Drepturi salariale (banesti). Decizia 80/2010. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.80/CM
Ședința publică din 9 februarie 2010
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTOR 2: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 3: Răzvan Anghel
Grefier - - -
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurentul pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR B, cu sediul în-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 1089/30.10.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, toți cu domiciliul procesual ales la Tribunalul Constanța,-, județul C și intimatul pârât TRIBUNALUL CONSTANȚA, cu sediul în-, județul C, având ca obiect drepturi bănești - spor de vechime asistenți judiciari.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Recursul este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
După referatul grefierului de ședință;
Curtea, constatând că nu sunt motive de amânare, apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra soluției, luând act că s-a solicitat judecata în lipsă în conformitate cu disp.art.242 al.2 cod pr.civilă.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată la 27.03.2008 la Tribunalul Constanța, sub nr-, reclamanții, și, asistenți judiciari la Tribunalul Constanța, au chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și TRIBUNALUL CONSTANȚA, solicitând ca prin hotărârea pe care o va pronunța să se dispună obligarea acestora la plata către reclamanți de despăgubiri civile echivalente valoric cu sporul de vechime ce nu le-a fost acordat pe perioada 30.11.2006 - 11.03.2007, cu actualizarea acestor sume cu rata inflației la data plății efective.
În considerente, reclamanții au arătat că de la intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, judecătorii nu au mai beneficiat de sporul de vechime în muncă, aspect care, conform Hotărârii din 06.07.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, constituie un caz de discriminare.
Reclamanții au menționat că în aceste condiții au fost prejudiciați ca urmare a neacordării acestui spor, dreptul nefiind prescris întrucât potrivit art. 21 alin. 2 din nr.OG 137/2000, termenul pentru introducerea cererii, de trei ani, curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei. Ori, reclamanții au luat cunoștință de existența discriminării atunci când Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat această situație printr-o hotărâre.
S-a apreciat că sunt incidente în cauză prevederile art. 1 alin. 1-4, art. 21 alin. 1 și 2, art. 191, 192 și 194 din nr.OG 137/2000 modif. prin Legea nr. 48/16.01.2002 și nr.OG 77/28.08.2003, precum și cele ale art. 15 din nr.OUG 177/2002 și ale art. 5 din Legea nr. 303/2004 și art. 111 din Legea nr. 304/2004.
La termenul din 16.05.2008, reclamanții au depus cerere de lărgire a cadrului procesual, prin introducerea în cauză și a pârâtei CURTEA DE APEL CONSTANȚA, având în vedere calitatea acestei instituții de ordonator secundar de credite.
Prin întâmpinare, MINISTERUL JUSTIȚIEI a invocat în principal excepția lipsei calității sale procesuale pasive, prin raportare la prevederile art. 61 alin. 1 din Constituție, Parlamentul fiind unica autoritate legiuitoare a țării.
Pârâtul a arătat că întrucât cererea reclamanților vizează o obligație de a da, Ministerul Justiției nu are nici o atribuție în acest sens, astfel cum reiese și din actul normativ care reglementează organizarea și funcționarea acestei instituții - nr.HG 83/2005.
Asupra fondului, pârâtul a apreciat că susținerile reclamanților sunt nefondate.
S-a menționat că drepturile salariale ale asistenților judiciari ( magistrații consultanți ) au fost reglementate chiar în cuprinsul Legii nr. 92/1992, iar potrivit art. III din nr.OUG 179/1999 privind modificarea și completarea acestei legi, asistenții judiciari erau remunerați lunar cu coeficientul de ierarhizare a salariului de bază pentru judecătorul stagiar anul I - II, în raport cu timpul efectiv lucrat.
Prin art. 171din Legea nr. 50/1996, articol introdus prin nr.OG 83/2000 s-a stabilit că asistenții judiciari numiți în condițiile Legii nr. 50/1996 republicată, cu modificările și completările ulterioar, sunt remunerați cu indemnizația lunară corespunzătoare coeficientului de multiplicare prevăzut la nr. crt. 29 din cap. A al anexei 1.
Începând cu 01.01.2003, drepturile salariale cuvenite asistenților judiciari au fost stabilite prin nr.OUG 177/2002, iar printr-un capitol separat al acestui act normativ au fost reglementate exhaustiv toate drepturile salariale ale acestei categorii profesionale.
Prin nr.OUG 177/2002 s-a abrogat art. 11, precum și orice dispoziții contrare referitoare la salarizarea magistraților și a personalului de specialitate juridică asimilat.
Pârâta a menționat că ulterior, nici nr.OUG 27/2006 care a abrogat nr.OUG 177/2002, nu a reglementat sporul de vechime în muncă, ci doar sporul de fidelitate doar pentru judecători.
Cât privește plata actualizată a despăgubirilor solicitate, pârâtul a invocat dispozițiile art. 1088 cod civil, în sensul că daunele-interese nu pot cuprinde decât dobânda legală.
Asupra susținerilor pârâtului, reclamanții au depus note scrise, invocând practica judiciară în materie.
La termenul din 16.05.2008 s-a comunicat în cauză de către. Resurse Umane al Tribunalului Constanța, la solicitarea instanței, situația referitoare la încadrarea reclamanților, precum și faptul că reclamantele și au beneficiat de sporul de vechime în muncă pentru perioada 30.11.2006 - 11.03.2007 conform sentinței civile nr. 1286/03.08.2007 a Tribunalului Constanța pronunțată în dosarul nr-, sumele fiind achitate în cursul lunii octombrie 2007 ( fila 34 ).
Prin încheierea din 13.06.2008 a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Justiției.
Pentru a se pronunța această soluție s-a avut în vedere că prin art. 4 pct. VII din nr.OG 83/2005, Ministerul Justiției are atribuții legale privind asigurarea personalului din aparatul propriu și al unităților subordonate, exercitând atribuțiile care îi revin potrivit legii inclusiv în ce privește numirea asistenților judiciari.
Mai mult, potrivit art. 7 din același act normativ, ministrul justiției este ordonator principal de credite; președinții curților de apel sunt ordonatori secundari, iar președinții tribunalelor sunt ordonatori terțiari de credite.
În raport de aceste considerente, Ministerul Justiției nu poate invoca lipsa calității sale procesuale, întrucât atât din punct de vedere al organizării și asigurării personalului necesar instanțelor judecătorești, cât și din punctul de vedere al managementului financiar-contabil, instituția publică are atribuții legale.
Pe cale de consecință, nu are relevanță susținerea vizând calificarea tipului obligației dedus judecății, ori invocarea principiului separării puterilor în stat, câtă vreme despăgubirile pretinse ca efect al discriminării nu tind la încălcarea atribuțiilor legale ale acestei entități.
Prin sentința civilă nr. 751/13.06.2008 a fost admisă acțiunea reclamanților și iar acțiunea reclamantelor și a fost respinsă pentru autoritate de lucru judecat.
Împotriva sentinței a formulat recurs Ministerul Justiției.
Prin decizia civilă nr. 464/CM/22.07.2009 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA ca urmare a declinării competenței de soluționare a recursului de la Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost admis recursul, a fost casată sentința atacată și trimisă cauza spre rejudecare.
Pentru a pronunța această decizie instanța a reținut că deși era obligatorie citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării Tribunalul a procedat la soluționarea cauzei fără citarea acestuia în calitate de parte procesuală.
După casare cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr-.
Prin sentința civilă nr. 1089/30.10.2009 s-a espins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției ca nefondată și s-a admis acțiunea reclamanților ȘI, sens în care au fost obligați pârâții sa achite reclamanților despăgubiri civile echivalente cu sportul de vechime, corespunzător vechimii în muncă și actualizate cu rata inflației la data plății efective, pentru perioada 30.11.2006- 11.03.2007. Prin aceeași sentință s-a respins acțiunea reclamantelor și pentru autoritate de lucru judecat.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanții sunt asistenți judiciari la Tribunalul Constanța, activitatea acestora fiind desfășurată în această calitate și pe perioada consemnată în acțiune: 30.11.2006 - 11.03.2007.
Normele care reglementau pentru perioada vizată activitatea și salarizarea asistenților judiciari sunt cuprinse în art. 55 și respectiv art. 110 - 115 din Legea nr. 304/2004 și art. 15 și urm. din nr.OUG 27/2006 aprobată prin Legea nr. 45/06.03.2007.
Drepturile salariale ale asistenților judiciari au fost reglementate într-un mod similar anterior intrării în vigoare a actelor normative enunțate, întrucât prin nr.OUG 179/1999 care a modificat Legea nr. 92/1992 și a introdus în sistem instituția asistenților judiciari, ca și prin actele normative ce au reglementat salarizarea acestei categorii socio-profesionale, s-a statuat că asistenții judiciari beneficiază de drepturile de acordare a indemnizației în raport de vechimea în specialitate juridică, cu trimitere la coeficienții utilizați pentru judecătorii cu peste 4 ani în magistratură.
În ce privește evoluția legislativă a instituției sporului de vechime pentru judecători, procurori și personalul asimilat acestora, vor fi avute în vedere următoarele:
La data de 01.10.2000 a intrat în vigoare nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, care prin pct. 32 introdus alin. 3 al art. 33 din lege, cu următorul conținut, Prevederile alin. (1) și (2) nu sunt aplicabile magistraților."
Textele alin. 1 și 2 ale art. 33 din Legea nr. 50/1996 reglementau acordarea sporului de vechime în muncă, iar după intrarea în vigoare a noului text al alin. 3, prevederile nu s-au mai aplicat judecătorilor și procurorilor, ci doar personalului auxiliar de specialitate.
Motivația a reprezentat-o noua reglementare adusă de nr.OG 83/2000 art. 5 din Legea nr. 50/1996, care a statuat asupra unei noi modalități de calcul a indemnizației de încadrare lunară a judecătorilor și procurorilor, raportată la vechimea efectivă în magistratură ori în funcțiile asimilate acesteia conform art. 42 și art. 43 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 republicată.
La 01.01.2003 a intrat în vigoare nr.OUG 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, care prin art. 50 alin. 2 statuat că, Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă art. 11, precum și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, acestora, din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 18 noiembrie 1999, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte dispoziții contrare.
Textul art. 4 alin. 1 din nr.OUG 177/2002 a reluat dispozițiile cuprinse în art. 5 din Legea nr. 50/1996 modif. prin nr.OG 83/2000, în sensul că magistrații au beneficiat, în raport cu vechimea efectivă în funcțiile de judecător, procuror, magistrat-asistent la Curtea Supremă de Justiție sau de personal asimilat magistraților, de o majorare a indemnizației stabilite potrivit art. 3 alin. 2, calculată în procente la indemnizația brută.
Noul text nu a inclus, de asemenea, sporul de vechime în muncă în ecuația de calcul al drepturilor cuvenite magistraților, raportând indemnizația acestora doar la vechimea efectivă în magistratură ( criteriu distinct de cel al vechimii în muncă ); la indemnizația de încadrare astfel calculată s-au aplicat celelalte sporuri reglementate prin actul normativ.
Potrivit art. 16 alin. 3 Codul muncii, munca prestată în temeiul unui contract individual de muncă îi conferă salariatului vechime în muncă, iar conform art. 32 alin. 5, la solicitarea salariatului angajatorul este obligat să elibereze un document care să ateste activitatea desfășurată de acesta, vechimea în muncă, în meserie și în specialitate.
Legiuitorul a înțeles așadar să distingă între criteriul vechimii în muncă și cel al vechimii în meserie și/sau în specialitate, întrucât în mod evident o persoană poate avea o vechime în muncă mai mare sau cel puțin egală cu vechimea într-o anumită activitate.
Magistrații ( judecători și procurori ), precum și personalul asimilat acestora pot beneficia, astfel, de o vechime totală în muncă prin înglobarea vechimii efective în magistratură, alături de perioadele de activitate neasimilate acesteia, conform legii.
În egală măsură, acest raționament se aplică și salarizării asistenților judiciari, care pe lângă vechimea în specialitate trebuie să le fie recunoscut și criteriul vechimii în muncă.
De altfel, cadrul de reglementare al salarizării altor categorii profesionale (cum este, cu titlu de exemplu, nr.OUG 192/2002 privind reglementarea drepturilor de natură salarială ale funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare, etc.) recunoaște dreptul acestora la acordarea sporului de vechime, alături de alte sporuri specifice domeniului de activitate.
Prin nr.OG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției - act normativ care a abrogat expres Legea nr. 50/1996 și, prin urmare, și dispozițiile art. 33 alin. 1 și 2 din lege - s-a statuat prin art. 13 în sensul recunoașterii vechimii în muncă acestei categorii profesionale.
Mai mult, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 45/2007 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27 din 29 martie 2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 7 aprilie 2006, fost reglementată distinct vechimea efectivă în magistratură ( art. 4 din nr.OUG 27/2006 ) de vechimea în muncă ( art. 41din nr.OUG 27/2006 ).
Această reglementare nu poate susține punctul de vedere conform căruia nu a existat, până la data de 14.03.2007, cadrul legislativ necesar acordării acestui spor, întrucât plata sporului de vechime în muncă unei categorii profesionale, pe o perioadă determinată și negarea aceluiași drept pentru o altă perioadă constituie o încălcare a unui drept câștigat în domeniul salarizării, și aceasta independent de creșterea sau de diminuarea salariului acordat.
Se va reține, totodată, că în soluționarea recursului în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, prin decizia nr. XXXVI din 7 mai 2007, că dispozițiile art. 33 alin. 1 din Legea nr. 50/1996, în raport cu prevederile art. I pct. 32 din nr.OG 83/2000, art. 50 din nr.OUG 177/2002 și art. 6 alin. 1 din nr.OUG 160/2000 se interpretează în sensul că,Judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României beneficiau și de sporul de vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege.
S-a stabilit, astfel, în condițiile art. 329 cod proc. civilă, că sporul de vechime în muncă a subzistat în aplicare și ulterior intrării în vigoare a nr.OG 83/2000, respectiv, a nr.OUG 177/2002, acest spor urmând a fi calculat și pentru judecători și procurori, precum și pentru persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României, prin raportare la textul art. 33 alin. 1 din Legea nr. 50/1996.
În raport de toate aceste considerente, având în vedere că aplicabilitatea acestui spor este direct raportată la vechimea în muncă ( iar nu la vechimea în magistratură ), va fi admisă acțiunea reclamanților și, în sensul că pârâții vor fi obligați să achite acestora despăgubiri civile echivalente cu sporul de vechime, corespunzător vechimii în muncă și actualizate cu rata inflației la data plății efective, pentru perioada 30.11.2006 - 11.03.2007.
Cu privire la critica adusă de pârâtul Ministerul Justiției, legată de indicatorul solicitat de reclamanți pentru reevaluarea acestor despăgubiri, instanța va reține că trimiterea la dispozițiile art. 1088 cod civil nu poate fi reținută în cauză, temeiul juridic al răspunderii civile fiind cel delictual, iar nu contractual. Astfel, pentru acoperirea prejudiciului generat din pierderea valorii monedei naționale, reclamanții sunt îndreptățiți, astfel cum s-a statuat și în literatura juridică, la despăgubiri echivalente cu diferența de valoare rezultată din aplicarea indicelui de inflație.
Cât privește însă pe reclamantele și, instanța va reține că în speță s-a probat că operează autoritatea de lucru judecat pentru pretențiile solicitate pe întreaga perioadă enunțată în acțiune, asupra acelorași pretenții fiind pronunțată sentința civilă nr.1286/03.08.2007 a Tribunalului Constanța în dosarul nr-, sumele fiind achitate reclamantelor în cursul lunii octombrie 2007.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților. În motivarea recursului a arătat următoarele: prin decizia pronunțată în recurs în interesul legii și reținută în motivare de prima instanță, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a stabilit că și asistenții judiciari ar avea dreptul la spor de vechime; mai mult, din motivarea acestei decizii rezultă că textele legale interpretate nu au vizat și asistenții judiciari; drepturile asistenților judiciari au fost reglementate în mod special prin OUG nr. 179/1999 iar începând cu 01.01.2003, drepturile acestora au fost stabilite prin OUG nr. 177/2002, art. 15 din acest act normativ stabilind limitativ drepturile salariale de care beneficiază; în același sens au fost și dispozițiile OUG nr. 27/2006 până la modificarea privind introducerea sporului de vechime; modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii este o problemă care nu poate fi apreciată din punct de vedere al discriminării, depășindu-se cadrul legal reglementat prin OG nr. 137/2000; în acest sens s-au invocat și deciziile nr. 818, 819 și 820 din 2008 pronunțate de Curtea Constituțională.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
În recurs nu s-au administrat alte probe.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 3041Cod.pr.civ. Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Perioada pentru care reclamanții pretind sporul de vechime este perioada 30.11.2006 - 11.03.2007. Ca urmare, pentru această perioadă trebuie analizate prevederile legale incidente.
În această perioadă era în vigoare și aplicabilă OUG nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției.
Potrivit art.16 (1) și (2) din acest act normativ, asistenții judiciari numiți în condițiile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările ulterioare, erau salarizați cu o indemnizație de încadrare brută lunară potrivit coeficienților de multiplicare prevăzuți, după caz, la lit. A din anexă, nr. crt. 28-31, în raport cu vechimea în funcții juridice și beneficiază în mod corespunzător de drepturile prevăzute la art. 5, 7, 18, 24 și 25.
Aceste drepturi sunt următoarele:
- spor de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru titlul științific de doctor sau doctor docent - art. 5
- spor de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții, pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase - art. 7
- un premiu anual egal cu indemnizația de încadrare brută din ultima lună a anului pentru care se face premierea - art.18
- înlesniri stabilite prin ordin al ministrului justiției sau al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, după caz, cu privire la folosirea caselor de odihnă, a sanatoriilor și a altor amenajări recreative și sportive aflate în proprietatea sau în administrarea Ministerului Justiției și, respectiv, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - art. 24
- asistență medicală, medicamente și proteze, gratuite în condițiile respectării dispozițiilor legale privind plata contribuției pentru asigurările sociale de sănătate - art. 25
Ca urmare, în perioada relevantă, nu a existat o prevedere legală care să stabilească dreptul asistenților judiciari la sporul de vechime.
Este adevărat că otrivit p. art. 16 alin. 3 Codul muncii, munca prestată în temeiul unui contract individual de muncă îi conferă salariatului vechime în muncă, iar conform art. 32 alin. 5, la solicitarea salariatului angajatorul este obligat să elibereze un document care să ateste activitatea desfășurată de acesta, vechimea în muncă, în meserie și în specialitate.
Dar, recunoașterea vechimii în muncă și specialitate nu implică în mod necesar și remunerarea acestei vechimi cu un spor de vechime.
Apoi, Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia nr. XXXVI din 7 mai 2007, nu s-a referit și la asistenții judiciari, astfel încât, în cauză, nu sunt incidente prevederile art. 329(3) Cod.pr.civ. cu privire la această dezlegare de drept.
Această dezlegare a problemei de drept nu este aplicabilă în cauză, în beneficul asistenților judiciari, și pentru motivul că în OUG nr. 27/2006 nu cuprindea o prevedere generală care să stabilească faptul că asistenții judiciari ar fi beneficiat de aceleași drepturi ca și magistrații ci, dimpotrivă, o prevedere cu caracter limitativ (art.16) care stabilea în mod expres că asistenții judiciari beneficiază numai de anumite drepturi dintre cele de care beneficiau magistrații.
Ca urmare, nu se poate reține că decizia nr. XXXVI din 7 mai 2007 pronunțată în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție s-a aplica și în cazul asistenților judiciari pentru că aceștia nu beneficiau de toate drepturile de care beneficiau și magistrați.
În ceea ce privește situația discriminatorie invocată, se reține că aceasta nu poate justifica acordarea unui spor de vechime nereglementat de lege.
Astfel, prin deciziile nr. 818/3.07.2008, nr.819/3.07.2008 și nr. 820/3.07.2008 pronunțate de Curtea Constituțională, s-a statuat că prevederile art. 1, art.2 al.3 și art. 27 al.1 din nr.OG 37/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești, au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Ulterior, prin Decizia nr. 1325/2008, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Și în acest caz, s-a motivat decizia prin aceea că "dispozițiile ordonanței lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății" și că "un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării".
Aceste decizii ale Curții Constituționale au avut în vedere așadar nu doar situația în care instanțe ar anula prevederi legale ci și situațiile în care ar aplica prevederi din acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății, indiferent de forța lor juridică. Și într-un asemenea caz ar fi încălcat principiul separației puterilor în stat.
Ca urmare, instanța nu poate avea în vedere motive care se referă la existența unui tratament discriminatoriu pentru a aplica în cazul reclamanților alte prevederi legale decât cele care reglementează salarizarea acestora în perioada de referință.
Pe de altă parte, pentru a se stabili eventuala existență a unei discriminări, ar fi necesar ca instanța să analizeze caracterul discriminatoriu al unui act normativ cu putere de lege. Or, caracterul discriminatoriu al unui act normativ constituie o problemă de constituționalitate iar instanța de judecată nu are posibilitatea să efectueze un astfel de control de constituționalitate.
În acest sens, în considerentele Deciziei nr. 838/27.05.2009 pronunțată de Curtea Constituțională (publicată în Monitorul Oficial nr.461 din 03.07.2009) s-a stabilit că "potrivit Legii fundamentale, singura autoritate abilitată să exercite controlul constituționalității legilor sau ordonanțelor este instanța constituțională. Prin urmare, nici Înalta Curte de Casație și Justiție și nici instanțele judecătorești sau alte autorități publice ale statului nu au competența de a controla constituționalitatea legilor sau ordonanțelor, indiferent dacă acestea sunt sau nu în vigoare".
Trebuie avut în vedere că prin Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1/17.01.1995 s-a stabilit că "puterea de lucru judecat ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină acesta. Soluția este aceeași și pentru efectul general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale".
Ca urmare, instanța de judecată este în imposibilitate să analizeze caracterul discriminatoriu al OUG nr. 27/2006 sub aspectul neacordării sporului de vechime asistenților judiciari în perioada relevantă întrucât ar proceda astfel la un control de constituționalitate al acestui act normativ, control care intră în competența exclusivă a Curții Constituționale conform art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992 și deci nu poate nici să constate existența unui astfel de tratament discriminatoriu din perspectiva reglementării legale a drepturilor salariale cuvenite asistenților judiciari. Ca urmare, pretențiile reclamanților la despăgubiri pentru supunerea la un tratament discriminatoriu prin efectul legii nu sunt întemeiate.
Față de aceste considerente,în temeiul art. 312 Cod.pr.civ. se va admite recursul cu consecința respingerii ca nefondate a acțiunii și în privința celorlalți doi reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil declarat de recurentul pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR B, cu sediul în-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 1089/30.10.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, toți cu domiciliul procesual ales la Tribunalul Constanța,-, județul C și intimatul pârât TRIBUNALUL CONSTANȚA, cu sediul în-, județul
Modifică în parte sentința recurată în sensul că respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul și.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 09.02.2010.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond:;
Jud.- /09.03.2010
Tehnored.disp.gref.RD/4ex./09.03.2010
Președinte:Maria ApostolJudecători:Maria Apostol, Mariana Bădulescu, Răzvan Anghel
