă din dispozitivul sentinței atacate, fila 5 paragraful 5, pentru a decide astfel instanța de fond a avut în vedere prevederile art.19 din Legea nr.500/2002.
Se consideră că, instanța de fond a făcut o greșită aplicare a acestor dispoziții, având în vedere următoarele considerente:
Așa cum s-a mai arătat în motivarea excepției lipsei calității procesuale pasive, conform art.28 lit.e din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, proiectele fondurilor bugetare anuale și ale bugetelor se elaborează de către Guvern, prin Ministerul Economiei și Finanțelor pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite.
Contrar celor reținute de instanță, art.19 din actul normativ sus indicat nu prevede în sarcina Ministerului Finanțelor Publice obligația elaborării proiectului bugetului de stat, al legii bugetelor anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul de rectificare al legii bugetului de stat.
Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, nu prevede nicio obligație în sarcina Ministerul Finanțelor Publice în sensul plății, virării sau alocării de fonduri, acesta având doar atribuții în derularea procesului legislativ.
Mai mult, potrivit Legii nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, cu modificările și completările ulterioare și Codului Muncii, această hotărâre judecătorească va fi pusă în executare de către intimații reclamanți printr-o cerere de executare adresată unității, devenind astfel incidente prevederile nr.OG22/2002 privind executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, modificată și completată prin Legea nr. 110/2007, act normativ care prevede in sarcina ordonatorului principal de credite, în speță ministrul justiției, de a lua toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Potrivit art. 4 din nr.OG22/2002 privind executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, modificată și completată prin Legea nr. 110/2007 prevede: " Ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plații sumelor stabilite prin titluri executorii.
de credite bugetare prevăzute la alin. (1) se pot efectua pe parcursul întregului an bugetar, prin derogare de la prevederile art. 47 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare și ale art. 49 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale."
Rezultă deci că nu exista nici o reglementare legală, obligație contractuală sau de restituire în sarcina Ministerului Finanțelor Publice în baza căreia această instituție să fie obligată la alocarea unor astfel de fonduri.
Pe fondul dreptului dedus judecății, se susține că în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea intimatei reclamante.
Astfel, Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești a fost abrogată prin art.30 din nr.OG8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției intrată în vigoare la data de 31.01.2007.
Potrivit art.62 alin.3 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative "Abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial. excepție prevederile din ordonanțele Guvernului care au prevăzut norme de abrogare și au fost respinse prin lege de către Parlament".
Potrivit OUG nr.8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției intimata reclamantă beneficiază de următoarele sporuri: spor de vechime, spor de fidelitate, spor pentru condiții deosebite de muncă (grele, vătămătoare sau periculoase) și spor de 15% din salariul de bază pentru personalul prevăzut la art.1 din OUG nr.8/2007.
Așa cum s-a statuat și de Curtea Constituțională prin decizii "diferențierea indemnizațiilor și a salariilor de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar este opțiunea liberă a legiuitorului, ținând seama de importanța și complexitatea diferitelor funcții. Legiuitorul este în drept, totodată să instituie anumite sporuri la indemnizația sau salariile de bază, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora se acordă".
Ori, în cauza dedusă judecății nu este vorba de ordonanțe ale guvernului care să fi fost respinse prin lege de către Parlament.
Contrar celor reținute de instanța de fond, pentru acordarea chiar în cazul în care abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 ar fi intervenit odată cu adoptarea OUG nr.177/2002, nu se poate spune că abrogarea acestui din urmă act normativ ar fi putut duce la repunerea în vigoare a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
Mai mult decât atât, prin emiterea actului normativ amintit, legiuitorul a urmărit punerea în concordanță a unor acte normative privitoare la categoriile magistraților, așa cum rezultă din nota de fundamentare a acestei ordonanțe.
Contrar celor reținute de instanța de fond, acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică nu există o bază legală, în prezent statutul personalului auxiliar fiind reglementat de Legea nr.567/2004, iar salarizarea acestei categorii de personal este reglementată de OUG nr.8/2007, acte normative care nu prevăd sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Nu trebuie neglijat că, așa cum a reținut Curtea Constituțională în considerentele deciziilor nr. 818, nr. 819, nr. 820 și nr. 821 din 3.07.2008, potrivit principiului separației puterilor, consacrat în art.1 alin.(4) din Constituție, precum și prevederilor art. 61 alin. (1), Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul si, prin delegare legislativă, în condițiile art.115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art. 126 alin.(l) din Legea fundamentală, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Conform Deciziei nr.108/2006 a Curții Constituționale: "sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative, reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și aparate de Constituție."
Legiuitorul este în drept, totodată,să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora Ii se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula.
După cum a statuat de nenumărate ori Curtea Constituțională în jurisprudența sa, în acord și cu practica constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, cauza Marckx împotriva Belgiei, 1979), principiul egalității în drepturi și al nediscriminării se aplică doar situațiilor egale ori analoage, iar tratamentul juridic diferențiat, instituit în considerarea unor situații obiectiv diferite, nu reprezintă nici privilegii și nici discriminări.
De altfel, chiar actele adoptate de puterea executivă, ordinele, ordonanțele și hotărârile de guvern trebuie să fie adoptate, în cele din urmă, printr-o lege de către Parlament.
În acest context, se impune a se avea în vedere și dispozițiile Legii nr.500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, care stabilește pe de o parte că, nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii, pe de altă parte că nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget dacă nu există dispoziție legală pentru respectiva cheltuială.
Nu s-au solicitat probe noi în calea de atac a recursului.
Examinând sentința civilă atacată, sub aspectul criticilor aduse, a actelor și lucrărilor dosarului, normelor de drept material incidente în cauză, Curtea apreciază nefondate recursurile pentru considerentele ce se vor înfățișa în cuprinsul prezentei motivări a deciziei.
Nu poate fi reținută astfel critica vizând nepronunțarea primei instanțe asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice. Prima instanță realizând aplicațiunea în cauză a art.137 Cod procedură civilă s-a pronunțat prioritar asupra excepției lipsei calității procesuale pasive, astfel cum reiese din practicaua sentinței atacate (fila 27 dosar fond) respingând această excepție, nemaifiind necesară pronunțarea inclusiv prin dispozitivul sentinței atacate, asupra acestei excepții. Excepția lipsei calității procesuale pasive corect a fost respinsă deoarece în cauză raportat la prevederile art.19 și 20 din Legea nr.500/2002, recurentul pârât acordă anual ordonatorilor principali de credite, Ministerul Justiției, fonduri bănești pentru salarizarea inclusiv a personalului auxiliar de specialitate juridică, având obligația de a asigura pârâtului Ministerul Justiției sumele necesare acoperirii salariilor, neavând relevanță pe acest aspect că nu există raporturi de muncă între reclamant și acest pârât.
De asemenea, aceste sume sunt transferate la fiecare tribunal prin intermediul direcțiilor județene de finanțe. Față de aceste considerente există identitate între pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și cel obligat în raportul juridic dedus judecății, în condițiile în care în baza normelor de drept sus menționate art.19 din Legea nr.50/2002 s-a dispus alocarea de fonduri necesare plății sumelor solicitate prin acțiunea pendinte pe rol.
Nu va fi reținută nici critica invocată de recurentul Ministerul Justiției și Libertăților prin care se susține că prima instanță a depășit puterea conferită prin lege autorității judecătorești, intrând în domeniul puterii legislative, statuând dreptul personalului auxiliar, din categoria căruia face parte și reclamantul că sporul de 50% de risc și suprasolicitare solicitat prin acțiunea pendinte.
Curtea notează că o hotărâre judecătorească poate fi casată pentru acest motiv atunci când instanța săvârșește un exces de putere, adică atunci când fie pronunță o hotărâre fără nici o competență în acea problemă, fie chiar și atunci când ea săvârșește orice alt act de procedură în afara prerogativelor recunoscute instanțelor prin lege. Cu alte cuvinte, o asemenea ipoteză este realizată atunci când există o imixtiune a autorității judecătorești în sfera activității autorității executive sau legislative astfel cum este consacrată de Constituție.
Acest motiv nu subzistă în cauză. În aceste limite, faptul că recurentul invocă acordarea de către instanță a unor drepturi bănești în condițiile în care nu mai sunt prevăzute de legislația în vigoare dar nesocotind conținutul în date al Deciziei nr.21/ 10.03.2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Secții Unite și modul de adoptare a OG nr.8/2007 invocat în cauză nu înseamnă accesarea domeniului legislativ, ci doar o eventuală greșită aplicare ți interpretare a normelor de drept incidente în cauză, critici ce se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă invocat de ambii recurenți.
În aceste limite se va constata netemeinicia primei dintre criticile invocate de recurentul Ministerul Justiției și Libertăților și demonstrată de conținutul explicit al considerentelor și dispozitivului Deciziei nr.21/ 10.03.2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Secții Unite, decizie care este obligatorie pentru toate instanțele judecătorești din România în conformitate cu prevederile art. 329. proced. civ.
În dispozitivul acesteia se arată că "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001".
În același timp, în considerentele aceleiași decizii, printre altele, se menționează expres că "inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art.47 din Legea nr.50/1996, republicată, și, respectiv, ale art.231din Legea nr.56/1996, modificată și completată, să se producă și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000; că "sub acest aspect, în raport de cele reținute, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice"; că "acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, așa cum s-a arătat, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr.83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 107 alin. (3) din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței art.108 alin.(3), în forma republicată în 2003 Constituției României]".
După cum se observă, însăși Înalta Curte de Casație și Justiție în redactarea motivării deciziei folosește sintagma "în continuare", pentru a sublinia că drepturile bănești precum cele acordate prin sentința recurată (sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară), se cuvin celor îndreptățiți și în continuare ori pentru viitor, respectiv după data pronunțării hotărârilor judecătorești date în această materie, până la momentul încetării raporturilor de muncă dintre părți ori al abrogării, cu respectarea normelor constituționale și legale, a textului ce constituie temeiul acordării drepturilor respective.
Așa fiind, în mod just, prin hotărârea recurată s-a dispus plata și în continuare a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
C de-al doilea motiv de recurs comun invocat de ambii recurenți (art.304 pct.9 Cod pr.civilă), se referă la faptul că dreptul la sporul pretins prin acțiune nu mai poate fi considerat că există după data de 03.02.2007, când prin OG nr. 8/2007 s-a abrogat expres întreaga Lege nr.50/1996, și deci și art.47 din acest act normativ, text care constituia temeiul acordării sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Aceste susțineri urmează a fi înlăturate pentru argumente ce decurg din conținutul explicit al considerentelor și dispozitivului precitatei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.21/2008.
Așa cum s-a arătat mai sus, în redactarea acestei hotărâri judecătorești obligatorii, instanța supremă a folosit expresii care demonstrează că a considerat că sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică se cuvine celor îndreptățiți și după data de 03.02.2007. În acest sens, în decizie se evidențiază, printre altele, că " rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice" și că "acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea".
Ținând seama de faptul că respectiva decizie s-a pronunțat la data de 10.03.2008, este evident că Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că și la acel moment, dar și în continuare, cei îndreptățiți trebuie să beneficieze de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Judecătorii instanței supreme nu puteau omite existența și efectele OG nr.8/2007 la momentul când au pronunțat și redactat decizia nr.21/2008.
În plus, este de notorietate faptul că sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică s-a plătit lunar de către debitorii acestei obligații și după data de 03.02.2007, exemple fiind în acest sens membrii și personalul Consiliului Superior al Magistraturii, judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, procurori de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, etc. Or, dacă art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat la data de 03.02.2007, nu mai exista nici o justificare legală pentru achitarea și după acest moment a sporului în discuție către categoriile profesionale suscitate.
Față de aspectele de fapt și de drept mai sus redate, Curtea în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge recursurile ca nefondate, menținând ca legală sentința atacată fiind pronunțată cu interpretarea corectă a normelor de drept material incidente în cauză.
PENTRU ACESTEMOTIVE
ÎN NUMELELEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenții-pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T -MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.492 din 19 decembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII a Civilă și Pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-(7507/2008), în contradictoriu cu intimata-reclamantă - și intimații-pârâții CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, TRIBUNALUL TELEORMAN.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.05.2009
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact.
2.ex./19.06.2009
Jud. fond:;
Președinte:Petrică ArbănașJudecători:Petrică Arbănaș, Elena Luissa Udrea, Liviu
