Drepturi salariale (banesti). Decizia 897/2009. Curtea de Apel Iasi

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (Jurindex)

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 897

Ședința publică de la 02 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Georgeta Pavelescu

JUDECĂTOR 2: Daniela Pruteanu

JUDECĂTOR 3: Smaranda Pipernea

Grefier - -

Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursurile declarate recurent MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și recurent MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - PRIN... PU- împotriva sentinței civile nr.719/29.04.2009 pronunțată de Tribunalul I, intimați fiind:, -, ( ), CURTEA DE APEL IAȘI, TRIBUNALUL IAȘI.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al doilea termen de judecată; părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Instanța constată recursul în stare de judecată și, având în vedere că s-a solcitat judecata în lipsă,rămâne în pronunțare cu privire la acesta.

După deliberare,

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față;

Prin sentința civilă nr719 din 29.04.2009 pronunțată de Tribunalul Iașis -au respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I și a lipsei calității procesuale pasive a Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării,iar pe fond,s-a admis în parte acțiunea formulată dereclamantele -, -, () -, și- în contradictoriu cu pârâțiiMINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR- reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice, MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL IAȘI,, Tribunalul Iași și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.

Au fost obligați pârâții Ministerul Justitiei, Curtea de APEL IAȘI și Tribunalul Iași să plătească drepturile salariale reprezentând sporul de 15% pentru confidențialitate începând cu luna septembrie 2005 până la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești precum și pentru viitor, sume ce urmează fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI și Tribunalul Iași să plătească reclamantei drepturile salariale reprezentând sporul de 15% pentru confidențialitate începând cu luna septembrie 2005 până la data publicării decretului de eliberare din funcție, sume ce urmează fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

A fost respinsă cererea reclamantei în ceea ce privește plata drepturilor salariale până la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești precum și pentru viitor, ca neîntemeiată.

A fost obligat pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.

Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că prin acțiunea formulată

reclamantele -, -, () -, și au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei Si Finantelor, Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI, Tribunalul Iași, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării să se recunoască discriminarea, să se calculeze și să se plătească drepturile reprezentând sporul de confidențialitate de până la 15%, începând cu septembrie 2005 și până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești precum și pentru viitor, să le plătească drepturile de mai sus, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, începând cu data nașterii drepturilor și până la data executării hotărârii judecătorești (plata efectivă) iar Ministerul Finanțelor Publice să fie obligat să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.

În motivarea acțiunii, reclamanții au aratat că potrivit art. unic pct. 1 din Legea 444/2006, pentru aprobarea OG nr.19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, s-au prevăzut că "pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul/avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază, cu încadrarea în limitele bugetelor aprobate."

Au mai arătat reclamanții că judecătorii militari beneficiază de un spor de confidențialitate de până la 15% din solda lunară.

De asemenea, în temeiul dispozițiilor art.15 alin.1 din OG nr.6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici s-a prevăzut ca sporul de confidențialitate în cuantum de până la 15% se acordă nu numai categoriilor de funcționari publici prevăzute în Legea 444/2006, ci și funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15% din salariul de bază,precum și funcționarilor publici din cadrul Administrației Președințiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.

Totodată, potrivit art.20 alin.3 din Legea nr.656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.405/2002, s-a acordat acest spor de confidențialitate de până la 15% și membrilor plenului, precum și altor categorii de personal din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.

În temeiul art. 231alin. 3 din nr.OG 137/2000 pentru prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, "pentru păstrarea confidențialității în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care are cunoștință în exercitarea funcției, personalul din aparatul Consiliului primește lunar un spor de confidențialitate de 15%, calculat la salariul de bază brut. Categoriile de personal care beneficiază de acest spor se stabilesc prin ordin al președintelui Consiliului," tocmai în ideea unui tratament echitabil și similar al tuturor categoriilor de persoane din cadrul instituțiilor publice ce gestionează informații clasificate sau confidențiale.

Conform art. 15 alin. 1 și 2 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328/24.08.2005 pentru aprobarea Codului Deontologic al judecătorilor și procurorilor, "judecătorii și procurorii au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-au obținut în această calitate. În cazul în care potrivit legii, lucrările au un caracter confidențial, judecătorii și procurorii sunt obligați să păstreze materialele respective în incinta instanței sau a parchetului și să nu permită consultarea lor decât în cadrul prevăzut de lege și de regulament".

Potrivit art. 99 lit. d din Legea 303/2004 republicată privind statutul judecătorilor și procurorilor constituie abateri disciplinare nerespectarea confidențialității care au acest caracter.

Pentru a fi în situația unei fapte de discriminare trebuie să existe două situații comparabile la care tratamentul să fi fost diferit.

, tratamentul diferențiat trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.

Reclamanții se consideră discriminați, deoarece în raport de anexa 1 la Ordinul Ministerului Justiției nr.1833/C/02.07.2008 privind acordarea sporului de confidențialitate pentru personalul contractual și funcționarii publici din cadrul instanțelor judecătorești, judecătorii nu sunt trecuți ca beneficiari ai acestui spor. Beneficiari sunt cei care lucrează la exploatarea și întreținerea instalațiilor, agregatelor, activitatea de procesare de date cu caracter personal, activitatea de legătorie, multiplicare și arhivare etc.

În activitatea de judecători, reclamanții procesează date cu caracter personal și au acces la informații care sunt potrivit legii, confidențiale sau clasificate, fiind îndreptățiți a primi acest spor.

În dovedire, reclamanții au solicitat administrarea probei cu înscrisuri și au cerut, în baza art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, judecarea și în lipsă.

Ministerul Justiției prin întâmpinare a arătat faptul că nu se impune citarea în cauză a CNCD și că prevederile art.1, 2, 27 din OG 137/2000 au fost declarate neconstituționale (Decizia nr.818/2008).

Pe fond s-a motivat că sistemul de salarizare instituit prin lege specială pentru magistrați nu include plata unor sporuri, cum ar fi cel de confidențialitate, în afara prevederilor legale (art.74 Lg.303/2004). Dreptul la sporul de confidențialitate nu este recunoscut de lege întrucât nu este reglementat prin nici un act normativ în vigoare; nu face obiectul art.14 Convenție întrucât Protocolul 12 la Convenție face vorbire de "exercitarea oricărui drept prevăzut de lege".

Din punctul de vedere al cuantumului, în anumite situații sporul este de 15% din salariu, indemnizație, etc. alte situații procentul de 15% este valoarea maximă avută în vedere.

S-a invocat și practică judiciară în sprijinul apărărilor astfel formulate,respectiv deciziile pronunțate de Curtea de Apel Craiova, Curtea de APEL IAȘI și Curtea de Apel Cluj CNCD a depus " Punct de vedere" la care au anexat Hotărârea nr.232/29.08.2008,iar Ministerul Finanțelor Publice prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii,invocând excepția lipsei calității procesuale pasive Ministerului Finanțelor Publice motivat de faptul că obligația acordării sporurilor și beneficiilor revine angajatorului sau ordonatorului principal de credite.

S-a mai susținut că potrivit HG 386/2007 Ministerul Finanțelor Publice reprezintă Statul ca subiect de drepturi și obligații în fața organelor de justiție, precum și în alte situații în care participă în mod nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice civile, numai dacă legea nu stabilește în acest scop un alt organ.

Mai mult, dispozițiile art. 47 al. 4 Lg. 500/2002 privind finanțele publice prevăd faptul că, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală, nu pot fi utilizate pentru finanțarea unui alt ordonator principal de credite.

În ipoteza admiterii acestei acțiuni și a obținerii unei hotărâri judecătorești irevocabile favorabile reclamanților, nu există nici un motiv să nu fie asigurate fondurile necesare plăților având în vedere faptul că hotărârile judecătorești irevocabile, mai ales în domeniul drepturilor salariale, sunt executorii, iar neexecutarea acestora constituie infracțiune.

În temeiul dispozițiilor art.3 al.1 și 2 OUG 75/2008 s-a emis Ordinul comun 1859/C/2484/26650/131/3774/C privind modalitatea de eșalonare a plății sumelor prevăzute în titlurile executorii. În temeiul acestuia reclamanții trebuie să obțină un titlu executoriu în temeiul căruia ordonatorul principal de credite să solicite Ministerului Finanțelor Publice alocarea sumei respective. În conformitate cu dispozițiile legale în materie Ministerul Finanțelor Publice are obligația de a aloca, pe baza datelor primite, sumele necesare plăților drepturilor solicitate, astfel încât nu se impune pronunțarea unei hotărâri judecătorești în acest sens.

Față de dispozițiile art. 137.pr.civ. instanța s-a pronunțat cu prioritate asupra excepțiilor invocate:

Astfel, referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive Ministerului Finanțelor Publice,instanța a reținut că legitimareaprocesuală pasivă a Ministerul Economiei și Finanțelor nu decurge din existența unui contract de muncă încheiat cu reclamanții, ciîn conformitate cu prevederile art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice. Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare. De asemenea, conform art.3 alin.1 pct.2 din nr.HG208/2005 această instituție gestionează și proiectul legii de rectificare bugetară.

--------

Așadar, raportat la obiectul acțiunii, calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor este dată de textele de lege redate anterior, care stabilesc ca principală atribuție elaborarea proiectului bugetului de stat, precum și atribuții de elaborare și control a bugetelor cum este prevăzut expres prin art. 28 alin 1 din Legea nr. 500/2002 modificată și completată, privind finanțele publice.

Nu în ultimul rând, instanța a avut în vedere și dispozițiile art. 131 din Legea nr. 304/2004 republicată, modificată și completată, privind organizarea judiciară, conform cărora, activitatea instanțelor judecătorești și a parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.

Ca atare, față de cererea având ca obiect alocarea fondurilor necesare sumelor ce urmează a fi plătite reclamanților,instanța a constatat că se poate reține calitatea procesuală pasivă a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor,întrucât, în lipsa rectificării bugetului cu sumele necesare, pârâții s-ar afla în imposibilitate de a dispune de fonduri pentru plata sumelor cerute de reclamanți și intervenient.

De asemenea, calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art.1 din OG nr.22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, potrivit cărora, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.

Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive CNCD,instanța a reținut aceasta este dată de dispozițiile OG 137/2000, art. 27 al.3 ce prevăd: "Judecarea cauzei are loc cu citarea obligatorie a Consiliului."

Pe fondul cauzeiinstanța a reținut că reclamanții fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție (unități finanțate de la bugetul de stat), raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art.1 și art. 295 din acest cod.

În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamanților, prin neacordarea sporului de confidențialitate, instanța urmează să cerceteze situația în care se află reclamanții în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate.

S-a mai invocat decizia Curții Constituționale nr.818/2008 prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că prevederile art.1, art.2 alin.(3) și art.27 alin.(1) din Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Instanța a reținut însă că în cauza de față reclamanții nu solicită anularea situației create prin discriminare prin anularea unei dispoziții legale, ci anularea unei situații de fapt prin plata despăgubirilor; cu privire la această modalitate, Decizia nr.1.011 din 8 noiembrie 2007 a Curții Constituționale referitoare la Ordonanța Guvernului nr.137/2000 a statuat că: "actul normativ criticat nu îngrădește în vreun fel accesul liber la justiție, ci, dimpotrivă, favorizează accesul la justiție prin posibilitatea persoanei care se consideră discriminată de a formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.", opinie menținută expres prin deciziile Curții Constituționale nr. 820/16.07.2008 și 821/16.07.2008 .

A reținut astfel instanța că reclamanții nu au solicitat instituirea de către instanță a unei norme juridice noi, pentru restabilirea echilibrului între subiectele de drept sau aplicarea unor dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care persoana reclamanților. Reclamanții au solicitat aplicarea unitară a dispozițiilor G nr.27/2006 prin raportare la categoria personalului din unitățile din justiție (unități bugetare care sunt finanțate de la bugetul de stat), deci cu privire la aceleași subiecte de drept, raporturile juridice de muncă ale noastre fiind guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art.1 și art.295 alin.2 din acest cod dar și de legislația specială.

Reclamanților le-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă, specială și specifică, de confidențialitate (art.99 lit. d din Legea nr. 303/2004 și art. 4 din Legea nr. 303/2004 raportat la art. 15 din Codul deontologic și art. 78 alin.1 din Legea nr. 567/2004 și art. 9 din Codul deontologic) care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă. Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de reclamanți implică administrarea sau cel puțin contractul cu informații confidențiale (unele chiar clasificate sau secrete de serviciu), constând, de exemplu, în date privind arestări, interpretări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, datele cu caracter personal ale justițiabililor și colegilor de serviciu (art.2 alin.4 și alin.5 din Legea nr. 677/2001), sesizările adresate organelor statului (de pildă, cele făcute conform art. 18 lit. c din Legea nr. 108/1999), veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală, etc.Reclamanții nu îndeplinesc o funcție de demnitate publică astfel încât se află în aceeași situație ca și restul personalului din unitățile bugetare. Însă, în unitățile bugetare, faptului îndeplinirii obligației de confidențialitate, i-a fost recunoscut și dreptul corelativ, de natură salarială.Astfel, conform art. 13 din OUG nr. 57/2000, art.30 alin.3 din OG nr.137/2000, art. 3 din OG nr. 38/2003, art.13 alin.1 din OUG nr. 123/2003, art.3 din OG nr.19/2006, art.15 alin.1 din OG nr. 6/2007, art.20 alin.3 din Legea nr.656/2002, art.15 din OG nr. 64/2006, art.13 din OG nr.10/2007, debitorii obligației de confidențialitate au fost recunoscuți, în mod firesc, ca și creditori ai dreptului corelativ la sporul de confidențialitate, unitățile bugetare fiind debitori ai obligației sinalagmatice de plată a acestui spor salarial.Toate persoanele din acest cadru al personalului din unitățile bugetare prestează o muncă și, ca efect al acestor premise, se supun obligației de confidențialitate, indiferent de categoria socio-profesională (funcția deținută). Într-adevăr, conform art.26 raportat la art. 1 și art. 295 alin.2 din Codul muncii, indiferent de categoria socio-profesională, perioada în care o persoană prestează muncă îi revine obligația de confidențialitate.În ceea ce privește natura clauzei de confidențialitate instanța a reținut faptul că aceasta are întotdeauna un caracter juridic sinalagmatic ce se caracterizează prin reciprocitatea obligațiilor ce revin părților și interdependența obligațiilor reciproce; obligația de confidențialitate este cauza juridică a obligației de plată corespunzătoare îndeplinirii primei obligații de către reclamanți.Ca atare, legiuitorul, instituind obligația sinalagmatică profesională de confidențialitate în sarcina reclamanților, implicit și de drept a instituit și o obligație de plată (o contraprestație salarială), pe cale de analogie a legii. În caz contrar, ar fi încălcate și principiile constituționale privind nediscriminarea, dreptul la plată egală pentru muncă egală, dreptul la salariu pentru munca prestată (potrivit art. 16 alin.1 și art. 41 alin.2 din Constituție, prevederi dezvoltate de art. 5, art.6 și art. 154 din Codul muncii ).Reclamanții se află sub aspectul analizat, într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu tot celălalt personal din unitățile bugetare, ba chiar și cu personalul din unitățile private, deoarece și reclamanții sunt parte a unui raport de muncă și îndeplinesc, în urma executării acestui raport o obligație de confidențialitate. Instanța reține că reclamanții, deși își execută obligația de confidențialitate, fiind debitori ai acestei obligații în mod similar cu restul personalului din unitățile bugetare, totuși pentru îndeplinirea acestei obligații speciale și specifice, nu li se recunoaște sporul salarial de confidențialitate, așa cum este recunoscut în cazul restului personalului din sistemul bugetar.Conform dispozițiilor Codului muncii sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art. 154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv, condițiile de muncă. Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă.Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație a depunerii unor activități în muncă cu efectul juridic al executării obligației de confidențialitate, trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: sporul de confidențialitate. Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul prestării unei munci în mod continuu sau succesiv cu efectul identic al executării în mod egal și nediferențiat al aceleiași obligații de confidențialitate la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul acordării sporului de confidențialitate.Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării sporului de confidențialitate este unul și același: efectul obligației de confidențialitate impuse în mod egal de lege pentru cei ce muncesc, indiferent de categoria socio-profesională din care fac parte.În mod vădit eronat și fără absolut nici o relevanță, pârâții invocă elementul categoriei socio-profesionale a reclamanților pentru a încerca justificarea discriminării acestora întrucât pentru aprecierea existenței discriminării, relevanță are doar criteriul justificativ generator al sporului de confidențialitate, și anume, existența obligației de confidențialitate (sub aspect juridic) și a perioadei de muncă prestată în aceste condiții (sub aspect faptic), iar în nici un caz, nu criteriul categoriei socio-profesionale. Simplul fapt că o persoană face parte dintr-o categorie socio-profesională (a judecătorilor, asistenților judiciari și a procurorilor) nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege (dreptul la o contraprestație salarială sinalagmatică pentru îndeplinirea obligației de confidențialitate) cu toate efectele și consecințele juridice, salariale ale acestui drept, deoarece nicidecum nu categoria socio-profesională este resortul (obiectivul și elementul)generator și fundamentul stabilirii și acordării sporului salarial pentru confidențialitate în sistemul de salarizare.

Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul (indemnizația) de bază (partea fixă a salariului), nu și în sporurile salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare (precum prestarea muncii peste programul normal, prestarea muncii în timpul nopții, dobândirea unei pregătiri profesionale suplimentare în domeniul de activitate cum ar fi: doctoratul, dobândirea unei vechimi în muncă, îndeplinirea unei obligații speciale de confidențialitate, etc).În caz contrar, sunt încălcate principiile constituționale privind nediscriminarea, dreptul la plată egală pentru muncă egală, dreptul la salariu pentru munca prestată, care se coroborează cu reglementările internaționale în materie, respectiv, dispozițiile art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, care garantează dreptul tuturor persoanelor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.

În consecință, prin neacordarea sporului deconfidențialitate, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică, care fundamentează și generează acest spor salarial și pentru restul personalului.

Existența discriminării directe reclamanților rezultă și din dispoziții internaționale aplicabile în cauza de față (conformart. 20 alin 2 din Constituția României, potrivit căruia: " (2) Dacă exista neconcordante între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile."):

art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nicio distincție); art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție (care interzic discriminările); art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă;

Astfel,art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede că toți oamenii au dreptul, fără nici o discriminare, la salariu egal pentru muncă egală. Este interzisă orice discriminare și prin art.2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, Pactul privind drepturile economice, sociale și culturale (adoptate de Adunarea Generală a și ratificate de România în anul 1974), precum și prin art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (ratificată de România prin Legea nr.30/1994). Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale în special,ca principiu general, dispozițiile acesteia au forță constituțională și supralegislativă.

De altfel, în interpretarea dispozițiilor art.14 referitor la interzicerea discriminării din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Fundamentale, în hotărârea dată în cazul Fredin c/, Hoffman c/, Scalambrino c/Italie, autres c/-, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că " diferența de tratament devine discriminare atunci când se induc distincții între situații analoge și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare obiectivă sau rezonabilă".

Aceasta înseamnă că, pentru ca o asemenea încălcare să se producă, trebuie stabilit că persoane aflate în situații analoge sau comparabile beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu își găsește nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.

Pe de altă parte, se reține că, în aplicarea art.119 din Tratatul d l Roma asupra Comunităților Europene care consacră principiul remunerării egale pentru muncă egală, în cauza Defrenne// 1976 Curtea Europeană de Justiție a interpretat norma comunitară în sensul că interdicția discriminării în materia remunerării salariaților are caracter imperativ, se impune autorităților publice.

Instanța internațională a concluzionat că principiul remunerării egale din acest articol este susceptibil de a fi invocat în fața instanțelor naționale și că acestea au datoria de a asigura protecția drepturilor pe care această dispoziție le conferă justițiabililor, în special în cazul discriminărilor care își au originea în mod direct în dispoziții legislative sau convenții colective de muncă.

Tratamentul diferențiat trebuia analizatconform DIRECTIVEI 2000/EC/78privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în Oficial al Comunităților Europene nr. L 303 din 2 decembrie 2000), în vederea definirii și constatării discriminării directe; normele juridice internaționale privitoare la protecția drepturilor omului au aplicabilitate directă în dreptul intern - self exuecuting - obligația interpretării și aplicării dispozițiilor constituționale în materia drepturilor omului în conformitate cu tratatele internaționale ratificate de România, deci și în conformitate cu dispozițiile Convenției,se impun tuturor autorităților publice române deoarece prevederile Constituției au aplicabilitate directă(cauza Van en din 5.2.1963, rămasă de referință).

Pentru a fi in situatia unei fapte de discriminare, trebuie sa existe doua situatii comparabile la care tratamentul aplicat sa fi fost diferit., tratamentul diferentiat trebuie sa urmareasca sau sa aiba ca efect restrangerea ori inlaturarea recunoasterii, folosintei sau exercitarii, in conditii de egalitate, a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, in domeniul politic, economic, social si cultural sau in orice alte domenii ale vietii publice.

Ori, judecatorii militari, precum si membrii Consiliului Director al CNCD, beneficiază de un spor de confidentialitate de până la 15% din solda lunară/indemnizatie, iar judecatorii civili (care controleaza inclusiv acteleCNCD) nu beneficiaza de un astfel de spor, deși nerespectarea confidentialitatii lucrarilor reprezinta o abatere disciplinara.

Acest fapt determină, incidenta unui tratament discriminatoriu, ce are ca efect restrangerea ori inlaturarea recunoasterii, folosintei si exercitarii, in conditii de egalitate, a dreptului la remunerarea pentru pastrarea confidentialitatii unor date.

Mai mult decât atât, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, soluționând recursul în interesul legii cu privire la îndreptățirea judecătorilor, procurorilor și personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea de a beneficia de sporul de confidențialitate, a statuat - prin decizia nr. 46 din 15 decembrie 2008 că: "judecătorii, procurorii și personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv la salariul de bază lunar".

Față de aceste considerente, instanța a apreciat ca fiind întemeiată acțiunea reclamanților, și a admis-o ca atare.În ceea ce o privește pe reclamanta instanța a avut în vedere pensionarea acesteia raportat la momentul publicării decretului de eliberare din funcție.Și în capătul de cerere vizând reactualizarea sumelor acordate, cererea reclamanților a fost reținută ca întemeiată, fiind incidente și dispozițiile art. 161 pct. 4 din Codul Muncii potrivit cărora " întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului".Reactualizarea conform indicelui de inflație intervenit în perioada în care acest drept nu a fost plătit reprezintă cel mai fidel prejudiciul real suferit de către reclamanți prin privarea de acest drept.Pentru a asigura plata efectivă a acestor drepturi, a fost admisă acțiunea și împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice și a fost obligat acest pârât să aloce fondurile necesare achitării de către celelalte pârâte, a sumelor reprezentând sporul de confidențialitate reactualizatÎmpotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției și Libertăților.În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod proc. civilă, recurentul Ministerul Finanțelor Publice consideră că nu are calitate procesuală pasivă în cauză. Susține recurentul că nu există raporturi juridice între el și reclamantă, iar în conformitate cu dispozițiile art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală, nu pot fi utilizate pentru finanțarea unui alt ordonator principal de credite. Mai mult, ordonatorul principal, Ministerul Justiției, nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plăților solicitate. Mai consideră recurentul că, pentru ca reclamanta să beneficieze de drepturile salariale solicitate, era necesar ca aceasta să fi obținut în prealabil un titlu executoriu, în temeiul căruia ordonatorul principal de credite să solicite alocarea sumei respective. Recurentul solicită să se aibă în vedere și faptul că, în ședința din 27mai 2009, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, Parlamentul și Guvernul României, pe de altă parte, constatând existența unui conflict juridic de natură constituțională și statuând că Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora. În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 4 și pct. 9 Cod proc. civilă, recurentul Ministerul Justiției și Libertăților " susține, în primul rând, că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, în condițiile în care legea specială de salarizare stabilește în mod exhaustiv drepturile salariale de care beneficiază reclamanta, iar sporul de confidențialitate de 15% nu este prevăzut de lege, în justiție putând fi valorificate doar drepturile recunoscute și ocrotite de lege. În același sens, deși Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat, prin decizia 46/15.12.2008, în sensul că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate în cuantum de 15%, Curtea Constituțională, în ședința din 27 mai 2009, constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între Autoritatea Judecătorească, pe de o parte și Parlamentul și Guvernul României, pe de altă parte. Instanța de control constituțional a reținut că Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora, de unde rezultă că Decizia 46/15.12.2008 a ÎCCJ nu poate constitui temei pentru admiterea acțiunii. În al doilea rând, recurentul susține că hotărârea este lipsită de temei legal. Situația magistraților nu poate fi considerată comparabilă în nici un fel cu situația personalului militar și a funcționarilor publici cu statut special, cu cea a funcționarilor publici sau cu cea a personalului din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, întrucât statutul este diferit și categoriile de informații pentru care se acordă sporul de confidențialitate sunt diferite. este o atribuție de serviciu normală, iar categoriile de personal salarizate de la bugetul de stat care beneficiază de spor de confidențialitate sunt expres prevăzute de lege. Instanța de fond a reținut în mod greșit că între magistrați și alte categorii de salariați din sistemul bugetar ar exista o stare de discriminare, deși, în mod constant, Curtea Constituțională, în acord cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului, a statuat că principiul egalității în drepturi și al nediscriminării se aplică doar situațiilor egale ori analoage, iar tratamentul juridic diferențiat, instituit în baza unor situații obiectiv diferite, nu reprezintă nici privilegii și nici discriminări. În cazul de față, nu poate fi vorba de existența vreunei "comparabilități" sau, cu atât mai puțin, a unei "analogii" între situația judecătorilor și celelalte categorii de personal din sectorul bugetar. Intimații nu au formulat întâmpinare. În recurs nu au fost administrate probe noi și nu s-au invocat din oficiu motive de ordine publică.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurenți, Curtea constată următoarele:

Calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât Ministerul Finanțelor Publice este justificată prin prisma dispozițiilor art. 1 din nr.OUG 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, conform cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.

Nu s-a solicitat, de către reclamantă, finanțarea de către un ordonator principal de credite, a altui ordonator principal de credite, ci alocarea, în buget, a sumele necesare efectuării plăților, în condițiile în care printre atribuțiile recurentului, reglementate de Legea nr. 500/2002, se regăsește și cea de coordonare a acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție. Contrar susținerilor recurentului, deși constituie infracțiune neexecutarea unei hotărâri judecătorești privind plata salariilor, hotărâre definitivă, nu irevocabilă, recurentul nu a asigurat fondurile necesare plății acestor drepturi. De asemenea, în contextul în care nu se asigură, în bugetul ordonatorului principal de credite, fondurile necesare plății drepturilor salariale, nu există nici un impediment ca, prin aceeași hotărâre judecătorească, definitivă, care constituie titlu executoriu, ordonatorul principal de credite, care este o instituție publică, să fie obligat la plata drepturilor salariale, iar recurentul să fie obligat la alocarea sumelor necesare. În ceea ce privește decizia nr. 838 din 27 mai 2009 Curții Constituționale, prin care s-a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, și că, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 126 alin. 3 din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin. 4 din Constituția României, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora, Curtea reține că recurentul solicită ca această decizie să fie avută în vedere la soluționarea prezentului recurs. Or, această decizie a Curții Constituționale nu influențează soluționarea recursului formulat de Ministerul Finanțelor Publice, recurs care vizează calitatea procesuală pasivă a acestuia în cererea privind obligarea sa la alocarea unor fonduri. Prin urmare, recursul formulat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice este nefondat. Nefondat este și recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților. Astfel, acordarea, de către prima instanță, unor drepturi salariale, care au natura juridică a unor despăgubiri, ca urmare a constatării existenței discriminării intimatei reclamantei în mod direct, prin dispoziție legislativă, nu reprezintă o adăugare la textul de lege și nici o depășire a limitelor puterii judecătorești. De asemenea, decizia nr. 838 din 27 mai 2009 Curții Constituționale, care are putere numai pentru viitor, nu reprezintă un motiv de casare a hotărârii pronunțate de prima instanță, în condițiile art. 304 pct. 4 Cod proc. civilă. Constatarea existenței unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, și a faptului că, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 126 alin. 3 din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin. 4 din Constituția României, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora, nu are efecte asupra unor decizii în interesul legii pronunțate anterior de Înalta Curte de Casație și Justiție. În prezenta cauză, recurentul susține că decizia nr. 46 din 15.12.2008 a ÎCCJ "nu poate constitui temei pentru admiterea acțiunii de față", însă, din examinarea dispozițiilor art. 147 din Constituția României și a dispozițiilor art. 34-36 din Legea nr. 47/1992, nu rezultă că deciziile Curții Constituționale prin care se constată existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și alte autorități publice, pe de altă parte, au efecte asupra hotărârilor pronunțate de instanțele de judecată, inclusiv asupra deciziilor în interesul legii pronunțate de instanța supremă.

În ceea ce privește "lipsa de temei legal" a hotărârii pronunțate de prima instanță, în sensul inexistenței unui act normativ care să prevadă ori să garanteze dreptul la sporul de confidențialitate pentru personalul din justiție, precum și în sensul inexistenței unui tratament discriminatoriu, se reține că intimata reclamantă a îndeplinit funcția de judecător, până la data pensionării. În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, raportat la art. 16 alin. 1 și 2 din codul deontologic al magistraților, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 46 din 15 decembrie 2008, admițând recursul în interesul legii, a stabilit că judecătorii și procurorii au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară.

Conform art. 329 alin. 3 Cod proc. civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate prin recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, așa încât, față de considerentele expuse, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, se vor respinge recursurile și se va menține sentința. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, DECIDE: Respinge recursurile declarate de Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice prin I împotriva sentinței civile nr. 719/29.04.2009 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, azi, 02.10.2009. PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, - - - - - - Grefier, - - Red. Tehnored. / Tribunalul Iași: I, 08.10.2009 2 ex.

Președinte:Georgeta Pavelescu
Judecători:Georgeta Pavelescu, Daniela Pruteanu, Smaranda Pipernea

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale (banesti). Decizia 897/2009. Curtea de Apel Iasi