Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1418/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 1418

Ședința publică de la 30 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Maria Cumpănașu

JUDECĂTOR 2: Stela Popa

JUDECĂTOR 3: Ionela Vîlculescu

Grefier - -

Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamantul -, împotriva deciziei civile nr. 508, din 02 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți -, și intimata intervenientă -, având ca obiect revocare donație.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns avocat pentru recurentul reclamant - și avocat pentru intimații pârâți -, și intimata intervenientă -.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, constatând că nu mai sunt cereri de formulat sau excepții de invocat, a acordat cuvântul asupra recursului.

Avocat, pentru recurentul reclamant -, a susținut motivele scrise, pe care le-a dezvoltat oral, în raport de care a solicitat, în principal, admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului, iar pe fond admiterii acțiunii reclamantului, fără cheltuieli de judecată, iar în subsidiar admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei la Tribunalul Dolj pentru cercetarea fondului.

Avocat pentru intimații pârâți și intimata intervenientă, a susținut că cele două hotărâri pronunțate în cauză sunt legale și temeinice, iar criticile din recurs nu se regăsesc,în nici unul din dispozițiile art. 304 pct. 1- 9 cod. proc. civ. A solicitat respingerea recursului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată. A depus concluzii scrise.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Prin acțiunea înregistrată la data de 10.11.2006, pe rolul Judecătoriei Craiova sub numărul 20846/C/2006 (- in sistem informatizat Ecris), reclamantul - a chemat în judecată pe pârâții - și solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună revocarea contractelor de donație autentificate sub nr.126/20.02.2006 și sub nr.127/20.02.2006 la BNP pe motiv de ingratitudine.

In motivarea acțiunii, a arătat că având o stare de sănătate precară a donat pârâților apartamentul situat in C, str. - Unite,.12,.1,.3 compus din 2 camere și dependințe prin contractul de donație autentificat sub nr.126/20.02.2006 și imobilul situat in intravilanul com. de, sat, jud. D, compus din teren în suprafață de 1421 mp, având două parcele conform contractului de donație autentificat sub nr.127/20.02.2006.

A mai arătat că pârâții se face vinovați de ingratitudine, fiind culpabil de delicte și injurii grave la adresa sa și de refuz de alimente.

La data de 27.03.2007, reclamantul a depus precizare la acțiune, prin care a arătat că înțelege să se judece cu pârâții în nume propriu, nu și pentru soția sa, solicitând revocarea donației conform motivelor din acțiunea principală numai pentru partea ce i se cuvine din imobilul ce face obiectul contractului de donație.

La data de 07.05.2007, pârâții au depus la dosar întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acțiunii introductive formulate de reclamant și au invocat inadmisibilitatea acțiunii formulate de reclamant.

Au arătat că cererea de revocare a contractele de donație este promovată numai de către unul dintre cei doi donatori, care la data încheierii contractelor de donație erau căsătoriți, iar bunurile care au făcut obiectul contractelor de donație sunt dobândite in timpul căsătoriei celor doi soți, fiind bunuri codevălmașe ale acestora. Totodată au arătat că nici unul din cele două contracte de donație nu a prevăzută vreo condiție către donatari, astfel că reclamantul nu se poate prevala de neîndeplinirea vreunei sarcini ce le-ar fi fost impusă.

Pârâții au menționat că relațiile dintre părți nu sunt tensionate, mai mult reclamantul, la invitația lor, și-a petrecut alături de aceștia in Italia sărbătorile de iarnă, fără să aibă cunoștință de faptul că reclamantul introdusese deja acțiune in revocarea contractelor.

La data de 07.04.2008 s-a depus de către reclamant o cerere de chemare in judecată și a numitei -, având in vedere că părți donatori in contractele de donație autentificate sub nr.126/20.02.2006 și sub nr.127/20.02.2006 la BNP sunt atât acesta cât și -, fosta sa soție.

La data de 05.05.2008 s-a depus de către intervenienta - întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii precizate.

A arătat că cererea de revocare a contractelor de donație este promovată numai de către unul dintre donatari, respectiv de către reclamant și că aceasta nu este de acord cu revocarea celor două contracte de donație deoarece nici unul dintre cei doi pârâți nu se fac vinovați de ingratitudine și nu sunt culpabili de delicte și injurii grave.

Prin sentința civilă nr.730/22 ianuarie 2009, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr-, a fost respinsă acțiunea precizată, formulată de formulată de reclamantul -, în contradictoriu cu pârâții - și.

A fost respinsă cererea de chemare in judecată a intervenientei -.

S-a luat act că reclamantul renunță la judecarea capătului de cerere prin care a solicitat obligarea pârâților la plata contravalorii bunurilor mobile pe care le-au înstrăinat și veniturilor realizate după introducerea acțiunii.

A fost obligat reclamantul la 500 lei cheltuieli de judecată către pârâți. Instanța a reținut ca fiind întemeiată excepția inadmisibilității acțiunii întrucât a fost formulată doar de unul dintre cei doi donatori dar analizat cauza și pe fond

Instanța a reținut că după încheierea celor două contracte de donație, pârâții - și au plecat în Italia, unde de altfel domiciliază și s-au întors în luna august 2006.

A mai reținut că nu s-a făcut dovada unor delicte, cruzimi ori injurii grave de care să se facă culpabili pârâții.

Referitor la refuzul de alimente s-a reținut că reclamantul este pensionar, având o pensie de 673 lei și nu s-a făcut dovada că este în stare de nevoie și că ar fi cerut pârâților alimente iar aceștia l-au refuzat.

Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul, criticând soluția dată excepției inadmisibilității acțiunii față de caracterul personal al acțiunii în revocarea donației pentru ingratitudine și de intervenirea divorțului donatorilor.

Pe fond a susținut că nu s-a analizat starea sa de nevoie, prin luarea în considerare a împrejurării că ambele imobile donate au fost debranșate de pârâți de la utilități, astfel că au devenit improprii locuirii, reclamantul fiind nevoit să-și folosească veniturile din pensie și pentru asigurarea locuinței.

Prin decizia civilă nr.508 din 2 iulie 2009, Tribunalul Dolja respins, ca nefondat apelul.

Instanța de apel a motivat că prima instanță,printr-o analiză completă a probei testimoniale, a reținut corect că reclamantul nu a făcut dovada stării de nevoie în care s-ar afla pentru a putea să solicite revocarea donației motivată de refuzul alimentelor.

A mai motivat că deși s-a probat existența unei stări conflictuale între părți, aceasta nu este de natură să ducă la revocarea donației în condițiile în care donația nu este una cu sarcini.

Tribunalul a reținut a fi întemeiat însă motivul din apel prin care se critică modul de soluționare a excepției inadmisibilității acțiunii.

A argumentat instanța că fiind o acțiune strict personală, acțiunea în revocare pentru ingratitudine poate fi intentată numai de către persoana împotriva căreia faptele au fost săvârșite și că nu are relevanță caracterul devălmaș al bunurilor donate, revocarea privind bunurile în integritatea lor.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul.

Prin motivele de recurs a criticat decizia pentru că în mod greșit instanța de apel i-a respins cererea de suplimentare a probatoriului propus în apel spre a-și dovedi starea de nevoie, și refuzul pârâților de a-i acorda alimentele cerute.

A susținut că și pe baza probelor administrate în fața primei instanțe se putea reține ingratitudinea pârâților, întrucât reclamantul a dovedit că prin cele două contracte a transmis pârâților întreaga sa avere și că urmare a evacuării sale din apartament și debranșării locuinței din Com. de la rețeaua electrică, acesta a rămas practic lipsit de locuință întrucât nemaiavând calitatea de proprietar i s-au respins cererile de rebranșare a imobilelor donate la utilități pentru lipsa titlului de proprietate.

A mai susținut că în raport de aceste împrejurări trebuia analizată starea sa de nevoie, pensia de care beneficiază fiind afectată și pentru plata chiriei unei locuințe.

Recursul este fondat.

Potrivit art.831 civ. donațiunea între vii se revocă pentru ingratitudine în trei cazuri: dacă donatarul a tentat la viața donatorului, dacă este culpabil în privința-i de delicte, cruzimi sau injurii grave, dacă fără cuvânt îi refuză alimentele.

Reclamantul a invocat ultimele două cazuri de ingratitudine prin acțiunea sa. Totodată, prin apelul declarat împotriva sentinței a susținut că starea sa de nevoie trebuia analizată și prin perspectiva nevoii de asigurare a unei locuințe, față de faptul că prin contractele de donație nu și-a rezervat uzufructul imobilelor donate iar pârâții au debranșat ambele imobile de la utilitățile publice, astfel că au devenit improprii locuirii chiar în ipoteza tolerării sale în imobilul din comuna.

Pentru elucidarea acestor împrejurări a solicitat suplimentarea probatoriului în faza apelului - prin cerea de apel.

Tribunalul a respins, fără nici o motivare, cererea de probatorii, deși art.295 alin.2 din codul d e procedură civilă permite administrarea de noi probe în apel.

Pe de altă parte, în speță era necesară administrarea de noi probe prin care să se clarifice aspectele invocate de reclamant, întrucât la dosar există înscrisuri ce atestă că reclamantului i s-au respins cererile de rebranșare a imobilelor la rețeaua electrică și la cea de gaze pentru considerentul că nu mai este titularul dreptului de proprietate.

Instanța de apel, cu o motivare sumară a reținut că nu s-a dovedit starea de nevoie a reclamantului, fără a se referi la susținerile acestuia, potrivit cărora veniturile din pensie le folosește și pentru a-și asigura o locuință cu chirie.

Tribunalul nu a stabilit în concret nici dacă există alte persoane obligate să-i acorde întreținere reclamantului, dacă acesta a solicitat pârâților acordarea de alimente și dacă aceștia au refuzat.

În considerentele deciziei nu s-a făcut nici o referire la celălalt caz de ingratitudine, al injuriilor grave aduse reclamantului.

Acest mod de judecare a apelului echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, motiv pentru care în baza art.312 alin.3 pr.civ. urmează a se admite recursul, a se casa decizia și a se trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Dolj.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamantul - împotriva deciziei civile nr.508, din 02 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți -, și intimata intervenientă -.

Casează decizia și trimite cauza la Tribunalul Dolj pentru rejudecare în apel.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 30 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

11.12.2009

Red.jud.-

Tehn.MC/3 ex.

Putere

Președinte:Maria Cumpănașu
Judecători:Maria Cumpănașu, Stela Popa, Ionela Vîlculescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1418/2009. Curtea de Apel Craiova