Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 108/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 108
Ședința publică de la 04 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Părău JUDECĂTOR
- - - JUDECĂTOR
- - - JUDECĂTOR
GREFIER -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul civil declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 1429 din 5 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- ( nr. format vechi 7147/2006).
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns consilier juridic pentru intimata - pârâtă Casa Județeană de Pensii B, recurentul - reclamant fiind lipsă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, în sensul că prin compartimentul arhivă s-a depus la dosar de către recurentul - reclamant, întâmpinare și un set de acte în copie.
Consilier juridic solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a studia întâmpinarea și actele depuse de către recurentul - reclamant.
Instanța față de solicitarea făcută de a lua cunoștință de întâmpinare și actele de la dosar de către consilierul juridic pentru intimata - pârâtă, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La a doua strigare făcută în ședință publică, a răspuns consilier juridic pentru intimata - pârât, recurentul - reclamant fiind lipsă.
I se comunică un exemplar de pe întâmpinare consilierului juridic totodată aceasta arată că a luat cunoștință de întâmpinare și actele depuse de către recurentul - reclamant și spune că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind chestiuni prealabile de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Consilier juridic pentru intimata - pârâtă având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile ca fiind temeinică și legală. Arată că prin sentința civilă nr. 1429 din 05.10.2007 s-a apreciată că recurentului i s-a acordat pensia pentru limită de vârstă de la data intrării în vigoare a deciziei emise și nu a fost prejudiciat în nici un fel.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
-deliberând-
Asupra recursului civil de față, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1429/2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bacăua fost respinsă ca nefondată contestația formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii
In motivarea sentinței instanța de fond a arătat că prin cererea înregistrată la ribunalul Bacău sub nr. 2361/110/12.12.2006, reclamanții a chemat în judecată pârâta B pentru ca prin hotărâre să fie obligată la acordarea pensiei pentru perioada 03.06. - 14.07.2005, iar indexarea din ianuarie și septembrie 2006 să fie aplicată la pensia stabilită cu luarea în calcul a gărzilor efectuate în perioada anilor 1968 - 2001.
Precizându-și acțiunea ( filele 17, 88, 186 și 188 dosar) reclamantul a mai solicitat recalcularea pensiei cu luarea în considerare a perioadei lucrate la, respectiv 1.06.2005 - 1.08.2006, precum și aplicarea indexărilor din septembrie 2005 asupra pensiei revizuite prin deciziile ulterioare.
In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că trebuia să beneficieze de pensie începând cu data de 03.06.2005, data la care a împlinit vârsta de 65 de ani, că pensia a fost greșit calculată cu toate că odată cu cererea de pensionare a depus întreaga documentație ce atestă stagiul realizat și că indexările din perioada 2005 - 2006 s-au efectuat asupra unei pensii greșit calculate, întrucât gărzile și orele au fost luate în calcul la un an de la data solicitării.
Totodată, reclamantul a arătat că în perioada 2005 - 2007 s-a adresat pârâtei cu mai multe contestații privind aceste nereguli în calcularea pensiei, contestații ce au avut drept efect emiterea unui număr de 4 decizii, ce modifică decizia inițială de pensie.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca nelegală și netemeinică motivat de faptul că toate solicitările reclamantului au fost avute în vedere la emiterea ultimei decizii de pensie.
La dosar s-a administrat proba cu înscrisuri din analiza cărora, instanța a constatat următoarele:
Reclamantul a profesat ca medic până la împlinirea vârstei de 65 de ani ( 03.06.2005), așa cum prevedeau disp.art. 16 din Legea nr. 306/2006 privind exercitarea profesiei de medic - în vigoare la acea dată.
Acesta a formulat cerere de pensionare ( fila 152 dosar) și a depus-o la sediul pârâtei la data de 14.07.2005, iar drepturile de pensie i-au fost acordate cu data depunerii cererii, prin decizia de pensionare nr. - din 20.07.2005 ( fila nr. 139 dosar).
Potrivit art. 83 din Legea nr. 19/2000 modificată, dacă cererea de pensionare depășește termenul de 30 de zile de la data când se îndeplinesc condițiile de pensionare, atunci dreptul la pensie se stabilește începând cu data formulării cererii.
In speță, reclamantul a îndeplinit condițiile de pensionare la data de 03.06.2005 când a împlinit vârsta de 65 de ani, iar întrucât Legea nr. 306/2004 nu cuprindea nicio dispoziție privind procedura de acordare a pensiei, în mod corect pârâta a făcut aplicarea art. 83 mai sus indicat.
Cu privire la recalcularea pensiei cu includerea stagiului de cotizare efectuat după pensionare la societatea, în perioada 01.07.2005 - 01.08.2006 ( fila nr. 40 dosar), instanța a constatat că cererea privind adăugarea acestui stagiu a fost formulată la data de 17.07.2006.
Recalcularea pensiei s-a realizat prin decizia nr. -/08.03.2007 ( fila 38 dosar), însă, având în vedere data depunerii cererii, plata drepturilor au fost acordate în mod corect, la data de 01.08.2006, adică începând cu luna următoare celei în care a fost depusă cererea de recalculare așa cum prevăd disp.art. 95 pct. 3 din Legea nr. 19/2000.
Privitor la recalcularea pensiei prin aplicarea indexărilor din septembrie 2005, ianuarie și septembrie 2006 asupra pensiei revizuite, instanța a reținut că:
Odată cu cererea de acordare a pensiei pentru limita de vârstă reclamantul a depus următoarele acte: carnetul de muncă, livretul militar, adeverință privind certificarea studiilor nr. 1523/5.11.2002 și adeverința nr. 1579/27.01.2005 ( fila 190 dosar) privind sporuri la salariu.
In urma acestei cereri a fost eliberată decizia nr. - din 20.07.2005 ( fila nr. 139 dosar), iar plata drepturilor s-a făcut începând cu data de 14.07.2005.
Ulterior, reclamantul a solicitat recalcularea pensiei potrivit adeverinței nr. 11219/13.07.2005 (fila 3 dosar). Ca atare a fost eliberată o nouă decizie de pensionare la data de 13.03.2006 prin care s-au adăugat numai gărzile, iar plata drepturilor s-a dispus tot cu începere de la 14.07.2005.
Următoarea revizuire s-a făcut la data de 17.07.2006 ( fila 198 dosar), prin care a crescut punctajul mediu anual de la 2,83718 cât era în decizia precedentă, la 2,93799 puncte, iar plata drepturilor s-a dispus tot cu începere de la 14.07.2005.
Nici în această decizie nu au fost incluse orele cuprinse la punctul 2 Al adeverinței nr. 1129/13.07.2005, întrucât nu era menționat temeiul acordării acestor drepturi ( fila 195 dosar).
La data de 19.10.2006 reclamantul a formulat o nouă cerere de recalculare prezentând în acest sens adeverința nr. 19982/10.10.2006 ( fila 5 dosar), adeverință ce cuprinde aceleași ore din adeverința precedentă, însă erau indicate și temeiurile acordării acestor drepturi.
Astfel, casa de pensii a emis o nouă decizie în data de 12.01.2007, prin care a luat în calcul drepturile cuprinse în ultima adeverință( orele suplimentare), iar plata drepturilor s-a efectuat începând cu data de 1.11.2006.
Având în vedere că prima adeverință în care erau trecute orele suplimentare ( adeverința nr. 11219 din 13.07.2005) nu cuprindea temeiul acordării acestor drepturi, așa cum prevăd disp.pct. 40 cap.VIII din Ordinul nr. 340/2001 privind Normele de aplicare a prev. Legii nr. 19/2000, instanța a constatat că în mod corect plata drepturilor s-a făcut începând cu data de 1.11.2006, în conformitate cu disp.art. 169 din legea pensiilor mai sus indicată.
Deoarece ambele decizii de pensionare din 2006, atât cea din 13.03.2006 cât și aceea din 17.07.2006, prevăd că plata drepturilor reclamantului s-au stabilit începând cu data de 14.07.2005 ( data pensionării), rezultă că prejudiciul suferit de reclamant ca urmare a indexărilor, din decembrie 2005 și ianuarie 2006, asupra unei pensii greșit stabilite a fost remediat. Aceasta întrucât la calcularea pensiei pentru perioada anterioară emiterii celor două decizii de pensionare din 2006, pârâta va ține seama de noile punctaje medii anuale care se vor înmulți cu valoarea unui punct de pensie, aferent perioadei respective, așa cum prevăd disp.art. 76 din Legea pensiilor.
Tot astfel, plata drepturilor de pensie aferente deciziilor din 08.03.2007 și din 20.03.2007 s-au acordat retractiv, începând cu 1.08.2006, astfel încât, la recalculare se va ține seama de indexările punctului de pensie din septembrie 2006.
Pe de altă parte, reclamantul nu a făcut dovada că la recalcularea pensiei, conform deciziilor din anii 2006 și 2007, pârâta nu a avut în vedere și indexările punctului de pensie.
Pentru toate aceste motive, instanța a constatat că cererea reclamantului este neîntemeiată și a fost respinsă.
Impotriva acestei sentințe a promovat recurs reclamantul care a criticat hotărârea apelată ca fiind netemeinică și nelegală, invocând, în esență, faptul că instanța de fond a ignorat probatoriul pe care l-a administrat în cauză că nu a răspuns la toate capetele de cerere pe care le-a formulat în contestație, iar în ceea ce privește argumentația hotărârii aceasta se calchiază întâmpinării formulate de intimata - pârâtă, care, sistematic, i-a respins cererile de recalculare a pensiei conform dispozițiilor normative aplicabile în materie.
A mai invocat recurentul că pensia i-a fost subevaluată de către intimată în raport de documentația depusă inițial, că intimata i-a emis 7, consecutiv 7 decizii de pensionare, că nu i-a fost acordată pensia pentru perioada 03.06.2005 - 14.07.2005, că motivarea hotărârii instanței de fond este arbitrară și lipsită de suport legal.
In detalierea motivelor de recurs ( fl. 18 - 19 dosar) recurentul a arătat că instanța de fond, preluând integral motivațiile contradictorii ale intimatei nu a analizat pertinent cererea sa, respectiv calcularea corectă a pensiei inițiale, prin luarea în considerare a tuturor componentelor; stagiul de cotizare, gărzi și ore, sporuri de vechime, spor pentru condiții deosebite, spor responsabilitate act medical, indemnizația de conducere, gradul profesional - medic primar, activitatea în cadrul corpului de îndrumare tehnică și metodologică a cu sarcini de serviciu în afara normei de bază, conform adeverințelor nr. 11219/13.07.2007, 1579/27.01.2005, 7552/5.05.1995, decizia nr. 75/22.02.1993, nu a dispus efectuarea unei expertize contabile care să stabilească, în mod corect, modalitatea corectă de stabilire a pensiei, având în vedere inadvertențele din cele 7 decizii de pensionare emise consecutiv, decizii ce variază punctelor realizate și a punctajului mediu anual.
In susținerea recursului, s-au depus înscrisuri.
In cauză, intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului cu argumentația, în esență, că pensia recurentului a fost corect calculată în raport de toate înscrisurile depuse de aceasta la dosarul de pensionare.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului instanța reține următoarele:
Prin acțiunea introductivă, astfel cum a fost completată recurentul a solicitat calcularea corectă a pensiei inițiale, acordarea pensiei pentru perioada 01.06. - 20.07.2005, indexarea pensiei corect calculate în septembrie 2005 și ianuarie 2006, majorarea pensiei corect calculate în decembrie 2006, recalculare anuală a pensiei prin contribuțiile ca salariat la " " în perioada 01.06.2005 - 01.06.2006, acțiune formulată în contextul în care intimata, în urma demersurilor recurentului, a emis consecutiv șapte decizii de pensionare care conțin, de la etapă la etapă a emiterii, neconcordanțe cu privire la nr. de puncte și punctajul mediu luat în considerație la stabilirea cuantumului pensiei.
Dispozițiile art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului referitoare la asigurarea dreptului la un proces echitabil, au generat jurisprudența CEDO, care, în mod constant, a statuat că noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă, care nu a motivat decât succint hotărârea, să fi examinat totuși, în mod real, problemele care i-au fost supuse analizei, de o așa manieră încât partea interesată să primească un răspuns specific și explicit la toate mijloacele decisive pentru soluționarea procedurii în cauză.
Astfel, conform jurisprudenței CEDO dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat ca fiind realizat decât dacă mijloacele, dovezile și apărările părților în raport, de care acestea au înțeles să își susțină interesele în proces, au fost examinate în mod efectiv de instanță.
Din analiza motivării hotărârii instanței de fond, efectuată prin prisma motivelor de recurs invocate, rezultă că aceasta nu a oferit o argumentare pertinentă, cu raportare la mijloace și dovezi corecte, a considerentelor pentru care susținerile recurentului - contestator au fost înlăturate, în motivare regăsindu-se doar argumentarea susținerilor intimatei, aspect invederat, de altfel, și de recurent în motivarea recursului.
Totodată, se reține, în speță, că instanța a încălcat și disp.art. 129 - 130 alin.5 cod pr. civilă conform cărora judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului, pe baza stabilirii faptelor și pentru aplicarea corectă legii, în scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice, pentru realizarea acestei finalități putând ordona administrarea tuturor probelor pe care le consideră necesare.
Ori, în raport de multitudinea deciziilor de pensionare emise de intimată " decizii ce conțin o serie de inadvertențe, în raport de documentația ce a stat la baza emiterii acestora, depuse la fond, și susținerile și probele administrate de recurent, prima instanță, ar fi trebuit să pună în discuția părților, în virtutea rolului activ prevăzut de art. 129 alin.5 cod pr.civilă, inadvertențele din deciziile de pensionare emise succesiv, necorelarea mențiunilor deciziilor cu înscrisurile de care s-a prevalat recurentul în susținerile sale, și, eventual, pentru clarificarea acestora, efectuarea unei expertize - financiar contabile.
Referirea generală în motivarea hotărârii la cererile recurentului, și la înscrisurile depuse de acesta, că recurentul nu a făcut dovada faptului că la recalcularea pensiei, conform deciziilor din anii 2006, 2007, pârâta nu a avut în vedere indexările punctului de pensie, că pârâta va ține seama de noile punctaje medii anuale care se vor înmulți cu valoarea punctului de pensie aferent perioadei 2006, iar la recalculare se va ține seama de indexările punctului de pensie din septembrie 2006, nu reprezintă o examinare efectivă, reală, nici în fapt, și nici în drept, în sensul jurisprudenței CEDO, și a art. 6 din CEDO a mijloacelor, argumentelor și dovezilor recurentului - reclamant.
Având în vedere cele anterior arătate, se constată că, în cauză s-au încălcat disp.art. 6 din CEDO, referitoare la dreptul la un proces echitabil, ale art. 129 cod pr.civilă, referitoare la rolul activ al judecătorului, încălcări de natură să atragă incidența, în speță, a art. 304 pct. 7, dar și a art. 304 pct. 5 cod pr.civilă, motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. 1,4 cod pr.civilă, se va admite recursul, se va casa hotărârea recurată, și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul promovat de reclamantul din B, str. - -,. 46,.A,.2,.11, jud. B, împotriva sentinței civile nr. 1429 din 5 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- ( nr. format vechi 7147/2006).
Casează sentința civilă nr. 1429/05.10.2007 pronunțată de Tribunalul Bacău și trimite cauza spre rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 04.02.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Daniela Părău, Sorina Ciobanu, Liliana Ciobanu
- - - -
- -
GREFIER,
Red.sent.
Red. -03.03.
.ct/3 ex.
03/03.03.2008
Președinte:Daniela PărăuJudecători:Daniela Părău, Sorina Ciobanu, Liliana Ciobanu