Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1425/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1425/2009-

Ședința publică din 03 noiembrie 2009

PREȘEDINTE: R - - judecător

- - - judecător

- - - judecător

- - - grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurentul contestator din, nr. 2. jud. B, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, Cod poștal -, jud. B, împotriva sentinței civile nr. 652/LM din 09.04.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă recurentul contestator - personal, lipsă fiind intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus, precum și faptul că la data de 02.11.2009 prin registratura instanței, intimata Casa Județeană de Pensii Bad epus la dosar întâmpinare, după care:

Recurentul contestator depune la dosar adresa nr. 41186 din 10.11.2008 emisă de intimata Casa Județeană de Pensii

La întrebarea instanței, recurentul contestator arată că nu mai are probe sau cereri de formulat și solicită judecarea cauzei.

Nemaifiind probe sau cereri de formulat, instanța consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Recurentul contestator solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și motivată în scris, în sensul de a se dispune recalcularea pensiei prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 25 de ani, cu acordarea retroactivă a drepturilor la pensie pe ultimii 3 ani. În motivare arată că, are o vechime de 47 de ani și nu 42 așa cum din eroare s-a reținut, a lucrat în condiții grele la de uraniu de la și la de, în condiții de radiații de 100 %.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 652/LM din 09.04.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, s-a espins contestația formulată de contestatorul ,. loc., nr.15 A, com., jud. B în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, județul B; fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul a reținut următoarele:

Prin decizia nr. 41186/02.12.1998 contestatorul a devenit beneficiar a unei pensii pentru munca depusă și limită de vârstă în temeiul Legii nr.3/1977 dovedind o vechime în muncă de 42 de ani din care 4 ani 9 luni în grupa I-a de muncă, 36 de ani, 9 luni și 24 de zile în grupa a III-a de muncă.

Prin cererea nr.14074/20.10.2004 contestatorul a solicitat valorificarea perioadei în care a frecventat cursurile unei instituții de învățământ superior, emițându-se în acest sens Decizia nr.41186/21.10.2004.

În temeiul dispozițiilor nr.HG1550/2004 și nr.OUG4/2005 drepturile de pensie ale acestuia au fost recalculate prin decizia nr.41186/30.11.2005, fiind revizuită și vechimea în muncă a acestuia, astfel că din vechimea în muncă totală de 47 de ani și 6 luni a fost valorificată în grupa I de muncă 4 ani și 3 luni, în grupa a II a de muncă 15 ani, 11 luni și 24 de zile, în grupa a III-a 21 de ani și 4 luni și spor pentru grupa a II-a de muncă de 6 ani.

La recalcularea drepturilor sale de pensie s-a avut în vedere un stagiu complet de cotizare de 30 de ani, așa cum rezultă din buletinul de calcul anexat.

In ce privește modificarea stagiului complet de cotizare avut în vedere la calcularea pensiei contestatorului, instanța a constatat că acesta nu a desfășurat activitate în condițiile speciale prevăzute de art. 20 din Legea nr.19/2000, respectiv în subteran, în zonă de expunere la radiații ( I sau II), aviație civilă sau activitate artistică, pentru a fi aplicabile aceste dispoziții ale Legii nr.19/2000.

Instanța a mai reținut că în speța dedusă judecății perioada invocată de contestator este doar perioada în care acesta a desfășurat activitate în grupa a II-a de muncă,care i-a dat dreptul de a se pensiona pentru limită de vârstă prin reducerea vârstei de pensionare și nicidecum nu poate fi confundat cu stagiul complet de cotizare prevăzut de Legea nr.19/2000.

De asemenea nu îi sunt aplicabile nici dispozițiile art.5 din Legea nr.226/2006 întrucât funcția și locul de muncă deținute de acesta respectiv economist și șef birou în cadrul O, Primăria O, O, nu sunt prevăzute de anexa 1 și 2 din legea mai sus menționată.

Nu s-a putut reține că-i sunt aplicabile în speță nici dispozițiile art.12 și 16 din Legea nr.3/1977, întrucât la data de 01.04.2001 intră în vigoare Legea nr.19/2000 care la art. 198 prevede că odată cu intrarea sa în vigoare se abrogă dispozițiile Legii nr.3/1977.

Legea civilă produce efectele pentru care a fost edictată în tot intervalul de timp de la intrarea în vigoare și până la abrogare. Așa fiind actele și faptele ce se produc între momentul intrării în vigoare și abrogare vor fi supuse legii respective (tempus regit actum).

În concluzie, temeiul legal pe care au fost întemeiate capetele de cerere referitoare la aplicarea dispozițiilor art.12 și 16 din Legea nr.3/1977 este abrogat începând cu 01.04.2001, motiv pentru care cererea formulată a fost respinsă.

Față de toate aceste considerente instanța a apreciat că cererea formulată de contestator este neîntemeiată și a respins-o ca atare.

Instanța a constatat că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată de către intimată.

Împotriva acestei sentințe, în termen a formulat recurs petentul care a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței și reținerea pentru petent a unui stagiu complet de cotizare special, potrivit dispozițiilor Legii 226/2005.

În motivarea recursului s-a susținut că petentul a desfășurat activitate în condițiile speciale reglementate de Anexa I de la Legea 226/2006 și astfel i se cuvine reținerea unui stagiu complet de cotizare special, potrivit actului normativ invocat.

Intimata s-a opus admiterii recursului.

Analizând sentința recurată, Curtea constată că aceasta este legală și temeinică sub toate aspectele.

În mod corect a reținut prima instanță că activitatea desfășurată de petent nu se încadrează în cele special reglementate de art. 20 din Legea 19/2000, ori anexa I din Legea 226/2006 și astfel nu i se poate reține acestuia stagiu complet de cotizare mai mic de 30 de ani.

Pe de altă parte, prin Decizia 40/2008 în interesul legii pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat că persoanelor pensionate sub imperiul Legii 3/1977 li se cuvine un stagiu complet de cotizare de 30 de ani, așa cum prevede HG. 1550/2004.

Potrivit art. 329 Cod procedură civilă, interpretarea dată de instanța supremă prin recurs în interesul legii, problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.

Chiar dacă pensiile aflate în plată la data apariției Legii 19/2000 și recalculate conform acesteia, recalculare la care nu s-a avut în vedere activitatea desfășurată de pensionari în grupele speciale de muncă, aplicându-se astfel un tratament discriminatoriu pensionarilor sub imperiul vechii legi, această discriminare a fost înlăturată prin apariția OUG. 100/2009 și Legea 218/2009, acte normative prin care s-a legiferat majorarea substanțială a pensiilor persoanelor ce s-au pensionat sub imperiul Legii 3/1977 și care și-au desfășurat activitatea în grupa I-a și a II-a de muncă. Prin apariția acestor acte normative a fost înlăturată discriminarea ce este invocată în susținerea acțiunii reclamantului.

Pentru aceste motive, în baza art. 312 cu referire la art. 316 și 296 Cod procedură civilă, se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de contestatorul din, nr. 2. jud. B, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, Cod poștal -, jud. B, împotriva sentinței civile nr. 652 din 09.04.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 03 noiembrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

R - - - - - - -

Red.dec.R /13.XI.2009

Jud.fond. -

Dact./13.XI.2009

Ex.2

2 com./27.11.2009

1. recurentul contestator din, nr. 2. jud.,

2. intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, Cod poștal -, jud.

Președinte:Roman Florica
Judecători:Roman Florica, Bocșe Elena, Pantea Viorel

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1425/2009. Curtea de Apel Oradea