Drepturi salariale (banesti). Decizia 495/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția conflicte de muncă
și asigurări sociale
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 495
Sedința publică din 13 martie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Biberea
JUDECĂTOR 2: Florin Dogaru
JUDECĂTOR 3: Lucian Lăpădat
Grefier:- -
Pe rol este judecarea recursului declarat de pârâta Direcția Silvică C-S împotriva sentinței civile nr. 2110 din 24.11.2008 a Tribunalului C-S, dată în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic, lipsă fiind reclamantul.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța, din oficiu, pune în discuție excepția necompetenței materiale a instanței de fond, care a judecat această acțiune.
Reprezentantul pârâtei recurente pune concluzii de admitere a excepției, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de contencios administrativ a aceluiași tribunal. În subsidiar solicită admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr.211 din 24.11.2008, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul și s-a dispus obligarea pârâtei Direcția Silvică Reșița să plătească reclamantului drepturile bănești reprezentând compensațiile cuvenite în baza art.74 din Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2007 - 2008.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a avut în vedere că reclamantul a fost disponibilizat prin decizia nr. 236 din 06.06.2008, postul său fiind desființat ca urmare a retrocedărilor de păduri către foștii proprietari, cu efect de reducere a fondului forestier.
Din dispozițiile art. 74 din Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2007 - 2008, în vigoare la data concedierii reclamantului, rezultă că în cazul concedierii salariatului din motive neimputabile acestuia, unitatea îi va acorda compensații în bani în funcție de vechimea în unități silvice.
Față de dispozițiile art. 287 din Codul muncii și pentru că pârâta nu a făcut dovada că a achitat drepturile bănești reprezentând compensațiile în bani, în cuantum net stabilit în funcție de vechimea reclamantului în unități silvice și salariul brut prevăzut în contractul individual de muncă în vigoare la data concedierii, cuvenite reclamantului în baza dispozițiilor art. 74 din Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2007 - 2008, instanța a admis acțiunea așa cum a fost formulată.
Apărarea pârâtei, cum că aceste compensații sunt reglementate ca o posibilitate, nu are suport, având în vedere că, potrivit art. 969 Cod civil, contractul este legea părților, iar în contractul colectiv de muncă (documentul care reglementează raporturile de muncă ale părților) există prevedere expresă și obligatorie: art.74 din Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2007-2008 dispune că instituția "va acorda" dispoziție care nu lasă loc de interpretări.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Silvică Reșița.
Fără a intra în cercetarea motivelor de recurs invocate de către cele două pârâte, instanța de recurs a ridicat din oficiu excepția necompetenței materiale a instanței de fond, de a judeca această cauză, dată fiind calitatea de funcționari publici a reclamanților, excepție pe care o va admite, pentru considerentele de mai jos.
Regulile privind competența materială a instanțelor judecătorești sunt de strictă interpretare, aceasta însemnând și că ele au caracter imperativ, obligativitatea respectării lor incumbându-le în primul rând instanțelor de judecată;
Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată în anul 2004, prin art. 20 (3) dă în competența instanței de judecată de contencios administrativ soluționarea sesizărilor privind încălcările de către autoritățile sau instituțiile publice a legislației referitoare la funcția publică și funcționarii publici; este vorba, așa cum expres prevede acest text de lege, de sesizările privind astfel de încălcări ale actelor normative în vigoare, pe care le constată Agenția Națională a Funcționarilor Publici în activitatea sa de control.
Această agenție, spune legea, are "legitimare procesuală activă" și atunci când constată încălcări ale legislației privindu-i pe funcționarii publici, cum rezultă din textul de lege citat, putând în consecință să sesizeze instanța de contencios administrativ și când acestor funcționari le sunt încălcate drepturile legale derivate din drepturile salariale, precum în cauza de față, prin neplata lor.
Dacă Agenția Națională a Funcționarilor Publici, pentru astfel de încălcări ale legii nu sesizează instanța de contencios administrativ, așa cum s-a întâmplat și în speță, aceasta nu înseamnă, urmând o logică juridică elementară pentru acoperirea unei evidente lacune a legii, că înșiși funcționarii publici nu se pot adresa aceleiași instanțe de contencios administrativ, legitimarea lor procesuală activă necomportând, așadar, nici o discuție.
În consecință, și atunci când este vorba de astfel de încălcări a drepturilor legale ale funcționarilor publici, competența judecării pricinilor revine instanței de contencios administrativ, dat fiind și statutul special conferit de lege unei astfel de categorii de funcționari ai statului.
Una din ultimele completări legislative aduse Legii nr.188/1999, se referă la competența de judecată a instanțelor de contencios administrativ privind "cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public", exceptând numai situațiile date expres prin lege în competența altor instanțe; o astfel de excepție dată expres în competența altor instanțe, în cauza având obiectul celei de față, nu poate fi identificată de lege.
Completarea legislativă în discuție a fost făcută prin art. I pct. 88 din Legea nr. 251/2006, care introduce art. 901în Legea nr. 188/1999 republicată, privind Statutul funcționarilor publici; chiar dacă această completare legislativă,- în acord cu principiul constituțional, statuat în art. 126 alineat (6) din Constituție -, intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2007 (art. XIII din Legea nr. 251/2006), ea vine în sprijinul interpretării date mai sus prevederilor art. 20 (3) din Legea nr. 188/1999, în vigoare la data introducerii acțiunii în prezenta cauză, interpretare care are la bază, ca fundament, același text din Constituție.
Având în vedere cele de mai sus și dispozițiile art. 312 alineat 1 teza a I-a, alin. 2 teza a II-a, alineat 3 teza a II-a și alineat 6 teza a I-a din Codul d e procedură civilă, excepția necompetenței materiale a instanței de fond, ridicată din oficiu, va fi admisă implicit prin admiterea recursului, fiind vorba de o excepție care atrage o nulitate absolută și care poate fi invocată în orice stare a pricinii (art. 136 raportat la art. 159 punct 3 din Codul d e procedură civilă); casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei pentru rejudecare instanței competente de contencios administrativ se impune, întrucât, deși competența judecării cauzei aparține unei alte instanțe de același grad (tribunal), părțile nu o pot înlătura, necompetența despre care este vorba fiind de ordine publică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de către pârâta Direcția Silvică Reșița, împotriva sentinței civile nr.2110 din 24.11.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
Casează hotărârea atacată și trimite cauza pentru rejudecare în primă instanță, la Tribunalul C-S - Secția de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 13 martie 2009
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
- -
Red.-/18.03.2009
Tehnored.DR/23.03.2009
Prima instanță: Tribunalul C-
Judecători: deteșan,
Președinte:Maria BibereaJudecători:Maria Biberea, Florin Dogaru, Lucian Lăpădat