Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1731/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1731/2008-
Ședința publică din 27.11.2008
PREȘEDINTE: Moșincat Eugenia
JUDECĂTOR 2: Stan Aurelia Lenuța
JUDECĂTOR 3: Trif
Grefier:
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenta pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O,-, județul B, în contradictoriu cu intimatul contestator domiciliat în comuna, sat, nr. 354, județul B, împotriva sentinței civile nr. 424/LM din data de 21.05.2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, prin care s-a admis contestația, având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că procedura de citare a părților este completă, prezentul recurs este scutit de la plata taxei de timbru, precum și faptul că, s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, la data de 01.09.2008, întâmpinare, după care:
Instanța consideră cauza lămurită și rămâne în pronunțare asupra acesteia.
CURTEA DE APEL
DELIBE RÂ N D
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 424/LM din data de 21.05.2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, s-a admis contestația formulată de contestatorul domiciliat în comuna, sat nr. 354, județul B în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII cu sediul în O,-, județul B și în consecință:
S-a dispus anularea deciziei nr. 95404 din 15 martie 2007, emisă de intimată, pe seama contestatorului și a fost obligată intimata să recalculeze pensia acestuia, prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 20 ani, sens în care a fost obligată intimata să emită o nouă decizie de pensionare, în favoarea contestatorului.
A fost oobligată intimata la plata în favoarea contestatorului a diferenței de pensie rezultată ca urmare a emiterii noii decizii de pensionare începând cu data de 1 iulie 2005.
Nu au fost acordate cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Contestatorul a fost înscris la pensie pentru muncă depusă și limită de vârstă în baza deciziei nr. 95404/12.11.1985. În urma recalculării drepturilor de pensie intimata a ținut cont la stabilirea punctajului mediu anual de un stagiu complet de cotizare de 30 de ani.
Prin contestația formulată contestatorul solicită anularea deciziei prin care i-a fost recalculată pensia întrucât apreciază că intimata a stabilit greșit punctajul mediu anual realizat în urma evaluării deoarece a împărțit totalul punctelor obținute la 30 de ani și nu la 20 de ani așa cum prevede HG 1550/2004.
Examinând contestația formulată prin prisma dosarului de pensie al contestatorului și a actelor normative incidente în materie, tribunalul a constatat că modul de calcul care a stat la baza emiterii deciziei contestate este greșit.
Astfel, pentru a se realiza o corelare între pensiile pensionarilor indiferent de data înscrierii acestora la pensie astfel încât să fie respectat principiul "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie" precum și pentru asigurarea cadrului legal necesar recalculării pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, Guvernul României a adoptat Ordonanța de Urgență nr. 4 din 03.02.2005.
Conform art. 1 din OUG nr. 4/2005 pensiile din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 01.04.2001, se recalculează în condițiile prevăzute de prezenta ordonanță de urgentă.
Conform art. 2 din același act normativ recalcularea prevăzută la art. 1 se efectuează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii cu respectarea prevederilor Legii 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, precum și a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.
Din coroborarea acestor texte de lege rezultă indubitabil că pentru pensiile stabilite anterior datei de 1.04.2001. determinarea punctajului mediu anual se realizează în conformitate cu prevederile Legii 19/2000. Ori, contestatorul a fost înscris la pensie pentru muncă depusă și limită de vârstă în temeiul dispozițiilor Legii 3/1977.
Este adevărat că în conformitate cu art. 2 din Normele metodologice de aplicare a HG 1550/2004 stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechime integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază, însă aceste dispoziții legale nu sunt aplicabile întrucât pe lângă faptul că acest act normativ are o forță legislativă inferioară ordonanței de urgență este și anterior adoptării OUG nr.4/2005 care consacră principiul "la condiții egale de pensionare, pensii egale indiferent de anul ieșirii la pensie". Prin urmare normele metodologice de aplicare a HG 1550/2004 sunt implicit abrogate prin intrarea în vigoare a OUG 4/2005. Nu se poate vorbi despre o retroactivitate a legii civile prin aplicarea Legii 19/2000 și pensionarilor înscriși la pensie anterior intrării în vigoare a acestui act normativ ci, este vorba de aplicarea principiului "aplicării imediate a legii noi", recalcularea pensiilor realizându-se cu începere de la data intrării în vigoare a OUG nr.4/2005. De altfel, pentru a se realiza o uniformizare între pensiile pensionarilor înscriși la pensie anterior intrării în vigoare a Legii 19/2000 cu pensiile pensionarilor înscriși la pensie după intrarea în vigoare a Legii 19/2000 era imperios necesar a se aplica o legislație unitară, sens în care a fost adoptată OUG 4/2005 care face trimitere pentru toți pensionarii indiferent de data înscrierii la pensie la dispozițiile Legii 19/2000. Dacă s-ar aplica art. 2 din normele metodologice de aplicare a HG 1550/2004 care prevede aplicabilitatea mai multor acte normative în funcție de data înscrierii la pensie, scopul urmărit de legiuitor de a se uniformiza pensiile pensionarilor, nu va fi realizat niciodată întrucât s-ar aplica acte normative care prevăd condiții diferite pentru pensionare și implicit și un cuantum diferit al pensiilor în funcție de data înscrierii la pensie între pensionarii care îndeplinesc condiții egale de pensionare.
În concluzie, tuturor pensionarilor indiferent de data înscrierii la pensie urmează să li se aplice dispozițiile Legii 19/2000.
Conform art. 43 al. 1 din Legea 19/2000 asigurații care și-au desfășurat activitatea în locurile de muncă prevăzute la art.20 lit. și care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 20 de ani în aceste condiții beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, începând cu vârsta de 45 de ani.
Conform art. 20 lit. a din Legea 19/2000 locurile de muncă în condiții speciale sunt cele din unitățile miniere, pentru personalul care își desfășoară activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă.
Din fișa de pensie a contestatorului rezultă că a desfășurat activitate în subteran o perioadă de peste 20 de ani în funcția de ajutor miner subteran, mecanic subteran.
Prin urmare, contestatorul îndeplinește condițiile prevăzute de art. 43 al. 1 din Legea 19/2000 și art.20 lit.a din Legea 19/2000.
Conf. art. 77 al.2. din L 19/2000în situația asiguraților prevăzuți la art.43 și 47, la stabilirea punctajului mediu anual se iau în considerare stagiile de cotizare prevăzute la aceste articole.Ori, art. 43 al. 1 din Legea 19/2000 prevede un stagiu de cotizare de 20 de ani.
Prin urmare intimata Casa Județeană de Pensii a determinat greșit punctajul mediu anual al contestatorului prin împărțirea numărului de puncte obținut de asigurat la un stagiu complet de cotizare de 30 de ani încălcând astfel dispozițiile art.77 al. 2 coroborat cu art. 43 al. 1 și art. 20 lit. a din Legii 19/2000.
Față de aceste considerente instanța a admis contestația formulată de contestatorul și în consecință a obligat intimata să anuleze decizia de pensionare nr. 95404/15.03.2007, emisă pe seama contestatorului și a obligat intimata să recalculeze pensia acestuia prin luarea în considerare la determinarea punctajului mediu anual a unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani. sens în care va emite pe seama contestatorului o nouă decizie de pensionare.
Instanța a luat act că nu au fost solicitate, de către contestator, cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Casa Județeană de Pensii B, solicitând admiterea recursului și modificarea totală a sentinței în sensul respingerii în totalitate a acțiunii.
În motivarea recursului, sunt invocate următoarele:
- instanța de fond se găsește în eroare cu privire la interpretarea prevederilor legale, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 8 din Legea nr. 3/1977;
- articolele din Legea nr. 19/2000 la care face trimitere instanța de fond se referă strict la persoanele care s-au pensionat în temeiul acestei legi și care nu intră în procesul de recalculare a pensiilor prevăzut de HG nr. 1550/2004;
- prevederile Legii nr. 19/2000 nu pot modifica cu efect retroactiv legislația anterioară.
În drept sunt invocate dispozițiile art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă și nr.HG1550/2004.
Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea recursului și menținerea în totalitate a hotărârii recurate.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs, precum și din oficiu, instanța reține următoarele:
Potrivit deciziei nr. 95404 din 15.03.2007, emisă de Casa Județeană de Pensii B, intimatului contestator i-a fost recalculat dreptul de pensie conform nr.OUG 4/2005, prin luarea în considerare a unui stagiu de cotizare de 30 de ani.
Din înscrisurile existente la dosar se reține faptul că intimatul și-a desfășurat activitatea în condiții speciale, și anume în grupa I de muncă subteran, timp de 29 ani, 4 luni și 17 zile.
Este de netăgăduit împrejurarea că, intimatul s-a pensionat în perioada în care deschiderea dreptului său la pensie cădea sub incidența Legii nr.3/1977, iar potrivit nr.HG1550/2004 art.2 alin.3, în cazul persoanelor cărora drepturile la pensie li s-au deschis în intervalul 1.07.1977-31.03.2001, stagiul complet de cotizare utilizat, era cel prevăzut de Legea nr.3/1977, însă este important a se sublinia că un act normativ ulterior celui mai sus indicat și anume nr.OUG4/2005, prevede expres la art.1 și 2 că, recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 1 aprilie 2001, se realizează în condițiile prevăzute de ordonanța aflată în discuție, recalcularea efectuându-se prin determinarea punctajului mediu anual și al cuantumului fiecărei pensii cu respectarea prevederilor Legii nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Intimatul a lucrat anterior deschiderii dreptului său la pensie în condiții speciale de muncă, iar Legea nr.3/1977 prevedea drepturi speciale pentru această categorie de salariați, în sensul reducerii vârstei de pensionare.
Sigur că, la data deschiderii dreptului la pensie, erau în vigoare dispozițiile Legii nr.3/1977, care în art. 14 prevedea beneficiul expus în alineatul de mai sus, dar actualul act normativ în materie - Legea nr.19/2000 - statuează la art.43 că, pentru asigurații ce au lucrat efectiv în locurile de muncă prevăzute la art.20 lit."a" și care aveau un stagiu de cotizare de cel puțin 20 ani în condițiile reglementate de norma legală menționată, punctajul mediu anual se stabilește prin luarea în considerare a stagiilor prevăzute de acest articol, edificator fiind textul art.77 alin.2 din Legea nr.19/2000.
Este cert că, intimatului i s-au aplicat la data deschiderii dreptului la pensie, dispozițiile Legii nr.3/1977, însă, la recalculare, nu se poate face abstracție de dispozițiile legii noi în materie, respectiv de art. 20,43,77 alin.2 din Legea nr.19/2000, modificată și completată, aspect reținut în mod judicios de instanța de fond, nefiind vorba de o adăugare la lege. De altminteri,dacă s-ar proceda altfel s-ar încălca principiul consacrat prin actele normative de evaluare, conform căruia, la condiții egale de pensionare se impune acordarea unor pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie,elocvente fiind în acest sens dispozițiile OUG nr.4/2005, aprobată prin Legea nr.78/2005. În acest context, se impun a fi evocate mențiunile inserate în preambulul OUG nr.4/2005 conform cărora recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 1 aprilie 2001, este reclamată de respectarea principiului "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie" și de asigurarea unui cadru legal necesar recalculării pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, elemente care s-a considerat că "vizează interesul public și constituie situații de urgență". Conform art.2 din acest act normativ, recalcularea pensiilor din sistemul public se efectuează, astfel cum s-a mai subliniat anterior, "cu respectarea prevederilor Legii nr.19/200 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare", precum și a prevederilor ordonanței aflate în discuție.
Mai mult, art.2 din Legea nr.19/2000 consacră principiul egalității tuturor participanților la sistemul public,iar dacă ar fi acceptat punctul de vedere exprimat de partea recurentă, fără îndoială că s-ar crea un tratament discriminatoriu pentru persoanele cărora li s-au deschis dreptul la pensie anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, ceea ce nu a fost în intenția legiuitorului, mai mult un atare procedeu ar contraveni atât Constituției României care consfințește, prin articolul 16 alin. 1, egalitatea de tratament însă și tuturor prevederilor internaționale în domeniu.
Față de considerentele ce preced, instanța de recurs, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul, va menține în tot sentința recurată, constatându-se că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de recurenta pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O,-, județul B, în contradictoriu cu intimatul contestator domiciliat în comuna, sat, nr. 354, județul B, împotriva sentinței civile nr. 424/LM din data de 21.05.2008, pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.
Obligă partea recurentă să plătească părții intimate suma de 50 lei cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din data de 27.11.2008
Președinte Judecător Judecător Grefier
- - - - - -
- redactat hotărâre în concept - judecător - - - 09.12.2008
- judecător fond -,
- dact. gref. - 09.12.2008- 2 ex.
Președinte:Moșincat EugeniaJudecători:Moșincat Eugenia, Stan Aurelia Lenuța, Trif