Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 403/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 403/R-CM
Ședința publică din 03 Martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu JUDECĂTOR 2: Laura Ioniță
JUDECĂTOR 3: Nicoleta Simona
Judecător - -
Grefier
S-au luat în examinare pentru soluționare recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTITIEI și MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.204/F-CM din 19 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, curtea constată recursul în stare de judecată și trece la soluționarea lui.
CURTEA
Constată că prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Harghita, reclamantul a chmat în judecată pe pârâții Tribunalul Harghita, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să îi oblige pe primii doi pârâți la plata sporului de risc și solicitare neuropsihică, în procent de 50%, prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996, începând cu 9.05.2006 și până la data 1.02.2007, iar pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare efectuării plăților.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea personalului din organele autorității judecătorești, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar. Acest text legal a fost abrogat ulterior, prin art.50 din nr.OUG177/2002, abrogare ce a fost înlăturată prin art.41 din nr.OUG27/2006, care a abrogat în totalitate UG. nr.177/2002. Ca atare, dreptul prevăzut din art.47 din Legea nr.50/1996 a rămas în vigoare, astfel că trebuie acordat în continuare, existând condițiile de risc și solicitare neuropsihică, condiție de acordare a sporului amintit.
Prin cererea de la fila 34 dosar, reclamantul și-a precizat acțiunea, arătând că prin sentința civilă nr.225/CM/7.03.2008, pronunțată în dosarul nr- a Tribunalului Argeș, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.364/29.04.2008 a Curții de APEL PITEȘTI, pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Harghita au fost obligați la plata sporului de 50% pentru perioada 9.05.2006 - 1.02.2007 și, întrucât la data de 1.06.2007 reclamantul s-a transferat la Judecătoria Câmpulung, a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârât a Tribunalului Argeș. A mai solicitat obligarea pârâților Ministerul Justiției și Tribunalul Harghita să achite sporul de 50% pe perioada 1.02.2007 - 1.06.2007, iar a pârâților Ministerul Justiției și Tribunalul Argeș să achite același spor începând cu data de 1.06.2007 și în continuare.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii, arătând că temeiul juridic invocat de reclamant, art.47 din Legea nr.50/1996, a fost abrogat total și explicit prin nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești. A mai arătat pârâtul că finalitatea modificării legislației de salarizare a magistraților din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor, precum și a personalului de specialitate juridică asimilat magistraților nu a fost în nici un caz diminuarea drepturilor salariale, ci, dimpotrivă, creșterea acestora, însă în cadrul unui nou sistem de salarizare bazat pe principii noi, prin includerea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și a altor sporuri în indemnizația unică de care beneficiau reclamanții la acel moment.
Același pârât a solicitat respingerea capătului de cerere referitor la acordarea în continuare a drepturilor solicitate, cu motivarea că este un drept viitor care nu s-a născut încă, reclamantul nejustificând un interes actual, cererea fiind deci prematură.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale, cu motivarea că între reclamanți și Statul Român nu există raporturi de muncă care să justifice calitatea procesuală pasivă a Statului Român.
Prin întâmpinarea formulată de același pârât aflată la filele 27-29 dosar, s-a invocat și excepția inadmisibilității acțiunii, arătându-se că obligarea acestuia la majorarea creditelor bugetare aprobate Ministerului Justiției este inadmisibilă, deoarece suplimentarea cheltuielilor stabilite prin Legea bugetului de stat se poate face numai pe bază de lege, iar dacă instanța ar admite o astfel de acțiune și-ar depăși atribuțiile puterii judecătorești, adăugând la lege.
Prin sentința civilă nr.185/7.02.2008, pronunțată de Tribunalul Harghitaa fost admisă excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu de către această instanță și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș, având în vedere că reclamantul are domiciliul ales în localitatea Câmpulung, jud. A, precum și dispozițiile art.284 alin.2 Codul muncii, dosarul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Argeș pe data de 27.03.2008.
Prin încheierea din data de 11.07.2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, cauza a fost scoasă de pe rol și a fost înaintată Curții de APEL PITEȘTI, spre competentă soluționare, în baza art.II alin.2 din nr.OUG75/2008, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22.07.2008.
Prin sentința civilă nr.204/F-CM/19.11.2008 a fost admisă acțiunea precizată și au fost obligați pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Harghita să achite reclamantului sporul de 50%, pentru perioada 1.02.2007-1.06.2007, precum și pe pârâtul Tribunalul Argeș, pentru perioada: 1.06.2007 și în continuare, sume actualizate cu indicele de inflație, la data plății efective.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze celorlalți pârâți fondurile necesare achitării acestor sume.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a analizat cu prioritate, conform art.137 cod procedură civilă, excepțiilor invocate de pârâți.
Astfel, instanța a apreciat că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor nu este întemeiată, motivat de faptul că, în temeiul dispozițiilor art.1 din nr.OUG22/2002 aprobată prin Legea nr.188/2002, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în baza titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă, iar conform art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare, astfel că, față de cererea având ca obiect alocarea fondurilor necesare sumelor ce urmează a fi plătite reclamanților, acesta are calitate procesuală pasivă.
Prin urmare, pentru plata drepturilor salariale este necesară includerea sumelor datorate cu acest titlu în bugetul Ministerului Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, având obligația potrivit art.2 din același act normativ, să dispună toate măsurile necesare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetul propriu al Ministerului și al instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
De asemenea, excepția inadmisibilității invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost apreciată ca neîntemeiată, întrucât în cauza dedusă judecății prin soluția ce urmează a se pronunța instanța nu pătrunde în sfera de autoritate și de competență a legiuitorului, ci verifică temeinicia sau netemeinicia pretențiilor deduse judecății. Aceeași soluție juridică se impune și față de statuările Înaltei Curți de Casație și Justiție prin decizia în interesul legii nr.21/10 martie 2008.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța a reținut că reclamantul are calitatea de judecător, funcționând la Judecătoria Toplița, jud. H, în perioada 9.05.2006-1.06.2007, iar din data de 1.06.2007 la Judecătoria Câmpulung N.
Prin sentința civilă nr.225/CM/7.03.2008 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-, rămasă irevocabilă, reclamantului i-a fost acordat sporul de 50% pentru perioada 9.05.2006 - 1.02.2007, cât a funcționat la Judecătoria Toplița, urmând a fi acordat acest spor pentru perioada 1.06.2007, când a început să lucreze la Judecătoria Câmpulung și în continuare, având în vedere prevederile art.47 din Legea nr.50/1996.
Art. 47 din Legea nr. 50/1996 prevede dreptul reclamantului de a i se acorda un spor de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Legea este actul juridic al Parlamentului elaborat în conformitate cu Constituția potrivit unei proceduri prestabilite și care reglementează relațiile sociale cele mai generale și mai importante, are forță juridică superioară tuturor celorlalte acte normative și emană de la organul suprem al puterii în stat. Noțiunea de supremație juridică a legii constă în faptul că norma stabilită de ea trebuie să corespundă celor cuprinse în Constituția României și toate celelalte acte juridice emise de organele statului nu pot să o abroge, să o modifice sau să deroge de la ea, fiindu-i subordonate din punct de vedere al eficacității juridice.
Potrivit dispozițiilor Constituției României în vigoare la acea dată, respectiv art.114 alin.1, Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, iar potrivit art.72 pct.3 lit. h și i din acea Constituție, printr-o lege organică se reglementează organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanțelor judecătorești, a Ministerului Public și a Curții de Conturi, precum și regimul general privind raporturile de muncă. Or, un element esențial al raportului de muncă îl reprezintă tocmai salariul și ca atare, trebuia să fie reglementat numai printr-o lege organică.
Potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 republicată, în temeiul art. VI din nr.OG9/1997 și modificată prin nr.OG56/1997, nr.OUG75/1997 și Legea nr.154/1998: pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Textul art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat expres prin art.1 pct.41 din nr.OG83/2003. Totodată, prin art.50 alin.2 din nr.OUG177/2002 a fost abrogat art.11, precum și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat acestora din Legea nr.50/1996.
La rândul său, nr.OUG177/2000 a fost abrogată prin art.41 lit. a din G nr.27/2007.
Susținerea reclamantului că în acest mod dreptul reglementat de art.47 din Legea nr.50/1996 a rămas în vigoare după data abrogării exprese prin nr.OG83/2000 și până la data de 1.02.2007 este întemeiată, întrucât acest articol a fost abrogat printr-un act normativ cu o forță juridică de eficiență inferioară cu actul normativ prin care a fost acordat. Aceleași statuări au fost reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia în interesul legii nr.XXI/10 martie 2008, prin care a constatat că, "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001".
Pe de altă parte, art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale prevede că "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
Sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamant este un drept de creanță, un bun în sistemul european, susceptibil de a fi protejat de art.1 din primul Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale ratificată de România prin Legea nr.30/18 mai 1994. Prin abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996, reclamanții au fost lipsiți de proprietatea asupra acestui bun, ori o privare de proprietate nu poate fi justificată decât dacă se demonstrează, în special, că a intervenit pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege. În acest sens trebuie precizată opinia constantă a Curții de la Strasbourg, conform căreia trebuie menținut un just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului.
Din cuprinsul nr.OG83/2000 prin care s-a abrogat art.47 din Legea nr.50/1996 nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților și a personalului auxiliar de specialitate asupra sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Potrivit art.20 alin.2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Astfel, instanța a reținut că există conflict între art.1 pct.42 din nr.OG83/2000 care a abrogat art.47 din Legea nr.50/1996 și art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană a drepturilor omului urmând a da preponderență și aplicabilitate juridică acestui din urmă text legal.
Referitor la cererea reclamantului de a se acorda acest spor și pentru viitor, curtea a constatat că rațiunile care justifică acordarea acestui drept sunt actuale și subzistă și pentru viitor, astfel încât se impune acordarea acestui drept și în continuare.
Pe de altă parte, abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și de tehnică legislativă, ceea ce înseamnă că acest articol este și în prezent în vigoare.
Acest aspect rezultă de altfel și din dispozitivul deciziei nr. XXI/10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Secții Unite, în recurs în interesul legii. Astfel, în decizia sa Înalta Curtea stabilit că acest spor se cuvine și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001, fără a stabili și o eventuală dată de la care acest spor nu s-ar mai cuveni.
În altă ordine de idei, salariul este o prestație periodică, iar art.110 alin.2 Cod procedură civilă permite solicitarea înainte de termen a unei prestații periodice, instituind practic o excepție de la regula potrivit căreia drepturile solicitate printr-o acțiune trebuie să fie actuale, urmând bineînțeles ca hotărârea obținută să fie pusă în executare la împlinirea termenului.
A concluzionat așadar instanța că reclamantul este îndreptățit să solicite acest spor și pentru viitor.
În termen legal sentința a fost recurată de pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Ministerul Justiției a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, în baza art.304 pct.9 Cod procedură civilă, arătând că în mod greșit instanța a dispus plata sporului de 50% și pentru viitor, în condițiile în care într-un proces civil dreptul pretins trebuie să fie actual, în speță acțiunea fiind prematură.
Ministerul Economiei și Finanțelor a susținut, în recursul său întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, că în mod eronat instanța de fond a reținut calitatea sa procesuală pasivă.
În dezvoltarea recursului s-a arătat că Ministerul Finanțelor nu poate fi confundat cu Statul Român sau cu bugetul de stat, că rolul său este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, cu respectarea procedurii instituite de Legea nr.500/2002, că nu este ordonator principal de credite și nici angajator pentru reclamant, iar creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite. În altă ordine de idei, suplimentarea cheltuielilor stabilite în Legea bugetului de stat se poate face numai prin lege, astfel că în speță, instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
Analizând sentința recurată, în raport de criticile formulate, Curtea constată următoarele:
Recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției este nefondat.
Este de remarcat în primul rând că prin decizia nr.XXI/10.03.2008 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr.5/2008 s-a statuat că sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică se cuvine și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001. A statuat Înalta Curte că dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 au produs și produc efecte și în continuare, neîncetându-și nici în prezent aplicabilitatea, și, ca atare, drepturile consacrate prin acest text de lege se cuvin și în continuare. Rezultă deci că prin decizia pronunțată în interesul legii nu s-a stabilit o eventuală dată de la care acest spor nu s-ar mai cuveni.
Pe de altă parte, este reală susținerea recurentului în sensul că una dintre condițiile ce trebuie îndeplinite pentru exercitarea acțiunii civile este ca dreptul să fie actual.
Art.110 alin.2 Cod procedură civilă permite însă promovarea unei acțiuni înainte de împlinirea termenului, în cazul prestațiilor periodice, instituind astfel o excepție de la regula enunțată mai sus. Salariul fiind o prestație periodică, rezultă că în mod corect instanța a făcut aplicarea art.110 alin.2 Cod procedură civilă.
Recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor este fondat.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor, Curtea constată că între acest pârât și eclamant nu există raporturi juridice de muncă, atribuții privind salarizarea acestuia având ceilalți pârâți.
Potrivit art.131 alin.1 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, ctivitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat, însă onform prevederilor art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, rolul Ministerului Finanțelor este numai acela de a elabora proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
Potrivit art.18 și art.20 din lege ordonatorii principali de credite sunt miniștrii de resort, iar Guvernul asigură realizarea politicii fiscal-bugetare, elaborând proiectele bugetare anuale și examinând execuția bugetară.
Conform art.34 din legea nr.500/2002, ordonatorii principali de credite au obligația ca până la data de 15 iulie a fiecărui an să depună la Ministerul Finanțelor propunerile pentru proiectul de buget și anexele la acesta, iar conform art.35 Ministerul Finanțelor, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și a bugetului propriu, întocmește proiectele legilor bugetare și proiectele bugetelor, pe care le depune la Guvern până la data de 30 septembrie a fiecărui an. Art.36 prevede că bugetele se aprobă de Parlament pe ansamblu, pe părți, capitole, subcapitole, titluri, articole, precum și alineate, după caz, și pe ordonatorii principali de credite, pentru anul bugetar, precum și creditele de angajament pentru acțiuni multianuale.
Rezultă așadar că bugetul anual, inclusiv cel rectificat, are ca punct de pornire proiectele ordonatorilor principali de credite, astfel încât pârâtul Ministerul Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă.
Față de aceste considerente în temeiul art.291 Codul muncii, 304 pct.9 și 312 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul formulat de Ministerul Finanțelor și va modifica în parte sentința în sensul că va respinge acțiunea față de acest pârât, menținând în rest sentința. Va respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.204/F-CM din 19 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința în sensul că respinge acțiunea față de acest pârât.
Menține în rest sentința.
Respinge recursul formulat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 martie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red. /9.03.2009
GM//4 ex.
Jud. fond:
-
Președinte:Paulina GhimișliuJudecători:Paulina Ghimișliu, Laura Ioniță, Nicoleta Simona
