Eroare judiciara. Speta. Decizia 290/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civil, de Munc și Asigurri Sociale,
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVIL NR. 290/A/2009
Ședința public din 5 noiembrie 2009
Instanța constituit din:
PREȘEDINTE: Carmen Maria Conț
JUDECTOR: - - - -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelul declarat de pârâtul STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat de M, precum și apelul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 479 din 07.05.2009 a Tribunalului Maramure ș, pronunțat în dosar nr-, având ca obiect daune morale.
La apelul nominal fcut în ședinț public, la prima strigare a cauzei, se prezint pentru apelantul-reclamant av. cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei, dup care Curtea constat c apelurile au fost declarate în termen legal și au fost comunicate cu intimații. De asemenea, se constatat c la 23.10.2009 s-a depus la dosarul cauzei, prin registratura instanței, întâmpinarea formulat de pârâtul Statul Român, faț de apelul reclamantului, iar la data de 02.11.2009 s-a depus la dosar de ctre reclamantul-apelant întâmpinarea formulat faț de apelul pârâtului Statul Român. Se comunic un exemplar din întâmpinarea pârâtului cu reprezentantului reclamantului-apelant, av..
Se las cauza la a doua strigare, pentru a da prților posibilitatea s se prezinte la dezbateri.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal fcut în ședinț public, se prezint reprezentantul reclamantului, av., lips fiind pârâtul.
Curtea constat c fiecare din cei doi apelanți a solicitat judecarea cauzei în lips, potrivit art. 242.pr.civ. (filele 2-10 dosar), putându-se deci prezuma c nu se va prezenta nimeni din partea pârâtului apelant la termenul de azi.
Reprezentantul reclamantului arat c nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Curtea, dup deliberare, declar închise dezbaterile și acord prții prezente cuvântul asupra apelurilor.
Reprezentantul reclamantului apelant solicit admiterea apelului su și modificarea sentinței atacate, cu consecința admiterii acțiunii așa cum a fost precizat. Privitor la prescripția dreptului la acțiune apreciaz c cursul prescripției începe s curg, C mai târziu, de la data de 30 septembrie 2005, data comunicrii Deciziei nr. 614/25.04.2002, emis în baza Ordonanței de Urgenț a Guvernului 214/1999, eliberat la data de 30 august 2005, prin care reclamantului i-a fost recunoscut calitatea de lupttor în rezistența anticomunist. Mai mult chiar, în opinia sa, disp. art. 1 alin. 1 din Legea nr. 221/2009 echivaleaz cu o întrerupere a cursului prescripției dreptului la acțiune. Prin notele de ședinț depuse în fața primei instanțe, reclamantul precizeaz temeiul de drept invocând disp. art. 998-999 Cod civ. art. 87 din Constituția României și art. 2 și 3 din Convenția Europene a Drepturilor Omului, și învedereaz faptul c Tratatul de de la din 10.02.1947 era în vigoare și la data condamnrii reclamantului și este în vigoare și azi. În ceea ce privește cuantumul despgubirilor, consider c orice sum nu ar fi prea M și nu ar acoperi daunele morale și psihice la care reclamantul a fost supus atât în perioada detenției cât și ulterior, astfel c pretențiile sale sunt întemeiate.
Faț de apelul pârâtului Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin B M, solicit respingerea acestuia ca nefondat. Nu solicit cheltuieli de judecat.
CURTEA
Prin sentința civil nr. 479/07.05.2009, pronunțat de Tribunalul Maramure ș în dosar nr-, s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice; s-a admis în parte acțiunea civil formulat și precizat de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția General a Finanțelor Publice M și, în consecinț, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat s plteasc reclamantului suma de 250.000 euro, cu titlu de daune morale, echivalent în lei la data plții; s-a respins cererea reclamantului privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecat reprezentând onorariu avocațial.
Pentru a pronunța aceast soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul c excepția netimbrrii a fost respins, raportat la dispozițiile art. 15 lit. s și t din Legea nr. 147/1997 republicat. În conformitate cu aceste dispoziții, acțiunile pentru stabilirea și acordarea despgubirilor civile pentru pretinse înclcri ale drepturilor prevzute de art. 2-3 din CEDO și cele ale foștilor deținuți și persecutați pentru motive politice în perioada comunismului în România, sunt scutite de tax de timbru. Împrejurarea c prezenta acțiune este scutit de taxa de timbru a fost constatat de instanț la termenul din 30.01.2009.
Excepția inadmisibilitții nu subzist, deoarece inaplicabilitatea unor acte normative în cauz nu implic inadmisibilitatea acțiunii, ci poate determina eventual caracterul nefondat al acesteia, ținând de analiza pe fond a acțiunii.
Faț de excepția prescripției dreptului material la acțiune, prima instanța a reținut urmtoarele:
Principalul temei juridic al acțiunii indicat de reclamant este art. 998 - 999 Cod civil. În aceast situație, termenul de prescripție este de 3 ani de zile și începe s curg de la data de 18 decembrie 2006, dat la care a fost condamnat comunismul, prin Declarația fcut de Președintele României în fața celor dou Camere reunite ale Parlamentului, în ziua de 18 decembrie 2006. Prin aceast declarație se arat c:
"Ca șef al Statului Român, condamn explicit și categoric sistemul comunist din România, de la înființarea sa, pe baz de dictat, în anii 1944 - 1947 și pân la prbușire, în decembrie 1989.
Luând act de realitțile prezentate în raport, afirm cu deplin responsabilitate c Regimul comunist din România a fost ilegitim și criminal".
Dup decembrie 1989, în absența unei condamnri oficiale a comunismului de ctre Statul Român, victimele acestui regim și familiile lor s-au dovedit mai mult reținute în a se adresa justiției pentru a-i atrage la rspundere pe cei care, în numele statului comunist, le-au violat în modul C mai grav cele mai elementare drepturi și libertți cetțenești. Victimele activitții represive a regimului comunist totalitar, nu au avut posibilitatea efectiv, anterior unei condamnri oficiale a comunismului, de a se adresa justiției pentru repararea pagubelor suferite.
În consecinț, termenul de prescripție pentru repararea prejudiciului cauzat de un regim represiv cetțenilor si, începe s curg de la momentul la care acest regim a fost condamnat ca fiind ilegitim și represiv, iar acest lucru s-a întâmplat abia la data de 18 decembrie 2006.
Nu poate fi primit aprarea pârâtului, conform creia o declarație a președintelui României nu ar produce efecte juridice, deoarece este de esența instituției prezidențiale a reprezenta statul și de a exprima poziția statului ca entitate juridic, faț de probleme esențiale.
Actul de condamnare public a comunismului din 18 decembrie 2006 constituit un moment de o importanț deosebit, cu largi ecouri în lume, fiind prima dat când s-a spus deschis despre regimul comunist din România c a fost "ilegitim și criminal", c autoritțile statului comunist au violat cele mai elementare drepturi și libertți cetțenești. În discursul Președintelui României (rostit în 18.12.2006 în ședința extraordinar a Parlamentului României) s-a artat susținerea solicitrilor foștilor deținuți politici, legate de recunoașterea public a tragediei prin care au trecut. De asemenea, în discursul sus menționat (redat integral pe pagina de internet oficial a Președinției României) s-a relevat terminarea terorii, a fricii, și s-a afirmat c nu mai este permis punerea sub semnul întrebrii a drepturilor fundamentale.
Este important de menționat c discursul de condamnare public a comunismului, a fost rostit dup ce în mod solemn s-a dat citire raportului final întocmit de Comisia președințial pentru analiza dictaturii comuniste din România, încadrându-se în recomandrile Comisiei (cuprinse în capitolul "Concluzii" al Raportului).
Având în vedere importanța și efectele deosebite pe care atât Raportul Comisiei președințiale, cât și discursul Președintelui României și profundele ecouri internaționale pe care condamnarea public a comunismului le-a avut (redând practic credibilitatea României ca stat), nu se poate primi afirmația pârâtului, conform creia acest moment ar fi avut o simpl valoare declarativ, fr consecințe juridice.
Raportat la considerentele de mai sus, excepția prescripției dreptului material la acțiune a fost respins, instanța considerând c, raportat la data de 18.12.2006 (moment al nașterii dreptului la acțiune), acțiunea reclamantului, înregistrat la data de 30.07.2008, este formulat în termen. De altfel, în Raportul Final al Comisiei președințiale (publicat integral pe pagina oficial de internet), la pagina 635, se arat c "dictatura comunist e vinovat de crime imprescriptibile împotriva umanitții" și la pagina 639 aceluiași Raport se afirm c se impune declararea crimelor și abuzurilor regimului comunist ca fiind imprescriptibile juridic.
Referitor la fondul cauzei, raportat la întreg probatoriul administrat în cauz, instanța a reținut urmtoarele:
Reclamantul a fost arestat la data de 03.05.1949, la vârsta de 17 ani și condamnat prin Sentința nr. 1/05.01.1950, pronunțat de Tribunalul Militar Cluj Secția I-a în Dosar nr. 1400/1949, la 5 ani închisoare corecțional, 3 ani interdicție corecțional și confiscarea averii pentru crim de uneltire contra ordinii sociale, în baza art. 209 punct III Cod penal, comb. cu art. 157 Cod penal și 212/1948, la 3 ani închisoare corecțional pentru delictul de deținere ilegal de armament, în baza art. 33,35 din Legea nr. 190/1947, comb. cu art. 157, 158 Cod penal.
S-a reținut în sarcina sa c a fcut parte dintr-o organizație de tineret (ostil regimului comunist), c ar fi efectuat activitți de "uneltire contra ordinii sociale" și ar fi purtat în mod ilegal arm de foc.
Reclamantul a executat pedeapsa aplicat, de 5 ani închisoare corecțional în închisorile din, O, C, A, Jilava, și
Executarea integral a pedepsei rezult din adeverința nr. 2848/21.06.1990, emis de Penitenciarul Gherla.
Faț de condamnarea aplicat, reclamantul invoc abuzivitatea acesteia. Îns textele legale care au stat la baza pronunțrii sentinței de condamnare (în afar unei abrogri ulterioare) nu au fost declarate abuzive și nu s-a realizat prin lege desființarea condamnrilor emise cu caracter politic în baza unor articole din codurile penale din 1948, 1955 și 1968. Având în vedere aceste aspecte, instanța, în cauza de faț, nu va putea reține abuzivitatea condamnrii, urmând a se analiza sub aspectul temeiniciei numai susținerile reclamantului referitoare la regimul de detenție.
În aceast ordine de idei, din probele administrate în cauz rezult c reclamantul a fost supus timp de 5 ani unui regim de detenție abuziv și inuman. A fost privat de hran, medicamente, îmbrcminte, a fost supus unei continue terori fizice și psihice, aspecte ce rezult din declarația martorului, fiind aproape în permanenț, în perioada detenției, în pericol de a-și pierde integritatea fizic și psihic și chiar de a-și pierde viața.
Pe plan fizic, reclamantul a suferit grav, lipsit fiind de hran și de îngrijire într-o perioad (adolescenț) când avea nevoie de nutrienții necesari unei creșteri fizice normale. Așa cum rezult din declarația martorei, toat viața de dup detenție a reclamantului a fost marcat de afecțiuni fizice: dezechilibru metabolic și hepatic, disproteinemie (lips de proteine).
Reclamantul a suferit îns foarte profund și pe plan psihic, petrecându-și anii dintre vârsta de 17 ani și 22 ani în detenție și teroare. în plin formare la acea vreme al reclamantului a fost foarte afectat, consecințele respective pstrându-se toat viața.
Din declarația martorilor audiați s-a reținut c, în detenție, reclamantul a devenit tcut, introvertit, nesigur, dup eliberare a continuat s manifeste angoas faț de autoritți (se temea de orice persoan în uniform, refuza s relaționeze cu autoritțile, chiar dac se punea problema depunerii unei simple cereri, avea tendința de a se ascunde literalmente la vederea unui polițist etc.).
Cele declarate de cei doi martori audiați în cauz cu referire strict la persoana reclamantului, sunt confirmate de considerațiile cu caracter mai general cuprinse în " penitenciar" întocmit de Institutul de investigare a crimelor comunismului din România (fila 102-118 dosar) și de conținutul Raportului final al Comisiei Prezidențiale Pentru Analiza Comuniste din România - cap. II - Sistemul penitenciar din România comunist - pag. 187 (pagina de internet oficial a Președinției României).
În conținutul Raportului final, penitenciarele, A, Jilava; G, (în care reclamantul a executat pedeapsa) sunt descrise drept cele mai cumplite locuri de detenție, fiind categorisite drept penitenciare de gradul I și II în clasificarea (cuprinzând IV categorii) efectuat dup criteriul severitții regimului de detenție.
În mod cert, din probele administrate, reiese c reclamantului i-au fost înclcate în perioada detenției, cele mai elementare drepturi: dreptul la integritate fizic și psihic, dreptul la sntate, libertatea de gândire.
Aceste drepturi fundamentale se impun a fi respectate indiferent de cadrul juridic existent într-un moment istoric sau altul, indiferent de perioad, indiferent de regimul juridic și indiferent de persoana condamnatului.
Așadar, aprarea pârâtului, conform creia nu se poate reține înclcarea acestor drepturi pe perioada detenției reclamantului, pentru simplul motiv c România comunist nu semnase înc Convenția European a Drepturilor Omului sau alte reglementri sau pentru c Declarația Universal a Drepturilor Omului, ar fi "doar o înșiruire de drepturi cu caracter declarativ, neexistând un mecanism de corecție sau sancțiune în cazul nerespectrii acestor drepturi", nu poate fi primit raportat la caracterul universal și primordial al drepturilor înclcate reclamantului.
Pe de alt parte, nu se poate spune c la momentul detenției reclamantului nu ar fi existat cadrul legal de aprare internațional a acestor drepturi.
Astfel, prin Tratatul de între Români și Aliate și Asociate, încheiat la 10 februarie 1947 la, prin art. 3, România se oblig s ia "toate msurile necesare pentru a asigura tuturor persoanelor de sub jurisdicția român, fr deosebire de ras, de sex, de limb sau religie, folosința drepturilor omului și a libertților fundamentale, inclusiv libertatea de exprimare, libertatea presei și de publicare, libertatea cultului, libertatea de opinie politic și de întrunire public. De asemenea, România se oblig prin alineatul 2 al aceluiași articol ca în legile în vigoare s nu stabileasc sau s nu implice, în conținut sau în aplicare, vreo discriminare între persoanele de cetțenie român, fie în ceea ce privește persoana lor, bunurile, interesele comerciale, profesionale sau civile, fie în orice alt materie. Totodat, la art. 9, România se oblig s accepte toate aranjamentele care au fost ori care ar putea fi încheiate pentru lichidarea Societții lor. În acest sens, la data de 26.06.1945, la, la încheierea lor Unite pentru Organizație Internațional a fost adoptat Carta lor Unite, care a intrat în vigoare la 24 octombrie 1945, prin care a fost fondat Organizație lor Unite, urmare a lichidrii Societții lor, iar la data de 10 decembrie 1948 fost adoptat Declarația Universal a Drepturilor Omului, în mod logic România avea obligația de a accepta înc de la proclamare Declarația Universal a Drepturilor Omului. Prin art. 5 din aceast declarație se interzice tortura și aplicarea pedepselor ori tratamentelor crude, inumane ori degradante.
Nu se poate reține incidența art. 5 din Tratatul de de la (așa cum susține pârâtul) deoarece nu s-a dovedit c organizația de tineret din care reclamantul a fcut parte era grupare paramilitar.
Afirmațiile pârâtului din notele de ședinț, conform crora activitatea reclamantului în organizația de tineret a fcut "propagand ostil Uniunii " aceasta justificând represiunea și întrebarea dac "nu cumva sunt mai îndreptțiți la despgubiri morale cei 20-30.000.000 de locuitori ai României, între timp mai mult de J decedați, care au suferit în timpul comunismului?" sunt total necorespunztoare contextului concret al cauzei de faț și celui general, social și politic actual, sunt total necorespunztoare unei reprezentri și aprri calificate și oneste a Statului în cauz, motiv pentru care instanța nu a avut în vedere aceste aprri.
Raportat la temeiul juridic al acțiunii de faț, instanța a reținut c, în cauz, s-au dovedit cerințele angajrii rspunderii pârâtului în temeiul art. 998-999 Cod civil.
Astfel, s-a dovedit: existența faptei: acțiunile de terorizare fizic și psihic efectuate de organele penitenciare ale statului comunist asupra reclamantului; existența prejudiciului: consecințe negative permanente suferite de reclamant pe plan fizic (tulburri metabolice, hepatice, cardiace, disproteinemie) și pe plan psihic (team permanent de socializare, izolare, angoas faț de autoritți); existența legturii de cauzalitate: este dovedit de declarațiile martorilor care au atestat legtura direct dintre afecțiunile reclamantului și regimul de detenție; existența vinovției: este dovedit prin însși recunoașterea public a aspectelor macabre ale regimului penitenciar comunist și ale responsabilitții organelor statului din acea vreme, acțiunea organelor statului angajând rspunderea statului însuși.
Raportat la cele de mai sus, s-a constatat c în mod cert reclamantul a suferit un însemnat prejudiciu moral ca urmare a regimului de detenție la care a fost supus în cei cinci ani de executare a pedepsei.
Împrejurarea c reclamantul beneficiaz de indemnizație, conform Decretului nr. 118/1990, și c are calitatea recunoscut oficial de lupttor în rezistența anticomunist, nu este de natur a conduce la concluzia c prejudiciul moral a fost recuperat, aceste drepturi fiind cuvenite și acordate reclamantului pentru acoperirea prejudiciului material cauzat reclamantului (nesoluționat în prezenta cauz).
Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, pe de o parte reclamantul, iar pe de alt parte pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția General a Finanțelor Publice a județului
Prin propriul apel, reclamantula solicitat, în temeiul art. 998 - 999. civ. admiterea apelului, schimbarea în parte a hotrârii atacate, în sensul obligrii pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 500.000 Euro, echivalentul în lei la data plții, reprezentând daune morale, cu cheltuieli de judecat.
Reclamantul apelant a invocat în motivarea propriului apel faptul c suma acordat prin sentința apelat nu este în msur s acopere prejudiciul major cauzat prin regimul de detenție abuziv și inuman, ce i-a pus în pericol viața și sntatea, cu consecințe negative permanente, suferite atât în plan fizic, cât și psihic.
Prin propriul apel, pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția General a Finanțelor Publice a județului, a solicitat admiterea apelului, casarea și modificarea în tot a hotrârii apelate; rejudecarea cauzei în fond; respingerea acțiunii reclamantului ca prescris, inadmisibil și neîntemeiat.
În motivarea apelului pârâtul apelant a artat c, a o analiza a hotrârii apelate si a dosarului de judecata de la fond se observa ca instanța s-a mrginit, in M, sa admit cererea reclamantului astfel cum a fost formulata fr a analiza din punct de vedere legal solicitrile acestuia si fr a verifica susținerile pârâtului atât in ceea ce privește admisibilitatea acțiunii, cât si in ceea ce privește excepțiile invocate, cauza nefiind la acest moment lmurit, ceea ce in opinia pârâtului impune rejudecarea fondului.
De altfel, dup cum se poate observa, judecata la fond a avut un singur scop: admiterea cererii reclamantului, in disprețul a numeroase norme legale, sub acoperirea unor hotrâri - precedente judiciare, ce aveau un obiect de judecata diferit. Între modalitțile greșite de înfptuire a actului de justiție se înscrie si motivarea si comunicarea hotrârii la 3 luni de la data pronunțrii, în condițiile în care la acest complet de judecata a fost singura acțiune de acest fel și în care s-a amânat pronunțarea o sptmân.
Daca pârâtul ar fi de acord cu modul de interpretare a legii de ctre instanța de fond ar însemna s fie de acord cu posibilitatea instanțelor de judecat de a crea norme legale contrare celor existente. Modalitatea în care instanța de fond a înțeles s soluționeze acțiunea ridic serioase semne de întrebare asupra capacitții acesteia de a efectua actul de judecat si a adus atingere garanțiilor constituționale ce vizeaz egalitatea în fata legii si pstrarea unui raport de echidistanț faț de prțile din proces. Motivele ce au condus la aceasta atitudine a instanței îi sunt strine pârâtului, la fel ca și substratul acestora, care le-a generat.
În motivarea apelului pârâtul expus starea de fapt a cauzei artând c, prin cererea înregistrat pe rolul Tribunalului Maramure ș, reclamantul a chemat în judecata Statul R, solicitând obligarea acestuia la plata unei despgubiri pentru daunele morale în suma de 250.000 Euro, pentru prejudiciile suferite ca urmare a condamnrii sale la pedeapsa de 5 ani închisoare, pedeapsa aplicata prin Sentința Penala nr. 1/05.01.1950, pronunțat de Tribunalul Militar Cluj, si pentru traumele psihice la care a fost supus în perioada detenției si ulterior de ctre regimul comunist. Reclamantul și-a întemeiat inițial acțiunea pe dispozițiile Constituției României republicata si ale Convenției Europene a Drepturilor Omului, ulterior modificând temeiul de drept pe art. 998 - 999 Cod Civil.
Împotriva acțiunii pârâtul a formulat întâmpinare, în care a invocat inadmisibilitatea acțiunii, excepția prescripției, a timbrajului, a neaplicrii normelor indicate, etc. Instanța de fond a respins excepțiile invocate, unele nelegale, atât sub aspectul modului de redactare a hotrârii, cât și sub aspectul interpretrii normelor legale.
În legtur cu nelegalitatea încheierii din data de 30.01.2009 pronunțat de Tribunalul Maramure ș in dosar -, pârâtul apelant a artat c, în conformitate cu art. 282 alin. 2 Cod Procedura Civila, împotriva încheierilor premergtoare nu se poate face apel, decât odat cu fondul, criticile pârâtului vizând modul in care instanța de fond, prin nerespectarea normelor legale, a pronunțat aceasta hotrâre, respectiv, nelegalitatea încheierii apelate rezulta din nerespectarea condițiilor de forma impuse de legiuitor, cât și a conținutului acesteia.
Astfel, conform art. 255 coroborat cu art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod Procedura Civila, încheierea trebuia sa cuprind: "motivele de fapt si de drept care au format convingerea instanței, precum si cele pentru care s-au înlturat cererile prților".
În încheiere se observa c instanța a apreciat c simplele opinii ale avocatului reclamantului sunt mai puternice decât litera legii, impunându-se a se face trimitere la sintagma "motivele de drept din art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod Procedura Civila", motivare în drept ce trebuia s susțin modul in care instanța a pronunțat hotrârea. În încheierea apelata s-a artat c: "Instanța luând act de excepția invocata în întâmpinare, raportat la momentul la care reclamantul a avut cunoștinț de posibilitatea de a formula o astfel de cerere și apreciind și momentul precizat de reclamant prin avocat ca fiind momentul la care termenul de prescripție a început s curg, va respinge excepția prescripției invocat de pârât."
Cu alte cuvinte, instanța de fond, având în vedere susținerile avocatului, nu a mai cercetat litera legii, susținerile uneia dintre prți fiind suficiente pentru pronunțarea hotrârii.
Modul în care a fost redactat aceast hotrâre, arat pârâtul apelant, nu a respectat exigența impus de art. 261 alin. 1 pct. 5, încheierea nefiind motivat în drept, sancțiunea fiind nulitatea absoluta a hotrârii pronunțate, cu consecința casrii acesteia, normele care reglementeaz modul de redactare a hotrârilor fiind norme de ordine public.
Referitor la nelegalitatea Sentinței Civile nr. 479/07.05.2009, pronunțat de Tribunalul Maramure ș în dosarul de judecata nr-, pârâtul apelant a artat c, deși a invocat rescripția p. dreptului la acțiune prin întâmpinarea depus la dosarul de fond, totuși instanța de fond a respins excepția cu o motivare care nu subzist, și anume: "principalul temei juridic al acțiunii indicat de reclamant este art. 998 - 999 Cod Civil. În aceast situație termenul de prescripție este de 3 ani de zile și începe s curg de la data de 18 decembrie 2006, dat la care a fost condamnat comunismul, prin Declarația fcut de Președintele României, în fața celor doua Camere reunite ale Parlamentului, în ziua de 18 decembrie 2006".
Apelantul a precizat c în drept, în conformitate cu art. 8 din Decretul nr. 167/1958, "prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicit, începe s curg de la data când pgubitul a cunoscut sau trebuia s cunoasc, atât paguba cât și pe C care rspunde de ea". Dispozițiile alineatului precedent se aplic prin asemnare și în cazul îmbogțirii fr just temei, aceast norm legal trebuind interpretat unitar cu celelalte dispoziții ale acestui act normativ respectiv, cu art. 1 alin. 1, art. 3 și în special art. 18 care prevede: "Instanța judectoreasc si organul arbitral sunt obligate ca, din oficiu, s cerceteze dac dreptul la acțiune sau la executarea silit este prescris".
In opinia reclamantului, opinie îmbrțișat cu succes de instanța de fond, declarațiile politice ale Președintelui pot naște, modifica și stinge raporturi juridice.
Din pcate, aceast opinie nu are nici o acoperire legal, fiind contrar normelor constituționale. Astfel, dup cum este cunoscut, parlamentarii nu poarta rspunderea juridic pentru opiniile exprimate cu caracter politic, în aceiași situație gsindu-se si Președintele. Având în vedere c declarațiile cu caracter politic ale Președintelui nu rspunderea juridic a acestuia, neputând fi atacat în justiție pentru aceste declarații, acestea nu pot naște, modifica sau stinge drepturi sau raporturi juridice.
În conformitate cu Constituția României, unica autoritate legislativ este Parlamentul, în acest sens dispunând și art. 73 si urmtoarele din Constituția revizuit in anul 2003. Puterea Președintelui de a emite acte normative este limitata. Singurele cazuri în care declarațiile Președintelui au caracter normativ sunt cele legate de declararea strii de rzboi sau necesitate, declarare ce nu are nimic în comun cu o declarație politic. Este de subliniat c, atunci când face trimitere la actele cu caracter normativ emise de Președintele, Constituția subliniaz ca acestea pot îmbrca doar forma decretelor, nepublicarea acestora in Monitorul Oficial ducând la inexistența acestora - art. 100 din Constituția revizuit în anul 2003.
În concluzie, arat pârâtul apelant, declarațiile Președintelui nu pot avea caracter normativ, aceast ipotez neavând acoperire constituțional, la fel ca orice construcție juridica ce pleac de la aceasta premis - dar la Tribunalul Maramure ș se aplica alte norme legale sau probabil alte norme de interpretare a actelor normative. Scopul pentru care instanța de judecata a îmbrțișat opiniile reclamantului îi este necunoscut pârâtului apelant.
Pe de alta parte, prescripția dreptului la acțiune trebuie tratata și sub
alt aspect, respectiv C al drepturilor nscute prin Decretul nr. 118/1991, și anume, în condițiile în care reclamantul beneficiaz din anul 1990 de indemnizație acordat conform Decretului nr. 118/1990, acesta ar fi avut posibilitatea formulrii, în anul 1990, și în urmtorii 3 ani, de acțiuni in justiție, privind acordarea de daune morale. Oricum, pentru reclamant nu se aplica aceleași norme legale ca și pentru întreaga populație a României, dup cum rezulta din modul în care a aplicat legea instanța de fond în speța dedus judecții.
În consecinț, precizeaz apelantul, se impune reanalizarea acestei excepții de ctre instanța de apel, cu consecința constatrii faptului c în cauz a intervenit prescripția extinctiv. În susținerea acestei solicitri pârâtul apelant a invocat și motivarea Deciziei Curții Constituționale nr. 269/2009.
În ceea ce privește excepția netimbrrii acțiunii, apelantul a artat c instanța de fond, deși a apreciat c nu se poate pronunța asupra legalitții condamnrii reclamantului în anul 1950, totuși, s-a pronunțat asupra nelegalitții regimului de deținere și a persecuțiilor la care acesta a fost supus ulterior, apreciind c se impune acordarea unor daune morale de 250.000 Euro, iar pe de alt parte, a apreciat c, în conformitate cu art. 15 din Legea nr. 146/1997, acțiunea este scutit de plata taxei de timbru.
În realitate, în drept, în conformitate cu art. 15 alin. 1 lit. o din Legea nr. 146/1997, sunt scutite de tax judiciar de timbru "cauzele penale, inclusiv despgubirile civile pentru daunele materiale și morale decurgând din acestea". Dup cum rezulta din acțiune si din hotrârea pronunțat in cauz, temeiul de drept al acțiunii a fost art. 998 - 999 Cod Civil, rspunderea civila delictuala, iar nu art. 504. proc. pen. astfel încât, se impunea timbrarea acțiunii.
Instanța de fond, arat apelantul, a epșit atribuțiile puterii judectorești, întrucât, așa cum corect s-a apreciat în doctrin, exist un exces de putere atunci când puterea judectoreasca svârșește un act pe care numai puterea legislativ sau executiv îl poate face, respectiv, atribuie valoare legal unor texte abrogate, sau când tgduiește orice valoare unui text care înc are forț legal, când critica pe legiuitor sau face presiuni asupra lui (, Tratat teoretic si practic de procedura civila, Ed. Național, B, 1997, pag. 387 - 388).
În spiritul celor enunțate mai sus vin și dispozițiile art. 4 din Codul Civil, conform crora, "este oprit judectorului de a se pronunța, în hotrârile ce d, prin cale de dispoziții generale si reglementare, asupra cauzelor ce-i sunt supuse".
În prezenta speț, în lipsa unei norme legale care s angajeze rspunderea material a Statului Român și prin nesocotirea normelor legale incidente, instanța de fond a dat câștig de cauz reclamantului. Este adevrat c în ultimul timp, mai multe instanțe de judecat, inclusiv Înalta Curte de Casație și Justiție, dau câștig de cauz reclamanților, prin prisma unor acțiuni ce vizeaz repararea unui prejudiciu moral suferit în anii comunismului, în lipsa unor norme legale exprese, la fel ca și cazul unei acțiuni ce vizeaz acoperirea unor daune rezultate din erori judiciare, altele decât cele prevzute de art. 504 Cod Procedura Penala, dar nu este mai puțin adevrat c aceasta se întâmpl în lipsa unor norme legale emise de Parlament si Guvern și prin nesocotirea deciziilor pronunțate de Curtea Constituțional. O astfel de abordare aduce atingere normelor legale ce stabilesc separația puterilor în stat și implicit ideii de stat de drept. Dup cum corect a stabilit și Curtea Constituțional în Decizia nr. 838/2009, autoritatea judectoreasc nu poate s modifice norme legale sau s creeze noi norme legale, prin similitudine, plecând de la situații juridice asemntoare expres reglementate, acesta fiind atributul exclusiv al legiuitorului.
Din punct de vedere al admisibilitții, nu exist o norma legal clar. Art. 52 alin. 3 din Constituție face trimitere la "dispozițiile legii", lege care în acest moment nu exista, respectiv, nu exist un act normativ care s reglementeze modul de angajare a rspunderii Statului Român, in cazurile de eroare judiciar. În susținerea acestui motiv de apel pârâtul apelant a reprodus citate din motivarea Deciziei Curții Constituționale nr. 45/1998, astfel: "Prin urmare se constat ca organul legislativ nu a pus de acord prevederile art. 504 din Codul d e Procedura Penala cu cele ale art. 48 alin. 3 din Constituție. Daca ar fi fcut-o, s-ar fi putut, concretizându-se dispoziția constituțional, s se reglementeze atât condițiile specifice de acordare de despgubiri, cât și cele privind calificarea unei soluții juridice ca fiind o eroare judiciar. Curtea Constituțional nu se poate substitui organului legislativ pentru a stabili aceste aspecte, care ar depși statutul su constituțional, afectând rolul de legislator pozitiv al Parlamentului României,
ca unica autoritate legiuitoare a țrii, potrivit art. 58 alin. 1 din Constituție".
Este adevrat c hotrârea instanței de fond este motivat pe dispozițiile art. 998 cod civil si urmtoarele și cele ale art. 52 alin. 3 din Constituție, numai c, în opinia apelantului, între cele 2 norme legale nu exist nici o legtur, întrucât art. 998 Cod Civil privește rspunderea civil delictual, iar art. 52 a1in. 3 din Constituție reglementeaz rspunderea în cazurile de erori judiciare sau persecuții politice, cu atât mai mult cu cât acestea au avut loc cu mai mult de 20 de ani în urma.
Pe de alt parte, instanța de fond, prin depșirea puterii judectorești, a stabilit c dispozițiile Decretului nr. 118/1990 conțin doar reglementri privind acoperirea prejudiciului material și nu ar soluționa prejudiciul moral, fr ca aceast norm legal s conțin aceast ipotez.
Referitor la cuantumul prejudiciului acordat de instanța de judecat, apelantul a artat c acesta este exagerat, nu are în vedere sumele pe care reclamantul le-a obținut deja în temeiul Decretului nr. 118/1990, sume care sunt substanțiale și de care va beneficia în continuare. Practica Curții Europene a Drepturilor Omului este destul de srac în astfel de cazuri. Totuși, în cauzele împotriva României, se poate observa c a fost acordat o despgubire pentru prejudiciul moral, de 100.000 Euro, pentru urmașii unuia din romii uciși prin aprinderea locuinței la. Suma acordat de instanța de fond este de departe superioar, deși nu ne aflam în aceiași situație juridica. Instanța de fond nu a reușit s comunice criteriile pe care le-a avut în vedere la acordarea acestei sume imense pentru cetțeanul de rând al aceste tari.
În aprecierea apelantului sumele acordate pân în acest moment și care se vor acorda în continuare reclamantului, în temeiul Decretului 118/1990 sunt acoperitoare și pentru prejudiciul moral produs.
Referitor la faptul dac acțiunile reclamantului, și pentru care acesta a fost condamnat, se încadreaz între cele enumerate de art. 5 din Tratatul de de la, și în corelație cu aceasta, a stabilirii faptului c reclamantul a fcut parte dintr-o grupare paramilitar, instanța de fond apreciaz c pârâtul nu a probat faptul c reclamantul a fcut parte dintr-o grupare paramilitar. În acest caz, instanța de judecat a trecut chiar peste susținerile reclamantului, susțineri conținute în memoriul depus de reclamant la dosarul cauzei la data de 03.11.2008, și prin care reclamantul artat c: "În primvara anului 1949, intru în organizațiaTânrul cuib,condusa de (elev), având ca prim scop eliberarea colegilor noștri din lotul, dar și integrarea ei în rezistența armat constituit de cei retrași în munți. Așa am ajuns în grupul militar al fraților care acționa în cam din 1946".
Art. 5 din Tratatul de de la are urmtorul cuprins: "România, care în conformitate cu Convenția de, a luat msuri pentru dizolvarea tuturor operațiunilor de tip fascist pe teritoriul român, fie cele politice, militare sau ilitare, precum și a altor organizații fcând o propagand ostil Uniunii sau oricreia dintre celelalte Unite, nu va îngdui în viitor existența și activitatea unor organizații de aceast natur, care au drept scop oropsirea poporului de drepturile sale democratice." Dup cum recunoaște și reclamantul, a fcut parte dintr-o grupare paramilitar, dispunând de arme de foc și chiar folosindu-le împotriva autoritților.
Referitor la afecțiunile de care sufer reclamantul și la raportul de cauzalitate dintre presiunile psihice la care a fost supus de regimul comunist apelantul precizat c nu s-a depus la dosarul cauzei nici un document care s ateste acest lucru. Din câte cunoaște apelantul, reclamantul sufer atât de afecțiuni fizice: tulburri hepatice, cardiace, metabolice - dar nu s-a stabilit câte dintre acestea se datoreaz modului în care reclamantul își organizeaz viața - a fost fumtor - sau alimentele consumate, fiecare om ar trebui sa aib grija de propria sntate. Din câte cunoaște apelantul de mai mulți ani se încearc a se afla cauzele afecțiunilor hepatice si cardiace, iar instanța de fond a reușit s afle rspunsul, în cazul reclamantului, aprând, în opinia instanței, din cauza presiunii la care reclamantul a fost supus de regimul comunist. Opinia instanței trebuia s exclud bolile cauzate de modul de viaț al reclamantului, antecedentele din familie, predispoziția acestuia la anumite afecțiuni, etc.. Din cate știe apelantul, acest lucru nu s-a întâmplat.
Referitor la traumele de natur psihic, acestea nu au fost probate de un medic sau un specialist în acest domeniu. Nu s-a depus la dosarul cauzei de ctre reclamant o expertiz medical care s ateste c afecțiunile de care sufer reclamantul sunt o consecinț direct a presiunilor efectuate asupra acestuia de regimul comunist.
Prin întâmpinarea formulat în cauz, pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția General a Finanțelor Publice a județului M, a solicitat respingerea apelului reclamantului, artând în susținerea întâmpinrii c, referitor la cuantumul prejudiciului solicitat de, acesta este exagerat și nu are în vedere sumele pe care apelantul reclamant le-a obținut deja în temeiul Decretului nr. 118/1990, sume care sunt substanțiale și de care va beneficia în continuare, reiterându-se aceleași motive care au fost expuse, în legtur cu aceast problematic, și în memoriul de apel. S-a artat c între suma acordat, de 250.000 Euro, care este exagerat, și suma cerut de reclamant, de 500.000 Euro, este o diferenț substanțial, mai ales c reclamantul beneficiaz de peste 15 ani de prevederile Decretului nr. 118/1990, conform adresei anexate întâmpinrii, eliberat de Casa Județean de Pensii M, și care atest sumele obținute de reclamant in temeiul Decretului 118/1990.
În aprecierea pârâtului, sumele acordate pân în acest moment și care se vor acorda în continuare reclamantului, în temeiul Decretului nr. 118/1990, sunt acoperitoare și pentru prejudiciul moral produs.
Au fost reiterate prin întâmpinare și celelalte argumente invocate în motivele de apel, referitoare la starea de sntate a reclamantului, respectiv, la afecțiunile de care sufer reclamantul, precum și la traumele d enatur psihic, subliniindu-se faptul c nu s-a depus la dosarul cauzei de ctre reclamant o expertiz medical care s ateste c afecțiunile de care sufer reclamantul sunt o consecința direct a presiunilor efectuate asupra acestuia de regimul comunist.
Pe de alta parte, in cuprinsul cererii de apel reclamantul nu a reușit s comunice de ce suma de 500.000 Euro ar fi mai acoperitoare decât cea acordata de instanța de fond, reclamantul nereușind s comunice motivele de ordin obiectiv ce justific cererea sa.
Prin întâmpinarea formulat în cauz, reclamantul a solicitat a solicitat instanței respingerea apelului promovat de Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția General a Finanțelor Publice,și ca urmare a rejudecrii cauzei, s se admit cererea reclamantului așa cum a fost formulat, cu obligarea pârâtului la plata sumei de 500.000 Euro, cu titlu de daune morale, în echivalent în lei la data plții, pentru urmtoarele motive: reclamantul a chemat în judecat Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, pentru obligarea pârâtului la plata sumei de 500.000 Euro, reprezentând daune morale, solicitate pentru o condamnare nelegal, pentru abuzul regimului de detenție la care a fost supus și persecuțiile ulterioare exercitate asupra sa și a familiei sale de fosta Securitate, neputându-se reține prescripția dreptului la acțiune, raportat la dispozițiile Decretul nr. 167/1958.
Reclamantul a învederat instanței, prin aceast întâmpinare, c a fost condamnat printr-o Sentinț judectoreasc nelegal, dat de un regim abuziv, antidemocratic, nelegal și criminal. Fiind un tânr entuziast, ca atâția camarazi de suferinț, a fost condamnat pentru c a luptat pentru înalte idealuri naționale, politice și sociale și nu pentru c ar fi fost hoț, tâlhar sau criminal. Fr lupta acestora, istoric ar fi fost anexat Ucrainei, menținerea lui în hotarele legitime ale României fiind singura lor realizare, dar și așa eforturile și sacrificiile lor au meritat.
Desființarea partidelor politice, falsificarea alegerilor din 1946, abdicarea regelui, etatizarea bncilor și a principalelor mijloace de producție (11 iunie 1948), desființarea Bisericii greco-catolice (septembrie 1948), msuri ale regimului comunist instaurat cu susținerea armatei sovietice, au reprezentat un atac brutal la adresa democrației românești.
Într-un asemenea context social - istoric și politic, reclamantul a luptat pentru dreptul la libera asociere, pentru libertatea de conștiinț, de religie, de opțiune politic, într-un cuvânt pentru drepturi fundamentale, prevzute chiar de Constituția Populare Române din 1949, art. 27 "libertatea conștiinței și libertatea religioas sunt garantate de Stat."; art. 28: "libertatea individual a cetțenilor este garantat"; art. 31: "libertatea presei, a cuvântului, a întrunirilor, meetingurilor, cortegiilor și manifestațiilor este garantat".
Aceste drepturi erau garantate doar pe hârtie, în realitate ele erau înclcate cu agresivitate și total dispreț faț de lege.
Este adevrat c reclamantul a fcut parte din gruparea, dar aceasta nu a fost o grupare de tip fascist, pentru c nu a promovat o politic de expansiune, nici ura de ras, nu s-a urmrit exterminarea unor populații, nici nimicirea valorilor democratice și umaniste. Dimpotriv, a lupta pentru aprarea acestor valori.
Afirmațiile reprezentantului pârâtului demonstreaz o total necunoaștere a contextului social - politic al vremii.
limbajului, furia și încrâncenarea ce se simt în spatele unor afirmații fulminante, numind gruparea de rezistenț anticomunist, din care reclamantul a fcut parte, drept mișcare militar, paramilitar, fascist, îl face pe reclamant s cread c reprezentatul pârâtului nu apr numai interesele financiare ale Statului Român, ci defunctul regim comunist cu toate ororile, abuzurile și erorile sale.
Personal, reclamantul era convins c lupt pentru o cauz dreapt și c Sentința judectoreasc prin care a fost condamnat la 5 ani închisoare este ilegal.
Aceast convingere i s-a confirmat îns, numai atunci când, la data de 18.12.2006, Președintele României, de la înalta tribun a Parlamentului, a condamnat public și oficial regimul comunist din România, ca ilegitim și criminal.
De altfel, în Raportul final al Comisiei președințiale, publicat integral pe pagina oficial de internet, la pagina 635 se arat c "dictatura comunist este vinovat de crime imprescriptibile împotriva umanitții "
În alt ordine de idei, chiar dac la calculul termenului de prescripție nu ne-am raporta la data de 18 decembrie 2006, dat la care a fost condamnat comunismul în România, reclamantul înțelege s arate instanței c prin Decizia nr. 614/25.04.2002, emis în baza Ordonanței de Urgenț a Guvernului 4/1999, eliberat la data de 30 august 2005, i s-a acordat calitatea de Lupttor în rezistența anticomunist, termenul de prescripție putând curge de la aceast dat, acțiunea introductiv de instanț fiind depus la Tribunalul Maramure ș în data de 30 iulie 2008.
În conformitate cu dispozițiile art. 7 aliniat 2 din OUG nr. 214 /1999, "Hotrârile de condamnare pentru infracțiuni svârșite din motive politice nu pot fi invocate împotriva persoanelor care au dobândit calitatea de
Referitor la excepția netimbrrii acțiunii, invocat de pârâta apelant, reclamantul a artat c, în mod corect, a reținut instanța de fond c acțiunea este scutit de tax de timbru, raportat la dispozițiile art. 15 lit. s și t din Legea nr. 146 /1997, republicat. În conformitate cu aceste dispoziții, acțiunile pentru stabilirea și acordarea despgubirilor civile pentru pretinse înclcri ale drepturilor prevzute de art. 2-3 din CEDO și cele ale foștilor deținuți persecutați pentru motive politice în perioada comunismului în România sunt scutite de tax de timbru.
Împrejurarea c aceast acțiune este scutit de tax de timbru a fost constatat de instanț la termenul din 30.01.2009 (fila 78 din dosar ).
Referitor la cuantumul prejudiciului acordat de instanța de fond, care pârâtului i se pare exagerat, reclamantul a învederat instanței c prejudiciul moral al unui fost deținut politic nu poate fi cuantificat, dar totuși, pentru aprecierea lui, trebuie avute în vedere urmtoarele aspecte:
Prin Sentința penal nr. 1/05.01.1950, pronunțat de Tribunalul Militar Cluj reclamantul a fost condamnat la 5 ani închisoare corecțional.
Aceast condamnare a însemnat o condamnare pe viaț, iar prin regimul de exterminare la care a fost supus, echivaleaz cu o condamnare la moarte. Condamnarea reclamantului nu s-a încheiat în 3 mai 1954, când a ieșit din închisoare, ea a durat toat viața.
Prin probele administrate în cauz reclamantul a dovedit c a fost supus 5 an, unui regim de detenție abuziv și inuman. A fost privat de hran, medicamente, îmbrcminte și a fost supus unei continue terori fizice și psihice, aspecte care rezult din declarația martorului (fila 132-136 din Dosar).
În perioada detenției a fost în permanenț în pericol de a-și pierde integritatea fizic și psihic și chiar viața.
Așa cum rezult din declarația martorei (fila 137-139 din Dosar) toat viața reclamantului, de dup detenție, a fost marcat de afecțiuni fizice, dezechilibru metabolic și hepatic care a provocat ciroz hepatic, arterit obliterant, cardiopatie ischemic, aceste diagnostice fiindu-i puse când avea vârsta de 43 de ani, iar în ultima vreme reclamantul a fost diagnosticat cu Boala Parkinson și adenom de prostat, diagnostice dovedite cu scrisorile medicale depuse la dosar.
Cu un cinism pe care, cu toat înțelepciunea vârstei reclamantul nu-l poate înțelege, reprezentantul pârâtului arat c "fiecare om trebuie s își aib grij de sntate".
Care poate fi starea sufleteasc a unui om care la vârsta de 43 de ani este diagnosticat cu ciroz hepatic, când toate tratatele de medicin stipuleaz c în aceast situație se mai poate tri 4-5 ani.
Îns, C mai greu de îndurat au fost suferințele psihice, care i-au modificat practic atitudinea faț de viaț, reclamantul devenind tcut, introvertit, nesigur, sufocat de un sentiment permanent de team.
Și nici nu putea s fie altfel.
În anul 1964, când a fost angajat ca tehnician topograf la B M, se c poate și el s între în normalitate, îns în foarte scurt vreme a fost identificat de Securitate, care emite Hotrârea de trecere în evidenț (fila 9 vol. 1 Dosar eliberat de CNSAS) în data de 29.10.1965, cci era suspect și se aprob trecerea în baza de lucru.
Ofițerii de securitate își permiteau s intre în propria-i locuinț, violându-i intimitatea, s îl salte dintre colegii de birou în repetate rânduri, fcând s planeze asupra sa o anume bnuial de vinovție.
De asemenea, au pus pe urmele sale o armat de informatori, 12 la numr, printre care și șeful de birou, singurul care are decența de a semna informrile cu numele lui adevrat, dar și dintre aceia care se ascund sub pseudonime ca " ", C mai asiduu, " ", " ",.
A fost amenințat cu moartea de ctre ofițerii de securitate, cu pierderea locului de munc și i se spunea de ctre aceștia c atâta îl vor urmri pân când tot îl vor prinde cu ceva.
Și iat cum era din nou condamnat de organele represive ale Securitții, la izolare, la marginalizare, la tcere.
Raportat la cele artate mai sus, afirmația reprezentantei pârâtului, conform creia "referitor la traumele de natur psihic, acestea nu au fost probate de un medic sau un specialist în acest domeniu" îl face pe reclamant s se întrebe dac faptul c a rmas lucid și nu și-a pierdut mințile dup o astfel de viaț nu-i este oarecum imputabil, în condițiile în care, este adevrat, nu are acte care s ateste alienarea mintal.
În schimb, la dosar sunt depuse ieșiri din spital, scrisori medicale, carnete de sntate, care atest afecțiunile de care sufer.
Din declarația martorului, doctor în medicin, doctorul care i-a descoperit și tratat afecțiunea hepatic, reiese clar raportul de cauzalitate între regimul de detenție, caracterizat prin înfometare și alimente srace în proteine și afecțiunea hepatic. consumul de alcool și proasta alimentație a bolnavului, singura cauz rmâne disproteinemia din adolescenț.
Examinând apelurile promovate prin prisma motivelor invocate, a actelor dosarului și a dispozițiilor legale incidente în materie, Curtea constat capelul reclamantului este nefondat, iar apelul pârâtului este fondat,pentru considerentele ceurmeaz a fi expuse:
Cu privire la excepția de netimbrare a acțiunii
Pârâtul apelant a reiterat prin memoriul de apel excepția netimbrrii acțiunii reclamantului, artând c, în opinia sa, acțiunea nu putea fi scutit de la plata taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar, întrucât acțiunea reclamantului nu se încadra în textul art. 15 alin. 1 lit. o din Legea nr. 146/1997 republicat, text legal care prevede c sunt scutite de plata taxelor de timbru "cauzele penale, inclusiv despgubirile civile pentru daune materiale și orale decurgând din acestea", respectiv, nu eoa cțiune întemeiat pe art. 504. proc. pen. ci pe rspunderea civil delictual reglementat de art. 998-999. civ.
Susținerea pârâtului apelant, deși este exact și corect, totuși nu poate conduce la ideea necesitții timbrrii cererii introductive de instanț, respectiv a apelului, de ctre reclamant, dat fiind c aceast acțiune este scutit da la plata taxelor de timbru în virtutea prevederilor art. 15 lit. t din Legea nr. 146/1997, introdus de articolul unic al Legii nr. 439/2006, conform crora, "sunt scutite de taxe judiciare de timbru acțiunile și cererile, inclusiv cele pentru exercitarea cilor de atac referitoare la drepturile și interesele legitime pretinse de foștii deținuți și persecutați pentru motive politice în perioada regimului comunist din România".
Pe cale de consecinț, pentru aceste motive anterior precizate, Curtea urmeaz s resping excepția de netimbrare a acțiunii, invocat de pârât.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune
Înainte de a se putea analiza pe fondul cauzei pretențiile deduse judecții de ctre reclamant, este imperios necesar s se verifice dac, prin raportare la temeiul de drept pe care reclamantul și-a fundamentat cererea introductiv de instanț, prezenta acțiune a fost sau nu promovat în termenul legal de prescripție extinctiv reglementat de Decretul nr. 167/1958.
Reclamantul, prin cererea introductiv de instanț înregistrat pe rolul Tribunalului Maramure ș la data de 30 iulie 2008, investit Tribunalul Maramure ș cu o acțiune în rspundere civil delictual, întemeiat din punct de vedere juridic pe prevederile art. 998 -999. civ.
Este adevrat c obiectul cererii introductive de instanț l-a constituit acordarea unor daune morale în sum de 250.000 Euro - sum majorat ulterior, prin precizarea de acțiune depus la dosar la termenul de judecat din 24.04.2009, la 500.000 Euro ( 142, 148 dosar fond) -, dar nu este mai puțin adevrat c acordare acestor daune morale a fost solicitat cu titlul de
reparare a prejudiciului ce i-a fost cauzat prin regimul de detenție, în temeiul rspunderii civile delictuale fundamentate pe prevederile art. 998-999. civ. Statul Român fiind ținut, în opinia reclamantului, s repare prejudiciile cauzate cetțenilor si de organele represive ale regimului comunist.
Fiind întemeiat din punct de vedere juridic exclusiv pe rspunderea civil delictual, reglementat de dispozițiile art. 998-999. civ. acțiunea trebuia formulat în termenul de prescripție extinctiv prevzut de art. 8 alin. 1 rap. la art. 3 alin. 1 teza I din Decretul nr. 167/1958.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958,"prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicit, începe s curg de la data când pgubitul a cunoscut sau trebuia s cunoasc, atât paguba cât și pe C care rspunde de ea".
Întrucât actul normativ mai sus menționat nu reglementeaz vreun termen special de prescripție extinctiv în acest caz, este evident c termenul de prescripție este C general, de 3 ani, reglementat de art. 3 alin. 1 teza I din Decretul nr. 167/1958.
Prin urmare, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, reclamantul ar fi trebuit s promoveze acțiunea pentru daune morale, întemeiat pe rspunderea civil delictual reglementat de art. 998 - 999. civ. în termen de 3 ani, termen care ar fi început s curg de la momentul la care reclamantul cunoscut, sau ar fi trebuit s cunoasc, atât paguba, cât și pe C care rspunde de ea.
Raportat la starea de fapt reținut de instanța de fond, este de subliniat faptul c reclamantul a cunoscut atât paguba - ce i-a fost cauzat prin faptul detenției și a regimului la care a fost supus în perioada de detenție - cât și pe C rspunztor de pagub - Statul Român prin organele sale represive din perioada anterioar anului 1989 - chiar la momentul arestrii sale, la data de 03.05.1949, respectiv, la momentul eliberrii sale din detenție, la data de 01.05.1954.
Astfel, prin Sentința penal nr. 1/05.01.1950, pronunțat de Tribunalul Militar Cluj în dosar penal nr. 1400/1949, reclamantul a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare corecțional, 3 ani interdicție corecțional și confiscarea averii pentru crima de uneltire contra ordinei sociale, conform art. 209 pct. III comb. Cu art. 157. pen. și Decretul nr. 212/1948; la 3 ani închisoare corecțional pentru delictul de deținere ilegal de armament, fcându-se aplicare art. 33, 35 din Legea nr. 190/1947, comb. Cu art. 157, 158. pen. ( 4-5 dosar fond).
Din adeverința nr. 2848/21.06.1990, emis de Ministerul d e Interne - Penitenciarul Gherla, rezult c reclamantul a fost eliberat din Penitenciarul Gherla la data de 01,05.1954, la expirarea pedepsei de 5 ani ce i-a fost aplicat pentru svârșirea faptei de uneltire contra ordinii sociale, subliniindu-se înc o dat faptul c reclamantul a fost arestat la data de 03.05.1949 ( 6 dosar fond).
Aceleași împrejurri de fapt sunt atestate și de rspunsul comunicat reclamantului de ctre Ministerul d e Interne - Inspectoratul General al Poliției - Serviciul Judiciar, ca urmare a solicitrii fcute de reclamant în acest sens, respectiv, faptul c reclamantul figureaz în evidențele acestui serviciu ca privat de libertate în perioada 03.05.1949 - 01.05.1954, ca urmare a condamnrii la 5 ani închisoare corecțional, 3 ani interdicție corecțional și confiscarea averii, pentru uneltire contra ordinei sociale, pedepse aplicate prin Sentința penal nr. 1/05.01.1950 a Tribunalului Militar Cluj, Secția I -a ( 6 dosar fond).
Din aceeași adres rezult faptul c reclamantul a fost reabilitat judectorește prin Sentința penal nr. 667/28.07.1973 a Judec toriei Baia Mare ( 6 dosar fond).
Reclamantul a susținut în motivarea cererii introductive de instanț, în argumentarea pretențiilor sale, de 250.000 Euro daune morale, c acestea sunt justificate pentru acoperirea pagubei ce i-a fost cauzat de regimul de detenție, executat în penitenciarele din, O, C, A, Jilava, și G, regim care i-a afectat negativ starea sntții sale fizice și psihice, care l- traumatizat și marcat pe viaț.
Prin urmare, reclamantul cunoștea paguba, precum și pe C vinovat de producerea pagubei, înc de la data eliberrii sale din penitenciar, la data de 01.05.1954, dat de la care ar fi trebuit s se calculeze termenul de prescripție extinctiv reglementat de art. 8 alin. 1 coroborat cu art. 3 alin. 1 teza I din Decretul nr. 167/1958, mai ales c, așa cum s-a artat și în considerentele sentinței primei instanțe, la momentul detenției reclamantului exista un cadru legal de aprare internațional a drepturilor fundamentale, și anume, Tratatul de între România și Aliate și Asociate, încheiat la la 10.02.1947, prin art. 3 din acest Tratat, România obligându-se s ia "toate msurile necesare pentru a asigura tuturor persoanelor de sub jurisdicția român, fr deosebire de ras, de sex, de limb sau religie, folosința drepturilor omului și a libertților fundamentale, inclusiv libertatea de exprimare, libertatea presei și de publicare, libertatea cultului, libertatea de opinie politic și de întrunire public". De asemenea, România se obliga, prin alineatul 2 al aceluiași articol, ca în legile în vigoare s nu stabileasc sau s nu implice, în conținut sau în aplicare, vreo discriminare între persoanele de cetțenie român, fie în ceea ce privește persoana lor, bunurile, interesele comerciale, profesionale sau civile, fie în orice alt materie.
Îns, dat fiind realitatea politic de la acea dat, este evident c reclamantul nu putea, la acel moment, s recurg la nici un demers judiciar în scopul reparrii pagubei ce i-a fost cauzat în perioada regimului de detenție.
Se pune, așadar, firesc întrebarea, care era momentul la care reclamantul ar fi putut s promoveze o acțiune în justiție pentru repararea pagubei ce i-a fost cauzat regimul de detenție - pagub care în nici un caz nu poate fi negat -, ori s recurg la vreun alt demers legal în acest sens.
Raportat la faptul c reclamantul a fost reabilitat pe cale judectoreasc, prin Sentința penal nr. 667/28.07.1973 a Judec toriei Baia -M, s-ar prea c de la acest moment, al rmânerii definitive a hotrârii judectorești de reabilitare, ar curge termenul de prescripție extinctiv înuntrul cruia reclamantul ar fi putut s formuleze o acțiune în rspundere civil delictual, pentru daune morale, în condițiile art. 998-999. civ.
Deși teoretic acesta ar fi trebuit s fie momentul începerii curgerii termenului de prescripție extinctiv, totuși, Curtea opineaz în sensul c, în raport de realitatea politic a acelei perioade a regimului comunist de dinainte de anul 1989, un atare demers judiciar din partea reclamantului ar fi atras repercusiuni negative asupra persoanei sale și a familiei sale, astfel încât, evident, la acel moment prudent era ca reclamantul s evite o atare situație.
Aceste circumstanțe de fapt, justificate pe considerente de ordin politic, dat fiind realitatea politic a acelor vremuri, au durat în timp, în opinia Curții, pân la Revoluția din 22.12.1989, dat care a marcat cderea regimului comunist în România și instaurarea unui regim democratic la noi în țar.
Prin urmare, Curtea apreciaz c dup aceast dat, 22.12.1989, reclamantul era liber s se adreseze oricând unei instanțe de judecat pentru a pretinde reparații pentru prejudiciul ce i-a fost cauzat de anii de detenție, mai ales c, la data de 09.04.1990, în Monitorul Oficial al României nr. 50/09.04.1990, a fost publicat Decretul-Lege nr. 118/30.03.1990, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurat cu începere de la data de 06.03.1945.
Este adevrat c acest act normativ nu conținea nici o prevedere care s stipuleze expres c astfel de persoane, persecutate din motive politice de dictatura instaurat cu începere de la data de 06.03.1945, se pot adresa instanțelor de judecat cu acțiuni prin care s solicite repararea efectiv, material, pecuniar, a daunelor fizice și morale ce le-au fost cauzate în perioada de dinaintea anului 1989, dar nu este mai puțin adevrat c acest decret reprezenta un punct de pornire în a recunoaște faptul c în perioada cuprins între 06.03.1945 - 22.12.1989, în România au existat persoane persecutate pe motive politice și c unor astfel de persoane trebuie s le se recunoasc anumite drepturi: recunoașterea ca vechime în munc și luarea în considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acord, în funcție de vechimea în munca, timpul cât o persoan, dup data de 6 martie 1945, pe motive politice: a executat o pedeaps privativ de libertate în baza unei hotrâri judectorești rmas definitiv sau a fost lipsit de libertate în baza unui mandat de arestare preventiv pentru infracțiuni politice; a fost privat de libertate în locuri de deținere în baza unor msuri administrative sau pentru cercetri de ctre organele de represiune; a fost internat în spitale de psihiatrie;) a avut stabilit domiciliu obligatoriu; a fost strmutat într-o alta localitate; acordarea unei indemnizații lunare de câte 200 lei, indiferent dac sunt sau nu pensionate, pentru fiecare an de detenție, internare, domiciliu obligatoriu sau cât au fost strmutate; dreptul de a beneficia, în mod gratuit, de asistenta medical și medicamente în unitțile sanitare de stat etc..
Dac, totuși, reclamantul nu a înțeles s se prevaleze de aceast posibilitate, probabil datorit inexistenței unei prevederi exprese în textul acestui act normativ, care s stipuleze expres c astfel de persoane, persecutate din motive politice de dictatura instaurat cu începere de la data de 06.03.1945, se pot adresa instanțelor de judecat cu acțiuni prin care s solicite repararea efectiv, material, pecuniar, a daunelor fizice și morale ce le-au fost cauzate în perioada de dinaintea anului 1989, Curtea apreciaz c reclamantul avea deschis calea unei astfel de acțiuni în justiție din momentul în care a intrat în vigoare Constituția României, publicat în Monitorul Oficial nr. 233/21.11.1991, și care în art. 21 alin. 1 consacra accesul liber la justiție, prevzând c "rice persoana se poate adresa justiției pentru aprarea drepturilor, a libertților și a intereselor sale legitime", și c "nici o lege nu poate îngrdi exercitarea acestui drept" (art. 21 alin. 2).
Având îns în vedere faptul c în motivarea cererii introductive de instanț reclamantul a artat c "pentru prima dat îndrznesc s afirm c mi-au fost înclcate drepturi fundamentale, care în prezent sunt vzute ca inviolabile și sunt garantate, atât de Constituția României, cât și de Convenția European a Drepturilor Omului, și anume libertatea de gândire, dreptul la libera exprimare, libertatea ca persoan, dreptul la sntate fizic și psihic", este de apreciat în sensul c momentul de la care începe s curg termenul de prescripție extinctiv este data la care România a ratificat Convenția European a Drepturilor Omului, prin Legea nr. 30/18.05.1994, publicat în Monitorul Oficial nr. 135/31.05.1994.
Curtea constat, așadar, c în speț termenul de prescripție extinctiv a început s curg de la data intrrii în vigoare a Legii nr. 30/1994, respectiv, de la momentul publicrii acesteia în Monitorul Oficial, conform art. 78 din Constituția României nerevizuit.
În sprijinul acestei opinii a Curții st faptul c, deși și Constituția României din 1991 recunoștea și garanta drepturile și libertțile fundamentale ale cetțenilor - dreptul la viaț și la integritate fizic și psihic, la libertate individual, la libertatea conștiinței, libertatea de exprimare, dreptul la ocrotirea sntții etc. -, totuși, legea fundamental a țrii nu prevedea nici un mijloc efectiv de înlturare a efectelor acestor înclcri și de reparare a prejudiciilor cauzate prin înclcarea acestor drepturi și libertți fundamentale, o atare posibilitate efectiv fiind reglementat prin prevederile CEDO, care permit persoanei, ale crei drepturi și libertți fundamentale au fost nesocotite ori înclcate, de a se adresa cu o cerere Curții Europene a Drepturilor Omului, pentru a se constata înclcarea de ctre statul al crui resortisant este respectiva persoan, a unuia dintre drepturile reglementate de CEDO și de a dispune în sensul obligrii acelui stat la o reparație echitabil.
Prin urmare, prin prisma considerentelor mai sus expuse,Curtea constat c momentul de la care a început s curg termenul de prescripție extinctiv, în cazul prezentei acțiuni, termen reglementat de art. 8 alin. 1 rap. la art. 3 alin. 1 teza I din Decretul nr. 167/1958, este data intrrii în vigoare Legii nr. 30/1994, respectiv,31 mai 1994.
Or, cererea introductiv de instanț a fost promovat de ctre reclamant la data de 30 iulie 2008, cu depșirea evident a termenului de prescripție extinctiv prevzut de art. art. 8 alin. 1 rap. la art. 3 alin. 1 teza I din Decretul nr. 167/1958,
Nu poate fi primit argumentația reclamantului, însușit de ctre instanța de fond, în sensul c termenul de prescripție extinctiv ar începe s curg doar de la data de 18.12.2006, când Președintele României a condamnat comunismul prin Declarația fcut în fața celor dou Camere reunite ale Parlamentului, având în vedere c aceast declarație a Președintelui României este una cu caracter pur politic, nesusceptibil de a produce efecte juridice în ceea ce privește modificarea unor acte normative în vigoare - cum ar fi de pild Decretul nr. 167/1958 -, ori de a atrage rspunderea juridic pentru cele cuprinse în conținutul s
Așa - zisa importanț deosebit pe care, în opinia instanței de fond - opinie care îmbrțișeaz fr rezerve susținerile reclamantului -, o are aceast Declarație de condamnare public a comunismului, în realitate este lipsit de orice efecte juridice efective, în materia modificrii unor acte normative, a nașterii unor situații juridice etc. importanța sa fiind una strict istoric, la nivel declarativ istoric, și care nu poate da naștere, modifica sau stinge nici un fel de drepturi sau raporturi juridice.
C este așa o dovedește fr putinț de tgad chiar textul Constituției României, care confer putere legiuitoare doar Parlamentului României - art. 61 alin. 1 teza II din Constituție prevzând c "Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țrii" - și doar în condițiile și cu procedura reglementat de art. 73 și urmtoarele din Constituția României revizuit ( Secțiunea a 3 - a) și care recunoaște Președintelui României prerogativa de a emite decrete - singurele acte cu caracter normativ emise de Președintele României - în exercitarea atribuțiilor sale ( art. 100 ), care îns trebuie publicate în Monitorul Oficial al României, întrucât nepublicarea acestora atrage inexistența lor.
Prin urmare, doar aceste decrete, emise în temeiul art. 100 din Constituția României revizuit, publicate în Monitorul Oficial al României, și contrasemnate de primul-ministru - cerinț pretins de art. 100 alin. 2 din Constituție -, produc efecte juridice, iar nu și simplele declarații politice, chiar publice, fcute de Președintele României.
Constituția României recunoaște Președintelui României prerogativa de a emite acte normative doar în anumite cazuri expres prevzute, și anume, în cazul declarrii srii de rzboi sau de necesitate (art. 92, art. 93).
Art. 72 alin. 1 din Constituția României revizuit prevede c parlamentarii nu pot fi trași la rspundere juridic pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, text legal care s-ar putea aplica prin analogie și în cazul declarațiilor politice fcute de Președintele României.
Pe cale de consecinț, așa cum pertinent a artat și pârâtul apelant prin memoriul su de apel, declarațiile cu caracter politic fcute de Președintele României nu au caracter normativ și putere normativ, nu pot produce nici un fel de efecte juridice, pentru simplul motiv c o atare împrejurare nu ar avea acoperire constituțional, contravenind în mod flagrant prevederilor constituționale în vigoare.
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse, Curtea urmeaz s înlture susținerea primei instanțe, conform creia termenul de prescripție extinctiv ar fi început s curg la data de 18.12.2006.
Reclamantul a încercat s acrediteze ideea c la stabilirea momentului în care începe s curg termenul de prescripție extinctiv ar trebui luate în considerare și prevederile nr.OUG 214/1999, respectiv, c acest termen ar începe s curg de la momentul obținerii de ctre reclamant a Deciziei nr. 614/25.04.2002, prin care i-a fost acordat calitatea de lupttor în rezistența anticomunist, idee care îns nu poate s fie împrtșit de ctre C, având în vedere urmtoarele argumente:
Reclamantul nu și-a întemeiat cererea pentru daune morale pe prevederile OUG nr. 214/1999, ci pe dispozițiile art. 998-999. civ. care constituie sediul legal al rspunderii civile delictuale, astfel încât, prin prisma art. 129 alin. final proc. civ. - conform cruia, în toate cazurile judectorii hotrsc doar asupra obiectului cererii deduse judecții - instanța este datoare s analizeze pretențiile reclamantului, sub toate aspectele, inclusiv sub aspectul termenului de prescripție extinctiv, prin raportare strict la elementele rspunderi civile delictuale.
Data emiterii deciziei nr. 614/25.04.2002 ( 49 dosar fond), în nici un caz nu constituie momentul de la care începe s curg termenul de prescripție extinctiv, pe de o parte, întrucât reclamantul nu și-a întemeiat pretențiile pe actul normativ în baza cruia a fost emis aceast decizie, nr.OUG 214/1999, iar pe de alt parte având în vedere c aceast decizie nu face altceva decât s-i confere reclamantului, ca urmare a acordrii calitții de lupttor în rezistența anticomunist, posibilitatea de a beneficia de toate drepturile conferite de acest act normativ (art. 7).
Pe de alt parte, chiar dac reclamantul și-ar fi întemeiat acțiunea și pe prevederile nr.OUG 214/1999, acțiunea ar fi fost oricum prescris, având în vedere c de la data emiterii Deciziei nr. 614/25.04.2002 și pân la data introducerii cererii de chemare în judecat - 30.07.2008 - s-a împlinit de mult termenul de prescripție extinctiv de 3 ani prevzut de Decretul nr. 167/1958.
Cu ocazia dezbaterii pe fond a cauzei, în ședința public din data de 05.11.2009, reprezentantul reclamantului a fcut referire și la Legea nr. 221/2009 - privind condamnrile cu caracter politic și msurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 -, lege care evident nu se aplic în cauz, pentru simplul motiv c: în primul rând, aceast lege nu era în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecat și, deci, nu poate retroactiva, dat fiind dispozițiile exprese în acest sens ale art. 15 alin. 2 din Constituție, conform crora, "legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile", și ale art. 1. civ. care prevd c "legea dispune numai pentru viitor; ea n-are putere retroactiv"; în al doilea rând, reclamantul nu și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile aceste legi - demers imposibil de realizat, dat fiind faptul c la acel moment legea nu exista -, astfel c instanța nu se poate raporta la aceast lege, dat fiind dispozițiile exprese ale art. 129 alin. final proc. civ.
Pe cale de consecinț, în temeiul tuturor argumentelor expuse anterior, Curtea constat c dreptul la prezenta acțiune în despgubiri este prescris extinctiv.
Faț de tratarea exhaustiv a chestiunii excepției prescripției dreptului la acțiune de ctre C, instanța apreciaz c s-a rspuns prin aceast argumentație și motivului de apel din apelul pârâtului, referitor la nelegalitatea încheierii de ședinț din data de 31.01.2009 a Tribunalului Maramure ș, nelegalitate decurgând din nemotivarea în drept a dispoziției de respingere a excepției prescripției dreptului la acțiune de ctre instanța de fond, în sensul c, într-adevr, aceast încheiere ar fi trebuit s cuprind motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlturat cererile prților, așa cum pretind dispozițiile art. 255 alin. 2, art. 261 alin. 1 pct. 5. proc. civ. ( 78 dosar fond).
Raportat la aceast împrejurare, a reținerii excepției prescripției dreptului la acțiune, Curtea constat c nu se mai impune analizarea acelor critici din motivele de apel ale pârâtului și reclamantului, referitoare la fondul cauzei deduse judecții ( dovedirea cuantumului prejudiciului; existența raportului de cauzalitate între fapta pgubitoare - detenția reclamantului - și prejudiciu; dac reclamantul a fcut sau nu parte dintr-o grupare paramilitar; depșirea de ctre instanța de fond a atribuțiilor puterii judectorești, generat de lipsa unei norme legale care s angajeze rspunderea material a Statului Român; dac drepturile încasate de reclamant în temeiul Decretului nr. 118/1990 sunt sau nu îndestultoare pentru repararea prejudiciului, etc.).
Așa fiind, în temeiul art. 295, art. 296. proc. civ. având în vedere toate considerentele anterior expuse, Curtea va admite apelului pârâtului, va schimba sentința apelat, cu consecința respingerii acțiunii ca fiind prescris, concomitent cu respingerea apelului reclamantului, care viza doar majorarea cuantumului daunelor morale.
Pârâtul apelant nu a solicitat cheltuieli de judecat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de pârâtul STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat de DIRECȚIA GENERAL A FINANȚELOR PUBLICE M, împotriva sentinței civile nr. 479 din 07.05.2009 a Tribunalului Maramure ș, pronunțat în dosar nr-, pe care o schimb, în sensul c,respinge acțiunea civil formulat de reclamantul, împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca prescris.
Respinge apelul declarat de reclamantul, împotriva aceleiași sentințe.
Definitiv.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțat în ședința public din 05 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECTOR GREFIER
- - - - - - - - - -
Red./dact.
5 ex./13.11.2009
Jud.fond:
Președinte:Carmen Maria ConțJudecători:Carmen Maria Conț, Anca Adriana Pop
