Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 296/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Nr.-operator 2928

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR.296

Sedința publică din 19 MARTIE 2008

PREȘEDINTE: PROF.-.DR.- -

JUDECĂTOR 1: Univ Lidia Barac

JUDECĂTOR 2: Erica Nistor

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții recurenți și împotriva Deciziei civile nr.972/21.11.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- în contradictoriu cu reclamantul intimat și pârâta intimată, având ca obiect evacuare.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat reclamantul intimat prin avocat T, pârâtul recurent personal și asistat de avocat, în substituirea d-lui avocat, aflat și în reprezentarea pârâtei recurente, lipsă fiind pârâta intimată.

Procedura legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul pârâților recurenți a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru de 4 lei și a timbrului judiciar de 0,15 lei.

Reprezentantul pârâților recurenți a solicitat suspendarea cauzei în temeiul art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă întrucât există o dependență între cauza pendinte și cauza ce are ca obiect constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate al reclamantului, aflată pe rolul Judecătoriei Timișoara.

Reprezentanta reclamantului intimat a solicitat respingerea cererii de suspendare a cauzei.

Instanța respinge cererea de suspendare, în conformitate cu dispozițiile art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă, având în vedere natura titlului reclamantului, așa cum este el caracterizat juridic și care a stat la baza prezentului demers judiciar și ținând cont de faptul că există remedii procesuale în eventualitatea unei satisfacții în litigiul invocat pentru care se cere suspendarea cauzei.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul în susținerea recursului.

Reprezentantul pârâților recurenți, având cuvântul, a solicitat admiterea recursului în sensul admiterii apelului și respingerii acțiunii reclamantului, fără cheltuieli de judecată.

Reprezentanta reclamantului intimat, având cuvântul, a solicitat respingerea recursului, menținerea hotărârii atacate, susținând că în mod corect s-a stabilit faptul că reclamantul este proprietar, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria Timișoara sub nr.11821/2005 reclamantul a chemat în judecată pe pârâții, și SC - SRL, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care urma aop ronunța să dispună evacuarea pârâților din imobilul înscris în F nr. 4959 nr. top 190/a/1/1, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii legal timbrate reclamantul a arătat că în baza contractului autentificat sub nr. 1346/2000 de BNP a dobândit imobilul în discuție, imobil în care la momentul dobândirii, pârâții având încheiate contracte de locațiune cu Consiliul Local.

Cum locațiunea a ajuns la termen iar în cartea funciară nu există nicio mențiune cu privire la locațiune, pârâții au ocupat fără titlu imobilul său. Ulterior, reclamantul și-a precizat cererea arătând că a promovat-o atât în numele său cât și al soției sale, în baza mandatului tacit reciproc.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 480 Cod civil.

Prin sentința civilă nr. 10201/16.11.2005 pronunțată în dosarul nr. 11821/2005, Judecătoria Timișoaraa admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții, și SC - SRL, dispunând evacuarea pârâților din imobilul înscris în CF nr. 4959 nr. top. 190/a/1/1; fără cheltuieli de judecată.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că asupra imobilului înscris în CF nr. 4959 nr. top 190/a/1/1, reprezentând casă nr. 190/406 ( nr. nou 466) și teren, proprietari tabulari sunt reclamantul a și soția sa.

Imobilul în discuție, proprietatea Statului Român, în administrarea Consiliului Local, a fost vândut la licitație, la data de 30.09.1998, către SC Super SRL, care la rândul ei, în baza contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1346/2000 de BNP l-a transmis reclamantului și soției acestuia.

S-a reținut că la data dobândirii imobilului de către reclamant și soția acestuia, pârâții aveau în derulare un contract de închiriere încheiat cu Consiliul Local, termenul de expirare fiind data de 09.05.2004, contract prelungit la data de 10.05.2004, pe o perioadă de încă 5 ani de către aceleași părți.

În acest context, față de dispozițiile art. 1441 Cod civil, potrivit carora contractul de locațiune cu dată certă anterioară vânzării sau cumpărării produce efecte și este opozabil terțului dobânditor, orice contract s-ar fi încheiat de către Consiliul Local în calitate de locator cu privire la imobilul în discuție, începând cu data de 30.09.1998, data vânzării la licitație, nu produce efecte juridice. În plus, se mai impune evidențierea faptului că, potrivit disp. art. 21 lit."c" din Legea nr. 7/1996, in cazul in care contractul de locațiune cu dată certă anterioară vânzării este încheiat pe mai mult de trei ani, trebuie să se efectueze formele de publicitate imobiliară, iar în caz contrar termenul de închiriere se reduce la 3 ani.

Reținând că în speța de față, contractul de închiriere de care se prevalează pârâții, nu este opozabil reclamantului, fiind încheiat de un neproprietar, apreciindu-se că pârâții sunt, în condițiile expirării contractului anterior prin ajungere la termen, în executarea unui contract pe timp nedeterminat, s- apreciat că s-a adus la cunoștința acestora concediul, iar prezenta cerere este întemeiată față de ei.

S-a mai reținut de asemenea că întemeiată este cererea de evacuare formulată și în contradictoriu cu pârâta SC - SRL, care nu a opus niciun titlu și nu a formulat nicio apărare.

În consecință, în baza art. 480 Cod civil, instanța de fond a admis acțiunea și a dispus evacuarea pârâților din imobilul înscris în CF nr. 4959, nr. top. 190/a/1/1.

Instanța de fond a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Impotriva hotararii au formulat apel paratii si, solicitand schimbarea in tot a hotararii si respingerea actiunii ca neintemaiata.

In motivarea apelului s- aratat ca reclamantul a dobandit dreptul de proprietate doar asupra unei parti din imobilul in litigiu, respectiv asupra doua camere si a unui hol si ca reclamantul sau primul cumparator, eronat sau cu rea credinta, si-a intabulat dreptul de proprietate asupra intregului imobil, cu toate ca nu avea acest drept.

Apelantii au invederat ca domniile lor ocupa imobilul in baza unui titlu legal, respectiv contractul de locatiune 29 /10.05.2004, incheiat cu Primaria, contract prelungit de aceasta primarie, tocmai datorita faptului ca reclamantul a dobandit dreptul de proprietate doar asupra unei parti din imobil, iar nu asupra intregului imobil.

A fost invocat de catre apelanti si pasivitatea reclamantului, care, desi a dobandit dreptul de proprietate in 2000, abia in anul 2005 solicitat evacuarea paratilor.

Intimatul a formulat intampinare solicitand respingerea apelului ca nefondat.

Prin Decizia civilă nr. 972/21.11.2007 Tribunalul Timișa respins apelul formulat de apelanții - pârâții și ambii cu domiciliul în - județ T, împotriva sentinței civile nr. 10201/16.11.2005, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. 11821/2005, în contradictoriu cu intimatul - reclamant domiciliat în - județ și cu intimata - pârâtă SC cu sediul în - județ T;

Au fost obligați apelanții la plata către intimatul a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, câte 250 lei fiecare dintre apelanți.

Instanța de apel a reținut următoarele:

În mod corect prima instanta a retinut ca imobilul in litigiu este proprietatea tabulara reclamantului, fiind dobandit de catre acesta in baza contractului de vanzare cumparare 1346/2000 autentificat de BNP si ca inchirierea invocata de catre paratii, in baza contractului incheiat cu Consiliul Local la 10.05.2004, nu este opozabila reclamantului, la data incheierii acestui contract Consiliul Local nemaiavand calitatea de proprietar al imobilului.

Cat priveste sustinerile apelantilor conform carora reclamantul a cumparat doar o parte din imobil, acestea sunt nedovedite si contrazise de continutul contractului de vanzare cumparare si de mentiunile cartii funciare, neanulate.

Este irelevanta in speta trecerea unei perioade de timp de la dobandirea de catre reclamant a dreptului de proprietate asupra imobilului si pana la introducerea actiunii in evacuare, acest aspect nefiind o dovada a lipsei ori a intinderii dreptului de proprietate al reclamantului.

Astfel fiind, in baza art. 296. tribunalul a respins apelul ca nefondat, retinand legalitatea si temeinicia hotararii primei instante.

Împotriva Deciziei civile nr. 972/21.11.2007 a Tribunalului Timiș au declarat recurs în termenul legal pârâții și.

În motivarea recursului recurenții au reiterat criticile formulate în susținerea apelului și anume că dreptul de proprietate al reclamantului se întinde numai asupra unei părți din imobil, că pârâții ocupă spațiul în litigiu în baza unui contract de locațiune încheiat cu Primăria, că pasivitatea reclamantului reprezintă o dovadă a faptului că acesta era în perfectă cunoștință asupra situației juridice a imobilului și, în sfârșit, că în mod greșit s-a respins cererea de suspendare formulată de pârâți în temeiul dispozițiilor art. 244 pct.1 Cod procedură civilă.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod procedură civilă.

Curtea, analizând recursul, raportat la motivele de fapt și de drept invocate, cu aplicarea dispozițiilor ar. 299 Cod procedură civilă coroborate cu art. 312 Cod procedură civilă, a constatat că este nefondat.

Astfel, cu privire la prima critică ce vizează întinderea dreptului de proprietate al reclamantului se constată a fi nefondată, întrucât din extrasul de carte funciară nr. 4959 nr. top 190/a/1/1 ( aflat la 3 a dosarului de fond) rezultă că asupra imobilului - casa cu nr. 190/406 și teren de 2041 mp este proprietar tabular reclamantul și soția sa -, imobilul fiind, astfel, individualizat și în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1346/17.10.2000 ( fila 4- dosar fond).

Mai mult, susținerile pârâților referitoare la intinderea dreptului sau de proprietate asupra imobilului sunt nefondate si au fost transate irevocabil de catre instantele judecatoresti. Astfel, prin sentinta 221/2005 a Judecatoriei T, irevocabila prin decizia 499/R/2005 a Tribunalului a fost respinsa actiunea Consiliului Local vizand constatarea nulitatii absolute partiale a contractului de vanzare cumparare prin care intimatul a dobandit dreptul de proprietate asupra imobilului. ( fila 73 verso Tribunalul Timiș ).

Cu privire la pasivitatea reclamantului, de la data dobândirii dreptului de proprietate și până la promovarea acțiunii, se apreciază a fi relevantă în speță această susținere a reclamanților, ea nefăcând dovada întinderii dreptului de proprietate al reclamantului.

Referitor la susținerea potrivit căreia pârâții dețin imobilul în baza unui titlu locativ legal se constată a fi nefondată, întrucât la data încheierii contractului de închiriere, respectiv 10.05.2004, Consiliul Local nu avea calitatea de proprietar tabular, această calitate având-o reclamantul, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 1346/17.10.2000.

În ceea ce privește modul de soluționare a cererii de suspendare, întemeiată pe dispozițiile art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că aceasta a fost corect tranșată de instanța de apel, cu raportare la dispozițiile art.480 cod civil referitor la protejarea și respectarea dreptului de proprietate al reclamantului.

Față de cele expuse mai - sus, Curtea urmează ca,în baza art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, să respingă recursul declarat de pârâții recurenți și împotriva Deciziei civile nr.972/21.11.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- ( nr. vechi 431/2006) în contradictoriu cu reclamantul intimat și pârâta intimată.

Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâții recurenți și împotriva Deciziei civile nr.972/21.11.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- ( nr. vechi 431/2006) în contradictoriu cu reclamantul intimat și pârâta intimată.

- act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 19 MARTIE 2008.

Președinte Judecător JUDECĂTOR 3: Cristian

PROF.-.DR.- - - - -

Grefier

RED.N/02.04.2008

DACT.S/2ex/03.04.2008

INST.APEL--- Tribunalul Timiș

INST.FOND-- Judecătoria Timișoara

Președinte:Univ Lidia Barac
Judecători:Univ Lidia Barac, Erica Nistor, Cristian

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 296/2008. Curtea de Apel Timisoara