Drepturi salariale (banesti). Decizia 6371/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6371
Ședința publică de la 16 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Doina Vișan
JUDECĂTOR 2: Ioana Bodri
JUDECĂTOR 3: Marian Lungu
Grefier - -
**************
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI D PENTRU MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, împotriva sentinței civile nr. 773/02 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâții CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL DOLJ și intimatul reclamant, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit recurenții pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI D PENTRU MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, intimații pârâții CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL DOLJ și intimatul reclamant .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează, că recursurile sunt declarate și motivate în termenul legal, instanța, constatând cauza în stare de judecată, s-a trecut la soluționare:
CURTEA
Asupra recursurilor de față.
Tribunalul Dolj prin sentința nr. 773 de la 02 martie 2009 respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției.
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice.
A admis acțiunea precizată privind pe reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL CRAIOVA, Tribunalul Dolj și Ministerul Finanțelor.
A obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL CRAIOVA și Tribunalul Dolj să achite reclamantului suma de 28.650,57 lei, reprezentând spor vechime aferent perioadei 01.10.2002 - 01.09.2003, suma reactualizată până la data de 31.12.2008 și la care a fost aplicată dobânda legală până la data de 31.12.2008.
A obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurilor necesare achitării acestor drepturi.
A obligat pârâții să achite reclamantului suma de 300 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele:
Excepția prescripției dreptului la acțiune ridicată de pârâtul Ministerul Justiției pentru termenul din 29.05.2008 (în dosarul nr-), a fost respinsă deoarece se invocă raportându-se la drepturile aferente perioadei 01.01.2001 - 10.11.2003, perioadă pe care chiar reclamantul nu a avut-o în vedere nici prin cererea a introductivă, nici prin cererea precizată.
Acesta a solicitat drepturile pentru perioada 01.10.2002 (trei ani anteriori introduc tivi acțiunii - așadar, cu luarea în considerare a termenului de prescripție - 01.09.2003).
Excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerului Finanțelor Publice (ridicată pentru termenul din 10.11.2005, în dosarul nr. 4934/CM/2005 grevată pe ideea că între reclamant și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, nu există raporturi juridice de muncă, a fost respinsă pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 118 din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Ca urmare, nici o cheltuială din fondurile publice nu poate fi angajată, ordonanțată si plătită, dacă nu este aprobată potrivit legii si nu are prevederi bugetare.
Ministerul Economiei și Finanțelor are astfel, obligația de a pune la dispoziția pârâților Tribunalul Dolj, Curtea de APEL CRAIOVA și Ministerul Justiției, sumele necesare pentru plata drepturilor pretinse de reclamantă, motiv pentru care instanța a admis cererea de chemare in garanție, urmând sa oblige pe acesta sa asigure si sa vireze paratelor fondurile necesare pentru plata, către reclamanți, a despăgubirilor acordate prin prezenta hotărâre și, în consecință, a respins excepția lipsei calității procesual pasive.
Pe fondul cauzei instanța a constatat următoarele:
Sporul de vechime în muncă a fost acordat prin Legea nr. 50/1996, iar prin OG 83/2000, acest spor nu a fost prevăzut, dar nici nu a fost abrogat art. 33 din 50/1996, republicată care reglementează acest drept atât pentru magistrați cât și pentru personalul auxiliar, dovadă în acest sens fiind faptul că personalul auxiliar continuă să primească sporul de vechime în baza aceluiași text de lege.
Este de reținut faptul că legiuitorul a menținut aproape toate celelalte drepturi (spor de fidelitate, salariu de merit, etc.) pentru personalul auxiliar, prin reglementarea lor în noua Lege nr. 83/2000; exceptând în schimb categoria magistraților în mod expres de la aceste drepturi.
Cum textul de la art. 33 continuă să producă efecte juridice pentru personalul auxiliar în mod normal și firesc este ca acesta să producă efecte și față de magistrați.
Deși art. 9 alin.4 din OG nr. 83/2000, prevede că orice alte dispoziții contrare prezentei ordonanțe se abrogă, se apreciază că art.33 din Legea 80/1996 nu este un text contrar OG 83/2000, ci unul complementar, deoarece pentru personalul auxiliar acesta este în ființă.
În susținerea ideii că dispozițiile art. 33 din Legea 50/1996 trebuie să aibă eficacitate și în cazul magistraților, nu numai pentru personalul auxiliar de specialitate, instanța reține dispozițiile art. 38 alin. 2 din Constituția României potrivit căruia salariații au dreptul la protecția socială a muncii, chiar dacă legiuitorul a optat pentru instituția restrângerii dreptului, pentru că restrângerea unui drept este admisibilă numai prin lege și nu pe calea unei ordonanțe și art. 16 din Constituția României care arată că cetățenii sunt egali în fața legii și autorităților publice fără privilegii și fără discriminări.
Art. 20 din Constituția României prevede că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte.
Art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994 prevede că exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta Convenție trebuie să fie asigurate fără nici o deosebire, bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere sau orice altă situație.
Art. 1 din protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale adoptat la la 04.11.2000 și ratificat de România prin Legea nr. 103/2006 prevede că dreptul de a se bucura de oricare din drepturile prevăzute de lege trebuie asigurat fără nici o discriminare și că nimeni nu poate face obiectul unei discriminări bazate pe orice situație din partea unei autorități publice.
Art. 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului semnată de România la 14.12.1955 consacră egalitatea în fața legii a cetățenilor, dreptul fără deosebire la o protecție egală a legii și dreptul la o protecție egală împotriva oricărei discriminări.
Art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului pct. 2, consacră dreptul, fără nici o discriminare, la salarii egale pentru muncă egală, iar Pactul Internațional cu privire la Drepturile Economice, Sociale și Culturale ratificat de România prin Decretul nr.212/1974 prevede asigurarea pentru orice persoană a unei remunerații egale pentru o muncă de valoare egală, fără nici o distincție.
În ce privește legislația internă, art. 5 din Codul Muncii interzice orice discriminare directă sau indirectă față de un salariat în cadrul relațiilor de muncă.
Art. 2 alin. 1 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare prevede că "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă, infectare ori apartenență la o categorie defavorizatoare precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor omului și libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul public, economic, social, sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Art. 2 alin. 2 din același act normativ stabilește că "sunt discriminatorii prevederile, criteriile, sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane pe baza criteriilor prevăzute de alin.1 față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare."
Prin neacordarea sporului de vechime magistraților, categorie profesională distinctă, în condițiile în care acest drept se păstrează pentru personalul auxiliar de specialitate, iar pentru acesta s-au păstrat toate drepturile prevăzute de Legea nr. 50/1996 creează un tratament diferențiat, discriminatoriu pentru această categorie profesională din care fac parte și reclamanții.
Măsura de a nu se mai acorda sporul de vechime magistraților nu poate fi apreciată că ar fi justificată de un scop legitim, atât timp cât prin aceasta nu se realizează o îmbunătățire a salarizării, iar categoria acestora este plasată într-o situație discriminatorie față de alte categorii profesionale între care și funcționarii publici, pentru care Legea nr. 188/1999 prevede sporul de vechime.
Magistrații sunt într-o situație discriminatorie în raport cu senatorii și deputații, Legea nr. 53/1991 privind indemnizațiile și celelalte drepturi ale senatorilor și deputaților precum și salarizarea personalului din aparatul Parlamentului României, prin art. 12 prevăzând dreptul la sporul de vechime în muncă de până la 25 %, deși și magistrații reprezintă tot o autoritate publică.
Aceste aspecte atrag incidența dispozițiilor art. 27 alin. 1 din OG137/2000 potrivit cărora persoana discriminată are dreptul la despăgubiri proporționale cu prejudiciul suferit, valoarea acestuia fiind echivalentă cu valoarea sporului de vechime cuvenit ei, în procent de 15 % din indemnizația de încadrare lunară, corespunzător vechimii ei în muncă.
Efectele OG 83/2000, care a înlăturat dreptul la spor de vechime al magistraților acordat de Legea nr. 50/1996, trebuie examinate și din perspectiva normelor Legii nr. 24/2000 privind tehnica legislativă potrivit cărora dispoziții ale unei legi organice nu pot fi abrogate prin normă legală ordinară, ordonanța guvernului neputând astfel afecta existența sau exercitarea acestui drept.
În același timp faptul că, OUG 177/2000 și OUG 27/2006 nu prevăd expres sporul de vechime ci numai o majorare a indemnizației corespunzătoare vechimii în funcția de judecător sau procuror, nu înlătură dreptul ei la despăgubiri, cele două sporuri fiind distincte, sporul de vechime fiind prevăzut de art. 155 din Codul Muncii și de dispozițiile arătate anterior, aplicabile personalului auxiliar de specialitate din justiție, funcționarilor publici și parlamentarilor.
De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. XXXVI din 07.05.2007, a admis recursul în interesul legii, stabilind că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați,beneficiau de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege".
Potrivit art. 329 alin. 3 cod procedură civilă dezlegarea dată problemelor de drept judecate, în interesul legii, este obligatorie pentru instanțe.
Pârâții au calitatea de ordonatori de credite, toate cheltuielile de personal, cu bugetul aferent, fiind în sarcina acestora.
În consecință, pârâții au fost obligați la plata către reclamant a despăgubirilor în cuantumul sporului de vechime de care a fost lipsită în perioada 01.10.2002 - 01.09.2003, actualizat la zi în funcție de indicele de inflație, deoarece numai astfel se realizează o reparare integrală a prejudiciului cauzat acestora, prejudiciul fiind real și efectiv și are în vedere și devalorizarea sumei în timp datorită procesului de inflație.
Deoarece reclamantul nu a putut beneficia de sumele respective la timpul cuvenit, ci abia după un interval mare de timp (3 - 4 ani) în care moneda națională a suferit o devalorizare în cadrul procesului de inflație, instanța a reținut că aceasta a suferit un prejudiciu care nu se acoperă prin simpla acordare a sporului de vechime în baza prezentei hotărâri.
Potrivit art. 1084 din Codul Civil, reclamantul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului prin reactualizarea sumelor reprezentând sporul de vechime cu coeficientul de inflație defalcat pe fiecare lună în parte de la data nașterii dreptului până la data calculării sumelor de către expert, respectiv 31.12.2008.
Conform art. 161 alin.4 CM, întârzierea nejustificată a plății salariului poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului, daune interese care nu pot cuprinde decât dobânda legală, potrivit art. 1088 cod civil conform căruia la obligațiile care au ca obiect o sumă de bani, daunele-interese nu pot cuprinde decât dobânda legală.
Cum obligația de plată a sporului de vechime trebuia să fie îndeplinită la efectuarea plății indemnizației, instanța a constatat că dobânda este datorată începând cu data scadenței pentru fiecare dintre indemnizațiile lunare, pârâții fiind de drept în întârziere conform art. 1079 Cod civil și 156 Codul Muncii, astfel că se justifică și acordarea dobânzii legale aferente sporului de vechime cuvenit reclamantei, calculat de expert până la 31.12.2008.
Constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 274 Cod pr. civilă, reclamantul este îndreptățit și la cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de expert.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal și motivat Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice.
În motivarea recursului Ministerul Justiției și Libertăților a arătat că hotărârea pronunțată este criticabilă pentru motivul prevăzut de art. 304 pct.9 Cod pr.civilă, întrucât la obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, fideiusiune și societate, nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.
Dobânda legală este datorată numai cu începere din ziua cererii de chemare în judecată, căci astfel se ajunge la o dublă reparare a prejudiciului.
Ministerul Finanțelor Publice și-a întemeiat recursul pe dispoz. art. 299 - 316 Cod pr.civilă arătând în esență că această instituție nu are calitate procesuală pasivă, întrucât nu există încheiat cu reclamantul vreun raport juridic de muncă, angajatorul acestuia fiind.
Examinând sentința prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu în conformitate cu dispoz. art. 3041 Cod pr.civilă Curtea a reținut următoarele:
Intimatul - reclamant are calitatea de judecător în cadrul Tribunalului Dolj și a solicitat sporul de vechime începând cu data de 01 octombrie 2002 01.septembrie 2003.
Potrivit articolului 283 lit. c Codul Muncii cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Prin decizia nr. XXXVI din 07 mai 2007 ICCJ, a fost admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă ICCJ și a interpretat dispozițiile art. 33 alin.1 din Legea 50/1996 în raport cu prevederile art.1 pct.32 din OG 83/2000, art.50 din OUG 177/2002 și art. 6 alin.1 din OUG 160/2000, în sensul că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcțiile de judecători financiari, procurori financiari sau de controlori financiari în cadrul Curții de Conturi a României beneficiau și de sporul de vechime în cuantumul prevăzut de lege.
Potrivit art. 329 alin. 3 Cod pr.civilă, dezlegarea dată problemelor de drept de către instanța supremă, este obligatorie pentru instanță.
Este neîntemeiată critica recurentului cu privire la obligarea și la plata dobânzii legale pentru sumele acordate, deoarece s-a dispus deja actualizarea sumelor la data plății creanței, întrucât în privința prejudiciului suferit de creditor în cazul neexecutării unei obligații care are ca obiect o sumă de bani creditorul nu este obligat să facă dovada că prin întârzierea la executare i s-a cauzat un prejudiciu. Art.161 alin.4 din Codul Muncii arată că întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului. Astfel, instanța de fond în mod corect a reținut că, obligația de plată a sporului de vechime trebuia să fie îndeplinită la efectuarea plății indemnizației, astfel că dobânda este datorată începând cu data scadenței pentru fiecare dintre indemnizațiile lunare, pârâții fiind de drept în întârziere conform art.1079 civ. și art. 156. muncii.
Potrivit art.2 din OG nr.9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi fără să se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legală, iar art.3 din același act normativ arată că dobânda legală se stabilește, în toate celelalte cazuri decât în materie comercială, la nivelul dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, diminuat cu 20%.
Prima instanță a dispus în mod legal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației, întrucât actualizarea sumelor își are izvorul în principiul reparării integrale a prejudiciului sub aspectul factorului obiectiv, cauzat de procesul de devalorizare a monedei naționale, proces exterior raporturilor dintre părți și independent de existența sau inexistența unei culpe.
Obligarea debitorului la plata sumei reactualizate la data plății este de natură să evite o scădere a valorii monedei ca urmare a întârzierii la plată și a acțiunii factorilor de devalorizare, și nu înlătură acordarea și a dobânzii legale.
În ceea ce privește recursul Ministerului Finanțelor Publice Curtea reține că este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 19 din Legea 500/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul MEF este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete.
Totodată se reține că instanța de fond nu a obligat acest pârât la plata efectivă a drepturilor salariale către reclamant, ci a fost obligat doar să aloce fondurile necesare achitării acestor drepturi.
Față de considerentele de fapt și drept arătate mai sus Curtea apreciază că recursurile nu sunt fondate, astfel că în baza art. 312 Cod pr.civilă le va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile formulate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI D PENTRU MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, împotriva sentinței civile nr. 773/02 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâții CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL DOLJ și intimatul reclamant .
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
25.11.2009
Red.jud.-
.
Președinte:Doina VișanJudecători:Doina Vișan, Ioana Bodri, Marian Lungu
