Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1420/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 1420
Ședința publică de la 30 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Cumpănașu
JUDECĂTOR 2: Stela Popa
JUDECĂTOR 3: Ionela Vîlculescu
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamanta -. - S prin reprezentant și lichidator judiciar INSOLVENȚA SRL, împotriva deciziei civile nr.208 din 07 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți Administrația Finanțelor Oublice S, -. - S prin lichidator judiciar SRL S, având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns pentru recurenta reclamantă -. - lipsind intimații pârâți ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S, -. - S PRIN LICHIDATOR JUDICIAR SRL S și lichidator judiciar INSOLVENȚA SRL C pentru -. -.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, constatând că nu mai sunt cereri de formulat sau excepții de invocat, a acordat cuvântul asupra recursului.
Administrator, pentru recurenta reclamanta -. - S, a susținut că cele două hotărâri pronunțate în cauză sunt nelegale și netemeinice.
învederat instanței că a fost încălcat art.6 alin.1 din CEDO prin refuzul celor două instanțe de a-i recunoaște dreptul de a i se soluționa o acțiune privind dreptul de proprietate al reclamantei -. -
A solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului, iar pe fond admiterea acțiunii așa cum este formulată, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea formulată la Judecătoria Slatina, reclamanta - - a chemat în judecată pe pârâtele - - și S, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să le oblige să-i lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 5360,88 mp împreună cu construcțiile și plantațiile aflate pe acesta, situat in S,-, cu motivarea că acest teren este proprietatea reclamantei, pârâta - - stăpânind imobilele fără drept întrucât actele sale de proprietate, respectiv procesele verbale de licitație nr.53923/27.09.2002, nr.53922/27.09.2002, nr.53924/27.09.2002 și nr. 53925/27.09.2002 emană de la un non - dominus.
A arătat reclamanta că pârâta S nu a avut un drept de urmărire a bunurilor reclamantei întrucât art.17 din OG nr.11/1996 recunoaște acest drept doar în cazul inscripției ipotecare în cartea funciară, procesul verbal de sechestru nr. 1582/01.04.2002 nefiind înscris în cartea funciară, nefiind respectate nici regulile prevăzute de art.16, 17 din OG nr.11/1996 și art.49 alin.2 din OG nr.11/1996.
De asemenea, s-a mai arătat că pârâta S nu a avut un temei legal pentru vânzarea bunurilor reclamantei, creanța nefiind lichidă, astfel că licitația ce a avut ca urmare scoaterea bunurilor din patrimoniul reclamantei a avut la bază un titlu executoriu ilegal, cumpărătorul fiind de rea credință, întrucât directorul - - cunoștea declarațiile și deconturile fiscale depuse de administratorul societății reclamante la Administrație, notele contabile, fisele de cont si facturile, de asemenea și faptul că între sumele calculate de reclamantă ca fiind datorate către stat și sumele din titlul executoriu nr 114/27.02.2002 nu există identitate.
Pârâta Saf ormulat întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive dat fiind că - - este un contribuabil mijlociu, dosarul fiscal al acestuia fiind preluat de pentru contribuabili mijlocii, iar potrivit nr.269/2007 lit.n) "reprezentarea în fața instanțelor pentru actele emise de pentru contribuabilii mijlocii se va realiza de Serviciul juridic din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Județene în cadrul căreia funcționează Administrația Finanțelor Publice pentru contribuabilii mijlocii, dar și excepția lipsei calității procesuale pasive a sa, având în vedere nr.269/2007, excepția inadmisibilității cererii, dat fiind că reclamanta nu mai este proprietara bunurilor, iar pârâta S nu stăpânește imobilele, reclamanta putând uza de procedura instituita de OG nr.11/1996 în vigoare în măsura în care se considera vătămată prin executarea silită declanșată împotriva sa.
Prin sentința civilă nr.5795/21.10.2008 instanța a admis excepția necompetentei materiale invocata din oficiu si a declinat competenta de soluționare a cauzei in favoarea Tribunalului Olt care a admis recursul declarat de recurenta parata S împotriva sus menționatei sentințe, a casat hotărârea și a trimis cauza la Judecătoria Slatina pentru continuarea judecății.
La termenul din data de 13.01.2008, față de solicitarea reclamantei de introducere în cauza a lichidatorului său judiciar, instanța a respins cererea de constatare a suspendării de drept formulată de către pârâta S, ca neîntemeiată, luând act de manifestarea de voință a reclamantei în sensul introducerii în cauză a lichidatorului, la termenul din data de 20.01.2009 fiind citat lichidatorul judiciar Insolventa
Prin sentința civilă nr.1034 din 17.02.2009 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr-, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S, invocată de aceasta.
S-a respins cererea formulată de reclamanta - -, reprezentată de lichidator judiciar INSOLVENTA C, în contradictoriu cu pârâta S ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
S-a respins cererea formulată de reclamanta - -, reprezentată de lichidator judiciar INSOLVENTA C, în contradictoriu cu pârâta - - S, ca neîntemeiată.
S-a respins cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că reclamanta a fost proprietara imobilelor revendicate, dar aceste bunuri revendicate au fost scoase la licitație publică, fiind achiziționate de pârâta - - S la data de 27.09.2002, executarea silită fiind începuta în baza somației nr.1582/27.02.2002 și a titlului executoriu nr. 114/27.02.2002, din înscrisurile depuse la dosar de ambele părți nerezultând că actul de adjudecare prin care pârâta - - Sad obândit imobilele a fost anulat.
S-a constatat că pârâta Sap articipat la procedura ce a avut ca efect scoaterea bunurilor din patrimoniul reclamantei data fiind calitatea sa de organ al statului, îndreptățit la recuperarea debitelor pe care reclamanta le avea fata de buget, reclamanta, prin cererea de chemare in judecata, neinvocând un alt motiv pentru a justifica in vreun fel calitatea acesteia, considerente pentru care a fost admisă excepția lipsei calității sale procesuale pasive si a fi respinsa cererea fata de aceasta, ca atare.
S-a motivat că nu se poate proceda la o comparare a titlurilor de proprietate, doar parata - - având calitatea de proprietar in temeiul actului de adjudecare, reclamanta pierzând aceasta calitate prin vânzarea bunurilor sale, cum s-a mai arătat.
Chiar o vânzare cu încălcarea dispozițiilor legale nu poate duce la o altfel de soluție in condițiile in care se pune in balanță dreptul de proprietate al cumpărătorului, necontestat prin vreo acțiune care sa tinda la anularea titlului sau de proprietate si dreptul de proprietate al fostului proprietar care nu a reușit sa obțină invalidarea titlului pârâtului.
S-a apreciat ca nu pot fi ignorate constatările de fapt din procedurile judiciare anterioare, repunerea in discuție a dreptului paratei S de a proceda la executarea silita a reclamantei in procedura având ca obiect acțiune in revendicare nu poate fi justificată prin prisma art 6 din CEDO, hotărârile prin care s-au soluționat litigiile existente fiind recunoscute ca având autoritate de lucru judecat.
Pe de alta parte,s-a reținut că bunurile revendicate sunt stăpânite de o alta persoana juridica respectiv - SRL, ceea ce lăsa fără suport susținerea reclamantei potrivit căreia parata - - le stăpânește, nefiind îndeplinite, așadar, condițiile art. 480 Cod civil.
Împotriva sentinței civile nr. 1034 din 17.02.2009 pronunțată în acest dosar a declarat apel reclamantul, pentru - - S, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în sensul că instanța de fond a rezolvat în mod greșit procesul, fără a intra în cercetarea neegalității și neregularității vânzării, care este fondul procesului.
Prin decizia civilă nr.208 din 7 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul mr- s-a respins, ca nefondat, apelul.
Instanța de apel a motivat că potrivit art.1169 civ. reclamantului îi incumbă sarcina de a proba, în cadrul revendicării de față, că este proprietarul imobilelor revendicate și nu a făcut această dovadă.
S-a reținut că în speța dedusă judecății, bunurile revendicate au fost vândute la licitație publică pentru recuperarea sumelor datorate bugetului de stat, în procedura fiscală reglementată prin OG nr.11/1996 iar reclamanta nu a dovedit că a inițiat o procedură pentru anularea titlului pârâtei - - S adjudecatara bunurilor și nu este admisibilă punerea în discuție în cadrul acțiunii în revendicare a legalității procedurii de executare silită.
S-a înlăturat și critica din apelul reclamantei privitoare la încălcarea dreptului la un proces echitabil având în vedere să solicitarea acesteia de verificare a legalității procedurii executării silite și implicit a titlului pârâtei ar fi de natură să încalce principiul stabilității raporturilor juridice reglementat de art.6 din Convenția Europeană Drepturilor Omului.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta, reiterând în esență motivele din apel.
Recurenta a susținut că refuzul tribunalului dea se pronunța asupra inexistenței dreptului pârâtei Administrația Finanțelor Publice S de a scoate la vânzare prin licitație publică bunurile sale constituie o încălcare a art.6 alin.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, respectiv a dreptului de acces la justiție și a invocat ca jurisprudență în acest sens hotărârea dată de CEDO în cauza Brumărescu contra României.
A invocat recurenta încălcarea dreptului la un proces echitabil, susținând că a fost silită să-și cedeze proprietatea în absența oricărei dovezi pertinente a obligațiilor sale fiscale neachitate, că în procedura executării silite nu s-au respectat garanțiile cu scop de protecție iar în prezenta cauză nu s-a examinat inexistența dreptului administrației de a folosi procedura executării, respectiv inexistența titlurilor fiscale ale pârâtei.
A mai susținut că vânzarea bunurilor sale către terți constituie o încălcare a art.1 art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție și a jurisprudenței CEDO în materie invocând în acest sens hotărârea dată în cauza Păduraru contra României.
S-a referit recurentul și la accepțiunea noțiunilor de bună credință și rea-credință.
În privința revendicării, recurentul a arătat că instanța a refuzat să analizeze titlul său de proprietate considerând recurentul că dreptul său de proprietate a supraviețuit sau cel puțin că justifică un interes în promovarea acțiunii pentru apărarea unui drept protejat de art.1 din Protocolul 1 la Convenție și pentru a demonstra incidența acestuia în cauză s-a referit la hotărârile date în cauza Buzescu contra României și cauza Sporroug și împotriva Suediei.
Intimata Administrația Finanțelor Publice a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, considerând legală soluția de respingere a acțiunii față de faptul că reclamantul nu mai este proprietarul imobilelor revendicate.
Recursul este nefondat.
Instanțele au examinat cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă și s-au pronunțat asupra acțiunii în revendicare cu judecata căreia au fost investite, dar prin hotărârile pronunțate au respins- Au reținut instanțele că reclamanta nu mai este proprietara bunurilor revendicate, întrucât acestea au fost vândute prin licitație publică pentru realizarea unor creanțe fiscale și nu s-a probat în speță că actul de adjudecare a fost anulat pe calea contestației la executare.
Nu se poate reține prin urmare că reclamantei i s-a refuzat accesul la justiție și că s-a încălcat art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Ca o garanție a respectării drepturilor omului, Convenția prevede, în art.6 pct.1, dreptul oricărei persoane la un proces echitabil. În accepțiunea Convenției, dreptul la un proces echitabil are mai multe componente, între care în speță se pun în discuție accesul liber la justiție și examinarea cauzei în mod echitabil.
Accesul liber la justiție este consacrat, ca drept cetățenesc fundamental și prin art.21 din Constituția României ca și prin art.10 din Declarația Universală a drepturilor omului, precum și prin art.12 pct.1 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice.
Accesul liber la justiție este conceput ca drept al oricărei persoane de a se putea adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime, garantându-se că exercitarea acestui drept nu poate fi îngrădită prin nici o lege.
Exercitarea dreptului de acces la justiție presupune tocmai asigurarea accesului oricărei persoane la un tribunal instituit de lege, adică garantarea unei proceduri juridice în fața căreia să se poată realiza efectiv acest drept.
În dreptul național, mijloacele procedurale concrete de care pot uza cetățenii pentru a accede la justiție sunt prevăzute prin Codul d e procedură civilă - care reglementează atât cererea de chemare în judecată, cât și căile de atac ce se pot exercita împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate.
Reclamantei - prin procedura judiciară reglementată i s-a garantat accesul la justiție, iar instanțele au examinat cererea cu care le-a investit reclamanta, astfel că nu se poate reține încălcarea accesului la justiție.
Jurisprudența CEDO indicată de recurentă sub acest aspect - hotărârea CEDO din 28 oct.1999 dată în cauza Brumărescu contra României, nu este relevantă în cauză.
Prin acea hotărâre, în privința încălcării accesului la justiție, Curtea a constatat că prin admiterea recursului în anulare declarat de Procurorul General al României - Curtea Supremă de Justiție a înlăturat efectele unei proceduri judiciare care dusese la pronunțarea unei hotărâri irevocabile și a motivat că instanțele nu erau competente să soluționeze litigiile în revendicarea bunurilor naționalizate. Curtea Europeană a considerat că o asemenea excludere de competență este în sine contrară dreptului de acces la justiție.
În pricina de față nu se pune în discuție înlăturarea efectelor unei hotărâri irevocabile și nici excluderea competenței instanțelor de a judeca acțiunea reclamantei în revendicarea unui bun adjudecat - instanțele pronunțându-se pe fondul cauzei.
Acțiunea reclamantei nu a fost considerată inadmisibilă ci s-a respins pe fond pentru că reclamantul nu mai este proprietarul bunurilor revendicate și pentru că nu a dovedit că a obținut anularea actelor de executare inclusiv a actului de adjudecare prin care bunurile au ieșit din patrimoniul său.
În mod corect instanțele au motivat că legalitatea actelor de executare, inclusiv a actului de adjudecare nu se puteau examina în cadrul acțiunii în revendicare, întrucât este reglementată o procedură specială de contestare a acestor acte, în cadrul căreia se examinează existența și valabilitatea creanțelor fiscale și legalitatea actelor de executare.
Nu se poate reține că neexaminarea acestor aspecte prin decizia atacată cu recurs ar constitui o limitare a accesului la justiție.
Potrivit jurisprudenței CEDO, pentru asigurarea accesului la justiție, este necesar ca legislația națională să asigure oricărei persoane "o posibilitatea clară și concretă de a contesta un act ce constituie o ingerință în drepturile sale".
În dreptul intern există o reglementare specială în Codul d e procedură fiscală - Titlul VIII, Capitalul XI - privind contestația la executare silită - precum și în Codul d e procedură civilă în cartea V - Despre executarea silită, astfel că toate aspectele invocate de către recurentă, privitoare la inexistența dreptului Administrației Finanțelor Publice de a scoate la vânzare bunurile sale ca și alte aspecte ce vizează executarea silită, se pot pune în discuție doar în cadrul contestației la executare.
Examinarea cauzei s-a făcut în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil.
Cerința din art.6 pct.1 al Convenției, aceea ca o cauză să fie examinată în mod echitabil, trebuie înțeleasă în sensul de a se asigura respectarea principiilor fundamentale ale oricărui proces, și anume principiul contradictorialității și principiul dreptului la apărare, ambele asigurând egalitatea deplină a părților în proces.
Dreptul la un proces echitabil înseamnă și posibilitatea rezonabilă a oricărei părți de a expune cauza sa instanței de judecată, în condiții care să nu o dezavantajeze față de partea adversă, înseamnă garantarea principiului egalității armelor.
Recurenta nu a invocat încălcarea acestor principii - astfel că nu se poate reține nici această componentă a dreptului prevăzut de art.6 din Convenție.
Nu se poate reține nici încălcarea art.1 pct.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
Începând cu cauza Sporroug Lonnroth contra Suediei și până la ultimele hotărâri adoptate în materie, instanța de contencios european al drepturilor omului a stabilit că art.1 din Protocolul nr.1 cuprinde trei norme distincte, strâns legate între ele - norma de ordin general din prima frază a primului aliniat, care enunță principiul general al necesității respectării dreptului de proprietate și obligația impusă statelor contractante de a respecta acest drept, oad oua normă care prevede posibilitatea privării unui titular de dreptul său de proprietate supusă anumitor condiții, și cea de a treia normă, cuprinsă în al doilea paragraf al art.1 din Protocolul nr.1 - care recunoaște statelor contractante posibilitatea de a reglementa modul de folosință a bunurilor ce formează obiectul dreptului de proprietate, în conformitate cu interesul general.
În jurisprudența CEDO s-a dat accepțiunea noțiunii de bun. S-a stabilit că aceasta cuprinde netăgăduit dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile și imobile, alte drepturi reale, drepturile de creanță, drepturi ce decurg din exercitarea unei profesii dar și interesele patrimoniale, precum și " legitimă".
Cu privire la " legitimă" s-a făcut distincția între "simpla speranță de restituire" și " legitimă", bazată pe o dispoziție legală ori pe o decizie judiciară.
În speță reclamanta a invocat dreptul său de proprietate asupra bunurilor revendicare, dar instanțele au reținut că aceasta a pierdut acest drept ca urmare a vânzării acestor bunuri prin licitația publică organizată în cadrul executării silite a unor creanțe fiscale - și că nu a obținut repunerea sa în proprietate prin procedura anulării actelor de executare.
Susținerile reclamantei potrivit cărora dreptul său de proprietate ar fi "supraviețuit" nu-și au justificarea atâta timp cât nu se indică un temei de drept ori de fapt al supraevaluării acestui drept.
În hotărârea dată în cauza Păduraru contra României - Curtea Europeană a reținut că de a i se recunoaște petentului un drept de proprietate nu poate fi considerată un "bun" în sensul Convenției.
Prin urmare, "simpla speranță" a reclamantei că își va redobândi dreptul prin anularea actelor de executare, a actului de adjudecare nu constituie bun în sensul CEDO - și nu se poate trece la compararea titlurilor de proprietate ale părților.
Față de toate aceste considerente, nu se constată temeiuri de casare ori de modificare a deciziei, urmând, ca în baza art.312 pr.civ. să se respingă, ca nefondat, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta -. - S prin reprezentant și lichidator judiciar INSOLVENȚA SRL C pentru -. -. împotriva deciziei civile nr.208 din 07 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți Administrația Finanțelor Oublice S, -. - S prin lichidator judiciar SRL
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 30 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
09.12.2009
Red.jud.-
Tehn.MC/2 ex.
-
Președinte:Maria CumpănașuJudecători:Maria Cumpănașu, Stela Popa, Ionela Vîlculescu
