Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 254/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR.254/2009-R
Ședința publică din 12 februarie 2009
PREȘEDINTE: Stan Aurelia Lenuța judecător
- - - - judecător
- - - judecător
- - grefier
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de reclamanții și -ambii cu.procedural ales în S M, 25 Octombrie, nr.1,.X, județul S M,în contradictoriu cu intimata pârâtă CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI B,--24, sector 1, intimat chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B,- și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII B, nr.1-3, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1468/D din 8 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, având ca obiect: litigiu de muncă-drepturi băbești.
La apelul nominal făcut în cauză, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederând instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, precum și faptul că, se solicită judecarea cauzei și în lipsă, după care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1468/D din 8 octombrie 2008, Tribunalul Satu Marea respins excepția prescripției invocată de pârâtă.
A respins acțiunea reclamanților și în contradictoriu cu intimata CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI,MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII B, pentru drepturi bănești.
A respins cererea de chemare în garanție.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a respins excepția prescripției invocată de pârâtă întrucât, în măsura în care pe fond cererea este întemeiată, prin OUG nr. 146/2007, s-au recunoscut aceste drepturi pentru perioada 2001-2006.
Pe fond,prima instanță a reținut că reclamanții sunt angajați ai CURȚII DE CONTURI A ROMÂNIEI - CAMERA DE CONTURI S M, având calitatea de personal contractual. Art. 33 alin. 2, devenit după republicare art. 34, din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, dispune că "Funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat". Art. 6 lit. a din același act normativ dispune că prevederile sale nu se aplică "personalului contractual salarizat din aparatul propriu al autorităților și instituțiilor publice, care desfășoară activități de secretariat, administrative, protocol, gospodărire, întreținere, reparații și deservire, pază, precum și alte categorii de personal care nu exercită prerogative de putere publică. Personalul care ocupă aceste funcții nu au calitatea de funcționari publici și li se aplică legislația muncii".
Având în vedere aceste dispoziții legale, instanța de fond a apreciat că cererea reclamanților nu poate fi admisă în temeiul art. 34 din Legea nr. 188/1999, aceștia neavând calitatea de funcționari publici, ci de personal contractual.
Analizând cererea reclamanților și din perspectiva legislației muncii la care face trimitere art. 6 lit. a din Legea 188/1999, tribunalul reținut că aceasta este nefondată, neexistând nici un temei juridic pentru obligarea pârâților la plata primei de vacanță.
Art. 59 alin. 3 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel Național pe anii 2005-2006, dispune că "Prin contractele colective de muncă la celelalte nivele se poate stabili ca, în raport cu posibilitățile economico-financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească și o primă de vacanță".
S-a reținut de tribunal că, reclamanții nu au făcut dovada că există un contract colectiv de muncă la nivel de unitate prin care să se fi instituit dreptul lor la prima de vacanță, concomitent cu obligația corelativă a unității de aop lăti. De altfel, textul art. 59 alin. 3 din precizat prevede că "se poate stabili" o astfel de primă "în raport cu posibilitățile economico-financiare ale unității", deci nu se instituie o obligație, ci o simplă posibilitate condiționată de existența resurselor economico-financiare ale angajatorului.
În susținerea cererii lor, reclamanții au mai invocat faptul că prin neacordarea acestei prime de vacanță ar suferi o discriminare față de funcționarii publici.
Nici acest argument nu a fost reținut de tribunal, deoarece a apreciat că nu ar putea fi reținută existența unei discriminări între cele două categorii profesionale întrucât în cazul funcționarilor publici sunt instituite o serie de incompatibilități și interdicții datorită cărora aceștia nu au posibilitatea de a avea și alte surse de venituri decât salariul, astfel încât prima de vacanță apare și ca o compensație menită să atenueze efectele acestora. Spre deosebire de funcționarii publici, personalul contractual fiind supus legislației muncii, au deplină libertate în a avea în mod legal și alte surse de venituri și a desfășura orice alte activități legale. Legiuitorul poate să prevadă drepturi și obligații diferite, pentru categorii profesionale diferite, în funcție de anumite rațiuni și criterii.
Un alt argument invocat de către reclamanți este acela că prin neacordarea primei de vacanță se încalcă disp. art. 41 alin. 1 și 2 și art. 53 din Constituția României. Din perspectiva acestui argument, instanța de fond a reținut că reclamanții nu au invocat neconstituționalitatea disp. art. 34 sau art. 6 din Legea nr. 188/1999 sau a vreunui alt text de lege în vigoare, pentru a se urma procedura instituită prin art. 29 din Legea 47/1992, ci se rezumă a afirma doar că prin neacordarea primei menționate se încalcă dispozițiile constituționale amintite. Pe de altă parte, dreptul la prima de vacanță nu este unul fundamental, în accepțiunea Constituției și a convențiilor și tratatelor internaționale la care România este parte. Art. 41 alin. 2 se referă la, stabilirea unui salariu minim brut pe țară, concediu de odihnă plătit, etc. drepturi de care reclamanții beneficiază în conformitate cu art. 145 și art. 154 din Codul muncii. De altfel, Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici reglementează doar drepturile și obligațiile acestei categorii profesionale. Drepturile și obligațiile personalului contractual sunt reglementate prin legislația muncii, legislație care oferă reclamanților posibilitatea de a negocia cu angajatorul dreptul solicitat prin prezenta cerere. Instanța nu poate cenzura și nici nu poate completa voința legiuitorului deoarece ubi lex non distinquit nec nos distinquere debemus.
În motivarea cererii lor, reclamanții au mai invocat dispozițiile OUG nr. 146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu suspendate în perioada 2001-2006, dispozițiile acestui act normativ, nu sunt aplicabile, însă în cauză deoarece, potrivit art. art. 1 alin. 2 "Intră în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile prevederile prezentei ordonanțe de urgență, conform alin. 1: funcționarii publici, funcționarii publici cu statut special, personalul auxiliar din domeniul justiției, membrii corpului diplomatic și consular al României, precum și alte categorii de personal care beneficiază de primă de concediu în baza legilor speciale".
Reclamanții nu au făcut dovada că, în baza unei legi speciale, au beneficiat de prima de concediu.
Pe de altă parte, instanța de fond a mai reținut că prin Decizia nr. 818/03.07.2008 a Curții Constituționale se constată că: "prevederile art. 1, art. 2 alin. 3(3) și art. 27 alin. 1(1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", apreciindu-se că, cauza, se află într-o astfel de ipostază.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutit de la plata taxelor de timbru, au declarat recurs reclamanții - și, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței, respingerea excepției de prescripție al dreptului la acțiune, admiterea acțiunii cum a fost formulată.
Prin motivele de recurs s-a invocat că, eronat s-a menționat că ei nu au făcut dovada că ar beneficia de prima de vacanță în baza unei legi speciale, neținându-se cont de art.114 din Legea nr.188/1999 ce stabilește că dispozițiile ei se aplică și personalului contractual din Curtea de Conturi ce conform art.1(2) din Legea nr.94/1992 este o autoritate administrativă și își desfășoară activitatea în mod independent, astfel că, art.114 din Legea nr.188/1999 se aplică tuturor salariaților din autoritățile administrative autonome, nu doar funcționarilor publici, altfel legiuitorul nu ar mai fi introdu acest articol.
Coroborând art.35(2),art.114 din Legea nr.188/1999 cu art.1(2) din Legea nr.94/1992, reiese fără echivoc că, pentru anii 2001-2007 i se cuvine o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Referitor la termenul de prescripție de 3 ani, în moc corect s-a apreciat că acesta nu a curs, fiind respinsă excepția întrucât o serie de acte normative succesive au dispus suspendarea aplicării acestei prevederi. Eu au calitatea de personal contractual, la fel ca controlorii financiari cărora le-a fost admisă acțiunea.
În drept s-au invocat dispozițiile art.294, 304 pct.9 Cod procedură civilă.
Intimații pârâți și intimatul chemat în garanție, deși legal citați, nu și-au comunicat poziția față de recursul declarat în cauză.
Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:
Recurenții reclamanți, au calitatea de personal contractual în cadrul Curții de Conturi a României -S M, respectiv desfășurând activitate de secretar dactilograf, conducător auto, astfel că, le sunt aplicabile dispozițiile Codului Muncii -Legea nr.53/2003.
Potrivit art.35/2 din Legea nr.188/1999 funcționarul public are dreptul pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat, dispoziție legală a cărei aplicabilitate a fost suspendată până la data de 31.12.2006, prin actele normative anuale de salarizare ale funcționarilor publici.
Art.114 din Legea nr.188/1999 stabilește faptul că, acest act normativ se aplică în mod corespunzător și autorităților administrative autonome, Curtea de Conturi a României, potrivit Legii nr.94/1992 fiind o astfel de autoritate, sunt incidente implicit aceste dispoziții legale.
Potrivit art.59 alin.3 din contractul colectiv de muncă la nivel național, salariații au dreptul la acordarea primei de concediu, iar, conform art.241 alin.1 lit."d" Codul muncii, clauzele contractelor colective de muncă, produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din țară, greșit instanța de fond reținând contrariul.
Neacordarea dreptului -prima de concediu pentru perioada 2001-2007 contravine nu doar art.41 din Constituția României, conform căruia salariații au dreptul la măsuri de protecție socială, ci și art.53 întrucât, acest drept este un efect al remunerării muncii ce nu poate fi restrâns. Mai mult, altor categorii de personal contractual din cadrul Curții de Conturi, prin Decizia civilă nr.1483/R/2008 pronunțată la 22.10.2008 de Curtea de APEL ORADEA, li s-a stabilit dreptul la acordarea primei de concediu, ori, aflându-se în situație similară -personal contractual -reclamanții aveau și au legitimă a dobândirii unui bun în sensul art.1 din Protocolul nr.1 al, neacordarea acestuia reprezentând astfel o încălcare a acestei dispoziții legale, obligatorie după ratificarea Convenției de către România, în anul 1994.
Tocmai datorită faptului că altei categorii de personal contractual din cadrul aceleiași instituții i s-a acordat dreptul solicitat, refuzul acordării reclamanților ar reprezenta nu doar încălcarea arătată mai sus ci și a practicii CEDO în materie -cauza Baicu/României, practică obligatorie conform art.20 din Constituția României și a dreptului la egalitate de șansă, tratament în condițiile în care, altor categorii de personal contractul din cadrul aceleiași instituții, dreptul solicitat a fost acordat.
Conform Directivei nr.2000/EL/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă, și condițiile de angajare, în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabil, nu neaparat în situații chiar similare. Reclamanții, conform celor expuse, se află într-o situația mai mult decât comparabilă fiind toți salariați ai sistemului bugetar așa cum sunt funcționarii publici, mai mult, controlorii financiari cărora acest drept le-a fost acordat de Curtea de APEL ORADEA, au tot calitatea de personal contractual iar neacordarea dreptului și reclamanților ar genera o discriminare directă ce este contrară nu doar art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului ci chiar și directivei invocate, a art.7 și 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului ce garantează tuturor dreptul la protecție egală împotriva oricărei discriminări, a art.7 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale, culturale ratificat prin nr.212/1974, Protocolul nr.12 al, a art.16 alin.1,2 din Constituția României ce reclamă egalitatea de tratament.
Referitor la Decizia nr.818/3.07.2008 a Curții Constituționale, prin care s-a constatat că sunt neconstituționale disp.art.1,2 alin.3, art.27 alin.1 din nr.OG137/2000, în măsura în care instanțele au competența să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară, instanța concluzionează în primul rând că la data promovării acestui litigiu -28.03.2008, aceste dispoziții legale nu au fost declarate neconstituționale iar reclamanții au avut astfel legitimă a dobândirii unui bun în sensul art.1 din Protocolul nr.1 al CEDO, iar pe de altă parte, pe lângă o eventuală analiză a dreptului intern, - a nr.OG137/2000, instanțele naționale au obligația de-a analiza dreptul pretins și prin prisma reglementărilor internaționale în materie, ce conform art.20 din Constituția României - face parte din dreptul intern și se aplică cu prioritate. Ca urmare, în speță s-au aplicat și interpretat dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului, Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale, culturale, Directiva nr.2000/EC/1978 a Uniunii Europene, practica judiciară în materie a instanțelor naționale, cauza Baicu/României.
Cât privește prescripția dreptului la acțiune, această excepția invocată de Curtea de Conturi a fost respinsă de instanța de fond, nefiind recurată dispoziția în acest sens, mai mult, astfel cum corect a reținut instanța, prin nr.OUG146/2007 s-au recunoscut drepturile la prima de vacanță pentru perioada 2001-2006, iar, pe de altă parte, dreptul pretins fiind suspendat prin acte normative și cursul prescripției a avut același tratament.
Referitor la cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, formulată de Curtea de Conturi, chiar dacă acest Minister nu este plătitorul direct a drepturilor pretinse, are conform art.19 lit."b" din Legea nr.500/2002 atribuții în a dispune măsurile necesare pentru aplicarea politicii fiscal bugetare, pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului, cheltuirea cu eficiență a resurselor financiare.
Mai mult, potrivit art.28 din Legea nr.500/2002, proiectele bugetare anuale, se elaborează de Guvern prin Ministerul Finanțelor Publice. Sigur că, nu există raporturi juridice de muncă între reclamanți și acest minister, dar, fără implicarea acestuia în cuprinderea sumelor necesare fiecărei instituții la elaborarea proiectelor de buget, a celor de rectificare, executarea hotărârilor judecătorești devine imposibilă, ineficientă și iluzorie, ceea ce este de neacceptat, astfel că, cererea de chemare în garanție face aplicabile dispozițiile art.57 și următoarele Cod procedură civilă.
Pentru toate considerentele expuse, fiind aplicabile dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, art.1 din Protocolul nr.1 al CEDO, art.14, Directiva nr.2000/EC/78, în baza art.312 alin.1,3,5 Cod procedură civilă, instanța de recurs va admite ca fondat recursul, va modifica în parte sentința recurată și în consecință:
Va admite acțiunea formulată de reclamanții - și, împotriva pârâtei Curtea de Conturi a României.
Va fi obligată pârâta să le plătească reclamanților prima de vacanță pentru perioada 2001-2007, actualizată conform indicilor de inflație de la data plății efective, raportat la art.1082-1084 creditorul având dreptul la dezdăunarea pentru tot prejudiciul suferit și beneficiul de care a fost lipsit.
Admite cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, formulată de pârâta Curtea de Conturi a României și în consecință, va obliga chemata în garanție să asigure fondurile bănești necesare drepturilor acordate reclamanților.
Se vor menține dispozițiile din sentința recurată, referitor la respingerea excepției de prescripție al dreptului la acțiune, invocată de Curtea de Conturi a României.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.312 alin.1, combinat cu art.296 și 316 Cod procedură civilă,
ADMITE ca fondat recursul civil introdus de și -ambii cu.procedural ales în S M, 25 Octombrie, nr.1,.X, județul S M,în contradictoriu cu intimata pârâtă CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI B,--24, sector 1, intimat chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B,- și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII B, nr.1-3, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1468/D din 8 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o modifică în parte în sensul că:
ADMITE acțiunea formulată de reclamanții și -ambii cu.procedural ales în S M, 25 Octombrie, nr.1,.X, județul S M,împotriva pârâtei CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI B,--24, sector 1, intimat chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B,- și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII B, nr.1-3, sector 1,
Obligă pârâta să le plătească reclamanților prima de vacanță pentru perioada 2001-2007 actualizată, conform indicilor de inflație la data plății efective.
Admite cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, formulată de pârâta Curtea de Conturi a României.
Obligă chemata în garanție Ministerul Finanțelor Publice să-i asigure pârâtei CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI fondurile necesare plății drepturilor acordate reclamanților.
Menține dispoziția prin care s-a respins excepția de prescripție a dreptului la acțiune, invocată de Curtea de Conturi a României.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 12 februarie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - - -
Red.concept decizie -
Data:16.02.2009
Jud.fond /
Dact.
Data:20.02.2009
2 ex.
Președinte:Stan Aurelia LenuțaJudecători:Stan Aurelia Lenuța, Trif Doina, Moșincat
