Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1196/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ -
Dosar nr-
Complet II recurs
DECIZIA CIVILĂ NR. 1196/R/2009
Ședința publică din 30 septembrie 2009
PREȘEDINTE: Felicia Toader JUDECĂTOR 2: Doina Măduța
JUDECĂTOR 3: Dana Cigan
Judecător - -
Grefier - -
Pe rol, soluționarea recursurilor civile declarate de recurenții pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5 și CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O,-, județul B în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în O,-,.1, județul B și intimata CURTEA DE APEL ORADEA, cu sediul în O, Parcul, nr.10 împotriva sentinței civile nr. 595/LM din 1 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor; având ca obiect: recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică intimatul pârât, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, la dosar a parvenit prin Serviciul Registratură la data de 28 septembrie 2009 întâmpinare, după care:
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Intimatul pârât solicită respingerea ca nefondate a recursurilor declarate în cauză, menținerea în întregime a hotărârii atacate ca legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
În motivare arată că Acesta arată că, în mod corect prima instanță a stabilit ca actualizarea pensiei de serviciu să se facă începând cu data de 8 octombrie 2007, dată la care a intrat în vigoare 100/2007, act normativ prin care s-a schimbat baza de calcul a pensiei de serviciu.
Astfel, arată că prin nr.OUG100/2007 au fost modificate dispozițiile art.82 din Legea nr.303/2004 în sensul că pensia de serviciu va fi în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizația de încadrare brută lunară sau de salariul de bază brut lunar, după caz, și sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.
În al. 6 al aceluiași articol se prevede că de prevederile al. 1, 3 și 4 pot beneficia și judecătorii și procurorii pensionați anterior intrării în vigoare a legii. În acest caz pensia de serviciu se stabilește dintr-o bază de calcul egală cu indemnizația de încadrare brută lunară pe care o are un judecător sau procuror în activitate, în condiții identice de vechime și nivel al instanței sau parchetului unde a funcționat înaintea eliberării din funcția de judecător sau procuror și sporurile avute la data eliberării din funcție.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, Curtea constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 595/LM din 1 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihors -a admis acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL ORADEA și Casa Județeană de Pensii B, și în consecință:
A fost obligat pârâtul Ministerul Justiției să solicite Curții de APEL ORADEA să elibereze pe numele reclamantului o adeverință privind actualizarea pensiei de serviciu a acestuia începând cu data de 08.10.2007.
A fost obligată pârâta Curtea de APEL ORADEA să elibereze pe numele reclamantului o adeverință privind actualizarea pensiei de serviciu a acestuia începând cu data de 08.10.2007.
A fost obligată pârâta Casa Județeană de Pensii B să actualizeze pensia reclamantului începând cu data de 08.10.2007.
Din considerentele sentinței se reține că reclamantul a ieșit la pensie prin decizia nr.-/20.02.2006 având funcția de judecător de curte de apel, el desfășurându-și activitatea la Curtea de APEL ORADEA.
Potrivit art.82 al.5 din Legea nr.303/2004, modificat prin nr.OUG100/2007, se prevede că " pensia se stabilește dintr-o baza de calcul egala cu indemnizația de încadrare bruta lunara pe care o are un judecător sau procuror în activitate, în condiții identice de funcție, vechime si grad al instanței sau parchetului, si sporurile, în procent, avute la data eliberării din funcție ori, după caz, cu salariul de baza brut lunar si sporurile avute în ultima luna de activitate înainte de data pensionarii".
Această pensie se actualizează, în conformitate cu art.85 al.2 din Legea nr.303/2004, " ori de câte ori se majorează indemnizația brută lunară a unui judecător si procuror în activitate, în condiții identice de funcție, vechime si grad al instanței sau parchetului, cu luarea în considerare, în procent, a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu, precum si a sporului de vechime".
Prin urmare, pensia reclamantului care s-a stabilit conform art.82 al.5 din Legea nr.303/2004, trebuia actualizată potrivit cu art.85 al.2 din Legea nr.303/2004, nu numai ori de câte ori s-a majorat indemnizația brută lunară a unui judecător în activitate în condiții identice de funcție, vechime și grad, ci și în cazul în care s-au acordat sporuri care au intrat în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu.
Instanța a constatat că pârâta Curtea de APEL ORADEAa emis adeverințele nr.72/18/A din data de 20.01.2008 și două adeverințe din data de 20.01.2009, dar în aceste adeverințe nu se specifică perioada de la care s-a actualizat pensia reclamantului.
Cum modificarea art.82 din Legea nr.303/2004 s-a făcut la data de 08.10.2007, data publicării nr.OUG100/2007, pârâta era obligată să-i elibereze reclamantului adeverința solicitată începând cu această dată de la care avea dreptul la recalcularea pensiei.
Având în vedere considerentele anterior menționate, în temeiul art.82 și 85 al.2 din Legea nr.303/2004, cu modificările ulterioare, instanța a admis acțiunea reclamantului și a dispus obligarea pârâtului Ministerul Justiției să solicite Curții de APEL ORADEA să elibereze pe numele reclamantului o adeverință privind actualizarea pensiei de serviciu a acestuia începând cu data de 08.10.2007, va obliga pârâta Curtea de APEL ORADEA să elibereze pe numele reclamantului o adeverință privind actualizarea pensiei de serviciu a acestuia începând cu data de 08.10.2007 și va obliga pârâta Casa Județeană de Pensii B să actualizeze pensia reclamantului începând cu data de 08.10.2007.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Casa Județeană de Pensii B și Ministerul Justiției și Libertăților.
Prin recursul declarat recurenta Casa Județeană de Pensii a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantul.
În dezvoltarea motivelor de recurs arată această recurentă că instanța de fond a făcut confuzie între cele două noțiuni distincte existente în cadrul raportului litigios, respectiv procedura de actualizare a pensiei de serviciu, stabilită inițial prin G nr. 1275/2005 și care a fost modificată prin nr.OUG 100/2007, de la data de 08.10.2007, și operațiunea de operațiunea de majorare a indemnizației brute lunare a unui judecător sau procuror aflat în activitate, majorare ce a avut loc doar la data de 01.04.2008 și nu la data de 08.10.2007.
Mai arată că instanța a interpretat în mod subiectiv și superficial textul de lege supus judecății, respectiv prevederile G nr. 100/2007, subliniind faptul că potrivit acestui act normativ nu suntem în prezența unei majorări a indemnizației brute lunare a unui magistrat aflat în activitate ci doar este modificată modalitatea de calcul a pensiei de serviciu, modalitate care a fost aplicată la prima majorare a pensiei a indemnizației brute a magistraților din data de 01.04. 2008.
Arată în continuare faptul că în mod cu torul inexplicabil instanța a reținut faptul că, în adeverințele eliberate de Curtea De APEL ORADEA nu se specifică perioada de la care s-a actualizat pensia de serviciu, în ciuda faptului că în fiecare din aceste documente este specificat în mod expres data ce referință la care fost calculat venitul brut lunar pe baza căruia s- procedat la actualizarea pensiei de serviciu.
În cele din urmă arată că în cazul contestatorului au fost valorificate la calculul pensiei de serviciu sporurile obținute în baza unei hotărâri judecătorești, hotărâre în baza căreia Curtea de APEL ORADEA a emis o adeverință cu sporul de vechime de 25 %, începând cu data de 05.10.2003.
Și recurentul Ministerul Justiției și Libertăților prin recursul declarat a solicitat admiterea acestuia, modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii cererii deduse judecății.
Și acest recurent în dezvoltarea motivelor de recurs a criticat hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că prima instanță a făcut o confuzie între actualizarea pensiei de serviciu și recalcularea pensiei, noțiuni diferite și care implică responsabilități diferite, producând și efecte diferite.
Subliniază în acest sens faptul că recalcularea pensiei de serviciu este reglementată de art 23 din Normele aprobate prin G nr. 1275/2005.
Astfel Ministerul Justiției și Libertăților nu are obligații în ceea privește recalcularea pensiei de serviciu, operațiune ce se realizează numai la solicitarea persoanei interesate.
Prin întâmpinare intimatul solicitat respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii recurate.
Acesta arată că, în mod corect s-a stabilit în primă instanță ca actualizarea pensiei de serviciu să se facă începând cu data de 8 octombrie 2007, dată la care a intrat în vigoare 100/2007, act normativ prin care s-a schimbat baza de calcul a pensiei de serviciu.
Analizând recursurile declarate prin prisma criticilor invocate cât și din oficiu instanța constată următoarele.
Contestatorul a fost înscris la pensie de serviciu, în temeiul art 82 alin. 2 din Legea nr. 303/2004, drepturile fiindu-i acordate începând cu data de 09.02.2006, în baza deciziei nr. -/2006, emisă de Casa Județeană de Pensii
Prin acțiunea dedusă judecății, contestatorul intimat solicitat a se dispune recalcularea pensiei de serviciu, prin schimbarea bazei de calcul, față de prevederile art.82 alin 6 raportat la alin 1 al aceluiași text din Legea nr. 303/2004, așa încât baza de calcul a pensiei de serviciu de care acesta beneficiază să nu mai fie reprezentată de media veniturilor pe ultimele 12 luni în activitate anterior pensionării astfel cum prevedea art 82 al.1 din Legea nr. 303/2004 anterior modificării sale prin G 100/2007, text în vigoare la data pensionării intimatului, ci de îndemnizația de încadrare brută lunară sau de salariul de bază brut lunar, după caz, și sporurile avute în vedere în ultima lună de activitate înainte de data pensionării astfel cum prevede art 82 al. 1 în actuala reglementare.
Tribunalul a clarificat greșit obiectul cererii deduse judecății prin prisma dispozițiilor legale invocate,eronat fundamentându-și instanța soluția pe dispozițiile art 85 al. 2 din Legea nr. 303/2004 care reglementează actualizarea pensiilor de serviciu ale magistraților,ca o consecință a majorării indemnizației brute lunare a judecătorilor și procurorilor în activitate, nefiind cercetată cererea sub aspectul dispozițiilor art 82 al. 6 din Legea nr. 303/2004, text pe care contestatorul își fundamentează pretențiile.
Cum instanța nu a calificat corect acțiunea cu care a fost sesizată, se constată că nu a fost analizat fondul acesteia, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art 312 cod procedură civilă recursurile vor fi admise, sentința va fi casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță, care în urma reluării ciclului procesual urmează a analiza dacă contestatorul beneficiază de dispozițiile art 82 al. 6 din Legea nr. 303/2004 republicată, respectiv dacă acesta este îndreptățit la recalcularea pensiei de serviciu, începând cu data de 08.10.2007, dată la care a intrat în vigoare OUG100/2007, prin luarea în considerare bazei de calcul prevăzută de acest act normativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE ca fondate recursurile civile declarate de recurenții pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5 și CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O,-, județul B în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în O,-,.1, județul B și intimata CURTEA DE APEL ORADEA, cu sediul în O, Parcul, nr.10 împotriva sentinței civile nr. 595/LM din 1 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihorpe care o casează cu trimitere pentru o nouă judecare la aceeași instanțăținând cont de considerentele prezentei decizii.
Cheltuielile de judecată și onorariul vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.
Pronunțată în ședință publică din 30 septembrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - - - - -
Red dcz
15.10.2009
Jud fond,
Dact IC
6 ex/20.10.2009
4 com/20.10.2009
Președinte:Felicia ToaderJudecători:Felicia Toader, Doina Măduța, Dana Cigan