Drepturi salariale (banesti). Decizia 93/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 93/R-CM
Ședința publică din 06 Februarie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Florica Răuță judecător
JUDECĂTOR 2: Nicoleta Simona Păștin
Judecător - ---
Grefier - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI T, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI V, CONSILIUL JUDEȚEAN V și INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN, împotriva sentinței civile nr.813 din 3 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, precum și cererea de completare a motivelor de recurs, formulată de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului V, privind încheierea camerei de consiliu din 16 noiembrie 2007.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns consilier juridic pentru recurenta-pârâtă V, consilier juridic - pentru recurentul-pârât Consiliul Județean V și intimatul-pârât -președintele Consiliului Județean V, în baza delegației nr.633/2008 și avocat pentru intimații-reclamanți, în baza împuternicirii avocațiale nr.52/2008, emisă de Cabinet individual-Baroul V, lipsind recurenții-pârâți și Inspectoratul Școlar Județean V și ceilalți intimații-pârâți.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Apărătorul intimaților-reclamanți depune la dosar note de ședință.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lor.
Reprezentanta recurentului-pârât Consiliul Județean V, având cuvântul, susține oral recursul așa cum este motivat în scris, solicitând admiterea lui, modificarea în parte a sentinței în sensul respingerii acțiunii față de instituția pe care o reprezintă și de președintele acesteia-, neavând calitate procesuală pasivă, cum a reținut, în mod eronat și cu aplicarea greșită a legii, instanța de fond.
Reprezentanta recurentei-pârâte V, având cuvântul, susține oral recursul așa cum a fost motivat și completat în scris, solicitând admiterea lui, modificarea în parte a sentinței în sensul respingerii acțiunii față de instituția pe care o reprezintă, fiind evident că aceasta nu are calitate procesuală pasivă, precum și față de obligarea la plata cheltuielilor de judecată, indiferent de cuantum.
Apărătorul intimaților-reclamanți, având cuvântul, solicită respingerea recursurilor ca fiind nefondate, pentru motivele invocate în notele de ședință depuse la dosar și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțată de instanța de fond, cu obligarea recurenților la plata către Vac heltuielilor de judecată ocazionate de proces.
Cu privire la motivele de recurs formulate de DGFP V, împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale a sentinței, solicită a se observa că aceste motive nu privesc încheierea respectivă, ci s-a dorit o completare a motivelor inițiale de recurs. Apreciază că acestea sunt formulate tardiv, urmând a fi respinse ca atare.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
Prin acțiunea înregistrată sub nr-, pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamanții, și, reprezentați de Uniunea Sindicatelor Învățământ V, au chemat în judecată pe pârâții Școala cu clasele I-VIII -, județul V, Consiliul Local al Comunei, Primarul Comunei, Direcția Generală a Finanțelor Publice V, Consiliul Județean V, Președintele Consiliului Județean V, Inspectoratul Școlar Județean V, Ministerul Educației, Cercetării și T, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați pârâții Școlile cu clasele I-VIII -, Inspectoratul Școlar Județean V și Ministerul Educației, Cercetării și T să asigure reducerea normei didactice de predare cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului, pentru educatorii și învățătorii cu vechime în învățământ de peste 25 ani și gradul didactic I și să fie obligați toți pârâții la plata drepturilor salariale neacordate reprezentând contravaloarea muncii prestate în plus, de câte două ore săptămânal față de norma didactică, începând cu data îndeplinirii condițiilor prevăzute de art.45 alin.1 din Legea nr.128/1997 de către fiecare dintre reclamanți, pentru perioada octombrie 2001 până la zi, cu actualizarea sumelor în funcție de rata inflației, de la data scadenței, până la data plății efective.
În motivarea acțiunii se arată că potrivit dispozițiilor legale în vigoare, îndeosebi potrivit art.45 din Legea nr.128/1997 privind statutul personalului didactic, toate categoriile de personal didactic de predare, educatori, învățători, institutori profesori sau maiștri instructori, beneficiază de reducerea cu două ore săptămânal a normei didactice, cu condiția să aibă o vechime în învățământ de peste 25 de ani și gradul didactic
Cu toate acestea, în practică, în mod nelegal și netemeinic, acest drept a fost în permanență negat membrilor de sindicat în numele cărora a fost formulată acțiunea.
Mai mult, aceste categorii de personal didactic nu au beneficiat nici de salarizarea la plata cu ora pentru cele două ore efectuate în plus.
În acest fel se încalcă principiul potrivit căruia tuturor salariaților le este recunoscut dreptul la plată egală pentru muncă egală, consacrat de art.6 alin.(2) din Legea nr.53/2003.
Deși dreptul în discuție este stabilit prin lege încă din anul 1997, Guvernul României a recunoscut existența și a promis plata tuturor diferențelor salariale izvorâte din aplicarea dispozițiilor Legii nr.128/1997 pentru perioada octombrie 2001 - septembrie 2004, astfel că plata diferențelor salariale decurgând din prestarea muncii cu depășirea normei didactice este solicitată începând din luna octombrie 2001.
În drept, acțiunea mai este întemeiată pe dispozițiile art.283 alin.(1) lit.c) Codul muncii, art.67 din Legea nr.168/1999, art.28 din Legea sindicatelor nr.54/2003, art.3 alin.(1), art.5 alin.(1), art.42 alin.(1), art.43 alin.(1), art.44 alin.(3) din Legea nr.128/1997, art.1 din nr.OG103/1998, Precizărilor generale nr.19388/1997, nr.3343/2002, nr.4209/2004, nr.3541/2006.
Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Vaf ormulat, prin întâmpinare, următoarele apărări:
Contractele de muncă în temeiul cărora se solicită plata drepturilor salariale nu au fost încheiate cu Direcția Generală a Finanțelor Publice
Prin urmare, între reclamanți și pârâtă nu există raporturi de muncă pentru a se justifica față de aceasta calitatea procesuală pasivă.
A invocat și excepția prematurității acțiunii arătând că reclamanții nu au făcut dovada dreptului de a beneficia de sumele pretinse și a refuzului instituției de a repartiza de la bugetul de stat sumele reprezentând cheltuieli de personal.
Pentru aceleași motive a solicitat pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și Tai nvocat, de asemenea, excepția lipsei calității procesuale pasive, în susținerea căreia a arătat următoarele:
Ministerul nu este nici angajator pentru cadrele didactice, nici ordonator de credite pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat, pentru a fi obligat să plătească și să recalculeze drepturile salariale.
Ministerul Educației, Cercetării și T emite ordine și instrucțiuni în condițiile legii, iar din anul 2001, potrivit art.13 din nr.OUG32/2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea.
Pe fond, se susține, dată fiind încadrarea distinctă a educatorilor, învățătorilor, institutorilor pe post și nu pe normă didactică, nu este posibil și legal să se reducă postul.
Mai mult, postul educatorilor, învățătorilor, institutorilor este format din ore diferite, spre deosebire de norma didactică profesorilor, care cuprinde ore prevăzute în planurile de învățământ la disciplinele corespunzătoare specializării.
Apărările pe fond au fost întemeiate pe dispozițiile art.42 și art.43 lit.a) și b) din Legea nr.128/1997.
Acestor apărări privitoare la fondul cauzei li s-au alăturat cele formulate de Inspectoratul Școlar al Județului V, în sensul că dreptului subiectiv la reducerea normei didactice îi corespunde obligația persoanei interesate de a solicita conducerii unității de învățământ efectuarea acestei reduceri, iar, în speță, niciunul dintre membrii de sindicat nu și-a exercitat acest drept.
Pe de altă parte, salariul personalului din învățământ nu poate face obiectul vreunei negocieri, acesta fiind stabilit prin lege. Legislația în materie nu prevede majorarea salariului personalului care beneficiază de reducerea normei didactice.
Pentru aceste motive pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În fine, a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, arătând că cererea de chemare în judecată a fost introdusă cu depășirea termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de dispozițiile art.166 alin.(1) din Codul muncii.
Consiliul Județean Vai nvocat excepția lipsei calității procesuale pasive pe motiv că între reclamanți și consiliul județean nu există raporturi de muncă iar fondurile pentru salarizarea personalului didactic din unitățile de învățământ preuniversitar de stat sunt asigurate de la bugetul de stat, și nu de la bugetul unităților administrativ-teritoriale. A mai susținut că sumele aferente plății drepturilor salariale nu sunt stabilite de consiliile județene, ci de către Ministerul Educației, Cercetării și T, acestea fiind repartizate către inspectoratele școlare-ordonatori secundari de credite.
Pârâtul a reiterat apărările de fond privitoare la imposibilitatea reducerii normei didactice a învățătorilor, educatorilor și institutorilor.
Prin sentința civilă nr.813/03.10.2007, Tribunalul Vâlceaa respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Consiliul Județean V, Direcția Generală a Finanțelor Publice V, Ministerul Educației, Cercetării și T, a admis excepția cu privire la pârâții Consiliul Local al Comunei și Președintele Consiliului Județean
A respins excepția privind prescripția parțială a dreptului la acțiune, prin urmare, a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârâții Școala cu clasele I-VIII -, Primarul Comunei, Direcția Generală a Finanțelor Publice V, Inspectoratul Școlar Județean V, Consiliul Județean V și Ministerul Educației, Cercetării și T să le plătească reclamanților drepturile salariale neacordate reprezentând contravaloarea muncii prestate în plus, de câte două ore săptămânal față de norma didactică, în raport de data îndeplinirii de către fiecare în parte a condițiilor prevăzute de art.45 alin.(1) din Legea nr.128/1997, pentru perioada octombrie 2001 până la data pronunțării sentinței, sume care vor fi actualizate în funcție de indicele de inflație, începând cu data scadenței fiecărei sume și până la data plății efective și integrale.
A respins capătul de cerere privind obligarea pârâților Școala cu clasele I-VIII -, Inspectoratul Școlar Județean V și Ministerul Educației, Cercetării și T la asigurarea reducerii normei didactice de predare cu două ore săptămânal.
A respins acțiunea formulată împotriva pârâților Consiliul Local al Comunei, Președintele Consiliului Județean V, ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Totodată, pârâții împotriva cărora a fost admisă acțiunea au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată de 100 lei.
Prin încheierea pronunțată în ședința publică din 16.11.2007, a fost îndreptată eroarea materială strecurată în dispozitivul sentinței cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată, în sensul că pârâții împotriva cărora a fost admisă acțiunea urmează să plătească V suma de 200 lei cheltuieli de judecată.
Examinând în prealabil, potrivit art.137 Cod procedură civilă, excepțiile procesuale invocate de pârâți și din oficiu, tribunalul a reținut următoarele:
Norma didactică se regăsește în planurile de învățământ a căror întocmire intră în atribuțiile Ministerului Educației, Cercetării și T, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 12 din Legea învățământului nr.84/1995 republicată, coroborate cu dispozițiile art.44 din Legea nr.128/1997 privind statutul personalului didactic.
Pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice V îi revine, potrivit art.1 din Legea nr.486/2006, obligația repartizării sumelor pe anul bugetar 2007, după consultarea consiliului județean și a primarilor.
Dimpotrivă, s-a arătat în considerentele hotărârii, consiliul local al comunei și președintele consiliului județean, în aplicarea prevederilor Legii nr.486/2006 și ale nr.OUG17/2006, nu au nici un fel de atribuții care să poată determina obligarea lor la realizarea pretențiilor deduse judecății.
În ceea ce privește excepția referitoare la prescripția parțială a dreptului la acțiune, instanța de fond a avut în vedere Acordul încheiat între Guvernul României și federațiile sindicale din învățământ la data de 28 noiembrie 2005, prin care s-au recunoscut debitele constând în diferențe salariale rezultate din calcularea greșită a salariilor personalului didactic.
Acordul s-a reflectat în nr.OUG17/2006 cu privire la plata diferențelor salariale cuvenite pentru perioada octombrie 2001-septembrie 2004 personalului didactic din învățământul de stat iar recunoașterea debitelor a întrerupt cursul prescripției astfel încât, după data de 28.11.2005, a început să curgă o nouă prescripție.
În ceea ce privește excepția prematurității acțiunii ridicată de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice V, s-a considerat că dreptul a cărui realizare se urmărește prin acțiune este actual; el s-a născut odată cu intrarea în vigoare a Legii nr.128/1997.
Pe fond, din examinarea lucrărilor dosarului, tribunalul a reținut că reclamanții ocupă funcțiile didactice de învățători și educatori la Școala cu clasele I-VIII -.
Față de specificul activității didactice desfășurate de reclamanți, norma didactică a acestora nu se poate stabili pe ore deoarece planurile de învățământ vizează o pregătire globală a preșcolarilor și elevilor; norma didactică este chiar postul.
În aceste condiții, nu se poate efectiv reduce numărul de ore de predare-învățare, de instruire practică sau de evaluare a preșcolarilor sau elevilor.
Însă, potrivit art.45 din Legea nr.128/1997, personalul didactic de predare și de instruire practică, cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani, cu gradul didactic I, beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului.
Dispoziția legală menționată reglementează acest drept fără a se face vreo distincție între funcțiile didactice, așa cum sunt enumerate prin dispozițiile art.5 din Statutul personalului didactic.
Avându-se în vedere și cele reținute anterior cu privire la imposibilitatea reducerii efective a normei didactice a reclamanților, s-a apreciat că, dacă învățătorilor și educatorilor nu li s-ar recunoaște drepturile bănești cu privire la cele două ore de reducere a normei didactice de care beneficiază profesorii, s-ar produce o discriminare indirectă cu efectele unei discriminări directe în ceea ce privește egalitatea de tratament privitoare la drepturile salariale ale întregului personal didactic.
Plata cheltuielilor de judecată a fost dispusă în baza dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă.
Împotriva sentinței au declarat recurs, în termen legal, pârâții Inspectoratul Școlar Județean V, Ministerul Educației, Cercetării și T, Direcția Generală a Finanțelor Publice V și Consiliul Județean V, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate sub următoarele aspecte:
Soluția instanței de fond este lipsită de temei legal, în opinia primului recurent, în ceea ce privește respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune și în ceea ce privește fondul cauzei.
Astfel, se arată, Acordul semnat la data de 28 noiembrie 2005, inclusiv de Ministerul Educației, Cercetării și T, prin care Guvernul României a recunoscut că se impune plata diferențelor salariale cuvenite pentru perioada octombrie 2001-septembrie 2004 pentru personalul didactic nu constituie o recunoaștere a dreptului dedus judecății deoarece are în vedere calculul unui salariu așa-zis "în cascadă" și nu reducerea normei didactice.
Cu privire la fondul cauzei, recurentul Inspectoratul Școlar Județean Var eiterat motivele invocate în apărare la judecata în primă instanță. A mai arătat că reclamanții nu au prestat munca în plus de două ore săptămânal față de norma didactică, așa cum greșit a reținut instanța de fond. Ca urmare, nici nu puteau să beneficieze de plata unor drepturi salariale suplimentare.
Recursul său este întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041Cod procedură civilă.
Recurentul Ministerul Educației, Cercetării și Tas usținut că în mod netemeinic și nelegal instanța de fond nu a reținut lipsa calității procesuale pasive
Între minister și cadrele didactice nu există niciun fel de raporturi juridice de muncă. Angajator este numai directorul unității de învățământ cu personalitate juridică, potrivit art.11 alin.5 din Legea nr.128/1997, coroborat cu art.7 alin.8 din Legea nr.84/1995 și art.22 din Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar.
În al doilea rând, se susține, ministerul nu este ordonator de credite pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat. Conform art.13 din nr.OUG32/2001 pentru reglementarea unor probleme financiare, începând cu anul 2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea.
Un alt motiv de recurs invocat de minister este cel potrivit căruia sentința cuprinde dispoziții contradictorii.
Astfel, deși instanța de fond respinge capătul de cerere referitor la reducerea normei didactice de predare, reținând faptul că nu este posibil acest lucru, obligă totuși pârâții la plata drepturilor salariale reprezentând contravaloarea muncii prestate în plus față de norma didactică.
Recursul Ministerului Educației, Cercetării și T este întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.7 și 9 și art.3041Cod procedură civilă.
Direcția Generală a Finanțelor Publice Vas usținut următoarele:
Potrivit textelor de lege avute în vedere la pronunțarea soluției direcția generala de finanțe publice județeană nu are calitatea, obligația și nici posibilitatea de a plăti sume cu titlu de despăgubiri, respectiv contravaloarea muncii prestate în plus, unor persoane cu care nu are raporturi juridice de muncă.
Obiectul Legii nr.486/2006 îl constituie stabilirea volumului veniturilor și structurii acestora, al cheltuielilor pe destinații și pe ordonatorii principali de credite pentru anul 2007. Iar potrivit dispozițiilor art.5(1) din același act normativ, ordonatorii principali de credite au obligația să se încadreze în cheltuielile de personal, numărul maxim de posturi și în structura posturilor prevăzute pentru fiecare în anexa nr.3.
Instituția în cauză nu se regăsește în această anexă, astfel că nu are calitatea de ordonator principal de credite, ci de ordonator secundar de credite, cu atât mai mult, nu poate fi obligată să ordoneze credite către salariații altui minister.
Prin obligarea la repartizarea sumelor pe anul bugetar 2007, după consultarea primarilor și a consiliului județean, instanța de fond a pronunțat o soluție străină de motivația în drept, care a stat la baza respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive, respectiv art.1 din Legea nr.486/2006.
Pentru aceste motive, recurenta consideră nelegală și obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, cu privire la care, susține, nu au fost depuse la dosar documente justificative. Criticile legate de obligarea la plata cheltuielilor de judecată sunt formulate și împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale pronunțate în ședința publică din 16.11.2007.
Recursul Direcției Generale a Finanțelor Publice V este întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.7, 8 și 9 și art. 3041Cod procedură civilă.
În fine, recurentul Consiliul Județean V susține că hotărârea instanței de fond cuprinde motive contradictorii.
Potrivit textului de lege menționat în considerentele hotărârii - art.14 alin.5 din Legea nr.486/2006 - consiliul județean este numai consultat în legătură cu repartizarea sumelor defalcate din TVA pe localități.
Consiliul județean exercită atribuțiile reglementate de Legea administrației publice locale nr.215/2001 și aprobă bugetul propriu al județului, și nu pe cel al statului.
Pe de altă parte, în conformitate cu art.7 alin.(8) din Legea învățământului nr.84/1995, republicată, calitatea de angajator al reclamanților o au unitățile de învățământ cu personalitate juridică.
Având în vedere și dispozițiile art.33 din Metodologia privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, aprobată prin nr.HG2192/2004, rezultă fără echivoc faptul că drepturile salariale pretinse de reclamanți nu sunt asigurate din bugetul local al unității teritorial-administrative în care își desfășoară activitatea instituția de învățământ, ci de la bugetul de stat.
Toate acestea conduc la concluzia că recurentul nu are calitate procesuală pasivă în cauză, concluzie pe care instanța, aplicând greșit legea, nu a reținut-
Referitor la soluția asupra excepției prescripției dreptului la acțiune, recurentul a arătat că nr.OUG17/2007 reglementează o situație creată prin calcularea greșită a salariilor acestei categorii profesionale, împrejurare care nu are nicio legătură cu reducerea normei didactice.
Atât ordonanța, cât și acordul invocate de reclamanți în susținerea acțiunii au fost aplicate.
Examinând sentința prin prisma criticilor formulate, Curtea reține că, soluționând excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța de fond a avut în vedere Acordul semnat la data de 28.11.2005, de reprezentanți ai Ministerului Educației, Cercetării și T pentru reparația prejudiciilor salariale produse personalului didactic din învățământul de stat în perioada octombrie 2001-septembrie 2004 în aplicarea prevederilor Legii nr.128/1997la calculul drepturilor salariale.
Cum nr.OUG17/2006 emisă în baza acestui Acord nu distinge, după tipul drepturilor salariale atunci când stabilește plata diferențelor salariale pentru perioada octombrie 2001-septembrie 2004, iar prezenta acțiune are ca obiect plata diferențelor salariale decurgând din aplicarea dispozițiilor Legii nr.128/1997, în mod corect a considerat instanța că a operat întreruperea termenului de prescripție de 3 ani prin recunoașterea debitului, conform art.16 alin.(1) din Decretul nr.167/1958, privind prescripția extinctivă.
Referitor la recursul Ministerului Educației, Cercetării și T, Curtea reține mai întâi că fac obiectul judecății nu numai drepturi de natură salarială, ci și drepturi corelative normei didactice sau normei de muncă, respectiv reducerea timpului de muncă.
Nu se poate invoca faptul că față de dispozițiile nr.OUG32/2001 și ale Legii nr.84/1995, Ministerul Educației, Cercetării și T nu are atribuții în achitarea drepturilor salariale ale cadrelor didactice din învățământul preuniversitar de stat.
Astfel, potrivit art.167 din Legea învățământului nr.84/1995, cu modificările ulterioare, finanțarea de bază cuprinzând și cheltuielile de personal, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
În procedura de defalcare din veniturile bugetului de stat a sumelor necesare finanțării cheltuielilor de personal ale unităților de învățământ preuniversitar de stat sunt implicați direcția generală a finanțelor publice județene, consiliul județean, primarul unității administrativ-teritoriale și inspectoratul școlar.
A se vedea în acest sens prevederile art.14 alin.(4) și (5) și art.13 lit.b) din Legea bugetului de stat pe anul 2007 nr.486/2006.
Nu este mai puțin important faptul că planul-cadru de învățământ și programele școlare se elaborează și se aprobă de Ministerul Educației, Cercetării și T, cu consultarea factorilor interesați, iar norma didactică cuprinde tocmai ore prevăzute în planurile de învățământ la disciplinele corespunzătoare specializării respectivului cadru didactic.
Prin urmare, recurentul are atribuții atât în stabilirea conținutului normei didactice, cum corect a reținut și instanța de fond, cât și în plata drepturilor de personal din fondurile defalcate de la bugetul de stat prin asistența de specialitate a inspectoratului școlar, organ descentralizat de specialitate subordonat acestui minister, conform art.142 din Legea nr.84/1995, republicată.
Pentru aceleași considerente, se va reține că recursurile Direcției Generale a Finanțelor Publice V și Consiliului Județean V sunt nefondate în ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a fiecăruia.
Consiliul Județean Vam ai susținut că simpla consultare în distribuirea de la bugetul de stat a sumelor necesare pentru susținerea cheltuielilor de personal nu justifică în speță calitatea sa procesuală pasivă.
Repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor de personal din instituțiile de învățământ preuniversitar de stat, pe comune, orașe și municipii se face prin decizie a directorului direcției generale a finanțelor publice județene după consultarea consiliului județean și a primarilor.
După termenii utilizați la redactarea textului de lege se înțelege că această consultare a consiliului județean este obligatorie.
Prin urmare, rolul consiliului județean nu este nesemnificativ, el fiind stabilit în considerarea atribuțiilor pe care chiar partea le invocă, făcând referire la dispozițiile Legii nr.215/2001.
Astfel, potrivit art.104 alin.1 lit.e) din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală, republicată, consiliul județean hotărăște repartizarea pe comune, orașe și municipii a cotei din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat sau din alte surse, în condițiile legii.
Legea bugetului de stat pe anul 2007 nr.486/2006 stabilind, printre altele, potrivit art.1, volumul veniturilor și al cheltuielilor din acest buget pe destinații și pe ordonatori principali de credite, nu distinge cu privire la perioada pentru care erau datorate drepturile salariale, ci trimite pur și simplu la anul 2007 ca moment la care se suportă din buget cheltuielile de personal.
Pe fondul cauzei, interpretând textul de lege - art.45 din Legea nr.128/1997 - în sensul că dreptul la reducerea normei didactice este prevăzut fără a se distinge între funcția didactică sau tipul de învățământ școlar sau preșcolar, dar luând în seamă modul de stabilire sau conținutul normei didactice pe grupe sau grupe combinate, respectiv clase sau clase simultane, instanța de fond a pronunțat o soluție legală și temeinică.
Motivele de recurs constând în pronunțarea unei hotărâri care nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau conține motive contradictorii, reglementate de dispozițiile art.304 pct.7 Cod procedură civilă, nu sunt fondate atât pentru considerentele de mai sus, cât și pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Instanța de fond a explicat în ce constă, potrivit dispozițiilor art.43 alin.1 din Legea nr.128/1997, norma didactică pentru funcțiile de învățător și educator, îndeplinite de reclamanți și cum se stabilește aceasta.
Astfel, norma didactică a învățătorilor și educatorilor este postul.
Față de specificul activității de predare-învățare, de instruire practică și de evaluare curentă a preșcolarilor și elevilor, postul acestor cadre didactice nu se stabilește pe ore, ca în cazul profesorilor, prevăzut de art.43 alin.1 lit.c) din lege, ci pe grupă de preșcolari sau grupe combinate, respectiv pe clasă din învățământul primar sau pe clase simultane.
Modul de stabilire a normei didactice sau a postului este prevăzut expres de dispozițiile art.43 alin.1 lit.a) și b) din lege.
Pornind de la această modalitate de stabilire a normei didactice, instanța a concluzionat, în mod corect, că singura formă de realizare a dreptului consacrat de art.45 din lege pentru cadrele didactice reclamante care îndeplinesc condițiile de vechime în învățământ și de grad didactic, este plata activității desfășurate în cadrul clasei de elevi sau grupei de preșcolari, conform planurilor de învățământ, pentru mai multe discipline, în plus peste norma didactică redusă, conform art.51 pct.8 din lege.
Odată reținută calitatea procesuală pasivă și temeinicia pretențiilor reclamanților, s-a făcut o corectă aplicare a prevederilor art.274 Cod procedură civilă în ceea ce privește plata cheltuielilor de judecată, contând în onorariu de avocat conform chitanței fiscale de la fila 75 din dosar.
Pentru aceste considerente, reținând că nu se regăsesc cu privire la soluția criticată motivele de nelegalitate și netemeinicie, care, așa cum au fost invocate, se încadrează în prevederile art.304 pct.7 și 9 și art.3041Cod procedură civilă, în temeiul art.312 Cod procedură civilă Curtea va respinge recursurile ca nefondate.
Văzând și dispozițiile art.274 Cod procedură civilă, cu privire la cheltuielile de judecată pentru care reclamanții, reprezentați de sindicat, au depus la dosar chitanțe de plată a onorariului de avocat,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de recurenții- pârâți MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI T, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI V, CONSILIUL JUDEȚEAN V și INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN, împotriva sentinței civile nr.813 din 03 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, județului V, și a încheierii camerei de consiliu din 16 noiembrie 2007, pronunțate în aceeași cauză, intimați fiind reclamanții, și, reprezentați de Uniunea Sindicatelor Învățământ V și pârâții ȘCOALA CU CLASELE I-VIII -, PRIMARUL COMUNEI, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI și - PREȘEDINTE AL CONSILIULUI JUDEȚEAN
Obligă pe recurenți să plătească intimaților-reclamanți, prin Uniunea Sindicatelor Învățământ V, suma de 200 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06 februarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./22.02.2008
Jud.fond:
Președinte:Florica RăuțăJudecători:Florica Răuță, Nicoleta Simona Păștin