Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 8/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.8/2009-
Ședința publică din 13 ianuarie 2009
PREȘEDINE: - - - judecător
R - judecător
- judecător
- grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, Cod poștal -, jud. B, în contradictoriu cu intimata contestatoare din comuna, sat, nr.69, Cod Poștal -, jud. B, împotriva sentinței civile nr.658/LM din 10.09.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus, precum și faptul că la data de 07.01.2009 prin registratura instanței a parvenit la dosar întâmpinare din partea intimatei contestatoare, că în cauză se solicită judecarea în lipsă, după care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 658/LM din 10 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, s-a admis excepția lipsei capacității de exercițiu a pârâtei CASA LOCALĂ DE PENSII.
A fost admisă contestația formulata de contestatoarea domiciliată în localitatea, sat, nr.69, județul B în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANA DE PENSII cu sediul in O-, jud. B, și în consecință, s-a dispus anularea deciziei nr. 31108/06.03.2008, emisă de intimată pe seama contestatoarei și a obligat intimata să recalculeze pensia acesteia, prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 15 ani, sens în care a obligat intimata să emită o noua decizie de pensionare, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest mod, instanța de fond a reținut următoarele:
Întrucât Casa Locala de Pensii B este o unitate fără personalitate juridica conform prevederilor Statutului instanța a admiS excepția lipsei capacității de exercițiu a acesteia.
Soțul contestatoarei a fost înscris la pensie pentru munca depusă și limită de vârstă în baza deciziei nr.23656/24.07.1990. Prin decizia cu numărul 31108/01.11.1993 contestatoarea a fost înscrisă la pensie de urmaș după defunctul său soț. În urma recalculării drepturilor de pensie de urmaș intimata a ținut cont la stabilirea punctajului mediu anual de un stagiu complet de cotizare de 30 de ani. În urma acestei recalculări s-a stabilit pensia de urmaș a contestatoarei în funcție de pensia pentru limită de vârstă de care ar fi beneficiat defunctul său soț.
Prin contestația formulată contestatoarea a solicitat anularea deciziei prin care i-a fost recalculată pensia întrucât apreciază că intimata a stabilit greșit punctajul mediu anual realizat în urma evaluării deoarece a împărțit totalul punctelor obținute la 30 de ani și nu la 15 de ani așa cum prevede HG 1550/2004.
Potrivit buletinului de calcul anexat deciziei, stagiul complet de cotizare avut în vedere a fost de 30 de ani, conform Legii 19/2000. Conform aceluiași act, legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la categoria de pensie de care beneficiază contestatorul la data de 1 octombrie 2004 este Legea 3/1977.
Având în vedere susținerile contradictorii ale părților referitoare la legea aplicabilă, instanța a apreciat că în speță se impune o interpretare a legilor succesive adoptate în această materie, în scopul clarificării acestei probleme. Astfel, rolul puterii judecătorești este în esență acela de a aplica legea, adică aceea de aoi nterpreta și aoa dapta cazurilor particulare. În speță, instanța a identificat legea aplicabilă, ținând cont de principiile aplicării legii civile în timp, de intenția reală a legiuitorului, precum și de principiile generale ale dreptului.
Așadar, instanța a constatat că legea aplicabilă la data deschiderii dreptului de pensionare al soțului contestatoarei era Legea 3/1977, care prevedea la art. 8 o vechime integrală în muncă de 30 de ani. Coroborând acest text cu prevederile art. 2 alin.1 din HG1550/2004 care prevede că: "Stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază [.] " ar trebui a se concluziona că într-adevăr stagiul complet de cotizare al contestatorului ar fi de 30 de ani. astfel de concluzie este însă cu desăvârșire eronată, fiind rodul unei interpretări simplificate și care nesocotește reglementări ulterioare în materie, cu atât mai mult cu cât acestea au o forță superioară unei hotărâri de guvern pe care se întemeiază apărările intimatei, respectiv HG1550/2004 amintit mai sus. de care s-a făcut vorbire se regăsesc în nr.OUG4/2005 aprobată prin Legea 78/2005, care prevede în mod explicit "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie". Or, având în vedere acest principiu, având în vedere, pe de-o parte că nr.OUG4/2005 este ulterioară HG1550/2004 și pe de altă parte, Că ordonanța aprobată prin Lege are o forță juridică superioară unei hotărâri de guvern, se impune să concluzionăm că prevederile art. 2 alin.1 din HG. 1550/2004 au fost abrogate tacit, în sensul că nu pot fi interpretate într-un mod care să ducă la stabilirea unor pensii diferențiate în funcție de anul ieșirii la pensionare.
Așa cum s-a arătat deja, judecătorul trebuie, în primul rând, să cerceteze care a fost intenția reală a legiuitorului. Astfel, din OUG4/2005 aprobată prin Legea 78/2005 rezultă în mod indubitabil că legiuitorul a urmărit să înlăture toate discriminările dintre pensionari cu privire la cuantumul pensiei rezultate din date diferite a ieșirii la pensie. În aceste condiții, aplicarea rigidă a HG1550/2004 încalcă în mod flagrant acest principiu. Or, a nu deroga de la principiile generale ale dreptului, a urma spiritul legii și nu numai litera sa, sunt două reguli elementare ce se impun judecătorului când interpretează legea.
În lumina acestei interpretări, instanța a apreciat că prevederile Legii 19/2000 sunt aplicabile de la data intrării în vigoare a tuturor categoriilor de pensionări ce intră în sfera sa de reglementare, indiferent de data deschiderii dreptului lor la pensie. Art. 43 alin.3 din Legea 19/2000 prevede că asigurații care și-au desfășurat activitatea în locurile de muncă prevăzute la art. 20 lit. b și care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 15 ani în zona I de expunere la radiații, beneficiază de pensie pentru limită de vârstă.
Față de ansamblul considerentelor expuse mai sus, instanța constatând că din adeverința emisă de Compania Naționala a - B Sucursala B depusă de contestatoare în probațiune, rezultă că acesta a desfășurat pe o perioadă mai mare de 15 ani activitate în zona I de radiații, în temeiul art. 20 alin.1 lit. b și art. 43 alin.3 din Legea 19/2000 precum și art. 2 alin.1 din HG. 1550/2004 coroborat cu prevederile OUG4/2005 aprobată prin Legea 78/2005, a admis contestația și a obligat intimata să recalculeze pensia stabilită pe seama contestatoarei prin Decizia nr. 31108/06.03.2008 prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 15 ani, sens în care a modificat decizia contestată cu menținerea restului dispozițiilor acesteia.
Instanța a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată de către contestatoare.
Împotriva acestei sentințe, în termen și scutit de plata taxei judiciare de timbru, a declarat recurs intimata Casa Județeană de Pensii B, solicitând modificarea acesteia în tot, în sensul respingerii contestației formulate de reclamantă.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat că soțul intimatei reclamante a fost înscris la pensie pentru munca depusă și limită de vârstă, în baza prevederilor nr.HG267/1990, iar drepturile de pensie ale acesteia îi sunt recalculate în baza prevederilor nr.HG1550/2004.
Recurenta a susținut că instanța de fond se găsește în eroare cu privire la interpretarea dispozițiilor legale, întrucât soțul intimatei s-a pensionat în temeiul prevederilor nr.HG 267/1990, iar stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea pensiei acestuia a fost de 20 de ani conform legii, reținerea unui stagiu de 15 ani, neavând nici un suport legal.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata a solicitat respingerea recursului civil de față.
Verificând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, conform art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, Curtea de Apel Oradeaa reținut următoarele:
Soțul intimatei a fost înscris la pensie pentru munca depusă și limită de vârstă în baza deciziei nr. 23656/24 iulie 1990, iar prin decizia nr.31108/1.11.1993, intimata a fost înscrisă la pensia de urmaș după acesta.
Din adeverința nr.3285/6 septembrie 2007, emisă de Compania Națională a SA. B - Sucursala B, reiese că activitatea desfășurată de defunctul în perioadele 6.10.1961 - 01.12.1962, 01.01.1963 - 01.09.1967 și 12.08.1977 - 01.05.1990, se încadrează în procent de 100 % în zona I radiații, grupa I de muncă subteran, condiții speciale, în baza prevederilor nr.HG 407/1990 și nr.HG1025/2003.
Sigur că, la data deschiderii dreptului la pensie al acestuia, erau în vigoare dispozițiile Legii nr. 3/1977, dar articolul 43 din Legea nr. 19/2000 prevede pentru asigurații care au lucrat efectiv în grupa I și II de muncă, de expunere la radiații, prevăzut de articolul 20 litera b și care aveau un stagiu de cotizare de cel puțin 15 ani la grupa I-a și 20 de ani la grupa a II-a, punctajul mediu anual se stabilește prin luarea în considerare a stagiilor prevăzute de acest articol, conform articolului 77 din lege.
Este cert că intimatului i s-au aplicat, la data deschiderii dreptului la pensie, dispozițiile Legii nr. 3/1977, însă la recalculare nu se poate face abstracție de dispozițiile legii noi în materie, respectiv de articolele 20, 43, 77 din Legea nr. 19/2000, modificată și completată, aspect corect reținut de instanța de fond, nefiind o adăugare la lege, întrucât s-ar încălca principiul consacrat prin actele normative de evaluare, conform căruia, la condiții egale de pensionare, se impune acordarea unor pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie, iar articolul 2 din Legea nr. 19/2000 consacră chiar principiul egalității tuturor participanților la sistemul public, altfel s-ar crea un tratament discriminatoriu pentru cei care au avut "neșansa" de a obține dreptul la pensie anterior Legii nr. 19/2000, ceea ce ar contraveni atât Constituției, ce proclamă egalitatea de tratament, cât și tuturor prevederilor internaționale în domeniu.
Prin aplicarea dispozițiilor legale mai sus arătate, instanța de fond nu a făcut altceva decât că a dispus aplicarea dispozițiilor legale în materie și situației intimatei, dispoziții mai favorabile, altfel, conform celor expuse mai sus, s-ar fi ajuns la o nejustificată discriminare a acestuia raportat la persoanele care s-au pensionat după intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000 și cei ce s-au pensionat anterior, îndeplinind aceleași criterii, astfel că instanța de fond nu a interpretat greșit dispozițiile legale ci dimpotrivă, criticile sunt neavenite.
Pentru considerentele expuse mai sus, Curtea de Apel Oradea în temeiul articolului 312 aliniat 1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul civil de față, constatând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, Cod poștal -, jud. B, în contradictoriu cu intimata contestatoare din comuna, sat, nr.69, Cod Poștal -, jud. B, împotriva sentinței civile nr.65M din 10.09.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 13 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - R
Red.dec. /28.01.2009
Jud.fond. -
Dact./29.01.2009
Ex.2
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat