Drepturi salariale (banesti). Decizia 933/2010. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 933

Ședința publică de la 08 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Doina Vișan

JUDECĂTOR 2: Ioana Bodri

JUDECĂTOR 3: Marian Lungu

Grefier -a -

Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE- DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE B și garanta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PENTRU MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.2672/25.05.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații MINISTERUL JUSTIȚIEI, și, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat cererea de judecare în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 cod procedură civilă.

Instanța, apreciind cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberare.

CURTEA

Asupra recursurilor de față;

Prin sentința nr. 2672 din 25 mai 2009, Tribunalul Gorj a admis acțiunea formulată de petitionara, in contradictoriu cu intimata Parchetul de pe langa Inalta C de Casatie si Justitie - Directia Nationala Anticoruptie si chemata in garantie Ministerul Economiei si Finantelor.

A obligat intimata Parchetul de pe langa Inalta C de Casatie si Justitie -Directia Nationala Anticoruptie si chemata in garanție Ministerul Economiei si Finantelor să plătească patentei drepturile salariale constând în diferența dintre salariul corespunzător procentului de ierarhizare de 4,5 și cel efectiv plătit pe perioada 01.01.2005.-01.01.2007, suma ce va fi actualizata la data plății.

A respins acțiunea fata de intimata Ministerul Justiției cu sediul în B-, sector 5 in cauza operand autoritatea de lucru judecat.

Pentru a se pronunța astfel tribunalul a reținut următoarele:

Conform dispozițiilor art.91 alin. 2 din L 567/2004, salarizarea personalului auxiliar transformat din grefier -dactilograf în grefier s-a menținut în sensul că s-au păstrat salariile de încadrare avute inițial, iar posturile de grefieri-dactilografi au fost transformate în posturi de grefieri( de ședință).

Ulterior, /2004 a fost modificată prin /2006, introducîndu-se prevederea la art 91 alin.2 conform căreia grefieriii-dactilografi ale căror posturi au fost transformate în posturi de grefieri, urmează să fie salarizați corespunzător legii speciale de salarizare.

Prin această modificare a art.91 alin.2, s-a recunoscut practic inegalitatea de tratament a foștilor grefieridactilografi, în raport cu grefierii, inegalitate ce a fost înlăturată prin prevederea expresă a acordării salarizării corespunzătoare legii speciale de salarizare pentru funcția de grefier.

De asemenea, art.60 alin 5 din aces tact normativ, a prevăzut că pînă la intrarea în vigoare a legii speciale de salarizare, rămîn aplicabile în continuare dispozițiile legale referitoare la salarizarea personalului prevăzute la aliniatul 4, ceea ce presupune în cazul în speță ca salarizarea foștilor grefieri-dactilografi, ale căror posturi au fost transformate în grefier, salarizarea să se facă în continuare-pînă la apariția legii speciale- conform grilei de salarizare pentru grefieri.

Instanța de fond a reținut că, în raport de preved. Art.91 alin 2 din /2006 a intervenit o modificare unilaterală a contractului de muncă, schimbîndu-li-se felul muncii prin transformarea încadrării acestora din funcția de grefier-dactilograf în cea de grefier, dar această modificare trebuia asociat cu obligația corelativă de salarizare de către angajator conform noii funcții ocupate și muncii prestate efectiv de acestea, în vederea asigurării respectării principiului fundamental al nediscriminării, care în cadrul relațiilor de muncă, se traduce prin egalitatea de tratament față de toți salariații.

S-a mai constată că prin prev. Art.91 alin.2 din /2004 prin care s-a dispus încadrarea grefierilor-dactilografi în funcția de grefier, începînd cu data intrării în vigoare a acestui act normative, dar cu menținerea salariilor de încadrare avute,s-a creat o discriminare indirectă între această categorie de personal auxiliar al instanțelor judecătorești și ceilalți grefieri, iar în legătură cu munca prestată, tribunalul reține că, începînd cu data de 01.12.2005, urmare aprobării noului Regulament de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărîrea nr.387/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii, reclamantele au îndeplinit efectiv atribuțiile de serviciu ala grefierului de (de ședință).

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal, pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Națională Anticorupți, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Direcția Națională Anticorupție, critică sentința potrivit art. 304 pct. 9.pr.civ. arătând ca instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției prescripției dreptului la acțiune, astfel ca fiind drepturi salariale se aplică termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 166 alin. 1 din Codul muncii.

Acțiunea fiind depusă la 05.12.2008, se impune ca instanța să constate prescrise drepturile pentru perioada 01.01.2005 - 05.12.2005.

Cu privire la fondul cauzei, art. 91 alin. 2 din Legea nr. 567/2004 că "la intrarea în vigoare a prezentei legi, grefieri dactilografi în funcție vor fi încadrați ca grefieri, prin transformarea corespunzătoare a posturilor cu menținerea salariilor de încadrare avute", astfel că nu a făcut altceva decât să aplice legea în vigoare, iar reclamanta a fost reîncadrată în postul de grefier în urma transformării postului de grefier dactilograf.

Prin deciziile nr. 818 - 821/2008 Curtea Constituțională a admis excepțiile de neconstituționalitate invocate și a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 și ale art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

A solicitat admiterea recursului, admiterea excepției și pe fond respingerea cererii ca nelegală și neîntemeiată.

Ministerul Finanțelor Publice critică sentința cu privire la faptul că nu are legitimare procesuală pasivă, neavând raporturi de muncă cu reclamanta, astfel că acțiunea trebuia respinsă.

A solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței, admiterea excepției, respingerea acțiunii și a cererii de chemare în garanție ca formulate împotriva unei persoane fără calitate procesuală.

Cu privire la motivele de recurs nu s-a depus întâmpinare.

Din examinarea sentinței, prin prisma criticilor invocate și potrivit art. 3041,pr.civ. Curtea constată că nu sunt întemeiate criticile recurentei pârâte, Direcția Națională Anticorupție, neputându-se încadra în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, care să atragă casarea sau modificarea.

Astfel, nu se poate reține ca fiind întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune, în condițiile în care potrivit art. 16 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă "Prescripția se întrerupe:

prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanță judecătorească, ori la un organ de arbitraj, necompetent "

În cauza de față, intimata reclamantă a promovat cererea de chemare în judecată la 16.10.2008, dar la data de 01.11.2007, a promovat o acțiune similară, împreună cu alți reclamanți și anume, -a,;, (fila 5-7 dosar fond) și cu privire la care s-a pronunțat sentința nr. 1188/31.01.2008, de către Tribunalul Gorj în dosar nr-, situație în care nu poate fi admisă excepția invocată.

Prin acea acțiune, reclamanții s-au judecat în contradictoriu cu MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Ministerul Justiției, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, astfel că prin sentința criticată, s-a reținut că operează autoritatea de lucru judecat numai față de Ministerul Justiției.

Nici criticile privind fondul cauzei nu sunt întemeiate, instanța făcând în cauză o interpretare și o aplicare corectă a dispozițiilor legale relevante, astfel că a apreciat judicios ca prin modificarea adusă prin Legea nr. 17/2006 a fost introdusă prevederea la art. 91 alin. 2, conform căreia "grefierii dactilografi ale căror posturi au fost transformate în posturi de grefieri, urmează să fie salarizați corespunzător legii speciale de salarizare".

Este eronată, susținerea recurentei pârâte că prin transformarea corespunzătoare a posturilor se vor menține salariile de încadrare avute de grefierii dactilografi, intenția legiuitorului așa cum corect a reținut instanța a fost de a recunoaște practic inegalitatea de tratament.

Chiar dacă se invocă jurisprudența constantă a Curții Constituționale, respectiv deciziile nr. 818-821/2008 în sensul constatării neconstituționalității art. 1, art. 2, alin. 3 și ale art. 27 alin. 1 din OG. 137/2000, nu se poate reține că instanța a anulat sau a refuzat aplicarea unor acte normative cu putere de lege sau că le-a înlocuit cu norme create pe cale judiciară, în condițiile în care a făcut o interpretare și aplicare corectă a Legii nr. 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 17/2006.

Prin urmare în temeiul art. 312.pr.civ. recursul recurentei pârâte Direcția Națională Anticorupție, se va respinge.

Cu privire la recursul Ministerului Finanțelor Publice, potrivit art. 312.pr.civ. rap. la art. 304 pct. 9.pr.civ. Curtea constată că sentința este afectată de acest motiv de modificare, având în vedere că este întemeiată critica privind modalitatea în care a fost soluționată cererea de chemare în garanție.

Potrivit art. 60.pr.civ. "Partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul în care ar cădea în pretențiuni cu o cerere în garanție sau în despăgubire. În aceleași condiții, cel chemat în garanție poate la rândul său să cheme în garanție o altă persoană".

Recurenta pârâtă Direcția Națională Anticorupție a chemat în garanție, recurentul Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca acesta să ia act de obligativitatea inițierii și adoptării unui proiect de rectificarea bugetului pe anul 2009, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților (fila 12 dosar fond).

Instanța potrivit dispozitivului, a încălcat principiul disponibilității și a dispus obligarea acestui recurent să plătească drepturile salariale solicitate, în loc să-l oblige să aloce sumele necesare, în condițiile în care are atribuții în privința elaborării proiectului legii bugetare anuale, având la bază propunerile ordonatorilor principali de credite.

Cu atât mai mult, potrivit Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice cel care inițiază procedura de rectificare bugetară este ordonatorul principal de credite, în speță, Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.

Ca atare, în temeiul art. 312.pr.civ. Curtea va admite recursul chematei în garanție Ministerul Finanțelor Publice și va modifica sentința, în sensul respingerii cererii de chemare în garanție și va menține restul dispozițiilor sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE- DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE B, împotriva sentinței civile nr.2672/25.05.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații MINISTERUL JUSTIȚIEI, și.

Admite recursul formulat de chemata în garanție și garanta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PENTRU MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.

Modifică sentința, respinge cererea de chemare în garanție.

Menține restul dispozițiilor.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 08 Februarie 2010.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

-a -

Red. Jud.

3 ex. /25.02.2010.

Jud. fond..

.

Președinte:Doina Vișan
Judecători:Doina Vișan, Ioana Bodri, Marian Lungu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale (banesti). Decizia 933/2010. Curtea de Apel Craiova