Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 12/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 12/2009-

Ședința publică din 13 ianuarie 2009

PREȘEDINE: - - - judecător

R - judecător

- judecător

- grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, Cod poștal -, jud. B, în contradictoriu cu intimatul contestator din, nr.410, jud. B, împotriva sentinței civile nr. 556/LM din 11.06.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus, precum și faptul că la data de 19.12.2008 prin registratura instanței a parvenit la dosar întâmpinare din partea intimatului contestator, că în cauză se solicită judecarea în lipsă, după care:

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.556/LM din 11.06.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, s-a admis contestația formulată de contestatorul domiciliat în localitatea, nr. 410, jud. B, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, jud. B, cod poștal -, și în consecință, a fost obligată intimata să recalculeze pensia contestatorului, prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 20 ani, cu acordarea drepturilor astfel stabilite începând cu data de 01.07.2005, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul a reținut următoarele:

Prin decizia nr.98922/30.06.2005 fost recalculată pensia contestatorului.

Stagiul complet de cotizare avut în vedere a fost de 30 de ani, conform art. 2 alin. 1 din HG1550/2004. Conform aceluiași act, legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la categoria de pensie de care beneficiază contestatorul la data de 1 octombrie 2004 este Legea 3/1977.

Având în vedere susținerile contradictorii ale părților referitoare la legea aplicabilă, instanța a apreciat că în speță se impune o interpretare a legilor succesive adoptate în această materie, în scopul clarificării acestei probleme. În speță, instanța a identificat legea aplicabilă, ținând cont de principiile aplicării legii civile în timp, de intenția reală a legiuitorului, precum și de principiile generale ale dreptului.

Așadar, instanța a constatat că legea aplicabilă la data deschiderii dreptului de pensionare al contestatorului era Legea nr. 3/1977. Coroborând acest text cu prevederile art. 2 alin.1 din HG1550/2004 care prevede că: "Stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază " ar trebui a se concluziona că într-adevăr stagiul complet de cotizare al contestatorului ar fi de 30 de ani. O astfel de concluzie este însă eronată, fiind rodul unei interpretări simplificate și care nesocotește reglementări ulterioare în materie, cu atât mai mult cu cât acestea au o forță superioară unei hotărâri de guvern pe care se întemeiază apărările intimatei, respectiv HG1550/2004.

Aceste reglementări se regăsesc în nr.OUG4/2005 aprobată prin Legea 78/2005, care prevede în mod explicit "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie".

Astfel, din OUG4/2005 aprobată prin Legea 78/2005 rezultă în mod indubitabil că legiuitorul a urmărit să înlăture toate discriminările dintre pensionari cu privire la cuantumul pensiei rezultate din date diferite a ieșirii la pensie. În aceste condiții, aplicarea rigidă a HG1550/2004 încalcă în mod flagrant acest principiu.

În lumina acestei interpretări, instanța a apreciat că prevederile Legii 19/2000 sunt aplicabile de la data intrării în vigoare a tuturor categoriilor de pensionări ce intră în sfera sa de reglementare, indiferent de data deschiderii dreptului lor la pensie.

Art. 43 alin.1 din Legea 19/2000 prevede că asigurații care și-au desfășurat activitatea în locurile de munca prevăzute la art. 20 lit. a) și care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 20 de ani în aceste condiții beneficiază de pensie pentru limita de vârsta începând cu vârsta de 45 de ani.

Față de ansamblul considerentelor expuse mai sus, instanța constatând că, din datele privitoare la activitatea în muncă aflate în dosarul de pensionare filele 15-16 rezultă că acesta a desfășurat pe o perioadă mai mare de 20 de ani activitate în subteran, în temeiul art. 20 alin.1 lit. a și art.43 alin. 1 din Legea 19/2000 precum și art. 2 alin.1 din HG. 1550/2004 coroborat cu prevederile OUG4/2005 aprobată prin Legea 78/2005, a admis contestația și a obligat intimata să recalculeze pensia stabilită pe seama contestatorului prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 20 de ani.

Având în vedere că în cuprinsul deciziei de recalculare inițiale din 30.06.2005, este inserata mențiunea: "în situația în care în termen de 3 ani de la data de 01.07.2005 vor fi prezentate acte de natura a modifica elementele avute în vedere la determinarea punctajului mediu anual recalculat, noile drepturi se vor acorda de la data de 01.07.2005", instanța a obligat intimata sa acorde aceste drepturi de la data de 01.07.2005.

Instanța a constatat că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe în termen a declarat recurs petenta Casa Județeană de Pensii B, solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii în întregime a acțiunii formulate de reclamant.

În motivarea recursului se arată că, instanța de fond se găsește în eroare cu privire la interpretarea dispozițiilor art. 2 alin.1 din HG. 1550/2004.

Astfel potrivit instanței, stagiul de cotizare utilizat cu ocazia recalculării nu este cel impus de art. 8 din Legea 3/1977, în vigoare la data deschiderii drepturilor de pensie ale intimatului, care reglementa vechimea integrală în muncă de 30 ani pentru bărbați și 25 de ani pentru femei, ci un alt număr de ani de vechime în muncă, opinie care nu este fundamentată pe o anumită dispoziție legală.

Mai arată că instanța face o evidentă confuzie între stagiul complet de cotizare pe care Legea 3/1977 îl impune a fi realizat și anumite reduceri ale vârstelor de pensionare care operau în baza aceluiași act normativ pe considerentul că persoana respectivă și-a desfășurat activitatea în condiții speciale sau deosebite de muncă.

În acest context, determinarea punctajului mediu anual prin împărțirea numărului total de puncte la un număr de 20 ani, cei 20 de ani nereprezentând un stagiu de cotizare în înțelesul legii, ci un număr de ani cu care se reduce vârsta de pensionare, ar însemna o aplicare greșită a legii.

În drept, invocă dispozițiile art. 304 pct.8, 9 Cod procedură civilă, HG. 1550/2004.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate și din oficiu, Curtea constată că aceasta este legală și temeinică, în consecință recursul urmează a fi respins ca nefondat.

Criticile recurentei sunt nefondate.

Intimatul contestator a lucrat anterior deschiderii dreptului său la pensie în condiții deosebite și a fost pensionat în temeiul Legii nr. 3/1977, reducându-i-se vârsta de pensionare conform cu dispozițiile legale din actul normativ enunțat.

Sigur că, la data deschiderii dreptului la pensie, erau în vigoare dispozițiile Legii nr. 3/1977, dar acestea la art. 14 prevedeau și cele expuse mai sus, mai mult, actualul normativ în materie - Legea nr. 19/2000 - prevede la art. 43 că pentru asigurații care au lucrat efectiv în grupa I, II de muncă, de expunere la radiații, prevăzut de art. 20 lit. "b" și care aveau un stagiu de cotizare de cel puțin 15 de ani la grupa I și 20 ani la grupa a II-a, punctajul mediu anual se stabilește prin luarea în considerare a stagiilor prevăzute de acest articol, conform art. 77 din Legea nr. 19/2000.

Este cert că intimatului contestator i s-au aplicat la data deschiderii dreptului la pensie dispozițiile Legii nr. 3/1977, însă la recalculare nu se poate face abstracție de dispozițiile legii noi în materie, respectiv de art. 20, 43, 77 din Legea nr. 19/2000, modificată și completată, aspect corect reținut de instanța de fond (nefiind o adăugare la lege), întrucât altfel s-ar încălca principiul consacrat prin actele normative de evaluare, conform căruia la condiții egale de pensionare se impune acordarea unor pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie, iar art. 2 din Legea nr. 19/2000 consacră chiar principiul egalității tuturor participanților la sistemul public, altfel s-ar crea un tratament discriminatoriu pentru cei ce au avut "neșansa" a obține dreptul la pensie anterior Legii nr. 19/2000, ceea ce ar contraveni atât Constituției ce proclamă egalitatea de tratament, cât și tuturor prevederilor internaționale în domeniu.

Prin aplicarea dispozițiilor legale susmenționate, instanța de fond nu a făcut altceva decât că a dispus aplicarea dispozițiilor legale în materie și situației intimatului, dispoziții mai favorabile, altfel, conform celor expuse mai sus, s-ar fi ajuns la o nejustificată discriminare a acestuia raportat la persoanele ce s-au pensionat după intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000 și cei ce s-au pensionat anterior, îndeplinind aceleași criterii, astfel că instanța de fond nu a interpretat greșit dispozițiile legale ci dimpotrivă, criticile fiind neavenite.

Pentru aceste motive, în baza art. 316 raportat la art. 296 Cod procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat, constatându-se că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, Cod poștal -, jud. B, în contradictoriu cu intimatul contestator din, nr.410, jud. B, împotriva sentinței civile nr. 556/LM din 11.06.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 13 ianuarie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

- - R

Red.dec.- /22.01.2009

Jud.fond. -; Dact./26.01.2009; Ex.2

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 12/2009. Curtea de Apel Oradea