Drepturi salariale (banesti). Sentința 46/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția Litigii de Muncă
și Asigurări Sociale
DOSAR NR-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 46
Ședința publică din 7 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Aurelia Schnepf
JUDECĂTOR 2: Vasilica Sandovici Valentin Turcin
ASISTENȚI JUDICIARI:- -
-
GREFIER:
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanții, n, R, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Arad, Curtea de Apel Timișoara și Ministerul Economiei și Finanțelor, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pentru pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A, consilier juridic, care depune la dosar delegație nr. 56910/06.05.2008 emisă de Direcția Generală Juridică din cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor și delegație nr. 26783/6.10.2008, emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat se acordă cuvântul pe fond.
Reprezentanta pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui minister și solicită respingerea acțiunii conform motivelor expuse pe larg în întâmpinare.
CURTEA
În deliberare,asupra cauzei de față, constată:
Reclamanții, n, R, au chemat în judecată pârâții: Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Arad, Ministerul Economiei și Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării solicitând obligarea acestora în solidar la plata sporului de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50%, calculat din salariul de bază brut lunar, actualizat cu indicele de inflație, începând cu data de 1 octombrie 2000 și până la data de 1 iulie 2004, cu dobânzi legale aferente sporului de la data nașterii drepturilor și până la plata efectivă, cu obligarea pârâților la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
În motivarea cererii lor, reclamanții au arătat că potrivit art.47 din Legea nr.50/19969 republicată,pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar" și că ulterior, prin art.50 din OUG nr.177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, printre altele, a fost abrogat și art.47 din Legea nr.50/1996, abrogare care a fost înlăturată prin art.41 din OUG nr.27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, prin faptul că acest ultim act normativ a abrogat în totalitate OUG nr.177/2002, nu și Legea nr.50/1996.
Reclamanții au apreciat că dreptul prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996 este și a rămas în vigoare la data apariției actului normativ care îl reglementează și pe cale de consecință el trebuia acordat în continuare procurorilor și personalului auxiliar de specialitate, lucru care nu s-a făcut. Mai mult, reclamanții au învederat instanței că la data stabilirii acestui drept, în baza art.47 din Legea nr.50/1996, legiuitorul a avut în vedere anumite criterii de referință care rezidă din condițiile în care personalul din justiție își desfășoară activitatea, condiții ce sunt caracterizate de acesta ca fiind condiții de risc și suprasolicitare neuropsihică.
La data stabilirii acestui drept, în baza art. 47 din Legea nr. 50/1996, legiuitorul a avut în vedere condițiile în care magistrații și personalul auxiliar își desfășoară activitatea caracterizate ca fiind de risc și suprasolicitare neuropsihică, sporuri prevăzute de altfel și prin disp. art. 155, 165,236, 239 și 241 pct. 1 lit. d din Codul muncii.
În Uniunea Europeană stresul în muncă reprezintă a doua problemă de sănătate legată de activitatea profesională și acesta afectează 28% dintre angajații Prevenirea stresului în muncă constituie unul din obiectivele formulate de Comunicatul Comisiei Europene privind noua strategie în domeniul securității și securității în muncă.
Agenția pentru Securitate și Sănătate în Muncă a elaborat o serie de fișe informative destinate să ajute la abordarea stresului în muncă, această fișă reprezentând o metodă de evaluare și prevenire a riscului la locul de muncă.
Comisia Europeană prin Directiva-cadru nr. 89/391 prevede reglementări fundamentale în domeniul securității și sănătății în muncă iar statele membre au implementat această directivă.
Prin Decizia nr. 21/10.03.2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000.
Invocând dispozițiile art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, se arată că Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție este obligatorie iar dreptul solicitat pe perioada anterioară acordării acestui spor nu a făcut obiectul vreunei acțiuni și nu s-a pronunțat nicio hotărâre în acest sens.
Condiția suspensivă s-a realizat la 10.03.2008, efectele producându-se retroactiv, potrivit art. 115 Cod civil, astfel că prescripția extinctivă începe să curgă de la data împlinirii condiției, ceea ce înseamnă că cererea nu este prescrisă.
Pârâtul Tribunalul Arad, prin întâmpinarea formulată, lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța, în măsura în care dreptul la acțiune nu este prescris.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiției a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune în temeiul art. 1, 7 din Decretul nr. 167/1958, raportat la art. 283 alih. 1 lit. c din Legea nr. 53/2003.
Pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, motivând că textul de lege - art.47 din Legea nr.50/1996, pe care reclamanții și-au întemeiat acțiunea, s-a aflat în vigoare de la data de 01.10.2000, când a fost emisă OG nr.83/2000 care a abrogat în mod expres acest articol.
Prin urmare, reclamanții susțin în mod greșit că art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat odată cu adoptarea OUG nr.177/2000 - privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, întrucât din dispozițiile art.50 alin.2 din acest act normativ reiese că nu se face referire la abrogarea dispozițiilor art.1 indice 1 din Legea nr.50/1996, dispoziții care se referă la indemnizațiile pentru magistrați și alte categorii de personal din organele autorității judecătorești, precum și la valoarea de referință sectorială în funcție de care se calculează aceste indemnizații și nu face nici o referire la sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, tocmai pentru că acesta a fost abrogat în mod expres odată cu adoptarea OG nr.83/2000 care la art.42 prevede că: art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat în mod expres prin art.1 pct.42 din OG nr.83/2002, deci cu mult înainte de intrarea în vigoare a OUG nr.177/2002.
A mai arătat pârâtul că pretențiile reclamanților de acordare a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică nu are nici o bază legală, în prezent statutul magistraților fiind reglementat de legea nr. 303/2004, iar salarizarea acestei categorii de personal se realizează în baza OUG nr. 27/2006, acte normative care nu prevăd acest spor și care reprezintă de fapt o problemă de legiferare, aparținând doar legiuitorului.
Prin întâmpinarea formulată, A, în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui minister, considerând că Ministerul Economiei și Finanțelor Publice nu poate fi confundat cu Statul Român și nici cu bugetul acestuia pentru a fi obligat la plata salariilor magistraților. Acesta nu poate fi obligat altor instituții și că nu poate vira și utiliza fonduri pentru finanțarea unui altui ordonator principal de credite.
De asemenea, a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 1.10.2000-1.07.2004, în temeiul art. 166 alin. 1 din Legea nr. 53/2003.
Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată motivat de faptul că acțiunea se întemeiază pe un text de lege abrogat.
Examinând actele și lucrările dosarului, cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor se apreciază că este neîntemeiată, urmând a fi respinsă, întrucât pârâtul are calitatea de ordonator principal de credite, însă obligația ce îi incumbă nu este de a plăti drepturile salariale cuvenite angajaților Ministerului Economiei și Finanțelor, nefiind vorba despre un raport juridic direct de dreptul muncii dintre reclamanți-angajați ai Ministerului Justiției și angajator, ci despre obligația Ministerului Economiei și Finanțelor conferită potrivit Legii bugetului de stat pentru anul 2008, respectiv Legea nr. 388/2007, aceea de a constitui volumul veniturilor și al cheltuielilor pe destinații și pe ordonatori principali de credite pentru bugetul de stat.
Astfel, obligația stabilită în sarcina Ministerului Economiei și Finanțelor în raport de obiectul cererii nu se referă la reglementările din art. 25 din nr.OUG 37/2008, strict cu privire la plata drepturilor salariale pentru angajații Ministerului Justiției. Totodată, acest minister, potrivit legii nr. 500/2002, a HG nr. 208/2005, coordonează activitățile privind sistemul bugetar, răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor de rectificare a acestor bugete și aprobă prin bugete sume pentru instituțiile publice, care în temeiul ordonanței Guvernului nr. 22/2007 vor executa obligațiile de plată potrivit cu titlurile executoriu.
În ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de către Direcția Generală a Finanțelor Publice A în reprezentarea Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției, Curtea apreciază că este neîntemeiată, urmând a fi respinsă, pentru următoarele considerente:
În procedura de reformă a justiției, prin anexa nr.2 pct.VI/3.2, Guvernul României s-a angajat să efectueze și plata sumelor datorate ca drepturi salariale magistraților și personalului auxiliar de specialitate pentru care nu există hotărâri judecătorești aferente perioadei 2000-2004.
Acest act normativ reprezintă o recunoaștere a dreptului în sensul prevederilor art.16 alin.1 lit. a din Decretul nr.167/1958 și, conform acestora, întrerupe cursul prescripției, iar potrivit dispozițiilor art.17, curge o nouă prescripție ștergându-se prescripția începută înainte de a se fi emis nr.HG232/2005.
Din perspectiva dreptului comun privitor la prescripție, respectiv a Decretului nr.167/1958 și a prevederilor art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii, termenul de prescripție extinctivă este echivalent intervalului stabilit de lege, înăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul la acțiune în sens procesual.
În legătură cu prescrierea dreptului la acțiune se mai cuvine menționat și faptul că actele normative de drept internațional la care România este parte, precum și deciziile și actele normative adoptate de Uniunea Europeană prin instituțiile sale se aplică deopotrivă tuturor cetățenilor statelor semnatare sau membre ale Uniunii, influențându-i în mod direct, inclusiv în domeniul muncii și securității sociale.
Atunci când este cazul, normele de drept comunitar european se aplică direct de către instanțele naționale, în activitatea lor de judecată.
Acest aspect rezultă din practica judiciară, - obligatorie pentru toate statele membre ale Uniunii Europene, - aCurții de Justiție a ComunitățilorEuropene,care a statuat că:judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional(Hotărârea din 9 martie 1978, dată în cauza Amministrazione delle finanze dello Stato/-thal, nr. C 106/77).
În același sens, prin Hotărârea din 19 iunie 1990, Qeen Secretary of for Transport, ex parte:, C-213/89, s-a statuat că:
1. Instanțele naționale sunt acelea cărora le revine, în temeiul art. 5 din Tratat, obligația să asigure protecția juridică ce decurge pentru justițiabili din efectul direct al dreptului comunitar.
2. Ar fi incompatibilă cu cerințele inerente naturii înseși a dreptului comunitar orice dispoziție a unui sistem juridic național sau orice practică legislativă, administrativă sau judiciară, care ar avea ca efect diminuarea eficacității dreptului comunitar prin faptul ca ar refuza judecătorului competent să aplice acest drept și puterea de a face, în chiar momentul acestei aplicări, tot ceea ce este necesar pentru a înlătura dispozițiile legislative naționale ce ar putea împiedica, chiar și numai temporar, aplicarea deplină a normelor comunitare.
Fără nici o îndoială, dreptul care face obiectul judecății în cauza de față este protejat, complementar, și deart. 1al Protocolului nr. 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, în conformitate cu careorice persoană fizică sau juridică "are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Rezultă deci că protecția instituită de acest text se realizează prin includerea în cuprinsul noțiunii de proprietate a bunurilor mobile și imobile ce pot aparține unei persoane fizice sau unei persoane juridice(CEDO, 8 februarie 1979, nr.7456/1976, Wiggins c/-).
În raport de această accepțiune și de protecția dreptului de proprietate consacrate de practica judiciară a CEDO, dreptul la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică pretins prin acțiunea introductivă este imprescriptibil, situație reglementată de prevederile art. 21 din Decretul nr. 167/1958, în conformitate cu care dispozițiile acestui act normativ nu se aplică dreptului la acțiune privitor la drepturile de proprietate, uzufruct, uz, abitațiune, servitute și superficie.
De altfel, obligativitatea respectării de către toate instituțiile Statului Român, inclusiv de Curtea Constituțională, a actelor normative de drept internațional ratificate de România rezultă neechivoc și din conținutul art. 11, art. 20, și art. 148 din Constituție, potrivit cărora statul se obligă să respecte cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, fiind garantată constituțional aducerea la îndeplinire a acestora.
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, drept subiectiv civil constituit în materia dreptului muncii, consacrat printr-o normă juridică organică, face parte din categoria drepturilor câștigate, iar deposedarea abuzivă cu privire la un bun, în sensul art.1 din Protocolul 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, face ca acțiunii în justiție care tinde la valorificarea lui să nu-i poată opune prescripția.
Examinând acțiunea dedusă judecății, în fond, în raport de susținerile părților, Curtea apreciază întemeiată cererea pentru următoarele considerente:
Dispozițiile art. 47 din Legea nr.50/1996 prevăd că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar beneficiază de un spor de 50% din salariul brut de bază lunar, iar abrogarea prin art.42 al nr.OG83/2000 a acestui text de lege, nu poate produce efecte juridice, fiind un act normativ inferior legii, existând o vădită contradicție cu dispozițiile Constituției și ale Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Procedându-se la abrogarea expresă prin art.1 pct.42 din OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996, a art.47 din Legea nr.50/1996, au fost încălcate atât normele constituționale referitoare la delegarea legislativă, cât și dispozițiile Legii nr.125/2000 privind abilitatea Guvernului de a emite Ordonanțe.
În legătură cu interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, prin decizia nr. XXI (21) a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, din 10 martie 2008, în dosar nr. 5/2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 444 din 13 iunie 2008, fost admis recursul în interesul legii iar potrivit acestei decizii,judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare OG nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001,dezlegarea dată asupra problemelor de drept fiind obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 329 alin.3 din Codul d e procedură civilă.
Față de dispozițiile acestei decizii, instanța va admite acțiunea civilă formulată de reclamanții, n, R, împotriva pârâților Tribunalul Arad cu sediul în A,--4, Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Va obliga pârâții să le plătească reclamanților sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pe perioada 01.10.2000-01.07.2004, cuantum actualizat cu indicele de inflație, începând cu 1.10.2000 până la plata efectivă, cu dobânzi legale de la pronunțarea hotărârii până la plată.
Va obliga angajatorul reclamanților să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civilă formulată de reclamanții, n, R, toți cu domiciliul procedural ales la sediul Tribunalului Arad,--4 împotriva pârâților Tribunalul Arad cu sediul în A,--4, Ministerul Justiției cu sediul în B- sector 5, Curtea de Apel Timișoara cu sediul în T, nr. 2A și Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul procedural ales în A,-.
Obligă pârâții să le plătească reclamanților sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pe perioada 01.10.2000-01.07.2004, cuantum actualizat cu indicele de inflație, începând cu 1.10.2000 până la plata efectivă, cu dobânzi legale de la pronunțarea hotărârii până la plată.
Obligă angajatorul reclamanților să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă.
Definitivă și executorie de drept.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 7 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
ASITENȚI JUDICIARI:- -
-
GREFIER,
Sentința se comunică:
Reclamanților:, n, R, toți cu domiciliul procedural ales la sediul Tribunalului Arad,--4
: Tribunalul Arad cu sediul în A,--4, Ministerul Justiției cu sediul în B- sector 5, Curtea de Apel Timișoara cu sediul în T, nr. 2A și Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul procedural ales în A,-.
Red. / 30.10.2008
Tehnored. /30.10.2008/57 ex./55 com
Președinte:Aurelia SchnepfJudecători:Aurelia Schnepf, Vasilica Sandovici Valentin Turcin