Drepturi salariale (banesti). Decizia 949/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția Civilă mixtă

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 949/2008-

Ședința publică din 05.06.2008

PREȘEDINTE: Trif Doina

JUDECĂTOR 2: Stan Aurelia Lenuța

JUDECĂTOR 3: Lazăr

Grefier:

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenții reclamanți, G, toți cu domiciliul procesual ales în S M, str. -, nr. 8, județul S M, în contradictoriu cu intimații pârâți MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE B, cu sediul în B, B-dul -, nr. 14, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA, cu sediul în O, str. -, nr. 12, județul B, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SATU MARE, cu sediul în S M, str. -l, nr. 8, județul S M, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B, cu sediul în B,-, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII B, cu sediul în B, P-ța - -, nr. 3, împotriva sentinței civile nr. 145/D din 30.01.2008, pronunțată de TRIBUNALUL SATU MARE, în dosar nr-, prin care s-a respins acțiunea, având ca obiect litigiu de muncă.

La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că procedura de citare a părților este completă, prezentul recurs este scutit de la plata taxei de timbru, după care:

Instanța din oficiu invocă excepția de tardivitate a recursului, consideră cauza lămurită și rămâne în pronunțare asupra excepției.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND,

Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 145/D din 30.01.2008, pronunțată de TRIBUNALUL SATU MARE, în dosar nr-, s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 01.11.2003-19.09.2004, invocată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL de pe lângă ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE.

S-a respins acțiunea reclamanților, G, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL de pe lângă ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B,-, PARCHETUL de pe lângă CURTEA DE APEL ORADEA cu sediul în O, str. -. - nr. 12, județul B, PARCHETUL de pe lângă TRIBUNALUL SATU MARE, cu sediul în S M, str. -l nr. 8, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR cu sediul în B,-, cu citarea CONSILIULUI NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, pentru drepturi bănești.

Nu au fost acordate cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, scutit de plata taxelor de timbru, au declarat recurs reclamanții, G, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței în sensul obligării pârâților la plata drepturilor salariale reprezentând indemnizația lunară de 10% din salariul brut pentru perioada noiembrie 2003 la zi, actualizat conform ratei inflației la data plății, acordarea în continuare a acestor drepturi.

Prin motivele de recurs s-a invocat că s-au ignorat dispozițiile art. 6 alin. 2 Codul muncii, conform cărora tuturor salariaților ce prestează muncă le este recunoscut dreptul la plată egală, pentru muncă egală. Chiar dacă nu lucrează în reorganizarea judiciară, volumul de muncă este cel puțin egal iar la unele unități depășește volumul de muncă al unui grefier ce efectuează lucrări în domeniul reorganizării judiciare.

Au depus practică judiciară - sentința civilă nr. 609/2007 a Tribunalului în sensul admiterii pretențiilor solicitate, în țară există numeroase hotărâri de admitere unor astfel de cereri.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul pârât MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii recurate.

Examinând sentința recurată prin prisma excepției de tardivitate a recursului, instanța de recurs constată următoarele:

Potrivit dovezilor de primire, procesele verbale de predare a sentinței ce face obiectul recursului, cu recurenții reclamanți - filele 127 - 150 dosar fond - se reține faptul că aceasta le-a fost comunicată tuturor în data de 18.02.2008, iar cererea de recurs s-a înregistrat doar în data de 07.03.2008 - fila 2 dosar recurs.

Art. 3 din Legea nr. 165/19999 privind soluționarea conflictelor de muncă, prevede faptul că, conflictele dintre salariați și unitățile în care sunt încadrați, cu privire la interesele cu caracter profesional, social sau economic ori la drepturile rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă, sunt conflicte de muncă, iar, potrivit art. 80 termenul de recurs împotriva hotărârilor pronunțate în astfel de litigii este de 10 zile de la data comunicării hotărârii.

Conform art. 301 Cod procedură civilă, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, termen ce prin art. 80 din Legea nr. 168/1999 în litigii de natura celor în speță a fost redus la 10 zile și care în speță a expirat față de data comunicării sentinței la data de 29.02.2008, iar recursul s-a declarat doar la 07.03.2008.

Față de toate considerentele expuse, fiind încălcate dispozițiile art. 302 Cod procedură civilă coroborat cu art. 80 din Legea nr. 168/1999 instanța de recurs urmează a respinge ca tardiv recursul urmând a menține în întregime sentința recurată ca fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca tardiv recursul civil declarat de recurenții reclamanți, G, toți cu domiciliul procesual ales în S M, str. -, nr. 8, județul S M, în contradictoriu cu intimații pârâți MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE B, cu sediul în B, B-dul -, nr. 14, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA, cu sediul în O, str. -, nr. 12, județul B, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SATU MARE, cu sediul în S M, str. -l, nr. 8, județul S M, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B, cu sediul în B,-, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII B, cu sediul în B, P-ța - -, nr. 3, împotriva sentinței civile nr. 145/D din 30.01.2008, pronunțată de TRIBUNALUL SATU MARE, pe care o menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 05.06.2008.

Președinte Judecător Judecător Grefier

- - - - - -

- redactat decizie în concept - judecător - - - - 16.06.2008

- judecător fond - ,

- dact. gref. - 16.06.2008 - 2 ex.

Președinte:Trif Doina
Judecători:Trif Doina, Stan Aurelia Lenuța, Lazăr

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale (banesti). Decizia 949/2008. Curtea de Apel Oradea