Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1404/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția civilă mixtă -

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ nr. 1404/2009-

Ședința publică din 02 noiembrie 2009

PREȘEDINTE: Popa Aurora

- -

- JUDECĂTOR 2: Galeș Maria

- -

- JUDECĂTOR 3: Trif Doina

- -

- judecător

- -

- grefier

Pe rol fiind judecarea recursului civil declarat de recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O- județul B, în contradictoriu cu intimatul contestator, cu domiciliul în nr. 122 județul B, împotriva sentinței civile nr. 774/LM/2009 din 15 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: recalculare pensie,

La apelul nominal făcut în ședința publică de astăzi nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței cele de mai sus, faptul că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, că intimatul contestator a depus întâmpinare la dosar prin registratura instanței, la data de 22.10.2009, precum și faptul că s-a solicitat judecarea în lipsă în baza art. 242 aliniatul (2) Cod procedură civilă, după care:

Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.774/LM/2009 din 15 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, a fost admisăcontestația formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

S-a dispus anularea deciziei nr. 81188/01.07.2007 emisă de intimată pe seama contestatorului și obligată intimata să recalculeze pensia acestuia, prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 20 ani, cu acordarea drepturilor astfel stabilite începând cu data de 10.02.2006, sens în care va emite o nouă decizie de pensionare în favoarea contestatorului.

Pentru a pronunța această hotărâre, din analiza actelor și lucrărilor de la dosar, prima instanță a constatat că modul de calcul care a stat la baza emiterii deciziei contestate este greșit.

Astfel, pentru a se realiza o corelare între pensiile pensionarilor indiferent de data înscrierii acestora la pensie astfel încât să fie respectat principiul "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie" precum și pentru asigurarea cadrului legal necesar recalculării pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, Guvernul României a adoptat Ordonanța de Urgență nr. 4 din 03.02.2005.

Conform art. 1 din OUG nr. 4/2005 pensiile din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 01.04.2001, se recalculează în condițiile prevăzute de prezenta ordonanță de urgentă.

Conform art. 2 din același act normativ recalcularea prevăzută la art. 1 se efectuează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii cu respectarea prevederilor Legii 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, precum și a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.

Din coroborarea acestor texte de lege rezultă că pentru pensiile stabilite anterior datei de 1.04.2000, determinarea punctajului mediu anual se realizează în conformitate cu prevederile Legii 19/2000. Or, contestatorul a fost înscris la pensie pentru muncă depusă și limită de vârstă la data de 18.01.1983, fiind pensionat în temeiul dispozițiilor Legii 3/1977.

Este adevărat că în conformitate cu art. 2 din Normele metodologice de aplicare a HG 1550/2004 stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechime integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază, însă aceste dispoziții legale nu sunt aplicabile întrucât pe lângă faptul că acest act normativ are o forță legislativă inferioară ordonanței de urgență este și anterior adoptării OUG nr.4/2005 care consacră principiul "la condiții egale de pensionare, pensii egale indiferent de anul ieșirii la pensie". Prin urmare normele metodologice de aplicare a HG 1550/2004 sunt implicit abrogate prin intrarea în vigoare a OUG 4/2005. Nu se poate vorbi despre o retroactivitate a legii civile prin aplicarea Legii 19/2000 și pensionarilor înscriși la pensie anterior intrării în vigoare a acestui act normativ ci, este vorba de aplicarea principiului "aplicării imediate a legii noi", recalcularea pensiilor realizându-se cu începere de la data intrării în vigoare a OUG nr. 4/2005. De altfel, pentru a se realiza o uniformizare între pensiile pensionarilor înscriși la pensie anterior intrării în vigoare a Legii 19/2000 cu pensiile pensionarilor înscriși la pensie după intrarea în vigoare a Legii 19/2000 era imperios necesar a se aplica o legislație unitară, sens în care a fost adoptată OUG 4/2005 care face trimitere pentru toți pensionarii indiferent de data înscrierii la pensie la dispozițiile Legii 19/2000. Dacă s-ar aplica art. 2 din normele metodologice de aplicare a HG 1550/2004 care prevede aplicabilitatea mai multor acte normative în funcție de data înscrierii la pensie, scopul urmărit de legiuitor de a se uniformiza pensiile pensionarilor, nu va fi realizat niciodată întrucât s-ar aplica acte normative care prevăd condiții diferite pentru pensionare și implicit și un cuantum diferit al pensiilor în funcție de data înscrierii la pensie între pensionarii care îndeplinesc condiții egale de pensionare.

În concluzie, tuturor pensionarilor indiferent de data înscrierii la pensie urmează să li se aplice dispozițiile Legii 19/2000.

Conform art. 43 al. 1 din Legea nr. 19/2000 asigurații care și-au desfășurat activitatea în locurile de muncă prevăzute la art. 20 lit. a și care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 20 de ani în aceste condiții beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, începând cu vârsta de 45 de ani.

Conform art. 20 lit. a din Legea nr. 19/2000 se înscriu în categoria locurilor de muncă în condiții speciale unitățile miniere, pentru personalul care își desfășoară activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă.

Din fișa de pensie a contestatorului rezultă că a desfășurat în cadrul Întreprinderii Miniere activitate în subteran o perioadă de peste 20 de ani în funcția de încărcător transportor subteran, ajutor miner subteran, miner subteran.

Prin urmare, contestatorul îndeplinește condițiile prevăzute de art. 43 al. 1 din Legea 19/2000 și art. 20 lit. a din Legea nr. 19/2000.

Conf. art. 77 al. 2. din Legea nr. 19/2000, în situația asiguraților prevăzuți la art. 43 și 47, la stabilirea punctajului mediu anual se iau în considerare stagiile de cotizare prevăzute la aceste articole. Ori, art. 43 al. 1 din Legea 19/2000 prevede un stagiu de cotizare de 20 de ani.

Prin urmare intimata Casa Județeană de Pensii a determinat greșit punctajul mediu anual al contestatorului prin împărțirea numărului de puncte obținut de asigurat la un stagiu complet de cotizare de 30 de ani, încălcând astfel dispozițiile art. 77 al. 2 coroborat cu art. 43 al. 1 și art. 20 lit. a din Legii 19/2000.

Întrucât in cuprinsul deciziei sus menționate se arată că in situația in care vor fi prezentate acte doveditoare de natură a modifica elementele avute in vedere la determinarea punctajului mediu anual recalculat, noile drepturi se vor acorda de la data de 10.02.2006, instanța a obligat intimata sa acorde drepturile stabilite conform dispozitivului prezentei hotărâri, începând cu data de 10.02.2006.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutit de plata taxelor de timbru, a declarat recurs intimata Casa Județeană de Pensii B O, solicitând admiterea acestuia, respingerea acțiunii.

Prin motivele de recurs, s-a invocat că intimatul a fost înscris la pensie în baza prevederilor Legii nr. 3/1977, drepturile de pensie ale acestuia fiind recalculate ulterior în baza HG nr. 1550/2004.

Consideră că este în eroare instanța cu privire la interpretarea articolului 2 aliniatul 1 din HG nr. 1550/2004, întrucât a apreciat că stagiul complet de cotizare utilizat cu ocazia recalculării nu ar fi cel impus de articolul 8 din Legea nr. 3/1977 ce reglementa vechimea integrală în muncă pentru bărbați la 30 ani și 25 de ani pentru femei, ci un alt număr de ani vechime în muncă, conform prevederilor Legii nr. 19/2000, care de fapt nu sunt incidente în cauză.

Nu conține Legea nr. 19/2000 nici o dispoziție ce să impună aplicarea sa la situații juridice anterioare adoptării ei, excepțiile de retroactivitate a legii citate nu se prezumă, astfel că nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 19/2000, câtă vreme acesta s-a pensionat în baza Legii nr. 3/1977, actul normativ cu caracter special în baza căruia s-au evaluat pensiile este HG nr. 1550/2004 pentru persoanele care au beneficiat de pensie anterior datei de 01.04.2001.

S-au invocat în drept dispozițiile articolului 304 punctele 8, 9 Cod procedură civilă, HG nr. 1550/2004.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul contestator a solicitat menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs, cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:

Criticile aduse sentinței de către recurentă sunt neîntemeiate, soluția instanței de fond fiind legală și temeinică, bazată pe aprecierea justă a probelor administrate și interpretarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile.

Recalcularea pensiei contestatorului în baza HG nr. 1550/2004 și OUG nr. 4/2005 fiind intervenită sub imperiul Legii nr. 19/2000, este evident că trebuie să se efectueze după normele și principiile instituite de acest act normativ.

Contestatorul a fost înscris la pensie prin decizia nr. 81188/16.11.1982. Actul normativ, în vigoare la data când intimatului i s-a deschis dreptul la pensie pentru limită de vârstă și vechime în muncă, a fost Legea nr. 3/1977, iar din actele depuse la dosar rezultă că acesta a desfășurat activitate în sector minier subteran în grupa I-a de muncă peste 20 de ani. Prin deciziile cu același număr din data de 30.06.2005, 01.10.2008 și01.07.2007, recurenta a recalculat pensia acestuia prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 30 de ani la determinarea punctajului mediu anual, ignorându-se activitatea desfășurată în condiții speciale - grupa I de muncă în subteran, dar și dispozițiile legale referitoare la recalcularea pensiei - OUG nr. 4/2005 și Legea nr. 19/2000.

Astfel, în ideea echității s-a adoptat OUG nr. 4/2005 ce consacră un principiu fundamental, la condiții egale de pensie, pensii egale indiferent de anul ieșirii la pensie. Această ordonanță de urgență a fost aprobată prin Legea nr. 78/2004 și are o forță juridică superioară unei hotărâri de Guvern, în speță a HG nr. 1550/2004, susținerile recurentei în sensul că Legea nr. 19/2000 nu a prevăzut excepții de la aplicarea sa, la situații anterioare intrării în vigoare, apar ca fiind neavenite.

În articolul 2 din OUG nr. 4/2005 s-a prevăzut expres faptul că, modul de calcul se efectuează prin determinarea punctajului mediu anual, cuantumul fiecărei pensii se calculează cu respectarea Legii nr. 19/2000, aspect ce nu poate conduce decât la concluzia că s-a urmărit de către legiuitor, eliminarea discriminărilor dintre pensionari cu privire la cuantumul pensiei rezultate din date diferite a ieșirii la pensie, aspect corect reținut de prima instanță.

Dacă s-ar fi dispus altfel, conform motivelor de recurs, s-ar fi adus atingere principiului enunțat mai sus, cu atât mai mult cu cât, chiar articolul 2 din Legea nr. 19/2000 consacră principiul egalității tuturor participanților la sistemul public de pensionare, inaplicarea lui ar crea discriminare pentru cei pensionați anterior, ceea ce contravine, atât Constituției României - articolul 16 cât și practicii constante în materie a Curții de APEL ORADEA, susținerile recurentei fiind nefondate.

Potrivit articolului 20 aliniatul 1 litera a din Legea nr. 19/2000, sunt considerate condiții speciale ale locurilor de muncă, unitățile miniere în care personalul își desfășoară activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă, iar articolul 43 aliniatul 1 din Legea nr. 19/2000 prevede faptul că asigurații ce și-au desfășurat activitatea în astfel de locuri și au realizat un stagiu de cel puțin 20 ani, beneficiază de pensie pentru limita de vârstă începând cu vârsta de 45 de ani, situație aplicabilă și intimatului. Referitor la împărțirea punctajului mediu anual obținut la 20, respectiv luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare de 20 ani, acest aspect s-a dispus conform articolului 77 aliniatul 2 din Legea nr. 19/2000, conform căruia, în situația asiguraților prevăzuți de articolul 43, la stabilirea punctajului mediul anual se iau în considerare stagiile de cotizare prevăzute de acest articol, deci criticile în acest sens sunt nefondate.

Ca urmare, prin aplicarea tuturor dispozițiilor legale enunțate, instanța de fond doar a pus în aplicare prevederile exprese în materie, mai favorabile, altfel, s-ar fi ajuns la o nejustificată discriminare a intimatului ce a ieșit la pensie anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 și cei pensionați ulterior, ce îndeplineau aceleași criterii, condiții de vechime, stagiu de cotizare, instanța de fond dispunând astfel cu o interpretare corectă a dispozițiile legale, neexistând o contradicție în termenii utilizați.

S-a făcut aplicarea practicii unitare în materie a Curții de APEL ORADEA pentru că la data promovării litigiului - 26 noiembrie 2007 - intimata avea legitimă de dobândire a unui bun în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului, articolul 1 din Protocolul adițional nr. 1, practicii constante a Curții europene a drepturilor omului - cauzele -/României.

Decizia pronunțată in recursul în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, cu nr. 40/2008, prin care s-a unificat practica neunitară în materie la nivel național, ce a concluzionat că în situația celor pensionați în perioada de aplicare a I3 /1977 și au lucrat in grupele 1-2 de muncă, li se aplică la determinarea punctajului mediu anual - stagiul de cotizare prevăzut de articolul 14 - însă în considerentele acesteia s-a arătat că instanțele ce au aplicat stagiul de cotizare impus de articolul 8 - 30 ani la bărbați, 25 de ani la femei - au procedat corect, articolul 14 conferind doar beneficiul reducerii vârstei legale de pensionare, un adaos de grupă, nu a fost aplicată tocmai datorită celor expuse mai sus. Până la publicarea în Monitorul Oficial la 20 mai 2009, cei ce au promovat litigii anterior aveau legitimă de dobândire a unui bun, iar în astfel de situații în care dreptul intern este în neconcordanță cu cel internațional. Acesta din urmă se aplică prioritar, cu excepția situațiilor în care cel intern este mai favorabil, ceea ce în speță nu este cazul - articolele 11, 20 din Constituție, cu referire la Convenția Europeană a Drepturilor Omului ratificată de România în anul 1994, la practica acesteia, la articolul 14, articolul 1 din Protocolul nr. 1, nr. 12.

Fată de cele expuse, instanța de recurs în baza articolului 312 aliniatul 1 Cod de procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, urmând a fi menținută în totalitate sentința recurată.

Se constată că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

RESPINGE ca nefondat recursul civil declaratde recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O- județul B, în contradictoriu cu intimatul contestator, cu domiciliul în nr. 122 județul B, împotriva sentinței civile nr. 774/LM/2009 din 15 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică de azi, 02 noiembrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER

- - - - - - - -

decizie: PA/02.12.2009

Complet fond:. DC,

în 2 ex.: /07.12.2009

2 comunicări:

CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S M, cu sediul în S M--6 județul S M,,cu domiciliul în nr. 122 județul

Președinte:Popa Aurora
Judecători:Popa Aurora, Galeș Maria, Trif Doina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1404/2009. Curtea de Apel Oradea