Drepturi salariale (banesti). Decizia 6343/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6343
Ședința publică de la 16 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marin Covei
JUDECĂTOR 2: Sorina Lucia Petria Mitran
Judecător - -
Grefier
***************************
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților împotriva deciziei civile nr. 149 din 26 2008, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul A, pârâții Tribunalul București, Curtea de Apel București, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat cererea de judecată în lipsă conform dispozițiilor art. 242 Cod procedură civilă, după care;
Instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberare.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr.149 din 26 2008, pronunțată în dosar nr-, Curtea de Apel Craiovaa admis acțiunea de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul București, Curtea de Apel Craiova și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul București și Curtea de Apel București la plata către reclamant a drepturilor bănești reprezentând diferențe salariale rezultate prin aplicarea la valoarea de referință sectorială a indexării prevăzute de art.1 din OG10/2007, respectiv 11% față de luna septembrie 2007 pentru perioada 28.02.2008-26.11.2008 și pentru viitor, sume ce urmează a fi reactualizate la data plății efective, precum și la plata dobânzii legale aferente.
A fost obligat pârâtul Tribunalul București să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Potrivit art.1 din Legea nr.50/1996, salarizarea magistraților și a personalului din instanțele judecătorești și parchete, se face ținându-se seama de rolul, răspunderea, complexitatea, caracterul justiției de putere în stat, de pregătirea și competența profesională, precum și de incompatibilitățile și interdicțiile pentru magistrați prevăzute de Constituție și de Legea nr.92/1992.
În conformitate cu prevederile art.1 alin.1 din OUG nr.134/1999, începând cu luna septembrie 1999, valoarea coeficientului de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești reglementată de Legea nr.50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, cu modificările și completările ulterioare, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr.154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază, în sectorul bugetar și indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală.
Această valoare se corectează periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar.
Potrivit art.11din OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, indemnizațiile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzute de lege, pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislative și executive.
Această valoare, corectată periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de prevederile legale, se aplică de drept și personalului salarizat potrivit prezentei legi.
2 prevede că valoarea de referință sectorială prevăzută în alin.1 constituie baza de calcul pentru stabilirea cuantumului indemnizației lunare a magistraților și a salariilor de bază corespunzătoare grilelor de intervale prevăzute pentru celelalte categorii de funcții de execuție.
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.177/2002 stabilește salarizarea și alte drepturi ale magistraților care arată la art.2 alin.1 că, indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege, pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislativă și executivă.
Această valoare actualizată periodic potrivit dispozițiilor legale, se aplică de drept și magistraților, în temeiul prezentei Ordonanțe de Urgență.
Această prevedere de asimilare cu funcțiile de demnitate publică a fost reluată prin Legea nr.347/2003 de aprobare a OUG nr.177/2002, ce a modificat ordonanța, valoare de referință sectorială care a fost stabilită la nivelul de 1.833.754 lei ROL, pentru data de 31.12.2002, adică tocmai valoarea de referință aplicabilă funcțiilor de demnitate publică, act normativ de salarizare a magistraților, în vigoare la momentul apariției Legii nr.303/2004, care la art.74 arată că drepturile salariale ale magistraților nu pot fi diminuate sau suspendate, decât în cazurile prevăzute de prezenta lege.
Stabilirea prin ordonanțe ale Guvernului, care reglementează salarizarea organelor puterii judecătorești a altor valori de referință sectorială decât cele prevăzute pentru funcțiile de demnitate publică, în afara cazurilor expres prevăzute prin Legea nr.303/2004, contravine prevederilor acestui act normativ, și a spiritului de echilibru al puterilor statului.
Drepturile cu privire la salarizare recunoscute de lege la o anumită perioadă de timp, nu pot fi diminuate unilateral nici chiar în cadrul unor negocieri, sau cu acordul ambelor părți, încălcându-se principiile Codului Muncii, cu privire la teoria dreptului câștigat.
Drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat, împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrare.
Acordarea unor valori de referință sectorială, diferite în salarizarea puterilor statului, contravine atât Constituției, Codului Muncii cât și spiritului nr.OG137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, respectiv a art.1 alin.2 privind excluderea privilegiilor și discriminărilor în exercitarea drepturilor enunțate, printre care la lit. i se menționează și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Actele normative care au corectat valoarea de referință sectorială, prevăzute de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislative, executivă și judecătorească, pentru perioada prevăzută în acțiune sunt G nr.123/2003, G nr.9/2005, G nr.3/2006 și G nr.10/2007.
Așa cum s-a arătat mai sus, prin G nr.177/2002, așa cum a fost modificată prin Legea nr.347/2003, valoarea de referință sectorială a fost stabilită la data de 31.12.2002 la nivelul de 1.833.754 lei, adică tocmai valoarea de referință aplicabilă funcțiilor de demnitate publică.
Pentru anii 2003 -2004, indexările salariale au fost acordate la fel atât magistraților, cât și celor ce ocupau funcții de demnitate publică alese sau numite - art.48 din G nr.177/2000 și G nr.191/2002 pentru anul 2003, respectiv G nr.123/2003 pentru anul 2004.
Astfel, la data de 31.12.2004, valoarea de referință sectorială pentru magistrați a fost de 238 lei, pe baza căreia s-au stabilit salariile anterior acestei date, rezultând deci, că pentru perioada anterioară acestei date, nu se cuveneau diferențe de drepturi salariale.
De la data de 3.01.2005 majorările salariale pentru magistrați și cei ce ocupau funcții de demnitate publică alese și numite, nu au mai fost aceleași, deși art.1 din G nr.134/1999 erau în vigoare.
Astfel, prin G nr.9/2005, salariile celor ce ocupau funcții de demnitate publică au fost majorate cu 25 %, pe când salariile magistraților au fost majorate doar cu 11 % potrivit G nr.23/2005.
Și în anii următori au fost încălcate prev.art.1 din G nr.134/1999, majorările salariale fiind pentru anul 2006 de 4 %, de la data de 01.04.2006 și 5 % de la 01.09.2006 pentru magistrați, potrivit G nr.27/2006, respectiv de 5 % de la 01.02.2006, și de 6 % de la 01.09.2006, pentru cei ce ocupă funcții de demnitate publică conform G nr.3/2006, pentru anul 2007 și de 5 %, 2 % și 11 % pentru cei ce ocupă funcții de demnitate publică potrivit OG nr.10/2007.
Este adevărat, așa cum susține Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Apărării, prin întâmpinare că pentru perioada 01.01.2005-30 sept.2005 și 01.10.2005-31.12.2005 valoarea de referință sectorială s-a majorat progresiv în condițiile nr.OG23/27 ianuarie 2005, privind creșterile salariale aplicabile magistraților și altor categorii de personal din sistemul justiției pentru anul 2005 și că prin nr.OUG27/2006 valoarea de referință sectorială a fost stabilită la 257 lei, dar aceasta nu înseamnă că reclamanții nu fac parte din categoria persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică și care sunt salarizați din sectorul bugetar, astfel că beneficiază de majorările salariale prevăzute pentru aceste sectoare de activitate și aceste funcții.
Chiar dacă prin nr.OUG27/2006, art.41 lit. c au fost abrogate dispozițiile privind salarizarea președintelui, vicepreședintelui, președinților de secții și judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție cuprinse în Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază din sectorul bugetar și a îndemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, în așa fel încât majorările salariale prevăzute de nr.OG10/2007 nu-i mai viza pe aceștia, iar în privința procurorului general al Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție și adjuncților acestuia prin adoptarea nr.OG83/2000 au fost abrogate din anexa II la Legea nr.154/1998 pozițiile care se referă la aceste funcții, urmând ca salarizarea acestora să se facă potrivit actului normativ de salarizare a judecătorilor, procurorilor și a altor categorii de personal din sistemul justiției, nr.OUG27/2006, aprobată prin Legea nr.45/2007, se constată că există discriminare în raport cu alte categorii profesionale din sectorul bugetar.
Potrivit art.35 din nr.OUG27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, drepturile de salarizare prevăzute de această ordonanță sunt brute și impozabile, astfel că vor fi actualizate prin aplicarea prin aplicarea indexărilor acordate în baza prevederilor legale.
Prin art.17 din Legea nr.45/2007 a fost abrogat art.35 din nr.OUG27/2006 care se referea la indexarea dreptului de salarizare a judecătorilor, procurorilor și altor categorii din sistemul justiției, situație în care se reține că până la momentul intrării în vigoare a acestei legi, a existat temeiul legal pentru a se acorda indexarea solicitată reclamanților, iar excluderea ulterioară a acestora de la acordarea majorărilor, contravine Directivei 2000/78/CE, de creare a unui cadru general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de muncă, în care este definită discriminarea directă, ca fiind un tratament diferențiat, prin prisma unor persoane aflate în situații comparabile și nu în situații similare, dar și prev.art.16,20 din Constituția României și art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului ratificată de România prin Legea nr.30/1994.
Pentru aspectele menționate anterior se desprinde concluzia, din coroborarea dispozițiilor legale amintite că reclamanții beneficiază de majorarea valorii de referință sectorială, indiferent dacă o nouă reglementare mai enumeră sau nu expres categoriile de funcții, care beneficiază de majorare, atâta timp cât ele sunt determinate generic.
Nu este întemeiată susținerea că se solicită drepturi salariale în baza unor texte legale abrogate, în condițiile în care acestea au o aplicare limitată în timp la perioadele cuprinse în text, iar aceste drepturi au fost solicitate pentru perioadele în care erau în vigoare și au produs efecte juridice.
Cu privire la interzicerea discriminării prevăzută de art.14 Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că diferența de tratament devine discriminatorie în sensul articolului menționat, atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
In hotărârea dată în cauza THLIMMENOS vs. din 06 aprilie 2000, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a concluzionat că dreptul de a nu fi discriminat garantat de Convenție este încălcat nu numai atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situații analoage, fără a oferi justificări obiective și rezonabile, dar și atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără justificări obiective și rezonabile, persoane aflate în situații diferite necomparabile.
Cât privește cererea accesorie de obligație a efectuării mențiunilor în carnetul de muncă al reclamantului, aceasta a fost admisă, întrucât indexarea de 11% are un caracter de continuitate, atrage obligativitatea plății contribuțiilor la asigurările sociale, asigurări de sănătate etc. astfel că este necesar ca aceste mențiuni să fie efectuate.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Un prim motiv de recurs invocat, este cel prevăzut de art. 304 pct. 9 cod procedură civilă, sentința recurată fiind lipsită de temei legal și dată cu aplicarea greșită a legii, obligând Ministerul Justiției la plata acestor drepturi, deoarece Ministerul Justiției nu avut posibilitatea legală de discriminare pentru că nu are calitate să emită acte normative, fiind deci și lipsit de calitate procesuală pasivă.
Consideră că, în cauză, nu există o discriminare față de alte categorii de persoane, nefiind incidente în cauză prevederile OG nr. 137/2000.
Susține că în mod greșit instanța a admis capătul de cerere care are ca obiect actualizarea sumelor pretinse cu indicele de inflație, întrucât Ministerul Justiției nu s-a aflat în culpă pentru fi obligat la acordarea sumelor solicitate.
Cu privire la admiterea capătului de cererea referitor la acordarea pentru viitor, susține că cerere reclamantului este inadmisibilă întrucât se referă la un drept care nu s- născut încă.
Susține că prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege a depășit limitele puterii judecătorești și și- arogat atribuții de legiferare.
Examinând sentința, prin prisma motivelor de recurs invocate cât și din oficiu în conformitate cu dispoz. art.3041pr.civilă, Curtea reține că recursul este nefondat.
Instanța de fond nu a săvârșit un exces de putere, în sensul de a fi trecut în atribuțiile altei puteri constituite în stat.
Faptul că prima instanță a admis acțiunea reclamanților, obligând pârâții la plata către reclamanți a drepturilor salariale reprezentând majorări salariale de 11% începând cu 01. oct. 2007, în raport cu luna sept. 2007 sume reactualizate cu rata indicelui de inflație până la data plății efective, s-a făcut pe considerentul că reclamantul nu numai că au fost discriminat față de alte categorii de salariați bugetari care au beneficiat de aceste majorări, dar prin devalorizarea monedei naționale au suferit un real prejudiciu datorită reducerii puterii de cumpărare și deci a diminuării salariului real.
Așadar, instanța de fond nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, ci a constatat existența unei discriminări în conformitate cu dispoz. OG 137/2000, așa cum a fost modificată prin Lg. 324/2006, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Instanța constatat că legiuitorul a dispus prin OG nr. 10/2007 indexarea salariului personalului bugetar cu cele 3 categorii de procente, în mod succesive în cursul anului 2007, pentru atenua impactul devalorizării monedei naționale și în mod implicit a scăderii puterii de cumpărare, aceasta fiind măsură de protecție socială, de care nu poate fi primată o categorie socială, respectiv personalul instanțelor judecătorești, care nu este protejat în vreun al mod împotriva acestui impact major.
Faptul că această situație crează evidentă discriminare enunțată în considerentele sentinței, nu implică încălcare atribuțiunilor puterii judecătorești și adăugare la lege, ci instanța constatat că potrivit scopului și esenței OG nr. 10/2007, și personalului instanțelor judecătorești, cum sunt reclamanții, li se cuvine măsura de protecție socială de indexare a salariului, pentru că fenomenul de inflație îi afectează deopotrivă pe toți cetățenii și mai cu seamă salariații bugetari, inclusiv cei din instanțele judecătorești, care își realizează veniturile din salariu.
Curtea reține că prin art.17 al Legii 45/2007 a fost abrogat art. 35 din OUG 27/2006 care se referea la indexarea drepturilor de salarizare a judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției.
Legea 45/2007 a intrat în vigoare la 12 martie 2007, rezultă deci că până la acest moment există temei legal pentru acordarea indexării indemnizațiilor reclamanților.
Curtea reține că exceptarea judecătorilor și procurorilor de la creșterile salariale pe anul 2007, conform OG 10/2007, contravine cu prevederile Directivei 2000/78/CE, de creare a unui cadru general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de muncă, unde se definește discriminarea directă, ca fiind tratamentul diferențiat prin prisma unor persoane aflate în situații comparabile și nu în situații similare.
Susținerea recurentului Ministerului Justiției, în sensul că reclamantul are un statut special și a beneficiat de creșteri substanțiale ale salariilor în anul 2006, cât și în anul 2007 nu poate fi primită pentru următoarele considerente:
Reclamantul primește pentru activitatea pe care o desfășoară un salariu nominal. Baza acestui salariu o reprezintă valoarea forței de muncă, complexitatea și importanța activității pe care o desfășoară, precum și nivelul îngrădirilor care sunt impuse acestora de reglementările legale.
Salariul real constă în cantitatea de bunuri și servicii pe care le pot obține reclamanții cu salariul nominal.
Raportul dintre salariul nominal și salariul real trebuie să fie același, adică în perioade diferite, cu aceeași sumă de bani primită, să se poată cumpăra aceeași cantitate de bunuri și servicii.
Tocmai în acest sens, intervine statul anual și indexează salariile pentru salariații bugetari pentru a acoperi nivelul prognozat al creșterii prețurilor de consum.
Art.16 din Constituția României arată că cetățenii sunt egali în fața legii și autorităților publice fără privilegii și fără discriminări.
Art.20 din Constituția României prevede că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte.
Art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea nr.30/1994 prevede că exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta Convenție trebuie să fie asigurate fără nici o deosebire, bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere sau orice altă situație.
Art.7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului semnată de România la 14.12.1955 consacră egalitatea în fața legii a cetățenilor, dreptul fără deosebire la o protecție egală a legii și dreptul la o protecție egală împotriva oricărei discriminări.
Art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului pct.2, consacră dreptul fără nici o discriminare la salarii egale pentru muncă egală, iar Pactul Internațional cu privire la Drepturile Economice, Sociale și Culturale ratificat de România prin Decretul nr.212/1974 prevăd asigurarea pentru orice persoană a unei remunerații egale pentru o muncă de valoare egală fără nici o distincție.
În ce privește legislația internă, art.5 din Codul Muncii interzice orice discriminare directă sau indirectă față de un salariat în cadrul relațiilor de muncă.
Aplicarea, interpretarea și respectarea normelor legale interne, trebuie făcute în condițiile armonizării cu normele comunitare incidente, aceasta implicând o salarizare justă, corectă, legală și echitabilă a reclamanților, cu determinarea evidentă a asigurării garanțiilor de independență, inclusiv materială și imparțialitate.
Având în vedere aceste considerente, constatând că în cauză nu subzistă nici unul din motivele de casare sau modificare prev. de art. 304 pct. 1- 9 cod procedură civilă, în baza art. 312 alin. 1 cod procedură civilă rap. la art. 304, 304/1 cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E IDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților împotriva deciziei civile nr. 149 din 26 2008, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul A, pârâții Tribunalul București, Curtea de Apel București, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.jud.
2 ex/IE/02.12.2009
fond:
Fl.
Președinte:Marin CoveiJudecători:Marin Covei, Sorina Lucia Petria Mitran
