Drepturi salariale (banesti). Decizia 977/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 977

Ședința publică de la 16 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Smaranda Pipernea

JUDECĂTOR 2: Georgeta Pavelescu

JUDECĂTOR 3: Daniela Pruteanu

Grefier - -

Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiul de muncă privind recursul declarat de recurentul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr. 1105 din 05. 06. 2009 Tribunalului Iași, intimați fiind:, CURTEA DE APEL IAȘI, TRIBUNALUL IAȘI și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la prim termen, intimatul Ministerul Finanțelor Publice a depus la dosar prin registratura instanței întâmpinare, duplicatul fiind comunicat administrativ recurentului.

Prin cererea de recurs și prin întâmpinare s-a solicitat judecata în lipsă.

Președintele completului dă citire raportului asupra recursului potrivit căruia acesta este declarat în termen și motivat.

Instanța, verificând actele și lucrările dosarului, văzând că s-a solicitat judecata în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de fața constata următoarele;

Prin cererea înregistrată la TRIBUNALUL IAȘI sub nr. 2794/99/10.04.2009, reclamantele și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI, TRIBUNALUL IAȘI și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea pârâților la plata actualizată a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, începând cu data de 01.10.2007 și pe viitor.

În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că sunt grefiere la Judecătoria Iași, că sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar a fost reglementat de art. 47 din Legea nr. 50/1996. Deși sporul era un drept câștigat de natură de compenseze condițiile de muncă cu efecte negative asupra sănătății celor din sistem, textul a fost abrogat fără justificare prin art. 50 din OUG nr. 177/2002v privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, abrogare ce a fost înlăturată însă prin art. 41 din OUG nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal auxiliar din sistemul justiției, prin faptul că acest ultim act normativ a abrogat în totalitate OUG nr. 177/2002.

S-a ajuns la această concluzie dat fiind faptul că, în timp ce OUG nr. 177/2002 prevedea expres în art. 50 că se abrogă și Legea nr. 50/1996, în art. 41 din OUG nr. 27/2006 se prevede expres că se abrogă numai OUG nr. 177/2002 nu și Legea nr. 50/1996.

În atare situație dreptul prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996 este și a rămas în vigoare de la data apariției actului normativ care îl reglementează și pe cale de consecință, el trebuia acordat în continuare judecătorilor și personalului auxiliar de specialitate, lucru care nu s-a făcut.

Mai mult decât atât, la data stabilirii acestui drept, în baza art. 47 din Legea nr. 50/1996, legiuitorul a avut în vedere anumite criterii de referință care rezidă din condițiile în care judecătorii și personalul auxiliar de specialitate își desfășoară activitatea, condiții ce sunt caracterizate de acesta ca fiind condiții de risc și suprasolicitare neuropsihică.

Aceste condiții nu s-au schimbat, ci dimpotrivă s-au acutizat, întrucât, odată cu intrarea României în Uniunea Europeană, au crescut cerințele înfăptuirii actului de justiție în condiții de calitate și eficiență sporite care, în situația existenței unui sistem legislativ stufos și uneori contradictoriu și a unor condiții de muncă neadecvate etapei actuale, duc fără doar și poate la creșterea celor doi factori de risc.

Consideră reclamantele că acțiunea este de pe deplin întemeiată și pe considerentul că un act normativ cu putere juridică a unei legi nu poate fi modificată sau abrogată decât de un alt act normativ de aceeași forță juridică.

Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive. În motivarea acestei excepții, pârâtul a susținut că între el și reclamante nu există raporturi juridice și că, în conformitate cu prevederile art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite. În consecință, Ministerul Finanțelor Publice nu are posibilitatea asigurării fondurilor necesare unui alt ordonator principal de credite pentru plata drepturilor salariale ale angajaților proprii. Mai mult, ordonatorul principal de credite, respectiv Ministerul Justiției, nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plăților solicitate prin prezenta acțiune, sens în care Ministerul Finanțelor Publice nu poate să aloce fondurile necesare. Mai susține pârâtul că în conformitate cu dispozițiile legale în materie, are obligația de a aloca, pe baza datelor primite de la ordonatorii principali de credite, sumele necesare efectuării plăților drepturilor solicitate.

Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța de fond a constatat că aceasta este întemeiată, având în vedere lipsa unui raport juridic de muncă între reclamante și acest pârât.

Prin întâmpinarea formulată pârâtul Ministerul Justiției și a Libertăților a solicitat respingerea acțiunii. În motivarea acestei poziții procesuale a arătat că reclamantele au calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Iași.

Art. 47 din Legea nr. 50/1996 prevedea sporul de 50% din salariul de bază brut lunar pentru suprasolicitare neuropsihică pentru personalul auxiliar de specialitate;testul de lege arătat a fost abrogat prin art. 42 din OG nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996;prin decizia nr. 21/2008 instanța supremă a admis recursul în interesul legii și a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000; având în vedere că din februarie 2007 intrat în vigoare noua lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, OG nr. 8/24.01.2007, pretențiile reclamantelor după 1.02.2007 sunt nefondate;prin art. 30 din OG nr. 8/2007 se prevede că la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe abrogă Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.

În consecință, sporul de 50% nu mai subzistă începând cu februarie 2007, dispozițiile Legii nr. 50/1996 privind salarizarea personalului auxiliar fiind abrogate în întregime;OG nr.8/2007 a fost abrogată prin Legea nr. 247/2007, care la art. 30 se prevede că " la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abrogă Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești", astfel că susținerea reclamantelor este vădit neîntemeiată.

Referitor la capătul de cerere care are ca obiect actualizarea sumelor pretinse cu indicele de inflație până la data achitării, potrivit art. 1088 Cod civil, la obligații care au ca obiect o sumă oarecare, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde dobânda legală. și nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazul în care după lege, dobânda curge de drept".

Din interpretarea dispozițiilor legale menționate rezultă că reclamantele, creditori ai unei obligații având ca obiect o sumă de bani, ar fi putut pretinde drept echivalent al prejudiciului produs prin la întârziere la executare numai dobânda stabilită de lege, iar nu actualizarea sumelor, dobânda legală fiind datorată numai cu începere din ziua cererii de chemare în judecată.

Pe fond, analizând actele și lucrările dosarului cauzei, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt:

Prin acțiunea introductivă reclamantele au solicitat obligarea pârâților la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară, spor prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996.

Legea este actul juridic al parlamentului elaborat în conformitate cu legea supremă - Constituția - potrivit unei proceduri prestabilite și care reglementează relațiile sociale cele mai generale și mai importante; este actul normativ cu forță juridică superioară tuturor celorlalte acte normative și emană de la organul suprem al puterii de stat. Noțiunea de supremație juridică a legii constă în faptul că norma stabilită de ea trebuie să corespundă celor cuprinse în Constituția României și toate celelalte acte juridice emise de organele statului nu pot să o abroge, să o modifice sau să deroge de la ea, fiindu-i subordonate din punct de vedere al eficacității juridice.

În speță reclamantele și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, care prevăd că: "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50 % din salariul de bază brut lunar".

Este adevărat că prin art. 1 pct. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat expres, însă procedându-se astfel, au fost încălcate atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă, cât și dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.

Astfel, potrivit art. 108 alin. 3 din Constituție "ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta. Or, prin art. 1 oct. 1 din Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la "modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești republicate". Cu toate acestea prin nr.OG 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor prevederi ale Legii nr. 50/1996, deși așa cum rezultă din art. 56-62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată,modificarea, completarea și abrogareaconstituie evenimente legislative distincte.

Așadar, deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii a avut loc și abrogarea unor dispoziții le acesteia.

Este de remarcat în acest context, că acolo unde legislativul a intenționat să acorde executivului abilitare pentru abrogarea unor texte de lege, a prevăzut expres aceasta în cuprinsul legii de abilitare. Astfel, conf. art. 1 pct. Q3 din Legea nr. 125/2000, "guvernul a fost abilitat să emită ordonanță pentru abrogarea art. 2 alin. 3 pct. B lit. d din Decretul nr. 247/1997 ".

În consecință, întrucât abrogarea realizată prin nr.OG 83/2000 este nelegală și, în plus, subzistă rațiunea acordării sporului de stres, instanța de fond a constatat că pretențiile reclamantelor sunt întemeiate cu privire la acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996 pentru perioada 17.04.2008 - 10.04.2009 pentru și respectiv 8.05.2008 - 10.04.2009 pentru și în continuare, pe viitor.

Mai mult, prin decizia nr. 21 din 10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a admis recursul în interesul legii și, în interpretarea și aplicarea unitară a disp. art. 47 din Legea nr. 50/1996, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv la salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001. Prin considerentele acestei decizii s-a reținut că "au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice". De asemenea, s-a mai constatat de către Înalta Curte de Casație și Justiție că "dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea" și că "efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la cere se referă textele de lege".

Or, potrivit disp. art. 329 Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.

Față de cele expuse, instanța a constatat că este întemeiată cererea reclamantelor de obligare a primilor trei parați la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația de bază brută lunară cu începere de la momentul încadrării pe postul de grefier.

În consecință, instanța a obligat pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, TRIBUNALUL IAȘI și Curtea de APEL IAȘI să achite reclamantelor sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația de bază brută lunară, pentru perioadele menționate și în continuare, pe viitor, în cuantum actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.

De asemenea, instanța a respins pentru considerentele arătate, pe excepția lipsei calității procesuale pasive, acțiunea formulată în contradictoriu cui Ministerul Finanțelor Publice.

Având în vedere că potrivit adresei nr. 2775/A/112/RU/27.05.2009 Curții de APEL IAȘI ( fila 31) reclamantele au fost încadrate ulterior datei de 1.10.2007 menționate în acțiune ca moment de la care solicită acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, respectiv 17.04.2008 - și 8.05.2008-, instanța va respinge ca neîntemeiate pretențiile ce vizează perioadele 1.10.2007 - 16.04.2008, respectiv 1.10.2007 - 7.05.2008.

Întrucât reclamantele nu au probat cuantumul cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, s-a respins cererea formulată în acest sens.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Justiției și Libertăților care a criticat sentința primei instanțe pentru nelegalitate, considerând că în cauză sunt incidente motivele prevăzute de art. 304 pct.4 și 9 Cod proc.civ.

Arată in primul rând faptul ca că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, in acest sens fiind si Decizia Curții Constituționale din 27 mai 2009.

A mai susținut ca tribunalul a aplicat greșit legea, acordând un drept care a fost abrogat.

Astfel, textul art. 47 din Legea 50/1996 a rămas în vigoare și trebuia aplicat - conform deciziei în interesul legii nr.21/10.03.2008 - până la data de 01.02.2007, când a intrat în vigoare OG8/2007, normă care a abrogat integral Legea 50/1996 (prin art.30 din acest act normativ).

Ca atare, solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantelor.

Recursul este nefondat.

Decizia nr. 838 din 27 mai 2009 Curții Constituționale, care are putere numai pentru viitor, nu reprezintă un motiv de casare a hotărârii pronunțate de prima instanță, în condițiile art. 304 pct. 4 Cod proc. civilă. Constatarea existenței unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, și a faptului că, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 126 alin. 3 din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin. 4 din Constituția României, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora, nu are efecte asupra unor decizii în interesul legii pronunțate anterior de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În speță, reclamantele și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, care prevedeau că, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din indemnizația, respectiv salariul de bază brut lunar.

Prin Decizia nr.XXI din 10.03.2008 dată în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat în sensul că "judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a OG83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001".

Decizia este obligatorie pentru instanțele de judecată, în conformitate cu dispozițiile art.329 alin.3 Cod procedură civilă.

S-a reținut în motivarea deciziei că dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești au fost într-adevăr abrogate prin art.42 din nr.OG83/2000, însă că această abrogare a fost nelegală întrucât, potrivit disp.art.107 alin.3 (art.108 alin.3 în forma revizuită) din Constituția României, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta, ori prin art.1 pct.Q1 din Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr.50/1996. Acest lucru presupune cănici înprezentdispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece prin prevederile din OG83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art.107 alin.3 din Constituția României din 1991 (art.108 alin.3 în forma republicată a Constituției României).

Din dispozițiile Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative se reține că modificarea, completarea și abrogarea actelor normative constituie evenimente legislative distincte și din acest motiv prevederile constituționale ale art.107 alin.3 impun ca legea specială de abilitare să prevadă limitele și condițiile de investire a Guvernului de a emite ordonanțe.

Prin considerentele acestei decizii, s-a mai reținut că " au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acesteaau produs și produc în continuare efecte juridice".

De asemenea, s-a mai constatat de către Înalta Curte de Casație și Justiție că "dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea".

Mai mult, s-a susținut că: " Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 și ale art.231din Legea nr.56/1996se cuvin și în continuarepersoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege."

Având în vedere cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin această decizie, care este obligatorie pentru instanțe, se reține că reclamantele sunt îndreptățite la acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru perioada 17.04.2008 - 10.04.2009 pentru și respectiv 8.05.2008 - 10.04.2009 pentru și în continuare, pe viitor, așa cum a constatat și instanța de fond, neputând fi reținute motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.4 și 9 Cod proc.civ.

In consecința, conform art.312 pr.civ. se va respinge recursul si se va menține sentința primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr.1105 din 05.06.2009 pronunțata de TRIBUNALUL IAȘI, sentința pe care o menține.

Irevocabila.

Pronunțată în ședința publică de la 16 Octombrie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red./Tehnored.

26.10.2009- 2 ex.-

Tribunalul I:;

.

Președinte:Smaranda Pipernea
Judecători:Smaranda Pipernea, Georgeta Pavelescu, Daniela Pruteanu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale (banesti). Decizia 977/2009. Curtea de Apel Iasi