Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1561/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR.1561/2009-
Ședința publică din 16 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Galeș Maria JUDECĂTOR 2: Popa Aurora
- - - - JUDECĂTOR 3: Bocșe Elena
- - - - judecător
- - - - grefier
Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată de contestatoarea CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O,-, județul B, în contradictoriu cu intimatul domiciliat în O,-, - 15,.18, județul B, împotriva deciziei civile nr. 926/2009- din 14 mai 2009 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru intimatul - personal, reprezentantul acestuia, avocat, în baza împuternicirii avocațiale din 16.11.2009, emisă de Baroul Bihor - Cabinet Individual, lipsă fiind contestatoarea Casa Județeană de Pensii B.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că contestația în anulare este scutită de la plata taxei de timbru, după care:
Reprezentantul intimatului, învederează instanței că nu mai are alte probe și solicită acordarea cuvântului asupra contestației în anulare.
Nemaifiind excepții de invocat și probe de solicitat, instanța consideră cauza lămurită, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra contestației în anulare.
Reprezentantul intimatului, solicită respingerea contestației în anulare ca neântemeiată și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, nefiind întrunite cerințele dispozițiilor art.318 Cod procedură civilă, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra contestației în anulare de față, instanța constată următoarele:
Prin decizia civilă nr.926/R din 14 mai 2009, Curtea de APEL ORADEAa respins ca nefondat recursul civil declarat de recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, în contradictoriu cu intimatul contestator G, împotriva sentinței civile nr. 51/LM din data de 09.01.2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a menținut-o în întregime.
A obligat partea recurentă să plătească părții intimate suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Referitor la critica, că decizia -/10.03.2005 nu este o decizie de recalculare în baza HG nr. 1550/2004, ci o decizie de recalculare prin adăugarea perioadei lucrate după momentul pensionării, instanța de recurs a reținut că, nu are relevanță întrucât și o astfel de decizie de recalculare poate fi atacată.
Privitor la modul de calcul aplicat de intimata recurentă, s-a reținut de curte că, instanța de fond a dispus ca recalcularea pensiei să se facă prin luarea în calcul a unui stagiu complet de cotizare de 25 de ani, întrucât contestatorul a lucrat o perioadă de peste 30 de ani în grupa a II-a de muncă ca buldozerist în carieră de cărbune, drumuri forestiere, balastiere, la lucrări de îndiguire, activități ce potrivit Legii nr. 226/2006 se regăsesc în anexa 1 pct. 32 astfel că la modul de calcul al pensiei se vor avea în vedere prevederile art. 3, 5 alin. 1 și 6 din Legea nr. 226/2006.
Ca atare, s-a apreciat de către instanța de recurs că nu se punea problema aplicării prevederilor art. 14 din Lege nr. 3/ 1977 abrogată în prezent, cum în mod nejustificat a solicitat recurenta și cum de altfel în mod greșit și-a întemeiat în drept soluția dată, temeiul fiind Legea nr. 226/2006 cu trimitere și la prevederile Legii nr. 19/2000.
Așa fiind, s-a reținut că recursul este nefondat și a fost respins cu păstrarea în totalitate a sentinței atacate, recalcularea pensiei și drepturile recalculate fiind acordate începând cu luna iulie 2008, conform art. 169 din Legea nr. 19/2000, luna următoare celei în care s-a cerut recalcularea.
Întrucât recursul este nefondat și a fost respins, instanța de recurs a obligat recurenta la 500 lei RON cheltuieli de judecată în favoarea intimatului, reprezentând onorariu avocațial în recurs.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat contestație în anulare Casa Județeană de Pensii B, solicitând admiterea contestației și modificarea deciziei pronunțate cu privire la data la care urmează a fi acordate drepturile recalculate.
În motivare, contestatoarea arată că soluția pronunțată prin decizia contestată este rezultatul unei greșeli materiale, deoarece în condițiile în care soluția instanței de judecată este fundamentată pe disp.Legii nr.226/2006 act normativ care a intrat în vigoare la data de 16.06.2006, dispoziția privind plata retroactivă a drepturilor recalculate anterior acestei date este total nelegală. Nici Legea nr.19/2000 pe baza căreia a fost emisă decizia -/2005 nu acordă drepturi cu caracter retroactiv.
Mai arată că, în cuprinsul considerentelor se reține că recursul este nefondat și va fi respins cu păstrarea în totalitate a sentinței, recalcularea pensiei și drepturile recalculate urmând a fio acordate începând cu luna iulie 2008 conform art.169 din Legeanr.19/2000 și cu toate acestea în cuprinsul dispozitivului această dispoziție nu se regăsește.
O altă greșeală materială este cea privitoare la numărul deciziei de pensionare reținut ca fiind -/1.01.2007 ori, numărul de dosar de pensie al intimatului este -.
În drept invocă disp.art.318 Cod procedură civilă, Legea nr.226/2008 și GF.nr.1550/2004.
Examinând decizia contestată, prin prisma motivelor expuse cât și din oficiu, instanța constată următoarele:
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, motivele pentru care părțile pot uza de aceasta, sunt strict și limitativ prevăzute de art.317-318 Cod procedură civilă.
Conform art.318 Cod procedură civilă, invocate de către contestatoare ca temei legal a acestei căi de atac, hotărârile instanțelor de recurs, mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l doar în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Legea are în vedere greșeli materiale cu caracter procedural care au dus la pronunțarea unei soluții eronate, prin urmare greșelile instanței de recurs care deschid calea contestației în anulare sunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale.
Contestatoarea a invocat ca motive ale contestației în anulare, greșita aplicare retroactivă a Legii nr.226/2006 în cazul în speță cât și neconcordanțe între dispozitiv și considerentele deciziei.
Prin decizia civilă nr.926/R din 14.05.2009, pronunțată de Curtea de APEL ORADEA, ce face obiectul prezentei căi extraordinare de atac, s-a soluționat recursul declarat de către recurentă împotriva sentinței nr.51/9.01.2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, în sensul respingerii acestuia ca nefondat, cu motivarea că instanța de fond a dispus ca recalcularea pensiei să se facă prin luarea în calcul a unui stagiu complet de cotizare de 25 de ani, întrucât contestatorul a lucrat o perioadă de peste 30 de ani în grupa a II-a de muncă ca buldozerist în carieră de cărbune, drumuri forestiere, balastiere, la lucrări de îndiguire, activități ce potrivit Legii nr. 226/2006 se regăsesc în anexa 1 pct. 32 astfel că la modul de calcul al pensiei se vor avea în vedere prevederile art. 3, 5 alin. 1 și 6 din Legea nr. 226/2006.
În ce privește data acordării drepturilor de pensie stabilite, acest aspect neconstituind motiv de recurs, instanța a reținut corect doar în considerentele deciziei, că recalcularea pensiei și drepturile recalculate au fost acordate începând cu luna iulie 2008, conform art. 169 din Legea nr. 19/2000, luna următoare celei în care s-a cerut recalcularea, această chestiune reprezentând doar o explicitare a dispozitivului sentinței recurate în care nu s-a precizat data acordării drepturilor de pensie astfel stabilite.
Eventuala greșeala privind numărul deciziei de pensie poate fi îndreptată in condițiile art.281 cod de procedura civila neputând constitui temei de admitere a contestației în anulare.
Prin urmare, nu se poate vorbi de vreo greșeală materială sau de vreo omisiune a instanței de recurs așa cum susține contestatoarea, nefiind astfel aplicabile dispozițiile art.318 Cod procedură civilă.
Față de cele reținute va fi respinsă ca nefondată contestația în anulare, pentru motivele mai sus expuse, astfel că va fi menținută în totalitate decizia contestată, constatându-se totodată că partea intimată nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondată contestația în anulare declarată pronunțată de contestatoarea CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O,-, județul B, în contradictoriu cu intimatul domiciliat în O,-, - 15,.18, județul B, împotriva deciziei civile nr. 926/2009- din 14 mai 2009 Curtea de APEL ORADEA, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 16 noiembrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - - - - -
Red.concept decizie -
Data:24.11.2009
Jud.recurs / /
Dact.
Data:24.11.2009
4 ex.
2 com.
Data:
Președinte:Galeș MariaJudecători:Galeș Maria, Popa Aurora, Bocșe Elena