Drepturi salariale (banesti). Decizia 806/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 806
Ședința publică din 13 mai 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 2: Carmen Pârvulescu DR. - -
JUDECĂTOR 3: Ioan Jivan
GREFIER: - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanții, -, A, C, -, - și împotriva sentinței civile nr. 62 din 14 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr-, în contradictoriu pârâții intimați TRIBUNALUL C S, CURTEA de APEL TIMIȘOARA, MINISTERUL JUSTIȚIEI, și CONSILIUL NAȚIONAL pentru COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal au fost lipsă reclamanții recurenți, A, Petco, Bîrlaș, C, și pârâții intimați Tribunalul C-S, Curtea de APEL TIMIȘOARA, Ministerul Justiției și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, constatându-se că s-a solicitat judecarea în lipsă, cauza a fost lăsată în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 62 din 14 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr- a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea reclamanților, A, Petco, Bîrlaș, C, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul C-S, Curtea de APEL TIMIȘOARA, Ministerul Justiției și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Prima instanță a reținut că, prin acțiunea formulată, reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata echivalentului stimulentelor primite de un consilier juridic asimilat magistraților, respectiv echivalentul stimulentelor primite de personalul economic, tehnic, administrativ și de serviciu din cadrul instanțelor judecătorești pentru personalul auxiliar de specialitate, cu titlu de despăgubiri, în temeiul art. 21 din nr.OG 137/2000, sumă actualizată la data plății, precum și plata dobânzii legale la sumele solicitate potrivit nr.OG 9/2000, de la data nașterii dreptului la acțiune și a eventualelor cheltuieli de judecată.
Pentru ca o faptă să poată fi calificată ca fiind faptă de discriminare trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiții, respectiv existența unui tratament diferențiat manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință (existența unor persoane sau situații aflate în poziții comparabile), precum și existența unui criteriu de discriminare potrivit art. 2 alin. 1 din nr.OG 137/2000.
De asemenea, tratamentul diferențiat nu trebuie să fie justificat obiectiv de un scop legitim și trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții politice.
În speță, însă, tratamentul diferențiat este justificat și are la bază criterii obiective și un scop legitim, la baza acestora stând natura stabilită prin lege a sumelor acordate, acestea fiind o recompensă ce se acordă persoanelor care în desfășurarea activității și sarcinilor de serviciu au rezultate meritorii.
Scopul stimulentelor este acela de a premia, stimula, recompensa suplimentar anumiți angajați, fără a modifica drepturile salariale curente, ceea ce îi conferă ordonatorului principal de credite o largă posibilitate de apreciere cu privire la persoanele care urmează să le primească, iar acordare stimulentelor tuturor angajaților și în același cuantum contravine chiar scopului acordării acestora.
Prima instanță a apreciat că nu se poate reține existența unei discriminări în cauză, întrucât nu există un drept la acordarea de stimulente ori a unui "drept de a fi premiat" conferit sau garantat prin vreun act normativ, legea recunoscând ordonatorilor de credite doar posibilitatea de a acorda stimulente, dacă sunt îndeplinite criteriile pentru repartizare stabilite prin norme interne aprobate prin ordin al ministrului justiției, astfel că a respins acțiunea reclamanților ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, reclamanții, solicitând modificarea ei în sensul admiterii acțiunii.
S-a susținut în esență, că s-a reținut greșit starea de fapt și s-au aplicat greșit dispozițiile OG137/2000 în condițiile în care și magistrații au același drept la acordarea stimulentelor ca și personalul ministerului, iar acesta, în calitate de ordonator de credite nu-și poate exercita discreționar dreptul de a premia doar anumite categorii de personal.
Pârâtul Ministerul Justiției a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
A susținut că obligativitatea acordării stimulentelor tuturor judecătorilor și personalului auxiliar nu este prevăzută de Legea nr.145/1996 și Ordinul Ministerului Justiției nr.1088/C/2006 și dreptul de a fi premiat nu este un drept protejat de lege.
Examinând cauza în raport de motivele de recurs și totodată sub toate aspectele conform dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată că, nu există nici un motiv pentru casarea ori modificarea sentinței, instanța de fond reținând corect starea de fapt și făcând o aplicare corectă a dispozițiilor legale incidente.
Nici Legea nr.146/1996 și nici normele aprobate prin Ordinul Ministrului Justiției 1008/C/2008 nu prevăd obligativitatea acordării stimulentelor tuturor judecătorilor și a personalului auxiliar.
În același timp, asiguratorul Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite prin ordinul de mai sus a stabilit criterii de repartizare a stimulentelor pentru judecători și pentru alte categorii de personal. Reclamanții nu au invocat prin acțiune încălcarea prevederilor acestui ordin, a criteriilor prevăzute, ci se prevalează de dreptul de a beneficia de stimulente, ori aceștia au doar vocația de a beneficia de ele, iar acordarea lor unei categorii sau a unor persoane și omiterea altora nu reprezintă o exercitare discreționară a dreptului angajatorului de a premia.
Din OG137/2000 cât și art.14 al Convenției și Protocolului nr.12 la aceasta, prevăd interzicerea discriminării cu referire la exercitarea oricărui drept prevăzut de lege, ori, neexistând un asemenea text legal cu privire la acordarea stimulentelor de către angajator, nu sunt incidente aceste dispoziții legale.
Pentru aceste considerente, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamanții, -, A, C, -, - și împotriva sentinței civile nr. 62 din 14 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 13 mai 2009.
PREȘEDINTE, Pt.JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, DR.- - - -
în
PREȘEDINTE SECȚIE
Judecător
GREFIER,
- -
Red./14.07 2009
Thred./15.07.2009
Ex.2
Prima inst. - - - Curtea de APEL TIMIȘOARA
Președinte:Vasilica SandoviciJudecători:Vasilica Sandovici, Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan
