Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 402/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 402/R-CM
Ședința publică din 03 Martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu JUDECĂTOR 2: Laura Ioniță
JUDECĂTOR 3: Nicoleta Simona
Judecător - -
Grefier
S-a luat în examinare pentru soluționare, recursul declarat de reclamanții, împotriva sentinței civile nr.161/F-CM din 05 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic pentru intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în baza delegației depusă la dosar, lipsind recurenții-reclamanți, intimații-pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI, Tribunalul Vâlcea și intimatul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prin serviciul registratură al instanței, s-a depus la dosar întâmpinare formulată de intimatul-pârât Ministerul Justiției.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.
Consilier juridic pentru intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice având cuvântul, solicită respingerea recursului formulat de reclamanți ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de prima instanță ca legală și temeinică.
CURTEA
Asupra recursului civil de față,
Constată că, rin p. cererea înregistrată la data de 14 iulie 2008, reclamanții, au chemat în judecată pe pârâții Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI, Tribunalul Vâlcea și cu intimatul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării au solicitat obligarea în solidar a primilor patru pârâți la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariu pe perioada 2000 - 1.09.2004, reactualizate în raport de indicele de inflație, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să fie obligat să aloce sumele necesare efectuării plăților.
În motivarea acțiunii s-a arătat că în mod nelegal reclamanții au fost privați de dreptul la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% pe perioada mai sus arătată, așa după cum s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii.
Prin întâmpinare, Curtea de APEL PITEȘTIa invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune.
În urma probelor administrate în cauză, Curtea de APEL PITEȘTI, prin sentința civilă nr.161/F-CM/5 noiembrie 2008 a respins ca prescrisă acțiunea formulată de reclamanți împotriva pârâților.
S-a reținut de instanța de fond la pronunțarea acestei sentințe că dreptul la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică este un drept de creanță ce se poate stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul de trei ani, reglementat de art.3 din Decretul nr.167/1958, privitor la prescripția extinctivă.
Prescripția a început să curgă de la data când s-a născut dreptul la acțiune al reclamanților, dată în raport de care aceștia s-au apărat în sensul că momentul curgerii termenului de trei ani este acela al pronunțării deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a statuat și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, dreptul a continuat să existe în favoarea lor.
Prin decizia pronunțată în recursul în interesul legii nu s-a născut în patrimoniul reclamanților dreptul la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, fiindcă acesta preexista hotărârii, instanța supremă în soluția pronunțată a statuat cu privire la existența acestui drept și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000.
Aplicarea și interpretarea greșită a unui act normativ cu privire la existența dreptului nu are ca efect stingerea acestuia din patrimoniul titularului, ci doar împiedicarea exercitării lui, argument în raport de care se apreciază că existând dreptul în patrimoniul reclamanților exista și dreptul la acțiune în vederea valorificării anterior pronunțării deciziei în interesul legii.
Reclamanții au avut posibilitatea promovării unei acțiuni în justiție prin care să l-i se recunoască dreptul la despăgubiri din momentul în care au apreciat încălcarea lui, astfel că rămânerea în pasivitate a dus la stingerea dreptului material la acțiune potrivit art.1 din Decretul nr.167/1958.
Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs în termen legal reclamanții.
Se arată în motivarea recursului formulat că sentința instanței de fond este nelegală, întrucât nu s-a avut în vedere, potrivit dispozitivului recursului în interesul legii pronunțat de nr.21/2008 sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariu a fost recunoscut și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000.
În mod greșit instanța de fond a reținut că acțiunea reclamanților este prescrisă, fără a avea în vedere că potrivit art.7 alin.1 din Decretul nr.167/1958, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune, iar potrivit art.1886 cod civil "nici o prescripție nu poate începe a curge mai înainte de a se naște acțiunea supusă acestui mod de stingere".
Conform acestei reguli, prescripția începe să curgă de la data nașterii dreptului material la acțiune și în speță dreptul magistraților și a personalului auxiliar nu a fost niciodată nici negat nici contestat, ci pur și simplu prin dispozițiile art.I pct.32 și 42 din nr.OG83/2000 au fost abrogate expres dispozițiile din Legea nr.50/2006 privitoare la plata acestui spor.
Prin decizia pronunțată în recursul în interesul legii sus arătată, se constată că nr.OG83/2000 a fost adoptată cu nerespectarea de către Guvern a legii prin care era abilitat să acorde ordonanțe.
În măsura în care ar fi fost previzibil ca legea să fi fost interpretată în sensul recunoașterii dreptului la sporurile anulate în mod expres de nr.OG83/2000 s-ar fi putut aprecia că a început să curgă prescripția la data adoptării acestui act normativ, situație în care justițiabilul ar fi fost sancționat pentru lipsa de diligență în vederea apărării drepturilor și intereselor sale.
Cum dreptul la acțiune s-a născut la data pronunțării nr.36/2007 și nr.21/2008, în mod nejustificat instanța de fond a respins ca prescrisă acțiunea formulată de reclamanți.
Față de cele arătate, se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul admiterii în totalitate a acțiunii formulată de reclamanți.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Recursul declarat de reclamanți este nefondat.
Prin acțiunea formulată, reclamanții-recurenți au solicitat obligarea pârâților la plata unor diferențe de drepturi salariale ce reprezintă sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariu, conform deciziei nr.21 pronunțată în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție B cu motivarea că prin aceasta s-a statuat că judecătorii și personalul auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești au dreptul la un spor de risc și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001.
Instanța de fond a apreciat ca prescrisă acțiunea formulată de reclamanți pentru plata acestor drepturi la 14 iulie 2008 și care au fost solicitate pentru perioada 2000-1 septembrie 2004.
Acțiunile având ca obiect plata drepturilor salariale de către angajatori constituie conflicte de muncă privitoare la executarea raporturilor de muncă în sensul dispozițiilor art.281 din Codul muncii.
Curtea constată că cererile având ca obiect plata drepturilor salariale neacordate s-au a unor despăgubiri către salariat, categorie în care se include și prezenta cauză, pot fi formulate în baza art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Potrivit art.166 din Codul muncii, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data când drepturile respective erau datorate.
La alin.2 al acestui text de lege se prevede că termenul de prescripție prevăzut la alin.1 este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului.
Pe de altă parte, și potrivit art.3 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, termenul de prescripție fiind de 3 ani de la data nașterii dreptului.
Art.16 pct.1 din Decretul nr.167/1958 sus arătat, prevede că prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărei acțiune se prescrie făcută de cel în folosul căruia curge prescripția.
În speță, așa cum s-a arătat mai sus, obiectul acțiunii de față îl formează dreptul salarial al reclamanților.
Potrivit art.161 Codul muncii, drepturile salariale se plătesc odată pe lună, astfel că pentru prestații succesive dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre prestații se stinge printr-o prescripție deosebită. În acest sens sunt prevederile art.12 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă.
Pentru perioada 2000 - 1 septembrie 2004, cât au solicitat reclamanții, dreptul la acțiune s-a prescris, cererea de chemare în judecată fiind introdusă la data de 14 iulie 2008, cu depășirea termenului de 3 ani prevăzut de lege, chiar și pentru ultima dintre prestații.
Soluționarea recursului în interesul legii în această materie prin Decizia nr.21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu constituie caz de întrerupere a prescripției întrucât nu se regăsește printre cele enumerate de art.16 din decret.
Soluția pronunțată în interpretarea dispozițiilor incidente în materie nu echivalează cu recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie făcută de însuși debitorul.
Pe de altă parte, nu s-a făcut dovada existenței unei cereri mai vechi de chemare în judecată vizând aceeași perioadă pentru a ne afla în prezența unui alt caz de întrerupere a prescripției.
Pentru aceste motive, în temeiul art.1 din decret, în mod corect instanța de fond a respins ca prescrisă acțiunea reclamanților.
Sentința astfel pronunțată fiind legală și temeinică în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții, împotriva sentinței civile nr.161/F-CM din 5 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 martie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
,
Grefier,
Red./5.03.2009
GM/2 ex.
Jud.fond:
-
Președinte:Paulina GhimișliuJudecători:Paulina Ghimișliu, Laura Ioniță, Nicoleta Simona
