Drepturi salariale (banesti). Decizia 401/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 401/R-CM
Ședința publică din 03 Martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu JUDECĂTOR 2: Laura Ioniță
JUDECĂTOR 3: Nicoleta Simona
Judecător - -
Grefier
S-au luat în examinare pentru soluționare, recursurile declarate de pârâtul MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și de pârâtul-chemat în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICEprinDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.201/F-CM din 19 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns consilier juridic pentru recurentul-pârât MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și pentru intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, în baza delegaților depuse la dosar și consilier juridic pentru recurentul-pârât-chemat în garanție Ministerul Finanțelor PubliceprinDirecția Generală a Finanțelor Publice V, în baza delegației depusă la dosar, lipsind intimatul-reclamant și intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că nu sunt cereri prealabile acordării cuvântului asupra recursului.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lor.
Consilier juridic pentru recurentul-pârât MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și pentru intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI susține oral recursul așa cum a fost formulat în scris, solicitând admiterea lui, modificarea sentinței primei instanțe și pe fond respingerea acțiunii ca nefondată.
Având cuvântul asupra recursului formulat de pârâtul-chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice, solicită respingerea acestuia ca nefondat.
Consilier juridic, pentru recurentul-pârât-chemat în garanție Ministerul Finanțelor PubliceprinDirecția Generală a Finanțelor Publice V, susține oral recursul așa cum a fost formulat în scris, solicitând admiterea lui, modificarea sentinței atacate, respingerea acțiunii față de instituția pe care o reprezintă ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și a cererii de chemare în garanție.
CURTEA
Constată că prin acțiunea civilă înregistrată sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI; Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea și Ministerul Economiei și Finanțelor pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați primii trei pârâți la plata diferențelor de drepturi salariale determinate ca urmare a creșterilor salariale prevăzute de nr.OG10/2007, după cum urmează: cu 5% față de nivelul lunii decembrie 2006, pentru perioada 1.01.2007-04.04.2007, cu 2% față de nivelul lunii martie 2007, pentru perioada 1.04.2007 - 4.04.2007, actualizate cu indicele de inflație, pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul său de muncă, iar pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, în prezent Ministerul Finanțelor Publice, la alocarea fondurilor necesare efectuării plății.
În motivarea acțiunii reclamantul arată că a ocupat funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Horezu în perioada 1.08.1994 - 4.04.2007, în prezent fiind pensionat pentru cauză de invaliditate potrivit deciziei nr.-/14.04.2008 privind acordarea pensiei de serviciu emisă de Casa Județeană de Pensii
Prin nr.OG10/2007 au fost prevăzute creșteri salariale ce se vor acorda pe parcursul anului 2007 personalului bugetar și celui care ocupă funcții de demnitate publică, singura categorie profesională exceptată fiind cea a magistraților.
Consideră reclamantul că în acest fel s-a creat un caz de discriminare care poate fi înlăturat doar prin acordarea creșterilor salariale în cauză și categoriei profesionale exceptate.
În drept, reclamantul invocă dispozițiile art.21 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, ale art.283 din Codul muncii, ale Constituției României, Declarația Universală a Drepturilor Omului și Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Ministerul Finanțelor Publice a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat lipsa calității procesuale active a reclamantului arătând că acesta nu face dovadă că este titularul dreptului dedus judecății pentru perioada aprilie 2007, fiind pensionat. A mai invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui minister, întemeiată pe faptul că această instituție răspunde doar de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite. A susținut că între Ministerul Finanțelor Publice și reclamant nu există raporturi de muncă, asemenea raporturi juridice fiind între reclamant și MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI.
Prin aceeași întâmpinare s-a susținut că în speță nu sunt incidente prevederile art.21 din nr.OG137/2000, nefiind vorba despre un tratament diferențiat. Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 818/2008 a constatat că prevederile art.1 din nr.OG137/2000, republicată sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice solicitând ca, în cazul în care va cădea în pretenții, să fie obligat să aloce sumele necesare achitării drepturilor bănești solicitate prin acțiune.
Același pârât a formulat și întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, motivat de faptul că prin decizia nr.821 din 3 iulie a Curții Constituționale s-a constatat că disp.art.2 alin.1 și alin.11, precum și disp.art.27 din nr.OG137/2000 sunt neconstituționale.
Pe fondul cauzei a precizat că prevederile criticate de reclamant au un scop legitim, iar metodele pentru realizarea acestui scop sunt adecvate și necesare și astfel nu poate fi vorba despre existența unei discriminării.
A mai arătat pârâtul că prin nr.OUG27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată prin Legea nr. 45/2007 s-a prevăzut indexarea periodică a valorii de referință sectorială pentru judecători, procurori și alte categorii de personal din sistemul justiției, iar singura categorie de drepturi bănești ce se poate transcrie în carnetul de muncă este retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta, iar nu sporurile și adaosurile salariale.
Examinând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, tribunalul a reținut că potrivit art.10 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice acest minister elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat propunând rectificările corespunzătoare.
Așa fiind, luând în considerare atribuțiile legale de rectificare a bugetului, această instituție are calitate procesuală pasivă în ceea ce privește alocarea fondurilor necesare acoperirii sumelor pretinse prin acțiune.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului pentru perioada aprilie 2007, instanța a constatat că prin decizia de pensionare nr.-/10.04.2007, drepturile reclamantului au fost stabilite începând cu data de 4.04.2007, așa încât plata diferențelor de drepturi salariale poate fi solicitată pentru perioada 1.04.2007 - 4.04.2007.
În ceea ce privește excepțiile invocate de pârâtul Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, cu privire la admisibilitatea acțiunii în discriminare, instanța a reținut următoarele:
Art.4 și 16 din Constituția României consacră principiul egalității, între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, iar art.20 din legea fundamentală a statului stipulează că dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și tratatele la care România este parte.
În dreptul intern, principiul nediscriminării este reglementat de dispozițiile art.6 alin.3 din Codul muncii, în conformitate cu care pentru muncă egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare, precum și de nr.OG137/2000, aprobată prin Legea nr.48/2002, modificată prin Legea nr.27/2004, care în art.1 alin.2 lit.e, punctul i garantează egalitatea între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, subliniindu-se dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
Art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede că toți oamenii au dreptul, fără nicio discriminare, la salariu egal pentru muncă egală. Este interzisă discriminarea și prin art.2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, precum și prin art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (ratificată de România prin Legea nr. 30/1994).
Toate aceste acte internaționale sunt aplicabile în speța dedusă judecății și impun concluzia că acțiunea este admisibilă.
În ceea ce privește fondul cauzei, s-a arătat în considerentele hotărârii, reclamantul a deținut funcția de procuror până la data de 10.04.2007. Prin decizia nr. -, i s-au stabilit drepturile de pensie începând cu data de 4.04.2007.
Prin nr.OG10/2007 au fost acordate creșteri salariale pentru personalul bugetar pe parcursul anului 2007, după cum urmează:
5% începând cu 1.01.2007, 2% începând cu 1.04.2007 și 11% începând cu 1.10.2007, toate procentele raportându-se la nivelul lunii anterioare.
OG nr.10/2007 reglementează creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 pentru două categorii de personal: personalul bugetar salarizat potrivit nr.OUG24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalul salarizat potrivit anexelor nr.II și III la Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.
Așadar, acest act normativ nu are în vedere categoria magistraților.
Reclamantul se află însă în situație comparabilă cu persoanele la care se referă OG nr.10/2007, în sensul că este tot persoană salarizată de la bugetul de stat. Creșterile salariale care se acordă anual urmăresc acoperirea inflației pe o anumită perioadă și tocmai de aceea toți bugetarii trebuie să beneficieze de indexările anuale.
În acest context, este discriminatorie prevederea legală prin care se acordă indexarea anuală doar pentru unele categorii de salariați bugetari.
S-a apreciat că o reparație integrală a prejudiciului cauzat prin discriminare presupune actualizarea cu indicele de inflație a drepturilor bănești solicitate. Au fost avute în vedere pentru aceasta și prevederile art.161 alin.4 Codul muncii.
Ca urmare a celor reținute mai sus, prin sentința civilă nr.201/F-CM/19.11.2008, Curtea de APEL PITEȘTIa admis acțiunea și a obligat pe pârâții Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea să plătească reclamantului diferențele salariale determinate ca urmare a creșterilor salariale prevăzute de nr.OG10/2007 astfel: cu 5% față de nivelul lunii decembrie 2006, pentru perioada 1.01.2007-4.04.2007 și cu 2% față de nivelul lunii martie 2007 pentru perioada 1.04.2007-4.04.2007, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Totodată, a obligat pe pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantului, iar pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății.
Împotriva sentinței au declarat recurs, în termen legal, pârâtul - chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice și pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Primul dintre recurenți a criticat sentința pentru netemeinicie și nelegalitate pentru următoarele aspecte:
Soluția admiterii cererii de chemare în garanție a fost dată cu încălcarea prevederilor art.60-63 din Codul d e procedură civilă, deoarece Ministerul Finanțelor Publice nu are obligația de garanție sau despăgubire față de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție în ceea ce privește plata sumelor pretinse de angajații acestuia din urmă.
Reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute în Legea bugetului de stat, respectiv a solicitării din partea Ministerului Public de deschidere de credite și a refuzului expres a ordonatorului principal de credite de alocare a sumelor solicitate.
În aceste condiții, lipsa culpei Ministerului Finanțelor Publice este evidentă.
Pe de altă parte, se arată, chemarea în garanție nu este admisibilă în materia litigiilor de muncă.
O altă critică vizează soluția dată excepției de inadmisibilitate a acțiunii în despăgubire pentru discriminare, recurentul arătând că prin decizia nr.818/2008, Curtea Constituțională a constatat că prevederile art.1 din nr.OG137/2000, republicată, sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Reclamantul tocmai acest lucru solicită, de aceea acțiunea este inadmisibilă pentru încălcarea competenței generale a instanțelor judecătorești.
S-a reținut greșit situația comparabilă, se susține în motivarea recursului, între categoriile de angajați supuse analizei, cu atât mai mult cu cât magistrații au lege specială de salarizare.
Ultima critică vizează soluția dată excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.
Partea a subliniat că rolul acestui minister este numai acela de a elabora proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
În drept, recursul este întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041Cod procedură civilă.
Prima dintre criticile formulate de către recurentul-pârât MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție este aceea a greșitei soluționări a excepției de inadmisibilitate a acțiunii în despăgubire pentru discriminare.
Argumentele sunt identice cu cele arătate în susținerea primului recurs.
În al doilea rând se arată că în mod nefondat s-a reținut existența tratamentului discriminatoriu față de alte categorii de personal în privința acordării indexărilor.
Cele două categorii profesionale supuse comparației nu sunt salarizate în baza acelorași coeficienți de multiplicare și nici pe aceeași valoare de referință sectorială.
Mai mult, pentru corpul magistraților, legiuitorul a prevăzut prin lege specială, drepturi salariale majorate periodic. În acest sens sunt dispozițiile nr.OUG27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobate prin Legea nr.45/2007.
Acceptarea soluției instanței de fond ar însemna, în opinia recurentului-pârât, echivalarea sistemelor de salarizare ale categoriilor de personal diferite și ar da posibilitatea personalului contractual să solicite sporurile și indexările salariale acordate prin lege magistraților.
O altă critică este aceea că actualizarea cu rata inflației a fost dispusă în mod nelegal, câtă vreme ordonatorul principal de credite nu poate să înscrie în bugetul propriu nicio plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2008 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea bugetului de stat nr.388/2007, care nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata diferențelor salariale stabilite de către instanță.
Din acest punct de vedere, obligația actualizării apare imposibil de executat, mai mult, ea constituie un mijloc de constrângere pentru debitor și este lipsită de cauză juridică.
În drept recursul este întemeiat pe disp.art.304 pct.4 și 9 și art.3041Cod procedură civilă.
Recursurile vor fi reținute spre soluționare în baza art. 3 pct. 3 coroborat cu art. 2 alin. 1 lit. c) pr.civ. dată fiind declararea ca neconstituționale a prevederilor nr.OUG 75/2008 privitoare la competență în materia litigiilor de muncă, în care reclamanții au calitatea de personal salarizat prin nr.OUG 27/2006 și prin nr.OG 8/2007. A se vedea în acest sens decizia nr. 104/20.01.2009 a Curții Constituționale.
Recursul pârâtului MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție precum și criticile celuilalt recurent vizând admisibilitatea acțiunii în despăgubire pentru discriminare și fondul cauzei, care se încadrează în cazurile de nelegalitate și netemeinicie reglementate de disp. art. 304 pct.4 și 9 pr.civ. nu sunt fondate.
Excepția de inadmisibilitate a acțiunii întemeiată pe încălcarea competenței generale a instanțelor judecătorești a fost corect soluționată. Curtea consideră că este atributul instanței de judecată a verifica dacă aplicarea reglementărilor în domeniul salarizării personalului din autoritățile și instituțiile publice, în executarea raporturilor juridice de muncă este conformă regulilor și principiilor de drept consacrate în materie de normele interne și internaționale.
Aceleași considerente au fost avute în vedere și de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Secțiile Unite la pronunțarea Deciziei nr.VI/2007, prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat cu privire la aplicarea dispozițiilor art.11 alin.(1) din nr.OUG177/2002, art.28 alin.(4) din nr.OUG43/2002, modificată prin nr.OUG24/2004, modificată și aprobată prin Legea nr.601/2004.
Astfel, s-a arătat că este atributul instanței de judecată să verifice dacă aplicarea textelor de lege prin care s-au acordat sporuri la indemnizația de încadrare brută lunară judecătorilor și procurorilor care au soluționat cauze privind fapte de corupție s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii consacrat de art.16 alin.(1) din Constituția României, republicată, cu cel al egalității de tratament salarial pentru muncă egală instituit prin normele internaționale.
Legat de admisibilitatea acțiunii în care se invocă principiul nediscriminării, instanța reține următoarele:
În interpretarea dispozițiilor art.14 referitor la interzicerea discriminării din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Fundamentale, în hotărârea dată în cazul Thlimmenos vs. din 6 aprilie 2000, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a concluzionat că dreptul de a nu fi discriminat, garantat de Convenție, este încălcat nu numai atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situații analoage, fără a oferi justificări obiective și rezonabile, dar și atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără justificări obiective și rezonabile, persoane aflate în situații diferite, necomparabile.
Protecția egală a legii consacrată de Constituția României din 2003 - art.16 - se concretizează în următoarele obligații ale statului: de a se abține de la tratamentul diferențiat nejustificat în procesul de adoptare și aplicarea legii, de a interzice și sancționa prin lege discriminarea, de a crea remedii legale eficiente pentru victimele discriminării.
Această din urmă obligație pozitivă a statului presupune asigurarea accesului liber la justiție pentru repararea prejudiciului suferit prin discriminare.
Tratamentul diferențiat interzis de norma internațională menționată anterior trebuie să aibă ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege.
În cazul de față legea recunoaște, prin dispozițiile art.5 și art.6 alin.(3) Codul muncii, dreptul la salarizare egală pentru muncă egală și pregătire profesională egală. Principiul egalității de tratament salarial este consacrat de prevederile art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și a Libertăților.
Prin Hotărârea Frett din 2002 Curtea de la Strasbourg a rupt complet clauza de nediscriminare din art.14 de celelalte drepturi garantate prin Convenție, conferindu-i caracter autonom.
Rezultă, așa cum în mod judicios a apreciat și instanța de fond, că prezenta acțiune este admisibilă.
S-a susținut că nu poate fi reținută discriminarea câtă vreme drepturile solicitate de intimatul-reclamant nu sunt prevăzute de legislația în vigoare.
Prin art.1 din nr.OG10/2007 se stabilesc majorări în 3 etape ale salariilor de bază ale personalului contractual din sectorul bugetar stabilite potrivit nr.OUG24/2000, ale indemnizațiilor personalului care ocupă funcții de demnitate publică și ale celor care ocupă funcții asimilate cu funcții de demnitate publică.
Scopul acordării acestor majorări prin lege este acoperirea creșterii inflației pe o perioadă determinată.
În analiza situației de comparabilitate, trebuie pornit de la trăsătura caracteristică și comună a magistraților și categoriilor de personal nominalizate în ordonanța de guvern. Astfel, caracteristic personalului din autoritățile și instituțiile publice este că salariile, respectiv indemnizațiile, se suportă din fonduri defalcate de la bugetul de stat, cu consecința stabilirii prin lege a modului de salarizare - art.157 alin.2 Codul muncii.
Răspunderea pentru exercitarea funcției, complexitatea situațiilor, interdicțiile specifice, se reflectă în stabilirea indemnizațiilor magistraților în raport cu nivelul instanței sau parchetului, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură, pentru care sunt specifici coeficienții de multiplicare.
Aceasta nu are legătură cu stabilirea salariilor sau a indemnizațiilor în funcție de creșterea inflației.
Iar pretinsele majorări acordate magistraților potrivit art.38 din nr.OUG27/2006 nu au vizat decât anul 2006. Aceasta deoarece prognoza nu poate acoperi o perioadă îndelungată.
Pe de altă parte, raportându-ne la personalul care ocupă funcții de demnitate publică sau funcții asimilate și pentru care, de asemenea drepturile bănești se stabilesc în funcție de complexitatea atribuțiilor, interdicțiile specifice și sunt necontestat mai mari decât ale altor categorii de personal, indexările au fost acordate atât în anul 2006, cât și în anul 2007.
Creșterea costului alimentelor, al obiectelor de primă necesitate, determină scăderea salariului real pentru toate categoriile profesionale, iar acoperirea acesteia numai pentru anumite categorii de personal nu se poate justifica prin stabilirea unor salarii sau indemnizații de încadrare diferite după funcții, atribuții, interdicții, etc.
Nu este vorba numai despre capacitatea de a suporta creșterea inflației, ci despre necesitatea de a se menține în timp același raport între salariul nominal și cel real.
Or, menținerea acestui raport nu poate opera numai pentru anumite categorii de personal, fără altă justificare decât principiul diferențierii salariilor în raport cu funcția îndeplinită, care de altfel este un contraargument.
De fapt, aplicând diferit dreptul la indexare se ajunge la încălcarea principiului diferențierii salariilor în raport cu funcția îndeplinită.
Prin urmare, corect s-a reținut că tratamentul aplicat de instituțiile având atribuții în salarizarea reclamantului este discriminatoriu și încalcă prevederile art. 14 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art.5 din Codul muncii, precum și pe cele ale art.16 din Constituția României revizuită.
Simpla constatare a discriminării nu poate constitui o reparație efectivă a prejudiciului creat în executarea raporturilor de muncă de către o autoritate a statului, ceea ce înseamnă că stabilirea despăgubirilor prin raportare la procentele de indexare aplicate altor categorii profesionale pentru aceeași perioadă este legitimă.
Pentru considerentele vizând rolul indexării, se va reține că stabilirea despăgubirilor pentru neplata drepturilor salariale cuvenite, despăgubiri constând în actualizarea cu indicele de inflație reprezintă o corectă aplicare a prevederilor art.161 pct. 4 muncii.
Este fondat recursul pârâtului Ministerul Finanțelor Publice în ceea ce privește soluția dată excepției lipsei calității procesuale pasive.
În ceea ce privește cererea de obligare a acestui minister la virarea fondurilor necesare achitării acestor drepturi bănești, se rețin următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.18 și 20 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, ordonatorii principali de credite sunt miniștrii de resort, iar Guvernul asigură realizarea politicii fiscal-bugetare, elaborând proiectele legilor bugetare anuale și examinând periodic execuția bugetară.
Atribuțiile Ministerului Finanțelor Publice, enumerate de art.19 din lege, constau în pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobările contului general de execuție, în luarea măsurilor necesare pentru aplicarea politicii fiscal-bugetare.
Cu toate acestea pregătirea proiectelor amintite și măsurile de aplicare a politicii fiscal-bugetare au ca punct de pornire proiectele ordonatorilor principali de credite și se înscriu în limitele stabilite prin legile bugetare anuale sau prin legile de rectificare.
Constatând greșita aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente în materie, legat de excepția analizată, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 312 pr.civ. curtea va admite recursul acestei părți și va modifica în parte sentința în sensul că respinge acțiunea față de acest pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul-chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, în prezent MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.201/F-CM din 19 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința în sensul că respinge acțiunea față de acest pârât.
Menține în rest sentința.
Respinge recursul declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 martie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
,
Grefier,
Red./11.03.2009
GM/4 ex.
Jud.fond:
-
Președinte:Paulina GhimișliuJudecători:Paulina Ghimișliu, Laura Ioniță, Nicoleta Simona
