Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 1734/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția Civilă mixtă
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1734/2008-
Ședința publică din 27.11.2008
PREȘEDINTE: Moșincat Eugenia
JUDECĂTOR 2: Stan Aurelia Lenuța
JUDECĂTOR 3: Trif
Grefier:
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurentul reclamant, cu domiciliul în Târgu M, Calea, nr. 9,. 4, județul M, în contradictoriu cu intimații pârâți OFICIUL DE cadastru ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ M, cu sediul în Târgu M,-, județul M, - - T M, cu sediul în Târgu M, str. -. -, nr. 231, județul M și - - T M, cu sediul în Târgu M,-, județul M, împotriva deciziei civile nr. 96 din 12.03.2007, pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosar nr. 1096/2006, prin care a fost păstrată în totalitate sentința civilă nr. 58 din 11 ianuarie 2006, pronunțată de Judecătoria Târgu Mureș, în dosar nr. 5395/2005, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentanta intimatei pârâte - -, consilier juridic, în baza delegației din 24.09.2008 emisă de intimată și reprezentanta intimatei pârâte - SRL, consilier juridic, în baza delegației nr. 3123/19.09.2008, emisă de intimată, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare a părților este completă.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că procedura de citare a părților este completă, prezentul recurs este legal timbrat, fiind achitată taxa judiciară de timbru în sumă de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, precum și faptul că, s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, la data de 27.11.2008, o cerere de amânare a cauzei, formulată de recurentul reclamant, după care:
Reprezentanta intimatei pârâte - - solicită respingerea cererii de amânare formulată de recurentul reclamant, arătând că ea reprezintă societatea recurentă aflată în insolvență, sens în care depune la dosar delegația specială nr. 6151 din 26.11.2008 emisă de administratorul judiciar al intimatei pârâte - -,
Reprezentanta intimatei pârâte - - solicită respingerea cererii de amânare formulată de recurentul reclamant.
Instanța respinge cererea de amânare formulată de recurentul reclamant, având în vedere delegația specială eliberată de administratorul judiciar M SRL din care reiese că societatea în insolvență este reprezentantă de consilier juridic .
Reprezentantele intimatelor pârâte artă că nu au alte probe de propus sau cereri de formulat în cauză.
Instanța, nemaifiind de administrat alte probe în cuază, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta intimatei pârâte - - solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată. Arată că - - este cumpărător de bună credință, contractul de vânzare cumpărare este legal încheiat.
Reprezentanta intimatei pârâte - Sa solicită respingerea recursului menținerea hotărârii pronunțată de Tribunalul Mureș, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND,
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 58 din 11.01.2006 a Judecătoriei Tg. M, pronunțată în dosarul nr. 5395/2005, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a - - și - -, a fost respinsă plângerea formulată de petentul în contradictoriu cu Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, - Sa și - - împotriva încheierilor nr. 10582/13.05.2005 și 10610/13.05.2005 ale M ca neîntemeiată, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea - - de radiere din CF nr. 92465/N Târgu Maa pelului declarat împotriva încheierii nr. 10582.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale a - - și - -, aceasta nu este întemeiată, câtă vreme prin plângere au fost contestate încheieri ale M care privesc situația imobilului cu privire la care cele două societăți au încheiat un contract de vânzare cumpărare. Instanța a reținut că prin Încheierea nr. 10609/16.05.2004 a OCPI M s-a dispus înscrierea contractului de vânzare cumpărare autentic nr. 1068 prin care - - a dobândit de la - Sa dreptul de proprietate asupra imobilului evidențiat în CF nr. 92465/N Târgu M, iar prin încheierea nr. -/16.05.2004 a OCPI Maf ost respinsă cererea de notare a somației în aceeași carte funciară, reținându-se că - - Tg. M nu mai este proprietară a imobilului în cauză, prima instanță reținând că, deși este întemeiată susținerea petentului potrivit cu care înscrierile în cartea funciară se fac în ordine cronologică, singurele efecte ale somației fiind de opozabilitate față de terți, iar consecința notării somației este aceea că, de la momentul notării somației, orice act de înstrăinare cu privire la acest imobil este inopozabil, același efect avându-l și înscrierea în cartea funciară a contractului de vânzare-cumpărare; ori, în cauză vânzarea cumpărarea fusese încheiată la data de 13.05.2005, de la acest moment operând transmiterea dreptului de proprietate și nu de la data cererii de înscriere contractului în cartea funciară. Instanța a înlăturat susținerile privitoare la reaua credință a administratorilor celor două societăți care exced cadrului procesual și nu sunt pertinente în cauză. S-a mai reținut că nici susținerile - - privitoare la faptul că nu era justificată pornirea executării silite în vederea îndestulării creditorului ipotecar nu pot fi analizate în cadrul plângerii împotriva încheierii de carte funciară. Referitor la plângerea împotriva încheierii nr. 10610/13.05.2005, s-a reținut că prin plângerea inițială nu s-au adus critici la aceasta, iar la primul termen de judecată petiționarul a precizat că nu s-a formulat plângere împotriva acestei încheieri. În fine, privitor la cererea - - de a se dispune de urgență radierea apelului notat în cartea funciară, instanța a apreciat că această cerere este inadmisibilă, întrucât plângerea împotriva încheierii CF se notează din oficiu în cartea funciară, iar radierea se face tot din oficiu în cazul respingerii plângerii prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Împotriva acestei hotărâri, a formulat apel petentul solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii contestației așa cum aceasta a fost formulată inițial, cu cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 96 din 12.03.2007, pronunțată în dosar nr. 1096/2006, Tribunalul Târgu Mureșa respins ca nefondat apelul declarat de petentul împotriva sentinței civile nr. 58 din 11.01.2006, pronunțată de Judecătoria Tg. M în dosar nr. 5395/2005.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Obiectul plângerii formulate de l-a reprezentat încheierea de respingere nr. 10582/19.05.2005 a registratorului M, respectiv desființarea încheierii atacate și efectuarea formalităților de înscriere solicitate prin cererea de înscriere nr. 10.585/13.05.2005, iar prin precizarea plângerii a solicitat și anularea încheierii nr. 10610/2005 a M, prin urmare, raportat la obiectul plângerii, susținerile privitoare la modul în care fost încheiat contractul de vânzare cumpărare dintre - Sa și - -, buna sau reaua credință administratorilor societății, aspectele legale de executarea silită pornită de reclamant împotriva - -, exced obiectului cauzei, așa cum bine a reținut instanța de fond.
Într-adevăr, cererea apelantului de înscriere a somației în cartea funciară este anterioară cererii de înscriere contractului de vânzare cumpărare, chiar dacă ambele au fost formulate în aceeași zi, respectiv nr. 10582 și 10609, însă se poate observa că petentul apelant a contestat înscrierea cererii înregistrate cu nr. 10610/13.05.2005 care viza înscrierea contractului de ipotecă autentificat sub nr. 1069/2005 de notar public, și nu înscrierea contractului de vânzare cumpărare.
Pe de altă parte, conform art. 41 din Legea nr. 7/13.03.1996, "proprietarul unui imobil poate cere ca intenția sa de a înstrăina sau de a ipoteca să fie înscrisă", la alin. 2 al aceluiași articol precizându-se că, " dacă se săvârșește înstrăinarea sau ipotecarea, dreptul înscris va avea rangul înscrierii intenției", ori, din cuprinsul cărții funciare ( fila 78), reiese că această intenție a fost înscrisă sub nr. 10365/12.05.2005, prin urmare anterior cererii petentului privitoare la înscrierea somației, astfel că M avea cunoștință d intenția proprietarului tabular de înstrăinare și ipotecare.
În consecință, având în vedere și data la care fost încheiat contractul de vânzare cumpărare, la momentul formulării cererii de înscriere în cartea funciară, - - nu mai era proprietară imobilului în cauză, pentru a fi aplicabile în speță prevederile art. 497 alin. final Cod procedură civilă privitoare la faptul că din momentul notării somației orice act de înstrăinare cu privire la imobil este inopozabil.
Prima instanță în mod corect a reținut că efectul notării în cartea funciară, atât somației cât și a contractului de vânzare cumpărare nu au decât efect de opozabilitate, și nu constitutiv de drepturi - transmiterea dreptului de proprietate al imobilului de la - - la - - a avut loc la încheierea contractului de vânzare cumpărare și nu la momentul înscrierii dreptului de proprietate în cartea funciară, prin urmare, chiar dacă prevederile art. 27 alin. 2 din Legea nr. 7/1996 dispun că înscrierile în cartea funciară trebuie să se facă în ordine cronologică, finalitatea este tot de respingere a cererii de înscriere somației, câtă vreme la momentul formulării acestei cereri operase deja transferul dreptului de proprietate.
De asemenea, în mod corect a reținut prima instanță față de plângerea privind încheierea nr. 10610/13.05.2006 că aceasta este lipsită de interes, câtă vreme privește înscrierea în cartea funciară unui contract de ipotecă ulterior încheierii contractului de vânzare cumpărare; de altfel petentul nici nu adus critici privitoare la această încheiere.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, solicitând în principal admiterea recursului, casarea în tot hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond în vederea administrării unor probe necesare aflării adevărului, iar în subsidiar modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii plângerii formulate împotriva încheierii de respingere nr. 10582/2004 și încheierii de admitere nr. 10609 din 16.05.2004.
În motivarea cererii de recurs, sunt formulate următoarele critici:
- încheierea de respingere nr. 10582/2004 a fost comunicată executorului judecătoresc, însă nu și recurentului, acestuia fiindu-i încălcate grav drepturile procesuale;
- M nu a transmis Judecătoriei Tg. M conținutul complet al dosarelor ce au stat la baza emiterii încheierilor atacate, recurentul fiind împiedicat de a-și putea pregăti apărarea;
- Tribunalul Mureșa omis să constate nulitatea absolută a cererii de indisponibilizare înregistrată la OCPI sub nr. 10365/12.05.2005, act care nu putea să producă vreun efect juridic, mai mult, acest act a fost întocmit la data de 6 mai 2005, cu 7 zile înainte de producerea erorii ce trebuie rectificată
În drept sunt invocate dispozițiile art. 304 alin. 1 pct. 7, 8 și 9 Cod procedură civilă.
În cursul judecării cauzei în recurs, cauza a fost strămutată la Curtea de APEL ORADEA, prin încheierea nr. 6752 din 17.10.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin actul înregistrat la instanța de recurs la data de 20.09.2007, recurentul invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 41 alin. 3 din Legea nr. 7/1996 republicată, art. 176 Cod procedură civilă, art. 54 alin. 3 din Legea nr. 7/1996 și art. 497 Cod procedură civilă, excepție care a fost respinsă prin Decizia nr. 632 din 29 mai 2008 pronunțată de Curtea Constituțională în dosarul nr. 278/D/2008.
Examinând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs, precum și din oficiu, instanța reține următoarele:
Criticile aduse hotărârii recurate se dovedesc a fi parțial întemeiate, astfel în mod greșit, instanțele anterioare au considerat ca fiind neîntemeiată plângerea petentului îndreptată împotriva încheierii nr. 10582 din 19.05.2004 a OCPI M, prin care fost respinsă cererea de notare a somației de plată în CF nr. 92465/N Tg. Argumentul adus în susținerea legalității încheierii l-a constituit faptul că - - Tg. M nu mai era proprietara tabulară a imobilului din coala de carte funciară aflată în discuție, în considerentele sentinței, păstrate în apel, reținându-se că vânzarea-cumpărarea intervenită între vânzătoarea - - și - - prin care aceasta din urmă a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului litigios a fost încheiat la data de 13.05.2005, dată la care s-a solicitat notarea somației de plată.
Instanțele s-au raportat în analizarea cererii de notare a somației de plată la data încheierii actului autentic mai sus arătat, fără a avea în vedere data la care s-a înregistrat la Biroul CF cererea de întabulare a dreptului de proprietate dobândit de - - în temeiul contractului de vânzare-cumpărare amintit.
Cererea de notare a somației de plată fost înregistrată la Biroul de CF Târgu M la data de 13 mai 2005, în aceeași zi fiind înregistrată la Biroul de carte funciară și cererea de înscriere dreptului de proprietate în baza contractului de vânzare cumpărare. Deși cererea de notare a somației de plată apare ca fiind înregistrată anterior celorlalte cereri, purtând numărul de înregistrare 10582/13.05.2005, iar cea de a doua fiind înregistrată sub nr. 10609/13.05.2005, în mod nelegal s-a procedat la efectuarea operațiunii de întabulare a acesteia din urmă lucrări iar cererea cu nr. de înregistrare ce a precedat-o a fost soluționată în sensul respingerii cu motivarea că între timp fost întabulat contractul de vânzare-cumpărare prin care dreptul de proprietate a fost transmis unei terțe persoane. Dacă s-ar fi respectat ordinea înregistrării cererilor, fără îndoială că cererea de notare a somației de plată nu putea să aibă o atare soluție, dată fiind anterioritatea acestei cereri.
Procedând în modul sus-expus, Biroul de carte funciară Tg. Man esocotit prevederile art. 27 din Legea nr. 7/1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliară, în care la alineatul 1 se statuează că înscrierile în cartea funciară își vor produce efectele de opozabilitate față de terți de la data înregistrării cererilor, iar ordinea înregistrării cererilor va determina rangul înscrierilor.
Având în vedere aspectele anterior relevate, și prevederile art. 21 lit. e din legea menționată, încheierea de respingere nr. 10582/2005 se impunea a fi modificată, în mod greșit plângerea îndreptată împotriva acesteia fiind respinsă.
Cât privește soluția dată asupra plângerii formulate împotriva încheierii nr. 10609/13.05.2005, dat fiind actul autentic de vânzare cumpărare nr. 1068 din 13 mai 2005 și văzând și prevederile art. 22 din Legea nr. 7/1996 potrivit cărora dreptul de proprietate asupra unui imobil se va înscrie în cartea funciară pe baza actului prin care s-a transmis în mod valabil, toate acestea conduc la concluzia că soluția judecătoriei, păstrată în apel, este legală.
Față de considerentele ce preced, instanța în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 și 3 din Codul d e procedură civilă, va admite recursul, va modifica decizia recurată în sensul că va admite apelul, va schimba în parte sentința judecătoriei în sensul că va admite plângerea îndreptată împotriva încheierii de respingere a Biroului de carte funciară Târgu M nr. 10582 dată în ziua de 19.05.2005, pe care o modifică în sensul că admite cererea înaintată de executorul judecătoresc și dispune notarea în cartea funciară nr. 92465/N Târgu Mas omației de plată întocmită în dosarul execuțional nr. -, după înscrierea de sub 1, urmând ca celelalte dispoziții ale sentinței să fie păstrate.
Fiind în culpă procesuală, intimata - SRL va fi obligată, în baza dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, la plata sumei de 4,15 lei cheltuieli de judecată, în favoarea recurentului reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE ca fondat recursul civil declarat de reclamant, cu domiciliul în Târgu M, Calea, nr. 9,. 4, județul M, în contradictoriu cu intimații pârâți OFICIUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ M, cu sediul în Târgu M,-, județul M, - - T M, cu sediul în Târgu M, str. -. -, nr. 231, județul M și - - T M, cu sediul în Târgu M,-, județul M, împotriva deciziei civile nr. 96 din 12.03.2007, pronunțată de Tribunalul Mureș, pe care o modifică în sensul că, admite apelul și schimbă în parte sentința civilă nr. 58 din 11.01.2006 pronunțată de Judecătoria Târgu Mureș în sensul că, admite plângerea îndreptată împotriva încheierii de respingere nr. 10585 dată în ziua de 19.05.2005 de Biroul de carte funciară Târgu M pe care o modifică în sensul că, admite cererea înaintată de executorul judecătoresc și dispune notarea în cartea funciară nr. 92465/N Târgu Mas omației de plată întocmită în dosarul execuțional nr. -, după înscrierea de sub 1.
celelalte dispoziții ale sentinței.
Obligă partea intimată - - să plătească părții recurente suma de 4,15 lei cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 27.11.2008.
Președinte Judecător Judecător Grefier
- - - - - -
- redactat hotărâre în concept - judecător - - - - 08.12.2008
- judecător fond -
- judecător apel-,
- dact. gref. - 08.12.2008 - 2 ex.
Președinte:Moșincat EugeniaJudecători:Moșincat Eugenia, Stan Aurelia Lenuța, Trif