Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 134/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ -
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.134/2009-
Ședința publică din 27 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Bocșe Elena judecător
- - - judecător
R - - judecător
- - - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, Cod poștal -, jud. B, în contradictoriu cu intimatul reclamant din comuna, sat, nr. 63, Cod poștal -, jud. B, împotriva sentinței civile nr.579/LM din 16 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă intimatul reclamant, lipsă fiind recurenta pârâtă Casa Județeană de Pensii
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus, precum și faptul că la data de 27.11.2008 prin registratura instanței a parvenit la dosar "menționări" din partea intimatului reclamant, după care:
La întrebarea instanței, intimatul reclamant arată că el nu formulat recurs, că nu are probe sau cereri de formulat și solicită judecarea cauzei. Depun la dosar tichetul de pensie nr. 051 E 03 - din luna noiembrie 2006.
Nemaifiind probe sau cereri de formulat, instanța consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Intimatul reclamant Merți solicită respingerea recursului declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii B și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate, fără cheltuieli de judecată. În motivare arată că, a lucrat în, timp de 2 ani a lucrat în carieră ca miner suprafață, unde era foarte mult fiind nevoit să lucreze cu mască.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.579/LM din 16 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, s-a admis contestația formulată de contestatorul MERTI domiciliat în, comuna, nr. 63, jud. B în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, jud. B, cod poștal - și în consecință a fost obligată intimata să recalculeze pensia contestatorului, prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 20 ani, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest mod, instanța de fond a reținut următoarele:
Stagiul complet de cotizare avut în vedere la calculul pensiei a fost de 30 de ani, conform art. 2 alin. 1 din HG1550/2004. Conform aceluiași act, legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la categoria de pensie de care beneficiază contestatorul la data de 1 octombrie 2004 este Legea 3/1977.
Având în vedere susținerile contradictorii ale părților referitoare la legea aplicabilă, instanța a apreciat că în speță se impune o interpretare a legilor succesive adoptate în această materie, în scopul clarificării acestei probleme. Astfel, rolul puterii judecătorești este în esență acela de a aplica legea, adică aceea de aoi nterpreta și aoa dapta cazurilor particulare. În speță, instanța a identificat legea aplicabilă, ținând cont de principiile aplicării legii civile în timp, de intenția reală a legiuitorului, precum și de principiile generale ale dreptului.
Așadar, instanța a constatat că legea aplicabilă la data deschiderii dreptului de pensionare al contestatorului era Legea nr. 3/1977. Coroborând acest text cu prevederile art. 2 alin.1 din HG1550/2004 care prevede că: "Stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază [.] " ar trebui a se concluziona că într-adevăr stagiul complet de cotizare al contestatorului ar fi de 30 de ani. astfel de concluzie este însă cu desăvârșire eronată, fiind rodul unei interpretări simplificate și care nesocotește reglementări ulterioare în materie, cu atât mai mult cu cât acestea au o forță superioară unei hotărâri de guvern pe care se întemeiază apărările intimatei, respectiv HG1550/2004 amintit mai sus. de care s-a făcut vorbire se regăsesc în nr.OUG4/2005 aprobată prin Legea 78/2005, care prevede în mod explicit "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie". Or, având în vedere acest principiu, având în vedere, pe de-o parte că nr.OUG4/2005 este ulterioară HG1550/2004 și pe de altă parte, că ordonanța aprobată prin lege are o forță juridică superioară unei hotărâri de guvern, s-a impus a se concluziona că prevederile art. 2 alin.2 din HG. 1550/2004 au fost abrogate tacit, în sensul că nu pot fi interpretate într-un mod care să ducă la stabilirea unor pensii diferențiate în funcție de anul ieșirii la pensionare.
Așa cum s-a arătat deja, judecătorul trebuie, în primul rând, să cerceteze care a fost intenția reală a legiuitorului. Astfel, din OUG4/2005 aprobată prin Legea 78/2005 rezultă în mod indubitabil că legiuitorul a urmărit să înlăture toate discriminările dintre pensionari cu privire la cuantumul pensiei rezultate din date diferite a ieșirii la pensie. În aceste condiții, aplicarea rigidă a HG1550/2004 încalcă în mod flagrant acest principiu. Or, a nu deroga de la principiile generale ale dreptului, a urma spiritul legii și nu numai litera sa, sunt două reguli elementare ce se impun judecătorului când interpretează legea.
În lumina acestei interpretări, instanța a apreciat că prevederile Legii 19/2000 sunt aplicabile de la data intrării în vigoare a tuturor categoriilor de pensionări ce intră în sfera sa de reglementare, indiferent de data deschiderii dreptului lor la pensie. Art. 43 alin.1 din Legea 19/2000 prevede că asigurații care și-au desfășurat activitatea în locurile de muncă prevăzute la art. 20 lit. a) și care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 20 de ani în aceste condiții beneficiază de pensie pentru limita de vârsta începând cu vârsta de 45 de ani.
Față de ansamblul considerentelor expuse mai sus, instanța constatând că din datele privitoare la activitatea în muncă aflate în dosarul de pensionare filele 27-28 rezultă că acesta a desfășurat pe o perioadă mai mare de 20 de ani activitate în subteran, în temeiul art. 20 alin.1 lit. a și art.43 alin. 1 din Legea 19/2000 precum și art. 2 alin.1 din HG. 1550/2004 coroborat cu prevederile OUG4/2005 aprobată prin Legea 78/2005, a admis contestația și a obligat intimata să recalculeze pensia stabilită pe seama contestatorului prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 20 de ani.
Instanța a constatat că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe, în termen și scutit de plata taxei judiciare de timbru, a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii B, solicitând modificarea acesteia.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat că instanța de fond, în mod greșit nu reține nici un aspect din apărarea formulată de către intimată, ceea ce a condus la pronunțarea unei hotărâri care nu poate fi pusă vreodată în executare.
Astfel, recurenta arată că singura decizia de pensie emisă în temeiul HG. Nr.1550/2004 și OUG nr.4/2005 privind recalcularea pensiilor provenite din sistemul asigurărilor sociale este cea emisă la data de 30.06.2005, sub nr.-.
Totodată, se susține că instanța de fond se găsește în eroare cu privire la interpretarea dispozițiilor art. 2 alin. (1) din HG. Nr.1550/2004, iar pe de altă parte, Legea nr.19/2000 intrată în vigoare la data de 1.04.2001, nu conține nici o dispoziție care să impună aplicarea prevederilor sale la situații juridice anterioare adoptării ei, ca atare în cazul intimatului nu pot fi aplicabile dispozițiile art. 30 lit. b și 43 alin.(3) din actul normativ mai sus evocat, atâta vreme cât acesta s-a pensionat în anul 1989, sub incidența Legii nr.3/1977.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă.
Intimatul deși legal citat nu a formulat întâmpinare, solicitând în ședința publică din 27 ianuarie 2009, respingerea recursului civil de față, fără cheltuieli de judecată.
Verificând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, conform art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, Curtea de APEL ORADEAa reținut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat a-i fi recalculate drepturile de pensie prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani în loc de 30 de ani, sens în care a făcut referire la decizia de pensionare nr.-/1989, nr. -/2003 precum și la buletinul de calcul din 2005, acesta din urmă susținând că nu i-a fost comunicat.
Prin întâmpinarea depusă la dosar în fața instanței de fond, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, arătând că decizia emisă în anul 1989, prin care s-au stabilit drepturile de pensie ale reclamantului, a rămas definitivă prin neatacare, iar prin decizia emisă în 2003 nu au fost recalculate drepturile de pensie de asigurări sociale ale acestuia, ci doar s-a evidențiat suma pe care contestatorul urma să o primească ca și indemnizație prevăzută de Legea nr.189/2000.
Pârâta nu a făcut nici o mențiune la decizia emisă la data de 30 iunie 2005, pe care o invocă doar în motivele de recurs, fără însă aod epune.
La termenul din 10 aprilie 2008, în urma repunerii cauzei pe rol, instanța de fond i-a pus în vedere reclamantului să-și precizeze acțiunea în sensul de a indica în concret care decizie de pensionare înțelege să o conteste, însă la termenul fixat în cauză la 12 iunie 2008, acesta nu s-a mai prezentat în fața instanței, termen la care instanța a amânat pronunțarea pentru 16 iunie 2008, când a pronunțat hotărârea atacată.
Întrucât prin motivele de recurs pârâta recurentă a susținut că ultima decizie de pensie emisă în favoarea intimatului este decizia nr.-/30 iunie 2005, fără aod epune însă la dosar dispoziția instanței de fond cu privire la recalcularea pensiei contestatorului, va aplica desigur asupra acestei din urmă decizii emise de către recurentă, începând cu data înregistrării acțiunii - 2.XI.2007, deoarece intimatul reclamant nu a indicat în cererea de chemare în judecată data de la care solicită să-i fie recalculată pensia.
În ceea ce privește fondul cauzei, este de relevat că din actele depuse în dosarul instanței de fond, rezultă că intimatul a desfășurat o perioadă mai mare de 20 de ani activitate în subteran.
Sigur că, la data deschiderii dreptului la pensie al acestuia, erau în vigoare dispozițiile Legii nr. 3/1977, dar articolul 43 din Legea nr. 19/2000 prevede pentru asigurații care au lucrat efectiv în grupa I și II de muncă, de expunere la radiații, prevăzut de articolul 20 litera b și care aveau un stagiu de cotizare de cel puțin 15 ani la grupa I-a și 20 de ani la grupa a II-a, punctajul mediu anual se stabilește prin luarea în considerare a stagiilor prevăzute de acest articol, conform articolului 77 din lege.
Este cert că intimatului i s-au aplicat, la data deschiderii dreptului la pensie, dispozițiile Legii nr. 3/1977, însă la recalculare nu se poate face abstracție de dispozițiile legii noi în materie, respectiv de articolele 20, 43, 77 din Legea nr. 19/2000, modificată și completată, aspect corect reținut de instanța de fond, nefiind o adăugare la lege, întrucât s-ar încălca principiul consacrat prin actele normative de evaluare, conform căruia, la condiții egale de pensionare, se impune acordarea unor pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie, iar articolul 2 din Legea nr. 19/2000 consacră chiar principiul egalității tuturor participanților la sistemul public, altfel s-ar crea un tratament discriminatoriu pentru cei care au avut "neșansa" de a obține dreptul la pensie anterior Legii nr. 19/2000, ceea ce ar contraveni atât Constituției, ce proclamă egalitatea de tratament, cât și tuturor prevederilor internaționale în domeniu.
Prin aplicarea dispozițiilor legale mai sus arătate, instanța de fond nu a făcut altceva decât că a dispus aplicarea dispozițiilor legale în materie și situației intimatului, dispoziții mai favorabile, altfel, conform celor expuse mai sus, s-ar fi ajuns la o nejustificată discriminare a acestuia raportat la persoanele care s-au pensionat după intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000 și cei ce s-au pensionat anterior, îndeplinind aceleași criterii, astfel că instanța de fond nu a interpretat greșit dispozițiile legale ci dimpotrivă, criticile sunt neavenite.
Pentru considerentele expuse mai sus, Curtea de APEL ORADEA, în temeiul articolului 312 aliniat 1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul civil de față, constatând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, Cod poștal -, jud. B, în contradictoriu cu intimatul reclamant din comuna, sat, nr. 63, Cod poștal -, jud. B, împotriva sentinței civile nr.579 din 16 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 27 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - R - - -
Red.dec.- /11.02.2009
Jud.fond. -
Dact./16.02.2009, Ex.2
Președinte:Bocșe ElenaJudecători:Bocșe Elena, Pantea Viorel, Roman Florica