Drepturi salariale (banesti). Decizia 752/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 752/R-CM
Ședința publică din 14 Aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu JUDECĂTOR 2: Paula Andrada Coțovanu
JUDECĂTOR 3: Nicoleta
Judecător - -
Grefier
S-au luat în examinare pentru soluționare, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICEprinDirecția Generală a Finanțelor Publice, împotriva sentinței nr.15/F-CM din 14 ianuarie 2009,pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic pentru recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice, în baza delegației depuse la dosar, lipsind recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților, intimații-reclamanți, intimații-intervenienți în nume propriu și intimații-pârâți.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că nu sunt cereri prealabile acordării cuvântului asupra recursurilor.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lor.
Consilier juridic, pentru recurentul-pârât Ministerul Finanțelor PubliceprinDirecția Generală a Finanțelor Publice A, susține oral recursul așa cum a fost formulat în scris, solicitând admiterea lui și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii de chemare în judecată a Ministerului Finanțelor Publice.
Având cuvântul asupra recursului formulat de Ministerul Justiției și Libertăților, arată că lasă la aprecierea instanței modul de soluționare al acestuia.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față, onstată că prin acțiunea înregistrată la data de 10.09.2008 pe rolul Curții de Apel Pitești, reclamantele și, au chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, în prezent Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției, în prezent Ministerul Justiției și Libertăților, Tribunalul Argeș, Curtea de Apel Pitești și Consiliul Superior al Magistraturii pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați la plata drepturilor salariale rezultând din acordarea sporului de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, începând cu data de 01.02.2007 și pentru viitor pentru reclamanta, respectiv din data de 16.07.2007 în continuare pentru reclamanta, urmând ca sumele să fie calculate ulterior, în faza executării silite, printr-o expertiză de specialitate, precum și la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă, iar pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare plății sumelor neîncasate.
În motivarea acțiunii se arată că potrivit art. 47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiau de spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Acest text de lege a fost însă abrogat prin art. I pct. 42 din nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996.
OG nr. 83/2000 este o ordonanță ordinară, emisă cu încălcarea dispozițiilor art.144 din Constituția României, în vigoare la data respectivă, reglementând domenii ce nu pot face decât obiectul legilor organice.
Prin raportare la dispozițiile Legii nr. 24/2004 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, norma legală ordinară - ordonanța - nu poate modifica dispozițiile unui act normativ de nivel superior, respectiv legea.
La data stabilirii acestui drept în baza art.47 din Legea nr.50/1996, legiuitorul a avut în vedere condițiile în care magistrații și personalul auxiliar de specialitate își desfășoară activitatea, caracterizate ca fiind de risc și suprasolicitare neuropsihică, existente în aceeași formă și astăzi. De altfel, dispozițiile art.155, 165, 236, 239 și 241 pct.1 lit.d din Codul muncii prevăd obligativitatea acordării sporurilor.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive întrucât nu poate fi confundat cu Statul Român sau cu bugetul de stat.
În realitate, a arătat, rolul său este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului consolidat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, precum și a proiectelor bugetelor locale potrivit procedurii reglementate în art. 19-35 din Legea finanțelor publice nr.500/2002.
Totodată, ministrul finanțelor publice este ordonator principal de credite, așa cum este și ministrul justiției iar primul nu poate fi obligat la plată pentru salariații altor instituții.
De asemenea, atribuții în angajarea și salarizarea reclamantelor are doar Ministerul Justiției.
În condițiile în care Ministerului Economiei și Finanțelor îi revine obligația de a se încadra în cheltuielile stabilite de legiuitor, plata diferențelor salariale apare ca fiind nelegală și imposibil de efectuat, întrucât în legea bugetului de stat nu au fost și nu sunt prevăzute sumele necesare plății acestora.
Pe fond, arată că cererea de chemare în judecată este inadmisibilă, deoarece legea bugetului de stat prin care s-au aprobat creditele bugetare ordonatorilor principali de credite conform destinațiilor bugetare stabilite este legea organică care poate fi modificată potrivit legii, Ministerul Economiei și Finanțelor neavând atribuții legate de modificarea acesteia.
Suplimentarea cheltuielilor stabilite prin legea bugetului de stat este o problemă de legiferare.
La data de 27 octombrie 2008 au formulat cerere de intervenție în interes propriu și, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției, Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea de Apel Pitești, Curtea de Apel Ploiești și Curtea de Apel București pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați la plata drepturilor salariale rezultând din acordarea sporului de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, începând cu data de 16.07.2007 și în continuare, la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă, iar pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la alocarea fondurilor necesare plății sumelor neîncasate.
În motivarea cererii de intervenție s-au invocat aceleași motive ca în acțiunea principală.
Prin întâmpinare, Consiliul Superior al Magistraturii a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că față de personalul încadrat la instanțele judecătorești nu are atribuții în stabilirea drepturilor salariale.
La rândul său, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât din februarie 2007 intrat în vigoare noua lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, nr.OG8/2007.
Prin art. 30 din această ordonanță, a fost abrogată Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești. În consecință, din februarie 2007, sporul de 50% nu mai subzistă, actul normativ care l-a consacrat fiind abrogat în întregime.
Totodată, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la capătul de cerere referitor la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă, arătând că potrivit art. 7 alin. 2 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, aceste mențiuni se fac de unitatea în cadrul căreia persoana încadrată în muncă funcționează.
Prin încheierea din 19.11.2008 instanța a încuviințat în principiu cererea de intervenție formulată și a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâte, a Curții de Apel Ploiești și a Curții de Apel București.
La data de 05 decembrie 2008 reclamantele și, precum și intervenientele și au precizat că renunță la judecată față de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.
Prin încheierea de ședință din 10 decembrie 2008, instanța a luat act, în temeiul art.246 Cod procedură civilă, de renunțarea reclamantelor și intervenientelor la judecată față de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.
Prin sentința civilă nr.15/F-CM/14.01.2009, Curtea de Apel Piteștia admis în parte acțiunea formulată de eclamante, precum și cererea de intervenție în interes propriu și obligat pe pârâții Curtea de Apel Pitești, Tribunalul Argeș, Ministerul Justiției, să plătească reclamantei sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective pentru perioada 01.02.2007 și până la data plății efective; pentru reclamanta pentru perioada 01.05.2008 - până la data plății efective. Pentru perioada 16.07.2007-01.05.2008 a obligat pe aceiași pârâți alături de pârâta Curtea de Apel București, mai puțin Curtea de Apel Pitești.
A obligat pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București, să plătească aceleași drepturi intervenientei pentru perioada 16.07.2007-17.09.2007, iar pentru perioada 17.09.2007 până la data plății efective a obligat pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Pitești și Tribunalul Argeș.
A obligat pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Ploiești să plătească aceleași drepturi intervenientei pentru perioada 16.07.2007-01.01.2008, iar pentru perioada 01.01.2008 până la data plății efective a obligat pe aceiași pârâți alături de Curtea de Apel Pitești și Tribunalul Argeș, mai puțin Curtea de Apel Ploiești.
A obligat curțile de apel pârâte să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă și a respins cererile pentru viitor.
A obligat pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să vireze fondurile necesare achitării drepturilor bănești.
Pentru a se pronunța în acest sens, curtea, xaminând excepția de inadmisibilitate întemeiată pe încălcarea competenței generale a instanțelor judecătorești, a considerat că este atributul instanței de judecată a verifica dacă aplicarea reglementărilor în domeniul salarizării personalului din autoritățile și instituțiile publice, în executarea raporturilor juridice de muncă este conformă regulilor și principiilor de drept consacrate în materie de normele interne și internaționale.
Aceleași considerente au fost avute în vedere și de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite la pronunțarea Deciziei nr.VI/2007, prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat cu privire la aplicarea dispozițiilor art.11 alin.(1) din nr.OUG177/2002, art.28 alin.(4) din nr.OUG43/2002, modificată prin nr.OUG24/2004, modificată și aprobată prin Legea nr.601/2004.
Astfel, s-a arătat că este atributul instanței de judecată să verifice dacă aplicarea textelor de lege prin care s-au acordat sporuri la indemnizația de încadrare brută lunară judecătorilor și procurorilor care au soluționat cauze privind fapte de corupție s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii consacrat de art.16 alin.(1) din Constituția României, republicată, cu cel al egalității de tratament salarial pentru muncă egală instituit prin normele internaționale.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice a fost privită ca neîntemeiată.
Potrivit dispozițiilor art.18 și 20 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, ordonatorii principali de credite sunt miniștrii de resort, iar Guvernul asigură realizarea politicii fiscal-bugetare, elaborând proiectele legilor bugetare anuale și examinând periodic execuția bugetară.
Atribuțiile Ministerului Finanțelor Publice, enumerate de art.19 din lege, constau în pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobările contului general de execuție, în luarea măsurilor necesare pentru aplicarea politicii fiscal-bugetare, etc.
În baza acestor atribuții legate de execuția bugetară, Ministerul Economiei și Finanțelor dispune măsuri pentru alocarea de la bugetul de stat a fondurilor necesare achitării drepturilor bănești cuvenite angajaților de către ministerul d e resort.
Pe fond, din examinarea susținerilor părților și a înscrisurilor depuse la dosar, instanța a reținut în fapt și în drept următoarele:
Reclamantele și intervenientele au calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Pitești.
Dreptul la un spor de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică a fost reglementat pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești prin art.47 din Legea nr.50/1996, republicată.
Textul de lege a fost abrogat prin art.42 din nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Abrogarea s-a făcut cu încălcarea limitelor delegării legislative fixate prin Legea nr.125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.
Posibilitatea reglementării primare prin ordonanțe emise de Guvern este sever circumstanțiată prin dispozițiile constituționale - art.114 din Constituția României din anul 1991.
Legea de abilitare stabilește în mod obligatoriu domeniul și data până la care se pot emite ordonanțe.
Prin art.1 pct.Q1 din această lege, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanță doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, nu și pentru abrogarea dispozițiilor acesteia. Iar Legea nr.334/2001 aprobă nr.OG83/2000 în temeiul limitelor delegării legislative stabilite prin art.1 pct.Q1 menționat mai sus.
Acolo unde a avut în vedere și abrogarea unor texte de lege, legiuitorul a prevăzut expres aceasta în cuprinsul legii de abilitare. A se vedea în acest sens art.1 pct.Q3 din Legea nr.125/2000 prin care Guvernul a fost abilitat să emită ordonanță pentru abrogarea art.2 alin.3, pct.B lit.d) din Decretul nr.247/1997.
În conținutul dreptului fundamental la munca și protecția socială a muncii - consacrat de art.38 din Constituția României din 1991 - se regăsesc și măsurile de protecție socială privind prestarea muncii în condiții grele, precum și în alte situații specifice.
Este și cazul de față în care munca se prestează în condiții de risc și suprasolicitare neuropsihică, aspect necontestat de către pârâți.
Includerea sporurilor abrogate în salariile de bază/indemnizațiile de încadrare, respectiv în coeficientul de multiplicare este în contradicție cu intenția legiuitorului de majorare a veniturilor salariale. Mai mult, modalitatea invocată nu permite verificarea salarizării în funcție de condițiile speciale în care se prestează munca, respectiv verificarea aplicării sporului ca procent din salariul de bază/indemnizația de încadrare.
Lipsa fondurilor bugetare nu constituie o justificare a îngrădirii exercițiului acestui drept la sporul de 50% din cele enumerate de art.49 din Constituție.
Modalitatea de includere a sporului în salariul de bază contravine și semnificației componentelor salariului stabilite de prevederile art.155 Codul muncii.
Salariul de bază constituind partea principală sau fixă a salariului total se calculează în funcție de nivelul studiilor, calificarea și pregătirea profesională, importanța postului, competența profesională.
Sporurile formează partea variabilă a salariului. Acestea se plătesc pentru compensarea efortului depus în plus sau a riscului ridicat pe care îl presupune munca.
bazei de calcul a salariului/indemnizației nu constituie o justificare pentru lipsirea de acest bun.
Aplicarea normei internaționale se impune normelor interne de tehnică legislativă privitoare la efectele abrogării invocate în apărare de către pârâți în virtutea dispozițiilor art.20 alin.2 din Constituția României.
Mai mult, s-a reținut în soluționarea recursului în interesul legii cu privire la aplicarea dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, prin Decizia nr.21/10.03.2008 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție că în Legea nr.56/1996, modificată și completată prin nr.OG55/1997, aprobată la rândul ei prin Legea nr.126/2000 se prevede la art.231sporul de 50% din salariul de bază al judecătorilor și magistraților-asistenți pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Cu toate că Guvernul României nu a fost abilitat prin Legea nr.125/2000 să modifice sau să completeze Legea nr.56/1996, modificată și completată, prin art.IX alin.(2) paragraful 1 din nr.OG83/2000 s-au abrogat dispozițiile art.231din această lege. Au fost depășite astfel limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României și au fost încălcate dispozițiile art.108 alin.(3), cu referire la art.73 alin.(1) din Constituția României.
Abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 nu poate fi asimilată modificării unui act normativ.
Sub acest aspect, norma de nivel inferior - art.I pct.42 din nr.OG83/2000, lege ordinară prin care a fost abrogat art.47 din Legea nr.50/1996 și art.IX alin.(2) paragraful 1 din nr.OG83/2000 prin care a fost abrogat art.231din Legea nr.56/1996, modificată și completată contravine art.81 din Legea nr.92/1992, modificată și completată, lege organică.
Ca urmare a celor reținute mai sus, instanța supremă a decis, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
S-a reținut, prin urmare, temeinicia pretențiilor formulate.
Actualizarea cu indicele de inflație a fost dispusă în baza art.161 pct.4 Codul muncii.
Efectuarea înscrierilor în carnetele de muncă privitor la drepturile bănești cuvenite reclamantelor și intervenienților a fost dispusă în baza dispozițiilor art.11 alin.(1) din Decretul nr.92/1976, obligația revenind curților de apel.
Împotriva sentinței au declarat recurs, în termen legal, Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A și Ministerul Justiției și Libertăților.
Primul dintre recurenți critică sentința pentru nelegalitate, în sensul că în mod greșit a fost admisă cererea de chemare în judecată a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și nu s-a reținut lipsa calității procesuale pasive a acestei părți.
Nu s-a avut în vedere faptul că între Ministerul Finanțelor Publice și reclamanți nu există nicio obligație de garanție, că cel dintâi nu este ordonator principal de credite pentru aceștia.
Iar creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
Mai mult, se arată, obligarea Ministerului Finanțelor Publice la majorarea creditelor bugetare aprobate prin lege, în sensul asigurării fondurilor necesare plății drepturilor solicitate de reclamanți, este inadmisibilă. Suplimentarea cheltuielilor stabilite prin legea bugetului de stat este o problemă de legiferare.
Raportul de serviciu este creat între reclamanți și celelalte instituții pârâte și numai față de acestea din urmă se poate solicita plata drepturilor salariale.
În fine, se arată, ministerul nu are printre atribuțiile enumerate expres de art.19 din Legea nr.500/2002 pe aceea a plății, virării sau alocării de fonduri din bugetul de stat, ci doar atribuții în întocmirea proiectului de lege pe baza propunerii ordonatorilor principali de credite.
În drept, recursul este întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Primul motiv de recurs invocat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților este acela potrivit căruia instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești la soluționarea cauzei.
Partea a arătat că a fost consacrat prin hotărâre judecătorească un drept salarial care nu este prevăzut de legislația în vigoare.
Un alt motiv de recurs constă în aceea că hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Cu toate că prin decizia nr.21/10.03.2008 instanța supremă a admis recursul în interesul legii și a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, de la intrarea în vigoare a nr.OG8/2007 dreptul la plata acestui spor nu mai subzistă.
Aceasta deoarece prin art. 30 din nr.OG8/2007 s-a prevăzut că la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abrogă Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, inclusiv art.47 care a consacrat dreptul la sporul de 50%.
pârâții la plata sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru personalul auxiliar de specialitate, instanța de fond a interpretat în mod eronat decizia pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii și a ignorat faptul că nu există un temei legal pentru acordarea acestor drepturi începând cu data de 01.02.2007.
În drept, recursul pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților este întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.4 și 9 Cod procedură civilă.
Recursul pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților nu este fondat.
Examinând cu prioritate excepția de inadmisibilitate a acțiunii întemeiată pe încălcarea competenței generale a instanțelor judecătorești, instanța de fond a considerat în mod corect că are competența de a verifica dacă aplicarea reglementărilor în domeniul salarizării personalului din autoritățile și instituțiile publice, în executarea raporturilor juridice de muncă este conformă regulilor și principiilor de drept consacrate în materie de normele interne și internaționale.
Aceleași considerente au fost avute în vedere și de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite la pronunțarea Deciziei nr.VI/2007, prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat cu privire la aplicarea dispozițiilor art.11 alin.(1) din nr.OUG177/2002, art.28 alin.(4) din nr.OUG43/2002, modificată prin nr.OUG24/2004, modificată și aprobată prin Legea nr.601/2004.
Astfel, s-a arătat că este atributul instanței de judecată să verifice dacă aplicarea textelor de lege prin care s-au acordat sporuri la indemnizația de încadrare brută lunară judecătorilor și procurorilor care au soluționat cauze privind fapte de corupție s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii consacrat de art.16 alin.(1) din Constituția României, republicată, cu cel al egalității de tratament salarial pentru muncă egală instituit prin normele internaționale.
În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor legale incidente în materie - art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată - Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr.21/2008 pronunțată în recurs în interesul legii, a statuat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Astfel, s-a arătat în considerentele deciziei, potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică astfel reglementat a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă.
Prin art. I pct.42 din nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996, s-a dispus că art.47 se abrogă. Ordonanța a fost aprobată prin Legea nr.334/2001.
Prin Legea nr.125/2000 Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr.50/1996, nici total, nici parțial.
În acest fel, prin emiterea nr.OG83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se dispozițiile art.108 alin.3, cu referire la art.73 alin.1 din Constituția României.
Prin interpretarea per a contrario a prevederilor art.147 alin.1 raportat la art. 126 alin.1 din Constituție, Curtea a reținut că intră în competența instanțelor judecătorești controlul de constituționalitate al dispozițiilor din ordonanțele care nu mai sunt în vigoare, cum este nr.OG83/2000.
A concluzionat că fiind neconstituționale, dispozițiile art.I pct.42 din nr.OG83/2000 își încetează efectele.
Pornind de la interpretarea de mai sus și de la obligativitatea acesteia rezultând din prevederile art. 329 alin.3 Cod procedură civilă, instanța constată că prevederile Legii nr.50/1996 vizau personalul auxiliar de specialitate al instanțelor, în anexe fiind menționate și salariile acestei categorii profesionale.
despre prevederile art. 47 din Legea nr.50/1996, republicată, aplicabile și după apariția nr.OG8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției. Aceasta deoarece, la momentul adoptării acestei ordonanțe se considera că textul art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu mai era în vigoare, prin urmare nici abrogarea prevăzută de art. 30 din nr.OG 8/2007 nu îl viza.
Rezultă că nu se găsesc cu privire la hotărârea atacată motivele de nelegalitate invocate de recurentul-pârât, care se încadrează în prevederile art. 304 pct. 4 și 9.pr.civ. urmând ca în baza art. 312.pr.civ. recursul acestei părți să fie respins.
Recursul pârâtului Ministerul Finanțelor Publice este fondat.
Potrivit dispozițiilor art.18 și 20 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, ordonatorii principali de credite sunt miniștrii de resort, iar Guvernul asigură realizarea politicii fiscal-bugetare, elaborând proiectele legilor bugetare anuale și examinând periodic execuția bugetară.
Atribuțiile Ministerului Economiei și Finanțelor, enumerate de art.19 din lege, constau în pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobările contului general de execuție, în luarea măsurilor necesare pentru aplicarea politicii fiscal-bugetare.
Cu toate acestea, pregătirea proiectelor amintite și măsurile de aplicare a politicii fiscal-bugetare au ca punct de pornire proiectele ordonatorilor principali de credite și se înscriu în limitele stabilite prin legile bugetare anuale sau prin legile de rectificare.
Angajarea cheltuielilor de la bugetul de stat se realizează în limita begetelor aprobate prin lege, iar monitorizarea execuției bugetare vizează tocmai respectarea acestor limite și a destinațiilor fondurilor bugetare.
Pentru considerentele de mai sus, în temeiul art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 312 pr.civ. recursul pârâtului Ministerul Finanțelor Publice va fi admis iar sentința va fi modificată în parte în sensul respingerii acțiunii față de acesta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
CU MAJORITATE
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul-pârât MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin Direcția Generală a Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr.15/F-CM din 14 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința în sensul că respinge acțiunea față de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
Menține în rest sentința.
Respinge recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14 aprilie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
4 ex./24.04.2009
Jud.fond: /
OPINIE SEPARATĂ
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, care pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod proc.civilă, a art.304/1 Cod procedură civilă și având în vedere actele și lucrările dosarului de fond, Curtea constată că ambele recursuri sunt nefondate urmând a le respinge.
Astfel, în ceea ce privește recursul Ministerului Finanțelor Publice, critica potrivit cu care acest pârât nu ar avea calitate procesuală pasivă în cauză, este nefondată.
În conformitate cu prevederile art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de stat, al Legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat precum și proiectul rectificării bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare astfel că, față de cererea având ca obiect alocarea și virarea fondurilor necesare ce urmează a fi plătite reclamantelor, în mod corect tribunalul a reținut calitatea procesuală pasivă a acestuia.
Soluția se impune chiar dacă în cauză este vorba de solicitarea reclamantelor de a fi obligat angajatorul să le plătească sume de bani în directă legătură cu executarea contractului individual de muncă încheiat cu părțile în litigiu și mai ales cu referire la unul din elementele esențiale ale acestui contract, salariul/indemnizație datorată de angajator, premisa acțiunii reclamantelor fiind încălcarea de către angajator a unui principiu fundamental al dreptului muncii care conferă tuturor salariaților ce prestează o muncă, dreptul la plată egală pentru muncă egală.
În acest context, Ministerul Finanțelor Publice, având calitatea de ordonator principal de credite, are obligația de a dispune toate măsurile ce se impun, inclusiv virarea de credite bugetare pentru asigurarea în bugetele proprii sau ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Red.
4 ex./24.04.2009
Președinte:Paulina GhimișliuJudecători:Paulina Ghimișliu, Paula Andrada Coțovanu, Nicoleta
