Drepturi salariale (banesti). Decizia 672/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 672
Ședința publică de la 24 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 2: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 3: Georgeta Pavelescu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei - litigiu de muncă - privind recursul declarat de recurenta UNIUNEA SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT I în numele și pentru membrii de sindicat, împotriva sentinței civile nr. 1083 din 23 07 2008 Tribunalului Iași, intimat fiind CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier jr. pentru recurentă, lipsă reprezentantul intimatului.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen de judecată, intimatul a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare, duplicatul fiind comunicat administrativ recurentei.
Președintele completului dă citire raportului asupra recursului potrivit căruia acesta este declarat în termen și motivat.
Consilier jr. depune împuternicire pentru recurentă și înscrisuri constând în copii de pe bilete de călătorie. Nu mai are cereri de formulat.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. Precizează că a depus aceste copii de pe biletele de călătorie tocmai pentru faptul că instanța de fond a respins acțiunea pentru lipsa unor documente justificative.
Instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată la nr. 3804/99/09.06.2008 Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământ I, în numele membrilor de sindicat:, -, a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Local al comunei pentru ca acesta să fie obligat la plata sumelor de bani reprezentând contravaloarea cheltuielilor pe mijloacele de transport în comun la și de la muncă, începând cu data de 06.06.2005 până în prezent, actualizate în funcție de rata inflației și indicele prețurilor de consum, precum și la plata pe viitor a acestor cheltuieli.
În motivarea acțiunii, se arată că, potrivit prevederilor art. 104 alin.3 din Legea nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic și dispozițiilor art. 138 din același act normativ, personalul didactic titular cât și personalul didactic suplimentar din unitățile de învățământ din mediul rural care nu dispune de locuință și căruia nu i se poate oferi locuință corespunzătoare în localitatea în care are postul didactic, beneficiază de decontarea cheltuielilor pe mijloacele de transport în comun la și de la locul de muncă. În sensul celor de mai sus sunt și dispozițiile art. 36 alin.5 lit. b din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ.
Mai susține reprezentanta că obligația de decontare a cheltuielilor de navetă pentru aceste categorii de personal revine, potrivit Legii nr. 128/1997, administrației locale. Cu toate acestea, Consiliul Local al comunei nu și-a respectat obligația legală și nu a decontat cheltuielile pentru cadrele didactice calificate din unitățile de învățământ.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr.1083/23.07.2008 pronunțată de Tribunalul Iași,s- respins acțiunea formulată de Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar I, în numele reclamanților:, și s-a declinat în favoarea Tribunalului Neamț competența de soluționare a acțiunii formulate de Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar I, în numele membrilor de sindicat:, -, în
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță reținut următoarele:
Potrivit art. 104 alin.3 și art. 138 din Legea nr. 128/1997 "personalul didactic titular din mediul rural, care nu dispune de locuință și căruia nu i se poate oferi locuință corespunzătoare în localitatea unde are postul didactic i se vor deconta de către administrația locală cheltuielile pe mijloacele de transport în comun la și de la locul de muncă, iar "personalul didactic angajat pe perioadă determinată beneficiază de aceleași drepturi cu personalul didactic titular, corespunzător perioadei lucrate".
Art. 1 din Legea nr. 223/2005 prevede că decontarea sau plata echivalentă a costurilor de transport se va efectua de către administrația publică locală.
Cererea reclamanților, privind decontarea cheltuielilor de transport nu este dovedită. Astfel, nu s-au depus documente justificative privind transportul și pontaje efectuate de conducerea unității de învățământ și nu s-au făcut dovezi privind mijlocul de transport utilizat( proprietate personală sau transport în comun).
Reclamanții au făcut dovada, cu înscrisurile depuse la dosar, că nu au domiciliul în comuna și că au fost angajați la Școala cu clasele I-VIII în perioada decembrie 2007-mai 2008.
În speță, nu s-a făcut dovada depunerii cererilor la administrația publică locală privind decontarea cheltuielilor de transport pentru întreaga perioadă precizată în acțiune. Cererea de la fila 11 dosar a fost formulată la data de 4 decembrie 2007, dar privește decontarea cheltuielilor de transport în anul calendaristic 2008. Ori, decontarea presupune mai întâi efectuarea unor cheltuieli și dovedirea acestora.
Pentru aceste considerente, cererea formulată de Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar I, în numele reclamanților, a fost respinsă.
Conflictele de muncă, potrivit disp. art. 284 Codul muncii, se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința.
Conform cărții de identitate depuse la dosar, reclamanții, - au domiciliul în jud. Pentru acestea, în baza disp.art. 158 Cod procedură civilă, prima instanță a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Neamț.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământ I, în numele și pentru membrii de sindicat, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Reclamanții în numele cărora a formulat prezenta acțiune nu au domiciliul pe raza comunei, fiind nevoiți să facă naveta de la domiciliu la școală și invers, fără a li se deconta contravaloarea transportului.
Se mai arată că dovada acestor cheltuieli rezultă implicit din faptul că acești profesori își desfășoară zilnic programul la școală, situație evidențiată prin înscrisurile depuse la dosar.
În ceea ce privește solicitarea de a se deconta contravaloarea transportului de către intimată, recurenta arată că astfel de cereri au fost făcute de către reclamanți.
În dovedirea cererii, recurenta depune la dosar bilete de călătorie.
Prin întâmpinarea formulată, Consiliul Local al comunei a solicitat respingerea recursului întrucât nu dispun de fonduri pentru a deconta cheltuielile de transport.
Recursul formulat de Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământ I, în numele și pentru membrii de sindicat, este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 104 alin.3 și art. 138 din Legea nr. 128/1997, ersonalului p. didactic din unitățile de învățământ de stat, care nu dispune de locuință și căruia nu i se poate oferi o locuință corespunzătoare în localitatea unde are postul, i se vor deconta cheltuielile pe mijloacele de transport în comun, din localitatea de reședință la locul de muncă și de la locul de muncă în localitatea de reședință. În cazul în care nu există mijloace de transport în comun între localitatea de reședință și sediul unității de învățământ, urmează a i se deconta contravaloarea a 7,5 benzină Premium la 100 km parcurși, dacă transportul se face cu autoturismul proprietate personală. În cazul în care există mijloc de transport în comun, dar personalul didactic preferă să circule cu autoturismul proprietate personală, urmează a se deconta contravaloarea abonamentului lunar pe respectivul mijloc de transport în comun. Atunci când transportul mai multor cadre didactice se face cu un singur autoturism, plata se face numai posesorului autoturismului respectiv. sau plata echivalentă costurilor de transport se va efectua de către autoritățile administrației publice locale din unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află unitatea de învățământ la care își desfășoară activitatea cadrul didactic, în urma solicitărilor adresate autorităților administrației publice locale, astfel:
a) decontarea contravalorii călătoriei pe mijloacele de transport în comun prin depunerea la sfârșitul fiecărei luni de activitate a biletelor de călătorie sau a abonamentului, iar decontarea contravalorii corespunzătoare a 7,5 benzină Premium la 100 km parcurși, prin depunerea la sfârșitul fiecărei luni de activitate a documentelor justificative eliberate de unitatea de învățământ, care certifică efectuarea transportului cu autoturismul proprietate personală;
b) solicitarea contravalorii călătoriei efectuate cu mijloacele de transport în comun sau a contravalorii corespunzătoare a 7,5 benzină Premium la 100 km parcurși, pentru cei care-și asigură transportul cu autoturismul proprietate personală, ca urmare a pontajului zilnic efectuat de conducerea unității de învățământ.
Având în vedere faptul că decontarea sau plata echivalentă costurilor de transport se efectuează de către autoritățile administrației publice locale din unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află unitatea de învățământ la care își desfășoară activitatea cadrul didactic, în urma solicitărilor adresate acestor autorități, iar reclamanții nu au făcut în cauză dovada formulării acestor cereri, în mod corect prima instanță a reținut că acțiunea formulată de către aceștia este neîntemeiată.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.1 din Cod.proc.civ. urmează să se respingă recursul formulat de Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământ I, în numele și pentru membrii de sindicat și să se mențină sentința pronunțată de către prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământ I, în numele și pentru membrii de sindicat împotriva sentinței civile nr.1083/23.07.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24.10.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red./Tehnored::;
2 ex.-21.11.2008;
Jud.fond:- Tribunalul Iași:-;
-.
Președinte:Smaranda PiperneaJudecători:Smaranda Pipernea, Cristina Mănăstireanu, Georgeta Pavelescu