Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 103/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE
DOSAR NR- CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA Nr. 103
Ședința publică din data de 30 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Adriana Maria Radu
JUDECĂTORI: Adriana Maria Radu, Constanța Pană Elena C -
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâții G, -, --, - domiciliați în comuna, Județul D, împotriva deciziei civile nr. 413 din 24 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantul domiciliat în comuna, județul
Recursul este timbrat cu taxa judiciară de timbru în valoare de 10 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, anulate și atașate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul pârât G personal și asistat de avocat din cadrul Baroului D conform împuternicirii avocațiale nr. 8/2008, recurenții pârâți -, -, - reprezentați de același apărător și intimatul reclamant personal și asistat de avocat G din cadrul Baroului D conform împuternicirii avocațiale nr.14520/2007.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,după care
Avocat pentru recurenții pârâți arată că alte cereri nu mai are de formulat solicitând cuvântul în dezbateri.
Avocat G pentru intimatul reclamanta arată că alte cereri nu mai are de formulat solicitând cuvântul în dezbateri.
Curtea ia act de declarația părților, prin apărători, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat având cuvântul pentru recurenții pârâți critică decizia recurată ca fiind nelegală pentru motivele prev.de art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă, arătând în primul rând că cererea reconvențională trebuia admisă, întrucât actul de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale, situație în care este lovit de nulitate absolută.
În cauză nu s-a făcut dovada că pârâtul a refuzat să încheie contractul de vânzare-cumpărare și să depună avansul de cel puțin 30% din prețul de vânzare al locuinței, în condițiile în care contractul de închiriere expira la 2 august 2005, iar vânzarea apartamentului s-a realizat anterior acestei date.
Solicită admiterea recursului modificarea ambelor hotărâri în sensul admiterii cererii reconvenționale.
Avocat G având cuvântul pentru intimatul reclamant arată că din nicio probă din dosar nu rezultă încălcarea art.7 alin.1 din Legea 85/1992, la vânzarea cumpărarea de către intimat a apartamentului și nici dovada că recurentul s-ar fi conformat acelor dispoziții, în sensul de a formula cerere pentru cumpărare, după primirea ofertei.
Solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârilor atacate ca fiind legale și temeinice. Cu cheltuieli de judecată. Depune concluzii scrise.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Târgoviște sub nr.2718/2006, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții G, -, -, solicitând evacuarea pârâților din apartamentul cu 3 camere și dependințe, situat în blocul fosta proprietate a, la etaj palier dreapta și obligarea acestora la plata către el a dreptului de folosință a acestei locuințe, respectiv chiria începând cu 2.09.2004 și până în prezent.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este proprietarul acestui apartament conform facturii fiscale nr. -/2.09.2004 și că, deși le-a acordat termen de grație pârâților care sunt, primii doi soți, iar ultimii copii majori ai acestora, spre a-și găsi altă locuință și a se muta din proprietatea sa, aceștia nici până în prezent nu au părăsit acest apartament și nici nu au înțeles să încheie un contract de închiriere.
Prin sentința civilă nr. 1078/2007 Judecătoria Târgoviștea admis acțiunea formulată de reclamantul, a respins cererea reconvențională formulată de reclamanții G, -, -, a dispus evacuarea pârâților din apartamentul cu 3 camere, situat în blocul cu 4 apartamente, fostă proprietate a SC SA, a anulat ca netimbrat capătul de cerere privind pretențiile formulate și a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Instanța de fond a motivat că s-a produs dovada că pârâții reclamanți au avut calitatea de chiriași ai societății vânzătoare (conform contractelor de închiriere nr.2436/1980 și nr. 1410/1995) că pârâtul reclamant Gas olicitat vânzarea apartamentului în care locuia în calitate de locator și că deși pârâtul a fost de acord cu vânzarea apartamentului tranzacția nu a mai avut loc.
S-a mai reținut de Judecătoria Târgoviște în motivarea sentinței că în speță sunt aplicabile dispozițiile art.7 din Legea nr.85/1992 ale art.5 alin.2 din Decretul Lege nr.61/1990, art.7 din Decretul Lege nr.61/1990, interpretându-se alin.l al art.7 din Decretul Lege nr.61/1990, în sensul că în vederea încheierii contractului de pentru vânzarea locuințelor, cumpărătorii vor depune la unitatea specializată un avans de 30 % din prețul de vânzare a locuinței, respectiv de cel puțin 10 % pentru tinerii în vârstă de până la 30 ani.
Instanța de fond a mai reținut că pârâtul reclamant G nu a achitat suma prevăzută de art.7 alin.l din Decretul Lege nr.61/1990, deși i s-a comunicat prețul de vânzare, astfel că pârâtul vânzător este în culpă, vânzarea având loc după mai mulți ani de la momentul comunicării prețului de vânzare.
Împotriva sentinței au declarat apel G, -, -, care au învederat următoarele motive de nelegalitate a hotărârii atacate:
-critica apelanților privind constatarea nulității facturii fiscale nr. -/2004 trebuie admisă, deoarece contractul de vânzare cumpărare a fost încheiat cu încălcarea disp.art.5 alin.2 din Decretul Lege nr.61/190 și ale art.7 din Legea nr.85/18982;
-în cauză nu s-a făcut dovada că el a refuzat să încheie contractul de vânzare cumpărare și să depună avansul de cel puțin 30 % din prețul de vânzare al locuinței, în condițiile în care contractul de închiriere nr. 1410/1995 expira la 2.08.2005;
-instanța de fond trebuia să respingă acțiunea în evacuare pentru lipsa dovezii.
Prin decizia civilă nr. 413 din 24 septembrie 2008, Tribunalul Dâmbovițaa respins ca nefondat apelul pârâților reținându-se că motivele de apel invocate nu pot fi primite, în primul rând, în privința cererii reconvenționale formulată de reclamanții G, -, -, corect a fost respinsă de instanța de fond, factura fiscală nr. -/2004 făcând dovada vânzării cumpărării apartamentului în litigiu la momentul încheierii actului legea neavizând obligativitatea încheierii actului în forma autentică, dovada actului juridic al vânzării fiind făcută conform art.1294 cod civil cu acest înscris și neexistând nici un motiv de nulitate absolută a acestei facturi fiscale, corect instanța de fond a respins cererea reconvențională.
Nici critica privind lipsa dovezii privind refuzul de a încheia contractul de vânzare-cumpărare nu se justifică, corect s-a apreciat că deși inițial pârâtul reclamant Gam enționat pe înscris că "este de acord să cumpere apartamentul" ulterior faptul juridic al cumpărării nu a mai avut loc, el nu a achitat prețul de vânzare și nici nu 1-a contestat pe cale legală, deși nu a fost de acord cu el.
Mai mult, corect s-a reținut că vânzarea-cumpărarea apartamentului a avut loc după mai mulți ani de la momentul comunicării prețului de vânzare și corect s-a făcut aplicarea prevederilor art.7 alin. 1 din Decretul Lege nr.61/1990, neputând fi obligată unitatea să încheie un contract de vânzare-cumpărare dacă nu a fost achitată în avans suma minimă prevăzută de lege (30 % din prețul de vânzare a locuinței sau 10 % pentru tinerii în vârstă de până la 30 ani).
Nici ultimul motiv de apel nu a putut conduce la admiterea apelului, instanța de fond în mod corect a admis acțiunea în evacuare a pârâților, cel ce a formulat acțiunea în evacuare este proprietar al apartamentului și se justifică cererea acestuia, întemeiată pe art.480 Cod civil.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că în mod greșit le-a fost respins apelul, cererea reconvențională trebuia admisă deoarece actul de vânzare-cumpărare al imobilului a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor art.5 alin.2 din Decretul-Lege nr. 61/1990 și art.7 alin.1 din legea nr. 85/1992, fiind lovit de nulitate absolută, fiind incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct.7 și 9 Cod pr.civilă.
Susțin recurenții-pârâți că au locuit în imobilul în litigiu încă din anul 1980 în baza unui contract de închiriere, iar în anul 1999 la 17 iunie au solicitat să li se aprobe cumpărarea apartamentului, cumpărare care trebuia să se realizeze cu aprobarea Adunării Generale a Acționarilor.
Ulterior, oferta făcută de către Societatea SA (fostă ) ca preț al apartamentului a fost acceptată de către pârâți, dar vânzarea-cumpărarea nu a mai avut loc, fără se face nici o dovadă că pârâții nu au fost de acord cu cumpărarea imobilului.
La data de 2 septembrie 2004, apartamentul în litigiu a fost cumpărat de către reclamant în baza unei facturi fiscale nr. -/2004 cu încălcarea textelor de lege mai sus citate.
Motivarea instanței de apel, potrivit căreia contractul de vânzare-cumpărare nu trebuia încheiat în formă autentică excede motivelor de apel, iar aspectele privind existența dovezii refuzului pârâților de încheia contractul de vânzare-cumpărare nu își are suport probator și nu puteau constitui argumente pentru respingerea apelului.
Pentru motivele invocate, recurenții-pârâți au solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a celor două hotărâri în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
Intimatul-reclamant a depus la dosar concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat răspunzând punctul criticilor invocate de către recurenții-pârâți.
Curtea, examinând decizia recurată prin prisma criticilor invocate, actelor și lucrărilor dosarului, dispozițiilor legale ce au incidență în soluționarea cauzei, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Este nefondată critica recurenților-pârâți potrivit căreia actul de vânzare-cumpărare al reclamantului încheiat pentru apartamentul în litigiu s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale în materie, respectiv ale Legii nr. 85/1992 și Decretul-Lege nr. 61/1990, deoarece la momentul încheierii facturii fiscale nr. -/2 septembrie 2004 pentru apartament legea nu prevede forma autentică a înscrisului pentru construcții dovada acestuia făcându-se potrivit dispozițiilor art. 1294 Cod civil.
Cu privire la actele normative ce reglementează materia vânzării de locuințe construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, acestea prevedeau niște condiții speciale pentru încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, respectiv plata unui avans de cel puțin 30% din prețul de vânzare, ori recurenții-pârâți nu au făcut o dovadă în acest sens.
Mai mult, deși recurenții-pârâți au avut calitatea de chiriași și au solicitat cumpărarea, respectiv vânzarea apartamentului, primind o ofertă de preț și acordul unității deținătoare a imobilului, aceștia nu au dat curs perfectării contractului, stând în pasivitate deși interesul în inițierea vânzării le aparținea, solicitarea lor fiind făcută în anul 1999, iar vânzarea către reclamant mult mai târziu în septembrie 2004.
Susținerea recurenților-pârâți în sensul că la momentul cumpărării apartamentului de către reclamant acesta avea cunoștință de faptul că ei locuiesc în imobil este lipsită de relevanță, deoarece la acel moment ei nu mai dețineau un titlu locativ valabil încheiat, situație cunoscută de către proprietarul-vânzător care a fost de acord cu vânzarea.
Cu privire la motivele de recurs depuse ulterior, la data de 30 ianuarie 2008, ele nu mai pot fi analizate deoarece pe de o parte, nu sunt semnate de către recurenți, fiind lovite de nulitatea prevăzută de art. 3021lit. d Cod pr.civilă, iar pe de altă parte, nu au fost depuse în termenul legal de 15 zile de la comunicarea deciziei din apel, fiind lovite de nulitatea prevăzută de art. 306 al.1 Cod pr.civilă.
Pentru considerentele mai sus expuse, curtea apreciază că recursul pârâților este nefondat urmând să fie respins, ca atare, în baza dispozițiilor art. 312 alin.1 Cod pr.civilă.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod pr.civilă recurenții-pârâți vor fi obligați la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant.
Pentru aceste motive
În numele legii
Decide:
Respinge recursul declarat de pârâții G, -, --, - domiciliați în comuna, Județul D, împotriva deciziei civile nr. 413 din 24 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantul domiciliat în comuna, județul D, ca nefondat.
Obligă recurenții la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 30 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Adriana Maria Radu, Constanța Pană Elena
- - - C - -
GREFIER,
Red.CP
Tehnored.NM
2ex.
27.02.2008
2718/2006 Judecătoria Târgoviște
a- Tribunalul Dâmbovița
,
operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120
Președinte:Adriana Maria Radu
Judecători:Adriana Maria Radu, Constanța Pană Elena
