Eroare judiciara. Speta. Decizia 104/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 104
Ședința publică de la 26 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Pîrjol Năstase Doru Octavian JUDECĂTOR
- - - - JUDECĂTOR
GREFIER -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi la ordine s-au luat în examinare, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU apelurile civile promovate de apelanta-pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE N ÎN NUMELE ȘI PENTRU MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și apelantul-reclamant împotriva sentinței civile nr. 655/AC din 29.07.2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic pentru apelanta în numele și pentru; apelantul.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a expus referatul asupra cauzei de către grefier, după care:
Nefiind alte cereri și/sau excepții de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Consilier juridic pentru apelanta în numele și pentru, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și depus în scris la dosar, casarea sentinței în sensul diminuării sumei reprezentând despăgubiri morale. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Cu privire la apelul reclamantului, solicită respingerea apelului ca nefondat, apelantul nu se află în situația de a fi fost condamnat definitiv iar în urma rejudecării să fi fost achitat, nu se încadrează în dispozițiile art.504 al.1 Cod pr.penală, întrucât în cazul de față apelantul a fost condamnat pentru două infracțiuni, nu a fost condamnat definitiv fiind achitat, ulterior fiind încetat procesul penal. Apelantul a fost condamnat timp de 10 zile, astfel încât solicitarea privind acordarea de daune este excesivă.
Apelantul având cuvântul, solicită admiterea apelului, casarea sentinței și pe fond, admiterea în totalitate a cererii privind acordarea de despăgubiri morale. Arată că timp de 8 ani de zile a fost învinuit pe nedrept și a fost arestat. Cu cheltuieli de transport în sumă de 100 lei.
Cu privire la apelul declarat de pentru, solicită respingerea apelului ca nefondat.
Procuror având cuvântul, solicită respingerea apelului reclamantului ca nefondat, menținerea sentinței, întrucât apelantul reclamant a fost condamnat 10 zile, fiind aplicabile dispozițiile art.504 pct.2 Cod pr.penală.
Cu privire la apelul pârâtului, solicită admiterea apelului, casarea sentinței în sensul diminuării cuantumului despăgubirilor morale.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
DELIBERÂND
Asupra apelurilor civile de față constată că:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț sub nr. 1340/103/26.03.2009, reclamantul a chemat în judecată pepârâtulStatul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 10.000.000 euro cu titlu de daune materiale și morale, ca urmare a privării de libertate în mod nelegal.
În motivare, reclamantul a arătat următoarele:
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț nr. 587/P/28.05.2002, a fost trimis în judecată pentru presupusa comitere a infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri private, fapte prevăzute și pedepsite de art. 215 alin. 2, art. 290 și 291 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
Deși și-a susținut constant nevinovăția, prin ordonanța procurorului s-a dispus privarea sa de libertate, fiind arestat preventiv în perioada 27.05.2002-5.06.2002.
Această măsură a avut importante repercusiuni asupra sa și a familiei sale, fiind transformat dintr-un om de afaceri într-un infractor.
său nu s-a terminat pe data de 5.06.2002, fiind obligat să-și dedice aproape șapte ani din viață pentru a-și proba nevinovăția. Astfel, prin decizia penală nr. 80/26.02.2009 a Curții de Apel Suceavaa fost casată decizia penală nr. 328/4.11.2008 și s-au înlăturat dispozițiile de condamnare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 290 alin. 1 Cod penal. Prin aceeași decizie fusese deja achitat pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, pentru care fusese dispusă măsura arestării preventive.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 504 și urm. Cod procedură penală, art. 3 din Protocolul nr. 7 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului.
În dovedire, reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri (filele 6-33, 42-58, 66-82, 91-114) și testimonială, încuviințate de instanță.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice a formulatîntâmpinare(filele 62-65), solicitând respingerea acțiunii:
a) ca urmare a admiteriiexcepției prescripției dreptului la acțiune, întrucât termenul de 18 luni în care putea fi formulată acțiunea în daune curge de la data de 5.06.2002, data pronunțării deciziei penale nr. 312/RP/5.06.2002 de către Tribunalul Neamț, prin care a fost achitat;
b) pe fondul cauzei:
Este necesară redimensionarea daunelor materiale și morale solicitate, în sensul diminuării lor, întrucât despăgubirile pot viza doar perioada arestării preventive. În cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 504 alin. 1 Cod procedură penală întrucât reclamantul nu se află în situația de a fi fost condamnat definitiv, iar în urma rejudecării să fi fost achitat. Pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 Cod penal reclamantul a fost achitat încă din primul stadiu procesual, iar pentru infracțiunea prevăzută de art. 290 Cod penal de fals în înscrisuri sub semnătură privată, pentru care inițial a fost condamnat, ulterior nu s-a dispus achitarea, ci încetarea procesului penal în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b raportat la art. 10 lit. g Cod procedură penală (pentru incidența amnistiei, prescripției sau a decesului făptuitorului).
Eroarea judiciară suferită de reclamant a fost reparată în principal prin măsura achitării și prin aducerea la cunoștință publică a acestei măsuri.
Deși sunt de necontestat suferința reclamantului, disprețul public la care a fost supus, atingerea onoarei și a prestigiului profesional, despăgubirea trebuie să fie justă, raportată la valorile indicate, neputând constitui prilej de îmbogățire excesivă.
La termenul din 20.05.2009 (fila 86), reclamantul și-a precizat cererea, solicitând:
- 490.000 lei, sumă actualizată la data plății efective, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul material;
- diferența până la 10.- euro, cu titlu de daune morale (la un curs de 4 lei/euro).
Prin încheierea din 17.06.2009 (filele 122.123 dosar)s-a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârât, pentru motivele expuse pe larg în considerentele încheierii.
La termenul din 15.07.2009, reclamantul a declarat că nu mai solicită administrarea probei testimoniale (neindicând nici numele sau adresele martorilor încuviințați).
Prinprecizările la întâmpinaredin 29.07.2009, pârâtul a invocatexcepția inadmisibilitățiicererii de despăgubiri aferente perioadei ce vizează condamnarea acestuia (2002-2009), arătând că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 504 alin. 1 Cod procedură penală întrucât reclamantul nu se află în situația de a fi fost condamnat definitiv, iar în urma rejudecării să fi fost achitat.
S-a solicitat, de asemenea,a se avea în vedere un cuantum mai mic al daunelor materiale și morale solicitate, întrucât:
- reclamantul a fost arestat 10 zile, în perioada 27.05.2002-5.06.2002;
- SC SRL avea în acționariat patru persoane, nu doar pe reclamant;
- suma de 490 000 lei reprezentând cifra de afaceri pe care se prezumă că ar fi avut-o societatea în perioada 2003-2008, dacă reclamantul nu ar fi fost arestat cele 10 zile, nu poate fi reținută; SC SRL a fost dizolvată în temeiul art. 30 din Legea nr. 359/2004, pentru neefectuarea preschimbării certificatului de înmatriculare și a celui de înregistrare fiscală;
- reclamantul nu a fost practic împiedicat să se ocupe de administrarea societății decât în cele 10 zile în care a fost arestat.
Instanțaa respins excepția inadmisibilitățiiinvocată de pârât prin întâmpinare, reținând în principal că inadmisibilitățile nu sunt consacrate ca excepție în procedura civilă și prin invocarea acestorase urmărește încălcarea dreptului de acces la o instanță.
Analiza îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 504 alin. 1 Cod procedură penalăpresupune tocmai analiza pe fond a cererii formulate, și nu poate fi interpretat ca un fine de neprimire, care să conducă la respingerea de plano a acțiunii pe motiv de inadmisibilitate.
Prin sentința civilă nr. 655/C/29.07.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț, s-au dispus următoarele:
S-a respinsexcepția inadmisibilității acțiuniiinvocată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice.
S-a admis în parte acțiuneaformulată de reclamantul, domiciliat în P N, str. - cel Nr.31, Județul N, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului despăgubiri constând în:
- suma de 15 lei cu titlu dedaune materiale;
- 10 000 lei cu titlu dedaune morale.
S-a dispus ca sumele acordate cu titlu de despăgubiri să fie actualizate cu indicele de inflație de la momentul rămânerii irevocabile a hotărârii până la plata efectivă.
Motivele reținute de instanță au fost, în esență, următoarele:
Reclamantul și-a întemeiat acțiunea în pretenții pe dispozițiile art. 504 și urm. Cod procedură penală, arătând că a fost privat de libertate în mod nelegal, iar durata Map rocesului i-a adus o serie de prejudicii materiale și morale.
Potrivit dispozițiilorart. 504 Cod procedură penală:
(1)Persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare.
(2) Are dreptul la repararea pagubei si persoana care, în cursul procesului penal, a fost privata de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea in mod nelegal.
(3) Privarea sau restrângerea de libertate in mod nelegal trebuie stabilita, după caz, prin ordonanța a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanța a procurorului de scoatere de sub urmărire penala sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j) ori prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitiva de achitare sau prin hotărâre definitiva de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j).
(4) Are drept la repararea pagubei suferite si persoana care a fost privata de libertate după ce a intervenit prescripția, amnistia sau dezincriminarea faptei.
Din cuprinsulalin. 1 al art. 504rezultă clar că repararea prejudiciului în această ipotezăsedatorează doar persoaneicondamnate definitiv, cu condiția ca în urma rejudecării cauzei să fie achitată.
În speță,reclamantul nu a fost condamnat definitiv pentru vreo infracțiuneci, în cadrul exercitării căilor legale și ordinare de atac, a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, iar pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată condamnarea inițială (dată printr-o hotărâre nedefinitivă) a fost înlăturată și s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a prescripției răspunderii penale.
Deci nu se poate vorbi în acest sens despre o eroare judiciară, pentru a se putea face aplicarea art. 504 alin. 1 Cod procedură penală.
Instituirea căilor de atac s-a făcut de către legiuitor tocmai în scopul asigurării legalității procesului penal, al aflării adevărului și pentru ca nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală. Asigurarea accesului la căile de atac reprezintă o garanție a desfășurării echitabile a procesului penal, așa încât reclamantul nu poate obține obligarea statului la repararea unui prejudiciu pe care acesta susține că l-a suferit, prevalându-se de achitarea obținută chiar în urma exercitării căilor de atac pe care statul i le-a pus la dispoziție în vederea realizării scopului pentru care a început și s-a desfășurat întreg procesul penal.
Din această perspectivă,pretențiile reclamantului la despăgubiri materiale și moraleaferente întregii perioade de desfășurare a procesului penalsunt neîntemeiate.
În cazul său,factorul prejudiciabilse limitează la durata arestării preventive, respectiv 27.05.2002-5.06.2002, de 10 zile, deoarece ulterior, derularea procesului penal reprezintă o cauză licită pentru care Statul nu poate fi ținut să răspundă, indiferent de consecințele pe plan moral, fizic și psihic pe care procesul le-ar fi putut avea asupra persoanei în cauză.
Instanța a reținut că reclamantul a fost victima unei arestări nelegale în raport cu dispozițiile art. 504 alin. 2 și 3 Cod procedură penală, având în vedere și faptul că, pentru infracțiunea de înșelăciune -singura care putea determina arestarea ca limite speciale de pedeapsă (închisoare mai M de doi ani), s-a dispus prin hotărâre definitivă achitarea. De asemenea, prindecizia penală nr. 312/RP/5.06.2002 a Tribunalului Neamț, a fost revocată arestarea preventivă și s-a dispus punerea în libertate a inculpatului, reținându-se inculpatul nu prezintă un pericol pentru ordinea publică, nefiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 148 lit. h Cod procedură penală.
Potrivit dispozițiilor art. 504 alin.2 Cod procedură penală, persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori i s-a restrâns libertatea în mod nelegal are dreptul la repararea pagubei.
Articolul 505 din Cod procedură penală reglementează felul și întinderea reparației, stipulând că ea constă în plata unei sume de bani sau, după caz, în constituirea unei rente viagere, respectiv în încredințarea unui institut de asistență socială și medicală, și este, în toate cazurile suportată de stat, prin Ministerul Finanțelor Publice. La stabilirea întinderii reparației se va ține seama de durata privării sau a restrângerii de libertate suportate, precum și de consecințele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate. Mai mult decât atât, persoanelor îndreptățite la repararea pagubei, care înainte de privarea de libertate erau încadrate în muncă, li se calculează, la vechime în muncă stabilită potrivit legii și timpul cât au fost private de libertate.
Cât priveștedaunele moralesolicitate, instanța a reținut următoarele:
rin lipsirea de libertate pe o perioada de 10 zile, reclamantului i s-a adus atingere cinstei, onoarei, reputației, iar durerile psihice ca și suferințele fizice provocate de o atare măsura, pot și trebuie sa fie reparate prin acordarea unor despăgubiri.
Deși reclamantul nu a administrat dovezi în această privință, este de netăgăduit că orice arestare pe nedrept produce celor în cauză suferințe pe plan moral, social si profesional, că astfel de masuri le lezează demnitatea si onoarea, libertatea individuala, drepturi personale nepatrimoniale ocrotite prin lege și că din acest punct de vedere le produce un prejudiciu moral care justifică acordarea unei compensații materiale.
La evaluarea întinderii despăgubirii pentru prejudiciul moral suferit prin arestarea nelegală, instanța, statuând în echitate, are în vedere, în principal, criteriile referitoare la: suferințele fizice și psihice, expunerea la disprețul public, atingerea adusă onoarei și demnității persoanei, afectarea prestigiului profesional al reclamantului, precum și a personalității sale morale.
În raport de situația de fapt concretă în care reclamantul a fost pus, având în vedere șidurata arestării preventive(10 zile), instanța apreciază că suma de10.000 lei(100.000.000 lei vechi) reprezintă și exprimă o reparație pecuniară echitabilă și o compensare corectă și neexagerată a prejudiciu moral suferit de acesta.
Cuantumul daunelor morale pretinse de reclamant apare disproporționat față de prejudiciul efectiv, reparația trebuind să fie echitabilă și proporțională cu prejudiciul.
Reclamantul nu a invocat că în perioada de detenție i-ar fi fost atinse și alte valori, că i-ar fi fost alterată starea de sănătate, că ar fi fost supus unor tratamente umilitoare sau degradante.
În jurisprudența CEDO constatarea încălcării dreptului la libertate și siguranță a atras condamnarea statelor membre, însă cuantumul sumelor alocate pentru prejudicii morale nu a fost excesiv.
Astfel, în cauza Kanalos contra României, Curtea apreciind că detenția reclamantului în perioada 21.04.2002 până la 05.08.2002 a fost nelegală, la cererea reclamantului de obligare a statului la plata sumei de 300.000 Euro, a acordat cu acest titlu suma de 3.000 Euro.
Reținând astfel că despăgubirile trebuie să reprezinte o satisfacție echitabilă și nu pot fi deturnate de la scopul lor pentru a se conferi un folos material nejustificat, luând în considerare practica națională, dar și cea europeană instanța s-au acordat despăgubiri pentru prejudiciul moral încercat de 1000 lei pentru fiecare zi de detenție.
Cât priveștedaunele materiale solicitate, instanța a reținut următoarele:
Reclamantul a pretins 490.000 lei, invocând pierderile înregistrate pe parcursul celor șapte ani de procese penale.
Or, așa cum s-a arătat mai sus, în speță nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 504 alin. 1 Cod procedură penală, pentru a se acorda despăgubiri pentru întreaga perioadă a procesului penal, ci daunele pot priviexclusivperioada detenției preventive, respectiv27.05.2002-5.06.2002(în aplicarea art. 504 alin. 2 Cod procedură penală).
În raport cu înscrisurile depuse la dosar, s-a dovedit ca prejudiciu material efectivdoar salariul de care a fost lipsit reclamantul în timpul perioadei de arest, care, conform mențiunilor din cartea de muncă era de 450.000 lei vechi pe lună. În raport cu cele 10 zile de arest, instanța constată că reclamantului i se cuvin 150.000 lei vechi (15 lei noi), sumă reprezentând salariul pentru cele 10 zile de detenție.
Celelalte înscrisuri, vizând activitatea firmei SC SRL la care reclamantul era administrator și asociat (împreună cu alte persoane) nu fac dovadaunui prejudiciu efectiv încercat ca urmare a lipsei reclamantului din societate timp de 10 zile, în perioada arestului. Ca și daunele morale, daunele materiale sunt o consecință directă a arestării preventive nejustificate.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți în litigiu.
Pârâtul a invocat ca motiv de apel netemeinicia sentinței apelate în ceea ce privește cuantumul daunelor morale acordate reclamantului.În opinia acestuia ele trebuiau să fie mai mici, fără a preciza însă, în concret, o anumită sumă.
În dezvoltarea motivului de apel invocat, pârâtul a invocat următoarele argumente:
Față de numărul mic de zile (9) în care reclamantul a fost lipsit de libertate prin executarea măsurii preventive a arestării, suma de 10.000 lei este excesivă.
Eroarea judiciară suferită de reclamant a fost reparată în principal prin măsura achitării și respectiv prin aducerea la cunoștința opiniei publice a acestei măsuri.
Aprecierea prejudiciului moral nu poate fi făcută exclusiv în bani pentru că între prejudiciul moral pe de o parte și eventualele despăgubiri bănești pe de altă parte există o adevărată incomensurabilitate.
Aprecierea prejudiciului moral nu poate fi făcută în bani.
Reclamantul a criticat sentința pronunțată de prima instanță atât pentru nelegalitate (aplicarea greșită legii), cât și pentru netemeinicie ( despăgubirile materiale și morale acordate sunt derizorii în raport de prejudiciul suferit ).
În dezvoltarea acestor două motive de apel, reclamantul a susținut, în esență, următoarele:
Instanța a aprecia că el nu poate să fie despăgubit și pentru cheltuielile materiale și suferința morală și psihică suferite pe perioada celor 8 ani de judecată, cât a durat procesul, față de conținutul art. 504 Cod pr. penală.
Prima instanță avea obligație de a judeca acțiunea în totalitatea ei și anume, să se pronunțe pe fond asupra cererii sale de despăgubire privind intentarea de către Statul Român prin parchet, a unui proces pe care instanțele române l-au derulat pe o perioadă de 8 ani de zile, instanța era datoare să soluționeze acest capăt de cerere după principiile generale de drept și nu să refuze să se pronunțe pe fondul cauzei.
Pentru prejudiciul material suferit ca urmare arestării sale preventive, trebuia să primească cel puțin valoarea cifrei de afaceri a societății pe minim 3 ani de zile.
Iar despăgubirea materială ar fi trebuit să cuprindă și cheltuielile de judecată efectuate în procesul penal.
Sub aspectul duratei procesului de 8 ani de zile, aceasta trebuia apreciată în mod clar ca fiind o durată ce depășește cu mult termenul rezonabil.
Nici unul dintre apelanți nu și-a motivat apelul și în drept.
Întâmpinare la apel a depus numai apelantul-pârât, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Nu au fost administrate probe noi în apel.
Curtea verificând stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, în limitele cererilor de apel, conform art. 295 Cod pr. civilă, constată că apelurile sunt nefondate pentru considerentele ce succed:
Conform art. 129 alin.6 Cod pr. civilă " în toate cazurile judecătorii hotărăscnumai asupra obiectuluicererii deduse judecății".
Este de principiu că în cazul cererii de chemare în judecată, prin obiect se înțelegepretenția concretăa reclamantului, de exemplu: restituirea unei sume de bani, rezilierea unui contract, etc.
Conform art. 112 alin.1 pct. 3 și 4 Cod pr. civilă,obiectulcererii șimotivelepe care se întemeiază cererea sunt două elemente distincte ale conținutului cererii de chemare în judecată.
Motivele de drept pe care reclamantul are obligația, conform art. 112 alin.1 pct. 4 Cod pr. civilă, să le menționeze în cererea de chemare în judecată, reprezintă cauza raportului juridic sau a obligației puse în discuție ( cauza debendi ). Aceasta constituie fundamentul dreptului invocat de cel ce formulează pretenția. Ca și moțiune juridică ea este sinonimă cutemeiul juridical cererii de chemare în judecată.
Conform art. 294 alin.1 Cod pr. civilă, în apel nu se pot schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.
La prima instanță reclamantul a fost asistat de apărător ales ( a se vedea delegația de la fila 40 dosar ).
Cererea de chemare în judecată cuprinde un singur obiect și anume acordarea de daune materiale și moralepentru privarea de libertate în mod nelegal.
Durata procesului penal a fost invocată de reclamant doar camotiv de faptîn susținerea cererii de chemare în judecată.
În ceea ce privește temeiul juridic al acțiunii, Curtea constată că reclamantul nu a invocat principiile generale de drept la care face referire pentru prima dată în cererea de apel, ci, doar dispozițiile art. 504 și urm. Cod pr. penală și ale art. 3 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
În cursul soluționării procesului la prima instanță, reclamantul nu și-a completat nici obiectul și nici temeiul juridic al acțiunii.
Daunele materiale și morale pentru durata procesului penal fiind invocateca obiectal cererii de chemare în judecată pentru prima dată în apel, Curtea nu va analiza criticile apelantului ce fac referire la acestea.
Pentru aceleași considerente, Curtea nu va analiza nici susținerile apelantului-reclamant cu privire la cheltuielile de judecată efectuate de acesta în cursul soluționării proceselor având ca obiect măsura arestării preventive.
Limitându-se doar la durata arestării preventive, așa cum în mod judicios a procedat și prima instanță, Curtea apreciază că sentința apelată este temeinică sub aspectul cuantumului daunelor materiale și morale, neimpunându-se a fi schimbată sub acest aspect.
Astfel, în raport de obiectul acțiunii, s-a reținut în mod corect că probatoriul administrat în cauză nu confirmă decât existența prejudiciului material concretizat în salariul de care a fost lipsit reclamantul în timpul arestului preventiv.
Referitor la cuantumul daunelor morale, Curtea reține că în raport de principiile reparării prejudiciului moral, practica judiciară națională și cea europeană, acestea reprezintă într-adevăr o satisfacție echitabilă pentru reclamant. Părțile trebuie să conștientizeze faptul că daunele morale nu reprezintă o amendă excesivă și nici nu pot constitui o îmbogățire fără just temei a persoanei vătămate.
Nu în ultimul rând, Curtea constată că apelantul-pârât a solicitat diminuarea daunelor morale fără a arăta, nici măcar orientativ, un alt cuantum al acestora.
Pentru considerentele expuse, Curtea, văzând și dispozițiile art. 296 Cod pr. civilă, va respinge ambele apeluri ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ambele apeluri civile promovate de apelanta-pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE N ÎN NUMELE ȘI PENTRU MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și apelantul-reclamant împotriva sentinței civile nr. 655/AC din 29.07.2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- ca nefondate.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 26 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
red.sent.
red.dec. /16.12
tehnored. / 5 ex./16.12.
comunicat tuturor părților
Președinte:Pîrjol Năstase Doru OctavianJudecători:Pîrjol Năstase Doru Octavian, Viziteu Camelia
